HOTĂRÂREA CURŢII DIN 17 DECEMBRIE

Transkript

1 În cauza 11/70, HOTĂRÂREA CURŢII DIN 17 DECEMBRIE Internationale Handelsgesellschaft mbh împotriva Einfuhr- und Vorratsstelle für Getreide und Futtermittel (Cerere pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare, formulată de Verwaltungsgericht Frankfurt) Cauza 11/70 având ca obiect o cerere adresată Curţii, în temeiul articolului 177 din Tratatul CEE, de către Verwaltungsgericht (tribunalul administrativ) din Frankfurt pe Main pentru pronunţarea, în litigiul pendinte în faţa acestei instanţe între INTERNATIONALE HANDELSGESELLSCHAFT MBH, cu sediul la Frankfurt pe Main, şi EINFUHR- UND VORRATSSTELLE FÜR GETREIDE UND FUTTERMITTEL (Oficiul pentru importul şi depozitarea cerealelor şi furajelor) din Frankfurt pe Main, a unei hotărâri preliminare privind validitatea articolului 12 alineatul (1) paragraful al treilea din Regulamentul nr. 120/67/CEE al Consiliului din 13 iunie 1967 privind organizarea comună a pieţelor în sectorul cerealelor şi a articolului 9 din Regulamentul nr. 473/67/CEE al Comisiei din 21 august 1967 privind certificatele de import şi de export pentru cereale, produse transformate pe bază de cereale, orez, brizură de orez şi produse transformate pe bază de orez, CURTEA, constituită din R. Lecourt, preşedinte, A. M. Donner şi A. Trabucchi, preşedinţi de cameră, R. Monaco, J. Mertens de Wilmars, P. Pescatore (raportor) şi H. Kutscher, judecători, avocat general: A. Dutheillet de Lamothe, grefier: A. Van Houtte pronunţă prezenta HOTĂRÂRE 1. Întrucât prin ordonanţa din 18 martie 1970 primită la Curte la 26 martie 1970, Verwaltungsgericht (tribunalul administrativ) din Frankfurt pe Main a adresat, în temeiul articolului 177 din Tratatul CEE, două întrebări privind validitatea regimului certificatelor de export şi a garanţiei ataşate acestuia - denumit în continuare sistem de garanţii - prevăzut de Regulamentul nr. 120/67/CEE al Consiliului din 13 iunie 1967 privind organizarea comună a pieţelor în sectorul cerealelor (JO 1967, p. 2269) şi de Regulamentul nr. 473/67/CEE al Comisiei din 21 august 1967 privind certificatele de import şi de export (JO 1967, nr. 204, p. 16); 1 Limba de procedură: germana.

2 2. întrucât din motivele ordonanţei de trimitere rezultă că tribunalul administrativ a refuzat până în prezent să admită validitatea dispoziţiilor în cauză şi că, din acest motiv, consideră că este esenţial să pună capăt incertitudinii juridice existente; întrucât, conform aprecierii tribunalului, sistemul de garanţii este contrar anumitor principii structurale ale dreptului constituţional naţional, care trebuie să fie protejate în cadrul dreptului comunitar, astfel încât supremaţia dreptului supranaţional să cedeze în faţa principiilor Legii fundamentale germane; întrucât, în special, sistemul de garanţii aduce atingere principiilor libertăţii de acţiune şi de dispoziţie, libertăţii economice şi proporţionalităţii care rezultă, în special, din articolul 2 primul paragraf şi din articolul 14 din Legea fundamentală; întrucât obligaţia de a importa sau de a exporta rezultând din eliberarea certificatelor, împreună cu garanţia ataşată acesteia, constituie o intervenţie excesivă în libertatea de dispoziţie a comercianţilor, iar scopul regulamentelor ar fi putut fi atins prin intermediul unor intervenţii cu consecinţe mai puţin grave; Cu privire la protecţia drepturilor fundamentale în ordinea juridică comunitară 3. Întrucât recurgerea la norme sau noţiuni juridice ale dreptului naţional pentru aprecierea validităţii actelor adoptate de instituţiile Comunităţii ar aduce atingere unităţii şi eficienţei dreptului comunitar; întrucât validitatea unor astfel de acte poate fi apreciată numai în lumina dreptului comunitar; întrucât într-adevăr, dreptul născut din tratat, izvor de drept autonom, nu poate, prin natura sa, să fie înlăturat de normele de drept naţional, oricare ar fi acestea, fără a-şi pierde caracterul comunitar şi fără a pune în discuţie fundamentul juridic al Comunităţii însăşi; întrucât, prin urmare, invocarea atingerilor aduse fie drepturilor fundamentale, astfel cum sunt prevăzute de Constituţia unui stat membru, fie principiilor unei structuri constituţionale naţionale, nu poate afecta validitatea unui act al Comunităţii sau efectul acestuia pe teritoriul respectivului stat; 4. întrucât este necesar, cu toate acestea, să se examineze dacă a fost încălcată o altă garanţie similară, inerentă dreptului comunitar; întrucât, într-adevăr, respectarea drepturilor fundamentale face parte integrantă din principiile generale de drept a căror respectare este asigurată de Curtea de Justiţie; întrucât protejarea acestor drepturi, care se inspiră din tradiţiile constituţionale comune statelor membre, trebuie să fie asigurată în cadrul structurii şi obiectivelor Comunităţii; întrucât este necesar, prin urmare, să se examineze, în lumina îndoielilor exprimate de tribunalul administrativ, dacă sistemul de garanţii a adus atingere drepturilor cu caracter fundamental a căror respectare trebuie să fie asigurată în ordinea juridică comunitară;

3 Cu privire la prima întrebare (legalitatea sistemului de garanţii) 5. Întrucât prima întrebare adresată de tribunalul administrativ urmăreşte să afle dacă angajamentul de a exporta, întemeiat pe articolul 12 alineatul (1) paragraful al treilea din Regulamentul nr. 120/67, constituirea unei garanţii de care este însoţit acest angajament şi pierderea garanţiei în cazul în care exportul nu ar avea loc în termenul de valabilitate al certificatului de export sunt conforme cu dreptul; 6. întrucât, în sensul celui de-al treisprezecelea considerent din preambulul Regulamentului nr. 120/67, autorităţile competente trebuie să fie într-o poziţie în care să urmărească în permanenţă mişcarea schimburilor comerciale, pentru a putea aprecia evoluţia pieţei şi pentru a aplica, eventual, măsurile... care sunt necesare, şi în acest scop este necesar să se prevadă emiterea de certificate de import sau de export, însoţite de constituirea unei garanţii care să asigure realizarea operaţiunilor pentru care au fost solicitate aceste certificate ; întrucât din aceste considerente, precum şi din sistemul general al regulamentului, rezultă că sistemul de garanţii are ca scop garantarea realităţii importurilor şi exporturilor pentru care sunt solicitate certificatele, pentru a asigura atât Comunităţii, cât şi statelor membre, o cunoaştere exactă a tranzacţiilor preconizate; 7. întrucât această cunoaştere, împreună cu celelalte informaţii disponibile privind situaţia pieţei, este indispensabilă pentru a permite autorităţilor competente o utilizare adecvată a instrumentelor de intervenţie, obişnuite şi excepţionale, puse la dispoziţia acestora cu scopul de a garanta funcţionarea regimului preţurilor instituit de regulament, precum acţiunile de cumpărare, de stocare şi de distribuţie, stabilirea primelor de denaturare, stabilirea restituirilor la export, aplicarea de măsuri de salvgardare şi alegerea de măsuri pentru evitarea devierii traficului comercial; întrucât această necesitate este cu atât mai imperativă cu cât punerea în aplicare a politicii agricole comune implică importante responsabilităţi financiare în sarcina Comunităţii şi a statelor membre; 8. întrucât este necesar, prin urmare, ca autorităţile competente să dispună nu numai de informaţii statistice privind situaţia pieţei, ci şi de previziuni precise privind importurile şi exporturile viitoare; întrucât în prezenţa obligaţiei impuse statelor membre prin articolul 12 din Regulamentul 120/67, de a emite certificate de import sau de export oricărei persoane interesate, o previziune ar fi lipsită de semnificaţie în cazul în care certificatele nu implică pentru beneficiari angajamentul de a acţiona în consecinţă; întrucât, la rândul său, acest angajament ar fi ineficace în cazul în care respectarea lui nu ar fi asigurată prin mijloace corespunzătoare; 9. întrucât nu se poate critica alegerea, în acest scop, de către organul legislativ comunitar, a mijlocului de garantare, ţinând seama de faptul că acest mecanism este adaptat caracterului voluntar al cererilor de certificate şi că are, faţă de celelalte sisteme posibile, dublul avantaj al simplităţii şi al eficienţei; 10. întrucât un regim de simplă declarare a exporturilor efectuate şi a certificatelor neutilizate, astfel cum a fost preconizat de reclamantul în acţiunea principală, ar fi,

4 datorită caracterului său retrospectiv şi în absenţa oricărei garanţii de aplicare, incapabil să ofere autorităţilor competente date sigure privind evoluţia mişcărilor de mărfuri; 11. întrucât, de asemenea, un sistem de amenzi impuse a posteriori ar duce la importante complicaţii administrative şi juridice, atât în stadiul deciziei, cât şi al executării, agravate de faptul că operatorii în cauză se pot sustrage autorităţii organismelor de intervenţie datorită reşedinţei acestora pe teritoriul unei alte ţări membre, articolul 12 din regulament impune statelor membre obligaţia de a emite certificatele oricărei persoane interesate care solicită acest lucru, indiferent de locul stabilirii sale în Comunitate ; 12. întrucât se pare, prin urmare, că solicitarea certificatelor de import şi de export care include, pentru beneficiari, angajamentul de a executa operaţiunile propuse în temeiul unei garanţii sub formă de depozit, constituie o metodă necesară şi totodată corespunzătoare pentru a permite autorităţilor competente să stabilească în modul cel mai eficient intervenţiile acestora pe piaţa cerealelor; 13. întrucât principiul sistemului de garanţii nu poate fi, prin urmare, contestat; 14. întrucât este necesar, cu toate acestea, să se examineze dacă anumite modalităţi ale sistemului de garanţii ar putea fi contestate cu privire la principiile enunţate de tribunalul administrativ, în special în ceea ce priveşte argumentul reclamantului în acţiunea principală că garanţia este o sarcină excesivă pentru comerţ, aducând atingere drepturilor fundamentale; 15. întrucât, pentru a evalua sarcina reală a garanţiei aplicate comerţului, este necesar să se ia în considerare nu atât cuantumul garanţiei care este rambursată şi anume 0,5 unităţi de cont la kg, cât cheltuielile şi costurile implicate de constituirea acesteia; întrucât nu se poate ţine seama, în evaluarea acestei sarcini, de pierderea garanţiei înseşi, comercianţii fiind protejaţi în mod adecvat de dispoziţiile regulamentului referitoare la circumstanţele recunoscute drept caz de forţă majoră; 16. întrucât cheltuielile pentru constituirea garanţiei nu au un cuantum disproporţionat faţă de valoarea totală a mărfurilor în cauză şi a altor cheltuieli comerciale; întrucât reiese, prin urmare, că sarcinile care rezultă din sistemul de garanţii nu sunt excesive şi sunt consecinţa normală a unui regim de organizare a pieţelor conceput în conformitate cu cerinţele interesului general, definit la articolul 39 din tratat, care urmăreşte să asigure un nivel de trai echitabil populaţiei agricole, asigurând în acelaşi timp preţuri rezonabile în livrările către consumatori; 17. întrucât reclamantul în acţiunea principală susţine, de asemenea, că pierderea garanţiei în urma neexecutării angajamentului de a importa sau de a exporta, constituie în realitate o amendă sau o pedeapsă pe care, în conformitate cu tratatul, Consiliul şi Comisia nu erau autorizate să o instituie; 18. întrucât acest argument se bazează pe o analiză eronată a sistemului de garanţii, care nu poate fi asimilat unei sancţiuni penale, deoarece acesta reprezintă numai garanţia de executare a unui angajament asumat în mod voluntar;

5 19. întrucât, în cele din urmă, argumentele invocate de reclamantul în acţiunea principală, întemeiate pe de o parte, pe faptul că serviciile Comisiei nu sunt, din punct de vedere tehnic, în măsură să exploateze informaţiile furnizate de sistemul criticat, acesta fiind, prin urmare, lipsit de orice utilitate practică, iar pe de altă parte pe faptul că mărfurile care fac obiectul litigiului sunt supuse regimului de perfecţionare activă, sunt lipsite de pertinenţă; întrucât, într-adevăr, aceste argumente nu pot contesta însuşi principiul sistemului de garanţii; 20. întrucât din toate aceste considerente rezultă că regimul certificatelor care implică, pentru cei care le solicită, angajamentul de a importa sau de a exporta, garantat printr-o cauţiune, nu aduce atingere niciunui drept fundamental; întrucât mecanismul de garanţie constituie o metodă corespunzătoare, în sensul articolului 40 alineatul (3) din tratat, pentru organizarea comună a pieţelor agricole şi, de asemenea, este conform cu cerinţele articolului 43; Cu privire la a doua întrebare (noţiunea de forţă majoră) 21. Întrucât a doua întrebare adresată de tribunalul administrativ urmăreşte să afle dacă, în cazul în care Curtea ar confirma validitatea dispoziţiei prevăzute de Regulamentul nr. 120/67, articolul 9 din Regulamentul nr. 473/67 al Comisiei, adoptat pentru punerea în aplicare a primului regulament, este legal, întrucât nu exclude pierderea garanţiei decât în cazul de forţă majoră; 22. întrucât din motivele ordonanţei de trimitere rezultă că tribunalul consideră excesivă şi contrară principiilor enunţate mai sus dispoziţia de la articolul 1 din Regulamentul nr. 473/67, al cărei efect este de a limita anularea obligaţiei de a importa sau de a exporta şi restituirea garanţiei numai la circumstanţele care trebuie considerate cazuri de forţă majoră ; întrucât tribunalul administrativ, pe baza experienţei sale, consideră această dispoziţie ca fiind prea restrânsă, lăsând în sarcina exportatorilor pierderea garanţiei în circumstanţele în care exportul nu ar fi avut loc din motive justificabile, dar care nu pot fi asimilate unui caz de forţă majoră, în sensul strict al termenului; întrucât, în ceea ce îl priveşte, reclamantul în acţiunea principală consideră că această dispoziţie este prea riguroasă, întrucât limitează restituirea garanţiei la cazurile de forţă majoră, fără a ţine seama de aranjamentele importatorilor sau exportatorilor justificate de considerente cu caracter comercial; 23. întrucât noţiunea de forţă majoră prevăzută de regulamentele agricole ţine seama de natura specială a raporturilor de drept public între operatorii economici şi administraţia naţională, precum şi de finalităţile acestei reglementări; întrucât din aceste obiective, precum şi din dispoziţiile pozitive ale regulamentelor în cauză, rezultă că noţiunea de forţă majoră nu se limitează la cea de imposibilitate absolută, ci trebuie să fie înţeleasă în sensul de circumstanţe anormale, care nu pot fi controlate de importator sau de exportator şi ale căror consecinţe ar fi putut fi evitate numai cu preţul unor sacrificii excesive, în pofida tuturor diligenţelor depuse;

6 întrucât această noţiune implică o flexibilitate suficientă nu numai cu privire la natura evenimentului invocat, ci şi cu privire la diligenţele pe care exportatorul ar fi trebuit să le depună pentru a-i face faţă şi la sfera de aplicare a pierderilor pe care ar fi trebuit să le accepte în acest scop; 24. întrucât cazurile de decădere invocate de tribunal ca impunând exportatorului o sarcină nejustificată şi excesivă par să privească ipotezele în care un export nu a avut loc fie din culpa exportatorului, fie ca urmare a unei greşeli a acestuia, fie din motive pur comerciale; întrucât criticile împotriva articolului 9 din Regulamentul nr. 473/67 urmăresc, în realitate, să înlocuiască considerente întemeiate numai pe interesul şi comportamentul anumitor operatori economici cu un regim definit în interesul public al Comunităţii; întrucât sistemul stabilit, în temeiul principiilor Regulamentului nr. 120/67, prin Regulamentul de punere în aplicare nr. 473/67, urmăreşte să scutească operatorii economici de angajamentul lor în cazurile în care operaţiunea de import sau de export nu a putut fi realizată pe parcursul duratei de valabilitate a certificatului, în urma evenimentelor prevăzute de textele citate; întrucât, în afara unor asemenea evenimente, pentru care nu îşi pot asuma răspunderea, importatorii şi exportatorii sunt obligaţi să respecte prevederile regulamentelor agricole, fără a le putea substitui considerente bazate pe propriul lor interes; 25. întrucât reiese, în consecinţă, că limitând anularea angajamentului de a exporta şi restituirea garanţiei la cazurile de forţă de majoră, organul legislativ comunitar a adoptat o dispoziţie care, fără a impune o sarcină nedatorată importatorilor sau exportatorilor, este adecvată pentru a asigura funcţionarea normală a organizării pieţei cerealelor, în interesul general, astfel cum este definit la articolul 39 din tratat.; întrucât rezultă că niciun argument împotriva validităţii sistemului de garanţii nu poate fi întemeiat pe dispoziţii care limitează restituirea garanţiei la cazurile de forţă majoră; Cu privire la cheltuielile de judecată 26. Întrucât cheltuielile efectuate de Guvernul Regatului Ţărilor de Jos, de Guvernul Republicii Federale Germania şi de Comisia Comunităţilor Europene, care au prezentat observaţii Curţii, nu pot face obiectul unei rambursări; 27. întrucât procedura are, în raport cu părţile în acţiunea principală, un caracter incidental ridicat în cursul acţiunii pendinte în faţa Verwaltungsgericht din Frankfurt pe Main, este de competenţa acestei instanţe să se pronunţe cu privire la cheltuielile de judecată; pentru aceste motive, având în vedere actele de procedură; după ascultarea raportului judecătorului raportor; după ascultarea observaţiilor orale prezentate de reclamantul în acţiunea principală şi de Comisia Comunităţilor Europene; după ascultarea concluziilor avocatului general; având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, în special articolele 2, 39, 40, 43 şi 177;

7 având în vedere Regulamentul nr. 120/67/CEE al Consiliului din 13 iunie 1967 şi Regulamentul nr. 473/67/CEE al Comisiei din 21 august 1967; având în vedere Protocolul privind statutul Curţii de Justiţie a Comunităţii Economice Europene, în special articolul 20; având în vedere Regulamentul de procedură al Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene; CURTEA, pronunţându-se cu privire la întrebările care i-au fost adresate de către Verwaltungsgericht din Frankfurt pe Main prin ordonanţa din 18 martie 1970, hotărăşte: Examinarea întrebărilor adresate nu a scos în evidenţă niciun element de natură să afecteze validitatea: 1) articolului 12, alineatul (1), paragraful al treilea din Regulamentul nr. 120/67/CEE al Consiliului din 13 iunie 1967, care subordonează emiterea certificatelor de import sau de export de constituirea unei garanţii care să asigure angajamentul de a importa sau de a exporta pe parcursul perioadei de valabilitate a certificatului; 2) articolului 9 din Regulamentul nr. 473/67/CEE al Comisiei din 21 august 1967, care are ca efect limitarea anulării angajamentului de a importa sau de a exporta şi a restituirii garanţiei numai în cazurile care pot fi considerate cazuri de forţă majoră. Judecată şi pronunţată în şedinţă publică la Luxemburg, 17 decembrie Lecourt Donner Trabucchi Monaco Mertens de Wilmars Pescatore Kutscher Luxemburg, 17 decembrie Grefier Preşedinte A. Van Houtte R. Lecourt