OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

Transkript

1 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Revistă de istorie şi cultură Anul VI, nr.7 (65), iulie 2017 Editată de Asociaţia Culturală MEMORIA OLTULUI Planşele noastre Director: Ion D. Tîlvănoiu Comitetul de redacţie: Dr. Aurelia Grosu, Mircea Şerbu, dr. Nicolae Scurtu, Ion Andreiţă, Dumitru Botar, dr. Jeana Pătru, Cornel Manolescu, Floriana Tîlvănoiu, Costel Vasilescu, Vasile Radian. 1. Generalul aviator Emanoil Ionescu (n. 17 martie 1893-m. 13 iulie 1949; imagine din arhiva Costel Vasilescu- Caracal); 2. Sus: Mareşalul Ion Antonescu şi generalul Emanoil Ionescu inspectează la 6 iunie 1943 Grupul 7 Vânătoare pe aerodromul din Krivoirog. Al doilea în plan îndepărtat- căpitanul aviator Alexandru Şerbănescu (n. la Coloneşti Olt în 1912); Mijloc: căpitanul aviator Alexandru Şerbănescu (stânga), generalul Emanoil Ionescu- comandantul Corpului Aerian Român (mijloc) şi generalul Gh. Jienescu (dreapta) pe Frontul de Est în vara anului 1943; Jos:Generalul Emanoil Ionescu, comandantul Corpului I Aerian Regal şi căpitanul aviator Alexandru Şerbănescu, comandantul Grupului 9 Vânătoare, în 1944 (imaginile se reproduc din volumul prof. univ. dr. Valeriu Avram-,,Căpitanul aviator Alexandru Şerbănescu- asul cerului, Bucureşti, 2012); 3. Lideri politici însoţindu-l pe Octavian Goga în campanie electorală la Corabia în decembrie Octavian Goga în campanie electorală la Corabia în decembrie Al treilea în dreapta, cu pălărie, Nicolae Titulescu, deputat de Romanaţi (S.J.A.N. Olt). ISSN Tiparul executat la Editura Hoffman Tel./fax:

2 Cuprins 1. Din manuscrisele lui Demetru Iordana (I).../3 2. Ion Lazu- Amintirile unui scriitor slătinean (XII).../9 3. Dumitru Botar- Marea adunare de la Corabia.../15 4. Cornel Manolescu- Prefecţii judeţului Romanaţi (III).../20 5. Ion D. Tîlvănoiu- Răsfoind ziarul Fapta (aprilie- iunie 1946).../36 6. August Pessiacov- O excursiune în Romanaţi- Recica (Antina-Romula).../41 7. Ştefan Grigorescu- O ctitorie a boierilor Buzeşti: Mănăstirea Dobruşa (VII).../48 8. Aurică Ivaşcu- Pristolnicul de piatră de la Şerbăneşti.../51 9. Aurel Oprişan, Constantin Stancu- Jurnalul de front al lui Ion. C. Preda (II).../ N. Popescu-Optaşi- Optaşi- un toponimic greu de descifrat.../ Alina Elena Marin, Sabina Elena Vasilescu- Un oltean în elita aeronauticii româneşti şi mondiale: generalul aviator Emanoil Ionescu.../ Virginia Toma- Monografia Şcolii primare din comuna Perieţi, judeţul Olt (II).../ Floriana Tîlvănoiu- Mărturii despre pictorul Marius Bunescu (III).../ Calendarul Memoriei Oltului şi Romanaţilor- Iulie.../ Nicolae Scurtu- Inscripţii. O nouă contribuţie la bibliografia lui Petre Rădulescu-Tudoran.../99 O epistolă necunoscută a Luciei Caracostea.../ Vasile Radian, Ion Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu- Monumentul eroilor din satul Păroşi, judeţul Olt.../

3 Din manuscrisele lui Demetru Iordana (I) Scriitorul slătinean Demetru Iordana (n. 20 martie m. 15 martie 1979), victimă a securităţii regimului comunist, căruia revista noastră i-a dedicat atenţia cuvenită (Memoria Oltului şi Romanaţilor nr. 20/2013; 44-46/2015; 47-51, 58/2016), a lăsat mai multe manuscrise valoroase. Unele dintre ele i-au fost confiscate de securitate şi aşteaptă şi acum în arhivele C.N.S.A.S. un cercetător atent care să le restituie posterităţii. Regretăm că factorii de decizie din domeniul culturii judeţului Olt nu găsesc de cuviinţă să aloce din fondurile destinate culturii o sumă oarecare (mai mică poate decât aceea cheltuită cu un spectacol în aer liber al unor,,vedete ) pentru recuperarea şi publicarea manuscriselor, scriitorilor olteni, confiscate de fosta securitate. Este trist, este nedrept, este regretabil că la atâta timp de la căderea comunismului, intelectualii condamnaţi de acest regim rămân tot condamnaţi, opera lor rămâne mai departe necunoscută, suferinţele lor neştiute. Dacă lucrurile vor rămâne aşa în continuare, înseamnă că de fapt securitatea i-a învins. Nădăjduim însă că nu va fi aşa şi la fel cred şi alţii ca noi. Este şi cazul unor distinşi intelectuali slătineni precum dl. Mircea Şerbu- primul care ne-a atras atenţia asupra acestui valoros scriitor, şi a d-lui Vlad Iovu care a păstrat în arhiva familiei un manuscris al prietenului său Demetru Iordana pe care l-a încredinţat spre publicare revistei Demetru Iordana noastre. Manuscrisul din care prezentăm aceste fragmente este de fapt un caiet studenţesc de 89 de pagini scrise citeţ cu cerneală albastră doar pe pagina din dreapta, având corecturile autorului făcute cu aceeaşi cerneală şi la final nota:,,slatina, Alte corecturi şi adăugiri făcute cu creionul de o persoană neidentificată ar face manuscrisul de neutilizat şi de aceea am decis să nu ţinem seama de ele. De la sfârşitul caietului, Iordana a scris în 1979 (anul morţii sale), pe 20 de pagini din stânga, un fragment de roman intitulat,,cutremur. Dacă în Fata doctorului Ambrozie, singurul roman publicat de Demetru Iordana în 1943, Perpessicius vedea un,,preţios debut epic, în aceste poeme-proză 3

4 din ultimii ani ai vieţii, păstrate în manuscris, descoperim un autor reflexiv, preocupat de filosofie, artă şi destinul omului şi creatorului într-un regim concentraţionar, consideraţii pe care le împleteşte cu detalii biografice esenţiale. Aducem mulţumiri sincere d-lui Vlad Iovu care ne-a încredinţat manuscrisul şi d-lui Nicu Petria care a trudit la tehnoredactarea lui. Ion Tîlvănoiu CUVINTE PENTRU TOȚI Autobiografie Era o beznă surâzătoare într-un secol himeric, nemărginit. Fără soare și fără zări, doar cu lună și cu stelele ascunse. Noaptea se îngâna complice cu ziua în creștere. Stelele când se iveau sclipeau șirete unele altora ca niște becuri înșurubate de mâini pricepute. Ora nu era solemnă, dar era răcoroasă; iarna își strecurase între clipele ei ultimele înfiorări de ninsoare. M-am întrupat între oameni pe întuneric. Era în anul una mie nouă sute optsprezece, în douăzeci martie, când luna trece prin zodia peștelui și-şi face pârtie peste vise între noapte și zi; între somn și nenoroc. Am fost zvârlit din cer, într-un leagăn aurit cu bronz, înconjurat de genuni înflorite și de oglinzi. Erau niște oglinzi vechi, care își aruncau una alteia imaginea lor și-a mea, în progresie geometrică la infinit așa încât îmi puteam contempla creșterea de la starea de mormoloc somnoros, la starea de om visător în picioare, trecând, pe brânci, prin starea de alergător după hrană și dragoste. Până la urmă am ales oglinzile multiplicate. În ele mă puteam uimi de Prima pagină a manuscrisului lui Demetru Iordana propriul meu chip reflectat. Era un chip necăjit, ca lovit cu o leucă în creștet. Dar era chipul meu adevărat și n-aveam un altul. Cred c-am trecut pragul pământului cu piciorul stâng și-am izbutit să mă țin de soroc în ciuda unui vânt despotic, care vroia să m-arunce înapoi de unde coborâsem: și coboram din trei zei cântăreți, instalați într-un Olimp clandestin. Sunt copilul din flori al unuia Withman, al unuia Tagore și al lui Eminescu, niște zei tutelari care par trei munți puși în mișcare ca să sprijine cerul pe umerii lor, căci acoperișul ăsta albastru era să ne cadă în cap; noroc că l-au proptit ei la timp, doar cu privirile. De fapt m-am născut în anul una mie nouă sute treizeci și unu, în plină lumină deși era tot beznă între stele, în acel început desprins dintr-o noapte de taină, dintr-o horă de iele nebune și anume când am recunoscut în cei trei cântăreți înalți cât trei munți pe cei trei tați vitregi ai mei, trei Adami diferiți și tustrei cu sufletul cărunt. Cât despre mamă am două: una care mi-a dat un trup gol de rege fără aripi lipite pe umeri, cealaltă lumina care m-a luat drept sub frunte, ca un fulger tăcut, căzut dintr-un cer nevăzut, aurit, peste un frunziș fraged. 4

5 Când am aflat că sunt copilul din flori al celor trei cântăreți uriași, care își țin frunțile în cer, de la fiecare am desprins câte-o taină ascunsă în sipetul minții lor. De la Withman, am învățat mersul elefantului prin valurile de fire de iarbă înspicată, răsfirată pe grinduri imense. Și-am mai învățat să plutesc, în bărcuța mea șubredă pe Oltul de acasă, când pălesc zările veștejite ca pe un Mississippi în miniatură, în bărcuța mea șovăielnică, fără să mă clatin într-o parte și într-alta, la smucituri, dar și fără să mă scufund, ci numai să alunec și s-aud cântecul sirenelor, vrăjitoarelor, venind din adâncuri, cu viersul lor fermecat. De la Tagore, am învățat să-mi aștept culesul roadelor coapte, și-am mai învățat să mă joc, pe malul mării tăcut, cu pietricele colorate, ca într-un joc al hazardului, când marea aruncă pe plajă aripi de pescăruși înspumați. Și-am mai învățat să mă închin celor patru elemente: aerul, apa, pământul și focul, prezente întotdeauna când mi se dăruieşte norocul de a rezista sub soarele înalt la culesul roadelor coapte. De la Eminescu am învățat să cânt singur cu arcușul condeiului simfonia lui Beethoven, fugi de Bach și menuete de Mozart, ca din buzele naiului când se despart apele de pământ. Am învățat să le cânt singur în ritmuri sonore ca niște flaute, ca niște piculine ascunse și acompaniate, când și când, de bubuiturile surde ale unei tobe de jazz; și încă ceva am învățat: să urc scări aeriene printre nori până dincolo chiar și de stele de Beethoven, de Bach și de Mozart, ca să aud muzica sferelor și să privesc fascinat cum se învârtesc lumile în cosmos. Da, am învățat să cânt singur și să privesc, de la tustrei am învățat simplitatea. Dar nu aceea de la care pleci, ci aceea la care ajungi după ce ai urcat abrupt muntele. Simplitatea aceea de a spune bună ziua cu firescul cuvenit cu care zeii şi-au spus noapte bună înainte de a adormi definitiv în Olimp. Simplitatea avea glasul meu ca și al lor, este ca şi ciulinii și ca apa, ca și ei de nestânjenit. Îmi deapăn misterul când la lumina soarelui, când la a lunei, când plin de dor ca năierul, când plin de bucuria unui om aplecat peste crinii treziți în zorii înălbiți. Da, glasul meu este ca și al lor. Ei, uriașii, cântă pe piscurile cele mai albastre ale munților pe când eu, piticul, cânt la poalele abia înspicate ale munților. Nu-i totuna, desigur, dar este aidoma, căci în cuprinsul rotund al pământului, piscurile și poalele munților își răspund în tăcere. Ei nu cântă la voci grave, ei strigă melodios de pe acoperișul lumii. Sunt niște lei care rag în octave la chipul lunii palid și mut. Mă tem însă că încep să șușotesc în urechea fraților mei, oamenii, ca un urs mic, care a mormăit pianissimo, în timp ce ei rag de pe acoperișul lumii. Uriașii ăștia te strivesc dacă te apropii de statura lor dreaptă, sau dacă din nebăgare de seamă calci pe umbra lor nepătată. Pe când de mine să nu vă feriți: puteți să vă apropiați cât de mult, puteți chiar să mă călcați în picioare eu nu strivesc. Căci eu nu am altă dorință decât să fiu, fiecăruia dintre voi, un frate geamăn, căruia să-i sărut fruntea, pe care o cred neprihănită, ca și a mea. Dar n-am altă dorinţă. De mine nu veți fi zoriți să escaladați Everestul cum o fac ei, ca niște alpiniști pur-sânge. Cu mine veți merge până în vârful Everestului, și apoi peste el, dar pe poteci înguste și cuminți. Luați, deci seama: tot acolo veți ajunge cu mine, însă fără vertijul aventurii teribile, care pe ei i-a doborât în moarte, ca pe niște giganți care făceau prea mult zgomot. În mândria lor superbă ca și-un curcubeu, ei s-au măsurat cu zeii din Olimp, pe care i-au întrecut în statură, dar au fost doborâți ca niște giganți. Luați deci seama: cu mine tot peste Everest veți ajunge, dar pe poteci șerpuite și netede ca-n palmă. Am și eu ascuns un curcubeu trufaș, dar sunt și ca floarea din câmp. Withman este de la apus unde se scufundă soarele, maiestos ca un rege în valurile tumultoase ale unui totuși pacific ocean. Este de la Apus și are barbă, mustață și plete ca un Adam după izgonirea din Rai. Pe când eu... eu îmi cosesc mereu chica, mustața și barba cu secera ruginită a lunii. Eu nu sunt de la Apus. 5

6 Tagore este de la Răsărit, de acolo unde soarele se ivește ca o rană pe cer, ca să privească uimit la ruinele pământului răscolite de razele lui. El este împăroşat alb ca un sfânt. Pe când eu... Eu îmi smulg singur ghioceii din tâmple, ca să răsară mereu alții, din lutul ce sunt. Eu nu sunt de la Răsărit, nu. Eminescu este din cer de printre astrele mari, luceafăr care-mi răsare mereu din umbră de cetini ca să-mi zâmbească prieten. Da, este din cer, de printre astrele mari. El are o coamă de armăsar cu sânge albastru, care-i flutură în vânt ca un drapel zdrențuit purtat glorios prin lupte cumplite. Pe când eu... mie îmi linge vântul părul bleg de pisoi și-i numără firele cum îmi numără Parcele zilele hărăzite. Eu nu sunt din cer. În copilărie m-am jucat cu săbii de lemn, în timp ce stam cu ochii holbați asupra celuilalt tărâm, nevăzut, dar care mie mi se arăta ca prin vis. Și de aceea mă împiedicam des și cădeam. Dar nu în țărâna pământului, ci în somnul lui plin de țărână, din care mă trezeau doar țipetele unui soare înfricoșat de moarte, fiindcă mă împiedicam. În adolescență umblam după niște fantome, ca după fete, dar nu le puteam săruta decât umbra, în gând, iar ele se depărtau vecinic, fără să se mai uite înapoi, ca niște fete morgane, căci eu umblam după niște fantome. Cea mai apropiată fantomă a fost mama, de aceea poate mi s-a gravat mai clar numele ei în memorie, deși sărmana a trecut de mult Akheronul. Iar acum umblu după fantomele vorbelor. Dar cea mai apropită fantomă a fost mama. Când am devenit matur ca și salcâmul din poartă, m-am înlănțuit cu o cosânzeană alta decât cea din poveste prin două verighete de tinichea argintată și-am zămislit cu ea doi feți-frumoși mărunței care-mi sparg urechile și așa sparte din copilărie- cu gălăgia lor divină de îngeri obraznici. Chiar din această cauză m-am apucat să-nșir aceste cuvinte inocente, pentru frații mei, oamenii: încerc să țip și eu, copilărește, mai tare ca ei, ca să fiu auzit și trag nădejdea asta din inimă. Asta mi-e viața. Și-acum îmi aștept moartea, ca pe o altă mireasă. * Despre cărți O, eu am dumicat multe cărți, biblioteci în etaje și m-am intoxicat de parcă aș fi înghițit cobre și vipere, căci am dumicat multe, prea multe cărți. Îmi trebuie un purgativ puternic, ca pentru cai, ca să elimin din mine otrava, atât am înfulecat de mult prea multe cărți. O, dați-mi un purgativ puternic ca pentru cai. Știe cineva ce sunt cărțile? Nu, nimeni nu știe, în afară de mine, care am meșterit cartea de față. Este cartea pe care o țineți sub ochi, ca pe-o oglindă, și în ea vreți să vă vedeți chipul. Nu, nimeni nu știe ce sunt cărțile în afară de mine. Sunt niște sicrie mici și bizare în care slovele cernite înmormântează adevăruri și minciuni, cum sunt înmormântați cinstiții și hoții în morminte alăturate frumos, ca și cărțile între rafturile mute ale unei biblioteci în etaje. Sicrie mici și bizare sunt cărțile. Ați observat că o bibliotecă seamănă cu un mausoleu, ridicat carte cu carte ca niște cărămizi de hârtie, pentru niște morți uneori iluștri, dintre care unii mai sunt încă în viață? Da, cu un mausoleu ridicat carte cu carte seamănă o bibliotecă, în etaje. Iată de ce urăsc toate cărțile. Le urăsc cu o ură fără de ură cu o ură duioasă, mai înainte de ele mă urăsc pe mine însumi înduioșat fiindcă m-a blestemat Dumnezeu să fiu salahor vorbelor care-mi bântuie sufletul ca niște fantome oribile care-ți bântuie casa. Iată de ce iubesc totuși cărțile, cu o patimă oarbă de lunatic îndrăgostit de întuneric. * Peisaj după război Războiul trecuse pe șenile de oțel flămând peste brazdele însărcinate cu semințe 6

7 aurite și făcuse din ele un terci de aur coclit, acel afurisit război purtat pe șenile de oțel flămând. Ciorile ciuguleau de peste tot gloanțe, de-acum oarbe, ca pe niște boabe de porumb blindat și, în loc de copaci, erau înfipte țevi de tun, printre care ciorile ciuguleau de peste tot gloanțe, de-acum oarbe. Printre flori cernite, mucegăiau mitraliere ruginite demult și printre ele ciorile ciuguleau mereu boabe de porumb, blindat, după acel afurisit război purtat pe șenile de oțel flămând, care a trecut hămesit peste toate. Ca niște harbuzi ofiliți, zăceau peste tot grenade crăpate și gropi de șrapnele își holbau ochii spre cer. Peste tot trecuse acel afurisit război pe șenile de oțel flămând și prefăcuse totul într-un cimitir al oţelelor în gropile acelea de șrapnele care-și holbau ochii spre cer. Iar printre toate, într-o groapă mai mică, mai familiară, care-și ținea și ea ochiul holbat către cer, sta ciucit un pui de român, cu pantalonii trași până jos și privind nepăsător la acel cimitir Ultima pagină a manuscrisului lui Demetru Iordana al oțelelor, se c..a liniștit. * Absurda dorință O, dacă Soarele s-ar opri pe cer ca o stea, iar dacă Luna ar încremeni în lumina ei feciorelnică. Dar nu, Soarele parcurge mereu drumul dintre răsărit și apus, iar Luna se stinge palidă, și se reaprinde mereu, strălucitoare, ca un lampion suspendat între cer și pământ. O, dacă Soarele și luna ar încremeni! Dar nu, ei se plimbă pe cer ca un boier și o boieroaică pe moșiile lor, fără să le pese niciodată de noi. O, dacă oamenii ar avea creieri și inimi întregi dar mulți, prea mulți au doar nişte bășici de porc goale și niște sloiuri mici de gheață artificială atunci s-ar înstăpâni atâta pace sfântă pe pământ, încât moartea nu ne-ar mai pune în mișcare mecanică, pe șenile de tanc și pe roți de camioane, sub căști de oțel și în loc de puști am avea în brațe stâlpări de finic și-am striga: Osana! Dar nu, bășicile de porc goale se tot înmulțesc, iar sloiurile de gheață artificială devin iceberguri cât munții și moartea ne rânjește ca o haită de lupi hămesiți, care abia așteaptă să ne lase os lângă os și noi nu strigăm măcar: Huuuooo! De s-ar stinge în creierul nostru, zdruncinat ca un ceasornic izbit de peretele Timp, cuvântul viteză și cuvântul cădere și cuvântul întoarcere, atunci din inimile noastre ar înflori crini albaștri, iar prin ochii noștri am privi în jur vecinicia. Dar nu. În ceasornicul izbit de peretele Timp, viața aleargă printre roțile în viteză, Timpul este mereu în cădere, iar gândurile noastre se întorc mereu spre trecut. Şi de aceea din inimile noastre amorțite nu vor înflori crini albaștri, iar prin ochii noștri miopi nu vom privi în jur vecinicia. La naiba, suntem mai plăpânzi decât niște lăstari cruzi. 7

8 * Ciutură și fântână Iubesc stelele, aceste flori de lumină de aur care răsar noaptea pe câmpul albastru din cer. O, cât de mult iubesc stelele ca pe înșiși ochii mei care clipesc ca și acele flori de lumină de aur, şi-şi răspund una-alteia într-un schimb mut, dar ascuns de înțelesuri de mult ştiute. O, cât de mult iubesc stelele, acele flori de lumină de aur care-și rotesc horele prinse în marele Rost. În fiecare noapte limpezit la față, îmi agăț ochii de stele și-mi împletesc îndelung privirile cu privirile lor, ca şi ele de vrăjit şi de neclintit, şi totuşi mișcându-mă în mine, precum stelele se mişcă, neclintite, în ele însele. Să stai, nemişcat şi totuşi să te mişti ca o ciutură intrând și ieșind dintr-o fântână. Doamne, numai Tu poți să faci asta stând neclintit pe tronul Tău și mișcându-te cu toate gândurile Tale în tumult fiindu-ți Ție însu-ți, la inifinit, ciutură și fântână. Ca un Dumnezeu mic mă simt când privesc stelele şi-mi agăţ ochii de ele ca de nişte flori de la mina de aur; atunci timpul este o biată nălucă oarecare, ce nu te mai atinge cu alunecarea ei băloasă de melc. O, cât de mult iubesc stelele neclintite și vecinice! Marele melc Urăsc melcii și, când îi văd îi strivesc sub călcâi rămână vorba între noi. Și de fiecare dată am credința deșartă c-am oprit Timpul în loc. Urăsc melcii, căci ei duc în cochilia lor fiecare clipă a Timpului, pe care o plimbă încet și o înmulțesc și-o târăsc mai departe, și-o ascund geloși în cochilia lor strălucitoare. În mersul lor lent, cleios și târât, clipele se năclăesc una într-alta, într-un șir fără capăt, într-un chin nesfârșit, incolor. Dar mai tare urăsc pe Marele melc care alunecă încet, pe-o talpă jilavă ca și limba unui mut. El vine lin, fantomatic, de la minus infinit și se prelinge către plus infinit, trezind același chin nesfârșit, neîndurat. Este grea lupta cu Marele melc. Mai ales când trece prin inima ta și numără bătăile din mers ca să-ți amintească perfid că dacă a fost cândva un început, va fi și un sfârșit fără greș. O, cât de tare urăsc pe Marele melc, mă lupt eroic cu el, dar nu pot să-l opresc, nici să-l grăbesc înainte să treacă halucinat spre marele hău, care ne stă vecinic căscat în față ca să ne-nghită pe rând, hămesit. Îl urăsc cu o ură fierbinte pe marele melc. O, de-aș putea să-l strivesc pe Marele melc... Despre poezie Astăzi, fratele meu bun, cititor în zodii și-n stele, nu s-a mai scăldat plictisit în apa încropită din baia lui de faianță prin azur și miresme, scufundându-și sufletul în cer, unde nu sunt de găsit băi de faianţă, dar sunt nori călători în chip de băi de faianță, plini de azur și miresme. Astăzi prietenul meu cel bun nu şi-a mai băut cafeaua cu lapte, ci a băut direct din Calea Lactee, până s-a albit la suflet ca laptele, iar în loc de bucăţele pătrate de zahăr și-a îndulcit cu stele cafeaua cu lapte luată direct din Calea Lactee, cum iei șoaptele din tăceri. Astăzi el n-a mai înfulecat hămesit hălci de carne cântărite farmaceutic, sub obroc pe întuneric, ci cu un polonic de argint, doar nectar și ambrozie, care nu-ți cad în pântec, greu, ca hălcile de carne cântărite farmaceutic, ci în inimă, ca o anaforă a sângelui și-o fac să duduie ca o sobă plină de jar și de vâlvătăi. Astăzi fratele meu bun nu s-a mai dus la plimbare cu iubita la braț, ci doar cu ființa ei aburită, care îi apare în visuri suav-colorate și este poate ea însăși un vis, pe care nu poți să-l iei de braț la plimbare, ci el te plimbă pe tine printre nori, printre stele. Astăzi fratele meu bun n-a mai călcat vremelnic printre ierburi și pietre, ci pe clapele inimii lui, în care nu sunt ierburi și pietre, ci doar sunete 8

9 clare, ca să-și asculte cântecul unicei lui esențe, pe care cineva, unul cu inima în cap, îl ajută să-l înțeleagă deplin, în timp ce calcă pe clapele inimii lui. Astăzi becul aprins sub veioză n-a mai ars în lumină electrică, ci în mister radios, ca flacăra unei lumânări de ceară de un leu. Tot astăzi florile din grădina lui s-au preschimbat, discret, în flori artificiale de plastic, care nu se mai ofilesc ca florile din grădină, dar le păstrează mireasma. Astăzi prietenul meu cel bun, cititor în zodii și-n stele, a aflat un lucru curios: că o carte cu poezii bune este ca un borcan cu gogoșari rumeni, care nu mai au comun cu cei din răzoare, decât culoarea lor roșie aprinsă, căci au fost alterați de-o esență acidă, dar blândă. Acum el privește la un astfel de borcan cu gogoșari preparați și chiar ar vrea să-i mănânce, dar nu cu dinți flămânzi, pentru pântecul lui, ci doar cu ochi avizi, pentru inima lui fragedă. Îi urez: poftă bună! * Despre artă În căușul inimii pline, un om a făcut un rug greu și totuși ușor și a pus pe el, cu răbdare serafică, tot ce a cules gândind și simțind. Din adâncuri tresaltă căutând chip și înțeles, dar recade în inform, ca o jăruire sub cenușă. Și când rugul a fost gata, l-a aprins cu cremenea minții, până ce s-a mistuit totul într-un foc jucăuș. Totul s-a prefăcut într-o flacără, care semăna doar cu ea însăși. Părea reflectată într-o oglindă de vis, care i-ar întoarce imaginea în același contur, dar netremurat ci pe veci încremenit în luciul ei de cristal. Flacăra aceasta nu se va stinge de-a pururi, ci va lumina neclintită beznele oarbe ale veacurilor, din luciul de cristal al oglinzii. Amintirile unui scriitor slătinean (XII) Ion Lazu Da... Fotografiile de familie. M-au fascinat întotdeauna, nu numai cele din casa noastră, obiect constant de contemplaţie-interogaţie pentru copilandrul ce eram. Dar, şi mult mai târziu, fotografiile de pe la gazdele mele, cea de la nuntă, una și mai veche, din armată. Şi de fiecare dată s-a nimerit să fie despre oameni care deja trecuseră... Mi se păreau, acele fotografii, pietrele rămase după ce apa trece... (Eu, care sunt îndrituit să ştiu ce anume sunt pietrele de râu, d. ex. la Slatina, aduse tocmai dinspre Turnu Roşu, de nu chiar din Răsăriteni... Mă uit şi-ţi spun ce e cu pietroiul din prund!) Da, acordam acelui moment o importanţă deosebită, pe care istoria a confirmat-o... Mereu construiam în jurul momentului cu pricina o poveste de viaţă, un mic roman al familiei pornită la oraş, la atelierul foto. (O a doua fotografie cu bunicul patern este făcută, neaşteptat, în deal, la Via neagră. Fotograful cu cutia în spinare? Da, pentru că a treia este făcută în curtea boierului Russo, din vecinătate... Iată romanul, frate! Se intitulează,,fotografii de familie" pagina-paginile în care am descris, în,,veneticii", această fotografie de acum 100 şi ceva de ani). Probleme cu învăţătura nu am avut niciodată. N-am fost niciodată premiant, din a-ntâia şi până la terminarea celor 10 clase, basarabean venetic printre olteni iuţi la replică, dar nici la faculate; însă m-am plasat de fiecare dată printre primii 3-4. Asta e tot. Iar teribila mea timiditate în anumite împrejurări era de fapt legată numai de fete, cărora n-aş fi vrut în ruptul capului să le fac o proastă impresie, drept care evitam tete-a-teturile. Citisem atâtea replici iscusite ale eroilor mei îndrăgostiţi în cărţile cu care mă nutrisem în adolescenţă şi acordam o importanţă aşa de mare impresiei pe care se cuvenea să o fac unei posibile prietene, încât nu voiam nicicum să-mi asum riscul. Până la a se constitui 9

10 într-un defect. Poate să pară lipsă de bărbăţie, în cazul meu cred că era o exigenţă exagerată faţă de persoana spre care îmi îndreptam atenţia, dar mai cu seamă în ceea ce mă priveşte. Acum despre bulgari, care nu doar pe lunca Siretului au urcat, ci pe toate luncile râurilor de la N de Dunăre, pe Jiu, Olt, Argeş. Comuna mea era Cireaşov, iar cele vecine din zona Slatinei erau Clocociov, Milcov, Dranovăţ, Dobrotinet etc, etc. Chiar Grădinari, care tot bulgari fuseseră. Au venit şi au plecat, pământul fiind excelent, însă nu al lor. Dar au mai şi rămas. Autohtonii i-au perceput ca venetici, ca slavi, ca sârbi, sunt nenumărate sate de bulgari poreclite Sârbi... De-ale filologiei... Despre bulgari noi avem o părere superficială, i-am tratat de sus, ca venetici, săraci, vorbind o altă limbă, boscorodită, poate cumva caraghioasă. De necrezut câte ascendente aiurite îşi găseşte localnicul... La şcoală nu se învaţă mai nimic concret despre Bulgari. În fapt, aceşti slavi au venit prin sec. V-VI, au asimilat un trib turanic, de la care s-au ales cu numele de bulgari. Au stat sub bizantini până spre 1200, iar de pe la 1400 sub turci. Unii deveniţi musulmani, alţii rămaşi ortodocşi. Şi prin care noi am preluat creştinismul, dar şi scrierea chirilică. Dar gravă pentru ei este istoria celor 5 secole sub turci. Avem noi criterii ca să estimăm obida lor, zbaterea sub musulman, mutilarea sufletelor? Noi am fost doar sub valurile tătarilor care au venit şi au trecut. Ci ei au pătimit sub hangerul turcesc... Abia la 1878, cu ajutor rus-român au devenit Principat, ceea ce noi eram de 500 de ani. Deci tot respectul pentru suferinţa lor, dar şi pentru destoinicia lor. Zic aşa: de-am fi avut noi 60% munţi, păstori rămâneam în veci. De-ar fi avut ei 65% teren agricol, unde ar fi ajuns? M-am născut într-o casă fără cărţi şi nu trebuie văzut ceva scandalos sau măcar ruşinos aici, căci era starea generală în familiile româneşti, imediat după război. Ca să nu vorbesc de casa unui refugiat, care desigur nici nu era casa lui, ci se muta de acolo-acolo, după împrejurări Primele cărţi citite, desigur la nimereală, le-am procurat contra schimb de la un coleg de bancă, prin clasa a V-a - acela pusese ochii pe creionul meu mecanic, o noutate pe atunci. A fost declanşarea unei mari pasiuni care mi-a înflorit sfârșitul copilăriei, întreaga adolescenţă şi ca să spun tot adevărul, nu s-a istovit nici până astăzi. Însă fac menţiunea că pasiunea pentru citit nu implică neapărat nevoia de a scrie tu însuţi. Cunosc cazuri de mari cititori, cu care nici nu mă compar din acest punct de vedere şi care totuşi nu au pus mâna niciodată pe condei, pentru autoexprimare. Totuşi voi spune, ceea ce se eludează îndeobşte: că scrisul poate începe din dorinţa de a te apropia prin toate mijloacele de marii scriitori îndrăgiţi, inclusiv prin încercarea de a-i imita, în taină şi fără vreo O recenzie a unui volum de Ion Lazu apărută în ziarul Oltul, An. XI, pretenţie, de a te nr. 2214/2 octombrie pune în starea lor de spirit, de a afla măcar o parte din secretele meseriei; ce anume i-a adus la performanţă. 10

11 În cazul meu, lucrurile au stat mai altfel. Am început prin a le face epigrame colegilor/colegelor, căutând rime nostime, anume ca să stârnesc hazul celor ce luau parte la jocurile mele amuzante. Simple șarje amicale. Niciodată cu gând rău, nu. Tăcut, retractil, dar mai ales timid, căci exigent cu mine însumi, am fost mirat de reuşitele în acest gen lipsit de vreo pretenţie. Şi pe neobservate am început să scriu poezii ca atare. Încurajat la Poşta redacţiei de un Geo Dumitrescu, de un Mihu Dragomir, deşi nu erau defel nişte poezii pe linie; despre minunatele realizări, despre dragostea de patrie. Primele poezii mi-au apărut în Ateneu, aveam 24 de ani. Peste 2-3 ani am depus un manuscris. Şi în aşteptarea debutului în poezie, care întârzia, la încurajările lui George Bălăiţă, care îmi publicase alternativ şi câteva proze scurte, în decurs de un an am finisat un manuscris care a apărut curând la Eminescu. Ne aflăm în Iar volumul de poezii a mai aşteptat un deceniu. 7 iulie 012. Salcia, da... Salcia şi apa -...şi un portret al autorului din aceeaşi perioadă izvorul, fântâna. În amintirea mea sunt inseparabile. Sălcii la izvorul unde Grigore merge cu Vera, imediat după sosirea din Basarabia, să aducă apă ca să se îmbăieze, după drumul de săptămâni, cu căruţa...; sălcii la izvorul de sub deal, în Satul Vechi, doi trei ani mai târziu, când începusem să aduc eu însumi apă în ulcioare...; altă salcie la Vălcea, în capătul ulucului fântânii: o salcie bătrână, scorburoasă, cu cuib de pupăză, ca-n cărţi... Evocările mele n-ar avea niciun sens în lipsa acestor sălcii mirabile. Dăruind fără păs smicele fiecărui creştin, în Săptămâna Patimilor... 8 iulie 012. Amărui... e gustul mugurilor de salcie... Stejarul e în pădure, salcâmul în fundul grădinii, corcoduşul în gard... iară salcia la izvor, cum s-a văzut. Atunci e de înţeles de ce imaginea acestui copac se impune cu autoritate în memoria copilăriei? Erau două sălcii uriaşe, sub care se adunau oile satului, la amiază. Ciobanul Didu se trântea şi el sub gardul grădinii. Ne-a luat învăţătoarea basarabeancă, într-un început de primăvară, în zăvoiul dinspre mănăstirea Strehareţ, să adunăm muguri de plop, ni s-a spus că din mugurii zdrobiţi se obţine o pastă cu care te ungi şi îţi trec buboaiele. Să mai spun că pe acele vremuri de sărăcie lucie, de secetă şi foamete, toţi şcolarii eram plini de bube, cele mai nesuferite fiind în cap? Ne vom fi uns cu acel clei verzui, ni se vor fi vindecat cât de cât buboaiele? Se va fi întâmplat şi asta, cum multe altele din ce ne spunea Doamna Tătaru...Iar soţul ei, blondiu-scundac, tot învăţător, mergea mai departe, în satul vecin. A suplinit-o de două trei ori în 4 ani. Un om cam ironic, ci noi o iubeam pe doamna Tătaru... Nici eu nu vin dintr-o familie cu cărţi în casă, ar fi fost şi peste mână să ajungă cu ele de pe malul Nistrului, în contextul refugiului... Am avut însă norocul unui unchi, Gică, soţul sorei mai mari a tatei, în casa căruia, când am ajuns la Craiova, am găsit o bibliotecă personală fabuloasă. Era un împătimit al lecturii. Însă date fiind împrejurările, nu l-am auzit niciodată vorbind despre cărţi (ci despre foamete, secetă, moldoveni, colectivizare...). 11

12 Le devora, cărţile, le achiziţiona de prin toate deplasările sale prin ţară şi îşi nota oraşul, data... Într-un fel sau altul mi-am dat seama apoi, când unchiul Gică nu mai trăia, că şi tanti Dona era o asiduuă cititoare. Va fi fost o tendinţă generală, a orăşenilor: să citească romane... Un aspect de emancipare a societăţii. Pentru mine însă, locul lui Tudor II l-a avut un coleg de clasă dintr-a V-a, care îmi împrumuta cărţi... Şi fapt este că pe el cititul fără limită l-a scos din rânduri; iar pe mine m-a marcat pe viaţă, însă efectele au fost mult întârziate, probabil de firea mea conformistă... Sunt mereu atent când scriitorii relatează împrejurările în care s-au apucat de scris. În ce mă priveşte, dimpotrivă, am fost remarcat de profesorul de secundară, dl. D. Câlniceanu, fost preot, om cu vocație didactică, admirator de Caragiale ca excelent stilist. Zicea, memorabil pentru alde mine:,,din Caragiale nu poți scoate sau înlocui nici un cuvânt! Idem a procedat şi profesorul meu de la liceu, Gh. Ungureanu - care a scris apoi o cronică despre prima mea carte. Însă, poate părea curios, aceste încurajări ale profesorilor mei nu m-au adus în faţa coalei de scris... Mult mai târziu, prin ultimul an de facultate, am izvodit 2-3 poezii. În acest stadiu, de penibilă inhibiţie şi lipsă de aplomb, m-am pomenit la convocarea de la sfârşitul facultăţii în acelaşi regiment cu Ilie Constantin, deja debutat în volum... Cu aere de mare poet al naţiei. Timorarea mea a căpătat dimensiuni strivitoare sept Eu însumi, strămutat cu tot clanul nostru basarabean, la refugiul din martie 44, de pe malul Nistrului pe malul Oltului, într-o comună cu nume bulgăresc: Cireaşov, am putut constata că mai toate comunele din proximitate, despre care aflam din discuţii, înşirate de-a lungul Oltului, aveau nume slave: Clocociov (de unde provine Marin Mincu), Milcov (unde s-au găsit fosile de elefanți Elephas primigenius şi cămile, Camelus alutensis), Dobrotinet (de unde vine Damian Stănoiu), Dranovăţ etc. Dar şi numele specific: Grădinari. Nostim nu este acest aspect istoric, de infiltrare şi asimilare a elementului sud-dunărean, bulgaro-sârbesc, ci e nostimă uitarea bruscă a originilor, faptul că oltenii printre care am fost aduşi cu hârzobul, ne tratau de Venetici, când ei erau bulgari stabiliţi aici la a 5-a, la a 6-a generaţie, cu nume de familie Pârvu, Mudava... În vizite la rudele noastre din Craiova, mi-a fost dat să văd în biblioteca vecinei lor, dna Despina Teodorescu, profesoară de română şi fostă directoare de liceu, un impozant volum,,omagiu Iorgu Iordan". Era încă pe atunci academician, era septuagenar sau deja octogenar. Un ditamai cărţoiul, care mi-a dat o primă idee de ceea ce va să zică un om celebru, încă în viaţă. (Poate, cândva vicepreşedintele Academiei. Şi a fost să-i pun eu placă memorială, pe când preşedinte al Academiei era unul dintre studenţii D-sale...) Aici nu e vorba doar de faptul că suntem basarabeni. Mai întâi este corecta citire a textului şi receptarea mesajului uman dar şi artistic. Pe ce se sprijină demersul autorului: pe cunoaşterea temeinică a subiectului, abia apoi pe implicare şi în final pe abilitatea de a pune cuvintele în frază. Abia apoi vine faptul că v-a impresionat reluarea în roman a suferinţelor noastre de refugiaţi. În rest, ca între basarabeni, sunt multe de discutat. Da, eram vânaţi spre a fi retrimişi în Basarabia, recte în Siberia. Listele, din tot ce-am cercetat, le făceau diverşi oameni de nimic, pârâtori, delatori, vecini, prieteni falşi; în cazul Manu- Lazu, denunţătorul a fost preotul trimis din Regat în comuna noastră, şi care îi purta pică tatălui meu. Nu mai ştiu dacă în forma definitivă a romanului a rămas textul delaţiunii, am redus vreo sută şi ceva de pagini -, n-am vrut să sperii nici editura nici cititorul. Dar făceau liste şi evreii, cu mare sârg; sovieticii aveau documente; armata română, la întoarcerea armelor, nu şi-a protejat cadrele, a dat pe mâna ruşilor toate dosarele, situaţia frontului din URSS, deci ruşii se uitau în dosare şi ştiau numele celor care se remarcaseră pe frontul împotriva lor. Nu l-au iertat nici pe Mihail Ciobanu, în carte Hanganu, fratele mamei, 12

13 decorat la Odessa... Deci Mihail pedepsit nu pentru că a supravieţuit, ci toţi ca el erau pedepsiţi pentru că luptaseră în Est. Sovieticii au cerut o armată cu cadre noi, din popor, de aici ofiţerii făcuţi pe puncte... Nu, nu sunt defel xenofob şi mulţumesc mult pentru această remarcă. Nu popoarele sunt de vină, ci conducătorii. Ce căutau macedonenii păstori la malul Indusului, de nu-i mâna acolo Alexandru?! Etc. Tata îmi spunea de colonii franceze în Basarabia, înţelesesem că unii au rămas de pe vremea lui Napoleon, alţii de pe vremea războiului ruso-turc din Elveţieni? Da, poate din Elveţia de limbă franceză. Ruşii gospodăroşi? Păi, da, am o teorie într-aceasta. Pe vremuri de pace nu pleacă de acasă toţi neisprăviţii, ci oamenii destoinici, care speră că vor face treabă bună în ţară străină. Ruşii de care vorbesc, erau proprietari, intelectuali, erau mai ales buni negustori. Tata a lucrat la Mihail T. Ciobanu, ofițer artilerie, fratele mamei, Grigore Lazu, Vera Lazu și fratele meu cel mare, Mihai Lazu, atunci în vârstă de 1 an, decedat în 1950, la 12 ani, de meningită fabrica unui rus; rămânând orfan, acela l-a ajutat în armată, l-a reprimit la fabrică după liberare etc. Repet, spusesem astea în roman, fiind o carte de o viaţă şi de 600 pagini, nu ştiu ce a rămas în ultima variantă. Mulţumesc pentru a fi adus în discuţie povestea cu copiii care ascultă ce spun cei mari, fapt ce consolidează legăturile de familie chiar mai mult decât cele ce se spun în casă, decât educaţia propriu-zisă. Da, există o taină privind pasajul cu bocetul Verei, o taină doar a mea. Dar pe de altă parte, nu poţi scrie durabil dacă nu îţi asumi Durerea lumii. Ce e amintire de familie, cât e ficţiune? Din drumul spre Oltenia, la 4 ani ai mei, nu am decât o amintire, care întâmplător nici nu a intrat în carte. Iar mama, ce să-mi fi spus, o frază, două. Că era să-l piardă pe Mihăilă într-o gară. Tot restul, absolut tot ce scriu în cele multe pagini despre calvarul drumului am luat pe seama mea. Şi, da, pentru familia mea Amintirea Basarabiei nu s-a estompat în timp, ci s-a consolidat, a devenit Viaţa care a fost ian Am mai notat undeva faptul doar în aparenţă ciudat că dintre colegii mei de şcoală secundară - clasele V-VII, cum erau pe-atunci, făcute de noi la Ionaşcu în Slatina -, doar eu şi încă un coleg, V.D., acesta din Satu Nou, am mers mai departe, la liceu, pe când toţi ceilalţi, vreo 15 la număr, s-au orientat spre şcoli tehnice, spre meserii... Explicaţia simplă este că bieţii lor părinţi, strâmtoraţi la maxim, îi îndemnaseră spre şcoli care îi puteau scoate pe leafă pe fiii lor, în doar 3 ani; pe când după liceu, ce meserie aveai, ce perspective, ce şanse de a aduce cât mai repede un salariu în casă?! 13

14 Însă altceva vreau să evoc, de data asta. Uneori când veneam de la şcoala Ionaşcu sau chiar în zilele de vacanţă se întâmpla, nu foarte des ci dimpotrivă, la un an, la doi ani, să ne/îmi iasă în cale vreunul dintre cei doi tineri din comună care merseseră la şcoli înalte. Mă trăgeam / ne trăgeam pe marginea drumului şi îi salutam cu mare respect. Ei treceau, înalţi, bine îmbrăcaţi, de fiecare dată la costum şi cravată, cu servieta în mână, niciodată cu bagaj, ca tot omul care vine pe la părinţi ori pleacă de acasă, după o scurtă vacanţă. Din partea noastră, timiditate, din partea lor, nici pic de atenţie. Să ne zâmbească? să ne arunce o vorbă? Nicidecum. Asta ne plasa în lumi diferite, necomunicante. Nişte consăteni care nu mai erau consăteni de-ai noştri, cărora poate ar fi fost cazul să ne adresăm într-o altă limbă... Tare ciudat lucru! Iar mai în detaliu vorbind despre ei, nici eu dar nici vreun alt coleg consătean nu ştiam ce hram poartă aceşti intelectuali ridicaţi din satul nostru, ajunşi de-o vreme oameni mari, la Bucureşti, poate la Craiova. Să fi reieşit cumva că unul dintre dânşii era asistent universitar? n-aş putea garanta. Şi fapt este că veneau pe la părinţi, oricât de rar, se închideau în curtea şi în casa lor, aşa încât pe toată perioada şederii nu-i vedeai prin sat, cu vreo treabă, ori la plimbare, ori să-şi caute foştii colegi de şcoală, de adolescenţă. Să umble seara după fete; să iasă la horă, la biserică... Nu vorbeau cu nimeni. Nu mi s-a întâmplat să-i văd prin ograda lor cu vreo îndeletnicire gospodărească, prin grădină. Unul dintre cei doi despre care relatez aici, fiind fiul cel mare al familiei Sorescu, vecini cu noi, peste o casă, deci fratele Marioarei, pe care am descris-o într-un capitol din Veneticii. Iar celălalt oaspete de seamă, pe care s-ar fi părut că noi nu-i meritam, de fel din satul Sărăceşti, făcea parte din cea mai nevoiaşă familie pe care am avut ocazia să o văd cu ochii mei, în acei ani de foamete, imediat după război... Uneori, vara, cânt tata mă trimitea la fostul primar Vasile Chiţu, proprietarul casei unde ne mutasem de nevoie, sau la Matei Ciungu, alt personaj din Veneticii, mi se întâmpla să-l zăresc pe sală, un fel de prispă în lungul casei: stătea în picioare, drept ca un alt stâlp dintre cei care susţineau streaşina - şi privea în gol, neclintit - şi tot acolo îl zăream, la întoarcere... În curtea lor, o sărăcie atroce, imposibil de descris. De câte ori îmi revenea în minte imaginea acestui asistent universitar înţepenit pe prispa casei părinteşti, îmi era peste puteri să fac legătura dintre crâncena paupertate a familiei sale şi cariera sa universitară. După o vreme, la terminarea liceului, am lipsit de acasă mai mulţi ani la rând, prins vară de vară cu excursiile şi practicile studenţeşti. Le-am pierdut urma celor doi intelectuali ridicaţi din comuna Cireaşov. Poate au continuat să dea pe-acasă, uneori. Poate chiar să-i mai fi văzut eu însumi, după aceea, fără să pot lega o discuţie; însă interesul meu pentru ei s-a stins, i-am trecut printre aspectele inexplicabile ale vieţii. Să fi aflat, mai târziu, că fiul Ungurenilor a înnebunit? Chiar că nu mai ştiu nimic precis... Şi nici nu mai am pe cine să întreb, din familia mea, din vecini... În comuna mea de adopţiune, unde reveneam mereu, până acum vreo zece ani, practic nu mai am cu cine să vorbesc. Mai grav este că până şi casele nu mai sunt aceleaşi, în timp şi-au schimbat radical înfăţişarea, chiar poziţia... Cum să nu te întorci atunci, cu oarecare înverşunare, asupra amintirilor de demult, dintr-o vreme ce se lasă citită fără dificultăţi, despre o comunitate care în mintea mea avea şi are în continuare o coerenţă, o poziţionare riguroasă în vălmăşagul lumii!? 14

15 MAREA ADUNARE DE LA CORABIA Dumitru Botar Pentru alegerile din , Federaţia Unionistă din ţară în frunte cu Nicolae Filipescu, Take Ionescu şi Nicolae Titulescu au propus pentru cele două locuri vacante la Covurlui şi Romanaţi pe Vasile Lucaciu şi respectiv Octavian Goga. Nu era deloc uşor chiar dacă cei doi erau cunoscuţi în epocă drept luptători pentru idealul naţional, adevărate conştiinţe naţionale; pentru că ei erau cetăţeni austroungari, pe atunci Transilvania făcând parte din Imperiul Austro-Ungar. Acest fapt i-a deranjat profund pe cei de la Viena, ministrul de externe atenţionându-l pe Ionel Brătianu, amintindu-i chiar că între cele două ţări exista un tratat de alianţă încă din Premierul român a intervenit, cele două candidaturi fiind în final respinse, interesele politice au fost mai puternice. La Caracal, Federaţia Unionistă a făcut o pregătire deosebită pentru susţinerea lui Octavian Goga, a fost editat ziarul ARDEALUL, s-a jucat la Teatrul din localitate piesa poetului, Campaniei electorale desfăşurate de Goga la Romanaţi prin ziarul Ardealul... Octavian Goga (X) în campanie electorală la Caracal (decembrie 1915),,DOMNUL NOTAR, au fost organizate tot felul de întruniri sau adunări pe tot cuprinsul judeţului, în vederea reuşitei. Printre aceste acţiuni un loc cu totul special l-a avut STRĂLUCITA ADUNARE DE LA CORABIA, unde a fost prezentă întreaga conducere a Federaţiei Unioniste de la Bucureşti, cât şi din Romanaţi. În ziua de 23 decembrie 1915, peronul gării Caracal era ticsit de lume, pe faţa tuturor se citea încrederea în izbândă, voinţa fermă de a câştiga. Pleca la Corabia împreună cu Octavian Goga, tot ceea ce avea Caracalul mai de seamă, pentru a le prezenta şi corăbienilor pe acest mare 15

16 simbol de unitate naţională, în numele căruia să le solicite ca la să-l voteze. Erau de faţă Octavian Goga, Mihail Demetrian, Nicolae Titulescu, Mişu Chintescu, Marcu Celăreanu, General Iatropol, Stavarache Borcescu, N. Demetrian, N. Ghizdăveanu, dr. Teodor Popescu şi mulţi alţi fruntaşi romanaţeni. Cu trenul din Piatra Olt soseşte şi Principele Constantin Basarab Brâncoveanu însoţit de marele român Nicolae Filipescu şi deputatul Între susţinătorii lui O. Goga s-au remarcat: Mihalache Demetrian......contracandidatul său liberal Vasile Oroveanu îi răspunde în paginile ziarului Idealul Naţional liberal Tilică Ioanid. Primirea a fost ceva cu totul special, entuziasmul a continuat chiar până la Corabia. La sosirea în gara Corabia erau peste 500 de cetăţeni, atât pe peron cât şi pe terenul dinaintea ei, care au primit cu puternice urale pe Goga şi însoţitorii lui. Cetăţenii corăbieni aveau în fruntea lor pe Ştefan Popp, fost deputat şi senator, Teodor Popescu fost primar, Cosma Constantinescu fost primar, Nicolae Popescu, C. Constantinescu, Antonie I. Popescu, Ion P. Budurea, Dumitru Velica, Dumitru Ceauş, Alecu T. Popa, Tudor Ţuinea etc. În cuvinte alese, din inimă, Ştefan Popp, salută cu admiraţie pe Octavian Goga şi pe Nicolae Filipescu, dar şi pe toţi cei sosiţi. La fel a făcut şi Atanasie Popescu. Le răspunde Octavian Goga, apoi toţi cei prezenţi se pun în mişcare, era un mare alai, un fel de nuntă naţională cu chiote de bucurie puternice. În frunte, pe jos, mergea Goga flancat de Nicu Filipescu, principele Basarab Brâncoveanu, N. Titulescu deputat de Romanaţi şi Mişu Chintescu senator de Romanaţi. Locul unde avea loc adunarea era sala teatrului din Corabia (Palatul Constantinescu) care era plină, oamenii 16

17 ...Pavel Brătăşanu şi N. Titulescu (primul, aflat în Elveţia la căpătâiul soţiei bolnave, a trimis telegrame de susţinere)... Urmează Principele Basarab-Brâncoveanu, preşedintele Federaţiei Unioniste din Romanaţi, un adevărat român ce lupta pentru înfăptuirea idealului naţional, spunândule corăbienilor că au datoria să sprijine interesele românismului, pentru că Octavian Goga este cătăţean român, el merită dragostea noastră, pentru că nu este candidatul unui partid ci unul naţional susţinut de toate partidele de aici. A încheiat spunând Ţara vrea alegerea, rostiţi-vă în numele ţării şi alegeţi pe dl. Octavian Goga. Mihail Demetrian, şeful liberalilor din Caracal spune că deşi aceştia i-au cerut să candideze el, şi-a înţeles perfect datoria...generalul T. Iatropol... de român, retrăgându-se în faţa candidaturii poetului Goga Căci de-am fi dornici să soarbă o apă vie din cuvintele înţelepte ale celor aclamaţi veniseră în valuri. Toţi cei prezenţi erau de-o inimă şi-un gând, cu toate că au existat unele încercări ale adversarilor de a-i opri, diminuând astfel semnificaţia adunării, dar nu s-a reuşit. Adunarea a fost deschisă de Ştefan Popp, care îndeamnă pe cei prezenţi să asculte cuvântul fruntaşilor ţării, veniţi să sprijine candidatura lui Goga....Marcu Celăreanu... uniţi micşorăm primejdia, dat fiind că la căldura sentimentelor unite, preparăm ora marelui sacrificiu. Nicolae Titulescu, deputat de Romanaţi, rosteşte aceste cuvinte impresionante: Sunt fericit ori de câte ori mă aflu în mijlocul prietenilor din Corabia. Sunt cu atât mai fericit azi cu cât nu am niciun interes personal, nici pentru o luptă om la om, nici pentru o luptă strâmptă de partid, ci pentru o cauză naţională întrupată azi, în carne şi oase în persoana poetului Octavian Goga. Apoi continuă şi mai frumos: 17

18 Triumful lui nu va fi triumful vreunui partid, nici a tuturor la un loc, ci triumful românismului care trebuie să plutească senin peste luptele meschine de toate zilele. În încheiere spune foarte clar că interesul neamului cere ca Goga să fie ales, acest lucru va fi semnul că România liberă şi-a priceput datoria iar împotriva lui Goga nu se poate lupta azi pe faţă. În luarea sa de cuvânt Tudor Popescu fruntaş liberal din Corabia, subliniază că azi este în joc viitorul ţării şi pentru moment cinstea judeţului Romanaţi de aceea este convins că după atâtea fapte mari care-i cinsteşte trecutul şi de această dată o să fie la începutul drumului ce duce la realizarea idealului naţional. La final le spune celor prezenţi Votaţi cu Octavian Goga. Primit cu ovaţii şi aplauze, se ridică şi vorbeşte Octavian Goga, mulţumind pentru călduroasa primire, încărcată de românism adevărat, rostind o frază cutremurătoare: Dacă mi-am pierdut o ţară, am regăsit aici un petec de pământ, unde pot să prind rădăcini....stavarache Borcescu şi alţii Apoi a continuat: Moşii şi strămoşii mei dorm somnul în ţărâna Ardealului. Eu vin din Ardeal şi D-voastră care trăiţi sub stăpânire românească nu vă puteţi da seama de jugul străin. Nu ştiţi că în Ardeal noi plătim de două ori, şi pentru că suntem români şi pentru că suntem săraci dar am convingerea că de aici de unde a plecat popa Şapcă, tot de aici va pleca şi înţelegerea suferinţelor din Ardeal. A încheiat cum era firesc, într-o notă optimistă: Am credinţa că în acest colţ de ţară... D-voastră veţi avea cinstea să daţi un vot de dragoste Ardealului. Alte intervenţii au fost ale medicului Vayas care a spus cu toată convingerea D-le Goga, copil îndurerat al unui Ardeal pustiit, noi te simţim, căci cine simte sufere şi cine sufere iubeşte, încheind cu aceste frumoase îndemnuri La 3 ianuarie, iubiţi alegători să veniţi în haine de sărbătoare ca la biserică. La adunarea de la Corabia a fost prezent Ştefan Popp (aici într-o imagine din 1911)

19 Îl urmează Marcu Celăreanu, fruntaş al Partidului Conservator Democrat Caracal cu un apel de suflet Votaţi cu Octavian Goga căci asta este datoria noastră către strămoşii noştri şi către fraţii din Ardeal. Vine rândul şi pentru Nicu Filipescu aclamat cu mare entuziasm, cuvintele lui sunt ponderate, dar din inimă Fiecare român, fiecare copil de şcoală, fiecare faţă să-şi impună angajamentul să lămurescă pe alegători că trebuie să voteze cu Goga. Triumful idealului naţional cere ca Goga să fie în Parlament. Face şi o precizare importantă, în sensul că dacă la Bucureşti ar fi fost un loc vacant, ar fi fost o mândrie să-l aleagă pe Goga acolo, dar trimiteţi-l D-voastră,...împreună cu Teodor Popescu, mare proprietar şi donator al localului liceului din Corabia... capitala o să-l ştie primi şi, o să-l ştie menţine. În încheierea adunării, Ştefan Popp, rezumă cu această frază: Vă asigur că aici zvâcneşte sânge românesc. Adunarea s-a sfârşit în mijlocul unui entuziasm aproape delirant, unde glasul conştiinţei naţionale s-a auzit mai puternic şi mai cald ca niciodată. Din păcate Goga nu a reuşit la Romanaţi, intervenţia lui Ionel Brătianu a fost decisivă ajungându-se la balotaj deşi dintre toţi candidaţii poetul obţinuse voturile cele mai multe. Supărat şi mâhnit nu s-a mai...şi principele Basarab-Brâncoveanu prezentat. Singurul care a participat a fost Vasile Oroveanu, acesta fiind declarat câştigător. Deci atunci ca şi astăzi, te vrea ţara, dar nu te doreşte Europa. Interesant. Primul Ministru a spus că s-a ajuns aici din interese superioare, asemenea situaţii se pot observa şi astăzi. Să învăţăm deci din istorie! 19

20 Prefecţii judeţului Romanaţi (III) PROTOPOPESCU, GHEORGHE , mai , octombrie 24, prefect de Romanați , martie , mai 21, prefect de Romanați. Cornel Manolescu S-a născut pe la În august 1863 era confirmat ca membru supleant în Consiliul Municipalității orașului Caracal. 1 La 1 februarie 1866,,Gheorghiță Protopopescu, fiul lui Marin Vădăstreanu și Ioana Marin Vădăstreanu la vremea aceea răposați, se căsătorește cu Maria Bancu, fiica lui Bancu Ganov și Ivanca Ganov. Menționăm că Maria era sora lui Theodor Bancu ( n ϯ 1896, iulie 15 ). Gheorghe Protopopescu și soția au avut mai mulți copii: *GEORGE PROTOPOPESCU ( n. 1867, febr.7-ϯ 1868, febr. 22), *ALEXANDRU PROTOPOPESCU ( n.1870, februarie 25 ), *ZOE PROTOPOPESCU ( n.1871, aprilie 29 ), *CORNELIA PROTOPOPESCU ( n. 1874,sept. 16-ϯ 1875, iulie 1 ), *TEODORA PROTOPOPESCU ( n. 1876, mai 27 ). *ELVIRA PROTOPOPESCU ( n.1877, iunie 10 ). *THEODOR PROTOPOPESCU ( n.1882, februarie 27 ), *AURELIU PROTOPOPESCU ( n. 1886, august 21 ). În perioada a fost primar al orașului Caracal. În 4 mai 1871, primar în funcție, încheie un proces-verbal, pentru constatarea îndeplinirii formalităților referitoare la alegerea unui deputat al colegiului al II-lea. Redăm acest proces-verbal, păstrând grafia și exprimarea din acel timp.,,județul Romanați Comuna Caracal Anul 1871, mai 4. Proces verbal Noi Gh. Protopopescu Primarele comunei urbane Caracalu Județul Romanați Având în vedere decretul domnesc cu No. 687 din 3 aprilie 1870, prin quare se reglează cu alegerea Deputatului colegiului al II pentru adunare trebuie să se facă în ȡioa de 4 mai 871. Am deschis în localul școlii Primare de băieți a orașului ședința colegiului II pentru alegerea Deputatului astăzi 4 Maiu 871 ora 9 de dimineață potrivit art.20 din legea electorală. În prezența alegerea sub scriși în aquest Proces verbal care s au încheiat pentru constatarea îndeplinirii aquestei formalități. Primar Gh.Protopopescu Semnăturile alegătorilor. 2 1 Monitorulŭ. Jurnalŭ Oficialŭ, No.159 / 1863, pag.1 2 S.J.A.N.Olt, Fond Prefectura jud. Romanați, dosar 18 / 1871, pag

21 În perioada 1876, mai , octombrie 24 a funcționat ca prefect al județului Romanați. În timpul războiului de independență ( ), soția sa Maria, conducea comitetul doamnelor din Caracal, care se ocupa de îngrijirea răniților. În perioada 1879, martie , mai 21, a fost din nou, prefect al județului Romanați. A fost deputat și președinte al Clubului național-liberal din Romanați. În Monitorul Oficial găsim numirea lui:,, MINISTERUL DE INTERNE Prin înaltul decret cu No.771, din 28 Marte 1879, după propunerea făcută prin raport, de D.ministru secretar de Stat la departamentul de interne, D.G. Protopopescu, fost prefect, s a numit prefect la județul Romanați, în locul D-lui Ghelmegeanu, transferat. 3 În 29 iulie 1881, prefectul de Romanați scria,, Domnului ministru de interne următoarele:,,viu din district; secerișul este în genere terminat; cultivatorii și strâng recolta; o mare parte au început și la treerișul grâului, precum am mai spus, însă în cea mai mare parte stricat de ploi; iar porumbul este de o rară frumusețe. Prefect, Protopopescu. 4 A fost decorat cu ordinele,,steaua României și,,coroana României. Gheorghe Protopopescu a decedat la,,douăzeci și nouă Aprilie 1908, orele șease seara, în casa sa din suburbia Târgu de afară. Avea 80 de ani și era căsătorit, prin urmare soția sa Maria era încă în viață. 5 DELEANU, CONSTANTIN C * 1877, octombrie , aprilie 27, prefect de Romanați. În 24 octombrie 1877, C.C. Deleanu este numit prefect al județului Romanați, funcționând în această calitate până în 27 aprilie 1878.,,Prin decrete cu data din 22 aprilie 1878, după propunerea făcută prin raport, de D. Ministru secretar de Stat la departamentul de interne, actualul prefect de Romanați este numit în asemenea calitate la județul Olt, în locul D-lui Apostol Aricescu, demisionat. 6,,Prin înaltele decrete regale cu data din 25 iunie 1882, Constantin C. Deleanu, actualul prefect de Romanați este transferat în asemenea calitate la județul Neamțu. La 1 septembrie 1883, C.Deleanu este numit inspector financiar.,,ministerul de finanțe Prin decretul regal cu No.1925 din 1 septembrie 1883, în urma propunerei făcută prin raport de domnul ministru secretar de Stat la departamentul de finance, domnul C.C. 3 Monitorul Oficial, No. 77 / 5 Aprilie Monitorul Oficial, No.98 / 1 August S.J.A.N.Olt, Col.Registre de Stare Civilă, Caracal, reg. 411 / 1908, pag Monitorul Oficial al României, nr. 94, din 28 aprilie

22 Deleanu, fost prefect, s a numit în funcțiunea de inspector financiar, în locul domnului T.Furduescu, care rămâne a se chiema în altă funcțiune. 7 În 1887, fiind prefect de Olt în al doilea mandat ( 1886, mai , aprilie 15 ), la Slatina a fost construit localul prefecturii ( azi Muzeul județean ). A fost căsătorit cu Aneta Deleanu, având urmași, 3 fete și 2 băieți: Constantin și Gogu. Constantin C. Deleanu a decedat pe 20 octombrie 1890, de vărsatul negru (variola), la vârsta de 46 ani ( n. pe la 1844 ), în timpul mandatului de deputat de Olt. Avea domiciliul în str. Obrocari ( Slatina ).,,Prin D.R., dat în București, la 3 decembrie 1890, Colegiul I-electoral pentru deputații din Județul Olt este convocat a se întruni în Ziua de 20 ianuarie 1891, spre a alege un deputat, în locul D-lui Constantin Deleanu încetat din viață. 8 GHELMEGEANU, MIHAIL 1878, aprilie , martie 30 Originar din județul Mehedinți. În listele electorale din 1863, figura având ca vârstă 31 ani. Deci, se pare că s-ar fi născut pe la Dintr-o lucrare de referinţă aflăm despre Mihail Ghelmegeanu:,,Fost magistrat ( procuror, președinte de tribunal și membru la Curte ). Primar al orașului Turnu-Severin și prefect al mai multor județe. Fost deputat în mai multe legislaturi. Fiind deputat ( ) s a retras cu toată opozițiunea liberală din Cameră ca protestare contra legilor minelor. Ales senator în martie În perioada 1878, aprilie , martie 30, a fost prefect al județului Romanați, în locul lui C. Deleanu. În această calitate trimite un raport, cu No , către,,d. ministru al cultelor și instrucțiunei publice cu următorul conţinut:,,domnule ministru, Peste numèrul învèțătorilor rurali plătiți din casa județului în număr de 30, după insistența făcută de noĭ, s a încuvințat de consiliul județean, în ședința de la 23 ale curenteĭ, ca să se mai adaoge în cursul anului viitor încă un număr de 10, plătindu-le ca salariŭ din leĭ pe lună ce lua din casa județului peste cifra aceea preveȡută prin budgetele comunale încă lei 20, în total 50 lei pe lună, descărcându-se casele comunale, în vedere că veniturile comunale nu sunt destul de suficiente. Eră asupra ordinului D-vόstră cu No citindu-se în ședința de astăȡi a consiliului, s a dispozat ca, cu ocasia verificărei budgetelor comunale de către comitetul 7 Ibidem, nr.124, din 8 septembrie Ibidem, nr.200 din 6 decembrie Niculescu, George D, Parlamentul român, Edit. Socec, 1905, pag

23 permanent, să se preveȡă fonduri satisfăcĕtόré în raport cu miȡlόcele budgetare; cu tόte acestea, vĕ asigur că dupe revisiele făcute mai fie-căreia case comunale în parte, am inspectat tot-uă-dată și șcόlele, și veȡénd că unele din localurile șcόlei sunt ruinate și lipsite de material necesar, înainte de a începe anul scolastic , dupe disposițiunile luate, s aŭ făcut mari reparațiuni localurilor, cumpărându-se și materialul necesar în marginile budgetare, așa că serviciul nu sufere. Aceste déră am creȡut necesar a le supune respectuos la cunoscința D-vostre, ca respuns la citatul ordin, asigurându-vĕ că prin budgetele comunale, în facia celor ce preced, voiŭ stărui a se prevedea cifrele de bani posibile în scop de a se repara și înființa nouĭ localuri pentru șcόle. Bine-voițĭ vĕ rog, domnule ministru, a primi asigurarea profundului meŭ respect. Prefect, M. Ghelmegeanu. Prezentăm și răspunsul Ministerului la raportul prefectului de Romanați, Mihail Ghelmegeanu:,,Vĕdênd inițiativa luată de D.M.Ghelmegeanu, prefectul județului Romanați; în interesul respândirei instrucțiuneĭ morale și spre încuragiarea învĕțătorilor din acel județ, dupe cum probéază raportul cu No , anexat, ministerul vine printr acésta a ĭ esprima viua și deplina sa mulțumire pentru uă asemenea frumόsă și patriotică iniţiativă. No. 10, , Noembre 1,,Prin decrete cu data din 31 Marte 1879, după propunerile făcute, prin raporturĭ, de D. ministru secretar de Stat la departamentul de interne, sunt numiți și transferați: D. Ghelmegeanu, actualul prefect de la județul Romanți, în asemenea cualitate, la județul Mehedinți, în locul D-lui Elefterie Corneti, care urmează a se chema în altă funcțiune. 10 La sfârșitul lunii decembrie 1879, demisionează din funcția de prefect al județului Mehedinți.,,Prin înaltul decret cu No.3313 din 28 Decembre 1879, după propunerea făcută prin raport de D.ministru secretar de Stat la departamentul de interne, D.P.Chintescu fost președinte de tribunal, este numit prefect la județul Mehedinți, în locul D-lui M.Ghelmegeanu, demisionat. 11 În 26 iunie 1887, trece de la Mehedinți la Gorj.,,Prin decretul regal cu No din 26 iunie 1887, dupe propunerea făcută prin raport de D.ministru secretar de Stat la departamentul de interne, D.G.Piersiceanu actualul prefect de Gorj, este transferat, pe ȡiua de 1 iulie 1887, în aceeași calitate la județul Mehedinți, în locul D-lui M.Ghelmegeanu, care va trece la județul Gorj, în locul ocupat de D.G.Piersiceanu. 12 În numărul 1660 din 10 aprilie 1890, al ziarului,,voința Națională, era anunțat decesul fiicei lui M.Ghelmegeanu:,,Din Severin ne sosește trista știre despre încetarea din viață a d-rei Ana Ghelmegeanu, fiica d-lui M.Ghelmegeanu, fost prefect și deputat. În urma alegerilor efectuate în ziua de 1 februarie 1892 pentru colegiul I de deputați din toată țara, la județul Mehedinți a fost declarat ales Mihail Ghelmegeanu cu 194 de voturi. 10 Monitorul Oficial al României, No.8o / 8 aprilie Ibidem, No.292 / 30 Decembre Ibidem, No. 72 / 3 iulie

24 În nr. 3261, din 17 octombrie 1895, pag.3, ziarul,,voința națională, anunța numirea lui M.Ghelmegeanu, în funcția de prefect al județului Mehedinți. Între anii a fost construită biserica din comuna Ghelmegioaia, avându-l ca principal ctitor pe Mihail Ghelmegeanu. CALEȚEANU, GHEORGHE (,,GEORGE ) I. *1883, mai , octombrie 12, prefect de Romanați. Născut pe la Căsătorit cu Ana, fiica lui Dumitru ( ϯ 1871, august 3 ) și Angelina Carianopol, născută în București (1839 ) și domiciliată în Craiova. Ana avea 28 de ani, divorțată de Eliodor Periețeanu (căsătoriți la 22 decembrie 1855 ) și proprietară a moșiei Enușești- Romanați 13. Din mariajul celor doi soți Ana și George Caletzeanu s-au născut 5 copii: -Alexandru ( n ϯ , la 32 de ani, la Viena ), -George (n. 1865, iulie 18, Craiova, fiul lui,, G. Cacalețeanu, parucic și comersant ). -Maria ( n.1867, septembrie 21, Craiova ), căsătorită Mitescu. -Virgil ( n. 1870, februarie 14, Craiova ϯ 15 august 1896 ). Ana Caletzeanu şi fiica sa Maria (căsătorită Mitescu). Tablou aflat în biserica din Enuşeşti-Piatra Olt -Constantin ( n.1872, mai 22 ). Licențiat în drept. Teza de licență:,,divorțul în dreptul roman și român. Tesa pentru licență de Constantin G. Caletzeanu. Bucuresci (Lito-Tip. Carol Göbl ) ( 23,5x16 ) 32 p. ( Facultatea din București ). 14 În perioada 1883, mai , octombrie 12, George Calețeanu, Caletzeanu, Semnătura Anei şi a lui George Caletzeanu pe un act al moşiei Ienuşeşti- Romanaţi 13 Memoria Oltului și Romanaților, nr.7, iulie 2015, pag Onofrei, Neonila, Bibliografia Românească Modernă ( ). Vol. 1: ( A-C ), pag.535, Edit. Științifică și Enciclopedică, București,

25 sau Cacalețeanu a funcționat ca prefect al județului Romanați. În 1889 era primar al orașului Craiova. A decedat la 3 ianuarie 1890, la vârsta de 64 de ani, în orașul Craiova, iar în 6 iulie 1900 a decedat și soția sa, Ana. DEMETRIAN, MIHAIL, I , octombrie , aprilie 1, prefect de Romanați , octombrie , aprilie, prefect de Romanați , februarie , prefect de Romanați S-a născut în noiembrie Fiul lui Ion Dimitriu ( n.1795 ϯ1859 ), rezultat din a doua căsătorie, cu Dumitrana ( Mitrana, Mătrănica ) Prejbeanu, cu care a mai avut un băiat, pe Gheorghe, sau Iorgu, căsătorit cu Ecaterina Guran, având urmași pe Jean ( ), Nicolae zis și Camil, Mimo ( ϯ 31 octombrie 1937, la 54 de ani ) și Aurel. Cu prima soție, Elena Lânaru, Ion Dimitriu a avut pe: Elena, ( căsătorită Nicolau ), Maria ( căsătorită Marinescu), Tache ( necăsătorit ), Niculin ( căsătorit cu Ecaterina Cândea, fiica postelnicului Ioniță Cândea din Băbiciu ). Ecaterina împreună cu fratele ei zidesc biserica din Băbiciu. 15 În urma adunării din 15/ 25 septembrie 1857, administratorul de Romanați, căpitanul Farcaș îi înmânează lui Ion Dimitriu misiunea de a pleca la București pentru a participa la lucrările Adunării Adhoc. La 1 noiembrie acelaşi an, fiind grav bolnav,,dă picere I. Dimitriu cere concediu pe termen nelimitat pentru a se trata împotriva bolii de care suferea şi i se aprobă 15 zile. A decedat la 3 ianuarie 1859 și a fost înmormântat în tinda Bisericii,,Toți Sfinții, 16 din Caracal. Mihail Demetrian a fost licențiat în drept la Paris. Prin decretul A.S.R. Domnului cu No din 23 Noembrie 1878, după propunerea făcută, prin raport, de D. Ministru secretar de Stat la departamentul justiției sunt numiți și permutați. D.M. Demetrian licențiat în drept de la facultatea din Paris, vechiu procuror la Tribunalul Romanați, întrunind condițiunile art. 1, 3 și 7 din legea de admisibilitate, judecător de instrucțiune la tribunalul Doljiu, în locul D-lui Ulisse Boldescu. 17 La 12 octombrie 1880 se căsătorește cu Mari ( Maria ) Dobruneanu ( n.1860 ), fiica lui Nae Ștefan Dobruneanu și Zoe ( Zinca ) Nae Ștefan Dobruneanu, fiica lui Iancu 15,,Memoria Oltului, septembrie Ibidem, pag Monitorul Oficial al României, nr.265 din 29 noiembrie

26 Jianu. Notăm, printre martorii prezenți la acest eveniment, pe Ioan Nae Dobruneanu, frate cu Mari și pe Theodor Nicolae Becu. 18 A doua căsătorie a avut-o cu Eugenia Guran, soră cu soția fratelui său Gheorghe ( Iorgu ), iar a treia cu Arety, aceasta fiind din București, o femeie bogată și cultă. În 7 iulie 1881 se naște Mihail, fiul său,rezultat din căsătoria cu Mari Dobruneanu. La 2 (14 ) aprilie 1883, lui M.Demetrian, președinte la Tribunalul Romanați i-a fost acceptată demisia din acest post. În acest an făcea parte din,,personalul advocaților din județul Romanați. A făcut politică liberală. În perioada 12 octombrie aprilie 1888 a fost prefectul județului Romanați, funcție pe care o va mai îndeplini, mai târziu, timp de patru ani ( 7 octombrie 1895 aprilie 1899 ). Ministerul Afacerilor Străine. Prin decretele regale mai jos indicate, date în baza propunerilor miniștrilor respectivi, s au făcut următoarele înaintări sau numiri în cele duoe Ordine naționale. 2. Ordinul,,Coroana României. În gradul de Cavaler. Decret No.3317 din 31 decembrie Demetrian ( Mihail ), prefectul județului Romanați. 19 A treia oară, mandatul prefectorial a durat mai puțin- 1901, februarie Numit prin D.R. 604, din 1901, februarie 17, în locul lui Ion Brabețianu, demisionat. 20 În data de 1 februarie 1892 au avut loc alegeri în toată țara pentru Colegiul I de deputați. La județul Romanați rezultatul alegerilor a fost următorul: Poroineanu Constantin 129 voturi, ales Demetrian Mihail 106, Popescu Dimitrie C. 89, Cesianu Dumitru 85, Nanu, Constantin I -76. Pentru al duoilea loc biuroul a declarat balotagiu. 21 Balotajul pentru al doilea loc în colegiul I de deputați a avut loc în ziua de 8 februarie 1892, iar rezultatul a fost favorabil pentru M. Demetrian. Bucuresci, 8 februarie, Rezultatul balotagiului ce a avut loc în ziua de 8 Fevruarie 1892 pentru Colegiul I de deputați. Romanați. -Alegători înscriși Voturi exprimate Buletine anulate-5. -Numele candidaților 18 S.J.A.N. Olt, Col. Registre de Stare Civilă, Caracal, reg. 331 / Monitorul Oficial al României, nr.11 / 15 aprilie Ibidem, nr.258 / 18 febr Ibidem, nr.240 / 2 Februarie

27 Demetrian Mihail 148 voturi. Cezianu Dimitrie - 86 voturi Nanu Constantin-4 voturi Proclamat ales de biuroul electoral Demetrian Mihail. 22 Ziarul,,Voința Romanaților, din 21 aprilie 1906, scria că M.I. Demetrian era la acea dată președintele Clubului liberal din Caracal. În anul 1907, lui M.I. Demetrian i se eliberează pașaportul cu nr. 102 din 20 august Călătorea cu soția Eugenia, 44 de ani ( n.1863 ). 23 Prin raportul cu nr. /8.500, din 12 mai 1909, al ministrului de interne, Ion I.C.Brătianu, înaintat regelui Carol I, se prezintă situația de la primăria Caracal, unde Consiliul comunal nu mai poate funcționa doar cu 4 membri, ceilalți 7 fiind demisionați. De asemenea ministerul de interne propune dizolvarea Consiliului și numirea unei Comisii Interimare. Raportul d-lui ministru de interne către M.S. Regele,,,Șapte din membrii consiliului comunei urbane Caracal demisionând, cei 4 rămași în funcțiune nu se mai poate întruni spre a delibera și a lua deciziuni valabile. În consecință pentru ca interesele comunei să nu sufere am onoare a ruga respectuos pe Maiestatea voastră ca, pe baza art. 38 și 39 din legea pentru organizarea comunelor urbane, și văzând avizul consiliului administrativ permanent, să binevoiască a semna alăturatul proiect de decret pentru dizolvarea consiliului sus zisei comune și numirea unei comisiuni interimare compusă din d-nii: M.Demetrian ca președinte; C.Demetrescu, vice-președinte; Leon Grigorescu, M.Voiculescu și Toma Hagi Kirea, membri, cari să gereze afacerile comunei până la alegerea și instalarea noului consiliu comunal. Sunt, cu cel mai profund respect, Sire Al Maiestății Voastre Prea plecat și prea supus servitor, Ministrul de interne Ion I. C. Brătianu No./ , Maiu 12. Iată și Decretul Regal, prin care este numită C.I., avându-l ca președinte pe Mihalache Demetrian. București, 14 Mai 1909 MINISTERUL DE INTERNE CAROL I Prin grația lui Dumnezeu și voința națională rege al României; 22 Ibidem, nr.247 / 9 februarie S.J.A.N. Olt, Fond Prefectura jud. Romanați, dosar nr.44 /

28 La toți de față și viitori sănătate; Asupra raportului ministrului Nostru secretar de Stat la departamentul de interne sub No.8.500; Pe baza art.38 și 39 din legea pentru organizarea comunelor urbane și 2 și 3 din legea asupra procedurii electorale; Am decretat și decretăm: Art.I.Consiliul comunei urbane Caracal se dizolvă de Noi pentru motivul arătat în sus citatul raport și se numește o comisiune interimară compusă din d-nii M.Demetrian, ca președinte:c.demetrescu, vice-președinte; Leon Grigorescu, M.Voiculescu și T.Hagi Kirea, ca membri, cari să gereze afacerile comunei până la alegerea și instalarea noului consiliu comunal. Art.II.Pentru alegerea membrilor consiliului comunal colegiile electorale se convoacă de Noi după cum urmează: Colegiul I pentru ziua de 9 iulie a.c.,, II,,,,,, 11 iulie a.c. Alegerea delegaților va avea loc în ziua de 1 Iulie a.c. Art.III. Ministrul Nostru secretar de Stat la departamentul de interne este însărcinat cu executarea acestui decret. 24 Dat în București, la 12 Maiu CAROL Ministrul de interne Ion I.C.Brătianu În 12 mai 1909 este instalat ca președinte al unei Comisii Interimare. Proces Verbal Noi Dimitrie Christide, Prefectul județului Romanați. Constatăm că astăzi conform Înaltului Decret Regal No.1695 din 12 mai a.c., după ce am primit jurământul legal al Domnilor Membri care compun comisia interimară din com.caracal, anume: 1.D-nu M.Demetrian-Președinte, 2.,, C.Dumitrescu-Vice-Președinte, 3.,, Leon Grigorescu, 4.,, M.Voiculescu, 5.,, T. Hagi Chirea. I am instalat în funcțiune potrivit art.39 din legea comunală. După care noi ne-am retras. 24 Monitorul Oficial al României, nr.36 / 15 mai

29 Făcut în sala de Consiliu, astă, astă-zi 13 Mai Prefect s.s.dimitrie Christide Membrii Semnături indescifrabile. 25 Prin D.R. nr.1937, din 9 iunie 1909, dat la Castelul Peleș și contrasemnat de Ion I. C. Brătianu, Președintele Consiliului de Miniștri, Mihail Demetrian, senator de Romanați este numit membru al Ordinului,,Steaua României, în gradul de Comandor. 26 În numărul său din 9 februarie 1911, ziarul,,isbânda, publică articolul,,candidații noștri, în care îl prezintă pe Mihalache Demetrian, candidat al opoziției unite la Colegiul I.Senat. Redăm acest articol respectând grafia acelor vremuri.,,mihail Demetrian, este o figură care face cinste județului Romanați de unde se trage din strămoși. Părintele său a reprezentat în Divanul Ad-hoc tot județul Romanați. Fiu al Romanaților d. Mihail Demetrian a avut chemarea să ajungă la cele mai înalte locuri ale justiției, dacă dragostea sa pentru județul Romanați nu l ar fi ținut strâns legat de pământul unde au trait bătrânii lui și unde s a născut. Ajuns la demnitatea de președinte de Tribunal, tot la Romanați d-l Demetrian a renunțat la haina de Magistrat ca să se consacre muncei pe arena politică intrând în partidul național-liberal. Prin cultura sa și înaltele sale însușiri, D-l Demetrian a fost prefect și de mai multe ori reprezentant al Romanațenilor în Parlamentul țărei, prin înaltele sale calități, i s a recunoscut înalta situație de șef al partidului liberal din Romanați. Având plămădită într însul dragostea pentru acest județ, d. Demetrian și a consacrat întreaga putere de muncă pentru ridicarea culturală și materială a acestui județ. Cum foarte bine a zis d-sa la întrunirea de la Corabia, acești doi oameni d-nii Demetrian și Brătășanu s au războit în vreme de 25 ani cine să facă mai mult bine județului Romanați.Toate prefacerile bune de aici poartă, dar, deopotrivă pecetea d-lor Demetrian și Paul Brătășanu. Iată dar cu ce însușiri înalte, cu ce trecut frumos se prezintă înaintea alegătorilor, șeful partidului national liberal din Romanați. La alegerile pentru Senat, colegiul I, care au avut loc în noiembrie 1912, a fost ales senator, iar pe 26 noiembrie 1912, a avut loc deschiderea Corpurilor Legiuitoare, Camera și Senatul. În ziua de 8 februarie 1914 au avut loc alegeri pentru Colegiul I.Senat, rezultatele fiind următoarele: *Județul Romanați *Numărul reprezentanților de ales-2. *Alegători înscriși-477. *Alegători votanți-344. *Buletine anulate-19. *Numele și pronumele candidaților -Paul P. Brătășanu-conservator democrat-221 voturi -Mihail I.Demetrian-213 v. -M.C.Chintescu-conservator-143 v. 25 S.J.A.N.Olt, Fond primăria orașului Caracal, dosar nr.1, pag Monitorul Oficial al României, nr.61 / 16 iunie

30 -N.Negri-conservator-92 v. *Numele și pronumele celor proclamați aleși de biuroul electoral. -Paul P.Brătășanu- conservator-democrat. -Mihail I.Demetrian.,,Adunarea generală ordinară a băncii,,romanați, fiind convocată pentru ziua de 8 Martie 1915 în vedere că mandatul d-lor Mihail I. Demetrian, C.N. Demetrian și Marin Nicolăescu a expirat din membrii în Consiliul de administrație, votează cu unanimitate realegerea d-lor Mihail I.Demetrian, C.N. Demetrian și Paul P. Lazăr în consiliul de administrație pe un period de patru ani. 27 A fost directorul băncii,,romanați Caracal. La 31 decembrie 1918 semna bilanțul băncii pe anii 1916, 1917, Pe la jumătatea secolului trecut, întreaga moșie a Fălcoiului era proprietatea Jienilor, cumpărată de la Fălcoieni, ctitorii bisericii din sat, construită în Om cult cu vederi liberale, Mihail Demetrian a fost în relații bune cu țăranii; a donat un hectar de pământ în vatra satului, pentru construirea clădirii școlii. Drept recunoștință țăranii de pe moșia lui nu s-au răsculat în A decedat în anul 1941 și este înmormântat în comuna Fălcoiu. A lăsat prin testament conacul său din Fălcoiu, statului român. Astăzi conacul face parte din patrimoniul Consiliului județean Olt, fiind centru de îngrijire pentru persoane vâstnice. CESIANU, DIMITRIE ( DUMITRU ) *1888, aprile , aprilie 25, prefect de Romanați S-a născut în anul1852, în Caracal. Fiul lui Stănuț Cezianu și Maria (,,Marița ) Slătineanu ( ). Stănuț Cezianu a fost fiul lui Dumitrache Jianu, fratele haiducului Iancu Jianu. La jumătatea secolului 19, Stănuț (,,Stănuță ) și-a schimbat numele de familie din Jianu în Cezianu dezicându-se astfel de numele părintesc și de unchiul său Iancu haiducul, ale cărui fapte le-a dezavuat. Conacul Demetrian de la Fălcoiu (după,,conace din Romanaţi, de Dumitru Botar) 27 Ibidem, nr. 283 / 27 martie 1915, pag Ibidem, nr. 282 / 15 martie 1919, pag

31 În 1876, Dumitru Cezianu a absolvit Școala de arte și manufacturi din Paris. A fost membru al Partidului Conservator. Mare proprietar și industriaș. La 1aprilie 1888 este numit prefect al județului Romanați în locul lui Mihalache Demetrian, care demisionase la sfârșitul lui martie A funcționat ca prefect până în 25 aprilie 1889, când a fost numit,,în funcțiunea de director general al telegrafelor și poștelor, în locul d-lui M.Th. Suțu, demisionat. 29 În nr.1643, din 25 aprilie 1890 ziarul,,voința Națională,, anunța cu plăcere logodna d-rei Clara Bibescu, fiica principelui Bibescu, deputat al județului Ialomița cu D. Cesianu, fost director al poștelor și telegrafelor. Din mariajul celor doi a rezultat Nicolette ( ), care a fost soția principelui Mihai-Constantin-Basarab Brâncoveanu ( n.1 oct.1875 la Amphion-les Bains, în Savoia-Franța- decedat în 1967 ). Revine la conducerea Poștei ( 17 octombrie octombrie 1895 ), după Ernest Sturza. În timpul directoratului său, Cezianu s-a ocupat foarte mult cu lucrările clădirii Palatului Poștei. Planurile întocmite de arhitectul Al. Săvulescu au fost supuse aprobării Consiliului tehnic superior de țară, după care s-a cerut avizul arhitecților profesori din Paris GIANIN și GERADET. La licitația din construcția Palatului Poștei a fost adjudecată de către,,societatea Română de Construcții și Lucrări publice. Construcția, grație stăruințelor directorului Cezianu, a început imediat, iar la 20 octombrie, la ora 11 dimineața M.S.Regele Carol, sosește la locul construcției,unde urma a se pune prima piatră la fundație. După un serviciu divin directorul Cezianu rostește o cuvântare, prezentând,,viitoarea clădire care va costa peste lei aur, împodobind Capitala cu un 29,,Voința Națională, nr.1386 / 28 aprilie

32 monument care se va putea număra între cele dintâi palate poștale din Europa. OPERA : 30 *Discursul Domnului Dumitru Cesianu rostit la Cameră în ȡiua de 30 Maiu Scrisoarea adresată ȡiarului,,Timpul la 1 Noembre 1895, Bucuresci (Stab. grafic I.V. Socecu), 1895 ( 19,5x 12,5 ).31 p. ( I ). Scrisoarea adresată ziarului Timpul, arată realizările Administrației Poștelor și Telegrafelor în epoca în care director general a fost D.Cesianu, *Fabrica de zahăr și rafinerie de la Chitila. Memoriu asupra fabricilor de zahăr în general și în special asupra fabricei de Zahăr și rafinerie de la Chitila ( București, 1893 ) ( 35,5x22,5 ). 10 f. mss, 7 f.tab.litografiate ( III ). Descriere după titlul de la începutul textului. Autorul, la finalul textului. *Folόsele și necesitatea introducerii culturii și a industriei zaharine în România: de Dumitru Cesianu, inginer de arte și manufacturi. Bucuresci ( Stab. Grafic I.V.Socecu), ( 26x21 ). 45 (-47 )p, 1 f.pl. ( II ). *Tratat practic asupra culturei sfeclei de zahăr întocmit în vederea pământurilor din România de un agronom al Fabricei de zahăr de la Chitila [=Cesianu? ]. Bucuresci (Stab.Grafic I.V.Socecu ), (24,5x16,5 ). 31p. ( II ). A decedat pe 17 februarie VARLAM, VASILE. *1889, aprilie 25 mai 24, prefect de Romanați, numit provizoriu. În 1878, Octombre 15,,Raportul Comitetului permanent al județului Romanați, prezentat consiliului general la deschiderea sesiunii sale ordinare, era semnat de: Președinte, I.Puricescu și Membri- C.Prejbeanu și V.Varlam. 31 De la 1aprilie 1883, funcționa ca director al Prefecturii Romanați. 32 În urma,,alegerilor pentru Consiliile județene, efectuate în ȡiua de 4 Maiu 1887,de către colegiul II, Vasile Varlam, a fost ales consilier cu 142 de voturi. Au fost înscriși 455 de alegători, iar dintre aceștia 273 au fost votanți. 33 Prin D.R.No.881, din 11 aprilie 1888, în urma propunereĭ făcută prin raport de către D.ministru secretar de Stat la Departamentul de interne, D.Vasile Varlam, fost director al prefecturei județului Romanați, este numit în locul D-lui Iόn Vasilescu, demisionat. 34 În 25 aprilie 1889, Vasile Varlam, directorul Prefecturii Romanați, este numit cu titlu provizoriu, prefect al acestui județ. Despre această numire, periodicul,,epoca, nr.1035, din 30 aprilie nota următoarele:,, D. V. Varlam, directorul prefecturii județului Romanați este autorizat să gereze provizoriu afacerile acelei prefecture până la numirea unui titular, în locul D.S. Cezianu, trecut în altă funcțiune Monitorul Oficial al României, nr.245 / 30 octombrie 1879, pag S.J.A.N.Olt, Fond Prefectura județului Romanați, dosar 15 / Monitorul Oficial al României, nr. 27 / 6 mai1887, pag Ibidem, nr.14 / 16 aprilie 1888, pag Dimitrie Stănuț Cezianu la 25 aprilie 1889, este numit director general al Poștei. 32

33 În urma alegerilor colegiului II pentru consilieri județeni efectuate pe data de 5 mai 1895, Vasile Varlam, cu 189 de voturi obținute este declarat consilier județean. Prin D.R. 2945, dat în București, la 18 mai 1905, în funcțiile de delegate ai fiscului în comisiunile de apel, pe un period de trei ani, la județul Romanați, sunt numiți membru C. Nanu, iar supleant Vasile Varlam. 36 BORUZESCU, ELIODOR. *1892, februarie 19 martie, prefect de Romanați. După actul de deces și vârsta sa la nașterea copiilor, se poate aprecia că s-a născut pe la A fost fiul lui Nicolae și Ana Boruzescu. Căsătorit cu Eliza Toma Vasilescu, împreună cu care a avut mai mulți copii: -Amilcar Boruzescu ( ϯ 1872, martie 31, la 9 ani și șase luni ), -Gheorghe Boruzescu ( ϯ 1894, decembrie 8, la 32 de ani ), -un băiat cu numele indescifrabil ( n. 1865, noiembrie 15 ), -Fulvius Boruzescu ( n.1866, octombrie 22, sau 29 ), -Pompeius Boruzescu ( n.1867, decembrie 27 ϯ 1868, martie 21 ), -Lucreția Boruzescu ( n.1869, decembrie 18 - ϯ 1882, mai 15 ), -Eugenia Boruzescu (n.1870, decembrie 2 ϯ 1872,decembrie 23 ), -Petre Boruzescu ( n.1871, noiembrie 18 ϯ1873, iunie 12 ), -Adrian Boruzescu ( n.1873, mai 16 ϯ 1873, noiembrie 19 ), -Eugeniu Boruzescu ( n.1876 ϯ 1907, martie 18 ), Din 25 iunie 1883, Eliodor Boruzescu a funcționat ca subprefect. 37,,Prin înaltele decrete regale, cu data din 24 iulie 1881, dupăpropunerile făcute, prin raporturi de D.ministru secretar de Stat la departamentul de interne, D.Eliodor Boruzescu, fost supleant, procuror și judecător de tribunal, sub-prefect la plasa Oltu de Sus, din județul Romanati, în locul D-lui Nae Petrescu. 38,,MINISTERUL DE INTERNE CAROL I. Prin grația lui Dumneȡeŭ și voința națională, Rege al României, La toți de facia și viitori, sănătate, Asupra raportului ministrului Nostru secretar de Stat în departamentul de interne, cu No ; În virtutea alin. 2, de la art. 2 din legea votată de Corpurile legiuitόre și sancționată prin înalta Nόstră ordonanță, sub No.827, de la 25 martie Am decretat și decretăm: Art.I. Numim pe următόrele persόne în posturi de sub-prefecți cari aŭ a administra duoĕ plăși. Județul Romanați D. Eliodor Boruzescu la plășile Otul-de-Sus și Oltețul. 39 Soția Eliza a decedat înainte de anul Monitorul Oficial al României, nr. 41 / 24 mai 1905, pag S.J.A.N. Olt Fond Prefectura județului Romanați, dosar 15 / Monitorul Oficial al României, nr. 95 / 29 iulie 1881, pag Ibidem, No.3 / 3 Aprilie

34 ,,Prin decretele regale din 21 curent ( n.n. iulie 1884 ),în urma propunerilor făcute prin rapόrte de D-ministru secretar de Stat la departamentul de interne, s a autorizat și numit D. Eliodor Boruzescu, sub-prefectul plășii Ocolul din județul Romanați, a îndeplini funcțiunea de director al prefecturei acelui județ, pe timpul absenței titularului în congediul ce i s a acordat. 40 La 19 februarie 1892 este numit provizoriu, prefect al județului Romanați.,,Prin decretul regal cu No.473 din 19 Februarie 1892, dupe propunerea făcută prin raport de D. ministru secretar de Stat la departamentul de interne, D. Eliodor Boruzescu, actual director al prefecturei județului Romanați, este autorizat să gereze provizoriu funcțiunea de prefect al acelui județ până la numirea unui titular prefect, în locul D-lui C.M. Chintescu transferat. 41 C.M. Chintescu fusese transferat ca prefect al județului Mehedinți. Eliodor Boruzescu a decedat la 15 noiembrie 1892.,,Actu de mόrte Din anulu una mie opt sute noă ȡeci și doi, luna Noembrie ȡiua șapte sprezece orele ȡece Dimineața. Actu de moartea Dumnealui Eleodoru Boruȡescu de religie ortodocsă de profesie foncționaru de ani șai ȡeci Domiciliatu în Caracalu. Văduvu. Mortu la cincispreȡece corentu orele ȡece dimineața în casele Dumneaei Mitrana Stefan Conea din suburbia Tîrgu de afară. 42 ORĂSCU, ALEXANDRU *1892, martie mai 30, prefect de Romanați. Nu avem date certe asupra funcționării sale ca prefect al județului Romanați. SĂVOIU, CONSTANTIN C. *1892, mai , decembrie 14, prefect de Romanați În anul 1862, avea 39 de ani (n. pe la 1823 ) și un venit anual de 500 de galbeni. La 1869, era prefect al județului Gorj. La 16 octombrie 1871, Constantin C. Săvoiu, 36 ani de profesie,,agricol proprietar, născut în Târgu-Jiu, în anul 1835 ( dată mai sigură decât anul 1823 ),fiul lui Constantin Săvoiu ( 60 de ani ) și Ecaterina Săvoiu se căsătorește cu domnișoara Aneta Guma, 19 ani, născută în Sibiu la 1852, fiica lui Nicolae Guma- decedat și a D-ei Aneta Borănescu- 35 ani, domiciliată în București. C. Săvoiu era deputat de Gorj la Ibidem, No.89 / 25 iulie Ibidem No.263 / 27 februarie 1892, pag S.J.A.N.Olt, Col.Registre de Stare Civilă-Caracal, registr.361 / 1891, pag.211 v. 34

35 Aneta Guma, pictură,,din căsătoria sa cu Aneta von Guma, descendenta pe linie maternă din familiile Borănescu și Gigurtu, s-au născut trei fete și trei băieți. O fiică, Ana, a fost căsătorită cu generalul Gheorghe Sănătescu, tatăl generalului Constantin Sănătescu. 43 În februarie 1892, fiind prefect la județul Mehedinți este transferat în aceeași funcție la județul Gorj.,,Prin D.R. cu No.471, din 19 Februarie 1892, dupe propunerea făcută prin raport de D. ministru secretar de Stat la departamentul de interne, D. C.Săvoiu, actual prefect al Județului Mehedinți, este transferat în aceeași calitate la Gorj în locul vacant. 44 În postul său ca prefect de Mehedinți a fost transferat de la Romanați Constantin M. Chintescu.,,Prin jurnalul consiliului de ministri cu No.1 din 30 Maiŭ 1892, dupe propunerea făcută prin referat de D. ministru secretar de Stat la departamentul de interne, D.C. Săvoiu, actual prefect al județului Gorj este transferat provi-zoriu și sub rezerva sancțiunei ulteriόre a M.S. Regelui, în aceeași calitate la județul Romanați. 45 În perioada 1893, noiembrie , iunie 18, C. Săvoiu a fost prefectul județului Olt. 43 Mihai Sorin Rădulescu,,De neamul Săvoilor, articol publicat în,,ziarul Financiar, din Monitorul Oficial al României, No.263 /27 februarie 1892, pag Ibidem, nr.49 din 4 iunie 1892, pag

36 Răsfoind ziarul Fapta (aprilie-iunie 1946) Ion Tîlvănoiu Ziarul Fapta a apărut la Bucureşti de la 25 februarie 1943 şi până la 4 martie 1948, în total colecţia cuprinzând 1018 numere legate în 13 pachete. Pagina a doua a ziarului rămâne importantă pentru cercetătorii acestei epoci pline de transformări, pentru cronicile artistice, muzicale, teatrale, interviurile ori literatura de valoare ce nu puteau lipsi dintr-o gazetă condusă de un scriitor de certă valoare ca Mircea Damian (Memoria Oltului şi Romanaţilor nr /2013; 29, 30, 32, 33/2014; 38, 39, 46/2015; 47-50, 54, 56, 58/2016). Din curiozitate faţă de opera consăteanului meu, am parcurs de mai multe ori întreaga colecţie, la început notând într-un caiet lucrurile pe care le-am considerat de interes, apoi fotografiind spre a putea analiza amănunţit articolele respective. Vom încerca să redăm în continuare aceste lucruri, semnalându-le cercetătorilor istoriei literare, cât şi cititorilor noştri, spre a ne putea face o impresie despre activitatea celui mai important ziarist pornit din Izvorul Romanaţilor- Mircea Damian. În acest episod răsfoim colecţia ziarului din perioada aprilie-iunie Apar medalioane închinate unor scriitori şi artişti 46. Colaborează frecvent: Al. Mironescu 47, Joachim Botez 48, Valeriu Popovici 49 şi sporadic: Valeriu Ciobanu 50, D. Moraru Slivna 51, Pavel Chihaia 52, Traian Coşovei 53 Mircea Damian ( ). Al. Raicu investighează culisele teatrale 54. Cronici literare semnează Marin Sârbulescu 55 şi Emil Manu 56, ultimul având şi alte contribuţii ,,Bucura Dumbravă (An.IV, nr. 498/8 mai 1946, semnat de Marin Sârbulescu);,,Comemorarea lui G.M. Zamfirescu (An. IV, nr. 513/26 mai 1946; scriitorul a fost omagiat la Teatrul Muncitoresc);,,Victor Vlad Delamarina (An. IV, nr. 534/21 iunie 1946, semnată de Iosif E. Naghin; la 50 de ani de la moartea poetului bănăţean, opera i-a fost reeditată la Craiova cu un cuvânt înainte semnat de prof. Al. Bistriţeanu); 47,,Pompiliu Constantinescu (An. IV, nr. 502/13 mai 1946; la moartea criticului literar, arată că a avut faţă de el,,o preţuire neîntreruptă: pentru ţinuta lui, pentru priceperea lui în îndeletnicirea literară şi pentru probitatea lui profesională. Activitatea lui de critic literar de o competenţă unanim recunoscută s-a desfăşurat pe un teren ferm ); 48,,Mortăciunea (An. IV, nr. 504/16 mai 1946);,,Politica în şcoli (An. IV,nr. 506/18 mai 1946);,,Profesiunea (An. IV, nr. 508/20 mai 1946);,,La apa Prutului (An. IV, nr. 531/17 iunie 1946); 49,,18 umbre (An. IV, nr. 519/3 iunie 1946; autorul semnalează pensiile prea mici oferite unor scriitori precum Bacovia, Mărgărita Miller-Verghi ş.a.);,,constantin Graur şi prezentul (An, IV, nr. 524/9 iunie 1946; este evocat fostul director al ziarelor Adevărul şi Dimineaţa); 50,,Umanitatea poeziei argheziene (An. IV, nr. 488/21 apr. 1946); 51,,Opera filosofică a profesorului Anton Dumitriu (An. IV, nr. 523/8 iunie 1946); 52,,Salonul oficial (An. IV, nr. 526/10 iunie 1946); 53,,Mimetism literar (An. IV, nr. 527/13 iunie 1946);,,Poezia idealului (An. 530/16 iunie 1946); 54,,De vorbă cu d. Sică Alexandrescu (An. IV, nr. 530/16 iunie 1946); 55 La volumul,,tălmăciri, de Miron Radu Paraschivescu (An. IV, nr. 528/14 iunie 1946, traduceri din lirica franceză); 36

37 În mai 1946 are loc procesul lui Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Pantazi, Piki şi Dobre. Din interogatoriul lui Mihai Antonescu redat în Fapta, reţinem că acesta fusese avocatul lui Ion Antonescu într-un proces în care îi apărase,,onoarea, familia şi demnitatea. La întrebarea dacă sunt rude, Ziarul Fapta despre procesul lui Ion Antonescu şi Mihai răspunde că,,mama d-lui Antonescu mareşal era verişoară cu tatăl meu. Detalii de la proces, depoziţii ale celor acuzaţi şi ale martorilor sunt redate pe prima pagină a ziarului pe tot timpul procesului. Publică poezii Constant Tonegaru 58 şi sunt prezentate apariţiile recente din librării 59. În cadrul rubricii,,marginalii sunt prezentate proiectele scriitorilor 60. La 7 iunie 1946 este remarcat Emil Manu,,un poet în plină cursă a afirmării ; tot aici, în notiţa,,omul... Bacovia este accentuată latura socială a creaţiei poetului în aceşti termeni:,,necunoscut sau, în orice caz, foarte puţin apreciat ca poet social, este-totuşi- cel mai mare cântăreţ social din literatura română, fiind mare nu numai prin aceea că a surprins în accente majore clocotul proletar al vieţii, dar şi pentru că a încercat să ridice poporul la un mai înalt nivel senzitiv, nu să se coboare la puterea lui de înţelegere şi de recepţie 61 ; 56 La volumele:,,cetăţile albe, de Dimitrie Stelaru (An. IV, nr. 528/14 iunie 1946),,,Moartea lângă cer, de Ben Corlaciu (An. IV, nr. 533/20 iunie 1946); vezi şi,,n. D. Cocea traducător (An. IV, nr. 537/24 iunie 1946, în care sunt semnalate 5 traduceri valoroase ale gazetarului:,,grădina lui Epicur,de Anatole France;,,Spinoza, de Will Durant;,,Voltaire, de Will Durant;,,Daphnis şi Chloe, de Longos;,,Măgarul de aur, de Lukian); 57,,Pe marginea romantismului (An. IV, nr. 540/28-30 iunie 1946); 58,,Negru pe alb (An. IV, nr. 488/21 apr. 1946, p. 3); 59,,Stele căzătoare, de Erastia Peretz (An.IV, nr. 502/13 mai 1946);,,Marea furtună, de Aurel Baranga (An. IV, nr. 510/23 mai 1946, semnată de George Costin:,,Cu un suflu de largi dimensiuni şi cu o clarviziune specifică poetului născut, Aurel Baranga îmbrăţişează perspective generale, cântând omul etern al tuturor meridianelor şi societăţilor geografice [...] Ne găsim în faţa unui poet de dârză atitudine şi elegantă ţinută, scriitor despre care în lirica noastră va mai fi vorba. );,,Ţara luminii, de Magda Isanos (An. IV, nr. 510/23 mai 1946);,,Ferma Coţofana veselă, de Radu Tudoran şi,,obsesia, de Demostene Botez, roman, la ed. Pro-pace (An. IV, nr. 517/31 mai 1946);,,Cetăţile albe, de Dimitrie Stelaru (An. IV, nr. 528/14 iunie Aflat la cel de-al treilea volum, autorul dovedeşte o viziune fantastică dublată de tragism.);,,atenţie mărită, roman de Ionel Neamtzu (An. IV, nr. 534/21 iunie 1946, carte,,captivantă de la început până la sfârşit, având ca fir conducător povestea de dragoste a unui concentrat din vremea dictaturii); 60 La 13 mai 1946 aflăm că Ben Corlaciu va scoate peste câteva zile noul său roman,,moartea lângă cer ; la 31 mai 1946 suntem informaţi:,,confratele nostru Al. Raicu va face să apară în curând,,a doua moarte (roman) şi,,cartierul (poeme) într-o cunoscută editură bucureşteană ; la 14 iunie 1946 este semnalat volumul lui Tudor Savin,,Economia românească sub jugul imperialismului german ; la 16 iunie 1946 este anunţată viitoarea apariţie a volumului,,libertatea de a trage cu puşca de Geo Dumitrescu, volum,,aşteptat cu nerăbdare, conţinând o sumă de poeme inedite ; la 30 iunie 1946 este semnalat romanul Trubendal al lui Virgiliu Monda; 61 Acad. Eugen Simion (coordonator)- Cronologia vieţii literare româneşti, perioada postbelică,vol. II, , Ed. Muzeul Literaturii Române, p ; 37

38 iar la 21 iunie 1946 Ion Th. Ilea cu Sora Magdalena. Reeditarea Patului lui Procust de Camil Petrescu este salutată în aceeaşi rubrică la 6 iunie De o prezentare ironică are parte poeta Nina Cassian la 28 iunie Sunt semnalate expoziţiile unor artişti plastici 63 iar Rene Theo şi Valeriu Popovici îşi continuă seria de reportaje despre viaţa din cartierele bucureştene 64. Editorialele lui Mircea Damian au caracter polemic 65 sau memorialistic 66, vorbesc despre libertatea presei 67 şi calitatea învăţământului 68 iar la apariţia numărului 500 al ziarului scrie între altele:,,ţin în mâini propriul meu steag care reprezintă un trecut de trudă, de riscuri, de privaţiuni şi de luptă în slujba unei singure idei: aceea a democraţiei. Pot să spun că m-am clădit singur, piatră cu piatră, că nu datorez nimănui nimic şi că îmi voi vedea de treabă ca şi până acum, mereu în slujba cititorilor şi a ţării 69. Procesul lui Ion Antonescu şi al principalilor săi colaboratori îi va prilejui publicarea unei serii de articole grupate sub genericul,,procesul Democraţiei în care va analiza atitudinea partidelor politice, a politicienilor şi,,tehnicienilor în vremea dictaturii 70. Gazetarul va polemiza cu N. Carandino de la oficiosul P.N. Ţărănesc,,Dreptatea răspunzând tăios acuzelor acesuia, oferind şi inedite detalii autobiografice ,,Într-o notă din ultimul număr al revistei,,lumea 1946, d-ra Nina Cassian îşi face autobiografia, declarând,,nu frecventez institute de înfrumuseţare (nu contrazicem, n.r.) şi asta,,nu din dificultăţi financiare (cele de rânduri pe care le semnează bilunar în revistă îi aduc milioane, n.r.), că,,nu mai sunt domnişoară (nu ne ispiteşte,,n.r.) şi că noi, după cum scriem, avem,,picioare tare strâmbe (dacă speră să i le arătăm, se înşeală, n.r.). Mai amuzant este că afirmă că seamană când cu Dante, când cu d. Mircea Damian. Se vede că d-ra Nina Cassian are o predilecţie pentru nasul d-sale: şi l-a luat la purtare (An. IV, nr. 538/26-28 iunie 1946); 63,,Iulia Simu expune la Salonul Oficial un peisaj de iarnă (249). Numele Iuliei Simu îl cunoaştem de la saloanele trecute şi de la Tinerimea Artistică. Trecerea de la gravură la ulei ne descoperă o nouă faţă a talentului ei. Aşteptăm de la Iulia Simu o expoziţie personală pentru că în plastica feminină numele său e de mult impus (An. IV, nr. 522/7 iunie 1946); 64,,Viaţa de noapte a Capitalei. Parisul... Rahovei (An. IV, nr. 516/30 mai 1946);,,Când s-aşterne praful şi uitarea: Luzana, Pariziana, Leul şi cârnatul (An. IV, nr. 517/31 mai 1946, autorii descriu localurile şi grădinile de vară situate între B-dul Regina Maria şi Parcul Carol );,,Viaţa de noapte a Capitalei. Jazz, antren şi veselie (An. IV, nr. 518/2 iunie 1946); 65,,Despre abilitate (An. IV, nr. 485/18 apr. 1946);,,Despre pekinezi (An. IV, nr. 486/19 apr. 1946; în ambele polemizând cu N. Carandino, redactor la ziarul Dreptatea al P.N. Ţărănesc); 66,,O chestiune mai mult personală (An. IV, nr. 499/9 mai 1946, cu amintiri de la închisoarea Văcăreşti din 1942 când bucuria sosirii primăverii era umbrită pentru deţinuţi de glasul mareşalului care vorbea din megafoane despre Europa Nouă, speriind câinii şi ciorile încât,,rămâneau numai oamenii, ascultând placa sau lozincile cu capul în pământ, aşa cum asculţi un blestem sau o sentinţă. Nu mai simţeam atunci mirosul de liliac, şi nimeni nu se mai gândea la narcise şi la altele. Şi eram deprimaţi şi trişti [ ]. Se poate uita Valea Piersicilor unde au fost executaţi atâţia oameni nevinovaţi? se întreabă scriitorul, anticipând parcă deznodământul procesului lui Ion Antonescu ce va fi executat la 1 iunie 1946 tot în Valea Piersicilor. Iar mai departe adaugă:,,nu, nu mă durea atât faptul că eram la închisoare. Omeneşte vorbind, la puşcărie poate s-ajungă oricine, pentru o vină sau alta. Ci mă durea nedreptatea, mă durea faptul că stam acolo fără vină, aşa cum au stat sute şi mii de oameni, aşa cum s-au chinuit şi au murit sute de mii de oameni: pe nedrept ;,,Curajul civic (An. IV, nr. 540/28-30 iunie 1946; cu amintiri din 1943 când scriitorul lucra la ziarul Informaţia zilei, condus de Grigore Malciu şi lua apărarea muncitorilor persecutaţi de patroni); 67,,Despre libertatea presei (An. IV, nr. 518/2 iunie 1946;,,Libertatea presupune dreptul la critică, dreptul ziaristului independent de a critica şi guvernul şi opoziţia. Dacă însă guvernul poate să se uite urât la mine când îl critic, este oarecum în dreptul lui, fiindcă toate guvernele cred că fac numai lucruri bune. Dar opoziţia care pretinde că luptă pentru libertăţi depline; care zice că luptă pentru adevărata democraţie; care spune că este împotriva teroarei de orice fel- cum se face că nu-mi dă voie ca ziarist independent să am libertatea mea de opinie, de judecată, de gândire? [...] ); 68,,Pentru dl. ministru al şcoalelor (An. IV, nr. 592/30 iunie 1946, în care semnalează cazul Elenei Nistor, subdirectoare la Liceul de Fete,,Regina Maria din Bucureşti, care organizează petreceri în şcoală în vreme ce elevelor le vorbeşte despre morală); 69,,500 ( An. IV, nr. 500/10 mai 1946); 70,,Despre rezistenţă (An. IV, nr. 501/11 mai 1946);,,Urmează sentinţa (An. IV, nr. 505/17 mai 1946);,,Tehnicienii (An. IV, nr. 506/18 mai 1946);,,Stai să-ţi explic (An. IV, nr. 507/19 mai 1946);,,Pentru contra (An. IV, nr. 508/ 20 mai 1946);,,Politica de partid şi politica ţării (An. IV, nr. 509/22 mai 1946);,,Martiri şi eroi (An. IV, nr 510/23 mai 1946);,,Ţară şi popor (An. IV, nr. 511/24 mai 1946);,,Poporul (An. IV, nr. 513/

39 La 27 mai 1946 este publicată scrisoarea generalului Crăiniceanu care răspunde acuzaţiilor de fraudă la,,casa Oştirii apărute într-o notă din ziarul Fapta la 26 mai O notă apărută la 7 iunie 1946 informează că premiul naţional pentru proză literară în valoare de lei, a fost decernat la 1 iunie scriitoarei Hortensia Papadat Bengescu,,ca o încununare a activităţii sale deosebite în domeniul muncii intelectuale şi artistice. Scarlat Răutu, relevându-i meritele, se arată revoltat de faptul că scriitoarei nu i-a fost acordat decât tocmai acum acest premiu 72. Violonistului român Ion Voicu îi sunt dedicate 2 coloane la 20 iunie Despre acesta aflăm că va participa la mai 1946:,,În politică este ca şi în dragoste: trebuie să vorbeşti inimii. Prinde şi şarlatania în foarte multe cazuridar nu durează. Şi nu prinde mai ales la oamenii simpli, care simte pe cineva mult înainte de a-l înţelege. [...] Pentru popor se luptă în stradă ca şi la tribună, în laborator ca şi la catedră, cu condiţia să nu fii demagog mai mult decât trebuie, nici cabotin mai mult decât este necesar. Căci atunci poporul capătă impresia că-l tragi pe sfoară, şi nu mai are încredere în tine.);,,între tarabă şi steag (An. IV, nr. 514/27 mai 1946;,,Democraţia nu este numai o chestiune teoretică. Faptul că este cineva democrat nu-i scuză nici trădările, nici îmbogăţirea nejustificată peste noapte. Ceea ce are valoare sunt numai înfăptuirile în plan social.);,,un răspuns şi o precizare (An. IV, nr. 515/28 mai 1946;,,Ziarul Dreptatea din 25 mai ne acuză că am intrat în slujba F.N.D. S-a mai agăţat de noi într-un chip tot atât de inteligent, ce-i este caracteristic, cu alte prilejuri sau pur şi simplu fără nici un prilej, spunând că suntem pe placul guvernului. Nu peste mult, va veni desigur cu afirmaţia că ne-am vândut comuniştilor. D. Carandino, care a slugărit toată viaţa pe unde a putut, ne măsoară cu propriul său tipar. Celălalt oficios din opoziţie, Liberalul, ne acuză că suntem pur şi simplu tătărescieni. Iar oficiosul comunist Scânteia ne suspectează de reacţionarism. De vreme ce toate oficioasele se simt mai mult sau mai puţin atinse, reacţionând fiecare în stilul şi vocabularul său, înseamnă că Fapta este un ziar independent. [...] Datoria unui ziarist independent este să vadă ce e bun şi ce e rău în amândouă taberele. De altfel, am de gând să-i destăinuiesc astăzi d-lui Carandino un secret: eu sunt membru al Partidului Naţional-Ţărănesc. Cererea de înscriere am trimis-o prin avocatul meu V.V.Stanciu de la închisoarea Văcăreşti în vara anului Până în ziua de azi n-am demisionat şi nici exclus n-am fost. De ce se supără d. Carandino şi latră la mine de trei ori pe săptămână? Ce apără dumnealui în Dreptatea şi ce apăr eu aici? Eu apăr democraţia împotriva tuturor oportuniştilor şi profitorilor, indiferent din ce partid sau grupare politică ar face parte. Iar d. Carandino face calambururi, aşa cum a făcut întotdeauna, apărând aşa cum se pricepe tocmai pe aceia împotriva cărora mă ridic eu. Cu alte cuvinte, d-sa reprezintă în presă pe,,democraţii care speculează democraţia în folos personal iar eu îi reprezint pe ceilalţi care văd în democraţie nu un scop ci un mijloc de a se ajunge la un trai mai bun pentru toată lumea, la acea mult visată dreptate socială pentru care s-a vărsat atâta sânge şi atâtea lacrimi. D. Carandino apără potentaţii Partidului Naţional-Ţărănesc, apără pe nepoţii şi oamenii de casă- iar eu apăr marea masă a democraţiei, pe toţi aceia care au fost traşi pe sfoară de către cei dintâi [...] );,,Concluzii (An. IV, nr. 519/3 iunie 1946; vorbind despre libertatea presei, a întrunirilor, a cultelor opinează:,,libertăţile acestea sunt atât de necesare, încât fără ele omul aproape că nu poate să trăiască. Dar libertăţile acestea nu trebuiesc oare respectate? Să nu le restrângem, să nu le oprimăm ci să le respectăm conştienţi, în sensul că dacă eşti liber de exemplu să scrii şi să gândeşti ce te taie capul, dacă eşti liber să mergi unde vrei, dacă eşti liber să mori de foame- să nu te bucuri de aceeaşi libertate când e vorba să furi statul ori să te-mbogăţeşti în dauna altuia ); 71,,Nu vă plecaţi în afară... (An. IV, nr. 517/31 mai 1946; în care răspunzând Dreptăţii care reprodusese articolul lui M. Damian din primul număr al Faptei, arată că la 25 februarie 1943,,Mă liberasem din închisoare doar de 30 de zile, eram urmărit de Siguranţă, manuscrisul cărţii mele Rogojina în trei exemplare se afla în păstrare la trei prieteni: maestrul Jean Valjean, Florin Tărăbuţă- procuror la Tribunalul Ilfov şi Paul Teodorescu- actualul director al Oficiului Muncitoresc de Educaţie şi Cultură [...] ); 72,,Hortensia Papadat Bengescu (An. IV, nr. 529/15 iunie 1946); 39

40 concursul internaţional de la Geneva care va avea loc la sfârşitul lunii septembrie. Vor fi prezenţi cei mai de seamă instrumentişti din lume iar România va fi reprezentată de violoniştii Ion Voicu şi Mihai Constantinescu alături de pianista Lydia Cristian. Având în vedere calităţile lui Ion Voicu (,,virtuozitatea, sensibilitatea şi temperamentul ) cronicarul anonim îşi exprimă speranţa că are şanse să obţină bursa instituită de marele violonist Yehudi Menuhin care a donat în acest scop 20 milioane lei. O realizare deosebită o constituie traducerea Manifestului Existenţialist de Jean-Paul Sartre în limba română. Meritul îi revine lui Valeriu Popovici care în cadrul rubricii,,omul şi ideea va publica în serial această lucrare 73 după cum îşi va aminti ulterior şi Emil Manu 74. Mircea Damian ar fi exclamat atunci în glumă:,,mă făcurăţi şi existenţialist, dar eu nu fac politică. Mă văd silit ca în loc de Fapta, ziar independent să trec Ziar existenţialist. Poate trece neobservat!,,manifestul existenţialist de Jean-Paul Sartre a fost tradus pentru întâia oară în ţara noastră de V. Popovici în ziarul Fapta 73 Începând cu nr. 538/26-28 iunie 1946 şi până la 6 iulie apar 7 episoade intitulate: I.,,Pensionarii burgheziei (An. IV, nr. 538/26-28 iunie 1946); II.,, Responsabilitatea scriitorului (nr. 539/27-29 iunie 1946); III.,,Literatura ireală ( An. IV, nr. 540/28-30 iunie 1946); IV.,,Rolul omului (An. IV, nr. 541/29 iunie-1 iulie 1946); V.,,Falimentul analizei (An. IV, nr. 542/30 iunie 1946); VI.,,Sintetismul (An. IV, nr. 543/1 iulie 1946); VII.,,Omul total (An. IV, nr. 545/4 iulie-6 iulie 1946, p. 2) 74,,Ultima ironie a lui Mircea Damian, în Steaua, nr. 4/1976, p. 40, reluat sub titlul,,bucureşti, 6 iunie 1948, în Contemporanul, An. XI, nr. 7, serie nouă (538)/22 febr. 2001, p. 10 (deci articolul a fost scris în ziua morţii lui Mircea Damian), şi cu mici modificări sub titlul,,memorii concesive în Luceafărul, nr. 25 (517)/27 iunie 2001, p. 17; 40

41 O excursiune în Romanaţi- Recica (Antina-Romula) August Pessiacov În vara anului 1887, avocatul craiovean Aug. Pessiacov ( ), pasionat de istoria Olteniei, face o călătorie la Reşca spre a vizita ruinele vechii cetăţi romane de acolo, despre care la acea dată nu ştia exact dacă sunt ale Romulei. Este însoţit de fratele său şi de Tache Gazan, un personaj încă insuficient cunoscut nouă, decât poate din scrierile sale şi din amănuntul că şi-a vândut casele din Caracal magistratului I. Hagiescu-Mirişte, stabilindu-se ulterior la Verguleasa, căsătorindu-se cu văduva Zoe Urianu, proprietară de acolo. Pe Tache Gazan (n. 1827), avocat, îl vom regăsi în noiembrie 1886 pe lista de candidaţi ai opoziţiei pentru Colegiul I Caracal iar în preajma primului război mondial era un adversar declarat al liderului P.N.L. Olt Alexandru Iliescu. Pessiacov descrie în broşura sa (al cărei conţinut îl reproducem aici integral) starea de lucruri din acel moment de la Romula, starea de dinaintea săpăturilor sistematice ale lui Tocilescu din 1900, conduse de Pamfil Polonic, descrie drumul roman care la acea dată era încă practicabil pe anumite porţiuni. Nota dominantă a însemnărilor sale este pesimismul generat de lipsa oricărei protecţii a vestigiilor istorice a căror importanţă o intuieşte cu realism atunci când vorbeşte despre combaterea teoriilor lui Roesler. Pe lângă cunoştinţe de istorie, Pessiacov şi le demonstrează şi pe cele lingvistice, el face analize juste şi emite ipoteze plauzibile. Păcat că strigătul său de alarmă nu a fost luat în seamă de autorităţile de atunci iar distrugerea urmelor vechii cetăţi din inima Câmpiei Romanaţene a continuat. Între candidaţii Colegiului I din Romanaţi, ziarul Vulturul prezintă în 1886 şi pe Teodor Gazan La o mică distanţă spre nord-est de oraşul Caracal se află satul Recica, aşezat pe vechile urme ale unei cetăţi dispărute. Probabil a unei colonii din timpul romanilor al cării nume nu este încă hotărât de învăţaţi. Unii dau cu socoteala că aci a fost Pinum de odinioară, iar alţii Romula din Tabula lui Peutinger iar şi unii ca şi ceilalţi pretind că locuitorii din partea locului de azi, ar fi numind-o Antina, cuvânt contras din Antonina sau Antoniana, după numele lui Antoniu Caracala. 41

42 Cunoşteam şi eu Recica, ca oricare altul care a pus mâna pe o carte de ale puţinilor autori ce s-au ocupat de descrierea resturilor din clasica antichitate a Daciei lui Traian, şi atâta tot. Cât pentru dorinţa de a o vedea, cum nici eu nu sunt vreun arheolog, nici Recica vre o Pompeia sau vre un Herculanum- fie şi în miniatură- nu mă gândisem niciodată că are să-mi vie. Cu toate acestea, la 26 mai ce trecu, aflându-mă cu o afacere în Caracal, şi pe de o parte având câteva ore disponibile, iar pe de alta auzind de la nişte cunoscuţi că la Recica s-a dat de curând peste lucruri antice, hotărâi ca să mă duc să le văd. Pe lângă fratele meu Tache, care voi să mă însoţească, mai adăogându-se şi un amic din Caracal, d-nu Th. Gazan, luând cu toţii o birje din piaţă, apucarăm spre Recica. În mai puţin de trei cuarturi de oră furăm în marginea satului dincoa de râul Tesluiu, care cură spre răsărit ca să se verse În 1890, Pessiacov publică amintirile sale într-o broşură de 14 pagini în Olt. Aci puturăm observa două drumuri împietrite romane care vin de la Dunăre, unul de la Celeiul de astăzi, iar celălalt de la Islaz, şi se împreună la capul podului după Tesluiu. Cel care vine de la Islaz, trecând pe marginea satului Hotărani, nu departe de Recica, este cel mai bine conservat, căci puturăm merge cu trăsura pe dânsul mai mult de un chilometru, ca şi pe un drum din ziua de azi. Locuitorii din partea locului, câţi puturăm întâlni şi întreba despre aceste drumuri, nu ne spuseră nimic, că ar fi drumurile lui Traian, mărginindu-se a ne spune că se numesc,,drumurile de piatră, întocmai cum am avut ocaziune să constat în multe acte şi documente vechi de ale unor moşii prin care ele trec, sau cărora servă de hotare. Văzurăm că nemerisem într-o zi nefastă, era zi de marţi- de piază-rea după credinţa poporului nostru şi mai era şi sărbătoare, ultima zi de rusalii, şi de bâlciu la Caracal, căci prea puţini oameni găsirăm în comună pe la casele lor- fiind duşi mai toţi la bâlciu. Avurăm însă norocul să găsim acasă pe d. Primar, gata altfel şi d-lui să se urce în trăsură ca să se ducă la bâlciu- (iarmaroc). Aflând însă scopul vizitei noastre, care la început îl cam contraria, acest domn avu destulă delicateţă ca să-şi amâne plecarea şi tot deodată să ne serve şi de Ciceronele nostru, începând cu a ne arăta mai întâi mica sa colecţiune de vase casnice de terracota, din care avu extrema îndatorire de a-mi oferi şi mie gratis chiar, o mică candelă şi o bucată de piatră nelucrată încă de carniolă- (carniolstein). Afară de câteva obiecte şi monede de puţină valoare şi de un sarcofag de piatră aşezat la o mică distanţă de o fântână- care este singurul monument ce a mai rămas Recicăi din trecutul ei- nu mai aflarăm altceva ca vrednic de a fi remarcat, decât o piatră funerară de curând descoperită de un ţăran în via sa. După această piatră copiarăm cu cea mai mare exactitate următoarea inscripţiune: 42

43 D.M./AELGERMA/NUSVETER/VIXITANNIS/LXXAELGER/MANVSDEC/MVNI CIPI/FRATRI/B.M. Care cred că se poate complecta astfel: DIIS MANIBUS/AELIVS GERMANVS/VETERANVS VIXIT/ANNIS LXX AELIVS GER/MANUS DECVRIO/MVNICIPI/FRATRI/BENE MERENTI Care se traduce în chipul următor:,,sântei umbre a lui Aelius Germanus, veteranul care a trăit şaptezeci de ani. Aelius Germanus Decurionele Municipiului, fratelui seu celui plin de merite. Inscripţiunea, precum se vede, n-are nici o lipsă, este complectă şi are pentru noi meritul că ne arată importanţa dispărutei cetăţi, care s-a bucurat de dreptul municipiului. Ar fi fost însă de un interes nespus de mare, dacă pe lângă cuvântul de Municipii ar fi fost adăugat numele acestui municipiu, cum s-a găsit pe alte inscripţiuni de la Troesmis, Apulum şi altele. Dar ce să facem? Decurionele nostru de acum optsprezece veacuri poate nu s-a gândit la noi. Şi mai puţin încă şi la aceea că va veni o zi când numele cetăţii sale va fi şters ca şi dânsa dupe faţa pământului şi că aflarea acestui nume va fi o problemă de dezlegat! Zic- problemă greu de dezlegat, pentru că până astăzi cel puţin n-am văzut vreo inscripţiune, din câte s-au văzut la Recica şi la Caracal, pre care să figureze numele acestui municipiu. Păcat că, când a fost scoasă din pământ de ţărani această piatră a fost spartă în trei bucăţi- (din greşeală sau cu voinţă?) şi mutilată în partea superioară, de unde lipsesc trei busturi August Pessiacov ce erau sculptate, adică bustul veteranului la mijloc şi bustul a doi lei, emblema forţei, de ambele părţi. Recomandai,- (ce puteam face mai mult?) inteligentului primar, grija ca s-o ia, s-o transporte la primărie, ca să se găsească când cineva ar voi s-o vază. Şi mai norocos fusei în vecinul sat Hotărani, la mai puţin de un chilometru distanţă de Recica, şi care Hotărani mi se păru că este situat pe aceleaşi ruine pe care stă Recica. Alături cu Hotărani- spre sud-est, trece drumul de piatră ce vine de la Islaz, pe marginea căruia se văd încă înşirate o mulţime de măguri (movilă-tumulus), de sub care s-au scos multe sarcofage. Se ştie că romanii îşi aveau cimitirele pe marginea căilor publice. La primarul din Hotărani (iar primar, ce să le faci?) găsirăm mai multe obiecte aflate de ţărani într-un sarcofag de piatră. Aceste obiecte erau: 1. Una pereche cercei de aur cu boabe de mărgăritar; 2. O brăţară de o compoziţie sticloasă neagră legată însă şi împodobită cu aur având la mijloc o coroană de aur; 3. Mai multe foi de aur fin, care nu erau alta decât frunzele unei cununi de aur; şi 4. Două ineluşe de argint, unul având trei pieruzele iar celălalt cu o singură piatră rubinie purtând două rânduri litere microscopice frumos săpate. Pe rânduri dintâiu se citeşte acest cuvânt,,evodi iar pe cel d-al doilea,,akak, iar amândouă,,evodi AKAK. Şi forma ca şi lucrătura acestor obiecte, nu sunt lipsite nici de artă nici de gust. Ele trădează o epocă în care arta bijuteriei nu era 43

44 grosieră. Circonferinţa brăţării şi a inelelor atestă că aceste giuvaeruri au aparţinut unei copile de vârstă între ani. La întrebările ce ne putem face asupra adevăratului înţeles al celor două cuvinte elene: Evodi- Akaki sau Acachie cum şi a cauzei de se găseşte limba greacă pe inelul unei patriciene din Dacia lui Traian etc, etc, mai multe răspunsuri se pot da cu aceeaşi şansă de probabilitate. Aşa, de exemplu, asupra primei chestiuni, se poate zice că aceste vorbe după înţelesul lor literar nu înseamnă decât urarea duioasă a părinţilor pentru bună călătorie a sufletului răposatei lor copile pe lumea cealaltă; căci cuvântul evodi, nu este altceva decât călătorie bună, de la ev-bun, şi odi-drum, cale; iar acac-acachi, de la a-in sau ne şi cachi-răutate, vrea să zică inocentă, fără răutate- (ingenuă). Aşa le-am putea traduce astfel:,,călătorie bună sau,,cale uşoară, inocento, ceva mai poetic decât,,fie-ţi ţărâna uşoară! din ziua de azi. Se mai pot lua însă şi în înţeles de nume proprii, căci atât Evodi, Evodios, ca şi Acachie-Acachius au figurat ca atari nume, ca şi Eudoxius- Eudoxia, Theodorius- Theodora etc, etc, probă despre aceasta istoria imperiului Roman de Răsărit în care vedem că a existat prin secolul al IV-lea un Achachius iar prin al VI-lea un Evodius- ambii ca episcopi-. Şi aşa s-ar putea admite că aceste cuvinte sunt numele răposatei, adică o Evodia din familia Acachilor de origină poate greacă. Zic numai poate pentru că s-a Planul oraşului antic Romula (după D. Tudor- Oltenia Romană, Ed. Academiei, 1967, p. 190) putut să fie curat romană şi să nu se fi servit oameni de limba greacă decât numai pentru nevoia circonstanţială, putând cu două vorbe foarte scurte să dea a înţelege o cugetare complectă cu înţeles larg. Oricum ar fi, mi se pare că acest inel, aceste vorbe dupe el, pot servi ca un interesant studiu pentru filologi şi istorici, al cărui rezultat poate că ar fi aflarea cu oarecare probabilitate a petrecerii acestei familii patriciene în Dacia veche. Mai toţi autorii, câţi au scris despre antichităţile de la Recica, spun că locuitorii din partea locului dau dispărutei cetăţi numele de Antina. Din toate informaţiunile ce putui culege de la câţi oameni întâlnii cu această ocaziune, faptul acesta nu îl putui constata. Din contră, toate răspunsurile ce mi s-au dat, mă făcură să cred că ceea ce aceşti locuitori numesc antină nu este locul unde sunt urmele Castrului, căruia ei nu-i zic decât numai şi numai simplu Cetate, ci cărămida pe care o scot din temeliile vechilor ziduri dupe acel loc, cu care cărămidă fac un comerciu foarte lucrativ, sub formă de cărămidă de Antină. Şi pe cât îmi deteră să pricep, prin acest cuvânt ei înţeleg ceva tare-indistructibil. 44

45 Altfel, cărămida aceasta este de patru ori aproape mai mare decât o cărămidă de ale noastre, şi pe fiecare bucată se vede imprimat acest semn V, poate fi numărul V roman al legiunei a cincea Macedonică. Mărginindu-mă în rolul şi competinţa mea de simplu raportor al celor ce am văzut şi constatat la faţa locului, trebuie să mai adaug că Recicanii şi Romanaţenii în genere, au un limbagiu propriu al lor în privinţa antichităţilor, în care limbagiu abundă barbarisme de tot neamul cu totul necunoscute în restul Olteniei. Astfel, învăţai la Recica pe lângă cuvântul de mladanetz, după alţii bladanetz şi pe turcescul mangâr, plural mangâri, cu care cuvinte a botezat aceşti descendenţi ai lui Caracala monetele şi medaliile antice, între cari, cele mai multe de ale Antoninilor şi Gordianus, pe cari le găsesc şi azi în mare număr. Ultima pagină a broşurii lui Pessiacov (Biblioteca Academiei Române) Mulţimea acestor monete, a vaselor şi altor unelte de casă, a cărămizilor, a olanelor, a statuetelor şi coloanelor de piatră, a sarcofagelor şi a monumentelor sepurcrali, şi mai cu seamă numărul cel mare al pietrilor carniolă săpate (camee), ce s-au găsit şi se mai găsesc încă la Recica-Hotărani, ne dau a înţelege că însemnata cetate locuită de o populaţiune numeroasă opulentă şi industriaşă, a trebuit să fie trecută prin foc şi sabie şi populaţiunea ei jefuită şi masacrată. Şi după ce va fi fost distrusă, ca să nu mai fie în stare de locuit şi de rezistenţă, a trebuit să fi fost abandonată în stare de ruină deoarece nici un obiect, nici o piatră sau cărămidă posterioară catastrofei nu s-a aflat, care să fi putut atesta de vreo reconstruire a ei în urmă. Tot ce s-a găsit în urma urgiei Dumnezeieşti care o lovise, şi tot ce se mai găseşte şi până azi, fără deosebire, a fost şi este roman, şi numai din timpul lor! Astfel se adeverează o dată mai mult că barbarii care au cutreierat Dacia veche n-au făcut decât să distrugă, şi după ce au luat cu dânşii numai ce le era mai de folos şi se putea transporta cu înlesnire, s-au tot dus mai departe, lăsând în urmă-le numai ruine şi pustiul. Cam pe atunci se vede că s-a născut proverbul nostru,,apa trece, pietrele rămân. Din nenorocire, la Recica nici piatră peste piatră n-a rămas. Era se vede destinat, ca şi ceea ce valurile pustiitoare de barbari nu putuseră duce cu ele, să piară mai târziu cu totul, chiar de mâna acelora ce erau să se mândrească cu numele de Roman. Părinţii, ca şi moşii locuitorilor actuali din Recica-Hotărani, fericiţi poate că pot locui în linişte în nişte mizerabile colibe în loc de măreţe edificii ale arhi străbunilor lor, nu se mai gândiră nici la repararea vechilor locuinţe, nici la utilizarea materialului din ele; ci, în lipsă de altă necesitate, socotindu-se destul de norocoşi că pot găsi muşterii care să le cumpere, se puseră cu furia ce naşte dorinţa de câştig pe dărâmarea complectă a tot ce mai sta în picioare pe deasupra pământului. Şi astfel, într-un mod inconştient şi inocent, 45

46 Fortuna Romulensis, zeiţa protectoare a oraşului Romula, capitala Daciei Malvensis (Muzeul Romanaţilor din Caracal) moştenitorii gloriosului nume de Roman, terminară ei înşişi în pace şi creştineşte opera de distrugere începută de neamicii neîmpăcaţi ai străbunilor lor! Dar ce este şi mai rău este că nici strănepoţii din ziua de azi nu se lasă mai prejos de moşii şi părinţii lor, căci această operă de vandalism creştinesc urmează cu aceeaşi perseverenţă şi linişte şi astăzi, ca şi acum 50 de ani! Atât numai că astăzi trebuie să ostenească mai mult, să sape la o adâncime până la doi metri ca să mai poată scoate pietrile şi cărămizile ce bruma a mai rămas. Văzurăm în Recica şanţurile acestor săpături; iar în Hotărani movilele cele de curând sparte. În cea mai mare din aceste movile, două din patru sarcofage de piatră mai erau pe loc, neputându-se transporta din cauza enormei sale greutăţi; iar unul mai mic îl văzurăm servind de scăldătoarea gâştelor şi a raţelor conacului moşieidupă ce oasele scheletelor aflate în ele fuseseră împrăştiate în toate părţile. Ce dezgustător spectacol, care ne făcu să ne credem pentru moment într-o ţară turcească în fundul Asiei!! Am spus de la început prin ce întâmplare venisem să vizitez Recica. Umblasem aproape trei ore pe urmele unei cetăţi al cărui nume antic nici până astăzi nu mi l-a putut spune nimeni cu certitudine. Fost-a oare Pinum? Fost-a Romula? Şi, sau unul, sau cealaltă, numitu-s-a ea vreodată şi Antonina-Antoniana sau poate Constantina? Eram tocmai în momentul de a mă încerca să dau un răspuns la toate aceste întrebări, când primind România şi alte gazete de la Bucureşti, citii la Ultime Informaţiuni ştirea că d-nul Haşdeu ţinea o conferinţă înaintea Societăţii Academiei, tocmai asupra cuvintelor Antina şi Romanaţi. Mărturisesc că această ştire îmi cam tăia pofta, cum zice proverbul, de a mă amesteca unde nu îmi fierbe oala, şi mă făcu să amân pentru altădată, dacă nu pentru totdeauna neînsematele mele încercări asupra legendarului nume de Antina ce se dă dispărutului municipiu de la Recica. Cum am mai spus mai sus, n-aveam iluziuni mari despre Recica, şi când plecai s-o văd nu mă aşteptam la vreo surpriză înveselitoare. Ce să zic acum, în urma acestei vizite de câteva ore? Nimic decât că mă alesei cu această tristă constatare, adică: că la noi în ţară, locurile unde se mai află câte o rămăşiţă, câte o urmă din clasica epocă a Romanilor, nu 46

47 numai că nu sunt mai băgate în seamă şi mai ocrotite astăzi de cum erau pe timpul neuitatului călător şi autor al Istrianei de-acum patruzeci de ani, dar că cu tot lustrul ce ne dăm pentru ochii lumii civilizate, suntem, vai! Suntem şi mai orientali decât atunci! Mai mult chiar decât orientalii, căci ceea ce-şi permiteau cel puţin pe atunci numai câte un ministru ca M. Ghica şi câte un învăţat ca Laurian bătrânul, Cezar Bolliac şi alţii, astăzi îşi permite cel din urmă sătean din Recica şi Hotărani, căci încă o dată astăzi ţăranii sunt singuri exploratori ai acestor locuri interesante. Necontrolaţi şi neîmpiedicaţi de nici o autoritate, aceşti buni oameni, văzând că mangârii, mladeneţii şi antinele lor se caută, li să plătesc cu bilete ipotecare şi chiar cu aur, după ce şi-au făcut sonde (burghie de pământ) regulate, s-au pus pe scormonit pământul peste toată întinderea vechiului oraş. Şi astfel, într-un chip aproape sistematic, au dezvelit toate măgurile, au violat toate mormintele, au întors tot pământul pe dos şi tot ce au putut găsi: monete, vase, inele, brăţări, lanţuri, cunune de aur, pietre săpate (camee), statui, sarcofage de piatră, de plumb (mi s-a spus că unul ar fi fost de aur) tot cu un cuvânt, şi care ar fi putut compune un muzeu întreg, le-au vândut şi le vând adesea pe nimic la cine găsesc şi le iese mai întâi înainte- în marea daună cred a istoriei noastre! Pasionaţi se vede peste măsură, de interesantele de altminteri resturi de prin fostele municipii de peste Dunăre: Troesmis şi Tomis, am dat unei complecte dar neiertate uitări pe cele de la noi de acasă din Patria-mumă, fără să ne gândim că o singură inscripţiune ca aceea cu,,evodi Acachi bunăoară sau altceva analog, care însă ne-ar documenta aflarea străbunilor noştri pe pământul Daciei şi în urma lui Galien sau a lui Aurelian, ar preţui mai mult decât ori câte morminte de ale lui Ovid, ca să confunde [combată, n.n.] fără cheltuială multă de vorbe pe toţi teoriştii Roeslerieni- cu Hufalvy în frunte, ai necontinuităţei elementului roman în Dacia veche. Am ferma convingere acum,că după puţin timp încă, după doi-trei ani, cel mult, în zadar vreun arheolog, vreun membru al Academiei sau vreun simplu curios ca mine îşi va da osteneala ca să mai caute vreo urmă veche din Pinum sau Romula- ori cum îi va plăcea; căci nu va mai găsi decât găurile şi muşuroaiele lăsate de improvizaţii arheologiscormonitori de astăzi- din Recica şi Hotărani. Avea-vor aceste rânduri norocul să cadă şi sub ochii celor în drept şi de datorie de a se interesa şi de a protege aceste locuri, care cine ştie ce surprize preţioase vor mai fi păstrând- ca nişte relicve ascunse în sânul lor? Un proverb zice că,,n-aduce anul ce aduce ceasul. Aug. Pessiacov În vacanţa mare 1887, Craiova Zeiţa Dardania (relief descoperit la Romula-Malva) 47

48 O CTITORIE A BOIERILOR BUZEȘTI: MĂNĂSTIREA DOBRUȘA (VII) Prof.Dr.Ștefan GRIGORESCU POMELNICUL MĂNĂSTIRII DOBRUȘA. Cel dintâi Pomelnic al Mănăstirii Dobrușa, scris probabil la sfârșitul secolului al XVIII-lea, a fost pierdut în secolul următor. Așa se face că odată cu refacerea bisericii și cu realizarea primei zugrăveli a interiorului, s-a hotărât și scrierea unui Pomelnic nou. În anul 1777, la inițiativa și cu cheltuiala ieromonahului Isaiia, starețul de atunci al Dobrușei, a fost realizat Pomelnicul păstrat până astăzi 77, autorul fiind Dionisie Eclesiarhul de la Episcopia Râmnicului 78. În legătură cu scrierea sa, este consemnat de către grămaticul de odinioară că:,,acest dumnezeesc Pomeanic ce să zice proscomisarion, fiindu vechiu de l[a] răposatul Ep[iscop] al Râmnicului, kir Ștefan ctitorul, s-au înnoit acum, cu porunca și toată cheltuiala cuviosului între ieromonahi kir Isaiia, ig[umenul] aceștii sfinte mănăstiri Dobrușa, întru carele s-au scris arhiereii și domnii și s-au dat de obște la tot preavoslavnicul creștin a să scrie numele acelor de bună rudă boiari mari cu neamul lor și acelor din c[e]ata besericească și a celor din ceata mirenească, care dintru îndemnare dumnezeiască să vor veni și vor milui la aciastă sfântă mănăstire după putința lor, cu sate, cu moșii de moștenire, cu țig[ani], cu mori, cu scule besearicești, cu dobitoace, precum s-au însemnat. Să să știe: de un nume bani 500 a să pomeni sufletile lor întru pomeniria de veci. Iar când ar fi să să scrie cineva la acest d[um]nezeiesc Pomeanic, să fie cu blagoslovenia arhiereului și cu știria soborului, ca să știe pentru ce iar să pomenească. Iar de va îndrăzni cineva să scrie vreun nume fără blagoslovenia arhiereului și știria soborului, de va fi preot sau diacon să i se ia darul, iar de va fi mirian, să să afurisească și așa să aibă a să ținea ac[i]astă tocmeală, care iaste dată de la sfinții părinți ai sfintei Biserici. Anul Pomelnicul Mănăstirii Dobrușa menționează, în rândul ctitorilor, liste de boieri din neamul Bengeștilor și Buzeștilor, apoi liste de arhierei ai Râmnicului, dintre care unii au avut de-a face cu Dobrușa mai mult, iar alții mai puțin, liste de călugări și preoți mireni care au sprijinit comunitatea monahală de acolo, donatori mireni ș.a. Prima consemnată este lista episcopilor Râmnicului, de la cel dintâi și până la cel din momentul scrierii, lista fiind practic copiată după Pomelnicele Episcopiei Râmnicului. Astfel, sunt pomeniți:,,ilarion Episcop, Ioasaf Episcop, Paisie Episcop, Iosif Episcop, Prohor Episcop, Grigorie Episcop, Savva Episcop, Onufrie Episcop, Mihail Episcop, Efrem Episcop, Mihail Episcop, Daniil Episcop, Luca Episcop, Grigorie Episcop, Teofil Episcop, Ignatie Episcop, Dimitrie Episcop, Ignatie Episcop, Serafim Episcop, Silvestru Schimonah, Teodosie Arhiepiscop, Varlaam Arhiepiscop, Ștefan Episcop, Savva Arhieroschimonah, Ilarion Episcop, Antim Arhiepiscop, Damaschin Episcop, Inochentie Episcop, Cozma Arhieroschimonah, Grigorie Arhiepiscop, Partenie Episcop, Chesarie Episcop, Filaret Episcop Singurul istoric care a analizat acest Pomelnic, Pr. Teodor Bălășel, consemna ca,,acest Pomelnic a fost în proprietatea mea [?] și l-am dat Episcopului Ghenadie Enăceanu, iar azi se află la Academia Română, catalogat între manuscrisele no. 2197", Vezi Teodor Bălășel, Un manuscris de la 1777, în op.cit., p Sau, după o opinie avizată, Rafail monahul, tot de acolo. Vezi Gabriel Ștrempel,Catalogul manuscriselor românești. Vol.I. Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983, p Teodor Bălășel, Un manuscris de la 1777, în op.cit., p Ibidem, p.216. Episcopul Filaret a fost adăugat la cinci ani după scrierea Pomelnicului, cu mențiunea:,,cu porunca acestui sfânt Părintele Filaret s-au prefăcut chiliile. 48

49 Urmează,,Pomelnicul domnilor, care cuprinde doar șase domnitori și două doamne din secolul al XVII-lea, începând cu Matei Basarab și terminând cu Constantin Brâncoveanu. Astfel, sunt pomeniți,,io Mathei Voevod, Elena Doamna lui, Io Costandin Voevod, Bălașa Doamna lui, Radul Voevod, Grigorie Voevod, Șărban Voevod, Costandin Voevod 81.Sunt menționați apoi egumenii Dobrușei, de la întemeiere până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, fiind trecuți însă doar opt dintre aceștia, apoi unii dintre călugării mănăstirii, viețuitori din secolele al XVII-lea-al XVIII-lea. Urmează apoi neamul boierilor Bengești, apoi rudele Episcopului Ștefan, diferiți mireni, neamul boierilor Buzești, preoți și mireni, iarăși boieri Bengești, rudele și apropiații stareților Gherasim și Isaiia, neamurile popii Ștefan ot Zlătărei, alți mireni 82. DOMENIUL MĂNĂSTIRII DOBRUŞA. Spre deosebire de marile mănăstiri din Ţara Românească, precum Cozia, Tismana, Bistriţa, Snagov, Dealu, Argeş ş.a., care au stăpânit zeci sau sute de moşii, Dobruşa a avut un domeniu funciar mai degrabă modest. Donatorii săi au fost unii dintre boierii ctitori, apoi moşneni şi clerici din împrejurimi, în vreme ce domnitorii s-au mulţumit doar cu întărirea proprietăţilor mănăstirii, fără să doneze vreo moşie. De la începutul secolului al XVI-lea, domeniul mănăstirii a cuprins moşii donate sau cumpărate în timp şi păstrate până la secularizarea din vremea lui Cuza. Acestea erau: Dobruşa, Crivina, Fumureni, Poiana Ciolanului, Brăeşti, Zlătărei, Sârbi, Măzărari şi Orleşti. Dobruşa. Numită şi Vatra Mănăstirii Dobruşa, era moşia principală, pe care era aşezată mănăstirea şi cuprindea curtea aşezământului şi dealul din vecinătate, cu vie şi pădure. Mănăstirea a primit apoi a şasea parte din moşia Dobruşa, cu vatra satului, pădure şi vie, care aparţinuse jupânesei Velica Boldeasca, apoi fiicei acesteia, jupâneasa Stanca Buzescu, apoi soţului acesteia, marele clucer Radu Buzescu, de la care a ajuns în proprietatea mănăstirii 83. Moşia era amintită şi la 23 aprilie 1586, când Mihnea Vodă Turcitul întărea închinarea mănăstirii ca metoh al Episcopiei Râmnicului 84. Buzeştii au păstrat unele părţi din moşia Dobruşa, aflată în vecinătatea întinsului lor domeniu funciar de la sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea. La 24 iunie 1671 însă, jupâneasa Caplea, nepoata marelui ban Preda Buzescu şi rudele sale făceau schimb cu mănăstirea, luând câţiva rumâni din Crivina şi dăruind mănăstirii partea lor de moşie în Dobruşa,,,ce au fost cumpărat Radu clucer Buzescu încă mai înainte vreme, de la Socol Bengescul 85. Administrată de Episcopia Râmnicului, mai ales pentru însemnătatea viilor sale, moşia Dobruşa a intrat în proprietatea statului în anul Crivina. Numită mai târziu Buciumeni, era aşezată pe malul stâng al râului Olt, mai jos de Drăgoeşti şi în drept cu satul Orleşti. Moşia a fost donată mănăstirii încă de la începutul secolului al XVI-lea, în hrisovul primei atestări a mănăstirii, dat la 2 septembrie 1520 de către Neagoe Basarab întărindu-se,,satul numit Crivina, dăruit de ctitorii Bengeşti, anume jupan Radul, jupan Badea paharnic şi soţia acestuia, jupâneasa Vlădae. Domnul dăruia, la rândul său,,,găleata domnească de la Crivina 86. La 11 iulie 1523, voievodul Vladislav al III-lea confirma şi el moşiile mănăstirii, amintind că moşia Crivina 81 Idem. 82 Ibidem, p La 25 iunie 1600, Nicolae-Pătraşcu Voievod întărea lui Radu clucer Buzescu ocinele rămase de la prima soţie, jupâneasa Stanca. Vezi D.R.H.,B.Ţara Românească. Vol. XI ( ). Domnia lui Mihai Viteazul. Editura Academiei, Bucureşti, 1975, p.551, doc D.I.R.,Veac XVI,B, Vol.VI, p.441, doc Maior Gh.S.Buzescu, Reconstituiri istorice, p.48, doc D.R.H.,B.Ţara Românească, Vol.II, p. 386, doc

50 fusese dăruită de boierii Bengeşti 87. Crivina era întărită şi la 19 ianuarie 1570, de către voievodul Alexandru II Mircea 88, fiind amintită şi la 23 aprilie 1586, în actul de închinare a Dobruşei către Episcopia Râmnicului, întărit de Mihnea Vodă Turcitul 89. La 20 aprilie 1604, Radu-Şerban Voievod întărea mănăstirii ocinele sale, între care Prundul Graurului din Crivina şi satul Crivina cu tot hotarul, amintind că fuseseră dăruite încă din vremurile lui Neagoe Basarab şi Vladislav al III-lea. Cartea domnească menţiona şi că în domnia lui,,pătru Voevod (Petru cel Tânăr), Secară armaş încercase să cotropească satele Crivina şi Poiana Ciolanului, dar rămăsese,,de lege şi de judecată în faţa domniei 90. La sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, moşia Crivina a fost încălcată de mai multe ori de către boierii Drăgoeşti. Astfel, în anul 1704, postelnicul Matei din Drăgoeşti s-a judecat cu mănăstirea. Hotărnicia făcută de boieri a fost întărită la 5 iulie 1706 de către domnitorul Constantin Brâncoveanu, dar postelnicul tot nu a respectat-o. Pentru desele încălcări de moşie, egumenul s-a adresat iarăşi domnitorului, care i-a poruncit postelnicului să lase mănăstirea în pace, altfel,,vei petrece scârbă de către domnia mea 91. În anii , jupâneasa Despina Drăgoeasca s-a judecat şi ea cu mănăstirea, astfel că la 20 iulie 1745 patru boieri au hotărnicit iarăşi moşia, dar boieroaica tot nu a respectat înţelegerea. În iulie anul următor, alţi şase boieri au hotărnicit moşia mănăstirii, acuzând-o pe jupâneasa Despina că,,numai cu gura şi cu mărturiea ţiganilor caută să împresoare moşia sfintei mânăstiri 92. Moşia Crivina a rămas în proprietatea mănăstirii până la secularizare. Fumureni. Numită şi Humureni sau Poenile Mamului, moşia era peste deal de Dobruşa, spre sud-vest, pe valea Mamului, mai sus de o altă ctitorie a Buzeştilor, Mănăstirea Mamu. La 19 ianuarie 1570, voievodul Alexandru II Mircea întărea mănăstirii şi,,humurenii, adică Poenile Mamului, moşie dăruită încă de pe vremea lui Neagoe Basarab 93. Moşia era amintită şi la 23 aprilie 1586, în hrisovul de închinare a Dobruşei către Episcopia Râmnicului 94. La 20 aprilie 1604, Radu-Şerban Voievod întărea mănăstirii şi,,fumurenii şi Poenile Mamului, dania unor boieri (Bengeştii) încă din zilele lui,,băsărab Voevod şi,,vlădislav Voevod 95. La 26 octombrie 1609, acelaşi voievod întărea mănăstirii ocină la Fumureni, parte dăruită de jupâneasa Stanca Buzeasca,,,cu limba ei 96. La 21 mai 1659, voievodul Mihnea al III-lea întărea şi el mănăstirii,,moşiea ce să chiamă Fumureni şi Poenile Mamului, de moştenire, poruncind ca cei care le cumpăraseră ilegal să-şi,,caute banii unde i-au dat şi să lase moşia mănăstirii în pace. Se amintea şi un hrisov de întărire dat de Matei Basarab câţiva ani mai înainte 97. Moşia Fumureni s-a aflat în proprietatea Mănăstirii Dobruşa până la secularizarea din Ibidem, p. 417, doc D.R.H.,B.Ţara Românească,Vol.VI ( ). Editura Academiei, Bucureşti, 1985, p. 226, doc D.I.R.,Veac XVI,B,Vol.VI, p. 441, doc D.I.R.,Veac XVII,B,Vol.I, p , doc T.G.Bulat, Contribuţiuni documentare la istoria Olteniei, p Ibidem, p D.R.H.,B,Vol.VI, p. 226, doc D.I.R.,Veac XVI,B,Vol.VI, p.441, doc D.I.R.,Veac XVII,B,Vol.I, p. 118, doc Ibidem, p. 418, doc T.G.Bulat, Din actele mănăstirii Dobruşa, în loc.cit., p , doc. I. 50

51 Pristolnicul din piatră de la Șerbănești Aurică IVAȘCU Cu puțin timp în urmă, făceam câteva dezvăluiri inedite referitoare la anumite descoperiri din neolitic făcute de anumiți localnici pe teritoriul comunei Șerbănești și, cu acea ocazie, mă întrebam, retoric desigur, dacă or mai exista și alte asemenea obiecte din piatră pe la diverși alți șerbăneșteni. Și aminteam atunci, în treacăt, despre un alt colecționar de lucruri vechi și deosebite, Eugen Pisăru, care din păcate a murit. Același colaborator al meu, Ionuț Preda, din Șerbănești, îmi promisese însă că va încerca să ia legătura cu fiul acestuia, Valerică, și va încerca să obțină anumite informații de la el. Și iată că, până la urmă, Ionuț a reușit să obțină câte ceva din ceea ce ne interesa...,,colecția lui Genu lu Pisăru (zis Vânătoru ) nu este deloc de neglijat și, prin acest material, voi încerca să pun în valoare doar unul dintre obiectele deosebite ale acesteia, obiect care, deși nu este cel mai vechi dintre acestea, mi-a atras atenția, totuși, prin câteva particularități puțin bizare, demne de o analiză mai atentă. Pristolnic sau altceva? Când Ionuț Preda mi-a încredințat fotografiile alăturate, facilitat fiind de Valerică Pisăru, era puțin derutat, deși el văzuse și pipăise obiectul fotografiat, spunându-mi că este vorba despre,,un pistolnic, cred [...] dar poate fi și altceva. Eu, văzând doar pozele, care nu surprind prea bine imaginea tridimensională a acestui obiect de cult, am fost și mai derutat. Inițial, am crezut că este vorba despre niște tăblițe din piatră, misterios inscripționate, după care m-am edificat repede, fiindu-mi clar, acum, că este vorba, de fapt, despre un pristolnic din piatră, așa cum preconizase Ionuț! Pristolnicul de piatră de la Şerbăneşti De unde provenea nedumerirea mea și a lui Ionuț Preda? În primul rând, de la faptul că nu văzusem niciodată, prin părțile noastre, un pristolnic din piatră și trebuie să recunoaștem că asemenea lucruri sunt destul de rare, chiar și la nivel național, fiind mult mai la îndemâna meșterilor, dintotdeauna, să făurească aceste obiecte din lemn... În al doilea rând, crucea și simbolul creștin, la o primă vedere, par niște hieroglife greu de 51

52 descifrat... În al treilea rând, ceea ce Valerică Pisăru i-a povestit lui Ionuț Preda, ca loc unde a fost găsit acest pristolnic (adică la vreo 2 m sub pământ!) părea, de asemenea, ceva greu de explicat... Și, încercând să lămuresc, atât cât se poate acum, curiozitățile și nedumeririle iscate de descoperirea acestui pristolnic, o să încep o abordare a lor pe rând, în ordinea deja enunțată. În primul rând, trebuie știut că acest pristolnic zace de ani buni în,,colecția lui Eugen Pisăru și că povestea adevărată și completă a descoperirii lui trebuia să o aflăm de la el, de la Genu lu Pisăru, care, din păcate, a murit și, în lipsa acestuia, ne-am mulțumit cu ceea ce-și mai amintește fiul acestuia, Valerică... Așadar, după cum spune Valerică Pisăru, șerbăneșteanul care deține acest pristolnic, locul unde acesta a fost descoperit este situat undeva în cătunul Stârcu,,,la ieșirea spre Floru, și a fost găsit în timp ce un localnic săpa o groapă,,,pe la 2 m sub pământ. Spuneam că acest pristolnic (numit, în mod curios, și pistolnic, pistornic, pristornic, piscornic, prescurnicer sau pecetar) are o formă puțin ieșită din comun, raportându-ne la alte asemenea obiecte de cult confecționate din piatră. Astfel, dacă majoritatea pristolnicelor din piatră pe care le-am văzut, în documentările făcute, au o formă pronunțat piramidală și elemente decorative ce amintesc mai mult de pristolnicele din lemn, unde fantezia meșterului făurar are o libertate mai mare, pristolnicul din piatră descoperit la Șerbănești are o formă de prismă triunghiulară ușor aplatisată și încrustațiile ornamentale sunt minime. Acesta nu este singular însă numai prin forma sa! Analizând asocierile de imagini din figura alăturată, s-ar putea deduce că, de fapt, la origine, acest pristolnic ar fi putut fi, foarte bine, o daltă din piatră, din categoria numeroaselor descoperiri din neolitic de pe teritoriul comunei Șerbănești, descoperiri despre care tocmai am făcut primele relatări, cu puțin timp în urmă. Apartenenţa morfologică a pristolnicului din piatră de la Şerbăneşti 52

53 După cum se poate observa, de asemenea, din grupa pristolnicelor prismatice cu greu am putut asocia două astfel de obiecte, dar și acestea ar putea fi, la fel de bine, incluse și în categoria piramidalelor... În plus, asemuirea cu o daltă din piatră doar pentru pristolnicul de la Șerbănești ar putea fi invocată. Ce scrie pe această piatră? Spuneam că, inițial, derutat fiind de orientarea fotografiei primite de la Ionuț Preda, am crezut că pe acest pristolnic sunt înscrise niște ieroglife, greu de descifrat... Acel XC rotit la 90 o, deși puțin ciobit, așa cum rezultă din figura alăturată, m-a făcut însă să dezleg repede, totuși, criptograma acestei peceți. Pentru că, în fond, acest pristolnic este, de fapt, un sigiliu de piatră cu care se imprimă pe prescuri semnul crucii și inițialele rituale ortodoxe, ilustrând astfel tema răstignirii Domnului. Și, pornind de la această premiză, am început să descifrez, rând pe rând, înscrisul de pe această piatră. Așadar: Semnul crucii l-am căutat și l-am găsit: în primul rând, pe fața pristolnicului, punctat adânc la extremități; în al doilea rând, închis în dreptunghiul peceții, dreptunghi care, în mod obișnuit, ar trebui să fie un pătrat... Și, printr-o speculație grafică, această pecete mai pune în evidență și o a doua cruce, secundară, în partea stângă, prin contopirea și alipirea unor inițiale rituale, așa cum vom detalia în cele ce urmează. Inițialele rituale ortodoxe au fost, așadar, puțin condensate și bine criptate de meșterul pietrar, constrâns fiind, probabil, de spațiu și de mijloacele rudimentare folosite pentru cioplirea pietrei. Pentru că, altfel, cu siguranță, acest meșter era un știutor de carte! Altfel, nu ar fi putut imagina o asemenea scriere simplificată, așa cum rezultă din decriptarea ilustrată în imaginea alăturată. După cum se poate observa, inițialele rituale înscrise pe acest pristolnic sunt IC, XC, HИ, KA, folosindu-se litere chirilice din perioada de tranziție (v. H, în loc de N, potrivit alfabetului chirilic nou, dar și И, în loc de I, potrivit alfabetului chirilic vechi). În alfabetul românesc actual, transcrierea acestor inițiale ar fi, desigur, IS, HS (actual, HR), NI, KA, abrevieri consacrate pentru Isus Hristos biruiește (sau biruitorul). Ca majoritatea pristolnicelor vechi, și acest pristolnic are însă, conceptual, două greșeli majore de inscripționare: 1. Pentru a fi imprimate corect pe prescură, inițialele rituale trebuiau să fie încrustate,,în oglindă ; așa cum e acum, înscrisul imprimat în aluatul prescurii sau colacilor, va ieși pe dos; 53

54 2. Inițialele lui Isus Hristos, IS și HS, trebuiau, normal, să fie inscripționate în partea de sus a pecetei și silabele NI și KA (de la cuvântul grecesc nika, însemnând biruiește sau biruitorul), trebuiau plasate în partea de jos a peceții. De ce la 2 metri sub pământ? Potrivit tradiției, pristolnicul este considerat a fi un obiect de preț, de artă creștin ortodoxă, neprihănit și util în pregătirea prescurilor folosite în ritualul liturgic al Proscomidiei, când se pregătește, în taină, sfânta împărtășanie. Cu toate acestea, el nu este considerat a fi un lucru sfânt însă,,,în interiorul locuinţei tradiţionale din Oltenia, locul pristolnicului era lângă icoană. După achiziţionarea unui astfel de obiect, acesta era dus la biserică şi ţinut timp de patruzeci de zile, ca şi în cazul sfinţirii icoanelor. (v. Popescu, I.R. Restaurarea unui pristolnic din colecțiile Muzeului Județean Olt. În anuarul,,muzeul Oltului nr. 3, Muzeul Județean Olt, Slatina, 2013). Același lucru mi-l amintesc și eu, că în casa bunicii, pristolnicul era agățat într-un cui la icoană și nu îl lua de-acolo decât când făcea colaci și prescuri pentru anumite pomeni sau sărbători, după cum era obiceiul. Atunci se naște, firesc, întrebarea: de ce Valerică Pisăru spune că acest pristolnic din piatră a fost găsit la 2 m sub pământ? O fi fost el considerat obiect de preț și de cult, dar nimeni nu a auzit, până acum, că s-ar fi îngropat cineva cu pristolnicul lângă el... Și, în plus, în cătunul Stârcu din Șerbăneștii de Jos, acolo unde a fost descoperit acest pristolnic, nu sunt dovezi de niciun fel că ar fi fost descoperite, vreodată, ceva morminte. Socotind după alfabetul chirilic de tranziție, folosit pentru inscripționarea peceții acestui pristolnic, ar rezulta că el datează din perioadă imediat următoare anului 1830, când s-a trecut de la alfabetul chirilic vechi la alfabetul chirilic nou (v. * * * - Alfabetul chirilic român. Wikippedia, C3%A2n, accesare 24 iunie 2017). Și dacă privim, în harta de la 1864 a lui Szathmári, locul unde a fost descoperit acest pristolnic se afla, undeva, la intersecția dintre drumul ce merge de la Șerbănești spre Floru și fostul drum al poștei, ce venea de la Balaci, trecând peste râul Vedea, pe la Barza, și, după aceea, traversa valea Brănesei, și ieșea în drumul ce merge la Slatina, unde se afla stația de poștă de la Șerbănești. Prin acel loc, aflat în partea de nord-est a Șerbăneștilor, se pot observa ceva așezări omenești. Era vremea, după cum povestea, prin 1935, jarcalețeanul Anton Radu Iordache,,când venea dă-i pusăse la bir, iei atuncia avea bordee și numai decât, când îi punea la bir aicia, iel fărâma buordeiu și se ducea noaptea în altă comună ca să nu mai plătească biru, până când s a stabilit uo 54

55 dată la un loc [v. GAMILLSCHEG, E. - Die Mundart von Serbanesti-Titulesti (Gerichtsbezirk Olt, Kreis Vedea). În,,Berliner Beitrage zur Romanischen Philologie, vol. VI, Jena şi Leipzig, Editura Wilhelm Gronau, 1936]. Așadar, este foarte posibil ca pristolnicul din piatră de la Șerbănești să fi fost uitat sau rătăcit într-un bordei de la marginea cătunului Stârcu, după ce acesta a fost demolat sau devastat. Între timp, groapa bordeiului s-a astupat și pristolnicul a rămas îngropat la 2 metri sub pământ, timp de peste un secol, până ce a fost descoperit, întâmplător... Un semn de întrebare ar apare totuși, dacă ar fi să ne raportăm la ceea ce spun descoperirile arheologice de până acum:,,adâncimile obișnuite ale gropilor de bordeie analizate de arheologi sunt cuprinse între 0,80 și 1,30 m față de cota solului actual, dar sunt și cazuri unde această adâncime măsoară între 0,40 și 0,80 m, iar la altele ajunge la [...] 1,50-1,85 (v. * * * - Bordei. Wikipedia, accesare 24 iunie 2017). Poate că, totuși, bordeiul în care a fost păstrat pristolnicul din piatră de la Șerbănești avea o groapă ce se încadra în plaja 1,50 1,85 metri, aproximarea de 2 metri fiind, oarecum, firească! Motivul ar putea fi, de pildă, faptul că acolo, în dealul Stârcului, ca și în cătunul Lisa, unde eu am copilărit, solul este de tip negru și brun-argilos compact, slab humifer și cleios (vertisol), știut fiind că o caracteristică a acestuia este faptul că,,alternanța perioadelor umede, ce favorizează gonflarea argilei, cu cele uscate, când se formează crăpături largi cu adâncimi care depășesc 100 cm (v. * * * - Caracterizarea principalelor tipuri de soluri dupa SRTS Răsfoiesc.com, accesare 24 iunie 2017) a obligat pe localnicii din acea zonă să-și sape bordeiele la adâncimi mai mari de 1 m, pentru a evita, în acest mod, inundarea bordeiului, după fiecare ploaie, prin crăpăturile formate în sol. Concluzii. Ca și în cazul descoperirilor din neolitic de la Șerbănești, despre care scriam cu o altă ocazie, cu puțin timp în urmă, acest pristolnic din piatră merită mai multă atenție din parte specialiștilor, istorici, muzeografi și arheologi, deopotrivă. De ce spun asta? Pentru că tocmai am evocat câteva particularități ale acestui pristolnic, particularități pe care le-aș sintetiza, în loc de concluzii, după cum urmează: 1. Pristolnicul din piatră de la Șerbănești este un unicat, în zonă, prin forma și proveniența sa; 2. Pecetea pristolnicului de la Șerbănești este singura pecete criptată cunoscută, deocamdată; 3. Pristolnicul de la Șerbănești este singurul pristolnic descoperit, în mod misterios, la circa 2 metri sub pământ. Sper, cu toată convingerea, că cineva se va încumeta să facă, totuși, o investigație mai profesionistă decât ceea ce am încercat să fac eu aici, prin acest material evocator! Altfel, Valerică Pisăru este lesne de înduplecat, nepăsându-i prea mult de moștenirea pe care a dobândit-o, vrând-nevrând, de la tatăl său, Eugen Pisăru... Despre Ionuț Preda, numai de bine, pentru că lui îi datorăm toate aceste informații! 55

56 Jurnalul de front al lui Ion C. Preda (II) Aurel Oprişan, Constantin Stancu Jurnalul ce prezentăm în paginile următoare a fost scris de Preda C. Ion zis Dumitru C. Ion. Acesta era bunicul din partea tatălui soţiei d-lui Aurel Oprişan din Caracal (pensionar, absolvent al Şcolii de Maiştri Militari de Radiolocaţie de la Braşov, încadrat la unitatea militară de la Deveselu). Domnia sa a păstrat în arhiva familiei caietele cu însemnări, cărţile poştale şi alte documente pe care le-a prezentat şi d-lui Constantin Stancu din Caracal (pensionar militar din 1995, fost maistru militar de radiolocaţie la aceeaşi unitate militară), cititor al revistei noastre şi pasionat de istorie. Domnia sa a transcris cu pasiune aceste caiete cu însemnări de război (pe alocuri greu de descifrat), respectând stilul autorului şi transmiţând textul spre publicare revistei noastre. Însemnările sunt transcrise de autor prin 1973 după însemnările vechi şi sunt împărţite în două părţi:,,cum am petrecut războiul din împotriva Rusiei (25 pagini) şi,,amintiri din războiul dus contra nemţilor, anul 1944 (15 pagini). Având în vedere întinderea materialului, am ales să îl prezentăm în serial. Mulţumim deopotrivă domnilor Aurel Oprişan şi Constantin Stancu pentru acest gest de restituire considerând acest lucru un dar nepreţuit făcut cititorilor Memoriei Oltului şi Romanaţilor la un secol de la Marea Unire. Îndemnăm totodată pe toţi posesorii unor asemenea mărturii de preţ să le valorifice în paginile revistei noastre. LUNA MAI 1942 De la 1 mai până la 10 mai am stat în cantonament de au completat cu cei veniţi din ţară. De la 10 mai până la 16 mai am lucrat la tranşee iar în ziua de 17 mai ne-am retras la Coavno. Pe ziua de 18 m-am întâlnit cu Zâzi al lui Buche şi tot în această zi a venit şi Petre de la Studiniţa din ţară, care îi dădusem cu Petre al lui Chiriţă şi Florea al Danii de la Tabon scrisori să le ducă acasă şi să ne aducă şi nouă câte ceva de acasă. Dar când a venit nu mi-a adus decât 100 de lei care nici nu aveam ce face cu ei pe front spunându-mi că nu i-au mai dat nimic însă îi dusese în borcan muşchi, brânză veche şi a oprit-o acasă crezând că nu ne mai găseşte, că auzise că ne-a distrus compania. Pe ziua de 18 ne-am retras iar în Nicolaevsko. Pe ziua de 19 spre 20 mai, noaptea ne-am dus de am ocupat poziţia. Pe ziua de 20 mai ora trei dimineaţa, a început artileria să tragă şi la ora patru am început atacul. La ora şase a fost rănit d-l locotenent Dan Ştefan. În această zi am avut multe pierderi, ne-a ţinut toată ziua cu burta la pământ 56

57 bătându-ne cu brandurile având 42 de răniţi şi 9 morţi. Pe ziua de 21 mai am stat pe poziţia pe care o ocupasem, iar pe 22 am atacat iar la ora trei dimineaţa i-am respins pe ruşi şi am mers până seara fără să dăm de vre-o rezistenţă. La ora 12 ziua am fost bombardaţi de aviaţia germană, 31 Calafat, armamentul şi cercetarea crezând că sunt ruşi, că noi înaintasem prea repede, am aruncat un tub fumigen ca să vadă Ilustrăm acest text cu câteva imagini din arhiva d-lui Ion Soreanu din Bucureşti- vechi prieten al revistei noastreimagini de pe frontul antisovietic că suntem români şi înaintăm, am făcut teuri cu cearceafuri în faţa noastră arătându-le inamicul. Pe ziua de 23 mai am mers iar în înaintare după inamic, noaptea dormeam în câmp. Acum inamicul nu mai putea ţine rezistenţă căci astă iarnă noi stam în câmp şi ei puneau rezistenţă pe sate, stau la căldură, când plecau la atac beau vodkcă şi plecau în neştire, noi eram îngheţaţi şi tot nu ne scoteau de pe poziţie, că erau mitralierele care îi secerau ca pe grâu şi nu scăpau nici unul de sub focurile lor căci nu îi lăsam să se apropie sub 100 de metri şi atunci începea un foc viu şi nu mai scăpa nici unul. Pe ziua de 24 mai în ziua de Rusalii am mers iar după inamic până la ora trei unde am fost primiţi cu focuri. Pe 25 am mers iar după inamic şi am capturat trei maşini şi un tractor, şi a plouat ca toamna cu vânt şi seara am fost opriţi de inamic. Pe 26 mai a bombardat aviaţia noastră toată ziua căci îi încercuisem pe ruşi şi am luat mii de prizonieri ruşi, maşini, muniţie şi fel şi fel de alimente. Veneau coloane întregi şi se predau. Tot pe 26 ne-am întâlnit cu divizia a întâia iar pe 27 mai compania noastră a unsprezecea s-a dus la divizie la prizonieri. Pe 28 mai compania noastră s-a dus cu prizonierii la Lozovenko iar batalionul s-a deplasat în comuna Lozovenko şi trenul de luptă tot la Lozovenko. Pe ziua de 29 mai am făcut curăţirea terenului, am adunat armamentul rusesc, pe seară iar a plouat. Pe ziua de 30 mai am stat la trenul de luptă căci a plouat. Pe 31 mai a 57

58 venit compania de la Lozovenko de unde duseseră prizonierii. În vale la Berezeni, sau Valea Plângerii au avut ruşii cele mai mari pierderi, nu puteam să mergem de morţi. LUNA IUNIE 1942 Pe ziua de 1 iunie s-a desfiinţat batalionul nostru -3 - şi ne-a vărsat la batalionul 1 compania a treia. Pe ziua de 2 am stat pe loc iar pe ziua de trei ora 8 dimineaţa am plecat în spre Doneţ şi la ora 3 după masă am ajuns într-o pădure mică aşezată pe o vale unde curgea un pârâu prin mijlocul ei. Pe ziua de 4 iunie am făcut corturi şi le-am camunflat cu verdeţuri căci aici ni se spusese că va veni Mareşalul Antonescu să ţină o cuvântare şi tot odată să ne schimbe. Pe ziua de 5 iunie am ocupat o poziţie tot în aşteptarea Mareşalului Antonescu. Pe ziua de 6 iunie a plouat şi am stat la cort, iar pe ziua de 7 iunie, duminică, a făcut preotul regimentului o slujbă şi ne-a şi botezat în pădure. Tot pe 7 seara am plecat la Doneţ, dar a plouat şi a fost şi negură şi am rătăcit, toată noaptea am stat în picioare rezemaţi unul de altul căci ploua în continuu şi eram plini de apă, jos nu puteam să stăm că era tot o apă şi nici nu ştiam unde suntem. Noi agenţii ne duceam fiecare în câte o direcţie, că tot vom descoperi ceva, dar în zadar, nu am putut face nimic până din spre ziuă. Pe ziua de 8 iunie am continuat drumul până în altă pădure. Până seara compania noastră a treia ne-am dus să schimbăm o companie, 26 infanterie. Când am ajuns acolo a venit ordin să ne întoarcem înapoi. Pe ziua de 9 iunie am fost iar în pădurea de unde plecasem. Pe ziua de 10 s-a făcut tabel de concediu. Pe ziua de 11 am dat o temă de luptă şi după 12 ziua, ne a făcut şi inoculările. Pe ziua de 12 am stat la corturi, pe 13 la instrucţie şi după masă repaus şi tot pe 13 în concediu doi din companie şi tot pe 13 a venit un preot maior- 58

59 de la corpul 6 armată de ne-a ţinut o cuvântare, trimis din partea Mareşalului Antonescu. El nu a putut să vină a fost decât până la corp, acolo ne-a spus un agent înconjurat de tancuri nemţeşti. Preotul ne-a spus că a zis că o să ne schimbe pe la 1 iulie, cel mult 15 iulie iar noi am strigat că e mult până atunci. El a spus că a fost vorba ca armata Română să lupte până la Bug, să ocupe Odessa şi după aceea să se retragă, dar nemţii i-au zis lui Antonescu să treacă şi Doneţul. Aşa că vă rog să faceţi şi efortul acesta şi dacă nu vă dă drumul să nu mai luptaţi, că nemţii ne păcălesc, acest preot era ardelean şi a avut curajul să ne spună aceste cuvinte. Pe ziua de 14 şi 15 am avut instrucţie. Pe 16 a plouat şi seara la orele 8 am fost într-o pădure lângă satul Stalin, acolo au dat soldaţii o serbare căci întotdeauna când era vorba că plecăm la atac cu vorbe că ne dă drumul la serbări. Nici nu s-a terminat serbarea şi a venit agentul să plecăm, am şi plecat imediat atunci noaptea pe poziţie la Doneţ şi am ajuns dimineaţa. Pe ziua de 17 iunie am stat într-un sat pe marginea Doneţului. Pe 18 am făcut exerciţiul cu bărcile de cauciuc ale nemţilor, cum să trecem Doneţul şi tot pe 18 m-am întâlnit iar cu Zâzi. În zilele de 19, 20 şi 21 ne-am pregătit pentru trecerea Doneţului. Dincolo de Doneţ era o pădure care avea 120 km. lungime şi 60 km. lăţime. Această pădure mergea până în oraşul Izum. Oraşul Izum fusese ocupat mai înainte de nemţi, dar ruşii se retrăgeau în pădure şi noaptea se duceau peste nemţi şi-i scoteau din oraş şi făcuseră mari pierderi nemţilor căci ei nu puteau să pătrundă în pădure. 59

60 Atunci nemţii au dat ordin ca ai noştri să ocupe pădurea în 6 zile, dar ai noştri au fost a treia zi în oraş. Doneţul trebuia să îl treacă locotenentul Băluş Constantin cu compania lui să facă un cap de pod, dar a învăţat soldaţii să nu vrea să treacă. Atunci a propus să treacă compania noastră a 11-a şi a acceptat şi pe ziua de 22 iunie 1942 am trecut Doneţul, am fost susţinuţi de 180 guri de tunuri -14 şi 19 artilerie. A bătut artileria de se cutremura pământul nu puteai să mergi în picioare. Pe ziua de 22 în vărsatul zorilor la o rachetă albă care însemna debuşirea la atac, noi care ne strecurasem pe marginea Doneţului ne-am repezit la bărci luându-le pe mâini, le-am pus pe apă aruncându-ne în ele şi neamţu conducea barca cu motor, într-o clipă am fost dincolo trecuţi sub focul artileriei. Când am ajuns dincolo era un păpuriş şi barca nu putea să meargă, ne-am aruncat în apă însă căpitanul Ţicur Vasile unde a sărit, cred că a fost vreo groapă că nu s-a mai văzut. Un agent de la grupa de comandă fiind înalt şi când căpitanul a ieşit la suprafaţa apei l-a luat în spinare şi l-a scos la mal. Dincolo în pădure erau numai cazemate instalate, le-am observat, iarba fiind mare noi am mers pe burtă până lângă cazemate şi dând cu grenade i-am luat pe toţi prizonieri. Compania noastră nu a avut pierderi căci i-am luat prin surprindere şi nu au distrus decât trei bărci. I-am urmărit pe ruşi după urmă şi nelăsându-i să se instaleze. Aici în pădure a luptat fiecare unitate pe socoteala ei, după busolă, fiecare în direcţia ei, nu aveam legături nici în dreapta, nici în stânga căci unităţile celelalte nu mai puteau trece că băteau ruşii firul apei, atunci noi nu am mai înaintat şi am început să tragem în stânga şi în dreapta, ei crezând că sunt încercuiţi s-au retras lăsându-i pe ai noştri să treacă. Au venit Pionerii de au făcut pod şi au trecut căruţele, maşinile şi tunurile. 60

61 Pe ziua de 23 iunie ruşii au opus iar rezistenţă, unde am avut 10 morţi şi 21 de răniţi şi tot în această zi am făcut legătura cu celelalte companii şi ne-am întâlnit şi cu grupul de comandă al batalionului unde era şi colonelul şi toţi ofiţerii de la companii printre care şi locotenentul Băluş Constantin care nu vrusese să treacă el întâi. Colonelul i-a zis:,,-vezi că nu ai vrut să treci tu întâi şi compania căpitanului Ţicu nu a avut pierderi?, spunând că şi lui i-a fost teamă, că nu avusese nici o luptă în păduri până astăzi. Însă locotenentul Băluş i-a răspuns că el din această pădure nu scapă cu viaţă. Mergând cu toţii la un loc- că aşa aveau de obicei, mergeau înainte până descopereau inamicul, pe urmă trimiteau un agent de la companie de trecea înainte, de sacrificiu- am fost descoperiţi de inamic, primul proiectil a căzut, şi a rănit pe locotenentul Băluş, venind sanitarii să îl ia, l-au luat şi l-au dus în dreptul unui copac mare, însă alt proiectil a căzut în plin omorându-i pe toţi şi pe sanitari. Aşa că locotenentul Băluş a avut presimţirea că va muri în această pădure. Pe ziua de 24 iunie, miercuri am ajuns în Izum, în marginea Izumului în pădure, d-l colonel George Angelescu ne-a ţinut o cuvântare în onoarea batalionului 1, al nostru, care primise ordin de la nemţi ca în şase zile să ocupe pădurea, în schimb noi am ocupat pădurea în trei zile, au rămas şi nemţii uimiţi de vitejia ostaşilor români. D-l colonel a dat mâna cu noi şi ne-a sărutat împreună cu ofiţerii nemţi. Pe ziua de 24 am intrat şi noi în Izum şi seara au venit nişte artilerişti de ai noştri în sectorul nostru după pradă. Un soldat a anunţat pe d-l căpitan, şi d-l căpitan m-a trimis pe mine şi pe acel soldat să-i luăm la goană. M-am dus şi i-am gonit fiindcă cetăţeanul rus avusese trei porci, unul i-l luaseră alţii, şi vroiau să îi ia şi pe cei doi. La acest rus, erau doi bătrâni şi cu o noră cu şase copii, i-am zis că dacă dă vre-un porc pe bani, că tot îi ia artileriştii, ei au fost de acord, i-am dat 40 de ruble pe el şi au fost foarte mulţumiţi că l-am plătit şi ne-au cinstit şi cu doi pui de găină. A doua zi eu am fost trimis cu ordin în altă parte şi am venit seara târziu, aşa că porcul l-au tăiat şi l-au gătit pentru companie şi eu nici nu am gustat din el cu toate că îl plătisem eu. A mai înjurat căpitanul pe bucătari, dar a rămas cu înjuratul şi mie mi-au dat hrană rece de am mâncat. Pe 25 ne-a bombardat aviaţia rusă şi pe seară au venit două avioane româneşti Ştiuka- şi au doborât un avion rus. Tot pe 25 au mai plecat câte patru inşi în concediu de la companii. Pe 26 era să plecăm din Izum dar s-a amânat plecarea până pe ziua de 27 iunie şi am plecat tocmai seara la ora 11, şi pe data de 28 la ora 11 am fost în satul Pervomaiski. Pe ziua de 29 iunie de sfântul Petru am făcut baie într-un pârâu din Pervomaiski, iar pe ziua de 30 iunie am avut repaus. 61

62 LUNA IULIE 1942 Pe ziua de 1 şi 2 iulie - instrucţie. Pe ziua de 3 şi pe 4 iulie am dat o temă cu compania şi a plouat după 12 în ziua de 4. Pe ziua de 5 iulie s-a făcut o slujbă pentru morţi, noi am făcut parastas locotenentului Băluş, i-am făcut şi o colivă şi m-am dus eu şi cu soldatul Daviduică Alexandru cu ea şi cu d-l maior şi cu o sticlă de vin, bomboane şi colaci. Slujba a făcut-o pe o poiană căci erau mulţi ţivili (civili ), oameni, femei şi copii, copiii veniseră să se boteze, căci în acest sat erau nebotezaţi şi de 20 de ani de zile şi au fost veniţi şi ziarişti de la noi din ţară. După slujbă s-au botezat 400 de persoane, a botezat întâi d-l general Tudose şi după aceea au început să boteze şi ceilalţi. Eu am botezat unul de 4 ani căci această femeie mai avea şi alţii mai mici pe care i-au botezat alţii. Preotul era cu mânecile sumese şi în cămaşă fiindcă era căldură şi lumea se înghesuia cu toate că era gardă de soldaţi, dar tot se înghesuiau să apuce mai înainte. Preotul avea apă într-un hârdău, la cei mari le punea apă cu pumnul în cap, şi la cei mici îi scufunda în hârdău. Pe ziua de 6 iulie am dat o temă cu compania a 2-a, însă compania a 2-a a dat peste nişte mine şi la patru soldaţi le-au retezat picioarele, la unul i-a scos şi ochii şi până au murit au stat numai în vaiete că le rupsese picioarele şi atârnau numai vinele. Tot pe 6 iulie a venit şi d-l general Dragalina cu avionul. Pe ziua de 7 am făcut instrucţie şi seara am plecat, până dimineaţa la 11 am ajuns la un conac, seara am plecat iar şi dimineaţa spre ziua de 8 iulie am dormit în marginea unei păduri şi dimineaţa am plecat iar. Pe ziua de 9 iulie am trecut Ostrovu pe pod, acolo erau Pionerii lucrau la pod şi cum am trecut podul am dat de o pădure numai de brazi şi după aceea am trecut calea ferată şi am mers până la Lozovenko şi după 12 am plecat iar, era o căldură foarte mare şi seara am ajuns în Miliacovko. Pe ziua de 10 la ora 12 am plecat din Miliacovko şi în această zi a plouat. Pe ziua de 11 am plecat la ora trei dimineaţa şi la ora 11 am ajuns la Parievolka şi tot pe ziua de 11 la ora 10 seara am plecat la Vazvarovka şi în ziua de 12 la ora 11 ziua am ajuns la Vazvarovka. Pe ziua de 13 am plecat la ora 7 dimineaţa şi am ajuns la ora 11 ziua la Starabiski şi tot pe ziua de 13 iulie m-am întâlnit cu Ghiţă al lui Dioşteanu în oraşul Garabiezo. Aici am intrat într-o biserică, avea pictura la fel ca a noastră dar doar pe bolţi sus mai erau sfinţi, încolo văruiseră şi în altar făcuseră tribună de dau serbări. În acest oraş, spuneau civilii că au fost prizonieri de-ai noştri şi când au văzut ruşii că o să-i prindem noi, au făcut o groapă mare, i-au găzuit (au turnat gaz pe ei) şi le-a dat foc în acea groapă. Pe ziua de 14 la ora trei dimineaţa am plecat din Garabiezo şi la ora 3 după masă am ajuns în Izmoi şi la ora 5 am plecat iar şi la ora 9 seara am ajuns în marginea unei păduri unde am stat până dimineaţa. Mergeam pe fiecare zi câte de kilometri. Pe ziua de 15 iulie am plecat iar din pădure şi la ora 4 am ajuns într-un sat în care au fost foarte mulţi partizani şi care făcuseră 25 de morţi şi 50 de răniţi şi 4 ofiţeri din divizia a 1-a, cum am ajuns a început şi ploaia. În această comună majoritatea populaţiei aveau stupi de albine. Pe 16 iulie am plecat la ora 6 dimineaţa şi la ora 3 după masă am ajuns într-un sat unde am fost primiţi cu arme automate, până seara am făcut curăţirea terenului, erau partizani însă civilii se pârau şi ne spuneau unde erau ascunşi, seara am stat în câmp. Noaptea batalionul 2 a fost atacat de partizani având 4 morţi şi 2 răniţi. Dimineaţa pe ziua de 17 iulie a trecut aviaţia rusă şi în timpul acesta partizanii ne-au atacat pe la spate căci se infiltraseră aşa de aproape de noi căci era grâul mare, i-am încercuit, au tras 62

63 şi ei până nu au mai avut cu ce şi au fost prinşi 7 ofiţeri care i-au şi executat pe loc. După 12 am făcut iar curăţirea terenului şi am găsit 70 de ruşi majoritatea ofiţeri. Pe ziua de 18 iulie am plecat şi toată ziua ne-a plouat, seara am stat într-un sat la un loc cu Brandiştii (cei cu brandurile) şi toată noaptea ne-a plouat. În acest sat am văzut şi noi vişini că până aici nu era nici un fel de pom. Pe ziua de 19 iulie am plecat iar, mergând până în alt sat. Pe 20 iulie în ziua de sfântul Ilie am avut repaus. De la 21 iulie şi până la 25 iulie am mers în continuu făcând câte km. pe zi. Pe ziua de 26 iulie 1942, ora 12 şi 25 de minute ziua, am trecut Donul cu nemţii cu bărcile cu motor, la mijlocul Donului am luat apă cu pumnul din Don şi am băut, că eram călare pe barcă, cu un picior mergeam prin apă. Dincolo de Don în stânga era o pădure iar tot pe acolo era o fabrică în care s-a găsit mult vin, noaptea am stat în pădure. Noi am fost prima divizie Română care am trecut Donul. Pe ziua de 27 iulie am stat în pădure, dar am fost bătuţi de branduri şi Katiuşa, aici am văzut prima dată Katiuşa, era ora 12 ziua, luasem masa. Maiorul a cerut ceva să pună sub cap ca să se culce, i-am adus şi nu a apucat să pună capul jos să se culce şi am auzit un vuiet şi troznind copacii lângă noi, caii care erau însamaraţi cu branduri şi mitraliere s-au speriat. Maiorul s-a urcat în copac speriindu-se, mare frică au păţit toţi că nu văzusem până atunci aşa ceva. Chiar pe nemţi îi distruseseră cu o zi înainte şi au avut 600 de morţi şi i-am schimbat noi şi ei s-au retras. Pe 26 şi 27 au venit avioanele ruse să bombardeze podul peste Don însă 5 avioane au fost doborâte de nemţi. Pe 27 am ocupat poziţia şi seara au atacat ruşii cu Katiuşa, cu brandurile şi cu artileria. Pe 28 ne-am făcut adăposturi şi în această zi am fost bătuţi de Katiuşe, branduri şi artilerie. Pe ziua de 29 iulie am luat mulţi prizonieri ruşi. De la noi a murit caporalul Moraru Marin. Pe ziua de 30 iulie am fost la trenul de luptă în pădure de am luat corespondenţa. Pe 31 iulie 1942 am atacat de dimineaţă şi fiind ceaţă trupele noastre au înaintat prea mult şi în urmă au rămas cuiburi de arme automate ruse luându-i pe la spate. Din tot batalionul au scăpat 60 de inşi. Eu ţineam legătura cu plutoanele şi comandantul companiei. Căpitanul mergea pe urmă cu telefonistul cu telefonul şi la un moment dat s-a încurcat firul telefonic şi au rămas într-o groapă să îl descurce, eu trebuia să ţin legătura şi cu plutonul şi cu căpitanul. Ai noştri înaintaseră sub focurile de artilerie prea repede scoţând pe inamic, dar proiectilele de la artileria noastră cădeau acum pe ei. Mulţi veneau în urmă strigând să lungească tragerea. Ruşii care erau ascunşi prin buruieni, cu pistoalele îi curăţau, am observat bine că sunt ruşi, m-am dus în urmă la căpitan căci era în urma mea la vreo 50 de metri, i-am spus ce se întâmplă, a observat şi el cu binoclu mai bine, m-a trimis în urmă de am adus o puşcă mitraliară şi a tras în aceia care erau ascunşi. A fost imposibil să mai înaintăm, m-a trimis să fac legătura în stânga noastră cu infanteria uşoară, numai pe burtă am putut să scap până în vale la Don unde am găsit un majur cu trei soldaţi atât mai scăpaseră şi de la ei, fiind şi ei încercuiţi. Am luat-o pe marginea Donului până la postul de comandă unde era maiorul, i-am raportat cele întâmplate şi după aceea m-am dus de am venit şi cu d-l căpitan. Până la orele 2 după masă de abia s-au mai strâns vreo de soldaţi care mai scăpau din cerc. Aproape de seară compania noastră a primit ordin să atace din nou, însă căpitanul Ţicur Vasile care mai scăpase în norocul telefonistului că i se încurcase firul, a început să plângă spunând maiorului că nu are cu cine mai ataca, spunând pe nume pe sergenţii care au murit, să-i dea, că acum nu mai are cu cine. Până la urmă a fost nevoit să pornească din nou, însă intrase panica în trupă şi nu mai vrea nici unul să iese din adăpost că majoritatea 63

64 îi aduseseră de la căruţă. Mă duceam la fiecare adăpost spunându-le să mai facă câte un salt, de abia mai făceau câte de metri. Nu ajungeam bine la comandant în urmă şi iar mă trimitea. În sfârşit până seara am ajuns în prima linie a inamicului căci se ridicase ceaţa unde i-am găsit pe ai noştri morţi, majoritatea, cei buni îi luaseră cu ei. Am găsit pe cei de la branduri 6 soldaţi, atât scăpaseră, i-am găsit morţi spate la spate. Luptaseră până terminaseră toată muniţia căci apucaseră într-un adăpost şi după aceea s-au luptat la baionete, erau înţepaţi în mai multe locuri dar în jurul lor erau ca oile în târlă, ruşi morţi şi ei 6 în mijlocul lor. Seara nu s-a mai putut să stăm pe poziţie fiind bătuţi din toate părţile. Atunci căpitanul a raportat colonelului în urmă care era dincolo de Don că nu mai poate să reziste şi să se întoarcă la vechea poziţie pe marginea Donului. Colonelul i-a răspuns că nu se poate, ordinul se execută, nu se discută şi să stea acolo. Atunci căpitanul i-a spus că: am rămas singur dintr-un batalion, îmi iau soldaţii şi mă duc şi mă predau la ruşi, altă scăpare nu am. A stat pe loc la telefon să vadă ce mai zice colonelul, după câteva minute iar a sunat telefonul, suna colonelul să răspundă căpitanul însă el nu a răspuns şi i-a zis telefonistului să spună că el a plecat pe linie la soldaţi. Atunci colonelul a zis să trimită imediat agentul după el, am mai stat iar câtva timp şi după aceea i-a spus că a venit. Acum la telefon i-a vorbit mai blajin spunându-i că ce s-a supărat aşa, să facă ce vrea şi cum crede însă să nu simtă ruşii că se retrage că ne bagă pe toţi în Don. Atunci căpitanul m-a trimis la fiecare soldat în parte unde se află şi când ajung la ultimul să viu cu ei în aşa fel să nu ne simtă ruşii. M-am dus şi le-am comunicat dar când am venit cu ultimul nu am mai găsit pe nici unul se retrăseseră într-o vâlcică, şedeau pe burtă acolo şi mă aşteptau, i-am luat şi i-am dus unde era căpitanul. Căpitanul m-a trimis cu ei la vechea poziţie să îi duc acolo şi să îi instalez pe poziţia de acolo şi aşa am şi făcut. LUNA AUGUST 1942 Pe ziua de 1 august am început iar atacul din nou la ora 6 dimineaţa, că ne-a mai dat batalionul 2 o companie, compania a 6-a, înaintând numai în salturi foarte scurte fiind focurile inamicului foarte puternice, după două ore de înaintare am ajuns în liniile ruşilor scoţându-i din tranşee cu grenade şi cu baionetele şi nelăsându-i din urmărire până i-am prins şi a fost ordin să îi executăm şi s-au executat 500. Restul am primit ordin să îi ierte. În liniile ruşilor am găsit pe fraţii noştri români toţi cu mâinile pe arme, morţi, înţepaţi cu baionetele şi fel şi fel de chinuri groaznice. Între aceşti fraţi de luptă am găsit pe cei mai dragi camarazi ai mei Romănăţeni, Dumitrescu Constantin caporal din Godinel fost perceptor şi Gligore Alexandru din Vădăstriţa zis al lu Căţea pe paliere. La ora 12 am fost în sat, l-am ocupat, unde am stat până seara, am dormit într-un câmp. Aici în această poziţie au fost numai puşcăriaşi şi le spusese să lupte că îi iartă de 64

65 puşcărie, aşa că au fost nevoiţi să lupte până au stat şi la baionete că până aici nu stătuseră, când ne apropiam de ei ori fugeau, ori se retrăgeau. Pe ziua de 2 august am mers iar în urmărirea inamicului, pe 3 iar în urmărire, seara am dormit într-o vale. Am mers două zile şi nu am dat de nici un sat şi nici o apă doar pustiuri şi lucerni. Pe ziua de 4 august am mers până în stânga oraşului Otelnicovo unde era o gară de făcea legătura cu Stalingradul şi Caucazul. Pe ziua de 5 august am trecut pe marginea oraşului Otelnicovo şi am mers pe calea ferată, am fost bătuţi de artilerie şi de branduri, seara am dormit la o şiră cu fân, un avion rus a fost doborât de artileria nemţească. Pe ziua de 6 august am plecat de la şira cu fân şi am mers până la ora 12, iar după 12 nu am mai putut să mergem că au opus rezistenţă ruşii şi ne-au bombardat cu aviaţia, a căzut o bombă la 20 de metri lângă mine şi a omorât un sergent din Redea care era cu Gheul [aruncător de grenade?], Butuşină şi un sanitar din Vâlcea. În acest timp eu m-am întâlnit cu un agent de la regiment care aducea corespondenţa, unul Mândreanu Gheorghe din Vlădila, am luat scrisorile batalionului nostru şi am găsit şi o scrisoare a mea, m-am apucat să o citesc însă aviaţia venea înspre noi, ne descoperise că mergeam în deplasare, am plecat din acest loc, ducându-mă în urmă unde era un Gheu, am stat puţin acolo şi mi-am făcut planul că o să ne observe din avion, că sclipeşte Gheul şi m-am retras iar de unde am plecat. În timpul acesta avioanele s-au apropiat, erau cam pe jos în faţa mea, în faţa mea era calul căpitanului, am văzut că un avion s-a lăsat asupra calului lăsând şi bomba, însă bomba a trecut şi peste cal şi peste mine şi a căzut unde era Gheul făcându-l praf şi pe aceia care au fost cu el. Pe ziua de 7 am stat într-o vale, aici a fost şi 31 Calafat şi 26 Rovine, au atacat dar au fost decimaţi de ruşi. Pe ziua de 8 august am stat într-o vale până seara şi seara ne-am retras mai în urmă de ne-a completat cu Batalionul B.M.D. al lui 26 şi după aceea ne-a trimis ca să luăm pe inamic pe altă parte, că pe acolo nu se putea să trecem şi am mers toată noaptea. Pe ziua de 9 august am ajuns la un colhoz în marginea unei ape, la acest colhoz erau numai capre; de acolo am mers mai înainte şi la ora 12 am luat masa într-un lan de grâu. După 12 am pornit la atac să ocupăm un sat, însă nu s-a putut că am fost primiţi cu branduri şi artilerie şi a şi înnegurat. Pe ziua de 10 august, luni, am stat pe poziţie şi ne-a bătut artileria şi brandurile ruse, în această zi nici nu am mâncat şi nici apă nu am băut, că nu a putut să ne aducă. Seara am fost cu d-l locotenent Peca Florea în recunoaştere că am schimbat poziţia mai la dreapta vreo 5-6 km. ; tot în noaptea aceea a venit tot batalionul de a ocupat poziţia, şi batalionul 1 şi 2, iar pe ziua de 11 a atacat batalionul 2, al nostru, şi am fost bătuţi de branduri şi de artilerie şi tot pe 11 august 1942 am găsit într-o vale, în marginea unui pârâu pe Iacov Ion din Vădăstriţa din compania 8, mort, se dusese să bea apă din pârâu şi acolo îl împuşcaseră. Pe ziua de 12 august a atacat iar 31 Calafat, în dreapta noastră şi divizia 4, toată ziua a bombardat aviaţia noastră. Tot pe ziua de 12 august a căzut un proiectil de brand lângă noi rănind pe d-l căpitan Ţicur Vasile la orele 2 după masă. Eram pe o vale depărtare de sat vreo 2 km., în marginea satului se vedea o moară de vânt. Căpitanul Ţicur Vasile a zis că i-a venit somn, să se odihnească puţin, a zis la un soldat să rezeme arma în dreptul lui şi să pună prelata să nu îl ardă soarele. Eu i-am spus să nu pună că ne observă ruşii de la moară şi încep iar să ne bată cu brandurile dar el a zis că or dormi şi ei că e căldură şi 65

66 este după masă. Nu am terminat vorba şi un proiectil a şi apărut în spatele nostru, la 60 de metri cum era el cu spatele spre soare, căci groapa nu era adâncă, de la mijloc la deal era afară, că el a fost rezemat cu spatele de zid, şi o schije a venit şi l-a lovit în spate şi a pătruns la plămâne şi a doua zi a şi murit. Acest ofiţer petrecuse toate luptele cu noi de la Bug, şi orice mâncare îi aducea lui nu se putea să nu îmi dea şi mie. Aşa că pe ziua de 13 august a şi murit căpitanul Ţicur Vasile, toţi l-am plâns ca pe un frate că prea a fost bun cu toţi. Pe ziua de 13 au atacat ruşii la 31 Calafat, respingându-i, de aceea a contraatacat batalionul 2 al nostru şi i-am respins pe ruşi. După aceea au atacat din nou ruşii la compania 5 făcându-le multe pierderi. Tot pe ziua de 13 august a murit soldatul Gheorghe Marin din Ianca, lovit în cap de un cartuş. Pe ziua de 14 august a fost rănit caporalul Mândreanu Gheorghe din Vlădila, şi până la spital a şi murit. Acest caporal fusese agent la regiment de când a plecat din ţară era pe lângă colonel că era de fapt sârb şi se înţelegea bine cu ruşii, era ca tălmaci la regiment. Până la urmă, nemaiavând comandanţi de grupă i-a dat grupă în primire şi l-a băgat pe linia 1-a, cum a intrat l-a şi rănit. Tot pe 14 august a bombardat aviaţia noastră satul din faţa noastră. Acest sat era dat ocol cu şanţ anticar. Tot pe ziua de 14 august compania a 3-a cu două plutoane a trecut în rezervă la regiment şi pe la ora 12 ruşii au pătruns pe şanţul anticar luând prizonieri şi omorând 5 soldaţi, cu grenadele şi omorând şi sublocotenentul, comandantul plutonului. Noi, cele două plutoane din rezervă, am şi primit ordin să contraatacăm, ne-am strecurat pe o vale în fuga cea mai mare respingând inamicul şi ocupând vechea poziţie având numai un mort. Aici luase comanda companiei locotenentul Iordache Ştefan, rezervist venit nou din ţară. Acesta nu ştia cum să lupte, nu avea experienţa războiului. Chiar când a primit ordin să ocupe şanţul anticar ne-a luat în coloană de marş şi-mi zicea mie să merg înainte, eu îi spuneam că nu sunt cercetaş să merg înainte, misiunea mea e să ţin legătura cu plutoanele. Mă înjura numai de Dumnezei. Totuşi eu mai rămâneam când au intrat pe şanţul anticar şi la un cot când înaintau ruşii au şi tras în el, noroc că a căzut în dosul şanţului. Atunci în loc să dea ordin plutonului să ia în trăgători, a început să mă înjure şi că mă împuşcă; un sublocotenent comandant de pluton a luat o puşcă mitralieră de la un soldat, a dat ordin să o ia în trăgători şi a ocupat poziţia, luând şi prizonieri. Seara au venit şi două plutoane de la regimentul 26 infanterie şi ne-a schimbat după poziţie şi noi am trecut iar în rezervă. Când eram în rezervă era mai rău ca pe poziţie linia întâia că stai în adăpost, dar în rezervă în orice timp când atacau ruşii şi îi respingeau pe ai noştri trebuia să te duci imediat să contraataci şi să ocupi poziţia. Seara, eu cu soldatul Mârzescu ne-am dus pe poziţie să luăm bagajul locotenentului Iordache căci îl lăsase pe poziţie, credea că se duce iar înapoi, dar nu i l-am mai găsit. Atunci am luat-o pe marginea unui pârâu să ne ducem la plutoane, dar am aşteptat într-un loc pe pârâu să vină căruţele cu masa şi să-i îndrumăm unde să meargă. Au venit căruţele, le-am oprit la pârâu şi eu am plecat să caut drumul pe unde să o luăm; când am ajuns în vârful dealului, Katiuşa începuse să tragă şi eu aşteptam să văd unde cade şi după aceea să anunţ căruţele. Însă ce să vezi, primul proiectil a căzut la de metri de mine, m-am culcat la pământ, cu mâinile la ochi să nu mai văd proiectilele de la Katiuşe cum cad în rând, depărtare unul de altul cam la 5 metri, aşa că urma în spre mine, mergeau în vale nu mai ştiu al câtelea proiectil a căzut la capul meu; după ce a încetat m-am ridicat şi am fugit în vale la pârâu, căci eram înecat de fum şi nu mai puteam să respir, m-am dus la pârâu, spălându-mă cu apă pe ochi până mi-am revenit. Caii cu căruţele se speriaseră şi 66

67 fugiseră mai departe, dar auzeam bucătarii vorbind că a omorât agentul. Au venit căruţele şi le-am dus la unitate de a dat masa la soldaţi. Aceste proiectile de la Katiuşe sunt ca nişte putinee şi ele când cad nu bat razant ca brandurile şi schijele bat în sus, roşii ca şi când ar fi scoase din foc. Pe ziua de 15 august m-a dat ca agent la regiment şi am stat până pe ziua de 18 august Pe ziua de 18 august am ocupat altă poziţie în dreapta lui 85 infanterie pe şanţul anticar. Pe ziua de 19 am stat pe poziţie, a plouat şi seara am schimbat iar poziţia, au venit cavaleriştii în locul nostru şi noi ne-am mutat în sectorul lui 31 Calafat. Pe ziua de 20 august am atacat, am fost bătuţi de branduri, artilerie şi Katiuşe la metru pătrat. Pe ziua de 21 am stat pe poziţie şi ruşii au vrut să atace, dar nu au putut face nimic căci rămăseseră ca snopii în faţa noastră morţii şi au fost nevoiţi să se retragă şi să ne bată cu brandurile, în această zi a căzut un proiectil lângă mine, la 1 metru acoperindu-mă cu pământ şi a omorât şi doi soldaţi. Pe 22 august au atacat iar ruşii bătând cu brandurile, artileria şi Katiuşa omorând şi pe sublocotenentul Peca Florea şi trei soldaţi şi rănind comandantul de companie Iordache Ştefan şi sergentul Vasile Marin. A luat comanda companiei sublocotenentul Popon Vasile. Pe ziua de 23 august am stat în gropi că nu puteai să scoţi capul din groapă, că şi te loveau, că eram prea aproape de ei, seara am atacat iar. Pe 24 august am stat în adăposturi. Pe 25 seara am întins firul la pluton că nu mai puteam să mă duc cu ordinele. Pe 26 august tot în gropi şi pe 27 până la ziuă au atacat ruşii în stânga noastră la pionieri şi i-au scos din adăposturi, noi am ţinut rezistenţă cu toate că ne încercuiseră, pe urmă a contraatacat grupul de comandă al batalionului şi o companie şi au ocupat poziţia şi la ora 12 au venit 60 de avioane de ale noastre şi au bombardat în două rânduri. Pe 28 iar au încercat ruşii să atace, dar nu au făcut nimic. Pe ziua de 29 august ne-au depăşit nemţii, au bătut cu aviaţia şi cu artileria şi pe urmă au încercat cu tancurile, însă în sectorul nostru nu au putut să pătrundă şi au pătruns pe la 31 Calafat şi i-au luat pe ruşi pe la spate, erau să mă împuşte şi pe mine nemţii, crezând că sunt rus, că am fost cu rachete la pluton să tragă să vadă că sunt de ai noştri. Când s-au apropiat nemţii de ruşi, ruşii au ieşit din adăposturi şi au fugit la noi că le era frică de nemţi că îi împuşcă. Când au venit nemţii şi au văzut ce era în faţa noastră, s-au mirat şi ei. Noi la orice poziţie care o ocupam nu puteam să mâncăm de miros, că îi lăsam pe ruşi să vină până lângă noi şi de aici trăgeam şi nu mai scăpau şi se împuţeau în faţa noastră. După 12 i-au scos din poziţie şi am mers în urmărire. Pe 30 august, în urmărire, pe 31 august până la 12 am avut repaus pentru spălat şi bărbierit, după 12 am plecat şi la ora 11 noaptea am stat în câmp. LUNA SEPTEMBRIE 1942 Pe ziua de 1 septembrie tot în urmărire după ruşi. Pe ziua de 2 septembrie ofiţerii au fost să recunoască poziţia şi noi am plecat la ora 3 şi la ora 1 noaptea am ocupat poziţia, am schimbat pe nemţi, acolo erau numai cazemate betonate şi pus pământ pe ele, se observa doar o singură moviliţă. Erau la 50 de metri depărtare una de cealaltă, dar erau multe rânduri de cazemate şi aveau loc de tragere în patru părţi şi tot odată şi tot terenul era minat cu mine şi sticle incendiare, cum se spărgea o sticlă ardea tot ce lovea împrejur. Aici erau multe maşini şi tancuri nemţeşti distruse, nu se mai putea înainta. Era în sudul Stalingradului, depărtare de Stalingrad de 5 kilometri şi de Volga tot 5 kilometri. În poziţia aceasta am stat de la 2 septembrie 1942 până la 20 noiembrie 1942 când s-a rupt frontul. Pe ziua de 3 septembrie am stat pe poziţie, am luat trei prizonieri noaptea. Pe ziua de 4 sept. dimineaţa au venit iar doi prizonieri de s-au predat. 67

68 Aici care ruşi erau în sectorul ocupat de noi, veneau singuri de se predau, dar nu puteau că îi împuşcau, aşa că ei veneau seara sau dimineaţa în timpul când le da masa. Ei se predau la noi căci ai noştri le da drumul acasă. Pe ziua de 5 sept am împlinit un an de când am plecat de acasă. Tot pe 5 sept. a atacat 31 Calafat şi a ocupat un sat, Ceapornicul Mic. Pe 6 sept. ne-au bătut ruşii cu brandurile şi cu artileria. Pe ziua de 7 sept. au atacat ruşii dar au fost respinşi, ne-au bătut cu branduri şi artilerie. Pe ziua de 8 septembrie, a venit locotenentul Vasilescu Valeriu care fusese ajutantul maiorului, a venit la noi numit comandant de companie, că plecase căpitanul Dinuţ la spital. Pe ziua de 9 sept. au atacat iar ruşii dar nu au făcut nimic, le-am luat 8 prizonieri, ei ne-au bătut cu brandurile şi artileria şi am avut 2 răniţi. Pe ziua de 10 sept. am fost mai liniştiţi. Pe ziua de 11 era să ne schimbe mai la dreapta însă s-a amânat schimbarea. În zilele de 12, 13, 14, 15 şi 16 sept. a fost foarte frig, am stat în adăposturi, ruşii ne-au bătut cu brandurile şi artileria. Pe ziua de 17 a mai venit un prizonier iar pe ziua de 18 sept. au mai venit 4 prizonieri, dintre care unul era român basarabean. Pe ziua de 19 sept. dimineaţa au venit trei prizonieri şi s-a dus de i-a luat unul Mărzen Stan; când a venit cu ei, unul a scăpat şi s-a dus înapoi şi cei rămaşi nu am putut scoate nimic de la ei, nici o informaţie. Până în aceşti prizonieri îi luam numai eu după poziţie şi îi duceam la batalion şi nu s-a întâmplat să-mi scape nici unul. Eu când îi luam era ordin să punem baioneta la armă, să încărcăm şi să-i luăm dindărăt. Însă eu în faţa ofiţerului aşa făceam, după ce plecam luam baioneta şi puneam arma la şold şi începeam să vorbesc cu ei şi le spuneam că le dă drumul acasă dacă ei spun totul şi le părea foarte bine. Dar acesta când i-a luat, a pus baioneta şi i-a luat dinapoi, ei crezând că îi duce să îi execute, de aceea a fugit unul şi s-a dus înapoi. Pe 19 sept. a atacat batalionul 2, au tras ai noştri cu brandurile şi din repezeală acela de la brand în loc să bage brandul cu capsa la vale, a băgat cu focosul şi s-a spart brandul omorându-i pe toţi din adăpost unde era şi caporalul Spiridon Florea din Călăraşi. Până să tragă cu brandurile venise un frate al caporalului Spiridon de la 26 Rovine să vorbească cu frate-său că nu se întâlniseră de mult dar nici nu a ajuns la unitate şi i-am telefonat că a murit frate-său, nici nu îi venea să creadă că doar plecase de la el. Tot pe 19 sept. pe seară am atacat, şi un pluton de al nostru a ocupat 15 cazemate de beton, seara a şi plouat. Pe 20 sept. au venit 50 de maşini ruseşti în satul din faţa noastră. Pe ziua de 21 sept. ne-au bătut ruşii cu brandurile, pe 22 sept. a fost rănit caporalul Popescu Florea, pe 23 au bătut iar cu brandurile, pe ziua de 24 sept. la ora 1 noaptea au atacat ruşii şi au tras cu tot felul de arme automate, eu am fost pe firul telefonic de la pluton de l-am legat că îl rupseseră brandurile pe locuri şi nu mai aveam nici o legătură cu plutoanele, la ziuă au bătut brandurile noastre, tunurile Bafor Breda şi Snaidurile. Pe ziua de 25 spre 26, noaptea, la ora 12 noaptea au atacat din nou ruşii bătând cu Katiuşa, artileria şi brandurile dar nu au putut face nimic, căci tot ai noştri de la batalionul 2 au luat 18 prizonieri ruşi. Pe ziua de 26 spre 27 sept., noaptea a aruncat aviaţia noastră butoaie de benzină pe ruşi şi pe 27 au bătut ruşii cu brandurile. Pe ziua de 28 spre 29 sept. am luat 5 prizonieri ruşi la ora 12 noaptea. Pe ziua de 29 sept. marţi, au atacat ruşii la divizia 1-a şi a respins-o luând prizonieri, 7 tunuri şi mai multe căruţe. Dar a atacat din nou divizia 4-a cu nemţi şi i-a respins iar pe ruşi luând iar satul înapoi, Ceapornicul Mic. Pe ziua de 29 sept. spre 30 sept. au atacat iar ruşii din nou, noaptea la compania 2-a dar nu au reuşit atacul. Pe ziua de 30 septembrie au atacat nemţii cu divizia a 4-a şi au ocupat iar o poziţie şi noi am luat doi prizonieri. 68

69 Optaşi un toponimic greu de descifrat N. Popescu-Optaşi - Între atâtea scrieri istorie de valoare risipite în presa vremii, profesorul slătinean Nicolae Popescu-Optaşi ne-a lăsat şi valoroase studii de toponimie. Este şi cazul acestui mic studiu închinat satului natal, pe care îl reproducem din ziarul local Oltpress din 6 ianuarie Numele topic Optaşi, ca localitate, este unic pe teritoriul ţării noastre. În lipsa datelor istorice, etimologia lui poate fi explicată, deocamdată, numai prin ipoteze pe care încercăm să le formulăm: 1. Pe la 1895, bătrânii satului credeau că numirea de Optaşi şi-ar fi luat-o satul de acolo că la o numărătoare s-au aflat numai opt case. În acest caz numele a apărut în cadrul procesului de destrămare a obştilor ţărăneşti prin împărţirea proprietăţii devălmaşe în proprietăţi individuale, dar nu total. Cea mai veche împărţire a satului pe părţi distincte este împărţirea pe moşi sau bătrâni. Bătrânii nu sunt întemeietorii satului, ci cei dintâi care au împărţit satul cu cetele lor. Satele de bătrâni apar în documente abia în secolul XVI, dar procesul stăpânirii individuale a început, desigur, încă din secolul XV. N-ar fi exclus, deci, ca numirea de Optaşi să fi fost dată tocmai pentru a păstra amintirea unui astfel de moment al împărţirii satului devălmaş într-un sat de opt bătrâni în sec. XV-XVI. 2. S-ar putea ca obştea sătească a Optaşilor să fi fost întemeiată prin sec. XIII-XV de emigranţi de peste munţi. Aceşti emigranţi veneau grupaţi pe familii şi neamuri părinţi, copii, nepoţi cu rudele lor apropiate -, în cazul nostru opt grupări. Profesorul Nicolae Popescu- Optaşi 3. Filologul Iorgu Iordan se întreabă dacă nu cumva numele de Optaşi a fost la origine un termen militar având sensul, probabil, de conducător al unui grup de opt oameni. Dacă numele de Optaşi a apărut, cum este înclinat să creadă Iorgu Iordan, în legătură cu organizarea militară, el a provenit completăm noi fie de la un grup militar mărunt, Optaş mai mare peste opt ostaşi, fie de la grupul de opt ostaşi staţionat pentru pază aici, la răscrucea unor străvechi drumuri. Menţionăm că în secolul XVIII apare în documente un căpitan, Dumitrache Olcescu, care la 1778 a construit în acest sat o biserică pe moşie megieşească. 4. Numele satului Optaşi poate fi pus în legătură şi cu organizarea fiscală din perioada de înflorire a orânduirii feudale, strâns împletită cu cea militară. Satele erau supuse aceluiaşi regim fiscal şi diferenţa se manifesta şi în numele lor. Multe sate îşi precizau prin denumirea lor situaţia fiscală. În izvoarele istorice apar boierii veliţi care plăteau opt dări. Originea numelui Optaşi ar putea fi stabilită şi după o altă poziţie fiscală. În general valorile sufixelor ar şi aş sunt diferite. Derivatele cu ar arată o funcţie, ocupaţie, cele cu aş arată o stare: dijmar este cel ce strânge dijma, dijmaş este cel ce o dă. Sunt şi cazuri când ele se suprapun, fiindcă documentele amintesc de taleraşi, cislari, zlotari, 69

70 gălbenari, leuaşi, agenţi fiscali ce strângeau dările. În sec. XVII, organele fiscale s-au înmulţit şi s-au specializat în funcţie de natura dărilor. Optaşii vor fi fost agenţi fiscali care strângeau cele opt dări stabilite prin ruptoare pentru unele categorii de contribuabili şi, ca în atâtea alte cazuri, numele lor s-a păstrat şi ca toponimic. 5. E posibilă, în sfârşit, şi o altă explicaţie a toponimicului Optaşi. La romani se dădeau nume copiilor şi după ordinea în care se năşteau:quintus, Sextus, Octavius, Decimus. În limba română regula numerotării copiilor după ordinea naşterii lor se aplică foarte rar. Se întâlnesc totuşi prenume de relaţie familială ca Prim, Pârvu, Pătrulea, Cinciul, Şeptică, Optaş, Zeciul. Ele au apărut iniţial ca porecle, apoi au devenit antronime patronime, servind şi ca toponime. E posibil ca Optaşi să aibă şi această provenienţă, după cum, ca nume de agent, poate să păstreze şi amintirea unui tată cu opt copii. Aşadar, numele de optaşi poate fi un termen catagrafic de colonizare, sau arătând destrămarea satului devălmaş -, termen militar, termen fiscal, termen de relaţie familială. Prin roire, satul Optaşi a dat naştere satului Optăşani, din sectorul nordic al judeţului Olt. Sufixul anu, variantă a lui eanu, produce nume legate de localitatea matcă. Ştampila satului Optaşi din plasa Vezii, judeţul Olt, la 1861 Un oltean în elita aeronauticii româneşti şi mondiale: General aviator EMANOIL IONESCU (n. 17 martie 1893 d. 13 iulie 1949) (Comuna Tâmpeni, azi Movileni, jud. Olt) Prof: Alina- Elena MARIN & Sabina- Elena VASILESCU Emanoil Ionescu combatant în cele două războaie mondiale; de la şcoala din Tâmpenii Oltului, la comanda Şcolii Superioare de Război; pleacă de pe malul Dorofeiului, ca soldat, purtând în raniţă bastonul de general, în numai 26 de ani încununându-se cu răsunătoare izbânzi profesionale şi glorioase fapte de comandă spre triumful aeronauticii româneşti; eroul care a servit, pe timp de pace şi război, sub două regimuri politice; aviatorul a cărui amprentă a fost pusă pe întreaga epopee a celui de- Al Doilea Război Mondial. (N.a.: Închinăm acest material documentar aviatorilor români, ca omagiu, cu prilejul sărbătoririi Zilei Aviaţiei la mijloc de iulie 2017, sub patronajul Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, iar tuturor cititorilor fragmente insolite spre descifrarea adevărului dintr-o istorie zbuciumată.) 70

71 Emanoil Ionescu s-a născut la 17 martie în comuna Tâmpeni (azi Movileni), Plasa Perieţi, o localitate situată în partea central - estică a judeţului Olt, pe malul stâng al pârâului Dorofei. Este străbătută de DJ 546 B (Potcoava - Şerbăneşti) şi înconjurată de comunele Şerbăneşti, Icoana, Potcoava, Perieţi, Schitu, la sud-vest învecinându-se cu comuna Vîlcele. Emanoil Ionescu a fost un fiu destoinic, talentat şi valoros al comunei Tâmpeni, precum şi un remarcabil caracter al aeronauticii şi armatei române, parţial controversat pentru atitudinea manifestată după 6 martie A absolvit gimnaziul şi Şcoala Normală, devine învăţător, pasionat şi marcat de cariera didactică a tatălui G-ral Emanoil Ionescu său. Părinţii tatăl Marin şi mama Ecaterina au fost intelectualii satului, având capacitatea şi condiţiile de a-i asigura o educaţie aleasă. Conform Monografiei Şcoalei Primare Mixte din comuna Tîmpeni, jud. Olt 75, familia Ionescu a marcat începuturile şi evoluţia învăţământului din această localitate.,,marin IONESCU este primul învăţător al satului cu diplomă de şcoală normală. Marin Ionescu a fost numit învăţător în anul 1881 pe baza diplomei cu nr [ ] Marin Ionescu, ridicat din fiii satului, a făcut Şcoala Primară din Slatina, probabil la Ionaşcu. Ajutat de proprietarul N. Dabija a fost dus la Şcoala Normală <Carol I-iul> din C. Lung 76. A fost un element valoros şi după un an şi jumătate de funcţionare la Şcoala Primară din comuna Cucuieţi Olt, a fost transferat la Şcoala Primară din comuna Tâmpeni Olt în anul Din toate actele lucrate de Marin Ionescu, din corespondenţa cu autorităţile şcolare, administrative, reiese că era temeinic pregătit. Din aprecierea elevilor prin note la studiu şi la purtare, reiese că era un bun pedagog, sârguitor învăţător şi obiectiv apreciator al calităţilor morale şi intelectuale ale elevilor ce a studiat şi instruit. Această opinie este dedusă din faptul că oricare elev absolvent al şcoalei din comuna Tâmpeni şi pregătit de Marin Ionescu, care a încercat să păşească în învăţământul secundar, au reuşit şi au ajuns oameni cu răspunderi în statul român. În urma acestui om de valoare au rămas 7 copii: EMANOIL IONESCU General aviator; Ionel Ionescu sub-inspector şcolar; Eugen Ionescu căpitan aviator; Nicolae Ionescu profesor; Victor Ionescu învăţător mort; Alexandrina Ionescu şi Smaranda Ionescu. Grija şi dragostea de copii i-a insuflat tot elanul cu care a luptat în viaţă. [ ] EMANOIL IONESCU absolvent al Şcoalei Normale <Carol I-iul>, trece puţin timp pe la această şcoală, unde lasă dâre luminoase de dascăl strălucit. Plecat în războiu 75 Lucrare de gradul I a învăţătorului Pătraşcu St. Gheorghe de la Şcoala primară Mixtă din Tâmpeni- Olt, aflată în manuscris la Arhivele Naţionale din Bucureşti, fond Ministerul Educatiei Naţionale, Dosar 682/1942, filele ; 76 A absolvit în 1881 Şcoala Normală,,Carol I din Câmpulung (vezi C. Nicolaescu, Al. Bunescu, Gh. Pârnuţă- Monografia Liceului Pedagogic Câmpulung- Muscel, Bucureşti, 1967, p. 202); 71

72 îşi face datoria cu prisosinţă. Imediat ce activează în arma aeronauticei unde atrage atenţia superiorilor cu însuşiruile deosebite. Azi e general în aviaţie. Din fragedă adolescenţă a fost, însă, caracterizat de spiritul de cutezanţă, cariera armelor oferindu-i un larg orizont de afirmare, constituţia psihică şi fizică adecvată completând fertil bagajul nativ, amplificat de o notă suplimentară de rigoare şi patriotism, domeniu căruia i s-a dedicat. În numai 26 de ani a parcurs treptele ierarhiei militare, obţinând toate gradele, de la soldat la general, distingându-se în domeniile în care a fost repartizat şi sectoarele pe care le-a coordonat, la modernizarea şi sporirea capacităţilor acestora aducându-şi valoroasa contribuţie: a fost mai întâi infanterist, apoi pilot, brevetat la 11 iulie 1918, comandant (de la nivelul patrulei şi până la comanda aeronauticii române) pe timp de pace şi în cele două conflagraţii mondiale, profesor şi comandant de structuri în cadrul Şcolii Superioare de Război, conducător de raiduri aviatice şi concursuri care au făcut faima mondială a aviaţiei şi aviatorilor români. Şi-a făcut stagiul militar într-un regiment de infanterie unde a fost avansat plutonier în rezervă, Emanoil Ionescu concretizând celebrul aforism napoleonian, e drept, la două secole distanţă şi în alt spaţiu: În raniţa fiecărui soldat se află bastonul de mareşal. După ce a urmat cursurile pentru rezervişti ale Şcolii de Ofiţeri de Infanterie, la terminarea cărora a fost avansat sublocotenent, a luptat pe front în anii Primului Război Mondial, fiind încadrat în Regimentul 4 Infanterie. În paralel, ca voluntar, s-a înscris în Şcoala de Aviaţie de la Generalul Emanoil Ionescu (mijloc) împreună cu generalul de aviaţie german Karl Angerstein (dreapta) în oct Botoşani şi a obţinut brevetul de pilot la 11 iulie 1918, fiind repartizat la Grupul 4 Aviaţie. Implicarea şi ascensiunea marelui aviator şi comandant oltean începe în primăvara anului 1919, când armata maghiară a atacat România, locotenentul Emanoil Ionescu cerând să fie încadrat la Grupul 5 Aviaţie de la Sibiu, subunitate aeriană pusă la dispoziţia generalului Gheorghe Mărdărescu, comandant al trupelor române din Transilvania. Pe parcursul lunilor aprilie iulie 1919 a executat mai multe misiuni de luptă (obţinerea de informaţii şi bombardarea unor obiective inamice), la bordul unor avioane de tipul Sopwith Struter. A fost avansat la gradul de căpitan la 1 aprilie 1920 şi numit comandant de escadrilă, iar în anul următor, pe temei excepţional, a fost înaintat în corpul ofiţerilor superiori - maior şi pus la comanda unui Grup Aeronautic. Din 1925 până în 1937 a zburat intens şi a devenit cunoscut opiniei publice în urma,,raidului României Mari (3.700 km în 11 ore, cu o escală), realizat împreună cu Traian Burduloiu în anul Nu a neglijat nici perfecţionarea ca ofiţer şi comandant, urmând, între anii , Şcoala Superioară de Război. 72

73 La 1 aprilie 1937 a preluat comanda Flotilei 3 Aviaţie (Galaţi), având gradul de căpitan-comandor, spre finele anului fiind avansat, la excepţional, comandor. A făcut parte din grupul de aviatori de elită, selecţionaţi pentru a susţine examenul pentru gradul de general, aşa cum reiese din următorul document: DECIZIUNI MINISTRUL APĂRĂRII NAŢIONALE Prin decizia d.lui General de Corp de Armată Adjutant Iacobici Iosef, ministrul apărării naţionale Nr. 2 din 1 Aprilie 1941, examenul comandorilor aviatori pentru gradul de general de escadră aviator va avea loc între 5 17 aprilie 1941, în regiunea care se va fixa de preşedintele comisiunii. Comisia de examinare va fi constituită din: preşedinte, general de corp de armată Dumitrescu P. Membri: general Ioaniţiu Alexandru, general Ionescu Ramiro, general Celăreanu Constantin. Secretar, general Rozin Gheorghe. Statul major al Comisiei de examinare, prevăzut pentru armata de uscat, prin decizie ministerială, se completează pentru aeronautică cu personalul din tabelul alăturat. Comandorii aviatori, admişi de Consiliul superior al armatei pentru a trece probele de examen, sunt: comandor av. Rădulescu Scarlat, comandor av. Gheorghiu F. Ermil, comandor av. Jienescu Gheorghe, comandor av. Ionescu Emanoil. Examenul va consta din trei probe asupra conducerii aeronauticei în cooperare cu armata de uscat şi în operaţiuni aeriene. Compunerea probelor va fi stabilită de comisiune. Drepturile Comisiunii de examinare, ale Statului major şi ale candidaţilor pe tot timpul examenului, vor fi cele prevăzute în decizia ministerială nr din 17 martie Monitorul Oficial din 7 apr * În 1941, când România a intrat în cel de-al Doilea Război Mondial, a comandat aviaţia repartizată Armatei a 4-a române având gradul de general de escadră aeriană. În următorii doi ani a deţinut Constantin Cantacuzino, Tudor Greceanu, Ion Di Cesare, funcţii importante în Gheorghe Jienescu, Emanoil Ionescu, Alexandru Şerbănescu, sistemul de Ioan Milu învăţământ aeronautic, iar în septembrie 1943 a devenit comandantul Corpului 1 Aerian, singura mare unitate a aeronauticii române aflată pe frontul de Răsărit. După 23 august 1944, când România a trecut de partea Naţiunilor Unite, a continuat să comande aeronautica română aflată în linia întâi pe frontul din Transilvania, din Ungaria şi Cehoslovacia, reorganizând-o din mers. La 10 martie i-a predat funcţia Generalului de escadră aeriană Traian Burduloiu şi a revenit la Bucureşti unde fusese numit Secretar de Stat al Aerului. 73

74 Sub comanda acestor doi bravi aviatori, participanţi la lupte pe fronturile de est şi de vest, forţele aeriene au contribuit la eliberarea nord-vestului ţării, a Ungariei şi a Cehoslovaciei. Pe frontul de vest, aviaţia română a participat la misiuni cu 415 avioane din care au fost pierdute 176, pierderile Corpului Aerian Român şi ale formaţiilor auxiliare şi de spate ridicându-se la 729 de oameni. Corpul Aerian Român a executat în intervalul 23 august mai 1945, un număr de misiuni de luptă la inamic, cu ieşiri avion, şi ore de zbor. În timpul acestor misiuni, aviatorii au lansat tone de bombe, distrugând 126 de avioane inamice (germane şi maghiare). În total, între anii , aviaţia română a pierdut de aviatori, observatori, mecanici de avioane şi militari din trupele auxiliare. Aviaţia a obţinut, între , un număr de de victorii aeriene, printre cei mai buni piloţi numărându-se căpitanul Constantin Cantacuzino cu 68 de victorii, căpitanul oltean Alexandru Şerbănescu (a doborât 60 de avioane inamice), locotenentul Tudor Greceanu (cu 42 de victorii), sublocotenentul Ioan Di Cezare (cu 40 de victorii) La intrarea României în război împotriva URSS, la 22 iunie 1941, ca aliat al Germaniei, aviaţia militară română avea în serviciu 621 avioane. Henschel HS 129, Messerschmitt 109, SM 79, Junchers 87, IAR 80 au fost cele mai bune avioane din dotarea aviaţiei române. Pe frontul de est a acţionat gruparea aeriană de luptă cu 235 de avioane vânătoare. Generalul de escadră Emanoil Ionescu a fost contemporanul şi coordonatorul acestor izbânzi, şi, totodată martorul tragediilor şi pierderilor umane şi materiale cu care istoria se scrie, ceea ce denotă o mare capacitate de organizare şi multă tărie de caracter. Peste toate acestea, putem concluziona, fără teama de a greşi ori exagera, că generalul de escadră Emanoil Ionescu a fost ori norocos, ori oportunist cu orice preţ, sau, de ce nu, şantajabil până la discreditarea în faţa propriei persoane, din moment ce a slujit, de pe treapta cea mai înaltă, două regimuri antagonice, total opuse ca doctrină A fost combatant pe ambele fronturi, ca înalt factor decident, aducând, de fiecare dată, elogii victoriilor de pe câmpul de luptă, secvenţele din documente şi presa vremii fiind elocvente. În calitate de Comandant al Aeronauticei, în anul 1941 prezenta M.S. Regelui Mihai I următorul raport: Grupul aeronautic Lt-C-dor Popişteanu D. general de escadră a rostit în faţa MS Regelui, cu ocazia glorioasei săvârşiri din viaţă a lt.-comandor Alex. Popişteanu, un raport, din care cităm următoarele: Majestate Comandantul aeronauticei raportează astăzi Majestăţii Voastre îndeplinirea datoriei, pentru unul din grupurile sale, pentru eroicul Grup 7 de sub comanda lt.- comandor Alexandru Popişteanu. În 60 zile de luptă, zburătorii acestui Grup din faţa Majestăţii Voastre au executat: - 59 misiuni însoţite de bombardamente; - 11 misiuni recunoaştere la inamic; - 9 misiuni atacuri la sol; misiuni vânătoare liberă în sector. Total, 223 misiuni la inamic, purtând 40 lupte aeriene cu rezultatul următor: - 55 victorii aeriene; - 20 avioane lovite la sol; Total, 75 avioane inamice distruse. 74

75 În fruntea acestui grup a fost exemplul viu de curaj şi sacrificiu lt.-comandor Popişteanu Alexandru, care are 35 de ieşiri la inamic în fruntea zburătorilor săi şi 2 aterizări în liniile de luptă terestră, pentru a-şi salva doi dintre zburătorii săi, loviţi de gloanţele duşmane în avion. De câteva zile vânătoarea inamică (sovietică, s.n.), superioară numericeşte, face eforturi de a zădărnici înaintarea trupelor noastre, dar curajul vânătorilor din Grupul 7 micşorează în fiecare zi numărul lor. În ziua de 24 august 1941, la orele 18,30, în misiunea de vânătoare liberă, lt. Popişteanu Alexandru, în fruntea a 10 vânători din grupul său, atacă la 3500 m o formaţie de vânătoare inamică, superioară ca număr. Numai în această luptă sunt doborâte 6 avioane inamice, dar această frumoasă victorie este plătită scump de Grupul 7 vânătoare, prin însăşi moartea eroică a comandantului său. A căzut îndeplinindu-şi datoria la postul de onoare pe câmpul de luptă. Fapta sa a înscris-o cu sângele său în Cartea de Aur a Aviaţiei şi va rămâne de-a pururi un exemplu viu pentru toţi zburătorii relatau ziarele din data de 1 sept * Generalul av. Emanoil Ionescu comandantul Corpului 1 Aerian, a fost decorat cu <Crucea de cavaler al Crucii de Fier> la 10 mai 1944 de către Luftwaffe Generaloberst Otto DeBlogh comandantul Luftflotte 4, pe un aerodrom din Moldova. * In ianuarie 1944, armata sovietică a ajuns la vechea frontieră a Poloniei; în februarie, pe malul Nistrului, în nordul Basarabiei; iar în martie, pe Prut în faţa Iaşului. Aviaţia militară română a trebuit să părăsească Tiraspolul şi să se mute, succesiv, la Tecuci, Bacău şi Roman. Aviaţia de bombardament se afla la Focşani şi Ziliştea, iar cea de asalt Stukas, de recunoaştere şi sanitară, era la Tecuci. Corpul de Armată comandat de generalul Emanoil Ionescu se afla la Nicoreşti. Românii luptau acum pe teritoriul naţional, bombardat în nenumărate rânduri de aviaţia inamică. La 20 august 1944 armatele sovietice au declanşat o mare ofensivă. Aviaţia noastră de atac şi cea de bombardament în picaj, Ju-87 Stukas, au atacat punctele de forţă sovietice de peste Prut care aveau un foc aerian extrem de puternic. A fost o zi cu multe pierderi pentru aviaţia românească. Trei zile mai târziu, România avea să încheie lupta contra URSS, SUA şi Anglia. (Rador, SRR.Ro). * În urma retragerii de pe fronturile din Moldova şi a evenimentelor care au urmat, unităţile Corpului 1 Aerian Român au intrat în refacere astfel: aviaţia de vânătoare cu avioanele Me- 109 a fost grupat la Bucureşti; cea cu avioanele IAR 80/81 la Geamăna, Piteşti; bimotoarele SM 79 la Stăneşti, iar restul unităţilor la Craiova. Refacerea s-a impus în urma pierderilor cât şi a oboselii personalului. Prin ordinul nr /29 aug. 1944, Corpul 1 Aerian Român s-a contopit cu Regiunea 1 Aeriană, iar punctul de comandă a fost stabilit la Sibiu. La 7 sept. 1944, Grupul 8 Asalt a primit ordin de deplasare pe aerodromul Balomir. Tot aici au fost dislocate Grupurile 5 Bombardament şi 6 în Picaj. Corpul 1 Aerian român, aflat sub comanda generalului Emanoil Ionescu, era deja în compunerea Armatei 5 Aeriene Sovietice din cadrul Frontului 2 Ucrainean. Piloţii români au fost primiţi cu ostilitate de ofiţerii şi soldaţii sovietici care ocupaseră aerodromul. Practic, au fost puşi sub arest, cu santinele pe aerodrom şi la barăcile unde au fost duşi. La intervenţia generalului Emanoil Ionescu, care s-a deplasat personal la Balomir, însoţit de mai mulţi ofiţeri sovietici, acea situaţie a luat sfârşit. A ordonat pregătirea avioanelor pentru îndeplinirea misiunilor de luptă, întrucât trupele germano 75

76 maghiare presau puternic şi era nevoie de aviaţie. Acţiunile de luptă ale Corpului 1 Aerian Român au durat până la 12 mai 1945, dar au primit ordin de deplasare în ţară abia la 29 iulie * Biografia generalului Emanoil Ionescu, aşa de stufoasă, determinată de o activitate impresionată, printre cele mai ilustre din aviaţia şi armata română, marcată prin studii militare, de specialitate şi specializări în ţară şi străinătate, participarea în campaniile decisive ale ambelor conflagraţii mondiale, soldată chiar şi cu rănirea pe front, prezenţa în bătălii, dar şi în amfiteatrul învăţământului militar românesc, în calitate de combatant şi comandant, fiind martor şi coautor al evoluţiei aeronauticii interbelice, poate fi reliefată exhaustiv numai prin prezentarea <Memoriului Personal>, document pus la dispoziţia noastră de Centrul de Studii şi Păstrare a Arhivelor Militare şi Istorice, Piteşti: Emanoil Ionescu a participat în următoarele campanii: - Campania ; - Campania din Transnistria ; - Campania din Basarabia ; - Campania din Est şi ; - Campania pentru eliberarea Transilvaniei, Ungariei şi Cehoslovaciei. * Rănit. În Campania din Basarabia într-un accident de avion la 28 august 1920 la Chişinău. Aptitudini speciale: - Brevetat pilot la 11 iulie 1918, brevet nr. 127; - Brevetat observator aerian la 15 sept 1928, bv. nr. 201; - Brevetat observator avion în Franţa la 1 sept. 1926; - Brevetat internaţional pilot 1 aug. 1921, bv. nr.15. * Studii: - Primare Gimnaziul - Secundare Şcoala Normală Studii militare - Şcoala pregătitoare a ofiţerilor de rezervă; - Şcoala de pilotaj Tecuci, 1918; - Şcoala de observatori aerieni, 1923; - Şcoala de observatori aerieni Versailles, curs pregătire pentru grad maior, absolvit; - Şcoala de aplicaţii a Aeronauticei Versailles, 1923; - Şcoala Superioară de Război, 1930, promoţia 36. * Recompense, decoraţiuni şi medalii - Ordinul Crucea de Aur a Virtuţii Aeronautice cu spade, 1930; - Ordinul Steaua României cu spade grad Cavaler cu panglică, 1924; - Ordinul Coroana României cu spade grad Cavaler cu panglică a Virtuţii Militare, 1919; - Ordinul Coroana României în grad Ofiţer, 1924; - Ordinul Crucea de Aur a Virtuţii Aeronautice, 1930; - Ordinul Crucea de Aur a Virtuţii Aeronautice cu o baretă, 1931; - Ordinul Crucea de Aur a Virtuţii Aeronautice cu două barete, 1932; 76

77 - Medalia Virtutea Militară de pace, clasa I, 1928; - Medalia Victoria, 1926; - Crucea Comemorativă, 1920; - Legiunea de onoare în grad de cavaler, 1932; - Medalia 25 de ani de serviciu. * Ştiri importante din ziarul,,unirea Poporului, nr. 11/1945, pag. 3:,,Noul guvern Domnul Dr. Petru Groza, preşedintele,,frontului Plugarilor, a format noul guvern. Între membrii executivului se află şi: Gheorghe Tătărescu vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru al Afacerilor Străine, Lucreţiu Pătrăşcanu Justiţie, Gh. Gheorghiu Dej Lucrări Publice şi Comunicaţii, General Vasiliu Răşcanu Ministru de Resboiu. (n.a. Guvernul cuprindea un număr de 18 miniştri şi 14 subsecretari de stat.) General Emanoil Ionescu - Subsecretar de Stat al Aerului. În memoriul personal de la Arhivele Militare din Piteşti se păstrează datele esenţiale despre activitatea generalului Emanoil Ionescu cu care ilustrăm acest material (arhiva autorilor) * Ardealul cedat şi noul guvern Domnul Dr. Petru Groza a anunţat imediat după depunerea jurământului că D.L mareşal Stalin s-a învoit ca în Ardealul cedat să se instaureze autorităţile române şi ca prizonierii noştri de resboiu din Rusia să fie lăsaţi acasă. Totdeodată s-a hotărât ca zilele de Martie să fie zile de sărbătoare, de bucurie că autorităţile române au putut intra în Ardeal, iar în ziua de 13 Martie să se dea mulţumită lui Dumnezeu în toate bisericile ţării pentru aceasta. Întreaga presă a sărbătorit acest eveniment şi a adus mulţumire D.lui mareşal Stalin pentru aceste două hotărâri ale D-Sale. * Consiliul de miniştri la Cluj În Consiliul de miniştri de Duminică 11 martie s-a hotărât ca cel mai apropiat consiliu de miniştri să se ţină la Cluj, în capitala Ardealului, în 13 Febr., drept recunoştinţă pentru intrarea administraţiei româneşti în Ardeal. * Conform publicaţiei,,revista aeronauticei (nr. 7-8, iulie august 1945, p. 26) Ministrul Subsecretar de Stat al Aerului din cadrul guvernului condus de dr. Petru Groza, general Emanoil Ionescu se adresează aviatorilor militari români cu cuvintele:,,aviaţia se întoarce victorioasă în ţară, dar nu pentru a se odihni. O altă muncă o aşteaptă, una care cere imperativ ca aripile româneşti să slujească mai departe interesele patriei. Din păcate pentru aviaţie, ca şi pentru celelalte forţe româneşti, ce a urmat în primii ani după război nu a fost o muncă, ci a însemnat o adevărată decimare a forţelor armate, prigoana împotriva militarilor români cu orientări,,nesănătoase şi 77

78 periculoase pentru conducerea comunistă instaurată în România de către trupele sovietice de ocupaţie. * Ziarul Scânteia, nr.281/22 iulie 1945, în pag. 3 scria: Sărbătorirea Zilei Aviaţiei la care membri ai guvernului au fost decoraţi cu Virtutea Aeronautică Aflăm că...de Ziua Aviaţiei, pe şoseaua Jianu s-au aliniat unităţi din Geniu Aeronautic, Şcoala de Aviaţie, Artileria Antiaeriană, în frumoase uniforme albastre... Din discursul d.lui general aviator Emanoil Ionescu, am reţinut: Aviaţia română este astăzi în sărbătoare. În fiecare an aviatorii se adună la măreţul Monument al aviatorilor ce cu aripile întinse priveşte departe în zările albastre şi azurii ale progresului, aducând omagiul lor celor ce s-au jertfit. Sărbătorirea de astăzi a continuat d. general Ionescu are însă o semnificaţie cu mult mai mare, căci este prima sărbătoare după atâţia ani de crunt război în care aviaţia română şi-a făcut datoria în lupta contra Germaniei hitleriste. Aportul adus de aviaţia română, precum şi valoarea ei, au fost recunoscute şi concretizate prin citări în ordinele de zi ale generalisimului Stalin, dar în afară de aceste fapte de arme, aviatorii români au reuşit ca din lupta şi din sacrificiile comune să închege cu armatele sovietice o camaraderie, o frăţie de arme şi o prietenie, bazate pe cunoaştere şi apreciere reciprocă, care reprezintă o trainică bază pentru dezvoltarea legăturilor noastre viitoare cu marele aliat de la Răsărit. Aviaţia are un mare rol de îndeplinit în perioada de după război, uşurând transporturile, făcând o legătură cât mai strânsă între state. După discursul d-lui Ministru al Aviaţiei titrează cotidianul Scânteia urmează înmânarea decoraţiilor pe care M.S. Regele le-a conferit membrilor guvernului, ofiţerilor generali şi superiori, ofiţerilor, subofiţerilor şi ostaşilor aviatori, personalului aeronautic. Au fost decoraţi cu Virtutea Aeronautică, d. dr. Petru Groza, tov. 78

79 Ministru Gh. Gheorghiu-Dej, d. Ministru general de cop de armată Vasiliu-Răşcanu, d. Ministru Mircea Durma, d. Ministru Bejan, d-nii g-ral Ionaşcu, g-ral Dămăceanu, g-ral Dombrovschi, tov. I.G. Maurer, Vâlcu etc... Solemnitatea s-a încheiat printr-o frumoasă defilare a trupelor în faţa d-lui dr. Petru Groza, preşedintele Consiliului de miniştri, a membrilor guvernului şi a delegaţiilor sovietice şi aliate conduse de: d. col Listrov, din partea Armatei Roşii, gen. Skyler, din partea Misiunii militare americane şi vice-amiral al aerului Stevenson, din partea Misiunii militare britanice. Au defilat unităţi din transmisiuni, pionieri, şcoala de aviaţie, artileria anti-aeriană precum şi o unitate a Armatei Roşii, într-o ireproşabilă ţinută. * (n.a. Constatăm, aşadar, că aviaţia militară românească era reprezentată numai de şcoala de aviaţie. Grupurile şi Regimentele de aviaţie au fost decimate: tehnica aeronautică distrusă în încleştările aeriene şi bombardamentele, de la Stalingrad până în Munţii Tatra; piloţii, mecanicii, observatorii şi navigatorii rămaşi pradă pe câmpurile de luptă, în lagărele sovietice ori închisorile noului regim). * În total, între anii , aviaţia română a pierdut de aviatori, observatori, mecanici de avioane, militari din trupele auxiliare.. Până la Odesa, aeronautica militară română a obţinut 661 de victorii aeriene. Aviaţia militară română a luptat pe frontul de est până la 22 august 1944, participând la marile bătălii de la Stalingrad sau de pe fronturile din Crimeea şi Ucraina. Aviaţia română a obţinut între anii un număr de 2000 de victorii aeriene. Printre cei mai buni piloţi români s-au numărat: cpt. Ctin Cantacuzino 68 de victorii, cpt. Alex Şerbănescu a doborât 60 de avioane inamice, lt. Tudor Greceanu 42 de victorii, slt. Ioan Di Cezare 40 victorii. După 23 august 1944, când România a 79

80 trecut de partea Naţiunilor Unite, aviaţia militară reorganizată în Corpul Aerian Român comandat de generalul Emanoil Ionescu (8 sept mart 1945) şi generalul Traian Burduloiu (12 mart. 12 mai 1945) a contribuit la eliberarea nord-vestului ţării, a Ungariei şi a Cehoslovaciei.... Corpul Aerian Român a executat în perioada 23 aug mai 1945, un număr de misiuni de luptă la inamic cu ieşiri avion, în ore de zbor. *,,Împreună cu trupele terestre, un aport important în luptele de pe teritoriul Cehoslovaciei a avut Corpul aerian român, cu un efectiv de peste 7300 oameni*, 20 de escadrile şi un număr de 239 de avioane**. Sprijinind activ atât acţiunile ofensive, cât şi pe cele de apărare, aviatorii români au dat dovadă de un înalt spirit de eroism şi sacrificiu. Trecând prin barajele artileriei antiaeriene inamice şi înfrângând atacurile aviaţiei de vânătoare a acestuia, zburătorii noştri au dat lovituri puternice sistemului de apărare hitlerist, i-au dezorganizat transporturile de pe calea ferată şi şosele, i-au lovit rezervele şi grupările de contraatac în adâncimea dispozitivului şi au împrăştiat coloanele ce se deplasau spre front sau în spate, spre noi aliniamente de apărare. Sprijinirea acţiunii de la Zvolen sau a luptelor pentru eliberarea oraşelor Kremnica şi Previzda, a ofensivei de la Trenci sau Uhersky Brod, iată numai câteva dintre acţiunile de luptă în care aviatorii români au intervenit prompt, hotărât şi eficace în sprijinul trupelor terestre. Pentru participarea activă şi eroismul de care au dat dovadă în luptă, aviatorii români au fost citaţi prin ordine de Comandamentul suprem sovietic. Prin ordinul 329/ 4 apr al comandamentului menţionat, se arată că,,în lupte duse de trupele sovietice, în cooperare cu cele române, s-au distins trupele Armatei 4 române şi aviatorii Corpului aerian român de sub comanda generalului de divizie Emanoil Ionescu ***. Activitatea dusă de Corpul aerian român pe teritoriul Cehoslovaciei însumează, statistic, de misiuni cu de ieşiri avion în ore de zbor. În timpul acestor misiuni au fost lansate asupra inamicului peste 900 t de bombe producându-i pierderi evaluate la 29 tancuri, 20 baterii de artilerie de diferite calibre, 448 de autovehicule şi 239 căruţe cu materiale de război şi trupă, peste 40 de trenuri militare, 3 aerodroame şi nenumărate puncte de sprijin ale infanteriei şi alte lucrări de apărare. Succesele obţinute în luptă de către aviatorii noştri au fost obţinute cu jertfa a 135 de oameni**** şi 62 de avioane pierdute. *. Arh. MFA M.St. M., dos. 686/84, anexa 21, şi dos. 686/126, f **. Ibidem. Dos. 686/187, f. 195; dos. 686/85, f. 24, 31; dos. 686/82, f. 37; dos. 732/1, f.37. *93 Ibidem Dos. 457/387, f. 21. *94 Ibidem, Dos. 686/187, f. 195; dos. 234/2, f ; dos. 234/3, f ; dos. 686/2, f.34, 35, 75; dos. 732/9, f. 37, 44; dos. 234/63, f. 13, graficul nr. 44. * Un cuvânt pentru aviaţie <România aeriană>, ianuarie 1946 Aviaţia românească trece astăzi prin împrejurări deosebite, în strânsă legătură cu prefacerile adânci ale ţării noastre. Am ieşit dintr-un război, în prima lui parte dezastruos şi antinaţional, pe linia adevăratelor destine ale poporului nostru, în a doua lui parte. Acum sîntem alături de marile popoare aliate, cu care împreună am izbândit şi cu care împreună vom fi chemaţi să construim pacea. 80

81 Aviaţia noastră urmează linia acestor prefaceri. Am avut o aviaţie de război, care şi-a făcut cu prisosinţă datoria pe frontul apusean pentru zdrobirea fascismului hitlerist maghiar, sub conducerea destoinică a generalului comandant aviator Ionescu Emanoil. actualul ministru al aerului. Fireşte, aviaţia militară îşi are bine închegate rosturile sale. Însă cu mult mai largi şi pe drept cuvânt sînt orizonturile aviaţiei civile, pe care o înţelegem, sub toate aspectele ei: comercial, sanitar, sportiv, educativ, ştiinţific, agronomic, propagandistic etc. Numai din această scurtă înşirare se poate vedea cât de larg este câmpul (am putea zice mai exact atmosfera ) de activitate a aviaţiei civile. În ce ne priveşte ca reprezentanţi ai unui departament de o valoare deosebită în politica largă a guvernului dr. Petru Groza, pentru democratizarea ţării, pentru asigurarea unui bun trai general, pentru întărirea păcii, am simţit nevoia, din primul moment, a unui sprijin în activitatea noastră din partea aviaţiei. De aceea, după oarecare stabilizare şi organizare a ministerului propagandei ne-am îndreptat imediat către conducătorul departamentului aerului, domnul general comandant aviator Emanoil Ionescu, care personal şi înţeles de toţi colaboratorii săi imediaţi ne-a dat tot sprijinul. Am organizat un serviciu de aerotransport cu personal şi avioane de la S.S.A., Direcţia aviaţiei civile, ataşat cabinetului, care deserveşte deocamdată regionalele ministerului propagandei, înfiinţate de acum câteva luni.. În acest fel, aviaţia se integrează complet rosturilor vremurilor de astăzi, de luptă sistematică pentru construirea unui viitor mai fericit şi pentru poporul nostru. Menţionăm şi devotamentul faţă de principiile venite de la Răsărit, precum şi hotărârea guvernului, aşa cum a fost anunţată în ziarul Unirea Poporului, nr. 11/1945, pag. 3: Jefuitorii şi saboteurii Adică aceia care vor lucra împotriva democraţiei şi a guvernului, vor fi pedepsiţi cu moarte. Tribunalele vor judeca rapid (= iute), şi sumar (fără multă vorbă; sau fără a recurge la formele obişnuite). Aşa a hotărât Consiliul de Miniştri de Duminică, 11 martie. * Generalul de Corp de Armată aviator Emanoil Ionescu rămâne un etalon remarcabil pe firmamentul aeronauticii româneşti! Un aviator care-şi are locul distinct în istoricul aeronauticii. Devreme, la numai 56 de ani trecuţi, a plecat la Domnul! A fost căsătorit cu d-ra Matilda Ergas de religie catolică, în 18 oct 1928, în oraşul Seine (Franţa), cu aprobarea I.G. Aeronauticii nr /1928. Au avut împreună un băiat, Pierre- Emanuel, născut la 21 iunie Domiciliul, str. Dr. Babeş, nr. 29, Bucureşti. A fost vorbitor al limbilor: germană, franceză, italiană şi rusă. În semn de recunoaştere, câte o stradă din municipiile Slatina şi Bucureşti îi poartă numele, la fel ca şi Baza militară Flotila 71 Aeriană de la Câmpia Turzii. Generalul Emanoil Ionescu pe coperta revistei,,der Adler, ediţia românească 81

82 Monografia Şcolii primare din comuna Perieţi, judeţul Olt (II) Virginia Toma În lucrarea monumentală De la Bacea la Tituleşti, pagini de istorie - Iancu Stan Toma arăta:,,un moment important în istoria monografiilor săteşti îl constituie lucrările câtorva serii de învăţători, prezentate în manuscris la Ministerul Învăţământului pentru obţinerea gradului I, în perioada , idee fericită, care a contribuit în oarecare măsură la dezvoltarea istoriografiei săteşti. Între aceste lucrări se înscrie şi Monografia şcolii primare din comuna Învăţătorii Al. şi Virginia Toma, naşi de cununie la căsătoria preotului Nicolae Mezdrea cu Janeta (20 sept. 1936) Perieţi a învăţătoarei Virginia Toma care se găseşte în original la Arhivele Naţionale din Bucureşti, Fond Ministerul Culturii Naţionale şi al Cultelor, din care prezentăm partea a II-a. Prima parte a acestei interesante monografii am prezentat-o în numărul 60/2016 al acestei reviste. Ileana-Monica Barbu, Mihai Barbu Învăţământul Rezultatele statistice se pot vedea pe 24 ani începând cu 1918, de când şcoala posedă matricole. Cele anterioare, în afară de una din , au fost distruse în timpul ocupaţiei din timpul războiului de întregire. Anul şcolar Totalul copiilor recenzaţi Total B+F Totalul copiilor obligaţi să urmeze B F B F Total B+F Elevi înscrişi B+F Elevi absolvenţi a 4-5 clase B+F Elevi absolvenţi a 7 clase B+F

83 TOTAL

84 Din examinarea tabloului de mai sus, se observă că numărul copiilor obligaţi să urmeze şcoala, faţă de cei înscrişi este mai mare. Această disproporţie pe măsură ce s-a înmulţit numărul posturilor de învăţători şi numărul sălilor de clasă s-a micşorat, ajungând ca azi să nu mai fie aproape niciun copil care să nu aibă măcar cursul elementar. În unii ani, se observă oarecare diferenţă între înscrişi şi recenzaţi, diferenţă ce se explică prin faptul că în recensământ se trec copiii după vârstă şi între ei intră şi absolvenţii cursului primar care nu mai sunt obligaţi şi nici nu se înscriu. De asemenea între recenzaţi intră şi elevii cu patru clase care s-au înscris la şcoli secundare, precum şi copiii de la 5-7 ani. Până în anul 1925, absolvenţii cursului primar, sunt socotiţi cei cu 4 sau 5 clase primare. Pe anii şcolari , au fost înscrişi 1429 elevi şi au absolvit poartă semnătura învăţătoarei Virginia Al. Toma Manuscrisul monografiei Şcolii Primare Mixte din comuna Perieţi, jud. Olt... Pe anii şcolari şi , n-avem absolvenţi ci numai promovaţi în clasa a V-a şi a VI-a. Primul contingent de absolvenţi cu şapte clase s-a dat în anul Pe anii şcolari nu au fost absolvenţi, deoarece elevii nu urmau, iar sancţiuni nu se aplicau, din cauza regimurilor politice care se supralicitau, prin a-i absolvi de ele. Pe de altă parte, cetăţenii nu vedeau foloase imediate pentru cei cu şapte clase, şi cu mare greutate s-au putut convinge ca să organizeze şapte clase. S-au mai dat absolvenţi între La 4884 înscrişi pe 25 ani, sunt 178 elevi absolvenţi, dintre care 143 cu 4-5 clase şi 35 cu 7 clase. Menţionăm că în anii , au funcţionat şi cursuri de adulţi care au dat 22 absolvenţi, fiind conduse de Alexandru Toma. Dintre absolvenţi, au urmat cursuri superioare cursului primar următorii: Dumitru Perieţeanu doctor chimist; Lungu Ioan colonel; Lungu Stancu căpitan; Brânzaru Aristotel căpitan; Gurlui Iancu căpitan; Mihăilescu Constantin medic, mort în război; Drăghicescu Constantin funcţionar bancă, mort în război; Drăghicescu Richard căpitan; Drăghicescu Dumitru profesor la Gimnaziul Industrial Slatina. 84

85 Învăţători cu şcoală normală: Stoica Mihalache, Guţescu Ioan, Cosma Marin, Alexe Ecaterina, Ionescu Maria, Florea Ilie, Iliescu Marin, Voiculescu Aristotel, Lincă Gheorghe, Olteanu Mihail- mort în război, Pirciulescu Alexandru decedat, Mărculescu Sofia. Alţi absolvenţi: Cosma Mihail - avocat Slatina, Deaconescu Traian avocat Bucureşti; Nicolescu O parte dintre notabilităţile comunei Perieţi în Sus: preotul Nicolae Mezdrea, învăţătorul Al. Toma, un învăţător neidentificat; jos: Ion Cosma, Marin Davidescu (socrul lui Al. Toma), şeful de post, persoană neidentificată, preoteasa Janeta Mezdrea, învăţătoarea Virginia Toma (în costume populare), perceptorul Alexandru Cosma (stând) şi un grup de copii şi părinţi (după Claudia- Theodora Truţă, Mihai Barbu- Monografia comunei Perieţi, judeţul Olt, 2013) Iancu locotenent; Pirciulescu Vasile avocat Bucureşti; Mărculescu Teodor căpitan, Antonescu Marin preot teolog. Dintre absolvenţii cu 4 sau 7 clase primare, foarte mulţi ocupă diferite servicii în administraţie, CFR, bănci, PTT etc. Biblioteca În anii din urmă şi pentru cerinţele timpului, şcoala a devenit un centru de activitate, pe lângă care au luat fiinţă anexele necesare. În primul rând, pentru absolvenţii şcoalei, să nu piardă contactul cu şcoala, s-a înfiinţat o bibliotecă, care numără azi peste 200 de volume şi peste 100 reviste diferite, majoritatea cu conţinut agricol. Cărţile au fost date parte de Casa Şcoalelor şi parte donate de învăţători. Aceste cărţi sunt citite mai ales iarna. Muzeul şcolar care ar fi de dorit în fiecare şcoală. Şcoala are un bogat muzeu alcătuit din diferite obiecte din piatră găsite la Floru de învăţătorul Aristotel Voiculescu; diferite monede, stampe, fotografii, seminţe de plante, materiale intuitive necesare la predarea ştiinţelor naturale, ştiinţelor fizico-chimice. Grădina şcolară - este împrejmuită şi cultivată cu flori şi legume. Aceasta fiind prea mică, s-au luat măsuri ca terenul de 1,5 ha proprietatea şcoalei, ce se află situat între primărie şi cimitirul satului, la o distanţă de 300 m de şcoală, să se împrejmuiască şi să se constituie grădina şcoalei. Diverse Şcoala are un cor bisericesc, care dă răspunsurile liturghice, la sărbători. S-a observat că de când elevii cântă la biserică, vine mai multă lume; părinţii simt o mândrie când îşi văd odraslele cântând. Lucrului manual i se dă toată atenţia. Elevii cursului supraprimar lucrează coşuri şi preşuri din foi de porumb, mături şi împletituri din paie şi altele. Elevii lucrează şi în 85

86 atelierul de tâmplărie. În acest an, nu a fost numit niciun maistru şi elevii lucrează obiecte uşoare sub conducerea învăţătorilor bărbaţi. Cantina şcolară În anul 1938, a luat fiinţă cantina şcolară, care a servit şi serveşte şi azi ceai cu pâine la elevi săraci. Din acest an li se serveşte la prânz, de 3 ori pe săptămână şi hrană caldă. Posedă vesela necesară, procurată prin grija directorului şcoalei. Se conduce efectiv de subsemnata, ajutată de elevele de clasa a IV-a şi cele din cursul complementar. Fondurile sunt de la primărie şi din colecte făcute în sat. Cooperativa şcolară În anul 1940, s-a înfiinţat cooperativa,,ardealul, cu un capital de 800 lei şi 40 membri. Scopul cooperativei este de a-i iniţia pe elevi în spirit cooperatist, precum şi a-şi cumpăra cărţi şi rechizite cu preţuri mici. În acest an, cărţile s-au procurat prin cooperativă depunându-se rabatul de 900 lei, la diversele venituri. Cooperativa are azi un capital de 1200 lei, care în doi ani a adus un beneficiu de circa 3000 lei. Primul consiliu de administraţie a fost compus din următorii elevi: Popa S. Marin clasa a VII-a, Alexe Elena clasa a VI-a, Lică Tudor clasa a VII-a, Ghimiş Florea clasa a V-a, Antonescu Tudor clasa a IV-a şi Mezdrea Vasile clasa a IV-a, iar cenzori: Cosma Emilia clasa a VI-a, Lică Gherghina clasa a IV-a şi Cosma Filofteia clasa a IV-a. În anul şcolar o parte din membrii consiliului absolvind, iar alţii plecând la şcoli secundare, consiliul s-a reconstituit astfel: Burciu Constantin clasa a VI-a, Pârvan I. Marin clasa a VII-a, Florea Ilie clasa a V-a, Tudor Ion clasa a VI-a, Predescu Alexandra clasa a VI-a şi Ionescu Gheorghe clasa a IV-a, iar cenzori: Găbunea Ion clasa a IV-a, Diaconescu Georgiana clasa a IV-a şi Ghimiş Constantin clasa avi-a. Căminul cultural Pe lângă şcoală a luat fiinţă în anul 1939 căminul cultural,,perieţi prin activitatea căruia se dirijează toate acţiunile culturale, economice şi sociale. În anii s-au colectat prin cămin diferite obiecte de îmbrăcăminte, săpun şi alimente pentru ostaşi şi răniţi. A fost condus de următorii preşedinţi: Ofiţă Nicolescu arendaş ( ); Ion Georgescu ( ); Dumitru Stoicescu ( ); Smarandache Ungureanu ( ); Preot Gheorghe Diaconescu ( ); Ion Antonescu ( ); Victor Olteanu perceptor ( ); Preot Nicolae Mezdrea ( ). De la înfiinţarea comitetului şi până azi, secretar a fost Alexandru Toma cu întrerupere de 2 ani: 1927 şi 1928 când a fost subrevizor de control şi în anii când a fost revizor şcolar al judeţului Olt. Administraţia Şcoala a fost administrată de următorii diriginţi-directori: Florea Drăghicescu până la 1 septembrie 1918; Alexandru Toma învăţător gradul I de la 1918, în care calitate se găseşte şi astăzi. În acest interval a girat direcţia în anii 1927 şi 1928 învăţătorul Ilie Popa, pe timpul când învăţătorul Alexandru Toma a fost subrevizor şcolar de control. Pe perioada când Alexandru Toma a fost revizor şcolar a fost înlocuit de: învăţătorul Mihail Stoica , învăţătorul Marin Ionescu şi învăţătorul Aristotel Voiculescu Inspecţiuni Până în anul 1918 în arhivă nu se găseşte nicio condică de inspecţie. Din 1918 şcoala a fost inspectată astfel: revizorul şcolar Paraschiv Rădulescu 10 octombrie 1918; revizorul şcolar Gheorghe Poboran 1 septembrie 1920, 7 decembrie 86

87 1920, 23 februarie 1921, 22 decembrie 1921; revizorul şcolar M. Andreescu 23 mai 1921, 11 mai 1927; revizorul şcolar N. E. Căpăţână 29 martie, 16 mai 1922, 13, 23 noiembrie 1923, 3 martie 1924, 22 noiembrie 1927, 27 aprilie 1929, 15 ianuarie 1930; inspectorul şcolar N. Gh. Teodosiu 15 aprilie, 12 iunie 1921; subrevizorul şcolar Ion F. Popescu 2 martie, 23 mai 1922, 15 martie, 13 octombrie 1923, 11 noiembrie 1924, 17 septembrie, 7 decembrie 1925; subrevizorul şcolar C. Niţulescu 2 iunie 1926; subrevizorul şcolar Pavel Vitănescu 9 martie 1925, 24 septembrie, 12 noiembrie 1926, 11 mai 1927; inspector şcolar Victor Protopopescu 11 decembrie 1923, 17 decembrie 1925; inspector şcolar Paraschiv Rădulescu 26 noiembrie 1926; subrevizor şcolar Mihail Ristea 25 februarie 1927, 9 decembrie 1932; subrevizor şcolar Alexandru Toma 24 octombrie 1927, 4 aprilie, 24 octombrie 1928; inspector şcolar Teodor Dumitrescu 9 martie 1928; subrevizor şcolar Stancu Predescu 4 decembrie 1928; subrevizor şcolar Ion Ionescu 26 mai 1929, 13 martie 1930, 22 februarie 1939, 23, 28 mai 1939; subrevizorul şcolar Radu Popescu 22 ianuarie 1931; revizorul şcolar Dionisie Popescu 19 aprilie 1932; revizorul şcolar Dumitru Giuculescu 27 septembrie 1933, 16 aprilie 1938; revizorul şcolar M. Marinescu 4 decembrie 1933; inspector şcolar M. Boldescu 9 ianuarie 1934, 9 iunie 1937; subrevizor şcolar I. Bărăscu 14 februarie 1934, 29 mai 1935; inspector şcolar C. Nedelcu 6 iunie 1934; revizorul şcolar Alexandru Toma 5 decembrie 1935, 12 februarie, 28 iunie, 21 septembrie, 3 decembrie 1936, 9 martie 1938; subrevizor şcolar M. Şerbănescu 4 martie 1936; inspector şcolar Şt. Diaconu 3 aprilie, 9 iunie 1937; inspector şcolar Şt. Ionescu 28 martie, 16 aprilie 1938; subrevizor şcolar Marin Popescu 14 noiembrie 1940, 4 februarie 1941; revizorul şcolar Teodor Rădulescu Barbu 6 iunie 1941; revizorul şcolar R. Niţu 16 septembrie 1941; subinspector şcolar Şt. Diaconu 3 decembrie 1941; inspector şcolar regional D. Giuculescu 14 ianuarie Din inspecţii se constată numai sfaturi şi îndrumări date învăţătorilor, în interesul şi pentru progresul învăţământului şi al şcoalei. Închei această monografie, împăcată în conştiinţă, că m-am străduit a o face cât mai completă, iar dacă nu voi fi reuşit îndeajuns, este lipsa de documente din arhiva şcoalei. Totuşi, dacă la fiecare şcoală s-ar întocmi o monografie cel puţin ca aceasta, s-ar întocmi celule sigure pentru întocmirea în viitor, a istoricului şcoalei româneşti, cât mai precis. 87

88 Mărturii despre pictorul Marius Bunescu (III) Ne-a parvenit printr-o fericită întâmplare un document excepţional. Este vorba despre un manuscris de 8 pagini intitulat,,marius Bunescu. Bibliografie. Expoziţii personale. Documentul este scris de mâna pictorului, fiecare pagină poartă semnătura sa în partea de jos şi a aparţinut profesorului slătinean Gheorghe Mihai, fost director al Arhivelor Statului din Slatina şi un împătimit al istoriei locale. Bănuim că documentul i-a parvenit de la profesorul caracalean Crăciun Pătru care, probabil, îl avea de la pictor cu care s-a aflat în raporturi prieteneşti. În această listă, Marius Bunescu face o trecere în revistă completă a tuturor cronicilor plastice din presa anilor care fac referire la expoziţiile sale. Cu alte cuvinte, pictorul ne indică peste timp în ce direcţie va trebui să căutăm mărturii ale activităţii sale artistice. Pornind pe acest drum, am căutat la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti publicaţiile indicate de artist, descoperind o parte din cronicile plastice menţionate în document. În numerele 60 şi 62 ale Memoriei Oltului şi Romanaţilor am prezentat cronicile plastice referitoare la anii 1919 şi În documentul citat, pictorul nu menţionează pentru anii nici o Marius Bunescu-,,Autoportret cronică iar pentru anul 1925 semnalează următoarele cronici plastice, autorii, ziarele şi data publicării: 1. B. Marian, Universul, 21. II Fulmen, Dimineaţa, 21. II Nichifor Crainic, Cuvântul, 1. III Note de artă, Lupta, 22. III O. W. Cisek, Gândirea, 9. IV Sperând ca în viitor să le identificăm pe toate, prezentăm în acest număr al revistei patru din cele cinci cronici plastice dedicate pictorului romanaţean Marius Bunescu, apărute în presa anului Floriana Tîlvănoiu Oscar Walter Cisek 77, în GÂNDIREA, anul IV, nr 9/aprilie 1925, în spațiul acordat cronicii artistice, întocmește o concludentă și foarte relevantă listă de aprecieri asupra tehnicii picturale pe care pictorul Marius Bunescu o aplică în lucrările sale. De remarcat sunt analogiile pe care Oscar Walter Cisek le face între pictorul Bunescu și mari pictori consacrați, precum Cézanne 78, Daumier 79, și alții de un înalt calibru artistic : 77 Oscar Walter Cisek, scriitor, corespondent la numeroase publicații literare din București și din țară, important și bun cunoscător critic de artă în perioada dintre cele două războaie mondiale, de origine germană, s-a născut la București la 6 decembrie A decedat tot la București, la 30 mai Paul Cézanne, pictor francez (n.19 ianuarie d. 22 octombrie 1906). 79 Honoré Daumier, pictor, caricaturist, litograf și sculptor francez. A trăit în perioada 26 februarie februarie

89 ,,Ca și aiurea, majoritatea acelora care țin penelul între degete nu știu ce vor, circumscriind clipele cele mai somnoroase cu o formulă banală. Un dovleac sub o pălărie cască și spune:,,numai eu știu ce e focul sacru! Dacă nu știe să desemneze, se apucă de IMPRESIONISM, dacă nu pricepe ce e modern, fiindcă în viața lui n-a priceput ceva, se îndeletnicește cu pictura clasică făcând din culoare un fel de lanolină. Iar în fața figurilor sale de ceară, cumpărătorii binevoitori rămân cu gurile căscate. Nu vom tulbura nici noi liniștea. Dar somnoroși de soiul acesta au devenit de mult un pericol pentru orice artă adevărată. Dacă te numești Kimon Loghi 80, Băncilă 81 sau Anton Pawlowicz, trebuie să iei numai o atitudine de triumfător pentru ca toate portofelele să se deschidă. ( Trăiască toți aceia care au confundat focul sacru cu un ghiveci național sau albanez! Nu trebuie uitat că Albanezii sunt specialiști în ghiveci ca și în ce privește șerbetul de fisticuri și cel de trandafiri.) Uneori însă și nerozia e nemărginită. Și domnul Kimon Loghi și domnul Teodorescu-Sion e neapărat altceva. Nu trebuie uitat că domnul Teodorescu- Sion e încă în dezvoltare, pe când,,maestrul Loghi a atins o culme. Aceea a mediocrității. Când însă îi ascultăm pe pictorii noștri cei mai valoroși, auzim de obicei cuvintele:,,pastă, construcție, compoziție. Neapărat că intenția, simțământul predominant care încheagă întregul artistic se presupune de la sine. Dar uneori parcă tot ne vine să credem că de dragul inteligenței artistice și a meșteșugului solid, intuiția trece pe planul al doilea. Și atunci avem în fața noastră lucrări foarte îngrijit lucrate, dar lipsite parcă de o răsuflare puternică și largă. Și în privința aceasta, ca și pentru oricare altă artă, criteriul trebuie să fie: cât mai mult simțământ stilistic izvorât din cât mai multă libertate! Curentul impresionist a neglijat forma, dar existența lui a fost cât se poate de firească, fiindcă a însemnat o culme a tendințelor picturale în artele plastice. Faptul 80 Kimon Loghi (n. 1873, în Macedonia- d. 1952, la București)- pictor român, de origine aromână, reprezentant al simbolismului. 81 Octav Băncilă, pictor român, de influență realistă. S-a născut la 4 februarie 1872 la Botoșani și a decedat la 3 aprilie 1944, la București. Este pictorul răscoalelor țărănești de la

90 că a însemnat și un fel de sfârșit al unei evoluții care a provenit de la Andrea del Sarto 82, de la Correggio 83 și de la meșterii Veneției, nu poate și nu trebuie să-i convingă pe toți pictorii de astăzi, că pitorescul nu mai are nicio însemnătate pentru arta de mâine. Arta domnului Marius Bunescu e foarte picturală și e diametral opusă sculpturii domnului O[scar ] Han 84. Se știe cred, că există o pictură sculpturală întocmai ca și o sculptură picturală; a Barocului, a lui Bernini 85 și a lui Rodin 86, Daumier e un Michelangelo 87 al caricaturii, cum Bernini e un Monet 88 al sculpturii. Dar când mă gândesc la arta domnului Bunescu, nu-mi aduc aminte de un singur tablou, de pasta curată pusă cu cuțitul sau cu penelul, ci de un simțământ puternic și predominant, care face din toate lucrările sale un întreg de viață, scăldat în atmosferă. Mijloacele de exprimare nu se identifică întotdeauna cu viziunea interioară, de care însă se apropie tot mai mult. Din cauza aceasta se ivesc uneori și stângăcii în arta lui. Realizarea nu se bazează pe o intenție formală, pornind de-a dreptul din domeniul atmosferic. Nu cunosc în artele plastice românești o altă pictură care să fie într-atât portretul intuitiv al creatorului ei. Și astfel pe când forma statică se afișează ca dorința principală a anilor din urmă, pictura domnului Bunescu a devenit tot mai dinamică, fiindcă elementele lineare s-au pierdut tot mai mult, lăsând drum larg răsfrângerii aerului. Și tot din aceeași pricină sensul concret al acestei picturi devine atât de generalizator, încât detaliul își pierde din importanța lui, iar peisajele se desbară aproape în întregime de caracteristicul local. Pentru noi peisajele domnului Bunescu nu redau și nu crează numai încă o dată pe pânză Dunărea la Vâlcov sau Coasta de lângă Constanța ci și în mai mare măsură, impresii mult mai generale, soarele trecând prin zilele de iarnă, căldură, frig, apă, amurg. Dar aceste aspecte variază mereu și sunt deosebit diferențiate ca pe pânzele meșterului Petrașcu. Stilul pictural al lui Bunescu nu le îmbracă o uniformă, tocmai fiindcă înfățișarea ritmului de culoare și al formei e foarte strâns legat de înrâurirea luminii. Această constatare ne face să credem că artistul e un peisagist născut, care nu se va pierde niciodată în detalii ornamentale. Dar sintetizarea picturală a diferitelor planuri în peisaj înseamnă, pare-mi-se, un fel de grenadă în ce privește realizarea compozițiilor 82 Andrea del Sarto, pictor italian renascentist (n. 16 iulie d. 21 ianuarie 1530, la Florența). 83 Antonio Correggio, pseudonim de la localitatea unde s-a născut; pe numele adevărat Antonio Allegri. A fost pictor italian din perioada Renașterii (n. august d. martie 1534). 84 Oscar Han, sculptor român, după tată de origine germană și mama româncă, s-a născut la 3 decembrie 1891 la București și a murit la 14 februarie 1976, tot la București. 85 Gian Lorenzo Bernini, cunoscut sculptor italian, reprezentant de seamă al stilului baroc (n. 7 decembrie 1598-d. 28 noiembrie 1680). 86 René François Auguste Rodin, sculptor și gravor francez (n. 12 noiembrie d. 17 noiembrie 1917). 87 Michelangelo Buonarroti, geniu artistic al Renașterii. Pictor, sculptor și arhitect, Michelangelo s-a născut la 6 martie 1475, în Italia și a decedat la 18 februarie 1564, la Roma. 88 Oscar- Claude Monet, pictor francez de orientare impresionistă (n.la 14 noiembrie d. 5 decembrie 1926). 90

91 monumentale. Într-un domeniu deosebit al picturii, unde gestul și înfățișarea omului concentrează și sublimează aerul din jurul său, pictorul Bunescu a devenit meșter încă de când a realizat una din lucrările cele mai definitive ale picturii noi românești: Povara. Domnul Bunescu n-a început ca alți începători. Târziu i-a fost dat să se decidă a lucra numai pe tărâmul artelor plastice, dar când s-a întors din străinătate, nu poseda, ca alții, numai mijloacele, ci și incontestabil simț de interpretare individuală. În primăvara anului 1919 i-am văzut pentru întâia oară o expoziție în localul editurii MINERVA. Pe lângă expozițiile de atunci ale domnilor Iser 89 și Teodorescu-Sion, complexul acesta de lucrări, în care nuanțele unui galben predominau, însemna foarte mult. Căci fragmentele luate din natură și văzute sub un unghi de perspectivă cât se poate de caracteristic, se închegau în ritmul culorilor străvezii și uneori stinse ca pe gobelinuri vechi. Era prin urmare, un fel foarte impresionist de interpretare, care se apropia cel mai mult de maniera lui Vuillard 90. Un minunat exemplu pentru acest stadiu al picturii domnului Bunescu ni se înfățișează în pânza din Muzeul Simu care a fost mult admirată și de domnul Focillon 91. O sensibilitate cu totul deosebită în ce privește gradarea nuanțelor de culoare, susținută de țesătura mlădioasă a ritmului liniar, adaugă la aceste fragmente luate din natură un spirit oarecum romantic, dar de o nebănuită seninătate. Un simțământ cât se poate de unitar făcea din toate aceste peisagii un singur reflex intuitiv. Materia și adâncimea spațiului erau de-acum foarte picturale, norii tiviți cu aurul soarelui se fugăreau cu mișcări de copil, arborii se înălțau parcă cu aripi de arhangheli. Dar întreaga plasă a pastei de culoare i s-a părut artistului nostru prea plăpândă, nesfârșitele game ale galbenului se puteau realiza relativ ușor fiindcă tocmai această culoare e cea mai caldă din câte există. Și domnul Bunescu nu voia să lucreze prea ușor, să rămână la virtuozitate unei singure maniere. Presărarea unei lumini de sidef peste torsul unui peisaj, notarea atâtor vibrații plăpânde ale aurului, cerea multe mijloace cu care nu se Marius Bunescu-,,Povara putea ajunge la simplicitatea adevărată, care cuprinde firesc zece fețe, fără a le destrăma vreodată. Și în celelalte expoziții ale domnului Bunescu, sensibilitatea pentru chipul atmosferei ce plutește ca o aureolă deasupra lucrurilor, vorbea cuvântul cel mare dar mijloacele de exprimare deveneau tot mai simple, tot mai severe. Culoarea ducea în 89 Iosif Iser, pictor si grafician român. Evreu de origine s-a născut la 21 mai 1881, la București și a decedat la 25 aprilie 1958, tot la București. A fost membru al Academiei române. 90 Edouard Vuillard, pictor francez, n. 11 noiembrie d. 21 iunie Henri Focillon, istoric de artă. S-a născut în Franța, la 7 septembrie 1881, în localitatea Dijon și a murit în Statele Unite ale Americii, Connecticut, la 3 martie

92 aceste tablouri, o luptă cu nuanța plastică, cu tonalitatea luminii, materia se îndesa cât mai mult, dar rămânea totuși scăldată în valurile luminii. Acum predomina un verde în expoziția,,arta Română din sala Liedertafel, - mai târziu- în expoziția domnului Bunescu dintr-o sală la Maison d Art- un albastru puternic se întindea aproape strident peste planurile tablourilor. Însă stadiul acesta din urmă însemna mai mult pentru evoluția viitoare, decât pentru realizarea plastică a atâtor peisaje, din care se reliefa mai mult o luptă temporară, decât suveranitatea liniștii în echilibrul creațiunii. Pe de altă parte, întoarcerea picturii noi la întâietatea formei l-a tentat și pe impresionistul Bunescu, care începu să-și reducă tot mai mult variabilitatea paletei sale. Concepțiile nu se închegau monocrome, dar aspectul culorilor se apropia tot mai mult de pămâtul umed. Planurile în care se îndesa culoarea curată, cuprindea mai sintetic masele, pe când valorile ce se alăturau în asprimea lor severă, apăreau într-o lumină foarte puțin obișnuită. Era prin anul 1922, când domnul Bunescu a expus Povara și Turcoaicele la malul mării. Soliditatea pietrei și a falezelor redate într-un tablou al domnului Bunescu, sufereau uneori printr-o tipică revărsare a atmosferei, dar în Povara și în toate celelalte lucrări elementele figurale întăreau și mai mult expresia sufletească a lucrurilor. Erau parcă atmosferă cristalizată, răcoarea înghemuită a toamnei, briza mării, prinsă în înfățișarea întunecată a câteorva veșminte. Privind Povara domnului Bunescu,câțiva cunoscători s-au gândit la o înrâurire venită de la Laermans 92 a cărui Întoarcere de la câmp împodobește Muzeul Simu. Poate că un grăunte al celei mai vagi intenții de realizare a pornit din domeniul spiritual al acestui tablou. Despre o înrâurire în sensul concis al cuvântului nu poate fi vorba. Dar țiu să adaug aici că Povara domnului Bunescu ni se înfățișează atât în ritmul culorii, cât și în viguroasa predominare a unei mase ce se mișcă, cuprinzând întregul spațiu din jurul ei. O unitate sfântă centraliza fiecare amănunt. Reîntoarcerea la forma clasică și la compoziție îl ademenea tot mai mult pe pictorul nostru, astfel că într-o bună zi el începu portretul copilașului său, desenând cu penelul. Încercarea aceasta ca și un autoportret plastic, realizat cu două sau trei culori au putut fi greu înțelese. Și într-adevăr n-a fost luat în seamă. Lumea se întreba unde se ascundea culoarea. Nu vreau să înșir aici o Marius Bunescu-,,Constanţa comparație superlativistă, știu însă că această lucrare mi-a adus aminte de Daumier. Un spirit aproape dureros se zbătea într-o întruchipare a câteorva planuri rotunjite. (Citind aceste rânduri unii colegi 92 Eugéne Laermans, pictor belgian născut la 22 octombrie decedat la 22 februarie

93 ai domnului Bunescu rămân foarte mirați, căci dumnealor n-au dat o importanță mai vădită faptului acesta!) Dar și lucrarea aceasta ca și altele ale pictorului Bunescu trebuie să fie numărată printre cele mai de seamă lucrări săvârșite în artele plastice românești, în preajma atât de zbuciumată a ultimilor ani. Și pornind din nou la drum din sfera de spirit a acestui portret, pictorul nostru începu și alte lucrări, în care culoarea cânta în surdină, iar alăturarea diferitelor valori se lega ca în pasteluri. Unele nuanțe se stinseră, dar atmosfera le încercuia și mai covârșitor. Din ziduri vechi și cenușii soarele rupea câte un roșu aprins, un verde îmbibat cu sucul humei. După multe încercări, după câteva compoziții în care elementele picturale aduceau un fel de exprimare în liniștea construcției, domnul Bunescu a pătruns și mai mult în aerul mișcat al peisajului. Și acum încă materia pare uneori prea înrâurită de culoarea atmosferei. Însă pe de altă parte trebuie să constatăm că spiritul artei domnului Bunescu devine tot mai adâncit prin intuiție, printr-un simț primitiv, nespus de prețios în timpul nostru. Cu o pastă ireproșabilă, domnul Bunescu a transpus în noile sale tablouri din Vâlcov un simțământ atât de curat, cum rar se poate întâlni în pictura noastră. Sunt sigur că tocmai aceste realizări pot fi confundate cât se poate de ușor cu altele, ce n-au nimic comun cu spiritul lor. Mai ales într-un timp, când și în artele plastice românești cerințele formale sunt deseori ridicate deasupra tuturor. În cazul acesta, arta atât de rară a domnului Bunescu nu e câtuși de puțin arta zilei, arta modei. E chiar o artă care, după cum am arătat și mai sus, nu se transmite ușor și nu se dă fiecăruia. Dar chiar incontestabila inegalitate a picturii domnului Bunescu nu reduce prin nimic constatarea noastră. Peisajele lui conțin atâta bogăție de simțământ în ritmuri de culoare, că renunță la orice artificiu. Liniile orizontale care simbolizează liniștea și tăcerea, predomină față de gesturile stinghere ale unor arbori tineri ce se avântă într-un cer înfiorat până în fundul spațiului. O culoare viguroasă, uneori chiar eruptivă, a luat asupră-și menirea armonică a nuanțelor de altă dată. Pe lângă aceste lucrări, pictorul nostru ne mai arată în Marius Bunescu-,,Canal la Vâlcov expoziția sa recentă destule altele care, deși cu mult mai simple decât cele de odinioară, nu au mai puține calități. Unele marine din Constanța, câteva impresii de iarnă din București sunt menite să ne aducă în minte cele mai valoroase realizări din trecutul pictorului, ba să ne întărească chiar convingerea, că simțul ezoteric și îndepărtat din lucrările din Vâlcov a adăugat forțe noi și acestor peisaje în care ritmul linear al malurilor nu zdruncină prin nimic volumul solid și dârz al pământului. Și astfel se poate trage concluzia, că inegalitatea pictorului nu e o urmare a unui simț neechilibrat, ea conturează numai un zbucium al mijloacelor pentru o cât mai intensă apropiere de 93

94 simțământul ce predomină în toate lucrările lui. Pentru domnul Bunescu,,impresia nu înseamnă o nălucă fugitivă, ci o sintetizare între masa colorată și atmosferă. Câteva zile înaintea morții lui, Cézanne scria unui prieten cum că ar avea speranța că pe viitor va putea realiza măcar câte ceva. Căci el se simțea începător. În sensul acesta înalt al cuvântului și domnul Bunescu își începe în fiecare zi soarta din nou. Multora le e dat să conceapă ceva nou, o formă răsleață, o legătură ținută de punțile intelectului. Domnul Bunescu ne arată că și-a intensificat simțământul printr-un sânge nou și proaspăt, că a crescut mult din preajma orizontului său propriu. Și tocmai de aceea arta acestui pictor român al peisajului și al predominării elementare a atmosferei, va rămâne întotdeauna valoroasă și un exemplu pentru alții, care și-au depus jurământul pe afișul zilei. Acest artist nespus de sincer care e și un fanatic luptător pentru binele confraților lui, rămâne deocamdată, în fond, un om stingher. *** O apreciativă cronică plastică despre expoziția pictorului Bunescu în atelierul personal, din 1925, se regăsește în paginile ziarului UNIVERSUL 93. Cronica este semnată de B. Marian:,,Unui artist înțelegător al frumosului și pasionat cunoscător de artă cum este pictorul Bunescu, i-a fost ușor să producă însuflețitele lucrări pe care le prezintă de astă dată în expoziția-i din atelierul său de la Muzeul Simu (bulevardul Brătianu 37). Ceea ce deosebește expoziția aceasta de cele anterioare ale artistului, este că pe când celelalte atrăgeau din cauza uniformității subiectului care trata de pildă exclusiv pădurea, aceasta se distinge printr-o pronunțată variație de paletă: cap, peisaj, marină, interior, compoziție, totul amănunțit studiat și simțit redat. Portretele au mișcare, expresie, viață, cu deosebire cel de la 4 e de o realitate impresionantă. Un număr excepțional este cel denumit Corăbii la Vâlcov cu un cer de o incomparabilă transparență, cu superbe efecte de lumini și într-o remarcabilă atmosferă de adevăr, ca de altfel mai toate motivele luate la Vâlcov: naturalul din 7, elocventul joc de lumini din dimineața 9, corectul reflex din 21, efectele luminoase din 34 și minunata interpretare din 35. Vrednică de admirat redarea iernii în motivele 5, 14, 30, 37, meritând câteși patru o specială atenție. Reușite: cerul și efectele de lumini în vederea 6 din Constanța, perspectiva 15, realitatea crudă superior exprimată în 10, ideea puternic închegată în 13, jocul de lumini și adorabila goană din 23 și 26, pulsul de viață din 28, evidenta elocvență din interiorul animat 31, naturalul din 40 și din furtuna pe plajă 42, sinceritatea magistral exprimată din marina 47 și în general toate lucrările poartă pecetea unei inspirații sănătoase și a unei realizări măiestrite. 93 UNIVERSUL, director Stelian Popescu, sâmbătă 21 februarie

95 În ziarului DIMINEAȚA 94 din 26 februarie 1925, este anunțată expoziția pictorului Bunescu, expoziție găzduită de atelierele personale de la Muzeul Simu. Despre această expoziție se fac referiri în același ziar 95 la rubrica rezervată artei plastice:,,talentul serios, inspirația avântată a d-lui Bunescu, prezidentul SINDICATULUI ARTIȘTILOR, a atras în expoziția ce a deschis în atelierul său din Casa Muzeului Simu un public ales care apreciază la justa sa valoare pe distinsul artist. O selecție de pânze toate tratate cu mână de maestru stăpân pe desen, sobru în colorit sincer în redactarea efectelor întâmpină și reține admirația amatorului de artă. În plin apogeu al culturii sale artistice, d. Bunescu e sigur pe formulă, d-sa nu caută inovații adesea nereușite. E cineva și rămâne în personalitatea sa care a știut să se impună îndemnând poate pe alții pe calea adevărată a artei, seriozitatea și echilibrul. Frumoasele pânze ce ne dă constituie fiecare o operă destinată să marcheze un punct culminant în frumosul pictural. Portretele sale au acel aer de desăvârșire al adevăraților maiștri care disprețuiesc dulcegăriile și efectele ieftine. Totul e armonizat cu artă, totul e gândit: de la nuanța pielei așa de naturală, de la expresia privirii, până la cutele rochiei care cad cu moliciune. În această notă de verism scăldat în atmosfera transparentă redată de minune de artist avem, Portretul la mare No. 3. Apoi impresionanta pânză Pe Dunăre (No. 8). De o puternică realitate într-o pastă de un relief și armonizare remarcabile e admirabila Furtună (No. 32). Norii întunecați, frământați, adunați deasupra apelor parcă se apropie din ce în ce. Ne mirăm că nu auzim tunetul într-atât ne fură sinceritatea ansamblului. Poetic scăldate în ape Casele din Vâlcov (9-11), ne dau o idee foarte reușită de acest ciudat colț al Dobrogei, un fel de mică Veneția foarte bine prins. Bărci pe mare, Faleze sunt de asemenea adevărate perle și constituie o recreere a sufletului pentru vizitatorul frumoasei expoziții. **** Despre expoziția pe care pictorul Bunescu a oferit-o publicului iubitor de artă în anul 1925, apare o cronică artistică și în ziarul LUPTA 96 :,, A lucra sub aripa ocrotitoare a unui templu de artă înseamnă un mare avantaj pentru un artist, și d. Marius Bunescu al cărui atelier se află chiar în edificiul pe care înțeleptul Mecena, d[omnul] Anastase Simu, l-a închinat Artei, se bucură de o asemenea situație privilegiată. Iată deci un artist care poate munci în liniște, folosindu-se de o atmosferă Marius Bunescu-,,Pe vapor 94 DIMINEAȚA (ziar fondat în 1904 de Constantin Mille, ziarist, nuvelist, poet avocat și militant socialist, n. 21 decembrie d. 20 februarie 1927):,,Expoziția pictorului Marius Bunescu are loc în sala MuzeuluiSimu, atelierele pictorului, intrarea prin Bulevardul Brătianu ,,Note de artă, în Dimineaţa, An. XXI, nr. 6568/26 februarie 1925, semnat Fulmen; 96 LUPTA, director publicistul și prozatorul Emil D. Fagure ( pe numele adevărat Samuel Honigman, colaborator la numeroase publicații ale vremii precum: EVENIMENTUL din Iași, PAGINI LITERARE, LUMEA NOUĂ, MUNCA,EVENIMENTUL LITERAR ș.a, n. la Iași în d. la București în 1946), numărul de duminică, 22 martie

96 purificată, care constituie nu numai un stimulent, dar și o minunată pavăză împotriva vieții împovărătoare, atât de ingrată cu lumea noastră artistică. Și opera domnului Bunescu reflectă în întregime această liniște sufletească, care-l împiedică de a întocmi lucrări pripite, de o concepțiune superficială și de o prea grabnică tratare, precum se întâmplă cu cei mai mulți dintre pictorii de azi. D.[omnul] Bunescu lucrează pe îndelete: pânzele sale nu sunt scânteieri ale unui artist înfrigurat care cu orice preț dorește să se avânte pe tărâmuri necunoscute, d[omnia]sa judecă, reflectează, combină, raționează: compozițiile sale au un caracter de sentimentalism tihnit; s-ar părea că în fiecare tablou d[omnia]sa caută să dezlege o problemă nu atât vizuală cât intelectuală, și în măsura în care izbutește să dezvăluie adevăratul caracter al subiectului pe care-l tratează, lucrările sale sunt mai avântate sau mai conținute, mai aspre sau mai armonizate. Sobrietatea este caracteristica operelor acestui artist, o sobrietate împinsă adeseori până la asprime; totul e sobru în pânzele sale, desen, culoare, idee, și această însușire, pare-se constitutivă a temperamentului său provine probabil din faptul că artistul n-are firea nici prea imaginativă, nici prea îndrăzneață. Totuși prin voință dorește câteodată să reacționeze și atunci devine violent acea violență a oamenilor potoliți, modești care surprinde prin izbucnirea ei neprevăzută și care în pictură ca și în viața obișnuită constituie o disonanță. Când d[omnul] Marius Bunescu parvine să redea pe pânză concepțiunea sa bine lămurită, pusă la punct adică adâncită fără nicio preocupare de a-și violenta sensibilitatea și când întrebuințează pentru executare mijloacele cele mai simple, atunci reușește să înfăptuiască opere de o factură puternică și mai cu seamă de o sintetizare sigură. Dar fenomen curios în cele mai multe lucrări ale sale cu toată sobrietatea sus- numită, pasta culorii are o tendință prea pronunțată spre tonalitățile întunecate; nu e destul de transparentă, de limpede; pentru a-și lumina și curăți paleta, ar trebui ca d[omnul] Bunescu să nu lucreze decât cu tonuri cât mai lămurite, poate chiar în singura gamă a culorilor naturale. Deși practică cu o egală virtuozitate toate genurile, totuși se pare că mai cu seamă peisajul convine temperamentului său și însuși în acest gen d[omnia]sa manifestă o predilecțiune hotărâtoare pentru peisajele dobrogene și în special ale portului Constanța. Nici un pictor n-a priceput mai bine și n-a redat mai cu căldură decât d[omnia]sa acest minunat colț al Mării Negre unde orientalismul nu se mai ivește decât în mod răsleț și unde totuși nu vibrează încă atmosfera occidentală. Constanța n-are exuberanța turbulentă orbitoare a Balcicului; tonalitățile luminii sunt mult mai atenuate, și această discrețiune se adaptează de minune sufletului modest de visător al d[omn]ului Bunescu. De aceea credem că părăsind atelierul, deși stă în umbra unui tabernaclu de artă d[omnul] Bunescu va căuta cât mai mult să se apropie de natura cam aridă, dar discretă de dincolo de Dunăre, spre a înfăptui opere din ce în ce mai Marius Bunescu-,,Canal la Vâlcov conforme aspirațiunilor sale sufletești și vizualității sale artistice (note de artă întocmite de Olimp Grigore Ioan). 96

97 Calendarul MEMORIEI OLTULUI şi ROMANAŢILOR IULIE.5 iulie 1516, domnitorul Neagoe Basarab întăreşte fraţilor Buzeşti (Dumitru, Vlad, Balica) moşia Căluiul de Sus..19 iulie 1593, prima atestare documentară a satului Perieţi- Olt..24 iulie 1648, m. la Strejeşti Radu Buzescu, mare ban..2 iulie 1713, Constantin, fiul voievodului Constantin Brâncoveanu aşează crucea de piatră de la Patriarhie în amintirea morţii bunicului său, Papa Brâncoveanu..12 iulie 1720, Doamna Maria, văduva lui Constantin Brâncoveanu pune o candelă pe mormântul voievodului de la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti. Datorită inscripţiei de pe candelă cunoaştem locul de veci al domnitorului martir..4 iulie 1734, începe construirea bisericii Pleşoiu, ctitori Radu şi Dumitraşcu Pleşoianu.. 1 iulie 1751,aşezământul lui Matei Morunglav pentru schitul Şerbăneşti-Morunglav..1 iulie 1815, Ioan Caragea dă o carte de iertare haiducului Iancu Jianu..20 iulie 1818, începe construirea Bisericii,,Toţi Sfinţii din Caracal..28 iulie 1857, n. la Şopârliţa-Romanaţi Pavlică Brătăşanu, senator de Romanaţi..12 iulie 1864, n. Aurel Cetăţeanu, fost profesor la gimnaziul Radu Greceanu..5 iulie 1868, n. G. Poboran la Slatina, institutor.. 13 iulie 1871, n. Al. Bogdan Piteşti; a avut la Vlaici un conac şi o colecţie de opere de artă..20 iulie 1874, n. istoricul N. Dobrescu, membru al Academiei Române, la Celei- Romanaţi..3 iulie 1876, m. Radu Şapcă, înmormântat la mănăstirea Brâncoveni-Romanaţi..7 iulie 1881, n. la Fălcoiu-Romanaţi prof. univ. Amza Jianu, medic..iulie 1883, apare la Caracal,,Vocea Romanaţului, director N. A. Bibian..25 iulie 1883, n. Tufeni publicistul Anastasie Negulescu (m. 1935)..20 iulie 1886, apare la Caracal,,Buletinul Romanaţiului transformat în,,vulturul..25 iulie 1886, n. la Mihăieşti de Sus Ioan I. Băldescu, senator P.N.L. de Olt în iulie 1890, m. gazetarul N.T.Orăşanu. Este înmormântat la Chiţeasca- Olt..10 iulie 1891, este finalizată clădirea Gimnaziului din Slatina..14 iulie 1896, se pune piatra de temelie a Teatrului Naţional din Caracal (arhitect Franz Bilek)..iulie 1899, atentatele de la Slatina prilejuite de candidatura lui Al. Bogdan Piteşti..6 iulie 1902, n. la Brastavăţu-Romanaţi aviatorul Octav Oculeanu..19 iulie 1904, dr. Badea Cireşeanu pleacă într-o călătorie la locurile sfinte..1 iulie 1905, n. la Scărişoara doctorul Haralambie Teodoru..8 iulie 1906, Elena Cornetti lasă prin testament o parte din moşia Olari-Romanaţi pentru şcoala de muzică din Craiova..2 iulie 1908, n.valentin Georgescu la Corabia, dr. în drept, membru al Academiei Române..7 iulie 1909, m. Mihai Bibian, fost primar al Caracalului..30 iulie 1909, n. Silvan Ionescu, grafician, la Dobrun-Romanaţi..14 iulie 1910, m. dr. Al. Stăncescu, fost deputat..13 iulie 1912, o delegaţie a Comisiunii Monumentelor Istorice (N. Iorga, I. Kalinderu) vizitează mănăstirea Brâncoveni- Romanaţi..5 iulie 1914, principele moştenitor Ferdinand vizitează Caracalul..19 iulie 1914, m. la Laussane-Elveţia Take Protopopescu (n. Poboru 1850)..15 iulie 1919, m. dr. Badea Cireşeanu (n.spineni), autorul,,tezaurului Liturgic. 97

98 .15 iulie 1922, este inaugurată,,fântâna monumentală de la Dumitreşti..1 iulie 1923, O. Goga şi Al. Averescu sunt la Caracal unde O. Goga devine liderul filialei Romanaţi a P. Poporului..3 iulie 1923, n. prozatorul Nicolae Paul Mihail la Caracal..14 iulie 1924, fabrica de cherestea,,carpatina din Stoeneşti este mistuită de incendiu..31 iulie 1924, n. Georgeta Rădulescu-Dulgheru, editor şi traducător (Bălăneşti)..8 iulie 1926, n. la Caracal actriţa Beatrice Augusta Biega..2 iulie 1927, inaugurarea Monumentului Eroilor din Caracal..6 iulie 1927, N. Titulescu devine pentru prima oară ministru de externe..15 iulie 1927,,Vremea Nouă anunţă moartea lui I.G.Sfinţescu, autorul Dicţionarului Geografic al judeţului Olt (1895)..25 iulie 1932, O. Goga se află în campanie electorală în judeţul Romanaţi.28 iulie 1935, n.scriitorul Nicolae Fulga la Albeşti-Poboru..22 iulie 1936, n. la Dranovăţu conf. univ.vasile Sandu, filolog..9 iulie 1937, n. la Slatina dr. în filologie Florin Mihăilescu..15 iulie 1938, n. Ianca-Romanaţi comentatorul sportiv Sebastian Domozină..6 iulie 1939, n. Strejeşti prof. dr. Marin Florescu, istoric, arhivist..19 iulie 1939, n. la Slatina Caius Traian Dragomir, dr. în ştiinţe medicale şi fost ambasador al României la Paris..26 iulie 1939, n. poetul Cezar Baltag. Face şcoala primară la Profa- Spineni..27 iulie 1939, n. Anton Vătăşescu la Slatina (fost ministru în guvernul Roman)..4 iulie 1941, n. la Stoeneşti-Romanaţi poetul Virgil Dumitrescu..10 iulie 1941, m. preotul N. Bârzeanu (n. Bârza la 24 mai 1860) iulie 1942, Mitropolitul Olteniei Nifon Criveanu face o călătorie misionară în Transnistria sfinţind mai multe biserici.. 3 iulie 1943, Ion Marian, mare proprietar la Piatra Olt devine ministru al agriculturii şi domeniilor..16 iulie 1943, la 150 de ani de la zidirea catedralei Ionaşcu au loc festivităţi la care participă şi Maria Antonescu..5 iulie 1944, n. poetul şi publicistul Paul Dogaru (m.8 apr. 2012)..16 iulie 1944, dezvelirea monumentului eroilor din Cilieni..9 iulie 1947, n. la Priseaca scriitorul Marcel C-tin Runcanu..23 iulie 1951, n. la Corabia sculptorul Emilian Nuţu..23 iulie 1953, n. la Cireaşov poetul şi ziaristul C-tin Sorescu..8 iulie 1956, m. scriitorul Damian Stănoiu (n. Dobrotinet 3 apr. 1893)..14 iulie 1958, m. C-tin Nicola, istoric, epigramist (n.1885, Tătuleşti)..25 iulie 1967, m. la Bucureşti g-ral Gh. Marinescu (n Caracal)..26 iulie 1967, m. Ion Moroşanu, directorul Muzeului de istorie din Slatina..8 iulie 1968, m. Petre Pandrea, filosof (n Balş).. 5 iulie 1980, se inaugurează la Drăgăneşti-Olt Muzeul Câmpiei Boianului prin strădania lui Traian Zorzoliu..18 iulie 1982, m. pr. protoereu Ion Ciobanu (n. Izvor- Romanaţi la 1 iunie 1923)..25 iulie 1984, m. la Coloneşti poetul Petre Popescu..6 iulie 1985, m. g-ralul Florian P. Vlad (n. Vişina Veche), fost comandant al Spitalului Militar din Bucureşti.. 26 iulie 1995, m. la Bucureşti acad. prof. dr. C-tin Anastasatu (n. Corabia 2 sept. 1927)..8 iulie 2014, m. Nicolae Nica, meşter popular născut la Chilia-Făgeţel. 98

99 Inscripții O NOUĂ CONTRIBUȚIE LA BIBLIOGRAFIA LUI PETRE RĂDULESCU- TUDORAN NICOLAE SCURTU Biografia și bibliografia institutorului, revizorului școlar, inspectorului și senatorului Petre Rădulescu-Tudoran (n. 1871, com. Amărăștii de Jos, jud. Romanați m. 25 noiembrie 1949, București) se impun a fi cercetate, cu atenţie, întrucât acest dascăl a onorat învățământul din ținutul Romanaților prin calitățile sale morale şi profesionale, precum și prin oportunitatea inițiativelor. Apreciat de colegi, de colaboratori, de prieteni, dar și de însuși Spiru Haret ( ), ministrul Instrucțiunii Publice și al Cultelor, Petre Rădulescu-Tudoran are, de câteva ori, prilejul de a fi în dialog epistolar cu cel mai longeviv reformator al învățământului românesc. În epistola 1 din 22 septembrie 1902, ministrul Spiru Haret îi comunică: Domnule Rădulescu, Trebuie să faci pentru Voința Națională un răspuns Conservatorului, în felul scrisorii, pe care ți-o înapoiez. Trebuie scris în mod cu totul obiectiv. Când vei trimite Voinței, alătură și carta mea, ca să ți-l publice, Haret. Unele clarificări sunt necesare. În ziarul Conservatorul din București s-a publicat un amplu articol 2, denigrator, la adresa lui Petre Rădulescu-Tudoran, și, evident, cu trimiteri, necruțătoare, la personalitatea lui Spiru Haret. Petre Rădulescu-Tudoran, în calitate de revizor școlar, și cu C. Ionescu, director al gimnaziului din Caracal, au înființat în orașul din Câmpia Romanaţilor o librărie în care se depozitau și se desfăceau cărțile didactice necesare cursurilor primare, iar acest fapt nu convenea unora dintre cei ce comercializau manuale și rechizitele școlare în mod cu totul nesatisfăcător. La rugămintea lui Spiru Haret, dascălul și revizorul școlar Petre Rădulescu- Tudoran elaborează un răspuns 3 ziarului Conservatorul pe care la sugestia ministrului îl publică în Voința Națională fără, însă, a-l semna. Acest articol se constituie, de fapt, într-o nouă contribuție la bibliografia lui Petre Rădulescu-Tudoran ce ar trebui, cândva, publicată integral. Din Caracal (Unde este scandalul şi ruşinea) Ziarul Consrvatorul într-un prim al său articol, bazându-se pe o informaţiune ce 99

100 spune că a primit din judeţul nostru, găseşte prilejul să atace, aşa cum ştie el, pe d[omnul] Spiru Haret, ministrul instrucţiunei publice. Informaţiunea de care e vorba glăsuieşte astfel: «Din iniţiativa revizorului şcolar Petre Rădulescu şi a lui Barbă-Roşie, director la gimnaziu, s-a înfiinţat o librărie cooperativă în Caracal, fundată pe acţiuni, pe care revizorul şcolar le-a impus învăţătorilor. Instituţia are de scop monopolizarea cărților didactice; revizorul şcolar dirijază în persoană, având drept, după statutele alcătuite şi impuse de el, a hotărî în toate. Societatea are şi un scop politic. Până acum rezultatul este că a impus în toate şcolile din judeţ numai cărţile alese de el şi de la care are personal beneficii; şi, în primul rând, a pus cărţile al căror autor este el. Nici un învățător nu îndrăzneşte a se opune. Scandalul provocat de acest neruşinat comerţ ajuns până la minister, s-a orânduit o anchetă, cu care a fost însărcinat tot revizorul şcolar, etc.» Grav lucru! îşi vor fi zis cititorii Conservatorului care nu vor fi scriind de cele făptuite de d[omnul] Take Ionescu, pe când era ministru, în ţară, cu faimoasele contracte de închirieri de case ale amicilor pentru școli care, în acelaşi timp, se desfiinţau şi, afară din ţară, cu cheltuieli pentru școli care nu existau. Credem însă că vor fi fost şi oameni cuminţi care, citind articolul Conservatorului, se vor fi întrebat: Cu ce se dovedesc toate acestea? E destul să ai o informaţie, în care învinovăţirile sunt aduse fără nici o probă, fie acea informaţie chiar şi de la omul tău de încredere dintr-o localitate, pentru ca să scrii, cum scrie Conservatorul, că ministrul tolerează scandaluri? Și dacă se dovedește că toate cele arătate în informaţiunea de mai sus, afară numai de faptul că s-a înfiinţat o librărie cooperativă, în Caracal, din iniţiativa d[omnu]lui P. Rădulescu, revizorul şcolar, şi a d[omnu]lui C. Ionescu, directorul gimnaziului, sunt neadevăruri, cum rămâne cu acuzările aduse cu atâta violenţă? În adevăr, statutele societăţii cooperative «Asociaţiunea Corpului Didactic din Romanaţi» sunt deja publicate în Monitorul Oficial, nr. 132, din 17 septembrie Cei de la Conservatorul, dacă își vor da osteneala să le citească (le-ar folosi la ceva, dacă ar face-o), ar vedea că, nici în ce privește conducerea societăţii şi cu atât mai puţin în ce privește dirijarea librăriei întemeiate de societate, revizorului şcolar nu i s-a rezervat niciun drept. Statutele sunt în acord cu cerinţele codului comercial şi prevăd toate atribuţiunile consiliului de administraţie, care e compus din nouă membri

101 Scopul societăţii nu este nici politic şi nici de a monopoliza cărţile didactice; art. 2 din statute, determinând scopul societăţii, zice: «Societatea are de scop înfiinţarea unei librării, unde se vor depozita şi desface şi obiectele lucrate de elevii şcolilor primare din Romanați. Din beneficiul net al librăriei, o parte, care se va hotărî în fiecare an de adunarea generală şi care nu va putea trece de 30%, se va întrebuinţa, conform unui regulament special, pentru întâmpinarea cheltuielilor de care societatea va avea nevoie în activitatea ce va desfăşura pentru ridicarea culturală, morală şi economică a populaţiei sătești din Romanaţi, prin conferinţe populare, organizări de şezători, biblioteci populare, şcoli de adulţi, ateliere de meşteşug, etc.». Cât de frumos şi de curat este deci scopul societății cooperative din Caracal şi cât de rău greşeşte Conservatorul sau amicii săi de aci, când, orbiţi de patima de a lovi în conducătorii învăţământului primar şi secundar din Romanaţi, denaturează cu desăvârşire faptele, căutând «scandal şi ruşine», cu orice preţ! Actul constitutiv, publicat odată cu statutele, arată că, încă de la 25 aprilie 1902, profesorii, institutorii şi învățătorii, care au voit să fie membri ai societăţii s-au înscris cu numărul de acţiuni ce fiecare a dorit să ia. Cei care n-au putut sau n-au voit să fie acţionari, nu sunt nici azi. Somăm pe Conservatorul să dovedească că s-a impus cuiva vreo acţiune! Librăria cooperativă din Caracal are un diriginte, doi vânzători şi un băiat ca ajutor. Apoi, dacă revizorul şcolar ar dirija totul în persoană, ce rost ar mai avea funcţionarii librăriei şi îndeosebi dirigintele? Dar culmea este că articolul din Conservatorul a apărut tocmai în timpul când d[omnul] P. Rădulescu, revizorul şcolar, era ocupat cu inspectarea şcolilor din judeţ şi, prin urmare, numai timp să se ocupe de librărie n-avea. La librărie s-au adus din toate cărţile şi caietele aprobate de minister. Cei care au dat informaţia la Conservatorul ar fi putut merge să le vadă şi s-ar fi convins că nu s-a monopolizat nimic! Fiecare învăţător şi-a ales cărţile care i-au convenit, căci a avut de unde şi din ce să aleagă. Şi apoi, cam ce «beneficii personale» ar fi putut avea, fie revizorul şcolar, fie directorul gimnaziului de la cărţile ce se vând în librărie? În societate nu e nici un acţionar care să aibă mai mult de 20 acţiuni (de câte 25 lei una), adică 500 lei. Să presupunem că librăria ar da un câştig mare, 20% de exemplu. Ce dividend s-ar cuveni celui mai mare acționar? 100 lei, din care, scadent 5% pentru fondul de rezervă şi 30% pentru cheltuielile de care e vorba la art. 2 din statute, ar rămâne acţionarului un beneficiu de 65 lei! Aceasta în cazul cel mai bun. Apoi, în vederea unor câştiguri de câte 65 lei, crede Conservatorul că au muncit câţiva profesori şi institutori din Caracal, împreună cu revizorul şcolar, ca să întemeieze societatea cooperativă? Prin urmare, societatea cooperativă cu librăria din Caracal nu reprezintă interesele unuia sau altuia, ci pe ale tuturora şi mai presus de toate are un scop mai înalt, precizat la art. 2 din statute. Atât de scrupuloși au fost întemeietorii societăţii acesteia, încât până şi pe casier (al societății, nu al librăriei) şi pe contabil i-au luat dintre particulari, nu dintre profesori sau institutori! Sunt însă acţionari şi din afară de corpul didactic, aşa: d[omnul] Remus Iliescu, arhitect, are 10 acţiuni; d[omnul] Iorgu Petrescu, tipograf, 5 acţiuni; d[omnul] I

102 Beculescu, proprietar, 20 acţiuni; G. Chirulescu, inginer, 5 acţiuni; I. Popescu, proprietar, 14 acţiuni; Marcu Celarianu, avocat şi conservator înfocat, 2 acţiuni; în fine, d[omnul] Eliodor Dolghirescu, comerciant, şi alţii. Cât despre «ancheta cu care ar fi fost însărcinat tot revizorul şcolar», îi asigurăm că nu s-a orânduit nici o anchetă, de vreme ce ministerul ştia şi ce se face, şi în ce scop, şi cum se face. Mai adăogăm că, atât de liberi au fost institutorii şi învăţătorii să introducă în școli cărţile ce voiau şi să le procure de unde voiau, încât unii au trimis anume pe elevii lor la librăria lui Isac Barat (singura librărie ce mai există, în Caracal, afară de cooperativă). Conservatorii din Caracal însă, care n-au făcut nimic, cât La Caracal, tradiţia librăriei şi tipografiei lui Iorgu Petrescu (aici într-o frumoasă reclamă din 1904)... timp au avut judeţul pe mână, decât doar afaceri, acum când cu concursul d[omnu]lui Mih. Demetrian, inteligentul şi de toţi iubitul prefect de Romanaţi, s-au făcut, într-un timp atât de scurt, 9 săli de şcoli rurale, s-au înfiinţat două şcoli profesionale de agricultură şi meserii, 31 de grădini şcolare, 34 de bănci populare, îşi dau şi ei seamă cât de incapabili au fost şi cât de în deşert s-a scurs vremea când judeţul încăpuse pe mâinile lor! De aci ura şi veninul lor, în contra a tot ce se face astăzi, spre binele obştesc. Până acolo au mers oamenii aceştia, mici de suflet, mari de patimi, încât au îndrăznit să ameninţe, printr-un fost subprefect al lor (acum, se pretinde, avocat), că vor trimite în Dobrogea pe învăţătorii care conduc băncile populare! A strigat însă acel fost subprefect, până când, un harnic şi distins învăţător i-a răspuns: Domnule, fii sigur că orice ni s-ar întâmpla, n-o să avem nenorocirea să te luăm pe d[umnea]ta avocat;... a fost continuată de fraţii Ştefan şi Ilie Mărculescu (aici într-o imagine din 1914)... dar d[umnea]ta ai s-ajungi să te împrumuți la băncile 102

103 populare şi rău faci că nu te înscrii de pe-acum ca membru! Şi deatunci, a tăcut. Cum era să vadă cu ochi buni membrii asociaţiei conservatoare din Caracal o instituţiune care leagă într-un mănunchi pe toţi dascălii din Romanaţi şi care e menită a da un nou avânt mişcării ce cu atâta succes s-a... şi de Mihai Făget (aici la o plimbare cu familia în 1925)... început pentru binele obştesc? Ei nu puteau lăsa pe evreii din Caracal să scrie numai în Cronica israelită, articole ca «Cooperativă antisemită în Caracal», afirmând, încă de la 23 august, când nu se deschiseseră şcolile, că d[omnul] C. Ionescu, directorul gimnaziului şi directorii şcolilor primare revizuiesc cărţile copiilor, veghind ca ele să poarte ştampila librăriei cooperative! Dar Conservatorul să se facă ecoul unor acuzări atât de infame, şi să defăimeze pe profesorii, institutorii şi învăţătorii dintr-un judeţ, zicându-le «nenorociţi» şi «gheşeftari»! (a se vedea numărul de la 25 septembrie), asta e prea mult şi prea fără nici o socoteală! A căutat el «scandal şi ruşine» acolo unde nu era decât o mişcare curată şi îndreptată spre binele neamului; de «ruşine şi scandal» însă a rămas Conservatorul. Note Acest articol se reproduce din ziarul Voința Națională din București....proprietarul librăriei,,unirea din Caracal (ultimele 3 imagini din colecţiile S.J.A.N.Olt) 1. Epistola lui Spiru Haret din [Bucureşti], 22 septembrie 1902 a fost publicată în Operele lui Spiru Haret. Volumul 11. Cu introducere de Gh. Adamescu. Cu note de Gh. Adamescu, G.N. Costescu, G.C. Ionescu, N. Nicolaescu, Gr. Teodossiu şi alţii. Bucureşti, Editura Cartea Românească, [1938], p

104 2. Scandalul și rușinea din învățământ în Conservatorul, 2, nr. 204, joi, 19 septembrie 1902, p. 1, col [Petre Rădulescu-Tudoran] ~ Unde este scandalul și rușinea în Voința Națională, 19, nr. 5261, miercuri, 2/15 octombrie 1902, p. 2, col [Din Caracal]. O EPISTOLĂ NECUNOSCUTĂ A LUCIEI CARACOSTEA Biografia profesoarei și traducătoarei Lucia Caracostea ( ) nu e cunoscută de cercetătorii literari deoarece, în calitate de soție a lui Dumitru Caracostea a manifestat anumite rezerve și a fost cât se poate de parcimonioasă în ceea ce privește mărturiile și amintirile despre soțul și, respectiv, familia sa. Se știu, relativ, puține informații despre Lucia Caracostea. Este absolventă a Facultății de Litere și Filosofie din București. S-a căsătorit cu Dumitru Caracostea în anul 1905 și a colaborat o singură dată 1 la revista Viața nouă a profesorului Ovid Densușianu cu o traducere din literatură franceză. De asemenea, e bine de menționat că i s-a publicat o epistolă 2 către Ovid Densușianu privitoare la unele cărți ale familiei lui Dumitru Caracostea, ce fuseseră depozitate în locuința lingvistului și savantului cărturar. Epistola ce se publică acum, întâia oară, este trimisă profesorului, esteticianului și filosofului Eugeniu Speranția ( ) și este prilejuită de apariția unei evocări, pe care acesta, i-a făcuto lui Dumitru Caracostea. Emoționată și recunoscătoare, Lucia Caracostea îi solicită profesorului de la Cluj să restabilească adevărul în ceea ce privește întâlnirea lui Petre Grimm și Dumitru Caracostea cu filologul austriac Wilhelm Meyer- Dumitru Caracostea, Lucia Caracostea (născ. Walter), Lübke. fiica lor Lucica (n.1906) şi Eufrosina Caracostea (c. 1908). Din motive pe care, deocamdată, nu le cunoaștem, Eugeniu Speranția nu a restabilit adevărul în ceea ce privește incidentul din casa profesorului Wilhelm Meyer-Lübke, întrucât peste un an, în 1967, această evocare este inclusă, fără nici o modificare, în cartea sa de amintiri ~ Figuri universitare. 3 * [București, 9 martie 1966] Dragă domnule Speranția, Cu adâncă emoție am citit frumosul dumitale articol din revista pe care mi-ai trimis-o și pentru care îți mulțumesc călduros

105 Am simțit în rândurile dumitale toată prietenia și dragostea care vă legau. Am retrăit și eu o parte din amintirile tinereții noastre atât de duios evocată de dumneata. Dar în toată această frumoasă evocare un lucru mă neliniștește: nu soțul meu a fost acela care i-a sărutat mâna lui Meyer-Lübke 4, ci Grimm 5. Soțul meu cunoștea casa și obiceiurile, pentru că mai fusese acolo și alte dăți. Cum însă Grimm mergea pentru prima dată, cunoscându-i firea de boem, soțul meu l-a dăscălit cum să se poarte și i-a atras atenția că doamna este formalistă așa că să aibă grijă, când i-o întinde mâna, să i-o sărute. Așa că bietul Grimm, care era o persoană distrată, cum i-a întins cineva mâna, a și sărutat-o. De ce mă nelinișteşte aceasta? Pentru că s-ar putea ca dușmanii lui și are încă destui, căci nu te poți ridica peste semenii de specialitate fără să fii Lucia şi Dumitru Caracostea în mai 1964 dușmănit să vadă în această întâmplare un gest de servilism. Dragă domnule Speranția, mă întreb, n-ar fi posibilă o rectificare într-un număr ulterior? Pentru ca această întâmplare să nu fie interpretată de către unii ca o trăsătură de caracter, pe care dumneata știi bine că nu o avea. M-ar bucura, dacă găsești timp, să-mi dai vești de la dumneavoastră. Să te întreb și eu, mai scrii poezii sau te ocupi de filozofie. Și doamna cum se simte? Ați mai fost prin București. Poate, când mai veniți, să poposiți și pe la mine, deși n-ar mai fi același lucru, dar mi-ar face plăcere. Îmi dai voie să-ți trimit și eu ceva? O scrisoare pe care am găsit-o printre hârtiile lui și m-am tot întrebat dacă s-o trimit sau nu. Cu ocazia asta, am s-o trimit împreună cu o fotografie, care cred că o săți facă plăcere. Încă o dată îți mulțumesc pentru căldurosul articol și închei cu o strângere prietenoasă de mâini. Doamnei îi păstrez cele mai bune amintiri și o salut călduros. Lucia Caracostea 105

106 [Tovarășului profesor Eugeniu Speranția, Strada Caragiale, nr. 10, apartament 19, Cluj: Expeditor Lucia Caracostea, Bulevardul Ana Ipătescu, nr. 28, Raion 30 Decembrie, București]. Note Originalul acestei epistole, necunoscute, se află în biblioteca profesorului Nicolae Scurtu din București. 1. Guy de Maupassant ~ Sub farmecul lunii. Traducere de Lucia D. Caracostea în Viața nouă, 4, nr. 9, 5 iunie 1908, p Scrisori către Ovid Densușianu. Vol[umul] 1. Ediție îngrijită, introducere, note, tabel cronologic și indici de Liviu Onu, Ileana Vîrtosu și Maria Rafailă. Sub redacția lui Liviu Onu. București, Editura Minerva, 1973, p (Documente literare). 3. Eugeniu Speranția ~ D. Caracostea în Figuri universitare. [București], Editura Tineretului, [1967], p Wilhelm Meyer-Lübke ( ), lingvist și filolog austriac, directorul Institutului de limbă română din Viena, a condus doctoratele mai multor intelectuali români şi a stabilit relaţii de colaborare şi prietenie cu Nicolae Iorga şi Sextil Puşcariu. 5. Petre Grimm ( ), istoric literar, profesor de engleză la Universitatea din Cluj, traducător și excelent cunoscător al operei lui Shakespeare și Byron

107 Monumentul eroilor din satul Păroşi, jud. Olt Vasile Radian, Ion D. Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu Se găseşte în incinta cimitirului din Leleasca, cimitir aflat peste drum de biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Monumentul este orientat cu faţa spre drumul judeţean 703D. Este confecţionat din piatră (granit), având un aspect piramidal. Pe cele 4 feţe ale trunchiului de piramidă aşezat pe un suport confecţionat din beton, se găsesc inscripţionate numele şi prenumele eroilor, localitatea, anul ridicării edificiului, numele autorului etc. Soclul monumentului este înalt de 1 m (1,55/1,40 m.). Prezintă deasupra soclului două corpuri cioplite în piatră, respectiv, unul la bază, mai mic cu circa 20 de cm decât partea superioară a soclului. Deasupra segmentului mai mic se înalţă obeliscul. În vârf tronează o cruce de marmură fixată în anul 1970, pe care este sculptată o cască militară încadrată de frunze de laur. Aceleaşi elemente ornamentale de natură vegetală se întâlnesc sculptate şi pe segmentele principale ale monumentului. Pe faţadă este gravată următoarea inscripţie: Ridicatu-s-a acest monument în amintirea eroilor Păroşani morţi în războiul de unire a neamului în anii în zilele gloriosului Rege Ferdinand şi al Doamnei Regina Maria, ocrotitoarea celor obidiţi. Pildă generaţiilor viitoar, iar mai jos este inscripţionat numele autorului monumentului: M. Constantinescu, pietrar, R[âmnicu]-Vâlcea. Pe partea dinspre miazăzi sunt săpate în piatră cuvintele: Trăiască România unită, de la Dunăre, Nistru [şters], Tisa şi Mare pe veci unită şi nedespărţită. JUD. OLT. COMUNA PĂROŞI Monumentul eroilor din satul Păroşi a fost înălţat la iniţiativa preotului Ioan Şt. Simionescu (n. 22 nov d. 27 apr ), fost protopop de Vedea-Olt, fiul preotului Ştefan Simionescu (decedat la 26 ianuarie 1946 de 85 de ani ). Eroii din primul şi cel de-al doilea război mondial sunt trecuţi pe feţele de la apus, de la răsărit şi de la miazănoapte. Eroi din primul Război Mondial: Partea dinspre apus: Du-te la oştire Pentru ţară mori Şi-ţi va fi mormântul Încoronat de flori. Pr. Ioan Simionescu 107

108 1. Nicolae D. Negoescu, capit. 2. Plut. Florea T. Negreanu 3. Serg. Grigore Popescu 4. Ion D. Dumitraşcu 5. Ion I. Negreanu 6. Marcu Stan Moga 7. Ion Marin Breazu 8. Ieremie I. Moga, 3 inf. 9. Cap. Gh. Rădulescu 10. Constantin Mateiaş 11. Sold. Ion I. Dumitraşcu, V.M. 12. Marin Gh. Miulescu, S.V. 13. Dumitru M. State 14. Nicolae Paşol 15. Gheorghe I. Udroiu, călă. 16. Nicolae M. Onete, 14 art. 17. Ştefan Zăvoianu 18. Ion Cojocaru 19. Dumitru B. Suran 20. Ion I. Grigorescu, 43 inf. 21. Nicolae Şt. Neaga 22. Gheorghe I. Iordăchescu 23. Nicolae I. Şerban 24. Marin N. Petricel 25. Ene Alexandru 26. Deaconu Nicolae 27. Ion D. Sandu 28. Dumitru Dobrică 29. Nicolae Gh. Ieremia 30. Gheorghe Zăvoianu 31. Gheorghe Negoiasa 32. Dumitru I. Bobicioiu 33. Stan I. Bobicioiu 34. Marin I. Roşulete 35. Gheorghe M. Miulescu Partea de la răsărit: 1. Dumitru Văduvan 2. Stan Drăguşin 3. Dimitru Dresan Andreica 4. Gheorghe M. Neagoe 5. Florea N.M. Radu 6. Florea I. Stancu 7. Ion Ivaşcu 8. Stancu M. Florea 9. Ciobanu Grigore 10. Ion D. Dobrică 11. Constantin Zamfir 12. Blejgan Constantin 13. Nicolae St. Ionescu 14. Dumitru M.Dumitraşcu 15. Nicolae Mocanu 16. Marin Moga 17. Nică Fl. Duminică 18. Teodor Deaconu 19. Christea M. State 20. Badea I. Langa 21. Alex. I. Gheorghişor 22. Dumitru P. Firu 23. Ion N. Ilie 24. Vasile Constantin 25. Nicolae Mateiaş 26. Gheorghe Zanfir 27. Marin I. Marica 28. Dumitru D. Sandu 29. Dumitru Din. Firu 30. Florea I. Niculaescu Partea de la miazănoapte: Dulce şi frumos este să mori pentru patrie şi credinţă. 1. Costea Dicu Ioniţă 2. Dumitru Bobicioiu 3. Dumitru Iordache 4. Alexandru Gh.Cuceanu 5. Gheorghe D. Burciu 6. Marin R. Paşol 7. Manole Ion 8. Ştefan Luţu Neacşu 9. Nică D-tru Dobrică 10. Marin V. Mutu? 11. Nicolae Preda 12. Dumitru C. Văduva 13. Popa Constantin 14. Florea Ioana Fulga 15. Popa Florea 16. Sublt. Stancu A. Alexandrescu 17. Ion Anghel 18. Florea Vasiloiu 19. Gheorghe Ghinea Campania : 1. Grigorescu M. Nicolae 2. Ţopârlan N. Nicolae 3. Păunescu I. Florea 4. Ghinea M. Ion 5. Ghinea Gh. Ion 6. Şerban Nicolae 7. Niţulescu Nicolae 8. Ionescu Ion 9. Grigorescu D. Marin 10. Floroiu I. Dumitru 11. Ieremia Constantin Puteţi redirecţiona 2% din impozitul anual către Asociaţia Culturală,,Memoria Oltului, cont RO02CECEOT0130RON , sucursala C.E.C. Slatina, C.I.F Detalii pe secţiunea 2%. Asociaţia Culturală,,Memoria Oltului, loc. Izvoru, com. Găneasa, jud. Olt, str. Libertăţii nr. 96, tel ; tilvanoiu.ionel@yahoo.com 108

109 109

110 110

111 111

112 112