ANUARUL ACADEMIC

Transkript

1

2

3 ANUARUL ACADEMIC

4 2

5 UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA DIN SIBIU Facultatea de Teologie Andrei Şaguna ANUARUL ACADEMIC Apare cu binecuvântarea Î.P.S.Prof.Univ.Dr.LAURENłIU Streza Mitropolitul Ardealului Coordonator Pr.prof.univ.dr. Vasile Grăjdian Pr.conf.univ.dr. Constantin Oancea 3

6 Realizat în cadrul CENTRULUI DE CERCETARE TEOLOGICĂ al FacultăŃii de Teologie Andrei Şaguna din Sibiu ReferenŃi ştiinńifici: Pr.prof.univ.dr. Aurel PAVEL Conf.univ.dr. Sebastian MOLDOVAN ISBN ISSN Coperta: Ştefan Orth Tehnoredactare: Vasile Grăjdian Tipografia AsociaŃiei Andrei Şaguna Sibiu 4

7 Facultatea de Teologie Andrei Şaguna Sibiu (fańada clădirii) 5

8 6

9 STUDII ŞI ARTICOLE Einige Überlegungen zum Ordo des Heiligen Mysterions 1 der Taufe in der Orthodoxen Kirche Pr. Prof. Univ. Dr. Nicolae Chifăr In der Einleitung eines sehr wichtigen Buchs zu den ökumenischen Implikationen unserer gemeinsamen Taufe stellten Thomas F. Best und Dagmar Heller fest, dass der Gottesdienst sich in den letzten Jahrzehnten als zunehmend bedeutsam für die ökumenische Bewegung erwiesen hat. Durch die Bewegung der liturgischen Erneuerung, die sich seit den 50er-Jahren entwickelt hat, haben viele Kirchen ein erstaunliches Maß an gemeinsamer Grundlage in ihrem Verständnis * Das vorliegende Referat wurde bei der 4. Konsultation zwischen der Konferenz Europäischer Kirchen (KEK) und der Gemeinschaft Evangelischer Kirchen in Europa (GEKE) vorgetragen. Thema dieser Konsultation, die am 1. November 2008 in Wien stattfand, war Die Taufe im Leben unserer Kirchen. 1 In seinem Beitrag auf der Dritten Ekklesiologie-Konsultation, die 2006 von KEK und GEKE auf dem Phanar veransntaltet wurde, wies Professor Hans-Peter Grosshans darauf hin, dass der in den östlichen Kirchen gebrauchte Begriff mysterion in seinem christlichen Gebrauch immer noch Elemente seiner ursprünglichen Bedeutung in der alten Religion hat Doch in den westlichen Kirchen hat die Betonung des obligatorischen Charakters der Sakramente für die Gläubigen das, was das Wort mysterion wirklich zum Ausdruck bringt, zu sehr in den Hintergrund gedrängt: die Selbstmitteilung des dreieinigen Gottes in diesen heiligen Handlungen (S.4). Jedes Mysterion ist direkt in Christus verwurzelt. Christus selbst ist das Urgeheimnis (Joh 1,1-18) und der eigentliche Zelebrant aller Mysterien. Die Orthodoxe Kirche verwendet das griechische Wort mysterion an Stelle von Sakrament zur Bezeichnung der göttlich eingesetzten Riten, die heiligende göttliche Gnade manifestieren und mitteilen. Das Wort mysterion bedeutet wesensmäßig etwas Verborgenes oder Nichtverstehbares. Es ist von der Kirche angewandt worden auf die wesentlichen Vorstellungen und Lehren des Glaubens, und es kommt mehrfach in der Heiligen Schrift vor. Seine Hauptbedeutung ist verbunden mit dem verborgenen und geheimen Willen Gottes im Blick auf das Heil der Welt, wie es sich jetzt manifestiert in Jesus Christus, dem inkarnierten Wort (Logos). Und da die Kirche den Auftrag hat, jenes Mysterion zu verkündigen und es den Menschen zu vermitteln, werden die wesentlichen Handlungen, durch die sie dies erreicht, ebenfalls als Mysterien bezeichnet. Durch alle diese Handlungen werden wir zu Teilhabenden und Begünstigten des großen durch Jesus Christus vollbrachten Heilsmysteriums. Rev. Alciviadis C. Calivas, Th.D. The sacramental life of the orthodox church, In diesem Vortrag werden wir bewusst den Begriff mysterion und nicht Sakrament benutzen. 7

10 und ihrer Praxis der Taufe entdeckt. Doch der Gottesdienst ist auch der Ort, wo die Trennungen unter den Kirchen unmittelbar und schmerzlich zum Ausdruck kommen und zwar nicht nur bei ökumenischen Versammlungen, sondern auch im Leben der Ortsgemeinden. Wo Kontakte unter Christen auf örtlicher Ebene zunehmen, stellen sich akute und sensible Fragen zum Gottesdienst, insbesondere im Blick auf besondere liturgische Momente wie Taufe und Eucharistie. 2 Die Delegierten der Kirchen auf der Fünften Weltkonferenz für Glauben und Kirchenverfassung bekräftigten und feierten gemeinsam <die wachsende gegenseitige Anerkennung der Taufe als der einen Taufe in Christus>. 3 Viele Kirchen betonen jetzt, dass die Taufe eine Taufe in Christus und nicht in diese oder jene historische Denomination hinein ist. In der Taufe wird man nicht ein Methodist, Lutheraner oder römischer Katholik, sondern ein Christ. 4 Diese Aussage kann irreführend sein, denn für uns orthodoxe Christen verleiht das Heilige Mystirion der Taufe die christliche, aber gleichzeitig auch die orthodoxe Identität. Im Konfirmationsgebet (Chrismation) betet der Zelebrant darum, dass der Dreieinige Gott ihn (sie) im orthodoxen Glauben konfirmieren möge, und im orthodoxen Ordo ist die Taufe nicht von der Konfirmation (Chrismation) getrennt. Man kann die Taufe nicht losgelöst vom gesamten kirchlichen Leben betrachten, weil die Taufe den Kandidaten/die Kandidatin gerade in dieses Leben der Kirche einführt. Mit den Worten von Rev. Alciviadis C. Calivas: Die Taufe vereint den Glaubenden nicht nur mit Christus, sondern mit seinem Volk, der Kirche. Man wird in die Gemeinschaft des Glaubens hinein getauft, um an deren Leben, Werten und Visionen teilzuhaben. Indem die Taufe uns in das verherrlichte Leben Christi hineinbringt und uns zum Teil seiner vergöttlichten Menschheit macht, fügt sie uns in die Kirche, seinen Leib ein, wo das Sterben und Auferstehen täglich erfahren wird in der asketischen Disziplin des Gebetslebens und in der 2 Becoming a Christian. The Ecumenical Implications of Our common Baptism. Edited by Thomas F. Best & Dagmar Heller, Faith and Order Paper no.184, WCC Publications, Geneva, 1999, p.1. In diesem Buch werden die Überlegungen und Erfahrungen von etwa zwanzig Christen und Christinnen wiedergegeben Liturgiker, Theologen, Kirchenmusiker, Pfarrer -, die 1997 in Faverges/Frankreich zu einer Konsultation von Glauben und Kirchenverfassung zusammenkamen, um sich mit den Implikationen unserer persönlichen Identität als Christen und Christinnen für die Kirchen und für die ökumenische Bewegung zu befassen. 3 Ibid., p.3, zitiert aus dem Worship Book der Konferenz von Santiago, Ibid. 8

11 Eucharistie. 5 Professor Grigorios Larentzakis hat ebenfalls herausgestellt, dass der Neugetaufte durch die Taufe und die Konfirmation nicht bloß als einzelner Mensch zum Christen wird, sondern durch sein oder ihr Leben innerhalb des existentiellen mysterium ecclesiae auch ein Glied einer zutiefst verbundenen Gemeinschaft wird. 6 Die 1994 in Ditchingham/England von Glauben und Kirchenverfassung veranstaltete Konsultation untersuchte die Gestalt oder Struktur (den Ordo) des christlichen Gottesdienstes und stellte fest, dass dies in zunehmendem Maße ein Punkt des Kontakts und der gemeinsamen Erfahrung unter vielen Kirchen geworden sei. Bei seinen Überlegungen zum ordo der Taufe und dessen ökumenischen Implikationen schrieb Gordon Lathrop bereits am Anfang seiner Studie, dass ein Gespür für die Bedeutung der christlichen Taufe und der gemeinsamen Gestaltung ihrer Praxis in der ganzen Welt an überraschenden Orten festzustellen ist, zum Beispiel in einem klassischen Text aus der Kirchengeschichte, wo es überhaupt nicht um die Taufe geht, aber wo uns in aller Klarheit die kraftvolle Bedeutung der Grundform der Taufe vor Augen geführt wird sowie auch die der Eucharistie. 7 Redet nicht von Jesus Christus, sondern setzt euer Herz auf die Welt. Mein Verlangen (eros) ist gekreuzigt worden, und in mir ist kein Feuer, das materielle Dinge wegfrisst (pyr philoulon), sondern da ist Wasser, das in mir lebt und spricht und mir von innen her sagt: Komm zum Vater! Ich erfreue mich nicht an der Nahrung des Todes noch an der Lust dieses Lebens. Ich möchte das Brot Gottes, das das Fleisch Jesu Christi ist, von David herabgekommen, und ich möchte den Trank seines Blutes, das todlose Liebe ist (agape). 8 5 Rev. Alciviadis C. Calivas, op.cit. 6 Grigorios Larentzakis, Baptism and the Unity of the Churches. Orthodox views, Referat auf der 3. Konsultation über Ekklesiologie, gemeinsam veranstaltet von KEK und GEKE, Phanar, 2006, 5. 7 Gordon Lathrop, The Water that Speaks. The Ordo of Baptism and its Ecumenical Implications in Becoming a Christian. The Ecumenical Implications of Our Common Baptism, op.cit., 13. In der Einleitung dieses Beitrags beziehe ich mich weitgehend auf diese Studie. 8 St Ignatius, To the Romans 7:1b, 2b-3; griechischer Text in Kirsoop Lake, The Apostolic Fathers, vol. 1, Cambridge, Harvard UP,

12 Auf diese Weise beschreibt der Heilige Ignatius das Martyrium, das er erwartet und nach dem er sich sehnt, indem er die Bildsprache der zentralen Anliegen der christlichen Gemeinschaft benutzt: das Wort Gottes, das Wasser der Neugeburt in den Leib Christi hinein, das Liebesfest der Eucharistie. 9 Verkündigung und Bekehrung, das sprechende Wasser, das Mahl, das war der ordo der Schaffung von Christen in Antiochien. Gordon Lathrop fügte hinzu, dass man diese Struktur/Gestalt wiederholt durchleben musste, nicht durch Wiederholung der Waschung mit Wasser, sondern im Hören auf seine <Stimme>, im Handeln nach seiner Einladung. Obwohl dieser ordo verstanden werden könnte als Widerspiegelung der Praxis, die Ignatius in Antiochien gekannt haben mag, konnte er darüber hinaus davon ausgehen, dass er in Rom so verstanden wurde: in diesen zentralen Dingen waren die Kirchen sich einig. Die örtliche Kirche von Antiochien ist in Gemeinschaft mit der Kirche in Rom. 10 Wenn wir zum ordo von Ditchingham zurückkehren, so stellt er das Taufgeschehen als zweierlei dar: Glaubensbildung (wozu sowohl von Jesus Christus reden als auch Abkehr von den Wegen des Bösen und des Todes gehören) und Waschung mit Wasser nebeneinander, die dann zu einem Dritten hinführen Teilnahme am Leben der Gemeinschaft. Die gleiche Struktur lässt sich beim Heiligen Ignatius in den oben zitierten Worten finden: Verkündigung, Bekehrung, Abkehr vom Bösen; das sprechende Wasser ; das Mahl der Gottesbezeugung in der Welt. Gordon Lathrop zitierte auch den Text des Heiligen Justin, des Märtyrers und Philosophen (+165), der beschrieben wird als die erste vollständige direkte Beschreibung des Geschehens in der christlichen Taufe, die wir besitzen : Wir werden jetzt auch erklären, auf welche Weise wir uns Gott als Weihegaben hingegeben haben, nachdem wir durch Jesus Christus neu gemacht wurden, und dass wir, wenn wir dies versäumten, den Eindruck erwecken würden, in unserer Erklärung 9 Gordon Lathrop, op.cit Idem, 15 10

13 etwas falsch zu machen. So vielen Menschen, wie davon überzeugt sind und diese von uns gelehrten und verkündeten Dinge für wahr halten und versuchen, danach zu leben, wird gelehrt zu beten und Gott zu bitten, während sie fasten für die Vergebung der Sünden und während wir beten und zusammen mit ihnen fasten. Dann werden sie von uns dorthin geführt, wo Wasser ist, und sie werden neu geboren in der Weise der Wiedergeburt, mit der wir selbst neu geboren wurden. Denn dann kommt für sie die Waschung im Wasser im Namen des Vaters und Gottes, des Herrn aller Dinge und unseres Heilands Jesus Christus und des Heiligen Geistes Und diese Waschung wird Erleuchtung genannt, da das Verstehen derjenigen, die diese Dinge erfahren, erleuchtet wird Doch nach dieser Waschung führen wir diejenigen, die überzeugt sind und zustimmen, zu denjenigen, die Brüder und Schwestern genannt werden, wo sie versammelt sind, um gemeinsam zu beten für Stärkung für sich selbst und für jene Erleuchteten und für alle anderen überall Wenn wir die Gebete beendet haben, grüßen wir einander mit einem Kuss. Dann breiten die Brüder und Schwestern vor dem Vorsteher Brot und einen Kelch mit gemischtem Wein aus Und darüber hinaus erinnern wir einander ständig an diese Dinge. Diejenigen, die die Mittel dazu haben, helfen allen Notleidenden, und wir kommen regelmäßig zusammen. Und über allem, was wir essen, loben wir den Schöpfer aller Dinge durch Gottes Sohn Jesus Christus und durch den Heiligen Geist. Und an dem Tag, der nach der Sonne benannt ist, kommen alle, ob sie nun in der Stadt oder auf dem Lande leben, in Einheit zusammen. 11 Die Struktur, die sich aus diesem Text ergibt, wäre: den Glauben lehren und sich nach dem Verhalten erkundigen; Beten und Fasten der Kandidaten und der Gemeinde; Prozession zum Wasser; Waschung; Prozession zum Ort des gemeinschaftlichen Gebets; Eucharistie; ständige Erinnerung in der Sonntagseucharistie und in der Sorge für die Armen Saint Justin the Martyr and Philosopher, I Apology 61-67, PG 6: Gordon Lathrop, op.cit., 19 11

14 Aus einem wahrscheinlich früher erschienenen syrischen Buch: Die Lehre der zwölf Apostel (Didache) ersehen wir auch, auf welche Weise die Taufe vollzogen wurde: Tauft so: Nachdem ihr dies alles zuvor gesagt habt, tauft auf den Namen des Vaters und des Sohnes und des Heiligen Geistes mit lebendigem Wasser. Wenn du kein lebendiges Wasser hast, taufe in anderem Wasser. Wenn du nicht mit kaltem Wasser taufen kannst, dann mit warmem. Wenn du aber beides nicht hast, dann gieße auf den Kopf dreimal Wasser auf den Namen des Vaters und des Sohnes und des Heiligen Geistes. Vor der Taufe aber soll der Täufer und der Täufling fasten und wenn möglich einige andere. Du befiehlst aber dem Täufling, einen oder zwei Tage vorher zu fasten. 13 In dieser alten Schrift kann man einen ähnlichen ordo finden: moralische Unterweisung (1:1-6:3) Fasten und Gebet (7:4-8; vor der Taufe 7:4); Taufe im Namen des Dreieinigen Gottes, in lebendigem Wasser (7:1-3) Eucharistie nach der Taufe (9-10); das Leben der Gemeinde, einschließlich Empfang reisender Lehrer (11-13), Gaben für die Armen (13:4), Eucharistie an jedem Sonntag (14). Diese ursprüngliche Ordnung um einen Menschen zum Christen zu machen, wird in der Tat schließlich zur Ordnung für den <Katechumenat>, der uns aus vielen Quellen seit dem 3. Jahrhundert bekannt ist: Frage nach der Bereitschaft, sein Verhalten zu ändern; Hören des Evangeliums / Lehren der Worte des Glaubens Gebet (und Fasten) Waschung Hinführung zum Mahl 13 Didache, VII, in: Die Apostolischen Väter, neu übersetzt und herausgegeben von Andeas Lindemann und Henning Paulsen, Tübingen 1992,

15 zur Mystagogie, Lernen über die Mysterien, an denen man jetzt teilgenommen hat, und zu der sich daraus ergebenden wöchentlichen Versammlung, dem Zeugnis und der Sorge für die Armen. 14 Im Neuen Testament können wir Hinweise auf die Taufordnung finden, auch wenn es kein Buch für Riten ist. Zum Beispiel die Episode der Heilung eines Knaben mit einem unreinen Geist. Jesus aber sprach zu ihm: Du sagst: Wenn du kannst alle Dinge sind möglich dem, der da glaubt. Sogleich schrie der Vater des Kindes: Ich glaube; hilf meinem Unglauben! Als nun Jesus sah, dass das Volk herbeilief, bedrohte er den unreinen Geist und sprach zu ihm: Du sprachloser und tauber Geist, ich gebiete dir: Fahre von ihm aus und fahre nicht mehr in ihn hinein! Da schrie er und riss ihn sehr und fuhr aus. Und der Knabe lag da wie tot, so dass die Menge sagte: Er ist tot. Jesus aber ergriff ihn bei der Hand und richtete ihn auf, und er stand auf. Und als er heimkam, fragten ihn seine Jünger für sich allein: Warum konnten wir ihn nicht austreiben? Und er sprach: Diese Art kann durch nichts ausfahren als durch Beten und Fasten. 15 (Mk 9,23-29). In diesem Text können wir die meisten konstitutiven Elemente der Taufordnung finden: Weise: das ausdrückliche Bekenntnis des Glaubens in einer wunderbar demütigen Ich glaube, hilf meinem Unglauben! (Mk 9,24); der durch Jesus Christus vorgenommene Exorzismus; die große Bedeutung des Betens und des Fastens Tod, Neugeburt, Auferstehung und ein neues Leben in Christus Gordon Lathrop, op.cit, Nach Nestle-Aland wurde das Wort Fasten von anderen alten Autoritäten hinzugefügt. Greek- English New Testament, Deutsche Bibelgesellschaft, 1994, Fußnote i, Wie es vom Heiligen Paulus im Römerbrief (6,3-11), dem während der Taufhandlung verlesenen Text, dargelegt wird: ( ) alle, die wir auf Christus Jesus getauft sind, die sind in seinen Tod getauft? So sind wir ja mit ihm begraben durch die Taufe in den Tod, damit, wie Christus auferweckt ist von den Toten durch die Herrlichkeit des Vaters, auch wir in einem neuen Leben wandeln. Denn 13

16 Zur Gründung der ersten christlichen Gemeinde am Pfingsttag (Apg 2) und ihrem geistlichen und gemeinschaftlichen Leben gehörten: Predigt (Glaubensbildung) Aufnahme der Botschaft ( es ging ihnen durchs Herz ) Buße und Umkehr Taufe zur Vergebung der Sünden Empfang des Heiligen Geistes Bildung im Glauben ( sie blieben beständig in der Lehre der Apostel te didahe ton apostolon, doctrina apostolorum) Gemeindeleben ( Gemeinschaft koinonia), agape ausgeübt durch Verteilung von Gütern unter alle, je nach dem es einer nötig hatte Eucharistie ( sie brachen das Brot te klasei tou artou) Gebete (tais proseuhais). Es ist wichtig, die von Anfang der Kirche an bestehende enge Beziehung zwischen der Predigt (d.h. dem Wort) und den Heiligen Mysteria herauszustellen (Taufe, Empfang des Heiligen Geistes und Eucharistie in der Orthodoxen Kirche empfängt der Kandidat die drei wenn wir mit ihm verbunden und ihm gleichgeworden sind in seinem Tod, so werden wir ihm auch in der Auferstehung gleich sein ( ). So auch ihr, haltet dafür, dass ihr der Sünde gestorben seid und lebt Gott in Christus Jesus. Der Knabe war wie ein Leichnam, so dass die meisten von ihnen sagten: Er ist tot. 14

17 Aspecte privind profilul cântăreńului bisericesc în parohiile Arhiepiscopiei Sibiului Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Grăjdian Summary: A research developed between in the field of the orality of the traditional liturgical chant in the parishes belonging to the Archiepiscopate of Sibiu had as collateral results some conclusions concerning the Status of the Church singers in South Transylvania. They are formed as professional singers more in the practice of the liturgy as in special schools; usually they practice other trades too, build good families with children and are living in the parishes. As professional age the church singers cover equally all the ages, between 19 and 88 years. Keywords: Orthodox Church singers status Transylvania De la început trebuie făcută observańia că prezentul studiu necesită câteva lămuriri preliminare. Astfel, cel mai adesea preocuparea pentru cântarea bisericească orientează cercetarea către unele aspecte ale cântării oarecum "în sine", fie că este vorba despre elemente strict muzicale sau despre suportul grafic reprezentat de manuscrise şi tipărituri, sau chiar şi atunci când interesează istoria cântării. Elementul uman, cântăreńul, omul care dă viańă cântării, apare (sau transpare) cel mult în chipul vreunei personalităńi muzicale de excepńie, ce pare uneori singura vrednică de a figura în vreo scriere istorică. Însă cântarea bisericească este purtată prin istorie de un număr mult mai mare de cântăreńi anonimi, la fel de importanńi pentru devenirea istorică a cântării bisericeşti. Acestor anonimi slujitori ai cântării bisericeşti le sunt dedicate şi următoarele câteva pagini. 15

18 * Între anii , în câteva dintre Protopopiatele Arhiepiscopiei Sibiului s-au desfăşurat activităńile din cadrul proiectului Cercetarea sistematică şi valorificarea tezaurului de oralitate al cântării de strană din bisericile Arhiepiscopiei Sibiului, finanńat printr-o serie de granturi ale Ministerului EducaŃiei Cercetării şi Tineretului, respectiv ale Consiliului NaŃional al Cercetării ŞtiinŃifice din ÎnvăŃământul Superior 1. Echipa de cercetare a fost formată din Pr.prof.univ.dr.Vasile Grăjdian (director de proiect), Lect.univ.drd. Sorin Dobre, Prep.Ing.Corina Grecu şi Bibliotecar-Arhivist Ing.Iuliana Streza. La modul concret, pe baza unui recensământ al cântăreńilor bisericeşti din Arhiepiscopia Sibiului, realizat cu ajutorul unui şematism publicat în anul , s-au realizat înregistrări audio şi video cu ajutorul a aproape 100 de cântăreńi din parohiile Arhiepiscopiei Sibiului. O parte dintre rezultatele cercetării au fost sintetizate în câteva studii prezentate în cadrul unor congrese de specialitate şi apoi publicate în reviste de specialitate 3 şi în mai multe volume de sine stătătoare 4. Arhiva multi-media şi 1 Granturile MECT-CNCSIS Nr.3 290/2002, 368/2003, 368/ Îndrumătorul bisericesc pentru anul 2001, Tiparul Tipografiei Eparhiale, Sibiu, p Grăjdian Vasile, Elemente de oralitate în cartea de cântări bisericeşti a lui D.CunŃanu (Sibiu, 1890), studiu prezentat la Al 8-lea Simpozion internańional de muzică bizantină, cu tema "Muzica bizantină - de la esenńa originală la tradińii locale şi regionale", Iaşi, 7-9 mai 2001, publicat în Acta Musicae Byzantinae (Iaşi), vol.iv, mai, 2002, p ; Idem, Câteva aspecte actuale de oralitate în cântarea bisericească din Ardeal, studiu prezentat în cadrul celui de-al 9-lea Simpozion internańional de muzică bizantină, cu tema "SemnificaŃia continuităńii muzicii bizantine", Iaşi, mai 2002, publicat în Acta Musicae Byzantinae (Iaşi), vol.v, mai, 2003, p ; Idem, Irmosul Învierii în variante orale actuale ale cântării bisericeşti de strană din Ardeal, studiu prezentat în cadrul celui de Al 10-lea congres internańional de muzică bizantină, Iaşi, mai 2003, publicat în Acta Musicae Byzantinae, Iaşi, Vol.VII, 2004, p ; Idem, Lucrări publicate în cadrul proiectului Cercetarea sistematică şi valorificarea tezaurului de oralitate al cântării de strană din bisericile Arhiepiscopiei Sibiului, studiu prezentat în cadrul celui de Al 11-lea congres internańional de muzică bizantină, Iaşi, 3-6 mai 2004, publicat în Acta Musicae Byzantinae, Iaşi, Vol.VIII, 2005, p ; Idem, The Research Concerning the Orality of the Traditional Orthodox Liturgical Chant in the South of Transylvania, publicat în IAH (Internationalen Arbeitsgemeinschaft für Hymnologie) Bulletin, nr.33, 2005, p ; Idem, Concluzii la încheierea unui proiect de cercetare a oralităńii cântării bisericeşti de origine bizantinâ din sudul Transilvaniei, studiu prezentat la cel de Al 12-lea congres internańional de muzică bizantină, Iaşi, mai 2005, publicat în Acta Musicae Byzantinae, Iaşi, Vol.IX, 2006, p Pr.Grăjdian Vasile, Dobre Sorin, CântăreŃi bisericeşti din Ardeal, Vol.I (Protopopiatele Sibiu şi Sălişte), Editura UniversităŃii Lucian Blaga, Sibiu, 2003, 238p. (ISBN ; ISBN ); Pr.Grăjdian Vasile, Oralitatea cântării bisericeşti din Ardeal - studii, Editura UniversităŃii Lucian Blaga, Sibiu, 2004, 300p. (ISBN ); Pr.Grăjdian Vasile, Pr.Dobre Sorin, Streza Iuliana, Grecu Corina, CântăreŃi bisericeşti din Ardeal, Vol.II (Protopopiatele Sibiu, 16

19 audio creată cuprinde 99 CD-uri multi-media diferite, alături de alte 99 CD-uri audio, un CD Antologie, trei CD-uri cu fotografii şi selecńiuni video şi un DVD cu întreaga arhivă comprimată. Câteva concluzii generale ale cercetării au fost enunńate în diferitele studii publicate. Materialul adunat însă permite şi dezvoltarea unor concluzii mult mai amănunńite şi totodată dintr-o perspectivă mai largă, privind diversele aspecte ale cântării liturgice ortodoxe sau ale vieńii cântăreńilor bisericeşti din sudul Ardealului. Mai ales aceste ultime aspecte menńionate, şi anume cele privind condińia actuală a cântăreńilor bisericeşti din sudul Ardealului, merită cel puńin câteva pagini, care pot da o imagine cât mai corectă asupra situańiei acestor slujitori ai cântării liturgice din bisericile ortodoxe transilvănene. În acest sens, sunt necesare câteva precizări metodologice în legătură cu cercetarea efectuată între anii asupra cântăreńilor bisericeşti din parohiile Arhiepiscopiei Sibiului. În primul rând, pentru cei cca. 477 cântăreńi existenńi la data respectivă în cele 8 protopopiate, cu 447 parohii, ale Arhiepiscopiei Sibiului, a fost posibilă doar o cercetare parńială, a numai 96 de cântăreńi, din cinci protopopiate: Sibiu, Sălişte, Braşov, Râşnov şi Agnita. De asemenea, din fiecare protopopiat a fost cercetat un număr foarte variabil de cântăreńi, cele mai bine reprezentate fiind protopopiatele Sibiu şi Sălişte. Astfel, în Protopopiatul Sibiu, care pe lîngă Municipiul Sibiu mai avea arondate încă 38 de localităńi, din cele cca. 73 de parohii au fost cercetate 38 de parohii (18 din Sibiu şi 20 din afara Sibiului), în care activau 55 cântăreńi. De ramarcat este faptul că între aceştia se numără şi 8 preońi şi 3 diaconi, foarte buni cântăreńi. În Protopopiatul Sălişte au fost cercetate un număr de 14 parohii, în care activau 21 de cântăreńi - în 10 localităńi, dintr-un total de 27 de localităńi arondate la vremea aceea. Între cântăreńi am numărat şi un preot. Sălişte, Braşov, Râşnov), Editura UniversităŃii Lucian Blaga, Sibiu, 2004, 221p. (ISBN ; ISBN ); Pr.Grăjdian Vasile, CântăreŃi bisericeşti din Ardeal, Vol.III (Protopopiatele Sibiu, Sălişte, Agnita), Editura UniversităŃii Lucian Blaga Sibiu, 2005, 245p. (ISBN ; ISBN ); Pr.Grăjdian Vasile, Pr.Dobre Sorin, Prep.Ing.Grecu Corina, Bibliotecar-Arhivist Ing.Streza Iuliana, Cântarea liturgică ortodoxă din Sudul Transilvaniei - Cântarea tradińională de strană în bisericile Arhiepiscopiei Sibiului, Editura UniversităŃii Lucian Blaga, Sibiu, 2007, 464p. (ISBN ). 17

20 În Protopopiatul Agnita, în cele 8 parohii cercetate, din 6 localităńi (dintrun total de 43 de parohii, în 41 de localităńi) activau la vremea respectivă 10 cântăreńi, care au fost în atenńia cercetătorilor. Din Protopopiatele Braşov şi Rupea au fost luańi în atenńia cercetării, cu intenńie oarecum doar exploratorie, un număr de numai 10 alńi cântăreńi, între care un preot - din 8 parohii, aflate în 8 localităńi. Aceste date ne pot da o imagine mai precisă asupra dimensiunilor cercetării, atât la modul unor valori absolute (96 de cântăreńi din 68 de parohii cercetate), cât şi la modul relativ, adică raportat la totalul mai înainte menńionat, de cca. 477 de cântăreńi bisericeşti pentru 447 de parohii ale Arhiepiscopiei Sibiului. Din aceste cifre se pot aprecia, pe de o parte, limitele cantitative ale cercetărilor efectuate, ceea ce va impune în mod firesc o rezervă măsurată şi asupra unora dintre concluziile rezultate. Pe de altă parte, se poate remarca numărul relativ mare de cântăreńi avuńi în vedere, ceea ce face ca respectivele concluzii să aibe, dacă nu o valoare definitivă, în orice caz una orientativă - ca în cazul unui sondaj mai extins. Cu aceste precauńiuni metodologice, putem prezenta în continuare câteva concluzii, care sperăm să fie de folos inclusiv pentru unele măsuri sau acńiuni de îmbunătăńire a stării cântării în Biserica Ortodoxă Română şi a slujitorilor acesteia. * Un aspect care interesează adesea pe cei preocupańi de destinele cântării bisericeşti este acela al studiilor şi (/sau) al pregătirii muzicale de specialitate a cântăreńilor bisericeşti. În general se apreciază că o pregătire şcolară cât mai înaltă, generală şi muzicală (de specialitate), în mod firesc ar trebui să ridice nivelul cântării din bisericile ortodoxe. Care au fost însă constatările cercetării în teren? O primă observańie, ca rezultat al parcurgerii fişelor biografice sumare ale cântăreńilor cercetańi 5, este aceea că tońi au absolvit cel puńin Şcoala generală, fie că este vorba despre 7, 8 sau 10 ani (şi numită de interlocutori uneori primară, elementară sau şcoala de 7 ani, de 8 ani etc.), după sistemul public de învăńământ general care era în vigoare la timpul respectiv. În treacăt fie spus, această observańie atrage atenńia şi asupra deosebit de numeroaselor schimbări şi 5 Ibid. (Pr.Grăjdian Vasile etc., Cântarea liturgică ortodoxă din Sudul Transilvaniei...), p

21 oscilańii ale învăńământului românesc din ultimii aproape 100 de ani (cel mai bătrân cântăreń avut în vedere era născut în anul 1915). În continuare, dintre cântăreńi 42 nu au mai urmat vreo altă şcoală din sistemul public sau profesional de învăńământ. AlŃi 20 dintre cântăreńi (puńin mai mult de o cincime din numărul total) au urmat şi o Şcoală profesională (cel mai adesea de 2-3 ani), ceea ce a făcut ca mai apoi unii dintre ei să profeseze diverse meserii: croitor, zugrav, fierar, pădurar etc. sau să lucreze în vreo fabrică, la C.F.R. etc. Trebuie remarcat că în numărul acestora nu sunt incluşi cei care au făcut fie vreun curs scurt, cum este spre exemplu şcoala de şoferi, fie s-au calificat la locul de muncă sau au învăńat o meserie oarecare în sat, respectiv de la părinńi (după spusele lor), cu aceasta câştigându-şi apoi existenńa. Aceştia sunt în număr de 25 în cercetarea noastră şi fac parte dintre cei 42 amintińi mai înainte ca având doar şcoala generală. De asemenea, nu trebuie uitat că, în general, tońi cei care locuiesc în mediul rural s-au ocupat şi cu agricultura, într-o măsură mai mare sau mai mică. Nu au fost incluşi deocamdată în aceste clasificări cei care au urmat vreo Şcoală de cântăreńi, o Şcoală populară de artă sau vreun curs de echivalare pentru cântăreńi, aspecte care vor fi abordate ceva mai târziu. Urmărind mai departe treptele sistemului de învăńământ, 34 de cântăreńi au urmat liceul, eventual un liceu industrial, aici fiind incluşi şi cei care au urmat seminarul teologic. În sfârşit, dintre aceşti 34, 18 au urmat studii universitare, în cazul nostru Facultatea de Teologie. Şi aici este necesară o observańie: dintre aceşti din urmă 18, 11 sunt preońi, 3 diaconi, iar restul de 4 sunt cântăreńi tineri, absolvenńi de Teologie, cu perspectiva de a intra şi ei în rândul clerului. Au fost luańi în atenńia cercetării pentru buna lor reputańie de cântăreńi, care servea scopurilor proiectului (privind Oralitatea cântării de strană din Ardeal ). O reprezentare grafică poate oferi o mai bună imagine de ansamblu asupra nivelului general de şcolarizare a cântăreńilor avuńi în vedere: 19

22 Şc.gen. calificare Facultate Liceu Şc.prof. Fig.1 Se poate observa destul de limpede că marea majoritate a cântăreńilor bisericeşti (propriu-zişi) au avansat pe scara studiilor doar până la cel mult nivelul de liceu - doar cântăreńii din rândul clerului (sau cu această perspectivă) avansând la nivelul universitar. Alte concluzii privind raportul între situańia din mediul urban şi situańia din cel rural au fost mai dificil de tras, mai ales datorită faptului că doar pentru oraşele mai vechi (şi mai mari, ca Sibiul, Braşovul sau Agnita) caracterul urban este mai pronunńat, în timp ce pentru unele localităńi (mai mici) care au primit mai recent titulatura de oraşe, caracterul rural încă este destul de pronunńat. Totuşi, pentru o aproximańie grosieră de 56 de cântăreńi din mediul (mai) rural şi 40 de cântăreńi din mediul urban, se poate observa că există doar 10 absolvenńi de liceu în mediul rural (din cei 34 în total), iar pentru nivelul universitar, doar 2 (şi aceştia din rândul preońilor, care majoritatea au actualmente studii universitare, în Ardeal, chiar şi pentru mediul rural). Un aspect mai interesant şi direct legat de cântarea bisericească este cel legat de pregătirea de specialitate în domeniul cântării bisericeşti. Aici trebuie să distingem câteva aspecte secundare. Mai întâi, indiferent de felul sau nivelul şcolarizării muzicale şi/sau teologice ulterioare, o majoritate covârşitoare dintre cei intervievańi (80 din 96 sau cca. 83%!) au declarat că au învăńat cântarea bisericească la strană, cel mai adesea încă din copilărie, uneori chiar de la părinńii lor, care erau şi ei cântăreńi. łinând seama de faptul că vârstele de început sunt cele care permit fixarea cel mai temeinic a unor deprinderi şi cunoştinńe şi 20

23 totodată anii petrecuńi în jurul stranei din biserică sunt de obicei mult mai mulńi decât cei cel mult 2-3 ani ai unei şcoli de câmtăreńi, se poate aprecia importanńa uceniciei directe în mediul liturgic (bisericesc), pentru selecńionarea şi formarea într-un timp îndelungat a unor autentice vocańii de cântăreńi ai Bisericii la strană altfel Fig.2 În ceea ce priveşte unele forme mai canonice de învăńare a cântării bisericeşti, se pot aminti mai întâi chiar Şcolile de cântăreńi bisericeşti. Surprinzător însă (sau nu), dintre cei 96 de cântăreńi avuńi în vedere, doar 6 (!) au urmat o astfel de şcoală, aşadar un procent cu totul nesemnificativ. Este vorba de câńivă cântăreńi mai bătrâni care au urmat Şcoala de CântăreŃi Dimitrie CunŃan de la Sibiu, în prima jumătate a secolului trecut, sau dintre cei mai tineri, care au urmat cursurile Şcolii de cântăreńi de la Făgăraş, mai nou înfiinńată. Dacă şcolile mai vechi de cântăreńi aveau specificul unor şcoli profesionale, cele mai noi permit absolvirea concomitentă a liceului (aşa cum este cazul cu unul dintre cântăreńii mai tineri cercetańi). O formă de echivalare a cunoştinńelor şi deprinderilor de cântare şi tipic, deja existente la cântăreńii bisericeşti formańi în jurul strănii, o constituie Cursurile de cântăreńi bisericeşti, prin care au trecut, la Cluj sau Sibiu, destul de mulńi cântăreńi, şi anume 14 (dintre cei 96). Aceste cursuri, pe durata a câteva săptămâni, departe de a constitui o şcoală propriu-zisă, reprezintă totuşi un prilej de întâlnire 21

24 şi de schimb de experienńă pentru cântăreńi, eliberându-le totodată o Diplomă sau un certificat de echivalare, necesar adesea pentru încadrarea pe postul de cântăreń bisericesc al unei parohii. Un cadru de pregătire muzicală generală, de un nivel care poate fi apreciat drept elementar către mediu, îl constituie Şcolile populare de Artă (prin secńiile lor de muzică). Prin Şcoala populară de Artă de la Sibiu mai ales, dar şi prin cea de la Braşov, au trecut 8 dintre cei 96 de cântăreńi. Se poate spune că aceste şcoli reprezintă un bun prilej de perfecńionare vocală (cu foarte bune rezultate!) şi de mai bună cunoaştere a notańiei muzicale (occidentale, pe portativ). Demn de remarcat este iarăşi faptul că dintre cei 8 care au urmat cursurile unei Şcoli populare de artă, 5 sunt totodată absolvenńi de Teologie, un altul a trecut printr-un Curs de cântăreńi bisericeşti şi doar doi nu au mai avut parte de altfel de pregătire muzicală într-un cadru organizat specific. Dacă Şcolile populare de Artă oferă o pregătire muzicală generală şi prea puńin (sau deloc) bisericească, Şcolile de Teologie, seminare sau facultăńi, sunt cele care oferă mai ales o formańie teologică (implicit şi bisericească) generală, în care însă şi muzica bisericească ocupă un loc anume. În clasificarea noastră am grupat sub titlul de Teologie (sau absolvenńi ai unei Şcoli de Teologie) atât absolvenńii de seminar, cât şi cei de Facultate, deoarece tońi cei 18 implicańi sunt şi absolvenńi ai FacultăŃii de Teologie - chiar dacă nu tońi au urmat mai înainte seminarul teologic (oarecum reciproc, tońi seminariştii vizańi au urmat ulterior Facultatea de Teologie). Şi aici este de remarcat faptul că pregătirea muzicală este mult mai temeinică în seminarele teologice, fańă de facultăńi, datorită vârstei mai fragede a elevilor şi datorită numărului simńitor mai mare de ore de muzică (liniară sau psaltică), de practică de strană sau de cor. Sintetizând datele privind pregătirea specific muzicală a cântăreńilor bisericeşti, avem următoarele cifre: 6 cântăreńi au urmat o Şcoală de cântăreńi, 14 un Curs de cântăreńi, 8 o Şcoală populară de Artă şi 18 o Şcoală teologică. Totalul celor care au trecut măcar printr-un cadru de pregătire specific muzicală (şi Ńinând seama că unii au trecut prin 2 asemenea cadre) este de 40 de cântăreńi. Un reprezentare grafică poate fi edificatoare şi în acest caz: 22

25 60 Strană, Cursuri, 13Teologie, 13 Şc.cânt., 6 Teol.+pop., 5 Şc.Pop., 2 Curs+pop., 1 Strană Cursuri Şc.Pop. Curs+pop. Fig.3 Se observă în continuare numărul covâşitor mai mare al celor care au ca unică pregătire de specialitate practica la strană (56), desigur îndelungată, fańă de cei care urmat (eventual şi) o formă organizată de pregătire (40). * Există apoi o serie de aspecte care pot contribui la explicarea pozińiei şi autorităńii sociale sau profesionale de care se bucură, alături de preońi desigur, şi cântăreńii, în cadrul comunităńii parohiale. Din acest punct de vedere, după pozińia bisericească şi liturgică (oarecum şi profesională), poate rolul cel mai important îl joacă familia cântăreńului. În mod firesc, un om aşezat, cu o familie armonioasă, cu copii, iar mai târziu şi cu nepońi, inspiră încredere celorlalńi credincioşi din Biserică şi totodată reprezintă un exemplu demn de urmat. Şi este cu totul remarcabil faptul că dintre cei 96 de cântăreńi bisericeşti intervievańi în această privinńă, doar 8 sunt necăsătorińi - iar pentru aceştia din urmă lucrul este oarecum explicabil mai ales prin prisma vârstei de până la 30 de ani. Cei 88 de cântăreńi căsătorińi (dintr-un total de 96) înseamnă un procent de cel puńin 91 % (!). Dintre aceştia, 79 au unul sau mai mulńi copii, în expresie procentuală 82% (din cei 96). Sunt procente cu totul deosebite pentru lumea modernă (sau postmodernă), unde stabilitatea căsniciilor atinge cote negative greu de imaginat în 23

26 urmă cu doar câteva decenii, indiferent că este vorba de oraş sau de sat (satul modernizat )., casatoriti, 88 necasatoriti, 8 casatoriti necasatoriti cas.cu copii cas.cu copii, 79,, Fig.4 cas.fara copii, 9 cas.fara copii Domiciliul cântăreńului bisericesc este un alt aspect care poate da o imagine a încadrării în comunitatea parohială - dacă acesta este în parohia în care îşi desfăşoară activitatea sau în afara acesteia, în altă localitate, această din urmă situańie implicând naveta şi o prezenńă adesea mult diminuată între credincioşi. Iarăşi avem parte de o surpriză deosebit de plăcută, deoarece dintre cei 96 de cântăreńi, doar unul este navetist (!), ceea ce înseamnă un impresionant procent de aproape 99% cântăreńi cu domiciliul stabil în parohie. naveta in parohie Fig.5 24

27 * Un aspect care preocupă adesea în privinńa cântăreńilor bisericeşti este vârsta acestora, existând uneori impresia, nu totdeauna justificată, că vocile tinere sunt mai interesante - din punct de vedere muzical probabil, pentru că dintr-un punct de vedere eclesial sau teologic, cuvântarea sau cântarea de slavă adresată Dumnezeirii din partea fiinńei omeneşti (aceasta zidită după Chipul dumnezeiesc) este interesantă dincolo de limitele oricărei vârste pământeşti, totdeauna trecătoare. Aşadar, în privinńa vârstei cântăreńilor, vom lua ca an de referinńă anul 2003 (anul de mijloc al cercetării, între anii 2002 şi 2004) şi vom împărńi cântăreńii conform a trei paliere de vârstă: până la 25 de ani, între 25 şi 50 de ani şi peste 50 de ani. Această împărńire nu urmăreşte vreo clasificare după perioade relativ egale de timp, din sfert în sfert de veac, ci este vorba mai curând despre o împărńire impusă de maniera de ocupare a vieńii cântăreńilor (şi, în general, a oricărui om): mai întâi perioada de formare şcolară, inclusiv universiară sau doar profesională, până la aproximativ cel mult 25 de ani, apoi urmează perioada vieńii active din punct de vedere profesional, care este adevărat că depăşeşte de obicei vârsta de 50 de ani, însă trebuie observat că vârsta pensionării este precedată şi de o perioadă de mai mare preocupare pentru pregătirea ultimei părńi a vieńii, care se poate aproxima ca începând în jurul vârstei de 50 de ani. Consultarea Indexului după vârstă al cântăreńilor 6 înregistrańi în cadrul proiectului ne indică un număr de 38 de cântăreńi până la vârsta de 50 de ani - respectiv doar 3 cântăreńi până la vârsta de 25 de ani şi 35 de cântăreńi între 25 şi 49 de ani (adică până la 50 de ani, exclusiv această vârstă). Dintre aceştia 4 sunt preońi şi 3 diaconi, ceea ce face să rămână doar un număr de 31 de cântăreńi (propriu-zişi) până la vârsta de 49 de ani. DistribuŃia amănunńită pe vârste, până la 49 de ani, este următoarea (pentru tońi cei 38 de cântăreńi, adică inclusiv cei 4 preońi şi 3 diaconi pricepuńi în domeniul cântării bisericşti): 19 ani-1 cântăreń, 23-2, apoi 26-1, 27-2, 29-4, 30-2, 32-1, 33-1, 34-4, 35-1, 36-2, 40-1, 43-1, 4-3, 45-1, 46-3, 47-1, 48-2, Un grafic al distribuńiei pe vârste ne oferă o imagine mai clară a acestui aspect: 6 Ibid. (Pr.Grăjdian Vasile etc., Cântarea liturgică ortodoxă din Sudul Transilvaniei...), p

28 Fig.6 Acelaşi Index ne indică 58 de cântăreńi de peste 50 ani (adică născuńi până în anul 1953). Dintre aceştia preońii sunt doar în număr de 7, ceea ce dă un număr de 51 cântăreńi (propriu-zişi) peste 50 ani. Deja numărul cântăreńilor peste 50 de ani, în valoarea sa absolută (cu sau fără preońii implicańi în proiect), depăşeşte jumătatea numărului total al cântăreńilor cercetańi - adică este vorba despre 58 de cântăreńi (respectiv 51, fără preońi), dintrun număr total de 96 de cântăreńi cercetańi. Această constatare numerică (/ statistică) pare să dea dreptate celor care, la modul general, apreciază drept înaintată vârsta unei anume majorităńi a cântăreńilor bisericeşti actuali. DistribuŃia separată pe vîrste, între 50 şi 88 (!) de ani este următoarea (incluzând şi cei 7 preońi cântăreńi): 50 de ani-2 cântăreńi, 51-1, 52-2, 53-1, 57-1, 58-1, 59-3, 61-1, 62-2, 63-1, 65-2, 66-6 (!), 67-2, 68-2, 70-1, 71-2, 72-4, 73-1, 74-3, 75-3, 76-1, 78-1, 79-2, 81-2, 82-4, 83-1, 84-2, O altă reprezentare grafică poate fi sugestivă, arătând distribuńia relativ egală a cântăreńilor (între 1 şi 4) pe aproape întreg palierul de vârstă, de la 50 până la 88 de ani (!), doar cu o uşoară creştere peste 60 de ani (aproximativ înspre vârsta pensionării pentru bărbańi). 26

29 Fig.7 * În sfârşit, un ultim aspect care poate fi interesant este acela al încadrării profesionale a cântăreńilor bisericeşti. Aici este dificil de dat cifre exacte, o concluzie ce se impune la modul mai general fiind aceea că foarte puńini sunt aceia care şi-au susńinut existanńa doar din salariul de cântăreń bisericesc. Foarte mulńi au fost încadrańi ca şi cântăreńi bisericeşti doar pentru o oarecare perioadă a vieńii, uneori chiar numai după ieşirea la pensie (!) din alt serviciu. De asemenea, nu întotdeauna încadrarea a fost pe un post întreg de cântăreń, uneori fiind vorba de o jumătate de normă sau numai de o înńelegere cu preotul sau cu parohia. Chiar şi atunci când salariul era întreg, fiind vorba de obicei despre cel mai mic salariu pe economie practic tońi cântăreńii au mai practicat cel puńin o meserie (/profesie), dintre cele învăńate la vreo şcoală sau prin ucenicie la locul de muncă. Mai ales la Ńară, alături de o meserie (şi aşa cum am menńionat deja mai la început), cântăreńii au practicat întotdeauna şi agricultura, fie ea numai de subzistenńă. * Pentru a rezuma în câteva cuvinte condińia cântăreńului bisericesc din parohiile Arhiepiscopiei Sibiului, se poate spune că formarea sa profesională şi nu în ultimul rând formarea sa bisericească se face mai puńin în şcoli speciale, cât în însăşi practica liturgică a cântării, cel mai adesea de-a lungul multor ani de ucenicie, care pot începe chiar din copilărie. Oameni aşezańi, întemeind familii închegate, aproape totodeauna cu copii, cântăreńii bisericeşti îşi câştigă existenńa 27

30 practicând şi alte meserii, pentru a completa micul venit rezultat din activitatea de cântăreń bisericesc. Ca vârstă ei sunt o oglindă firească a întregului trupului văzut al Bisericii, acoperind practic toate vârstele, de la frageda pruncie, când îşi încep adeseori ucenicia, până la cea mai venerabilă bătrâneńe. Din toate aceste puncte de vedere, prin prezenńa şi prin osteneala lor, cântăreńii Bisericii sunt stâlpi de nădejde în viańa comunităńii parohiale, ajutând preotului să conducă credincioşii aflańi în grija sa pe calea Mântuirii. 28

31 Locul Bisericii Ortodoxe Române în cadrul comunităńii internańionale Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula I. Introducere în contextul cercetării Dintre multele direcńii de aderare pe care perioada care a trecut le cerea României, componenta spirituală a fost cel mai puńin comentată. Ea apărea mai mult în dialogul social ca parte aferentă şi autoinclusă în procese de europenizare legalistă a mentalităńii. Astfel au apărut discuńiile despre homosexualitate, despre legalitatea concubinajului, despre libertatea religioasă, despre dreptul la eutanasiere iar în ultimele zile ale lui 2006, renumitele discuńii în jurul articolului 13 al viitoarei Legi a Cultelor şi despre statutul icoanei în şcoala de stat 1. Toate au vădit capacitatea şi incapacitatea părńilor de a purta un dialog real, pe de parte având de a face cu lipsa de exercińiu în dialog social a Bisericii care nu şi-a dezvoltat suficient capacitatea de a lămuri lucrurile cu seriozitatea catehumenală necesară unor astfel de cazuri, pe de altă parte am înregistrat lipsa de cultură teologică minimă a unor formatori de opinie prin mass-media, precum şi nenorocitul şantaj conceptual lansat pe piańa de idei de fiecare dată când s-a pus în discuńie un subiect vizând viańa socială a Ortodoxiei. Pentru că s-a şarjat mereu pe cuplări care să dea tensiune în plan media: învăńământ religios= învăńământ politico-ideologic, icoana= tabloul lui Ceauşescu, culminând cu prezentarea, de foarte multe ori eronată, a unor personaje legate, direct sau indirect de lucrarea bisericii. Unul dintre cele mai importante aspecte ale acestei manipulări în care s-au lăsat antrenańi inclusiv oameni ai bisericii, a fost fără îndoială cazul Tanacu 2 a cărui aparińie a 1 A se vedea din colecńia Telegraful Român, nr.41-44/2006, şi reacńia redacńiei şi colaboratorilor la aceste provocări 2 Analizată cu multă atenńie de Tatiana Niculescu Bran, în romanul jurnalistic Spovedanie la Tanacu, Humanitas, 2006,202 pg 29

32 bruscat reacńii dintre cele mai diferite, dar care a dovedit că lumea este cu ochii pe Ortodoxie, chiar dacă la prima vedere părea că n-ar fi aşa. În urmă cu 12 ani, Părintele Ion Bria, unul dintre cei mai realişti analişti ai fenomenului de aderare din punct de vedere al Ortodoxiei româneşti, consemna, şi ne permitem să cităm larg părerea sa, constituind un posibil punct de plecare în cercetarea noastră: Una din cele mai periculoase propagande politice, nu numai în Europa occidentală ci şi în Europa centrală, este aceea antiortodoxă. Redusă la pozińiile ei politice, Ortodoxia este prezentată fără încetare sub unghiul compromisului cu regimul comunist sovietic. Moştenind o tradińie de înfeudare politică fańă de statele respective (testamentt nefast al simfoniei bizantine), incapabile să se dezlege de rigiditate dogmatică şi anacronisme cultice şi canonice, Bisericile Ortodoxe din Estul Europei ar fi traversat perioada comunistă fără rezistenńă şi sensibilitate. Iar azi, ele ar persista în aceeaşi obsesie: a dezgropa şi a exalta rădăcinile nańionaliste. Conflictul din Bosnia-HerŃegovina a dat ocazie de denaturări şi denigrări atât fańă de Biserica Sârbă, singura biserică ce a refuzat să se plieze comunismului, cât şi fańă de întreaga Ortodoxie din Balcani. Comentatorii politici împart bisericile din Ńările est-europene în două: pe de o parte, Biserica romano-catolică (mai precis diplomańia Vaticanului în Est) şi bisericile protestante care ar fi inińiat şi sprijinit formarea unei disidenńe (această opozińie ar constitui aşa zisa societate civilă), zdruncinând din interiorul totalitarismului comunist, pe de altă parte, Bisericile Ortodoxe care în calitatea lor de Biserici nańionale, n-au încercat să se distanńeze de autorităńile politice, de unde o atitudine de colaborare. (citează din Raphael Aubert, La tentation de l Est. Religion,pouvoir et nationalismes, ed. Labor et Fides, Geneva, 1991, pp.16-18). Desigur că unele analize pot fi puse pe seama ignoranńei istorice, socotite a fi reminescenńe ale războiului rece Vest-Est, sau pur şi simplu provocări politice. Totuşi, dincolo de acestea, trebuie să fie Ńinută Ortodoxia departe de istoria actuală şi de viitorul Europei, o Europă unită şi comună, care are nevoie de o coeziune politică forte. Se imaginează apoi o ierarhie a statelor europene după criterii autonome, occidentale. Ori nu există o metodă infailibilă de a constata credibilitatea statelor europene, deoarece fiecare stat are măsura şi competenńa lui în materie de etică politică. Există aici şi o doză de iresponsabilitate ecumenică: insinuarea că a fi european înseamnă a fi catolic sau protestant. Noi nu vrem să răspundem acestor 30

33 lovituri de provocare. Unele critici sunt legitime, constructive. Lumea este saturată de analize politice ultime, definitive, deoarece a văzut că totul este reversibil în istorie. Noi vrem să arătăm că: 1. Ortodoxia, pornind de la cazul Ortodoxiei în România, a ştiut ca să reziste ca să existe; 2. Europa are datoria şi capacitatea de a apăra Ortodoxia nu pentru că este o mare figură a trecutului, ci pentru că face parte din propria ei cultură creştină. Ortodoxia românească, în condińiile de deficit economic şi democratic ale Ńării, va ajunge poate mai târziu, probabil în ceasul al unsprezecelea, în inima Europei dar va aduce cu ea darul fără de care comuniunea europeană nu se împlineşte. Dacă Ortodoxia- şi în primul rând cea română- este în întârziere cu o etapă istorică, aşa cum se zice, atunci Occidentul este în întârziere cu o idee istorică, anume aceea de a face ierarhia nańiunilor după criterii economice şi interese materiale, excluzând spiritualitatea şi cultura 3 Fără îndoială că modul tranşant de a vedea aceste lucruri fac din Părintele Bria unul dintre cei mai dedicańi cercetători ai misiologiei, absolut speciale, care trebuie să marcheze analiza pastorală post aderare. Remarcabil este şi faptul că, fańă de cele semnalate de către el, lucrurile nu s-au schimbat cu foarte mult, atâta doar că parte din ignoranńele europene au fost transferate în conştiinńele unor fulleuropeni ca şi în ale unor europeni sceptici din ambianńa pastorală românească. Desigur cu extremele specifice unor transferuri neanalizate şi preluate ca atare. De altfel inclusiv materialul pe care vi-l propunem poartă cu sine efigia unei duble proiecńii: una vine din contactul cu tinerii români, extrem de conectańi la viitorul lor european, dar şi din contactul cu teoreticeni în pastorańia popoarelor comutate deja de o vreme la valorile europene. 3 Este vorba de lucrarea Părintelui Ion Bria, Ortodoxia în Europa- Locul spiritualităńii române, ed.mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1995, pp

34 II. Care sunt aşadar punctele de rezistenńă ale ortodoxiei româneşti la o analiză pe baza grillei europene? 1. Deşi anul 1944 o descompune teritorial ca Ńară, conştiinńa ortodoxă a populańiei menńine o unitate freatică de conştiinńă nańională, iar în fańa atacului rusizării cu orice preń a regiunilor româneşti ocupate după anii celui de al doilea Război Mondial, menńinând chiar o conştiinńă europeană , în plin avânt comunist, părăsińi de democrańiile occidentale, ortodocşii români fac rezistenńă instituńională reuşind, prin efortul excepńional al Patriarhului Justinian, să aibă un Statut al organizării şi funcńionării BOR, chiar să obńină de la puterea comunistă instaurată la Bucureşti, autonomia Bisericii fańă de stat, stabilind, aproape caz unic, condińiile în care trebuie să funcńioneze în statul totalitar. Temele pe care le dezvoltă teologia vremii pot fi caduce astăzi deşi, personal cred că o reactualizare a lor, în contextul pastorańiei actuale ar aduce o seamă de beneficii, în afară de faptul că ar dovedi că o serie de elemente de cercetare activate astăzi de teologia socială europeană au constituite începuturile sistematice în şcoala românească de teologie. Poate cea mai importantă temă a fost Apostolatul social ea urmând unor teme ca: identitatea socială şi culturală a bisericii locale,( ); istorie şi cultura românească de inspirańie creştină, ( ); specificul teologiei româneşti, caracterul tradińiei ortodoxe în România, (care s-a evidenńiat cu precădere la Congresul de Teologie Ortodoxă de la Atena, 1939), o concepńie română despre teologie, ( ), apologia Ortodoxiei în spańiul mioritic,( ). Ceea ce marchează construcńia modelului teologic sub comunişti Ńine de modul în care, evitând provocările sistematice ale securităńii, teologii au propus un discurs de restaurare e paradigmelor bisericii primare atât istoric cât şi exegetic, opunând rezistenńă culturală prin refuzul istoriei moderne şi retragerea în subiecte de istorie antică şi medie, dar şi în răspunsul unitar, din păcate mult diluat după 1990, consemnat sub incidenńa ecumenică marcată de personalitatea creatoare a Patriarhului Justin Moisescu, structurat sub modelul experienńei ecumenice multiforme. Este modulul de formare a unei conştiinńe a dialogului dincolo de dramatica zidire a lumii istorice, sfidând uneori anormalitatea sistemului, eludându-i rigorile prin 32

35 supleńea dialogului camaraderesc, care a constituit fundamentul unor mari prefaceri de mentalitate europeană în raport cu teologia românească Două procese de restructurare a mărturiei de credinńă au apropiat ortodoxia de valori complementare discursului european. Confruntată cu o memorie arestată, cu un patrimoniu devastat de abuzări repetate, care au convers în destructurări aproape imposibil de recuperat şi care din nefericire au continuat nu numai după 1990, ci şi după 2000 şi nu par a se opri, teologia românească simte deja, tematic şi instituńional nevoia alinierii la un sistem managerial al calităńii care exclude orice formă de oportunism. Este perioada trecerii de la ecumenismul turistic la cel practic indisolubil unui dialog uman normal, dincolo de tematici acesta propunând un modus vivendi constant reactualizat. De la actele de caritate fraternală ale anilor 90 s-a trecut la o construcńie lucidă în care se evidenńiază două aspecte: a) construcńia dialogică a oicumenei europene; b) recuperarea unor teologi români ortodocşi prin efortul exegetic al unor teologi străini, ca limbă, şi de altă confesiune. Cea mai importantă recuperare o socotim a fi aceea a Părintelui Dumitru Stăniloae. Unui grup de intelectuali români laici la revine meritul redefinirii unor teologi, cazul Părintelui Andrei Scrima, ca şi al unor fenomene care au marcat istoria contemporană a Ńării- cazul teribilului rechizitoriu filmat sub titlul Memorialul Durerii ca şi Raportul Tismăneanu (din care vă recomandăm măcar partea privind Biserica, creştinismul românesc sub prigoana comunistă). De ce amintim toate acestea? Pentru a înńelege împreună că toată construcńia recunoaşterii europene a efortului românesc de mărturisire nu este o chestiune nouă, cuprinsă în vreo directivă UE. Pierderea ritmului de acordare la valorile europene, în plin regim comunist, n-au rupt Ortodoxia românească de realitatea ÎmpărăŃiei lui Dumnezeu, acest lucru Ńinând vie şi europenitatea discursului teologic românesc 5. Fragmentările survenite în construirea mesajului indică probleme mai ales în segmentul cercetării din domeniul teologiei practice, mai ales în dimensiunea sa catehetico-omiletică precum şi în aceea pastorală. Este 4 Punctele au fost creionate pornind de la analiza pe care o propune acelaşi părinte Ion Bria în lucrarea Teologia Ortodoxă în România contemporană- Evaluări şi perspective, Iaşi, 2003, pp O primă expresie este realizată în volumul Regenerarea Misiunii în contextul Urban, al Seminarului de misiologie de la Braşov, oct. 1996, editat în 1997, 120pg 33

36 motivul pentru care celelalte module pe care vi le propunem vor viza metode şi mijloace de comunicare la nivelul comunităńii rurale, respectiv la nivelul parohiei săteşti, precum şi aspecte generale şi specifice pastorańiei la nivel rural, aşa cum se conturează în noua cultură a calităńii actului pastoral. Unul din cele mai consistente documente care pot aduce un plus de argumentare demersului nostru este Mesajul patriarhilor ortodocşi, întrunińi la Niceea 6, ca sinaxă panortodoxă dedicată anului Jubiliar 2000, în perioada decembrie, text extrem de valoros dar care, aş spune ca de obicei, n-a provocat decât semnalări de presă iar nu reacńii teologice şi teologale, după cum ar fi meritat. Reluăm doar câteva din ideile care se adresează contextului nostru: a) Realitatea mântuirii este aceasta: Dumnezeu S-a relevat şi s-a Întrupat în Iisus Hristos. Care S-a răstignit şi a înviat. Dumnezeu nu Se află departe de om, ci El este prezent pretutindeni, El este pentru tońi EMANUEL (art.3/4). b) In Sfânta Euharistie, Biserica realizează şi arată faptul că suntem deja cuprinşi în Hristos ca într-un trup, constituind o comuniune de dragoste în care sunt depăşite toate discriminările şi contradicńiile (Colos. 3, 11; Gal.3,18). Euharistia este icoana ÎmpărăŃiei lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp şi imaginea ideală a societăńii umane (art.5); c) Mesajul de dragoste, de unitate şi de reconciliere al Bisericii din primul mileniu afost alterat din cauză că lumea creştină s-a împărńit şi dezbinat, în al doilea mileniu. De aceea numai prin dialogul adevărului şi al dragostei, întemeiat pe tradińia comună şi nedespărńită din primul mileniu după Hristos, se va restabili unitatea creştinilor, o unitate de credinńă în viańa cultică sacramentală, euharistică şi în comuniunea sfinńilor. d) Bisericile Ortodoxe locale alcătuiesc un singur trup neâmpărńit, adică Biserica lui Hristos cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică. Deşi existăm sub forma multor Biserici locale, totuşi nu încetăm să formăm Biserica cea Una (art.8). acest model şi această structură canonică trebuie păstrate pentru a evita tendinńe scizioniste. În multe cazuri autocefalia este corelată cu identitatea şi specificitatea nańională a popoarelor. Dar independenńa nu se exercită în detrimentul unităńii, după cum diversitatea neamurilor, a culturilor şi a civilizańilor nu justifică interesele oportuniste politice, nańionaliste sau rasiale. Biserica 6 Ion Bria, op.cit., pp

37 Ortodoxă a condamnat erzia nańionalismului şi a rasismului la Constantinopol, în anul 1872.(cf.art.9). orice ingerinńă ăntr-o altă jurisdicńie canonică prin instalare de episcopi nedependenńi de Biserica locală şi de păstorii canonici de acolo, pune în pericol unitatea Bisericii şi contravine unor principii fundamentale ale ecclesiologiei otodoxe ( art.9) e) De asemenea, diferenńele în ce priveşte păstrarea obiceiurilor, datinilor şi tradińiilor, nu justifică schismele, deoarece acestea nu împiedică comuniunea euharistică a Bisericilor Ortodoxe, iar păstrarea purităńii Ortodoxiei se asigură prin instituńia sinodală, care de la început a fost în Biserică instanńa ultimă în materie de credinńă. (art.10) f) Unitatea Bisericii nu priveşte numai Biserica în sine, ci şi unitatea umanităńii şi a întregii lumi, respectând specificul propriu fiecărei persoane şi fiecărui popor. Biserica înfăńişează ca într-o icoană şi cuprinde in nuce întreaga creańie (Sf.Maxim Mărturisitorul). Unitatea reprezintă un element constitutiv al existenńei şi mărturiei ei în lume, un exemplu pentru unitatea oamenilor (art. 11şi 12). De unde acest apel: chemăm pe tońi cei ce cred în Hristos să lucreze cu sârguinńă şi neobosit pentru restabilirea unităńii pierdute a creştinilor, purtând dialog unii cu alńii în duhul adevărului şi al dragostei. (art.13) Atitudinea europei teologice rămâne cel puńin paradoxală. Părintele Ion Bria consemna că 7 în anul 2002, la Bossey s-a Ńinut conferinńa ecumenică Changing Faces Of Christianity, un seminar care a arătat, o dată în plus, ambiguitatea pozińiei europene fańă de Ortodoxie. Pe de o parte acuza corupńiei din B.O. în raport cu puterea politică, pe de altă parte atribuirea unei voci unice în ambianńa europeană a mărturiei, o unică voce spirituală în societatea civilă, mai ales prin intermediul Liturghiei, iconografiei şi monahismului. Concluzionând documentul patriarhilor ortodocşi ca şi al teologilor participanńi la seminarul de la Bossey, aproape profetic Păr. Bria cosemna: două mişcări vor marca în chip special viitorul acesteia, (al Ortodoxiei): În ultimul secol, Biserica Ortodoxă a înregistrat o largă extindere geografică(dispersiune diaspora) în toate continentele lumii unde s-au stabilit ortodocşi, din diverse cauze, dintre care cele mai importante sunt dizidenńa politică în raport cu Statul de origine şi emigrańia economică. Diaspora este unul din subiectele critice pe agenda Sinodului 7 idem, pp

38 panortodox, deoarece construirea parohiilor şi diocezelor în afară de teritoriul nańional, dar dependente de Biserica mamă, prin multiplicarea şi suprapunerea jurisdicńiilor a creat o adevărată dezordine canonică. Dar ortodocşii di aceste teritorii (care nu se consideră nici a trăi în diaspora, nici în exil) vor să păstreze posibilitatea unor Biserici locale independente şi se pregătesc pentru aceasta. De pildă, adunarea plenară a episcopilor canonici din America de Nord a propus instaurarea unei autocefalii pentru acest continent (Ligonier, decembrie 1994). Apoi, e vorba de emergenńa Bisericilor noi, o dată cu terminarea războiului rece şi al dezmembrării Uniunii Sovietice. Bisericile Ortodoxe din Ńările care au obńinut recent independenńa de Stat au pretenńia să se desprindă de Bisericile tutelare şi să se organizeze în mod autonom şi autocefal: Ucraina, Estonia, Moldova, Macedonia, Albania au reuşit să restabilească o organizare autocefală. Pe de o parte, tradińia canonică este în favoarea acestui paralelism între organizarea statului nańional şi emergenńa Bisericii nańionale. Pe de altă parte, întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe, în ultima lor declarańie (1992,2000) au atras atenńia asupra philetismului (autocefalie după principiul etnic) condamnat în 1872, mai ales că simfonia (adică dubla putere, ierarhie religioasă şi seculară) este în criză. 8 III. Care este în acest context tematica unei regenerări a teologiei române? a) Repararea şi imprudenńa unor şcoli de teologie care marşează pe traducere de material convenabil uneia sau alteia din dezvoltările teologiei actuale. Avem de a face cu o sumă de traduceri care mai de care mai fundamentale decât altele, necesare până la un punct dar derutante când sunt în exces,. Nu-i vorba doar că avem de a face cu traduceri elitiste, care traduc din greacă în grecisme (theologia, philocalia,gheronda, etc.) care nu doar eludează limba română ci şi limba de bază a scrierii, ca să nu mai vorbim de riscul unor deturnări de sens teologic. Singurul mod de a preveni astfel de excese sunt studiile de calitate care să prefańeze cu acrivie lucrurile. Un exemplu pozitiv Editura Deisis! 8 A se vedea şi art. Misiune şi Evanghelizare, astăzi, aparńinând păr. Nicolae Moşoiu, în vol. coordonat de către acelaşi autor, Elemente de istorie, doctrină şi practică misionară: o perspectivă ecumenică, Ed.UniversităŃii Lucian Blaga, Sibiu, 2006, pp

39 b) Cultura propusă prin excesul de teme isihasto-filocalice par că propun modelul unei singure căi, monahale, şi nici aceea simplu monahale ci cu o serie de culmi care sunt trâmbińatre ca fiind singurele pur ortodoxe. Este ca şi cum am nega parohiei cultura ei creştină, mărturisitoare, ca şi cum am reduce cultura de performanńă numai la aerul rarefiat al înălńimilor.( Analiză text Spovedanie la Tanacu ). c) Laicitatea, cu toate neliniştile ei 9, obligă la recalarea discursului ca pe o necesitate nu doar pastorală, ci de co-legialitate ecclesială, marcată de aspectul de sobornicitate deschisă atât de drag Ortodoxiei româneşti, prin glasurile sale cele mai des citate, dar atât de rar citite cu adevărat. Este poate momentul ca discernând între orgolii pastorale care nu au ce căuta ăn slujirea lui Hristos să relansăm căutarea comună a soluńiilor, care nu se pot naşte decât din dialog fraternal, capabil să pună în valoare cultura şi dragostea noastră. d) Necesitatea redescoperirii catehumenatului toate datele secularizării sunt, de la sine, o pledoarie în favoarea recuperării de către Biserică a sarcinilor educańiei creştine, în acord cu principiilor tradińiei patristice. În paralel cu o instrucńie orizontală în sfera istoriei religiilor, pe care instituńiile educative ale unui stat secularizat s-ar cuveni să le ofere cetăńenilor săi, Biserica pare chemată să revină la o pedagogie verticală. Numai astfel, păstorii ei ar putea vorbi nestingherit lumii, oferind familiilor creştine şansa unei catehizări de tip liturgic, cu rigoare teologică, inteligenńă culturală şi bun simń artistic. O biserică-instituńie care înńelege sensul euharistic al cunoaşterii duhovniceşti, precum şi dimensiunea mistagogică a oricărei apartenenńe individuale la Trupul lui Hristos, nu poate întârzia redescoperirea catehumenatului. În sfârşit, într-un complex politic marcat de supremańia liberalismului, Biserica Ortodoxă-prin cler şi popor- nu mai poate cere asistenńa necondińionată a Statului. Să alegi între o Biserică ce se vrea, cu orice preń, mamă adoptivă şi un Stat gelos, secular şi poligam, nu este pentru nimeni foarte uşor. Pentru a evita un divorń zgomotos, Biserica Ortodoxă este chemată săşi reinventeze structurile educańionale proprii, paralele (şi nu neapărat alternative) fańă de programa seculară. Oferind, pe lângă slujbele tipiconale, şi cursuri publice de formare creştină pentru diferite vârste, Biserica şi-ar revitaliza forńele 9 Conturate în lucrare lui Marcel Gauchet, Ieşirea din Religie- parcursul laicităńii, Humanitas, 2006, 147pg. 37

40 comunitare, i-ar implica pe laicii credincioşi într-un exercińiu nobil de voluntariat, depăşindu-şi, în sfârşit, complexele de inferioritate în raport cu celelalte culte creştine O nouă instituńie a catehumenatului- care ar putea începe cu redeschiderea şcolilior de duminică, a seminariilor serale pe teme biblice şi filocalice sau a cursurilor de artă ecclesială ar putea oferi şansa unei declericarizări a bisericii dar şi garanńiile implicării a laicilor cu pregătire într-un proces de autentică formare a celor mai tineri. Această instrucńie, asumată fără constângeri, ar putea secunda în mod inspirat educańia pluralistă, de tip secular, din licee şi facultăńi La şcoală, copiii ar putea învăńa arta învecinării prin asceza recunoaşterii aproapelui. În biserică, şi doar acolo, unii vor putea afla ceva în plus: care sunt rańiunile necreate ale acestei infinite etici a dialogului. 10 e) Un ultim aspect al regenerării contextului pastoral- misionar priveşte redimensionarea gândirii sociale a bisericii, acolo unde nu doar modele europene propriu-zise ne pot inspira ci şi modelul propus de Biserica Ortodoxă Rusă. Este vorba, aşadar de o posibilă dublă influenńă, una legată de Enciclica papală Centesimus annus (papa Ioan Paul II, 1991) iar cea de-a a doua exprimată de Sinodul episcopal jubiliar al Bisericii Ortodoxe Ruse, dacă cea dintâi ne descoperă o redimensionare a programului social exprimat în aria documentului Rerum novarum, marcând definitiv analiza proprietăńii private şi destinańia universală a bunurilor, relańia dintre stat şi cultură precum şi exprimarea modelului umanist al misiunii, afirmând că omul este drumul Bisericii, documentul rusesc, caută să elucideze o serie de pozińii teologice fundamentale în abordarea misiunii, încercând o exegeză duhovnicească dar şi teribil de bine alternată de cunoaşterea mecanismelor managementului calităńii lumii care se cade a fi păstorită în Hristos, analizând teme ca: Biserică şi nańiune, Biserică şi Stat, etica creştină şi dreptul secular, Biserica şi politica, munca şi roadele ei, proprietatea, război şi pace, criminalitate, pedeapsă, îndreptare, probleme ale moralităńii personale, familiale şi sociale, sănătatea persoanei şi a poporului, probleme de bioetică, Biserica şi problemele ecologice, ştiinńa, cultura şi educańia seculare, Biserica şi mijloacele de 10 NeamŃu, Mihail, BufniŃa în dărâmături- insomnii teologice, ed. Anastasia, Bucureşti, 2005, pp , parte din capitolul Cateheza liturgică şi canoanele memoriei. 38

41 informare în masă seculare, relańii internańionale, probleme ale globalizării şi secularismului. 11 IV. Devenirea Uniunii Europene şi responsabilitatea catolicilor marginalii la un text extrem de actual sau o posibilă paradigmă de teologhisire postaderare Nu ştiu dacă traducerea integrală a textului care ne-a oferit titlul subcapitolului nostru 12 interesează pe deaîntregul curiozitatea intelectuală a unui ortodox. ReŃinem însă textul pentru că, încă din PrefaŃa semnată de Mgr. Josef Homeyer (preşedinte, în 2005, al COMECE, episcop de Hildesheim / Germania), spectrul larg al documentului se descoperă ca un răspuns la unele întrebări, fireşti: Moştenirea creştină a continentului nostru va continua să impregneze construcńia europeană? Putem să limpezim răspunsul la o astfel de întrebare pornind de la o reflecńie teologică asupra evenimentelor de istorie europeană recentă? Care sunt exigenńele morale care trebuie să marcheze acńiunea catolicilor în UE, pentru dialogul între ei, în dialogul cu ceilalńi cetăńeni ai Europei şi cu instituńiile Uniunii Europene? Care este impactul unificării politice a Europei? 13 Provocată de aderarea la UE (1 mai 2004) a 19 state noi europene, dintre care 8 abia eliberate de sub ex-imperiul sovietic, reflecńia catolică este extrem de utilă şi actuală în contextul lui 1 ianuarie 2007, când încă mai avem de-a face cu o dublă terminologie. Pentru că statele din vechea alianńă UE numesc evenimentul ca fiind o lărgire a Uniunii Europene, pe când aderenńii de atunci (din 2004), ca şi Bulgaria şi România astăzi, socotesc actul ca fiind o reunificare a Europei, a unei Europe care are privilegiul de a cuprinde între cetăńenii ei o generańie care, zice documentul, n-a cunoscut războiul pe pământul Europei Occidentale 14. Discreta separare Est / Vest se menńine căci, cel puńin în 2005, ecourile bombardării Serbiei 11 La acest capitol, fără îndoială că cea mai reprezentativă sinteză, din care de altfel am şi prelevat datele, este volumul coordonat de Ioan I.Ică jr şi Germano Maroni, Gândirea socială a Bisericii, Deisis, Sibiu, 2002, 615pg. 12 EdiŃia franceză, editată de Comission des Episcopats de la Communante Europenne, COMECE, 9 mai 2005, 66pg 13 document citat, pg 3 14 idem, pg.8 39

42 (ex-iugoslaviei) mai răzbăteau pe coridoarele păcii de la Bruxelles sau Washington DC şi ea va marca întreg documentul. Dar nu despre acest demers vreau să notăm acum. Ci despre excelenńa structurii unei analize teologice, mai ales în ceea ce priveşte pastorala şi misiologia pe care şcoala catolică de cercetare ne-o pune la îndemână. Prima parte propune o relecturare a DeclaraŃiei lui Robert Schuman: contribuńie la un discernământ creştin asupra Uniunii Europene 15, insistând, mai ales, asupra declarańiei propriu-zise (9 mai 1950) şi asupra câtorva caracteristici izvorâte din chiar istoria Europei: capacitatea de surmontare a conflictelor; căutarea unor noi forme de co-operare şi reconciliere; accentul pe voluntariatul în căutarea soluńiei de pace; unitatea europeană ca proces istoric (nu doar de conjunctură); despre nevoia de răbdare şi de concretizare a răbdării în măsuri menite să consolideze solidaritatea europeană în acńiuni şi responsabilităńi. Ele marchează, în concepńia autorilor documentului, poarta profetică a unei declarańii politice care, având drept obiectiv fundamental pacea, libertatea ca principiu de bază şi cooperarea ca metodă de solidaritate şi protejare a puterii, modifica la acea vreme (erau numai 5 ani de la teribilul Război al II-lea Mondial) mentalitatea de abordare a politicii europene, Schuman având meritul de a concentra, încă din primele fraze ale declarańiei sale (art. 1), în astfel de cuvinte mesajul său: Pacea mondială nu poate fi salvgardată fără eforturi creatoare pe măsura pericolelor care o pândesc. ContribuŃia pe care o Europă organizată şi vie o poate aduce la civilizańie este indispensabilă menńinerii unor relańii paşnice. Ceea ce pornea ca un apel de iertare mutuală 16 ( cf. Mt 6, 14-15) deschidea, în fond, orizontul pe care UE de astăzi pare să încerce, nu fără convulsionări de maturitate, a asuma. Pendulând între Evanghelie şi DeclaraŃia Schuman, documentul caută să explice teologal nońiuni intrate de-acum în cultura europeană: principiul liberei adeziuni, autodeterminarea şi angajamentul liber al părńilor contractante (art. 19); metoda solidarităńii şi împărńirii suveranităńilor (care a dus la crearea instituńiilor comunitare, Înalta Autoritate, Comisia Europeană etc.) (art. 20), precum şi procesele de mentalitate politică şi de politică propriu-zisă pe care le-au născut (contradicńia libertate de adeziune solidaritate în domeniul economiei, de 15 idem, pp idem, pg.29 40

43 exemplu). Ceea ce este de remarcat la Documentul COMECE este soliditatea argumentării demersului european în contextul larg, al mondialismului ca şi în cel, oarecum particular, al vieńii înrădăcinate în credinńă 17 ( art. 23). Este, în fond, demersul celui de-al doilea capitol al DeclaraŃiei, O altă istorie a Europei 18. Identificând centrele de rezistenńă anticomunistă (Berlin 1953, Budapesta 1956, Poznan 1956, Praga 1968, Varşovia 1968, Gdansk şi Gdynia 1970, Radom şi Ursus 1976, Gdansk, Szcecin, Jastrzebie 1980), opozińia solidarităńii în Polonia ( ), ca fiind, în mare parte, reflecńia şi reflexul unei vieńi spirituale, documentul consemnează o relecturare, inclusiv prin grila mărturiei istorice, a documentului Centesimus annus (1989), în care mesajele principale ale lumii catolice, a catolicilor militanńi, ar fi fost: rejectarea violenńei şi a minciunii, experienńa solidarităńii concrete şi înńelegerea religiei ca un mesaj al libertăńii. Atitudini şi analize vin să întregească tabloul unei Europe a rezistenńei (lipsită de iz-ul occidental al cancelariilor, dar plină de praful străzilor pe care şenilele sovietice năşteau noi martiri), al cărei strigăt de luptă are în sine ceva din momentul actual, al umanităńii. În noiembrie 1956, înainte de a-i fi bombardat biroul, directorul AgenŃiei de presă ungare trimitea lumii civilizate un fax încheiat: Noi murim pentru Ungaria şi Europa. Care este sensul creştin al unor astfel de răstigniri? Aici stă puterea analitică a acestui Document CONECE. EvidenŃa practică a demersului analitic se constituie într-o a treia parte a Documentului, intitulat Cum pot catolicii contribui la construcńia europeană 19. Sunt analizate trei direcńii: în ce fel experienńa spirituală a credincioşilor poate oferi fundamentul unui angajament ca cetăńeni europeni conştiincioşi / conştienńi; identificarea unor contribuńii originale pe care le pot aduce comunităńile catolice la vitalitatea UE şi identificarea şi propunerea unor axe majore ale tradińiei creştine care ar putea orienta viitorul Europei. Un exemplu ar fi propunerea unei etici pentru viańa creştină care să aibă Fericirile ca şi chartă fundamentală. Dincolo de limbajul european correctly, demersul este unul duhovnicesc care, după ce propune o analiză a Fericirilor, conclude franc: Astfel de enunńuri (FericiŃi cei săraci..) nu pot servi, fără îndoială, drept bază pentru un program politic. Dar fericite vor fi 17 idem, pg idem, pp idem, pp

44 popoarele ale căror conducători, magistrańi şi militanńi se vor lăsa inspirańi de aceste chemări la Fericire şi vor face din Fericiri charta lor de viańă. 20 În ce priveşte contribuńiile comunitare, ideea unei comunităńi de Biserici particulare 21 şi angajamentul ecumenic 22 par a fi centrele de forńă ale unei posibile exemplarităńi catolice oferite lumii europene. Personal, socotesc că analiza oferită la Punctul C al acestei secvenńe de document: ÎnvăŃătura / gândirea socială a Bisericii ca sursă posibilă de inspirańie a construcńiei europene 23 oferă un excelent punct de plecare în analiza propriilor noastre exigenńe misionar-pastorale în lumea actualelor mutańii geopolitice. De altfel, acesta este şi mesajul articolului nostru. Oameni care experimentează de ani de zile dialogul cu UE, care îşi trăiesc parte din tragediile şi biruinńele lor misionare în habitatul real, dar oarecum forńat al Europei Unite, oferă analiza şi metoda lor de analiză la îndemâna noastră. Ortodoxiei îi revine misiunea de a-şi limpezi ea însăşi direcńiile de convivialitate cu UE, limitele aderenńei şi rejectării unora dintre provocările socio-culturale şi politice pe care aceasta le face. Fără o analiză lucidă a evenimentelor şi fără a identifica voia lui Dumnezeu în istorie suntem, fără voie, părtaşi unor inerente apostazii. Limitarea şi delimitarea Bisericii de o serie de acńiuni pro-integrare sau pro-europene, lucrul coerent, nu doar de circumstanńă, în proiecte şi curente europene, nu poate începe decât după ce se vor elucida propriile valori puse în creuzetul european. De ce-ar fi mai puńin important aportul Ortodoxiei la devenirea europeană? De ce nu ar fi strigătul RevoluŃiei din Decembrie 1989, sumă a tuturor strigătelor de libertate împotriva prigoanei comuniste? Doar pentru că nu reuşim structurarea unui demers lucid asupra propriei noastre deveniri ca şi comunitate ecclesială în habitatul cultural european? 24 GeneraŃiei actuale de intelectuali ortodocşi îi revine şi această misiune, nu doar interogarea Bisericii! 20 idem, pp idem,pp idem,pp idem, pp Poate constituirea unui institut de cercetare şi valorificare a mărturiei anticomuniste a oamenilor Bisericii ne-ar reda demnitatea de neam martir. EdiŃia românească a lucrării lui Andrea Riccardi, Martirii secolului XX, ed Enciclopedică, 2004, mi-a descoperit cât de importantă este comunicarea la nivel ştiinńific a datelor primare privind acest aspect. Autorul cărńii mi-a spus că n-a prezentat prea multe despre BOR în cartea sa din lipsă de date, cu toată simpatia lui pentru poporul român. 42

45 Ne permitem să redăm o reacńie ortodoxă la o perspectivă a integrării, sub aspectul priorităńilor unei vieńi spirituale adecvate la exigenńele duhovniceşti ale vieńii europene, aşa cum a fost ea transmisă participenńilor la un Congres interbalcanic preocupat de aceste perspective. Redăm conńinutul integral al documentului intitulat, sugestiv, Tineretul forńă vie a Bisericii şi element dinamic al vieńii liturgice- modelul sibian propus comunităńii interbalcanice pentru o pastorańie post-integrare 25 : Integrarea României în Uniunea Europeană, eveniment ce va avea loc pe 1 ianuarie 2007, ne oferă posibilitatea de a privi la o şi mai apropiată conlucrare cu Biserica Ortodoxă soră a Greciei, o biserică dinamică aflată în spańiul comunităńii europene din România ortodoxă are ca model activitatea pastoral misionară pe care Biserica Ortodoxă Greacă a ştiut să o facă în spańiul comunitar european. În lumea de azi tinerii sunt pentru Biserica noastră o forńă vie, fiind cei care dinamizează viańa acesteia şi ritmul vieńii liturgice a fiecărei parohii în parte. În duhul respectului pentru valorile religioase ale celorlalńi, Biserica Ortodoxă Română în general, şi aceea din Ardeal, în special, a dezvoltat o pastorańie a tineretului bazată pe duhul prieteniei, al comuniunii şi al bucuriei. Tinerii ortodocşi din Balcani trebuie să ştie că ceea ce îi uneşte şi îi va uni de acum încolo, dincolo de această integrarea europeană, este în primul rând Hristos cel Viu, propovăduit în ethos ortodox. Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos era întotdeauna înconjurat de tineri care doreau să-l urmeze şi să-i asculte cuvântul. Biserica a arătat întotdeauna că tinereńea poate fi o vârstă a mărturisirii unei credinńe autentice, a trăirii unei vieńi morale alese şi a unui zel de propovăduire a Evangheliei. Cea mai frumoasă podoabă a unui tânăr este potrivit spiritualităńii filocalice mintea trează şi inima curată. Doar astfel tinerii pot constitui în lucrarea Bisericii o forńă dinamică a comuniunii dintre popoarele balcanice, iar Biserica să fie pentru ei locul unde aceştia găsesc sinceritate, siguranńă, înńelegere, dragoste şi răspunsul la problemele lor existenńiale. 25 Mesajul Înalt Prea SfinŃiei Sale Dr. LaurenŃiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, cu prilejul deschiderii celui de Al Doilea Congres Interbalcanic, cu tema: Rolul tinerilor în contextul integrării europene a statelor balcanice, 3-6 decembrie 2006, Volos, Grecia. 43

46 Biserica îi învańă pe tineri cum să-şi călăuzească viańa pentru a dobândi o înńelegere matură asupra vieńii. TinereŃea nu este sinonimă cu naivitatea. De aceea şi Sf. Ap. Pavel îi spunea lui Timotei: Nimeni să nu dispreńuiască tinereńile tale, ci fă-te pildă credincioşilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinńa, cu curăńia (I Tim 4,12). Tinerii popoarelor ortodoxe din Balcani trebuie să conlucreze în vederea diminuării efectelor secularizării, laicizării şi a relativizării valorilor morale din societate, la păstrarea şi promovarea spiritualităńii ortodoxe, arătând importanńa pe care credinńa şi comuniunea o pot avea în viańa societăńilor în care trăiesc. Ca parte a familiei popoarelor europene, poporul român nu este străin de mentalitatea europeană şi valorile ei comune. Elenismul stă la baza valorilor culturale ale Europei, iar Ortodoxia este chemată să reînsufleńească acum o Europă afectată de o profundă criză spirituală. Împreună cu celelalte nańiuni ortodoxe europene, trebuie să arătăm că Ortodoxia are vocańia deschiderii spre dialog, fără a- şi părăsi identitatea sau a promova relativismul doctrinal, ci continuând să fie ceea ce este, păstrătoarea peste veacuri a adevăratei TradiŃii apostolice, în care pot fi găsite toate răspunsurile la problemele omului de azi. Ideea potrivit căreia ar exista o incompatibilitate între tradińia ortodoxă şi cultura europeană a fost de nenumărate ori contrazisă, Ortodoxia fiind tocmai un element constitutiv sau organic al Europei. Biserica Ortodoxă poate aşadar să-i ajute pe tinerii Europei unite să trăiască moral, să nu pună ştiinńa în slujba imoralităńii, a violenńei, a neadevărului, îi poate ajuta să-şi însuşească o cultură încreştinată. Tinerii vor avea din ce în ce mai multe tentańii, Biserica însă va trebui să găsească noi mijloace pastorale pentru a şi-i apropia. Integrarea europeană constituie pentru noi şi pentru tinerii popoarelor ortodoxe din Balcani o şansă de a aprofunda misiunea şi conlucrarea creştină, astfel încât să putem oferi împreună acestei structuri europene clădită în special pe elemente de ordin economic, politic şi juridic, şi o profundă dimensiune spirituală. ParticularităŃile culturale şi religioase ale fiecărei nańiuni pot servi ca liant şi ca o bază mai solidă pentru o Europă unită, în loc să se constituie în factori de conflict, aşa cum s-a întâmplat uneori de-a lungul istoriei. PrezenŃa noastră la Volos, cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi sub patronajul Prea Fericirii Sale 44

47 Hristodulos, Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Grecii, la invitańia Înalt Prea SfinŃitului Părinte Ignatie constituie un fericit prilej pentru tońi participanńii de a intra în dialog şi de a găsi modalităńi concrete de conlucrare în vederea menńinerii şi cultivării identităńii creştin ortodoxe în această parte binecuvântată a Europiei, în Balcani. 26 Desigur că a construi un răspuns ortodox în contextul integrării europene presupune educarea mentalităńii comunitare, parohiale şi nu numai, cu valorile dialogului social dar şi ale efortului personal de mântuire. Nu avem voie să credem că, de exemplu, dezvoltarea de proiecte, în diferite arii de activitate, înlocuieşte efortul personal şi conlucrarea cu harul Duhului Sfânt pentrumântuire. Procese diferite, dar nu opuse, integrarea europeană şi mântuirea trebuie să constituie preocupări constante, dar care să nu se confunde. Idealul creştin, sfinńenia, nu Ńine de politicile sociale europene. De aceea Biserica Ortdoxă va trebui să crească pe mai departe oameni în spiritul Mărturiei şi CredinŃei. Fără rabat la modele europene pervertite politic. 26 A se vedea cronica acestei participări, semnată de Dr. Ştefan Toma, în Revista Teologică, nr.4/2006, 45

48 Epoci ale istoriei Israelului Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Oancea Istoria se scrie pe baza izvoarelor. Acestea sunt interpretate şi valorificate cât mai obiectiv cu putinńă de istorici. În cazul istoriei Israelului, 1 trebuie luate în considerare două categorii de izvoare: cele scrise şi descoperirile arheologice. Este important ca cele două categorii să nu fie interpretate independent, ci în corelańie, deoarce ele sunt complementare. Chiar dacă spiritul obiectiv şi ştiinńific modern tinde să dea prioritate materialului arheologic, izvoarele literare ale istoriei unui popor sunt mai clare şi vii decât vestigiile arheologice. Resturile materiale sunt mute inińial, deci trebuie făcute să vorbească, 2 adică interpretate şi încadrate într-un model de reconstituire istorică. În ceea ce priveşte izvoarele literare, trebuie recunoscut că ele nu acoperă uniform întreaga perioadă a istoriei biblice. Dacă pentru perioada regalităńii situańia e favorabilă, mai ales datorită materialului extrabiblic care are legătură cu istoria Israelului, nu acelaşi 1 Din literatura extrem de bogată, menńionăm câteva lucrări de prezentare generală a istoriei Israelului: H. Donner, Geschichte des Volkes Israel und seiner Nachbarn in Grundzügen 1 (ATD 4/1-2), Göttingen, ; M. Noth, Geschichte Israels, ; B. Mazar (ed.), The World History of Jewish People (1-8), ; G. Fohrer, Geschichte Israels. Von den Anfängen bis zur Gegenwart, ; J. H. Hayes/J. M. Miller (ed.), Israelite and Judaean History, 1977; A History of Ancient Israel and Judah, 1986; A. Lemaire, Histoire du peuple hébreu, 1981; J. A. Soggin, A History of Israel from the Beginnnings to the Bar Kochba Revolt, O prezentare amănunńită, pe perioade, a istoriei Israelului se găseşte în mai recenta serie Biblische Enzyklopädie (BE), editată de W. Dietrich şi W. Stegemann, din care au apărut următoarele volume: N. P. Lemche, Die Vorgeschichte Israels (BE 1), 1996; V. Fritz, Die Entstehung Israels im 12. und 11. Jahrhundert v.chr. (BE 2), 1996; W. Dietrich, Die frühe Königszeit in Israel: 10 Jahrhundert v.chr. (BE 3), 1997; M. Oeming, Die Königreiche Israel und Juda im 9. Jahrhundert v.chr. (BE 4), 2007; A. Schoors, Die Königreiche Israel und Juda im 8. und 7. Jahrhundert v.chr. Die assyrische Krise (BE 5), 1998; Ch. Hardmeier, Das Königreich Juda im 7. und 6. Jahrhundert v.chr. (BE 6), 1998; R. Albertz, Die Exilszeit. 6. Jahrhundert v.chr. (BE 7), 2001; E. Gerstenberger, Israel in der Perserzeit. 5. und 4. Jahrhundert v.chr. (BE 8), 2005; E. Haag, Das hellenistische Zeitalter Jahrhundert v.chr. (BE 9), 2003; W. Stegemann, Jesus und seine Zeit (BE 10), În pregătire sunt: Chr. Kähler, Paulus und seine Zeit (BE 11) şi E. W. Stegemann, Die Anfänge der Kirche (BE 12). 2 H. Donner, Geschichte des Volkes Israel und seiner Nachbarn in Grundzügen 1 (ATD 4/1), , p

49 lucru se poate spune despre începuturi, adică epocile care sunt cunoscute sub denumirile de perioada patriarhilor, a exilului şi rătăcirii în deşert, a cuceririi Canaanului şi a judecătorilor. Sărăcia materialelor extrabiblice a făcut ca această perioadă să fie şi cea mai disputată între istorici, părerile fiind adeseori diametral opuse aici. 3 Din aceste considerente, primul izvor care trebuie luat în considerare în cazul istoriei lui Israel sunt cărńile Sfintei Scripturi. Ele descriu în mare istoria poporului evreu începând cu Avraam până în sec. 1 d.hr. Totuşi, trebuie avut în vedere că Biblia nu este o carte de istorie, în sensul modern al cuvântului. Autorii biblici nu sunt interesańi de o reconstrucńie detaliată, cât mai fidelă, a evenimentelor. Biblia nu conńine, în general, reportaje de la fańa locului. Ea ne oferă o istorie a poporului Israel interpretată prin prismă religioasă de autorii cărńilor sfinte. CărŃile Vechiului Testament descriu o istorie teologică, o istorie a relańiei Dumnezeu-Israel, căutând să arate cum Dumnezeu a intervenit în istoria acestui popor. Din acest motiv, pentru o reconstrucńie a istoriei Israelului în spiritul istoriei moderne, este nevoie de corelarea datelor scripturistice cu alte izvoare, îndeosebi cu cele literare extrabiblice şi cu cele arheologice. 4 In continuare vom prezenta principalele epoci din istoria Israelului biblic, începând cu epoca patriarhilor şi până la revolta lui bar Kochba (135 d.hr.), după care iudaismul a existat exclusiv în diaspora până în secolul 20 d.hr. 1) Preistoria lui Israel. Perioada originilor unui popor este greu de reconstruit. În cazul Israelului, istoricul este tributar textelor Sfintei Scripturi, care reprezintă aproape singurul izvor mai amplu 3 Donner, op. cit., p. 27 ş.u.; Lemche, op. cit., p Se poate constata cu uşurinńă, în ciuda unor trăsături comune ale epocii, menńionate de ambii autori, valorizarea moderată, aproape optimistă a textelor biblice la Donner (p. 82: Es ist nicht so, dass wir über die Vorgeschichte Israels gar nichts wüssten. ), comparativ cu cea sceptică la Lemche (p. 72: Es gibt in den Erzählungen des Pentateuchs beinahe nichts, das für den Historiker verwendbar wäre. ). 4 O prezentare concisă a celor mai importante izvoare pentru ansamblul istoriei lui Israel se găseşte la Donner, op. cit., p Lucrările clasice care prezintă izvoarele scrise sunt: J. B. Pritchard, Ancient Near Eastern Texts Relating to the Old Testament, (ANET 3 ); K. Galling, Textbuch zur Geschichte Israels, (TGI 3 ); O. Kaiser, Texte aus der Umwelt des Alten Testaments, 1982 ş.u. (TUAT). Pentru izvoarele arheologice pot fi consultate lucrări ca: W. F. Albright, The Archaeology of Palestine, 1960; K. M. Kenyon, Archaeology of the Holy Land, 1965; M. Avi-Yonah, Encyclopaedia of Archaeological Excavations in the Holy Land, 1975 ş.u.; V. Fritz, Einführung in die biblische Archäologie,

50 referitor formarea acestui popor. 5 Ca mai toate popoarele, Israel a păstrat vie amintirea începuturilor sale prin tradińii la început orale, transmise din generańie în generańie, iar mai târziu consemnate şi reinterpretate din perspectivă teologică. Spre deosebire de alte popoare ale antichităńii, 6 Israel a avut mereu conştiinńa că nu se află din totdeauna în Ńară. Nici originile sale nu se pierd în mitologie, ca în cazul Egiptului. Preistoria biblică nu aminteşte de Israel în primele 11 capitole ale Facerii. Israel a ştiut mereu că are un început istoric. Strămoşii poporului Israel au fost patriarhii: Avraam, Isaac şi Iacob. Nu avem izvoare extrabiblice referitoare la ei, fapt care a dus la numeroase ipoteze cu privire la existenńa lor, mergând de la considerarea lor ca personaje fictive până la pozińionarea lor între anii 3200 şi 1200 î.hr.: fie la sfârşitul mileniului al 3-lea, fie în prima jumătate a mileniului al 2-lea, sau chiar între secolele î.hr. Extrem de disputată este şi utilizarea referatului biblic din Facere ca izvor istoric. 7 Aşa cum am mai menńionat, narańiunile despre patriarhi sunt texte teologice, şi mesajul acestora este bine ancorat în epoca exilică. 8 Dar datarea târzie a textelor despre patriarhi, de către cei mai mulńi autori moderni, nu exclude faptul că ele au un sâmbure istoric şi păstrează amintiri despre vremea când strămoşii poporului nu se aflau încă în Ńara făgăduită. 9 În fapt, amintirile despre acele vremuri au parcurs un drum îndelungat pe 5 La capitolul amintiri despre începuturi, Israel stă mai bine decât multe popoare ale antichităńii. Egiptenii nu au avut niciodată preocuparea de a descrie originile lor. Egiptul, în concepńia literaturii sale antice, există de la crearea lumii şi se află dintotdeauna în această Ńară. De aceea nici nu există în limba veche egipteană cuvântul om ; cuvântul tradus de obicei astfel, are sensul inińial de egiptean (rmt). Doar egipteanul este om, iar Egiptul este buricul pământului. Problema începutului s-a rezolvat în Egipt nu prin istorie, ci prin mit. Vezi Donner, op. cit., p Vezi nota anterioară. 7 Cea mai cunoscută încercare de a reabilita caracterul istoric al textelor din Facere i-a aparńinut în secolul trecut lui W. F. Albright, care a criticat ipotezele deconstructive din perioada sa, invocând faptul că ele ignoră aproape în totalitate mărturia arheologiei. În continuare cercetătorii au adoptat o pozińie moderată sau chiar sceptică referitoare la valorizarea istorică a textelor din Pentateuh. Vezi nota 3. 8 Doar un aspect va fi amintit aici. Avraam provine din Urul Caldeei, potrivit textului din Facere. Cercetările istorice au arătat că denumirea de Caldeea nu e atestată înainte de sec. 9 î.hr., iar în sec. 7 î.hr. caldeii sunt pătura conducătoare în Babilonia. În concepńia autorului biblic, Avraam provine din sudul Babiloniei, din regiunea unde se află, în momentul când scrie, şi comunitatea de exilańi. De aici, ca şi Avraam, el nădăjduieşte că făgăduinńa Domnului se va repeta, că vor pleca, asemenea părintelui Avraam odinioară, spre Ńara făgăduită, în realitate patria exilańilor iudei. CredinŃa, încercarea ei, nădejdea în împlinirea făgăduinńei divine sunt teme teologice care străbat istoriile patriarhilor şi care sunt actuale tocmai în vremuri de umilinńă istorică, cum au fost anii exilului babilonian. 9 Donner, op. cit., p. 83. Merită să amintim aici de faptul că anumite nume divine, care apar în istoriile patriarhilor, nu se mai întâlnesc în cărńile următoare din Sf. Scriptură. A. Alt ( Der Gott der Väter, KS 1,1-78, 1929) a vorbit de aceea de un anumit tip de religie caracteristică pentru epoca patriarhilor 48

51 cale orală, apoi scrisă, până ce au ajuns să fie scrise sub forma lor din cartea Facerii. În aceste tradińii, pe care istoricul le poate valoriza printr-o muncă metodică, se mai întrezăresc trăsături ale epocii patriarhilor care ne sunt cunoscute şi din izvoare extrabiblice. Izvoarele mesopotamiene şi egiptene ne arată că relatările biblice corespund epocii la care se referă, epoca bronzului târziu. Semiluna fertilă era străbătută permanent de semi-nomazi 10 aflańi în migrare, în căutarea de păşuni pentru turmele lor de animale. Aceştia se stabileau pentru perioade mai scurte sau mai lungi, practicând şi agricultura. Asemenea migrańii de populańii semi-nomade erau frecvente în secolele î.hr. Triburile nomade se deplasau din Mesopotamia spre vest, alternând perioade de migrańie cu perioade sedentare, fiind aşadar păstori şi agricultori. Istoria Vechiului Orient cunoaşte două valuri migratoare mai importante în această epocă: al amoreilor (sec î.hr.) şi al arameilor (sec î.hr.), care au plecat din Mesopotamia, stabilindu-se în Canaan, dar ajungând şi în Egipt. Printre aceste triburi vor fi fost şi patriarhii biblici. Biblia ne spune că au plecat din Mesopotamia, din Ur şi Haran, şi s-au stabilit pentru început în Canaan. Urmaşii lor au coborât în Egipt, cum se ştie că făceau nomazii vremii. Documente epigrafice şi imagini egiptene prezintă nomazi venińi în căutare de hrană în Egipt, unde adesea se angajau ca muncitori sau erau luańi ca sclavi pentru a construi şi fortifica oraşelor de granińă din delta Nilului. 11 Discutată între istorici este şi aparenta apropiere între lumea biblică a patriarhilor şi informańiile cu caracter social, cultural şi legal din textele cuneiforme de la Nuzi (Nuzu). 12 şi asimilată de credinńa iahwistă ulterior. Elementul principal al ei este Dumnezeul părinńilor. Fiecare trib de nomazi are un dumnezeu pe care îl adoră în virtutea legăturii strămoşului lor cu aceasta. După 1960, teza lui Alt despre o religie arhaică a patriarhilor a fost cvasi-abandonată, cercetătorii considerând că ar fi vorba de o religiozitate casnic-populară, care exista concomitent cu cea oficială nańională şi care ar fi caracteristică pentru toată perioada preexilică. Doar după exil a avut loc o cenzură religioasă, în iudaism impunându-se definitiv monoteismul. Însă faptul că anumite nume divine care se întâlnesc în Facere nu mai apar în continuare în Biblie, rămâne un argument pentru vechimea tradińiilor cuprinse în texte, chiar dacă ele au fost prelucrate ulterior. 10 Existau mai multe tipuri de nomadism. Pe lângă nomazii care trăiau la marginea Ńării cultivate, în zonele semideşertice de stepă, şi care în cursul transhumanńei intrau temporar în Ńară, existau nomazii care trăiau permanent în interiorul teritoriului cultivat, între oraşe şi sate, practicând limitat şi agricultura. 11 Vezi imaginea 1. Vezi şi Donner, op. cit., p. 98 ş.u.. 12 Vezi R. de Vaux, Die hebräischen Patriarchen und die modernen Entdeckungen, 1961, p ; Lemche, op. cit., p Unele aspecte din narańiunile despre patriarhi sunt puse astfel într-o nouă lumină. ÎnŃelegem acum de ce Rahila a furat la plecare cîteva statuete, numite idoli (în ebr. t e rāfīm), înńelegem şi indignarea lui Laban pentru că i-au fost furańi idolii. Potrivit textelor legislative din Nuzi, 49

52 În concluzie, istoricii moderni se rezumă la afirmańia că patriarhii şi lumea în care au trăit corespunde descrierii generale a epocii dintre sfârşitul mileniului al treilea şi începutul mileniului întâi î.hr. Autorii biblici îi consideră pe patriarhi strămoşii lui Israel şi părinńii spirituali ai poporului, întrucât au fost primii adoratori ai Domnului, Dumnezeul lui Israel. Nici despre formarea lui Israel ca popor nu avem date istorice suficiente. Amintirea lui Israel, conservată în primul capitol al cărńii Ieşire, afirmă că acest fenomen s-a petrecut în Egipt, în timpul când urmaşii lui Iacov erau în robie aici. Este însă de presupus că formarea poporului Israel a fost un proces de mai lungă durată. Rezumând istoria biblică, evenimentele s-au petrecut astfel: Grupe de semińi stabilińi în Egipt, ajunşi sclavi şi supuşi la munci grele, reuşesc să fugă sub conducerea lui Moise, în timpul domniei faraonului Ramses II sau a fiului acestuia, Merneftah, undeva în jurul anului 1230 î.hr. Ajunşi în peninsula Sinai, evreii încheie un legământ cu Domnul, Dumnezeul care i-a scos din robie. Prin intermediul lui Moise, evreii primesc şi Legea care cuprinde condińiile impuse de legământul încheiat cu Domnul. Aceste două evenimente majore ieşirea din Egipt şi încheierea legământului au fost socotite de autorii biblici ca pilonii pe care s-a zidit şi consolidat poporul Israel. Izvoarele extrabiblice ne dau o serie de informańii care ne permit să încadrăm şi tradińia biblică în istoria Orientului în secolele î.hr. Desigur, datele pe care le avem din izvoarele egiptene nu sunt la fel de explicite ca cele asiro-babiloniene din secolele 8-6 î.h., care menńionează nume de regi din regatul sudic Iuda şi din regatul nordic Israel, sau tributul plătit de regele Iezechia, chiar şi cucerirea Samariei sau a Ierusalimului. Documentele oficiale egiptene nu amintesc evenimentul ieşirii evreilor din Egipt sub conducerea lui Moise. Nici măcar numele lui Moise nu apare undeva. Totuşi, numele Moise este un nume de origine egipteană. Se cunosc mai multe nume de faraoni asemănătoare, ca Ah-mosis sau Tut-mosis. Există apoi reprezentări grafice egiptene care arată figuri de semińi muncind sub supravegherea câte unui supervizor egiptean (care are de obicei un băń în mână). Documentele egiptene mai menńionează o grupă sau categorie de oameni care muncesc ca zilieri sau sclavi pe şantierele de construcńii egiptene, pe care egiptenii îi numeau apiru sau habiru. Aceştia apar în sec.14 şi în izvoare din Canaan, cel care primea terafimii era moştenitorul de drept al tatălui său. Rahila şi-a luat singură un drept de care tatăl său o priva pe ea şi pe sora ei (Fac 31,14-35). 50

53 ceea ce i-a făcut pe unii cercetători să creadă că e vorba despre evrei, fapt sugerat şi de apropierea consonantică dintre apiru şi cuvântul biblic eber, adică evreu. Chiar dacă identificarea acestor apiru cu evreii nu este unanim acceptată între cercetătorii biblici, 13 sigur este faptul că populańii nomade veneau din nord (din Canaan) în Egipt, pentru a munci şi a-şi câştiga o existenńă mai sigură. Egiptenii i-au folosit în construcńia unor oraşe din delta Nilului ceea ce iarăşi corespunde cu datele biblice, întrucât Egiptul se confrunta în mileniul al 2-lea cu ameninńarea militară a hittińilor, iar spre sfârşitul mileniului, cu cea a popoarelor mării, despre care vom mai discuta. De aceea au căutat să fortifice coasta Mediteranei şi delta Nilului prin construcńii, lucru pentru care aveau nevoie de forńă de muncă. Îndeosebi sub lunga domnie a faraonului Ramses s-au fortificat oraşe în delta Nilului. Sfârşitul epocii bronzului a însemnat o perioadă de declin pentru Egipt, iar căderea sistemului de control şi administrańie în Canaan a putut să favorizeze mişcări de populańii care altădată erau Ńinute sub control de egipteni. Astfel, timpul în care ar fi avut loc ieşirea evreilor 14 din Egipt este considerat de majoritatea istoricilor a fi în vremea domniei acestui faraon sau a urmaşului său, Merenptah, în jurul anului 1230 î.h. Intrarea evreilor în Canaan a fost subiect de discuńii aprinse între cercetătorii Bibliei. Principalele teorii 15 cu privire la intrarea şi aşezarea israelińilor în Canaan sunt: teoria cuceririi, teoria infiltrării şi teoria revoltei. Teoria cuceririi (W. F. Albright), care urmează imaginea biblică despre cucerirea cetăńilor canaanite de către evreii conduşi de Iosua, a fost cea mai răspândită până la mijlocul sec. 20. Însă ea nu este susńinută în 13 A se vedea M. Greenberg, The Hab/piru, American Oriental Society, 1955; M. Weippert, Die Landnahme der israelitischen Stämme in der neueren wissenschaftlichen Diskussion, FRLANT 92, 1967, p. 66 ş.u.; R. de Vaux, Histoire ancienne d'israël, I, 1971, p ; MulŃi autori moderni consideră că doar o parte din populańia care s-a constituit mai târziu ca popor în Ńară provenea dintre cei ieşińi din Egipt. Cum Iosif ocupă un loc central în imaginea biblică a epocii, e de presupus că seminńiile descendente din Rahila (Iosif şi Beniamin casa lui Iosif ), sunt cele care au adus din Egipt tradińia despre exod. Triburile care descindeau din Lea au trăit în permanenńă ca semi-nomazi în Ńară (Donner, op. cit., p. 100; G. von Rad, Theologie des Alten Testaments 1, Chr. Kaiser, München , p. 119), dar şi-au împropriat tradińia exodului. Neclar la această ipoteză este descendenńa levitică a lui Moise: tocmai cel care a condus triburile de evrei din Egipt spre Canaan nu este efraimit sau beniaminit, ci descinde din seminńia lui Iuda. Referitor la discuńia ştiinńifică, vezi Donner, op. cit., p şi mai ales literatura indicată în nota 58). 15 O prezentarea detaliată a acestor teorii se găseşte la Donner, op. cit., p ; V. Fritz, Entstehung, p O scurtă prezentare e accesibilă şi în româneşte în H. Küng, Iudaismul, Hasefer, 2005, p (din păcate, traducerea cărńii lasă pe alocuri de dorit, îndeosebi în cazul termenilor de specialitate, care, ce-i drept, nu au încă echivalenńi încetăńenińi în limba română). 51

54 întregime de datele biblice 16 şi de descoperirile arheologice. Săpăturile efectuate în Israel au arătat că doar câteva cetăńi au fost distruse violent în sec 13 î.hr., altele fuseseră părăsite cu sute de ani înainte (Ierihon). Ipoteza infiltrării (A. Alt; M. Noth) susńine penetrare paşnică a grupurilor de evrei semi-nomazi în Canaan. Colonizarea ar fi avut loc treptat, prin infiltrarea la început în zonele nelocuite de granińă a semi-nomazilor, iar apoi prin extinderea lor în interiorul Ńării. Dar ipoteza infiltrării paşnice ignoră afirmańiile biblice despre ciocniri militare între noii venińi şi locuitorii Ńării. O variantă intermediară între ipoteza cuceririi şi cea a infiltrării, care corelează imaginea biblică cu date arheologice, este ipoteza migrańiei (B. Mazar; Y. Aharoni). Ea susńine că nu a existat o singură cucerire a Canaanului, ci o succesiune de pătrunderi ale triburilor israelite în Ńară, pe o perioadă mai îndelungată de timp, care s-au petrecut uneori paşnic, alteori fiind însońite de ciocniri militare. În fine, o altă ipoteză, care ia mult mai în serios afirmańiile biblice despre ciocniri militare, este ipoteza revoltei (N. Gottwald şi G. E. Mendenhall). Ea pleacă de la un dat istoric cert, cunoscut din documentele vremii. Sfârşitul epocii bronzului (sec. 13 î.hr.) a fost caracterizat de pierderea controlului egiptean în Canaan. Garnizoanele militare egiptene se retrag. Zona suferă de instabilitate politică şi socială. Oraşele sunt părăsite fiindcă nu mai prezintă siguranńă. Documentele egiptene 17 vorbesc de grupuri de apiru care atacă oraşele şi crează instabilitate în Ńară. Pe baza acestor date, ipoteza revoluńiei afirmă că grupurile noilor venińi în Canaan se asociază cu alte grupuri de indivizi nemulńumińi de sistemul social canaanit, care trăiesc în afara ordinii sociale, şi reuşesc să ocupe Ńara prin luptă. Israel ar fi rodul contopirii dintre evreii venińi din Egipt şi localnicii revoluńionari. Reproşurile făcute acestei ipoteze sunt că ea ar fi o aplicare a ideilor marxiste într-o lume străină şi îndepărtată de această ideologie. Pentru o reconstituire istorică a procesului de aşezarea a evreilor în Canaan, ar trebui combinate elemente teoriilor de mai sus. Intrarea în Ńară a avut loc şi pe cale paşnică, dar au existat şi ciocniri militare. Grupurile de evrei venińi din Egipt s-au alăturat altor grupuri de localnici, alături de care au luptat pentru câştigarea unui habitat. Localnicii au aderat la credinńa noilor venińi, căci Biblia afirmă în mai multe rânduri că 16 Imaginea cuceririi întregii Ńări în Iosua 11 e corectată de datele din Judecători 1, care vorbesc despre o cucerire parńială şi de aşezarea israelińilor în zonele central-muntoase ale Ńării. 17 Mai exact este vorba de corespondenńa principilor din cetăńile Canaanului cu faraonul, descoperită în Amarna, de unde şi numele lor de scrisorile din Amarna. Ele sunt traduse în ANET. Scrisoarea 288 descrie situańia dramatică din perspectiva lui Abdi-Cheba, conducătorul Ierusalimului, care cere de urgenńă sprijin militar de la faraon pentru a respinge atacurile venite din partea aşa-numińilor apiru şi a restabili ordinea în regiune. 52

55 Iahve este un Dumnezeu venit din afara Ńării (Ieşire 3; Judecători 5). Aceste grupuri heterogene, unite prin credinńa că Domnul le-a dat izbânda asupra duşmanilor şi le-a dăruit Ńara, au format poporul Israel. Ei s-au stabilit mai întâi în interiorul Ńării, în zonele muntoase centrale, pentru ca ulterior să populeze oraşele canaanite. Săpăturile arheologice au scos în evidenńă o colonizare a zonei centrale a Ńării în această perioadă, o tendinńă de dezurbanizare şi ruralizare, de mutare a aşezărilor umane dinspre vest (zona oraşelor state) spre est (zona muntoasă centrală). In perioada î.hr. Ńara e locuită de seminńiile israelite, care au de înfruntat ameninńări militare din partea popoarelor înconjurătoare: canaanei, amonińi, moabińi, amalecińi, filisteni. Perioada aceasta e numită perioada judecătorilor, 18 după personajele harismatice care conduceau seminńiile în perioadele de război. Cartea Judecători îi prezintă pe aceşti harismatici în fruntea celor 12 seminńii israelite în situańii de primejdie militară, dar o analiză atentă a textelor arată că activitatea lor a fost una locală, de obicei în cadrul propriei seminńii. Istoricii consideră că în această perioadă triburile israelite erau organizate ca societate de tip segmentar 19, existând uneori contacte şi alianńe între ele, dar desfăşurându-şi de regulă existenńa independent, fără o instanńă politică centrală. 2) Perioada regalităńii sau a statalităńii Îndeosebi presiunea militară a filistenilor i-a făcut pe israelińi să resimtă nevoia unirii seminńiilor într-un regat. Filistenii au sosit în Canaan pe mare, din Creta şi insulele Mării Egee, de unde şi denumirea lor de popoarele mării, dată de egipteni. 20 Erau superiori din punct de vedere militar evreilor, cunoscând prelucrarea fierului ceea ce le permitea utilizarea unor arme mai eficace, şi foloseau, ca şi egiptenii, carele de luptă. Regatul unic. 21 La sfârşitul epocii fierului se constată aparińia regatelor nańionale în Siro-Palestina. In jurul anului 1030, israelińii l-au ales rege pe Saul, care va a repurtat primele victorii împotriva filistenilor. Insă cel care va pune capăt ameninńării filistenilor va fi David. De abia în timpul lui său s-au unit toate seminńiile, formând regatul unic al 18 A se vedea prezentarea epocii la V. Fritz, Die Entstehung Israels im 12. und 11. Jahrhundert v.chr. (BE 2), F. Crüsemann, Der Widerstand gegen das Königtum. Die antiköniglichen Texte des Alten Testaments und der Kampf um den frühen israelitischen Staat, (WMANT 49) Termenul societate segmentară provine din sociologie (E. Durkheim, De la division du travail social, 1893). 20 Vezi imaginile 2 şi 3. SoldaŃii popoarelor mării se disting prin coiful cu pene, întâlnit şi în reprezentările despre războiul troian pe ceramică greacă. 21 A se vedea prezentările epocii în: Donner, op. cit., p ; W. Dietrich, Die frühe Königszeit in Israel: 10 Jahrhundert v.chr. (BE 3),

56 lui Israel. David a fost proclamat mai întâi conducător de seminńiile sudice (Iuda şi Beniamin) şi a avut reşedinńa le Hebron. Mai târziu a fost acceptat şi de celelalte seminńii ca rege. David şi-a stabilit capitala la Ierusalim, oraş cucerit de el de la iebusei. In felul acesta, se arăta echidistant fańă de seminńii şi impunea un echilibru politic între nord şi sud. Adevărata unificare a seminńiilor din stat a realizat-o printr-o măsură de politică religioasă: aducerea chivotului simbolul unităńii religioase a seminńiilor israelite în Ierusalim. In timpul lui David regatul s-a extins, exercitând control politic şi asupra statelor vecine. Solomon va consolida regatul în interior şi îl va face să prospere, prin organizarea administrańiei şi a armatei. Israelul devine un stat internańional în urma legăturilor pe care Solomon le stabileşte cu regatele din Orient, ceea ce permite dezvoltarea comerńului şi înflorirea economică a statului. Sub domnia lui Solomon, Ierusalimul se extinde prin construcńii noi, între care cea mai importantă de care s-a legat numele lui Solomon în istorie a fost templul sfânt, centrul vieńii religioase a regatului. Cele două regate. 22 Insă regatul unic nu a fost nicicând un regat omogen, în ciuda eforturilor depuse de David şi Solomon. După moartea lui Solomon reînviază neînńelegerile între seminńiile din nord şi cele din sud, amplificate de o politică fiscală aspră dusă de rege şi de tratamentul favoritar acordat locuitorilor din Ierusalim şi împrejurimi cu prilejul muncii de corvoadă pentru zidirea templului. Astfel, în 927 î.hr. 23, regatul unic se destramă şi iau naştere două regate, Israel şi Iuda. În Iuda, regii care s-au succedat la tron au fost tońi din dinastia davidică. In Israel au existat mai multe dinastii, schimbate de obicei prin uzurpări de tron, ca urmare a instabilităńii şi a intrigilor politice. 24 RelaŃiile între cele două noi state au fost relativ tensionate, fiind uneori în pragul unui conflict militar. 25 In timpul dinastiei omride ( ), regatul Israel cunoaşte maxima sa dezvoltare şi reprezintă o forńă politică de care se Ńine cont în Siro- Palestina. Este o epocă marcată de tensiuni şi conflicte militare cu regatul sirian (Aram). Incepând cu secolul 9 î.hr., imperiul neoasirian cunoaşte o perioadă de expansiune 22 Prezentarea detaliată a epocii în: Donner, op. cit., p Data variază, de la un autor la altul, între 933 şi 926 î.hr. 24 În Ierusalim şi în Iuda era de la sine înńeles ca urmaşul regelui defunct să-i urmeze pe tron. Dar între seminńile din nord exista, se pare, o concepńie harismatică despre guvernare. Saul, originar din nord, fusese ales de Domnul spre a fi rege. David, inińial proclamat rege doar peste seminńiile din sud (Iuda şi Beniamin), a trebuit să câştige favorurile locuitorilor din nord pentru ca aceştia să-l accepte rege. 25 1Regi 12,21-24; 2Regi 16,5. 54

57 militară rapidă. In mai puńin de 2 secole, majoritatea statelor nańionale din Siro-Palestina sunt cucerite, devenind provincii asiriene. Politica de afirmare a suveranităńii nańionale a regatului Israel şi angajarea sa în coalińii antiasiriene a atras după sine represiunea din partea asiriană. In timpul regelui israelit Osea, regele asirian Sargon II cucereşte capitala regatului de nord (Samaria) după trei ani de asediu, în 722 î.hr. In fańa ameninńării, o parte din locuitorii regatului Israel se refugiaseră în regatul sudic Iuda. Dar majoritatea locuitorilor au fost deportańi de Sargon II în Mesopotamia. Regatul Iuda a dus o politică externă mai realistă, recunoscând anvergura puterii militare asiriene. Acceptând la timp statutul de stat vasal, regatul Iuda nu a fost cucerit de asirieni plătind în schimb tribut. 26 O ultimă încercare de emancipare de sub suzeranitatea asiriană a regatului de sud a avut loc după moartea lui Sargon II. Regele regatului Iuda, Iezechia ( ), a refuzat să plătească tributul datorat. Actul său a fost urmat de o campanie punitivă asiriană, dar, în ciuda asedierii Ierusalimului (701), regatul nu a fost cucerit, iar regii din Iuda au plătit mai departe tribut. Spre sfârşitul secolului 7 î.hr. imperiul asirian decade rapid, ceea ce a permis regelui Iosia ( ) să pună capăt vasalităńii şi, în urma anexării unor teritorii ale provinciilor asiriene, să redea regatului Iuda cam aceeaşi întindere pe care o avusese odată regatul lui David. Dar contextul politic şi raporturile de forńe în regiune nu mai erau cel din vremea lui David, încât să permită stabilitatea regatului restaurat de Iosia. 27 După cucerirea capitalei Ninive de către babilonieni (612), moartea ultimului rege asirian (609) şi cucerirea tuturor cetăńilor asiriene (606), imperiul a fost preluat de babilonieni, iar statul Iuda a devenit vasal al Babilonului. Din dorinńa de a se elibera de influenńa babiloniană, regele Ioiachim apelează la puterea rivală Egipt. Dar nici Egiptul, în ciuda revenirii pe scena geopolitică a semilunei fertile, numai este puterea de altădată şi nu are puterea necesară de a Ńine piept babilonienilor. Ca urmare, regele babiloninan Nabucodonosor organizează o campanie de represalii împotriva regatului Iuda. In 597, el deportează păturile superioare ale societăńii, ostaşii şi meseriaşii în Babilon. 28 In Ierusalim, Nabucodonosor îşi numeşte o conducere fidelă, numind rege pe Sedechia. Insă politica din Ierusalim e agitată, locuitorii sunt împărńińi în tabere probabiloniene şi antibabiloniene. Chiar şi Sedechia nu mai acceptă să fie vasal Babilonului. In aceste condińii, în 587 Nabucodonosor asediază Ierusalimul, îl cucereşte şi îl distruge prin foc. O 26 Vezi A. Alt, art. Israel, RGG 3 (1959), p Ibidem. 28 Intre ei s-a aflat şi profetul Iezechiel. 55

58 altă parte din populańie este dusă în exil în Babilon. In împrejurările tulburi de după căderea Ierusalimului, de teama represiunii în urma uciderii guvernatorului numit de babilonieni, unii dintre evrei s-au refugiat în Egipt, marcând debutul diasporei iudaice. 29 3) Exilul şi perioada postexilică. Exilul babilonian. Distrugerea statului iudeu nu a fost urmată de pierderea coeziunii nańionale, deoarece babilonienii nu au impus iudeilor exilańi o pătură conducătoare străină. Spre deosebire de epoca asiriană, coloniştii nu au fost amestecańi printre alte neamuri, ci şi-au întemeiat noi colonii, ceea ce a făcut ca sentimentul apartenenńei nańionale să se păstreze. 30 Mai mult, criza pierderii statului a fost prilejul unui bilanń serios, din perspectivă religioasă. Acum a avut loc evaluarea critică a istoriei din perspectivă teologică, acum de abia au fost receptańi profeńii preexilici, acum când nu mai exista Templul s-a dezvoltat un cult nesacrificial (sinagogal), cu accent pe observarea sabatului şi a circumciziunii, prin care se accentua identitatea proprie şi diferenńa de alte neamuri. 31 Epoca persană. Exilul babilonian 32 nu a durat nici măcar 50 de ani. In anul 538, regele mezilor şi al perşilor, Cirus, cucereşte Babilonul. SperanŃele de reîntoarcere în Ńară ale iudeilor, susńinute de profeńii din comunitatea exilańilor (Iezechiel, Deuteroisaia), începeau să prindă contur. Printr-un decret imperial 33, Cirus permitea întoarcerea exlilańilor, indiferent de etnie, în patria lor, acordându-le dreptul de a se organiza autonom atât politic cât şi religios şi sprijin pentru rezidirea oraşelor şi templelor. Istoria cronistă biblică 34 a interpretat acest decret ca referindu-se la reîntoarcerea iudeilor în patria lor, rezidirea Ierusalimului şi a templului cu fonduri din vistieria imperiului Între ei s-a numărat şi profetul Ieremia, dus împotriva voinńei sale de compatriońi în Egipt. 30 K.-H. Bernhardt, art. Exil, în BHH 1, p Ibidem; R. Bach, art. Das babylonische Exil, în RGG 2 (1958), p Vezi Donner, op. cit., p şi Pentru epoca persană, vezi îndeosebi E. Gerstenberger, Israel in der Perserzeit. 5. und 4. Jahrhundert v.chr. (BE 8), Textul s-a păstrat pe un cilindru de argilă, aflat astăzi la British Museum. Transcriere şi traducere engleză: 34 CărŃile 1,2 Cron, Ezra, Neemia sunt părńile unei opere istoriografice postexilice, numită de specialişti istoria cronistă. 35 Ezr 1,1-4 (ebraică), respectiv 6,3-5 (aramaică). Varianta aramaică e socotită are la bază un text autentic persan, şi se referă la sprijinul acordat pentru construirea templului. Cei mai mulńi istorici moderni consideră că varianta ebraică cuprinde inexactităńi şi anacronisme, fiind mai târzie. Ea e redactată de autorul istoriei croniste, care leagă în mod anacronic reîntoarcerea evreilor de edictul lui Cirus. Vezi Bach, p. 819; L. Rost, Erwägungen zum Kyroserlass, în A. Kuschke: Verbannung und 56

59 Chiar dacă reîntoarcerea iudeilor în Ńară nu a avut loc în 538, ci cu câńiva ani înainte de 520 î.hr., 36 edictul marca începutul unui nou tip de politică imperială, deosebită de cea opresivă a asiro-babilonienilor, care recunoştea religiile şi dreptul de organizare autonomă ale etniilor din imperiu în schimbul susńinerii acestuia prin taxe şi recrutarea de ostaşi pentru armata persană. 37 Insă în cei 50 de ani de exil evreii şi-au făcut o situańie în Mesopotamia, astfel că puńini s-au mai întors în Palestina. 38 Cei mai mulńi au fost din seminńia lui Iuda, fapt pentru care perşii au numit ulterior provincia Iehud (Iudeea). Noua comunitate iudaică din Iudeea era neomogenă. Noii venińi au avut de înfruntat opozińia iudeilor rămaşi în Ńară în timpul exilului, care nu erau dispuşi să restituie proprietăńile ocupate. Comunitatea samariteană punea şi ea piedici refacerii comunităńii iudaice şi a Ierusalimului. Din îndemnul profeńilor Agheu şi Zaharia s-a început rezidirea templului, cu încuviinńarea lui Darius (520). Lucrările la cel de-al doilea templu s-au finalizat în 515 î.hr. Datorită piedicilor puse de samariteni, zidurile Ierusalimului au fost refăcute de abia în jurul anului 445, sub guvernarea lui Neemia. Reorganizarea cultică şi refacerea comunităńii iudaice ca şi comunitate religioasă a fost opera iudeului cărturar Ezra, scrib şi om de încredere al regelui persan Artaxerxes II, care l-a mandatat, în jurul anului 400 î.hr. 39, cu stabilirea unei ordini de drept în Ierusalim. 40 Deşi perşii sau epoca persană sunt vag amintińi în cărńile Vechiului Testament, încât cititorii lor ar putea rămâne cu impresia că cele două secole de dominańie persană au reprezentat un fel de ev mediu întunecat pentru iudei, mulńi cercetători consideră epoca persană poate cea mai fertilă perioadă sub aspect cultural şi teologic din istoria lui Israel şi iudaismului. 41 Heimkehr Beiträge zur Geschichte und Theologie Israels im 6. und 5. Jahrhundert v. Chr. (FS W. Rudolph), Tübingen 1961, p Vezi K. Galling, art. Judentum I, în RGG 3, p O primă grupă de iudei s-a întors în timpul regelui persan Cambyses II, prin 525 î.hr. Rândurile celor revenińi s-au îngroşat în timpul lui Darius, prin Vezi imaginea 4. Vezi deasemenea P. Brusanowski, Istorie şi civilizańie iraniană până la cucerirea arabă, Cluj-Napoca 2008, p. 26 ş.u. 38 Cei reîntorşi în Iudeea reprezentau circa o treime din comunitatea evreilor babilonieni (Galling, Judentum I p. 979). 39 Deşi Neem 8 îi prezintă pe Ezra şi Neemia ca desfăşurându-şi activitatea în comun, datele furnizate în celelalte capitole sugerează o activitate succesivă a celor doi Neemia, probabil în timpul lui Artaxerxes I ( ), iar Ezra ceva mai târziu sau sub Artaxerxes II ( ). 40 În acest context, Ezra proclamă Tora Pentateuhul sau, după unii cercetători, o versiune premergătoare a Pentateuhului drept lege organică de organizare şi funcńionare a iudeilor din provincia persană Iudeea. Evenimentul marchează începutul canonului biblic al Vechiului Testament, canon extins ulterior prin adaosul cărńilor profetice şi al scrierilor. 41 Vezi E. Zenger, Epochen der Geschichte des biblischen Israels, în idem, Einleitung in das Alte Testament, Kohlhammer , p. 534: Auch das im Bereich christlicher Exegeten verbreitete Urteil, 57

60 Epoca elenistică. In anul 332, Alexandru cel Mare cucereşte Palestina. Libertatea religioasă dată de perşi a fost menńinută în timpul dominańiei lui Alexandru. După, moartea lui Alexandru, imperiul său a fost împărńit între generalii săi. Soarta Iudeei a depins doar de regatele înfiinńate de doi dintre ei: Seleukos în N (Siria, Mesopotamia) şi Ptolemeus (Egipt). Timp de un secol şi jumătate Iudeea a fost mai întâi provincie ptolemeică ( ) şi apoi seleucidă pentru încă şapte decenii ( ). Deşi ptolemeii şi seleucizii au respectat dreptul iudeilor de a-şi exercita religia şi de a observa tradińiile, 42 deschiderea universală a culturii elenistice a atras mai ales aristocrańia laică şi, parńial, cea sacerdotală. În această perioadă, cultura elenistică începe să se infiltreze şi în Iudeea. Se construiesc edificii noi, în arhitectură elenistică: palate, clădiri civile, stadioane. Majoritatea iudeilor din Palestina îndeosebi cei care se numeau pioşi (hasidim) nu au acceptat uşor noul curent cultural, pe care îl vedeau ca o ameninńare a identităńii lor religios-nańionale. Lucrurile au stat diferit cu iudeii din diaspora. Majoritatea lor trăiau în Alexandria, în Egipt. Numărul lor era mai mare decât al celor care trăiau în Palestina. Pentru ei, acceptarea culturii elenistice era firească, şi au căutat să o îmbine cu propria tradińie religioasă. Astfel, Tora avea să fie tradusă în limba greacă în Alexandria, pentru evreii care trăiau aici. 43 Când regele seleucid (sirian) Antioh IV Epifanes ( ) a încercat să impune cu forńa elenismul în Iudeea şi să interzică religia iudaică prin persecuńii, 44 evreii s-au răsculat sub conducerea macabeilor. 45 In 167 î. Hr., evreii îşi proclamă independenńa politică, însă luptele continuă până în 142 î.hr., când grecii recunosc statul macabeu ca stat independent. die nachexilische Epoche sei eine dunkle, dekadente Zeit (problematische Unterscheidung: Israel- Judentum) gewesen, ist historisch unhaltbar. ; E. Gerstenberger, BE 8, p. 13; Prin două edicte (redate de Iosif Flaviu în Ant. XII,3,3-4), Antioh III ( ) confirma dreptul iudeilor la propria religie şi tradińie şi acorda unele privilegii templului. Vezi Galling, Judentum I, RGG 3, p. 980 ş.u. 43 IniŃial s-a tradus doar Pentateuhul, dar, ulterior, s-au adăugat şi celelalte cărńi ale Vechiului Testament (profeńii şi scrierile). Traducerea a rămas cunoscută sub numele de Septuaginta. Ea cuprinde unele scrieri nereńinute în Biblia ebraică. 44 El interzicea practicarea cultului iudaic, observarea sabatului şi a sărbătorilor, circumciziunea. Templul din Ierusalim a fost profanat prin altarul dedicat lui Zeus Olimpianul. De menńionat că persecuńia lui Antioh nu i-a afectat pe iudeii din diaspora, ceea ce înseamnă că a avut cauze locale. Probabil că s-a ajuns la aceste tulbuirări în urma disputelor pentru putere din sânul familiilor preońeşti din Ierusalim. IntervenŃia lui Antioh nu s-a rezumat în restabilirea ordinii; avid de avere, a prădat vistieria templului. Mai grav în ochii iudeilor, el a intrat în templu gest de sfidare extremă - şi a declanşat astfel tulburările din Ńară. Vezi Galling, Judentum I, p. 381 ş.u. 45 Macab (aram. ciocan ) a fost numele dat lui Iuda de către conańionalii săi pentru victoriile repurtate împotriva seleucizilor. 58

61 Statul macabeu. Statul macabeu (hasmoneu) a fost tulburat de lupte pentru conducere în cadrul familiei conducătoare. O altă măsură care a contribuit la neliniştea internă a fost auto-intitularea lui Simon Macabeul ca rege şi arhiereu o măsură considerată de unii contemporani fără suport în tradińie, prin care puterea religioasă era asimilată de cea politică. Ca reacńie la ea, s-au format partide religioase în comunitatea iudaică. Favorabili urmaşului lui Simon Ioan Hircan ( ) au fost saducheii, reprezentanńii aristrocańiei sacerdotale. O altă grupare au constituit-o fariseii, opozanńi ai lui Hircan. AlŃi iudei au protestat prin retragerea din viańa social-religioasă, colonizând zone de lângă Marea Moartă. Ei au fost numińi esenieni. 46 Epoca romană. Statul hasmoneu a fost ultimul stat independent al evreilor până în sec. 20. El a avut o existenńă scurtă. Pe fondul luptelor pentru tron între hasmonei (Aristobul versus Hircan II), în anul 63 î.hr., generalul roman Pompei cucereşte Ierusalimul şi limitează autoritatea lui Hircan II la cea sacerdotală. Iudeea devine provincie romană. Irod cel mare devine regent al Iudeei (37-4 î.hr.) cu acceptul Romei, căreia îi e vasal. După moartea sa, fiii lui îşi împart teritoriul. 47 In epoca romană, Palestina este împărńită în trei provincii mari: Galileea, Samaria şi Iudeea la V de Iordan. La acestea se adăuga şi Pereea, la E de Iordan. O provincie mai mică era Decapole, o confederańie independentă de zece oraşe, de unde şi numele ei. La N şi E de M Galileei mai existau Iturea, Gaulanitis, Bataneea, Trahonitis şi Auranitis. Iudeea a fost guvernată de dinastia irodiană, vasală Romei, iar apoi administrată de procuratori romani (din 6 d.hr.). Chestiunile de drept iudaic se bucurau de autonomie, fiind lăsate pe seama marelui sinedriu (sanhedrin). ViaŃa religioasă a gravitat în jurul Torei şi a Templului, amplu renovat de Irod cel Mare 48. În sec. 1 d.hr. iudaismul este scindat, printre fracńiuni enumerându-se fariseii, saducheii, esenienii, zelońii şi, mai târziu, creştinii. Adversitatea fańă de romani s-a amplificat mai ales datorită taxelor ridicate percepute de romani. OpoziŃia a cunoscut forme pasive (fariseii) şi active (zelońii), pentru a culmina cu războiul iudaic, declanşat în anul 66 d.hr. Trupele romane conduse de Vespasian, apoi de fiul său, Tit, au înăbuşit 46 Se presupune că fariseii şi esenienii s-au desprins din gruparea pioşilor. Vezi Galling, Judentum I, p. 983; E. L. Dietrich, art. Pharisäer, RGG 5 (1961), p Arhelau preia Iudeea, Samaria şi coasta până la Cezareea; lui Irod Antipa îi revine Galileea şi Pereea, iar lui Filip teritoriul din jurul lacului Ghenizaret. 48 În ciuda măsurilor radicale de extindere şi renovare a Templului întreprinse de Irod, construcńia şi-a păstrat denumirea de al 2-lea Templu. 59

62 opozińia iudaică. Ierusalimul a fost cucerit în anul 70 d.hr. Iudeii au fost expulzańi din Ierusalim, templul a fost cuprins de flăcări în timpul cuceririi cetăńii şi s-a distrus. În anii ce au urmat au căzut şi ultimele fortăreńe ale rezistenńei iudaice (Herodion, Massada). Odată cu disparińia cultului sacrificial în urma distrugerii templului, singura grupare care supravieńuieşte catastrofei nańionale sunt fariseii. Pe fundamentul Torei, în sinagogi şi şcoli rabinice, iudaismul palestinian se regrupează în jurul fariseilor. Noul centru religiosspiritual al comunităńii iudaice palestiniene a devenit Iabne (Iamnia), în apropiere de Iaffa, unde s-a mutat sinedriul şi au luat fiinńă o şcoală rabinică pentru studierea Torei. Decretul împăratului Adrian de interzicere a circumciziunii sau/şi planul său de a construi în Ierusalim un templu dedicat lui Jupiter au aprins spiritele între iudeii din Palestina, conducând la o nouă revoltă a iudeilor. 49 Conducătorul revoltei era Simon ben Kosiba, care fusese supranumit Bar Kochba - fiul stelei, întrucât o personalitate religioasă a vremii, Rabbi Akiba, vedea în el pe Mesia, steaua din Iacob (Num 24,17). Astfel, în persoana lui Simon se cumulau toate speranńele, îndelung înnăbuşite, de restaurare a independenńei nańionale în Iudeea romană. El a reuşit să alunge stăpânirea romană din Ierusalim, a reluat practicarea cultului iudaic, ba chiar a imprimat o monedă proprie. Dar revolta împotriva romanilor ( d.hr.) a fost înăbuşită de trupele generalului Iulius Severus. Romanii au interzis iudeilor să mai intre în Ierusalim. Oraşul a fost redenumit Aelia Capitolina, cuvântul Iudeea şters din actele oficiale romane, iar Ńara redenumită ostentativ Palestina după numele filistenilor, care nu mai existau de secole şi care locuiseră demult (doar) pe coasta Ńării. 50 Şcolile rabinice din Iabne s-au mutat în Galileea (Seforis şi Tiberias), iar iudaismul exista de acum aproape exclusiv în diaspora, îndeosebi în Ńările mediteraneene: Egipt, Siria, Fenicia, Asia Mică, Grecia, Italia, Spania. O comunitate importantă exista deja în Babilon. Din necesitatea de a adapta Tora la noile condińii de existenńă în exil, aici se dezvoltase un sistem de interpretare a acesteia. Procesul îndelungat de culegere, selectare şi consemnarea acestor interpretări va culmina cu formarea Talmudului, în cele două 49 InformaŃii despre revolta lui Bar Kochba se găsesc la Dio Cassius, Istoria romană 69,12 ş.u. şi Sf. Iustin, Apologia 1,31 (text şi în A. M. Ritter, Kirchen- Und Theologiegeschichte in Quellen, vol 1: Alte Kirche, Ed. Heiko A. Oberman, Neukirchen-Vluyn: Neukirchener Verlag, 1977, p , Vezi şi Galling, Judentum I, p Ibidem. 60

63 variante ale sale: Talmudul babilonian (redactat de comunitatea iudaică din Babilonia) şi Talmudul palestinian (redactat în Palestina). 51 ANEXĂ Imaginea 1. SemiŃi în Egipt. Se observă diferenńa rasială şi vestimentară între semińi şi egipteni (cei 2 bărbańi în primul registru, dreapta). Frescă din mormântul faraonului Sesostris II (aprox î.hr.), Beni Hassan, Egipt. 51 Talmudul babilonian îl depăşeşte prin extindere şi importanńă pe cel palestinian. Traduceri moderne: I. Epstein (ed.), The Babylonian Talmud. Translated into English with notes, glossary and indices, 35 vol., Londra (retipărit în 18 vol., Londra 1961); Lazarus Goldschmidt, Der Babylonische Talmud, 12 vol., Berlin (retipărit la Frankfurt am Main 2002); A. Cohen, Talmudul, Editura Hasefer, Bucureşti,

64 Imaginea 2. Egiptenii înfruntând popoarele mării (filistenii) templul lui Ramses III (aprox î.hr.), Medinet Habu, Egipt. Imaginile 3a şi b. Filisteni Medinet Habu, Egipt. 62

65 Imaginea 4a. Tron persan (detaliu) basorelief din sala celor 100 coloane, Persepolis, Iran. Cei doisprezece bărbańi (deosebińi prin fizionomie şi îmbrăcăminte) care susńin tronul lui Xerxes ( î.hr.) sunt reprezentanńii diferitelor etnii din imperiu. Imaginea transmite un mesaj politic: imperiul persan nu supune etniile care îl compun, ci e susńinut de acestea. Imaginea 4b. Tron persan (în planul îndepărtat) Persepolis, Iran. 63

66 Epoci ale istoriei Israelului 52 Epoci arheologice Epoca bronzului î.hr. Epoca târzie a bronzului î.hr. Epoca fierului I î.hr. Evenimente în Siro- Palestina Mişcări de populańii semi-nomade în semiluna fertilă -Canaan sub dominańie egipteană. -CivilizaŃia oraşelorstate în Canaan. -Declinul civilizańiei canaanite. Proces de dezurbanizare şi ruralizare în Canaan. Epoci ale istoriei Israelului Epoca patriarhilor şi robia egipteană Evenimente în Israel -MigraŃia amoreilor din Mesopotamia spre Canaan (începând cu PopulaŃii semi-nomade migrează spre Egipt. -MigraŃia aramińilor din Mesopotamia înspre Canaan(~1550) -Sfârşitul dominańiei egip-tene în Canaan. Epocă de instabilitate politico-socială. -Ieşirea din Egipt a evreilor (~1230) Epoca fierului II î.hr. -Apar monarhii na- Ńionale în Siro- Palestina: Aram, Amon, Moab, Israel, Iuda -Creşte influenńa asiriană (politică, culturală) Perioada seminńiilor Perioada regalităńii î.hr. -Regatul unic ( ) -Regatul de Nord - Israel ( ) Regatul de Sud - Iuda ( ) -MigraŃii în Canaan: evreii; popoarele mării (filistenii) Epoca judecătorilor. -Saul (~ ). David ( ). Solomon ( ). Schisma din 933 şi formarea celor două regate. -Expansiunea imperiului asirian (din sec. 9). Căderea Samariei (722). R. Israel e integrat în imp. asirian. Iuda devine stat vasal al imp. asirian ( ) -Asirienii sunt învinşi de babilonieni (605). Iuda devine stat vasal babilonian ( ). -Nabucodonosor cucereşte Ierusalimul (587) Epoca fierului III î.hr. -stagnare culturală Epoca stăpânirilor străine d.h. 52 Vezi Zenger, p

67 Epoca persană î.hr. Epoca elenistică î.hr. Epoca romană 63 î.h.-324 d.h. Etniile din imperiu se bucură de autonomie administrativă şi religioasă. Cultura elenistică se extinde în tot bazinul mediteranean. -babiloniană persană macedoniană ptolemeică seleucidă statul macabeu (hasmoneu) stăpânirea romană. 63 î.hr.-324 d.h. Iuda devine provincie babiloniană. -Cirus permite întoarcerea evreilor din exil, înfiinńarea provinciei Iudeea şi reconstruirea templului (538). -Reconstruirea templului ( ). -Reorganizarea nańională sub Neemia şi Ezra. Pro-mulgarea Torei (400). Alexandru c.m. cucereşte Iudeea (332) -PersecuŃia iudaismului sub Antioh IV. Revolta macabeilor (167). -recunoaşterea indepen-denńei statului macabeu (142) -Simon rege şi arhiereu. ApariŃia grupărilor reli-gioase (farisei, saduchei, esenieni, etc.) -Romanii cuceresc Iudeea (63 î.h.). -Lupte interne în dinastia hasmoneană. -Dinastia irodiană şi guvernare romană prin procurori (37 î.h.-70 d.h.) -Războiul iudaic împotriva romanilor (66 d.h.-70 d.h.). Dărâmarea Ierusalimului (70 d.h.) -Revolta lui Bar Kochba ( d.hr.). Adrian interzice intrarea evreilor în Ierusalim. Iudaismul în diaspora. 65

68 Ierarhia bisericească după primul secol creştin (II) Pr. Conf. Univ. Dr. Irimie Marga 7. Sfântul Irineu Sfântul Irineu este cel mai însemnat scriitor despre succesiunea apostolică a episcopatului şi este studiat atent de teologia modernă ca unul din izvoarele de primă importanńă pentru cunoaşterea istoriei şi culturii creştine din primele două veacuri. El a fost ucenicul Sfântului Policarp, care la rândul lui a fost ucenicul Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan. Naşterea lui poate fi aşezată aproximativ, spre anul Deşi originar din Asia Mică el a ajuns prin anul 180, episcop al Lugdunului (Lyonul de azi, FranŃa). Din opera sa, astăzi, se mai păstrează 11 lucrări. În scrierea lui, cunoscută sub numele Adversus haeresis, compusă între anii , Irineu spune clar că poate prezenta lista celor care au fost instituińi episcopi, de către Apostoli şi de succesorii lor până la el (Traditionem itaque apostolorum in toto mundo manifestam in omni Ecclesia adest respicere omnibuz, qui vera velint videre et habemus annumerare eos qui ab apostolis instituti sunt episcopi et succesores eorum usque ad nos, qui nihil tale docuerunt neque cagnoverun, quale ab his deliratur 2 ). După ce alcătuieşte lista episcopilor Romei, până în vremea lui, încheie: În această ordine şi prin această succesiune, a ajuns până la noi tradińia apostolică în Biserică 3. Sfântul Irineu dovedeşte în scrierile sale şi faptul că episcopatul era comunitar, căci spune că presviterii Efesului convocańi la Milet de Sfântul Apostol Pavel cuprindeau pe preońii şi episcopii cetăńilor vecine 4. 1 Pr. Prof. Dr. I. G. Coman, Patrologie, vol. II, Bucureşti, 1984, p Adversus haereses, lib.iii, c3, 1; Migne, P.G., VII, col Idem, lib.iii, cap. 3, 3. 66

69 Ca şi Hegesip, vedem că Sfântul Irineu este concentrat asupra succesiunii apostolice. Om prin excelenńă tradińionalist, Sfântul Irineu nu face nici o speculańie şi nu adaugă nimic care să schimbe această credinńă puternică a lui în succesiunea apostolică. După informańiile lui, autoritatea în Biserică aparńine episcopului care este legat de SfinŃii Apostoli printr-o succesiune neîntreruptă în credinńă şi în har; şi această autoritate apostolică garantează integritatea credinńei ortodoxe Tertulian Una dinte figurile cele mai originale şi frământate ale vechii literaturi latine creştine din Africa a fost Tertulian. El a trăit la confluenńa secolului al doilea şi al treilea, în Apus, circa între anii Din opera sa vastă şi ambiguă, se mai păstrează peste 30 de lucrări datate între anii Tertulian, ca şi Sfântul Irineu, vorbeşte despre succesiunea apostolică a episcopatului şi deci a organizańiei bisericeşti, ca despre criteriul cel mai bun al adevăratei credinńe şi cu care nu se pot lăuda ereticii. De altfel dacă unele erezii cutează să se răsădească singure în epoca apostolică pentru ca să pară astfel lăsate chiar de Apostoli, fiindcă ar fi existat chiar sub Apostoli, putem să le cerem să-şi dea la iveală obârşia Bisericilor lor, să desfăşoare şirul episcopilor lor, precum urmează unul după altul, dintru început, aşa încât cel dintâi episcop al lor să poată avea chezaş şi înaintaş pe vreunul din Apostoli, ori BărbaŃi apostolici care au stăruit până la urmă în cele apostoliceşti 7 (Endant engo [haeretici] origines ecclesiarum suorum; evolvant ordinem episcoporum suorum ita per successiones ab initio decurrentem, ut primus ille episcopus aliquem ex apostolis vel apostolicis viris qui tamen cum apostolis perseveraverit, habuerit auctorem et antecessorem 8 ). Episcopii după Tertulian sunt puşi de SfinŃii Apostoli în această funcńiune şi fiecare dintre Bisericile primare prezintă câte un episcop instituit chiar de SfinŃii Apostoli: Iată cum şi celelalte Biserici arată de obicei pe aceia care puşi episcopi 4 Idem, lib. III, cap. 14, 2. 5 Diac. Dr. Gh. I. Soare, Forma de conducere în Biserica creştină (în primele 3 veacuri), Bucureşti, 1938, p Pr. Prof. Dr. I. G. Coman, op.cit., vol. 2, p De prescriptione haereticorum, cap. 32, 1-2; P.S.B. vol. 3, p Migne, P.L. II, col

70 de către Apostoli, au butaşi ai seminńiei apostoliceşti 9 (Itidem [perinde] utique et ceterae exhibent, quos ab apostolis in episcopatum constitutos apostolici seminis traduces habeant 10 ). Dar Tertulian nu este preocupat numai de succesiunea apostolică. El redă foarte clar şi rolul celor trei trepte ierarhice, care nu mai sunt puse, în nici un chip, la îndoială: Dreptul de a împărtăşi botezul se cuvine marelui preot care este episcopul; pe urmă numai preońilor şi diaconilor, dar nu fără autorizarea episcopului 11 ( dandi quibem habet ius sumus sacerdos, qui est episcopus dehinc presbyteri et diaconi, non tamen sine episcopi auctorictate 12 ). Aşadar vedem că problema treptelor ierarhice, a distincńiei dintre ele, a îndatoririlor lor, dispare la confluenńa dintre secolul al doilea şi al treilea. Noua problemă ivită este cea a originii lor apostolice, care dă ierarhiei dreptul deplin de a propovădui credinńa adevărată. Mărturiile aduse de Sfântul Irineu şi Tertulian în acest sens, au o valoare deosebită prin natura împrejurărilor în care au fost scrise. Ei au avut de luptat împotriva ereticilor, trebuie să apere adevărata credinńă şi adevărata doctrină şi pentru a dovedi ereticilor că această credinńă şi doctrină adevărată este în Biserică, dovedesc cu date precise, transmiterea neîntreruptă a succesiunii apostolice în ierarhia bisericească, adevărata păstrătoare a Ortodoxiei. Dacă organizańia Bisericii expusă de ei, n-ar fi avut baze puternice în epoca SfinŃilor Apostoli, dacă ar fi fost introdusă ulterior ca o inovańie, atunci toate argumentele lor împotriva ereticilor ar fi fost răsturnate ceea ce însă, nu s-a întâmplat datorită temeliei solide pe care-şi sprijineau aceşti scriitori creştini organizańia Bisericii lor Clement Alexandrinul La confluenńa secolului al doilea şi al treilea întâlnim mărturii şi la Clement Alexandrinul (c c. 211/215), care fiind mai întâi discipol lui Panten, apoi conducător al şcolii din Alexandria, printre care şi profesor lui Origen, se preocupă 9 De prescriptione haereticorum, cap. 32, 3; P.S.B. vol. 3, p Migne, P.L. II, col De baptisma, cap Migne, P.L. I, col Diac. Dr. Gh. I. Soare, Forma, p

71 mai ales de problemele vieńii interioare, intelectuale şi morale ale creştinilor şi mai puńin de partea externă a Bisericii, de organizańia ei. În opera sa, scrisă cu migală pătrundere şi grijă fańă de cititori, din care se mai păstrează doar cinci lucrări, face referinńe, în mod tangenńial, la ierarhia bisericească, atunci când se adresează ereticilor, spunându-le că învańă altceva decât au învăńat SfinŃii Apostoli şi urmaşii lor. Iar afară de Biserica adevărată nu este nici un botez legitim, nici mântuire 14. Membrii Bisericii sunt împărńińi în două: clerici şi laici, la rândul lor clericii au trei trepte distincte căci nenumărate sunt regulile de purtare cuprinse în cărńile cele sfinte, adresate anumitor categorii de persoane unele preońilor, altele episcopilor şi diaconilor 15 ( αι µεν πρεσβυτεροις, αι δε επισκοποις και διακονοις 16 ). Mai mult, rangurile de aici, din Biserică, de episcopi, de preońi şi de diaconi sunt spune Clement imagini ale slavei îngereşti 17 (επει και ενταυϑα κατα την Εκκλησιαν προκοπαι επισκοπων, πρεσβυτερων και διακονων µιµηµατα οιµαι αγγελικης δοξης 18 ). O altă menńine, indirectă de data aceasta, o face atunci când vorbeşte de alegerea lui Matia ca Apostol în locul lui Iuda de către însuşi Dumnezeu, şi nu pentru că a fost hirotonit de oameni 19 (ουχ υπ ανϑρωπων χειροτονουµενος 20 ), ceea ce înseamnă că instituirea ierarhiei se făcea prin hirotonie, deci era de ordin divin. Clement Alexandrinul este ultimul mare scriitor al secolului al doilea, trecând chiar în secolul următor, care ne aduce mărturii cu privire la cler. Ierarhia bisericească este prezentată cum nu se mai poate mai clar. Membrii Bisericii se împart în clerici şi mireni, clericii la rândul lor în trei trepte distincte: episcopi, preońi şi diaconi, care sunt instituińi prin hirotonie. Originea, scopul, rostul şi modul instituirii ierarhiei în Biserică nu mai constituie o problemă, şi nici măcar o neclaritate, căci lumina adusă de PărinŃii Apostolici, deci şi de Clement Alexandrinul, asupra acestei organizări a Bisericii este covârşitoare. 14 Stromata I, cap. XIX, 96, 1-4; P.S.B. vol. 5, p Pedagogul, cartea a III-a, cap. XII, 97, 2; P.S.B. vol. 4, p Migne, P.G. VII, col Stromata a VI-a, cap. XIII, 107, 2b; P.S.B. vol. 5, p Migne, P.G., IX, col Stromata a VI-a, cap. XIII, 106, 2b; P.S.B. vol. 5, p Migne, P.G., IX, col

72 10. Origen Odată cu Origen ( /4), o personalitate excepńională, una din acele geniale aparińii care impun respect nu numai prietenilor, ci şi duşmanilor, ce face trecerea în secolul al treilea, în care scriitorii nu fac altceva decât să confirme aceeaşi situańie pe care o descriu, predecesorii lor. Opera lăsată de Origen este enormă (de ordinul sutelor, chiar miilor de lucrări). În ceea ce priveşte ierarhia bisericească amintim două din cele mai importante menńiuni. Astfel în lucrarea Despre rugăciune (περι ευχης), Origen arată precis distincńia dintre cele trei trepte ierarhice, când spune că una este datoria diaconului, alta cea a preotului, dar cea mai grea este a episcopului (και ετερα διακονον και αλλη πρεσβυτερου, και επισκοπου δε οϕειλη βαρυ τατη εστιν 21 ). Iar în Omilia a XI-a la Ieremia, spune că se cere de la preot mai mult decât de la un diacon, de la un diacon mai mult decât de la un laic, dar de la acela care deńine autoritatea bisericească asupra tuturor se cere mai mult decât de la fiecare din ceilalńi (πλειον εγω απαιτουµαι παρα τον διακονον, πλειον ο διακονος παρα τον λαικο ν, ο δε την παντων ηµων εγκεχειρισµενος αρχην αυτην την εκκλησιαστικην τι π λειον ακαιτειται) 22. Mărturiile lui Origen sunt unele din cele mai autoritare mărturii, căci erudińia la care ajunsese îl făcuse să cunoască realităńile Bisericii şi nu putea trece cu vederea organizańia ei de origine apostolică. Astfel, el confirmă existenńa clerului în Biserică şi întăreşte instituirea lui divină. 11. Sfântul Ciprian Sfântul Ciprian (c. 200/ ) a avut o viańă învolburată de atâtea persecuńii, schisme şi probleme de organizare bisericească. Cu toate acestea el a găsit răgazul să scrie şi un număr respectabil de opere. Sfântul Ciprian a fost un om al faptei şi nu al teoriei, un om de credinńă în care ardea evlavia, nu rańionalismul sau preocuparea pentru speculańie. De aceea în bogata lui operă găsim multe sfaturi, îndemnuri, îndrumări bisericeşti, deci multe mărturii privind organizarea bisericească. 21 Cap. XXVIII,4; Migne, P.G. XI, col Migne, P.G., XIII, col

73 Mai întâi Sfântul Ciprian aduce explicańia unei sinonimii terminologice noutestamentare, spunând că primii episcopi se numeau apostoli deoarece ei continuau slujba apostolică, care s-a transmis până astăzi prin succesiune (Meminisse autem diaconi debent quaniam apostolos id est episcopos et praepositos Dominus elegit, diaconos autem, post ascensum Domini in coelos, apostoli sibi constituerunt episcopatus sui et ecclesiae ministros 23 ). Despre diaconi, ca membrii ai ierarhiei bisericeşti, spune că îi ajutau pe episcopi şi presviteri la săvârşirea lucrărilor sfinte. Astfel se pomeneau la proscomidie, înaintea presviterilor numele celor care aduceau darurile ( a presbyteris et diaconis suggerentibus admoneri deberunt, sicut semper in praeteritum factum est 24 ). Despre preońi, Sfântul Ciprian spune că sunt împreună şezători (compresbyteri tecum considetins 25 ) şi împreună conducători ai Bisericii (clero tecum praesidenti 26 ) cu episcopul care este conducătorul lor. Treapta episcopatului a fost instituită de SfinŃii Apostoli şi formează treapta ierarhică deosebită de cea a presviterilor şi diaconilor. Despre deosebita importanńă a episcopatului în Biserică Sfântul Ciprian a rostit unele din cele mai celebre cuvinte din toată literatura patristică: episcopul este în Biserică şi Biserica în episcop, iar cine nu este în comuniune cu episcopul, acela nu aparńine Bisericii (unde scire debis episcopum in ecclesia esse et ecclesia in episcopo, et si qui cum episcopo non sunt in ecclesia non esse 27 ). Unitatea episcopatului este baza unităńii Bisericii, de aceea spune Sfântul Ciprian că episcopatul este un întreg unitar, de care se împărtăşeşte fiecare în parte şi tońi împreună (Quam unitatem tenere firmiter et vindicare debemus, maxime episcopi qui in ecclesia praesidemus, ut episcopatum quoque ipsum unum atque indivisum, probemus nemo fraternitatem mendacio fallat, nemo fidem veritatis perfida praevaricatione corumpat, episcopatus unus est, cujus a singulis in solidum par tenetur, ecclesia una est quae in multitudinem latius incremento 23 Epistola a III-a; Migne, P.L. IV, col Epistola a XV-a, 2; Migne, P.L. IV, col Epistola a XLV-a, 2; Migne, P.L. I, col Epistola a LIX-a, 19; Migne, P.L. III, col Epistola a LXVI-a, 8; Migne, P.L. IV, col

74 fecunditatis extenditur 28 ). Tot Sfântul Ciprian spune în alt loc, că episcopatul este format din mulńi episcopi, care au acelaşi gând 29. Dar episcopatul nu conduce în mod dictatorial în Biserică, ci sinodal, prin consultarea cu treptele ierarhice, de aceea chestiunea iertării celor căzuńi (lapşi) trebuia să fie hotărâtă după Sfântul Ciprian cu consultarea comunităńii, inclusiv a laicilor (cum tam grande delictum et per totum paene orbem incredibili vastatione grassatum non oporteat nisi, ut ipse seribis, caute moderateque tractari, consultis omnibus episcopis, presbyteris, diaconibus, confessoribus et ipsis standibus laicis 30 ). De astfel, chiar Sfântul Ciprian mărturiseşte că el, de la începutul episcopatului său, n-a făcut nimic fără sfatul presviterilor şi fără consimńământul comunităńii sale ( quando a primordie episcopatus mei statuerim, nihil sine consilio vestra et dine consensu plebis mea privatim sententia gerere 31 ). Ca dovadă a acestui principiu, Sfântul Ciprian aminteşte de mai multe sinoade Ńinute în timpul vieńii sale: unul la Cartagina 32, unul în Africa 33, două la Alexandria unul în Iconiu (în Asia Mică) 34, un alt sinod în Africa în şi alte două sinoade la Cartagina în şi Din prezentarea sumară a menńiunilor pe care le face Sfântul Ciprian în legătură cu problema clerului, observăm aşadar preńioasele şi amănunńitele informańii care ni se oferă. Pe lângă confirmarea tuturor mărturiilor făcute de predecesorii lui, Sfântul Ciprian ar aduce în prim plan două menńiuni deosebit de importante: 1) rolul episcopatului în păstrarea succesiunii apostolice şi unităńii Bisericii, ca deńinătoare a plenitudinii harice, şi 2) principiul sinodal de conducere a Bisericii. Pentru acestea Sfântul Ciprian are o deosebită semnificańie rămânând ca un izvor de primă mână pentru studiul dreptului bisericesc. 28 De unitate Ecclesiae, cap. V; Migne, P.L., IV, col Epistola a LV-a, 2; Migne, P.L. III, col Epistola a XXXI-a, 6; Migne, P.L. IV, col Epistola a XIV-a, 4; Migne, P.L. IV, col Epistola a LXX-a, 4;ş.a., Migne, P.L. I, col Epistola I, 1; Migne, P.L. IV, col Epistola a LXXV-a, 7; Migne, P.L. IV, col Epistola I; Migne, P.L. IV, col Epistola a XLV-a; Migne, P.L. I, col Notele anterioare s-au orientat după Diac. Dr. Gh. I. Soare, Forma, p , cu adăugarea locurilor corespunzătoare din colecńia Migne. 72

75 12. Sfântul Ioan Gură de Aur Sfântul Ioan Gură de Aur (c ), predicatorul prin excelenńă al Bisericii creştine, a fost unul din cei mai mari apărători ai preońiei bisericeşti. Celebrul său tratat Despre PreoŃie este cartea clasică a creştinismului asupra dumnezeieştii taine a hirotoniei, iar în vasta sa operă găsim cuvintele cele mai frumoase la adresa slujitorilor bisericeşti. Astfel, pentru a arăta menńiunile despre ierarhia bisericească în operele sale, ar trebui să reproducem aproape scrieri întregi. Unul din pasajele cele mai potrivite cu tema lucrării noastre este comentariul la textul din epistola întâi către Timotei, cap. 3, r.8, unde Sfântul Ioan Gură de Aur evidenńiază că, deşi s-ar părea că nu este deosebire între episcop şi presviter, totuşi cea mai de seamă caracteristică a treptei episcopale este tocmai aceasta, puterea de a hirotoni (Ου πολυ το µεσον αυτϖν [πρεσβυτεριων] και τϖν επισκοπων. Και γαρ και αυτο ι διδασκαλιαν αναδεδεγµενοι, και προστασιαν της Εκκλησιας, και α περι επισκ οπον ειπε, ταυτα και πρεσβιτεροις αρµοττει. Τη γαρ χειροτονια µονη υπερβεβη κασι και τουτο µονον δοκουσι πλεονεκτειν τους πρεσβυτερους) 38. Iar în comentariul la Faptele Apostolilor, Sfântul Ioan Gură de Aur explică şi în ce constă hirotonia, spunând: Aceasta este hirotonia: Se aşează mâna pe bărbat, iar Dumnezeu săvârşeşte totul; şi mâna Lui este aceea care atinge capul celui ce se hirotoneşte, dacă se hirotoneşte cum trebuie (τουτο γαρ η χειροτονια εστιν. Η χειρ επεικειται του ανδρος, το δε παν ο Θε ος, εργαζεται, και η αυτου χειρ εστιν η απτοµενη της κεϕαλης του χειροτο νουµενου, εαν ως δει χειροτονηται 39 ). Am redat aceste două texte pentru că Sfântul Ioan Gură de Aur este primul care explică atât de clar hirotonia, arătând că de fapt este o lucrare divină săvârşită prin intermediul episcopilor care-şi pun mâinile pe capul candidatului. De aceea ierarhia bisericească este de instituire divină prin intermediul unei lucrări vizibile a episcopilor. În ceea ce priveşte organizarea practică a Bisericii, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că preońii să fie ascultańi de credincioşi şi să primească o parte mai mare din darurile aduse de credincioşi la Biserică, daruri care erau aduse cu scopul de a se 38 Comentar la Epistola întâi către Timotei, omilia XI, 1, Migne, P.G., LXII, col Comentar la Faptele Apostolilor, omilia XIV, Migne, P.G., LX, col

76 împărńi săracilor şi ierarhiei 40. De aici se vede că Sfântul Ioan Gură de Aur era un om practic, care nu pierdea din vedere toate problemele ce apăreau în Biserică, şi pe care le soluńiona cu o capacitate uimitoare, iar mărturiile sale privitoare la existenńa ierarhiei, vin să întregească imaginea noastră asupra Bisericii din secolul patru, care primise cale liberă (legală) spre lume. 13. Fericitul Ieronim Fericitul Ieronim (c ), unul din cei mai strălucińi scriitori ai perioadei a doua patristice latine, este creatorul genului istoriei literare creştine. Mare filolog, exeget, istoric a creat o operă considerabilă. Deşi el este creatorul teoriei că episcopatul s-a născut din dorinńa presviteratului de a avea un conducător care să unifice voinńele tuturor presviterilor 41, Fericitul Ieronim aduce totuşi câteva mărturii importante legate de ierarhie. Astfel vrând să arate superioritatea preońilor fańă de diaconi, îi apropie cât mai mult de episcopi, spunând: Ce face episcopul afară de hirotonie pe care preotul să nu o facă? (Quid esim facit excepta ordinatione episcopus, quod presbyter non facit? 42 ). Din aceste cuvinte vedem că, deşi a susńinut originea juridică a episcopatului negând originea lui divină, totuşi el pune hirotonia, numai pe seama episcopilor, atunci când zice excepta ordinatione. Despre diaconi spune că citeau Evanghelia către credincioşi (ut suspicione omni careres, evangelium Christi quasi diaconus lecticabas 43 ), ori citirile biblice aveau loc în secolul IV, în cadrul cultului; deci diaconii participau la cult în virtutea hirotoniei lor, nefiind simpli slujitori la mesele agapice. Imaginea Bisericii din secolul trei pe care ne-o oferă Fericitul Ieronim este foarte clară. Ea este structurată ierarhic, în trei trepte de instituire divină: diaconatul, presviteratul şi episcopatul. 14. Ilarie Diaconul 40 Comentar la Epistola întâi către Timotei, omilia XV, Migne, P.G., LXII. 41 Vezi cap. Numirile speciale ale slujirilor bisericeşti şi sinonimia lor din cartea Pr.Lect.univ.Dr. Irimie Marga, Mărturii canonico-patristice privind ierarhia sacramentală, Editura UniversităŃii Lucian Blaga, Sibiu, 2005, p Epistola 146 ad Evangelum, 1, Migne, P.L. XXII, col Epistola CXLVII ad Sabiniarum diaconum, 6, Migne, P.L. XXII, col

77 O mare personalitate a teologiei şi literaturii secolului patru a fost Ilarie Diaconul (c ), născut la Pictavium (azi Poitiers, FranŃa). În opera sa preńioasă din punct de vedere teologic şi istoric, referindu-se la ierarhie spune că în episcop sunt toate treptele preońiei fiindcă el este arhiereul, învăńătorul şi predicatorul şi tot ce trebuie pentru serviciul Bisericii spre mântuirea credincioşilor (Nam in episcopo omnes ordines sunt quia primus sacerdos est, hoc est princeps est sacerdotum, et propheta, et evangelista, et caetera adimpleta officia Ecclesiae in ministerio fidelium 44 ). Mărturia lui Ilarie Diaconul (sau Pictavianul) este foarte limpede şi nu mai prezintă nici o urmă de îndoială. 15. Sfântul Epifanie al Salaminei Ca ultimă mărturie amintim pe Sfântul Epifanie (c ), episcopul Salaminei, un mare erudit care aduce numeroase contribuńii istorice. Pornind de la sinonimia termenilor din Noul Testament referitoare la treptele ierarhice, Sfântul Epifanie le explică astfel: la început Apostolii exercitau slujba episcopală propriu-zisă; ei n-au instituit decât treptat episcopi, când erau aproape de moarte, în timp ce simplii preońi numińi uneori episcopi, înconjurańi de diaconi, conduceau comunităńile, sub supravegherea directă a Apostolilor (πρεσβυτερον γαρ εγινετο χρεια και διακονος, δια γαρ τϖν δυο τουτων τα ε κκλησιαστικα δυνανται πληρουσϑαι. οπου δε ουχ ευρεϑη τις αξιος επισκο πης, εµεινεν ο τοπος χωρις επισκοπου ). După Epoca SfinŃilor Apostoli în multe locuri, comunităńile fiind mici, puteau fi conduse de câte un episcop ajutat numai de diaconi, fără presviteri ( οπου δε γεγονε χρεια και ησαν αξιοι επισκοπης, κατεσταϑησαν επισκοποι. Πληϑους δε µη οντος ουχ ευρεϑησαν εν αυτοις πρεβυτεροι κατασταϑηναι, και ηρκεσϑησαν επι τϖ κατα τοπον µονω επισκοπω ανευ δε διακονου επισ κοπον ανδυνατον ειναι 46 ). Pe lângă aceste interpretări juste privind ierarhia în epoca apostolică, Sfântul Epifanie ne aduce o mărturie importantă din secolul IV, anume că parohiile deja luaseră 44 Comentaria in epistolam B. Pauli ad Ephesios, cap. IV, Migne, P.L. XVII, col Panarion, LXXV, 4,6; Migne, P.G. XLII, col Ibidem. 75

78 fiinńă. Astfel el ne încredinńează că în Alexandria erau mai multe Biserici supuse arhiepiscopului şi că fiecare din aceste Biserici aveau un preot conducător (οσαι γαρ εκκλησιαι της καϑολικης εν Αλεξανδρεια υπο ενα αγχιεπισκοπον, ον ται τυγχανουσιν ουσαι και κατ ιδιαν ταυταις επιτεταγµενοι εισι πρεσβυτεροι, δ ια τας εκκλησιαστικας χρειας τϖν οικητορων Lucrul acesta ne spune mult, dovedindu-se atât existenńa ierarhiei de drept divin, cât şi începutul ierarhiei de drept uman, adică aparińia întâietăńii onorifice între slujitorii aceleaşi trepte ierarhice. În sfârşit mărturiile ar putea continua foarte mult, însă începând cu secolul IV, problema ierarhiei bisericeşti rămâne foarte clară, revenind în discuńii abia după Reforma protestantă din secolul al IV lea odată cu contestarea rolului ei în Biserică. InformaŃii referitoare la primele trei secole se găsesc şi în scrierile din secolele următoare, ca din cele ale lui Eusebiu de Cezareea, Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Ciril al Ierusalimului, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Grigorie de Nissa, Sfântul Ambrozie al Mediolanului, Fericitul Augustin şi mulńi alńii ). Concluzii Scrierile PărinŃilor Apostolici, cu deosebite semnificańii teologice, istorice, literare, aduc o mare lumină asupra ierarhiei bisericeşti. După cum am văzut, în epoca apostolică instituirea celor trei trepte ierarhice nu a fost urmată de o terminologie precisă lucru care a dus la aparińia sinonimiilor de numiri, dar nu şi de funcńii, ci ea s-a fixat în timp, abia în epoca post-apostolică. Scrierile postapostolice vin, astfel, să certifice această evoluńie terminologică, şi să arate când şi cum s-a încheiat. În acest sens, cea mai mare contribuńie o aduc scrierile Sfântului Ignatie al Antiohiei (Teoforul) care arată că fiecărei trepte i s-a consacrat termenul ce reda cel mai bine activitatea specifică ei (diaconului-slujirea, preotului-sfinńirea şi episcopului-conducerea). Instabilitatea terminologică nu a durat decât până în primele decenii ale secolului al doilea, căci după epistolele Sfântului Ignatie, va dispare. 47 Panarion, LXIX, 1,2; Migne, P.G. XLII, col Diac. Dr. I. Soare, Forma, p

79 Am văzut că în fruntea comunităńii era episcopul ca suprem conducător, având după el pe preońi, care formau consiliul episcopului, şi pe diaconi, ca ajutoare ale lor în conducerea Bisericii. Toate aceste trei funcńii îşi au originea în timpul SfinŃilor Apostoli, în secolul întâi, şi trec apoi, peste veacuri, rămânând aceleaşi, fără schimbare. După felul cum Sfântul Ignatie al Antiohiei descrie şi vorbeşte despre această organizare, se vede că ea exista înainte de vremea lui şi el nu face altceva, decât să constate şi să recomande instituńiile existente. Este adevărat că funcńiile acestea primesc cu timpul dezvoltare, şi se defineşte mai limpede caracterul fiecăreia, atribuńiile fiecărei trepte fiind mai bine evidenńiate. Însă, în această dezvoltare şi precizare a atribuńiilor nu există nici o inovańie fańă de învăńătura stabilită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos prin SfinŃii Apostoli 49. Vrând să demonstreze această păstrare nealterată a structurii ierarhice a Bisericii, PărinŃii Apostolici sunt preocupańi să redea listele episcopale ale Bisericilor care merg până la SfinŃii Apostoli. Astfel de liste întâlnim de pildă la Hegesip, Sfântul Irineu, Tertulian, Eusebiu de Cezareea ş.a. Succesiunea apostolică apare, însă, la PărinŃii Apostolici ca cel mai important criteriu al credinńei adevărate (ortodoxe), căci succesiunea nu s-a făcut numai prin transmiterea harului, sau numai juridic, ci şi printr-o continuitate neîntreruptă a credinńei celei adevărate. Legătura cu SfinŃii Apostoli era semnul autenticităńii credinńei şi astfel listele episcopale căutau să contracareze pretenńiile false ale ereticilor. Pe de altă parte continuitatea neîntreruptă în har, vine să demonstreze originea divină a ierarhiei bisericeşti, prin care se explică rostul şi rolul tainei hirotoniei. În secolul al III-lea, odată cu intrarea creştinismului în legalitate, Biserica apare cu o ierarhie bine stabilită, căci epoca persecuńiilor a fost de fapt, epoca întăririi credinńei apostolice şi a fundamentării Bisericii pe mântuitoarea învăńătură a Domnului nostru Iisus Hristos. 49 Idem, p

80 ÎnvăŃătorule, ce să fac...? PoveŃe pastorale Pr. Lect. Univ. Dr. Mihai Iosu În nenumărate domenii, imperativul momentului pare a fi, lipsa, absenńa a ceva ce, fie defineşte, fie dă contur sau substanńă, fie asigură gradul maxim de utilitate. Lipsa informańiei, a cadrului legal, a unui manageriat benefic, a caracterului, a echilibrului sau a verticalităńii, sunt doar câteva lacune, ce se manifestă, în spańiul uman, cu un nivel ridicat de evidenńă dar mai ales cu efecte dintre cele mai diverse şi mai dăunătoare. ConsecinŃele lipsurilor au fost contabilizate, de-a lungul anilor, apărând astfel situańii statistice ce au influenńat, de cele mai multe ori, prin destabilizare cu toate că cerinńa momentului ar reclama, de fiecare dată, o soluńionare 1. O lipsă este un gol. Ceea ce este gol sau lipseşte, se caracterizează prin ceea ce numim constantă variabilă ; este un dat real, cu însuşiri diverse, unele adverse, cu o delimitare marcată de flexibilitate, cadrul clar de expandare şi de manifestare, fiind inexistent. AbsenŃa unei calităńi definitorii poate influenńa negativ fiinńa umană, existând posibilitatea de a fi deturnată de la normalitate sau progres, rolul ei în comunitate, fiind marcat de derapajul de la implicarea constructivă şi de impactul negativ al persoanei, devenită exemplu. În fond aceasta este esenńa: lipsa influenńează exemplul, deturnându-i sensul şi schimbându-i semnul, minusul, determinând la rândul lui, o serie de minusuri firesc, degenerate şi mai păgubitor, degenerative. Observăm în contemporaneitate, pe lângă o inversare a valorilor, o penurie de exemple pozitive şi prin ele descoperim o involuńie la nivel socio-uman, de la cazuri izolate ajungându-se la adevărate pandemii cu urmări dezastruoase. Şi din 1 Pascal Ide, Connaître ses blessures, Editions de l Emmanuel, Paris, 1993, pag

81 aceste punct de vedere, Biserica poate fi socotită un barometru, stările pe care le prelucrează, făcând parte din preocupările sale cotidiene. Dacă somnul rańiunii naşte monştri 2, care ar putea fi consecinńele absenńei exemplelor pozitive, în fond, elemente de echilibrare sau reechilibrare, în fiinńa umană şi în societatea unde viază? Dificultatea contabilizării şi a ierarhizării acestora este evidentă şi nu constituie fondul acestui studiu. Cum poate preotul, în comunitatea sa şi în sine, să dea dimensiunea puterii exemplului pozitiv? Cum poate el să întruchipeze pe cel ce este şi trebuie să rămână un exemplu.? Ce repercusiuni are valoarea exemplului în formarea omului nou şi în reformarea unei comunităńi(societăńi), dacă nu neapărat bolnave, cel puńin infestate? Care este traiectoria şi care sânt elementele-reper în activitatea pastorală, pe care preotul urmându-le şi ghidându-se după ele, să poată reuşi, să-şi poată înńelege menirea şi s-o împlinească? Acestei noi tipologii a preotului, mitropolitul Antonie Plămădeală îi rezervă spre meditańie şi apoi spre urmare, opt poveńe, cu acoperire maximă, cu o profunzime deosebită şi accesibilitate unanimă Să fii bun, când tońi din jurul tău sunt răi. Să fii bun, mai ales, când tońi cei din jurul tău sunt răi cu tine. Primul sfat conńine elementul de bază ce trebuie, nu numai păstrat, ci valorificat, în persoana preotului. Tu fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de evanghelist, slujba ta fă-o deplin! (II Tim. 4,5). Atunci când bunătatea se fixează în om ea acńionează ca un antidot contra multor rele, fie existente, fie aflate în sala de aşteptare. Bunătatea nu trebuie să fie o calitate cu titlul de raritate. Şi chiar dacă este, conjunctural, nu trebuie să rămână ca un element izolat. De fapt nu poate rezista dacă nu produce, la rândul ei, bunătate în jur. Hristos a spus că semnul adevăratei iubiri fańă de Dânsul este numai dragostea către aproapele 4. Chiar dacă perimetrul de activitate este infectat, antidotul preparat din iubire, va acńiona şi va vindeca. Bunătatea naşte în noi nădejdea mântuirii şi ne umple inima de 2 Francisco Jose de Goya, ( ), Los Caprichos, 43, ( ). 3 Antonie Plămădeală, Preotul în Biserică, în lume, acasă, Sibiu, 1996, pag Sfântul Ioan Gură de Aur, în Lumina Sfintelor Scripturi, Ed. Trinitas, Iaşi, 2007, pag

82 bucurie 5. Idealul pastorańiei pretinde ca nu mediul nesănătos să-l influenńeze pe păstor, ci el, desńelenindu-l, să-l recâştige şi să-l valorifice în interes public dar şi cu beneficii pentru fiecare membru component în parte. Poetul francez Lamartine ( ), încântat de marea şansă de a avea un mentor spiritual, l-a descoperit şi l-a descris ca fiind duhovnicul cu surâs divin 6. După un trai deosebit de zbuciumat, poetul s-a confesat, întărind ideea: când îi auzeam vocea, eu mă credeam salvat 7. Atitudinea şi acńiunile preotului nu sunt cele ale unui om detaşat sau imun ci ale celei mai implicate autorităńi locale în materie de viańă spirituală şi nu numai. Când însăşi persoana sa este subiectul agresiunii, reacńia lui trebuie să fie de aceeaşi factură, vizându-se nu o exclusivă reabilitate personală cât instaurarea şi apoi păstrarea climatului care poate asigura o efervescenńă de diferite nuanńe binefăcătoare. Orice conflict încheiat pozitiv, va fi nu o victorie personală ci un succes care să stabilizeze fundamentul comunitar: să fim buni ca se ne fie bine. Binele să nu fie exclusiv depozitat cât mai ales împărtăşit şi înmulńit, asemeni talanńilor, (Mt. 25, 16-23), aducând mai apoi rod însutit (Lc. 8,8). Concluzie: Întru aceasta vor cunoaşte tońi că sunteńi ucenicii Mei, dacă veńi avea dragoste unii fańă de alńii (I. 13,35). 2. Să fii iertător când totul te îndeamnă să nu ierńi. Bunătatea nu poate fi instaurată şi mai ales păstrată dacă nu are alături aliańii de veacuri. Fiind de sorginte divină, elementele agresive, umane, nu vor înceta, cu sprijin suprauman dar nedivin, să denatureze, să destabilizeze. SfinŃii, plecând de la Mântuitorul, ştiu că trebuie să iertăm de şaptezeci de ori câte şapte. Adică la infinit. Pentru că răul nu se stinge cu rău, precum nici focul cu foc. Grija cea mare a ÎnvăŃătorului era să curme răul. Să-i pună stavilă. Să-l oprească. Să-i taie cursul prin iertare. Altfel înseamnă a-l înmulńi. łi a înmulńi răul, înseamnă a îmbolnăvi lumea, a o strica şi mai tare, a o da în mâinile celui rău 8. 5 Ibidem, pag Bertrand de Margerie, Du confessional en litterature, Ed. Saint Paul, Paris, 1989, pag Ibidem, pag Antonie Plămădeală, Cuvinte duhovniceşti, Sibiu, 2000, pag

83 Orice atentat la demnitatea sau pozińia noastră, ne determină să luăm atitudine. Ne simńim lezańi. Nu întotdeauna restabilirea adevărului ne preocupă, prioritate fiind, de multe ori, punerea la punct, decredibilizarea celui ce ne-a atacat spre liniştirea orgoliului personal. Cu toate că a ierta este cel mai frumos, a fi iertător poate fi extrem de dificil. Este greu mai ales când factorii favorizanńi te deturnează pe calea intransigenńei greşit înńelese, mistificând adevărul. Tot cadrul creat pare a fi contra iertării. Onoarea trebuie reperată. Dacă-Ńi este atât de greu să fii prieten cu cel ce te-a supărat, apoi cu mult mai greu este să cazi în iad; iar dacă ai pune fańă-n fańă una cu alta, ai vedea că e mult mai uşor să te împaci cu cel ce te-a supărat decât să cazi în iad 9. Perspectiva aceasta ne pune pe gânduri. Alternativa oferită, coroborată cu modul rańional, sănătos, de gândire, ne orientează spre soluńia optimă. Cei tari iartă. Cei slabi în credinńă se lasă prinşi de gândul răzbunării. Numai cei slabi şi neîncrezători în Dumnezeu, numai aceia se răzbună. Cel care se răzbună ia asupra lui păcatele aceluia pe care se răzbună. SfinŃii spun că şi cei care cu nedreptate sau cu dreptate, dar cu rea credinńă, ne defaimă, iau asupra lor păcatele noastre. Noi însă, să iertăm 10. Aşadar n-ar trebui să existe circumstanńe atenuante care să susńină valabilitatea lipsei iertării, nici măcar, a amânării ei. Folosul de a apela la puterea exemplului dat de cei ce au reuşit, în situańii mult mai dificile, să ierte, devine evident. Mai mult decât atât, ridicându-ne ochii la puterea venită de la modelul Hristos, pe lângă jena evidentă, ne vom alege şi cu forńa convingătoare a gestului divin, jertfa Sa împăcând Divinitatea cu umanitatea. Când tu ierńi fratelui tău, prin aceasta imińi pe Dumnezeu şi te asemeni Lui 11. ViaŃa Mântuitorului şi reacńiile Sale la situańii asemănătoare, la scară totuşi, cu ale noastre, ne dau puterea da a trece peste orice şi a ierta. Că de veńi ierta oamenilor greşelile lor, vi le va ierta şi vouă Tatăl vostru Cel Ceresc...(Mt, 6,14-15). Aminteşte iarăşi de ceruri şi de Tatăl...Că trebuie să fim copiii Lui nu numai prin har, ci şi prin fapte! Nimic nu ne face atât asemenea cu Dumnezeu cât iertarea celor ce ne-au făcut rău şi ne-au 9 Sfântul Ioan Gură de Aur, în Lumina Sfintelor Scripturi... pag Antonie Plămădeală, op. cit., pag Sfântul Ioan Gură de Aur, în Lumina Sfintelor Scripturi... pag

84 nedreptăńit 12. Şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşińilor noştri (Mt. 6, 12). 3. Preotul să nu uite nicio clipă că e sacerdot. Fără a supralicita rolul şi rostul preotului trebuie recunoscut faptul că misiunea acestuia nu este una oarecare. Eludarea termenului profesie din bagajul exprimării, denotă că această chemare are sursa, traiectoria, metodele, mijloacele şi scopul, diferite major de tot ce înseamnă profesie clasică. Precum Fiul lui Dumnezeu a venit în trup ca să ne deschidă în Sine intrarea la Tatăl şi este astfel unicul om în care ne unim cu Tatăl...la fel El Se foloseşte de oameni în trup şi de câte un om pentru fiecare comunitate de credincioşi, pentru a ne Ńine unińi cu Sine 13. RelaŃia Hristos-preot este consolidată prin însăşi lucrarea Fiului lui Dumnezeu, Cel ce activează prin preońi, la unificarea văzută şi nevăzută a oamenilor în sine. SfinŃirea acestor oameni e tocmai actul prin care Hristos, sub formă văzută, îi alege şi investeşte pe aceştia ca organe prin care, când ei vor săvârşi acte sacramentale, El Însuşi le va săvârşi nevăzut; iar când vor învăńa şi păstori în numele Lui, El Însuşi va învăńa şi va păstori prin ei 14. Lucrarea preońească este marcată de responsabilitate maximă, Cel Căruia I se dă socoteală având autoritate divină. ÎnvăŃătura pe care o comunică (preońii) nu e a lor, prin mâna lor nu se comunică binecuvântarea lor şi harurile lor, ci ale lui Hristos. Deci ei nu au motive să se mândrească. Dar mâna lor şi gura lor nu se mişcă fără voia lor, ci cu voinńa lor de a le face slujitoare lui Hristos. Deci se învrednicesc şi ei de cinste...cu atât mai mare, cu cât se pun mai deplin la dispozińia lucrării lui Hristos prin ei 15. Una din direcńiile prin care se exercită preońia, slujirea pastorală, nu înseamnă doar a conduce şi a oficia, ci mai ales, a păstori, adică a apăra, a oferi o hrană, a întreńine prin jertfă Ibidem, pag Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1978, pag Ibidem, pag Ibidem, pag Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Tratat de Teologie Dogmatică şi Ecumenică, Ed. România creştină, Bucureşti, 1999, pag

85 Fiind recunoscut şi din această perspectivă cel chemat nu se va folosi doar de impactul celor afirmate pentru a crea şi spori temeri ci, din contră, îşi va dovedi utilitatea de om al lui Dumnezeu(I Tim. 6, 11), slujindu-i lui Dumnezeu şi oamenilor, împărtăşind voia divină spre folos omenesc. Între a zice şi a face, să nu se perceapă nicio diferenńă. De se întâmplă vreo scădere, vreodată, să urmeze de îndată pocăinńa, refacerea. După cădere, ridicare imediată. Aceasta înseamnă ridicarea moralului propriu dar şi al comunităńii pe care o slujeşte 17. Raportându-se mereu la unicitatea şi necesitatea misiunii sale, preotul va fi cel dorit şi aşteptat de comunitatea încredinńată, prezenńa şi lucrarea lui fiind rodnice. Comoara cea bună ce Ńi s-a încredinńat, păzeşte-o cu ajutorul Sfântului Duh, Care sălăşluieşte întru noi (II Tim. 1,14). 4. Preotul să fie puternic nu prin autoritate ca orice autoritate, ci prin autoritatea iubirii, a iertării, a îndrumării pe calea cea bună. Lucrarea preońească este receptată la nivel personal şi comunitar ca fiind pornită şi susńinută de către o autoritate. De-a lungul timpului, percepńia asupra aspectelor benefice ale spiritului autoritar, a fost marcată de fluctuańii, generate, mai ales, de aşa zisa incompatibilitate între autoritate şi libertate. Realitatea a demonstrat că nu asocierea celor două stări creează neapărat fricńiuni, cât greşita lor întrebuinńare. Excesul sau, după caz, dezinteresul fańă de una sau amândouă, a determinat, în istorie, situańii şi perioade chiar, de dezechilibru, cu urmări nefaste. Activitatea preotului în comunitate nu poate fi una anostă, fadă sau contraproductivă. Nu se justifică. Prin definińie, el este autoritate care împărtăşeşte daruri. Primind autoritate din autoritatea Celui pe care îl reprezintă, nu se va îndepărta de cadrul autoritativ lăsat de Hristos, ca spańiu de dezvoltare. Va împrumuta, de asemenea, de la Fiul lui Dumnezeu Întrupat, nu substanńa autorităńii, ci formele ei de manifestare, adânc experiate şi cu atâta convingere, propovăduite de El.. 17 Antonie Plămădeală, Preotul în Biserică, în lume...pag

86 Autoritatea iubirii este forma cea mai des întâlnită şi mereu reclamată atunci când lipseşte. Virtutea care o întreńine este dezideratul dintotdeauna al omului. Din perspectiva moralei ortodoxe iubirea este virtutea ce se formează în creştin datorită harului divin, în puterea căreia acesta îl consideră pe Dumnezeu ca pe cel mai înalt bun al vieńii sale şi năzuieşte spre El, silindu-se din toate puterile să ajungă în cea mai deplină comuniune cu el 18. Dintotdeauna secretul marilor înfăptuiri a stat în această însuşire. Iubirea creştină scoate la lumină, pentru viańa veşnică, adevărata fańă a fiecărui om. Iubirea adevărată este legată de nemurire, nu este altceva decât afirmarea nemuririi, a vieńii veşnice 19. Universul întreg şi mai ales omul, sunt rodul iubirii lui Dumnezeu, Care iubeşte lumea, o încălzeşte cu drag la sânul Său şi o conduce spre împlinirea ei - fericirea veşnică în razele iubirii Lui. 20. Oamenii de vocańie, marile personalităńi din orice ramură de activitate, au iubit opera ce aveau de înfăptuit cu toată fiinńa lor şi nu au trăit decât pentru lucrarea respectivă şi tocmai din această iubire a rezultat valoarea şi trăinicia operei lor. PreoŃia, fiind opera cea mai mare, slujirea cea mai înaltă din toate câte sunt pe lume, trebuie să fie temeluită pe iubire mai mult decât orice altă lucrare omenească 21. De aceea inima preotului trebuie să fie largă şi mult cuprinzătoare, sensibilă la orice nevoie, grijă, durere, bucurie omenească Misiunea lui cea de toate zilele îl pune în fańa tuturor grijilor, necazurilor, lipsurilor, ispitelor şi scăderilor omeneşti Preotul trebuie să simtă, să ajute, să îndrepte, să lumineze, să tămăduiască şi să uşureze pe oameni cu inima sa de preot. Pot oamenii să caute să găsească sfat, îndemn, lumină sau ajutor la alńii; pot să cunoască singuri drumul Siloanului, lor le trebuie şi atunci inima preotului Mitropolit Dr. Nicolea Mladin, Prof. Diac. Dr. Orest Bucevschi, Prof. Dr. Constantin Pavel, Prof. Diac. Dr. Ioan Zăgrean, Teologia Morală Ortodoxă, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 1979, pag Nikolai Berdiaev, Filozofia lui Dostoievski, Institutul European, Iaşi, 1992, pag Pr. Ion Buga, Pastorala -Calea preotului, Ed. Sfântul Gheorghe-Vechi, Bucureşti, 1999, pag Ibidem, pag Prof. Tudor Popescu, Îndrumări pentru preońi, Îndrumător pastoral, XVII, Alba Iulia, 1994, pag

87 Din iubire izvorăşte şi întreńine viańa, iertarea. Animat de virtutea dragostei, preotul se prezintă a fi acela care nu este mânat de dorinńa de a lua ceea ce-i al altuia, ci mai degrabă dă din al său; acela care ştie să fie plin de milostivire şi e gata oricând să ierte, dar în aşa fel încât cu iertarea pripită să nu se lase abătut de la limitele dreptăńii, să nu-şi murdărească de greşeli numele, ci, mai degrabă, greşelile săvârşite de alńii să le plângă ca şi cum ar fi greşelile sale. Să ştie ca, prin bunăvoinńa inimii, să compătimească pe cei slabi. Să se bucure de binele săvârşit de alńii ca de succesele sale personale. În aşa fel însă se arate ca fiind de urmat şi de imitat pentru alńii, în tot ceea ce lucrează, încât fańă de nimeni să nu aibă de ce să roşească pentru faptele trecute. ViaŃa sa să fie în aşa fel încât să poată uda din belşug inimile cele mai împietrite ale semenilor săi cu căldura învăńăturii sale 23. Consolidându-şi prezenńa şi lucrarea, pe iubire şi iertare, preotul ia o opńiune serioasă şi responsabilă în a convinge că poate fi ascultat şi, mai ales, urmat. La un astfel de stadiu, statutul lui de păstor se dezvăluie, se explică şi se justifică. Ceea ce numim imitatio Christi, devine acum mai uşor de înńeles şi de împlinit. Comunitatea realizează că în mijlocul ei, cel chemat la preaînalta treaptă a preońiei, s-a integrat tocmai cu ajutorul Celui pe care îl propovăduieşte şi de la care a împrumutat valorile perene ale izbânzii. Lumea cea nouă a dreptăńii adevărate, a iubirii curate şi a păcii durabile, nu se poate realiza decât prin pogorârea cerului, decât din harul şi prin binecuvântările lui Dumnezeu, date prin Biserica Sa, prin Sfintele Taine şi, în special, prin PreoŃia noastră 24. Un slujitor al Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând fańă cu tońi, destoinic să dea învăńătură, îngăduitor, certând cu blândeńe pe cei ce stau împotrivă (II Tim. 2,24-25). 5. Preotul să fie, în parohia sa, ca un Iisus. La prima citire, sfatul acesta pare extrem sau chiar exagerat de îndrăzneń. E bine să păstrăm totuşi proporńiile. Să nu abandonăm niciodată simńul măsurii. Raportarea noastră la Mântuitorul Hristos să fie făcută de pe pozińia stabilită de 23 Sfântul Grigorie Cel Mare (Dialogul), Cartea regulei pastorale, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al B.O. R., Bucureşti, 1996, pag Pr. Prof. Dr. Spiridon Cândea, Studii şi articole de Pastorală Ortodoxă, Ed. Arhiepiscopiei Sibiului, Sibiu, 2002,pag

88 RevelaŃie şi de ce nu, de bunul simń. Un text al Sfântului Apostol Pavel către Coloseni poate fi considerat etalon: MulŃumim cu bucurie Tatălui celui ce ne-a învrednicit pe noi să luăm parte la moştenirea sfinńilor, întru lumină. El ne-a scos de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în ÎmpărăŃia Fiului iubirii Sale, Întru care avem răscumpărarea prin sângele Lui...Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura. Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute...toarte s- au făcut prin El şi pentru El. El este mai înainte decât toate şi toate prin El sunt aşezate. Şi El este capul trupului, al Bisericii (Col. 1, 12-18). Fiul este chipul necreat al lui Dumnezeu, în timp ce omul este creat după chipul Fiului veşnic, care trebuia să devină om prin întrupare...omul a fost creat după chipul comuniunii veşnice a Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, pentru a manifesta în lume iubirea Treimii şi pentru a se desăvârşi în comuniune de iubire 25. Dacă Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat spre a-l împăca pe om cu Divinitatea, preotul, şi el om al lui Dumnezeu, are responsabilitatea de a-i conduce pe păstorińi la Dumnezeu, mântuirea fiind de fapt, eliberarea omului din robia păcatului şi a morńii şi dobândirea vieńii celei veşnice, în unire cu Dumnezeu. Preotul întruchipează misiunea sa, promovând teologia, ca artă a rugăciunii şi ştiinńă a învierii, a speranńei şi a vieńii veşnice şi trebuie să ajute pe oameni să descopere valoarea veşnică şi cerească a faptelor pe care ei le săvârşesc în viańa aceasta trecătoare, terestră 26. PreoŃia pământească îşi are izvorul în Iisus Hristos, Marele Preot. Misiunea o desfăşurăm în Biserica lui Hristos. De la Hristos avem puterea de a lega şi dezlega. Preotul, după modelul Mântuitorului, este chemat să lucreze cu timp şi fără timp (II Tim. 4,2), spre a se face tuturor toate (I Cor. 9,22), împrumutând de la Păstorul cel Bun (I. 10), calităńi, acte şi gesturi, care-i sporesc demnitatea şi-l face promotorul vieńii în Hristos. Mărturisirea şi lucrarea cotidiană îşi au seva şi substanńa în textul paulin: Iată vin să fac voia Ta, Dumnezeule! (Evr. 10,9). Convins de veridicitatea textelor: Eu sunt Calea, Adevărul şi ViaŃa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine (I. 25 Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Iisus Hristos-Chipul Dumnezeului celui nevăzut arătat în Duhul Sfânt, Teologie şi viańă, Serie nouă, Anul XI, nr. 1-7, ianuarie-iulie 2001, pag Idem, Teologia în universitate-şanse, riscuri, perspective, Teologie şi viańă... pag

89 14,6) sau Cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face (I. 14,12) ori Fără Mine nu puteńi face nimic (I. 15,5), preotul nu se depărtează de Iisus ci se lasă folosit de El, activează cu El şi se justifică prin El. PreoŃia urmăreşte să întraripeze sufletul, să-l smulgă din lume, să-l dea lui Dumnezeu, să-l facă să păzească acest chip al lui Dumnezeu...Urmăreşte să facă să locuiască, prin Duhul Sfânt, pe Hristos în inimile noastre 27. Cea mai mare inepńie este ca preotul să se considere a fi Iisus însă cea mai mare bucurie şi câştigul maxim, vor fi atunci când, trăind şi lucrând în ogorul Domnului, va recunoaşte: De acum nu eu mai trăiesc ci Hristos trăieşte în mine (Gal. 2,20). Să-l imităm pe Mântuitorul nu în cele făcute ca Dumnezeu, ci în cele făcute ca om, acestea fiind accesibile fiinńei omeneşti, în general şi preońimii în special. Cel care vorbeşte de la sine îşi caută slava sa; iar care caută slava Celui ce l-a trimis pe el, acela este adevărat şi nedreptate nu este în el (I. 7,18). 6. Copiilor preotului să nu le fie ruşine să spună: Tata e preot. Familia preotului este o componentă de bază a succesului pastoral şi prin urmare va rămâne între preocupările ce asigură echilibru, pe plan personal dar şi comunitar. Climatul de ecclesia domestica va fi cel ce transpare în mediul parohial, fiind modul de viańă cu titlul de exemplu, mereu un element de referinńă sau comparańie (în funcńie de situańie). Despre importanńa ei în actul pastoral, un profesor de teologie, afirma: Familia este cel dintâi certificat care vorbeşte despre tine şi preońia ta, cel dintâi document care descrie puterea credinńei tale, a moralităńii pe care io întruchipezi în fiecare zi, a lucrărilor pe care le porńi în sufletul tău, a strădaniilor pe care le faci pentru realizarea ÎmpărăŃiei lui Dumnezeu, a priceperii pe care o dovedeşti în rolul de conducător de suflete, a puterii tale de jertfă continuă pentru binele altora 28. Trecând peste cele ce sunt, firesc, marcate de discreńie, nivelul de accesibilitate al comunităńii este ridicat, la multe din cele ce se desfăşoară în 27 Sfântul Grigorie de Nazianz, Cuvânt de apărare pentru fuga din Pont sau despre preońie, Ed. Institutultui Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1987, pag Pr. Prof. Dr. Spiridon Cândea, Studii şi articole de Pastorală Ortodoxă, Ed. Arhiepiscopiei Sibiului, Sibiu, 2002, pag

90 familia preotului. Prin urmare grija pentru imaginea familială a păstorului de suflete, devine un deziderat major, aici nefiind admise sincope deranjante, nici excese destabilizatoare şi nici dezinteres păgubitor. Grija pentru educańia copiilor şi modul cum este ea gestionată arată un punct de vedere evident cu privire la felul în care, ceea ce se vrea exemplu, operează cu metode şi mijloace aproape de nivelul exemplar. Să nu uităm că dacă pentru preot există o Liturghie de după Liturghie, şi pentru familia lui, cerinńa funcńionează la parametrii asemănători, proporńia păstrându-se, excepńie făcând slujirea liturgică post-hirotonie. Copilul sau copiii preotului, educańi în spiritul clasic al formării pentru viańă, unde prezenńa şi participarea la oficiile de cult, sunt fireşti şi rodnice, unde cultura şi civilizańia sunt aspirańii cotidiene, unde valoarea imaginii-exemplu, nu se negociază pentru nimic. Fără o asemenea creştere şi fără o trăire creştinească exemplară ei vor anihila întreaga operă a preotului în parohie, vor distruge tot ceea ce a clădit, cu trudă şi stăruinńă, mulńi ani de-a rândul în sufletele credincioşilor 29. Copiii preotului, prin educańie şi mentalitate, trebuie să devină mărturii vii şi convingătoare ale unei prezenńe şi lucrări rodnice a preotului şi familiei acestuia în procesul de revigorare şi progres al comunităńii peste care şi pentru care păstoreşte. Astfel de copii vor simńi responsabilitatea misiunii părinteşti şi vor fi martori dar şi împlinitori, mutatis mutandis, a ceea ce înseamnă demnitatea familiei preotului. Nu se vor lăuda cu statutul lor dar voi trăi bucuria apartenenńei la o astfel de familie, tata este preot, fiind o expresie a demnităńii, a recunoştinńei şi a perseverenńei în a fi şi a rămâne exemple într-o familie-exemplu. Nu mă ruşinez, că ştiu în cine am crezut şi sunt încredinńat că puternic este să păzească bine comoara ce mi-a încredinńat (II ti. 1,12). 7. Preotul să fie, în toate, un om luminat. De-a lungul timpului, credinciosul s-a raportat la preot ca la o persoană înaltă în înńelegere, smerită în cugetare şi blândă în toate celelalte. A fost şi trebuie să rămână omul luminat prin crez şi cultură, deschis la minte şi la suflet, cu o 29 Ibidem, pag

91 privire caldă, în general, depozitar al virtuńilor, toate acestea impunând respect şi interes în a-l asculta şi urma. Fiind unul dintre beneficiarii şi apoi împlinitorii mandatului venit de sus: Voi sunteńi lumina lumii (Mt. 5,14), preotul nu se va depărta de acest factor, mai ales că i s-a recomandat expres să folosească armele luminii în lupta cu răul şi cu răii (Ef. 6,12). Lumina! Ce e mai imediat decât lumina?...ce asemănare teribilă alege Mântuitorul! Lumina! Preotul trebuie să fie lumină. Cel care luminează ca şi soarele, cel care orientează, fiindcă în întuneric nu te pońi orienta. Cel care dă posibilitatea oamenilor să se orienteze, ca steaua magilor din istoria Naşterii, ca steaua polară pentru navigatori, ca farul pentru vapoare. Preotul trebuie să fie o astfel de lumină 30. Poetul şi filozoful Lucian Blaga (), îşi asumă şi el responsabilitatea deńinerii şi înmulńirii talanńilor luminii şi ai iluminării, mărturisirea lui fiind atât de aproape, până la identificare uneori, de crezul preońesc. Eu nu strivesc corola de minuni a lumii / şi nu ucid cu mintea tainele ce le-ntâlnesc...eu cu lumina mea sporesc a lumii taină / şi-n tocmai cum cu razele ei albe luna / nu micşorează, ci tremurătoare / măreşte şi mai tare taine nopńii / ańa îmbogăńesc şi eu întunecate zare / cu largi fiori de sfânt mister 31. A fi luminat înseamnă şi să fie cultivat, să aibă mobilitate în gândire, flexibilitate în a-şi însuşi şi puncte de vedere diferite de ale lui, să fie educator, să fie un om de cultură. A fi educator e o adevărată artă. S-a mai zis că e şi ştiinńă. Arta îi dă preotului mobilitatea, metoda, adaptarea şa psihologia şi caracterul preopinentului, supleńea şi omenia, dar ştiinńa, prin care înńeleg cultura preotului, îi dă soluńiile. Fără cea dintâi nu se poate, fără cea de-a doua, cea dintâi rămâne fără sens şi conńinut 32. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să preamărească pe Tatăl vostru Cel din ceruri (Mt. 5,16). 30 Dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, VocaŃie şi misiune creştină în vremea noastră, Sibiu, 1984, pag Lucian Blaga, Poezii, Ed. Albatros, Bucureşti, 1980, pag Antonie Plămădeală, Preotul în Biserică, în lume...pag

92 8. Preotul trebuie să fie omul prin care vorbeşte Dumnezeu, iubeşte Dumnezeu, iartă Dumnezeu. Sfatul acesta mi se pare a fi concluzia tuturor celorlalte. Fiind iconom, chivernisitor, sau administrator al tainelor dumnezeieşti (I Cor. 4,1), dar şi împreună lucrător sau colaborator al lui Dumnezeu,(I Cor. 3,9), preotul este cel prin care Dumnezeu împărtăşeşte credincioşilor harul Său, specific fiecărei Taine, precum şi cel care...aduce contribuńia sa personală de înrâurire asupra oamenilor, pe temeiul Evangheliei, în scopul de a întinde şi a păstra în lume, împărăńia lui Dumnezeu 33. PastoraŃia se desfăşoară şi se afirmă plenar, prin valorificarea spańiului şi a timpului, unde şi când cei chemańi, ascultă chemarea şi o fructifică, în favoarea celor încredinńańi. Se întrevede aici o formare inińială şi permanentă, dezvoltată pe trei direcńii, legate între ele: creşterea spirituală, formańia teologică şi cea pedagogică 34. Şi din acest punct de vedere preońii nu pot şi trebuie să permită a li se asocia misiunea cu anacronismul. Ei sunt înnoirea vieńii sufleteşti a credincioşilor. Aceasta le-a fost misiunea dintotdeauna şi tot aceasta le este şi astăzi, când sunt chemańi s-o facă, punându-şi şi mai mult în valoare toate darurile pe care le-au primit de la Dumnezeu, priceperea şi harul sfinńitor şi învăńător 35. EsenŃa acestei poveńe incumbă atât demnitatea cât şi responsabilităńile preońeşti, capitole ample ce definesc sublimitatea preońiei, accesibilitatea şi utilitatea ei. Dumnezeu este Cel ce lucrează întru voi şi ca să voińi şi ca să săvârşińi, după a Lui bunăvoinńă...ca să fińi fără de prihană şi curańi, fii ai lui Dumnezeu neîntinańi în mijlocul unui neam rău şi stricat şi întru care strălucińi ca nişte luminători în lume (Fil. 2,13-15). Parcurgând aceste sfaturi, preońi sau credincioşi fiind, simńim povara preońiei, dar în calitate de lucrare a Bisericii, de sorginte divină, simńim şi provocarea pe care o lansează. Simplitatea exprimării precum şi adâncimea mesajului ne încurajează dar ne şi angajează Nu este o lucrare destinată oricui. Este 33 Pr.Petre Vintilescu, Spovedania şi duhovnicia, Alba Iulia, 1995, pag Michel Salamolard, Jean-Loys Ory, Le métier de catéchiste. Donner la parole aux enfants, Editions Saint Augustin, Saint Maurice, 1990, pag Antonie Plămădeală, Cuvinte duhovniceşti...pag

93 dificilă prin frumuseńea ei. Este unică prin Modelul ei. Este la îndemână prin intermediul Bisericii. Cu demnitate şi responsabilitate să mărturisim ca marele Mitropolit Andrei Şaguna: De o sută de ori de m-aş naşte, tot preot m-aş face 36. În fapt chintesenńa vocańiei şi misiunii preońeşti. 36 Gh. Tulbure, Mitropolitul Şaguna, Seria Didactică, nr. 9, Sibiu 1938, pag.vi. 91

94 Modele şi teorii cosmologice în antichitate şi în Hexaimeronul Sfântului Vasile cel Mare Ierom. Lect. Univ. Dr. Vasile Bârzu În prefańa edińiei critice a Omiliilor la Hexaimeron, Stanislas Giet afirma că imensa erudińie pe care o presupun lucrările Sfântului Vasile şi cu deosebire Hexaimeron-ul, precum şi faptul că unele informańii sunt greşite, dovedesc că ea n- a fost luată direct de la surse 1, şi deci, că Sfântul Vasile, în ultimul an al vieńii, atunci când Ńine în fańa credincioşilor săi aceste Omilii, probabil nu a avut în fańă anumite tratate de cosmologie sau astronomie antică atunci când a formulat aceste Omilii, ci discursul său a fost alcătuit ad-hoc şi din amintire, pe baza erudińiei şi talentului scriitoricesc şi oratoric ce îl avea. Ignorând problema posibilelor informańii greşite din Omiliile sale, inerente, de altfel oricărei abordări omiletice a unei aşa complexe probleme de ştiinńă, dorim să prezentăm şi să evaluăm în prezentul studiu doctrinele şi teoriile cosmologice din epoca antică ce au servit ca element de fundal Sfântului Vasile în precizarea propriei sale doctrine cosmologice, aceasta în contextul unei atitudini a sa critice fańă de aceste teorii. Ideea unei asemeni intreprinderi ne-a venit în contextul sărbătoririi în anul acesta nu doar a 1630 de ani de la strămutarea sa între SfinŃi, ci şi a Anului Mondial al Astronomiei şi a Anului InternaŃional al Planetei Terra 2, prilej cu care au avut loc, în diferite Ńări 3, nenumărate simpozioane şi comunicări ştiinńifice în 1 Basile de Cesaree, Homelies Sur l Hexaemeron, texte grec, introduction, traduction de Stanislas Giet, 2e éd, revue et augmentée ColecŃia «Sources Chrétiennes», Paris, 1968, p Anul InternaŃional al pământului se desfăşoară din Ianuarie 2007 până în Decembrie 2009, anul central trienalei (2008) find proclamat de către Adunarea Generală a NaŃiunilor Unite ca An al NaŃiunilor Unite, care îl vede cas o contribuńie la susńinerea obiectivelor de dezvoltare în privinńa folosirii rańionale a resurselor pământului şi a unui mai bun management pentru a reduce riscurile locuitorilor lumii. Cf. 3 Sunt circa 100 de Ńări care au aderat la celbrarea prin activităńi cultural ştiinńifice a 400 de ani de când, în 1609 Galileo Galilei a indreptat pentru prima data una dintre lunetele sale catre bolta instelata si a facut descoperiri uluitoare care au schimbat pentru totdeauna conceptia omenirii despre lume: 92

95 acest domeniu, precum şi datorită actualităńii problemei cosmologice ca atare, nu doar pentru lumea ştiinńifică modernă ci şi pentru cea creştină, bine ştiut fiind faptul că pentru omul modern mai mult decât pentru cel antic, ştiinńa revendică de multe ori credinńă, iar credinńa a devenit un element al vieńii spirituale implicând şi înńelegerea rańională a lucrurilor. În acest context chiar Omiliile la Hexaimeron ale Sfântului Vasile, prin abordarea lor realistă şi naturalistă iar nu alegorică a problemei creańiei, au căutat să zidească credinńa în sufletul credincioşilor mai mult prin ştiinńă decât prin exegeză morală sau spirituală şi, de aceea, considerăm potrivită şi necesară reconstituirea contextului vizat de ele, atât pentru importanńa lor majoră în formarea, peste veacuri, a doctrinei şi atitudinii creştine fańă de cosmos, cât şi pentru verificarea doctrinei cosmologice a Sfântului Vasile şi creştină în general şi a îndreptăńirii atitudinii sale critice fańă de filosofia şi ştiinńa cosmologică şi astronomică din epoca sa. În prima Omilie la Hexaimeron, în preambulul introductiv pe care Sfântul Vasile îl face pentru a reliefa măreńia temelor pe care le implică complexa sa abordare exegetică şi omiletică, el stabileşte şi coordonatele între care se va desfăşura discursul său. Anume, minunându-se de măreńia creańiei divine, el se întreabă Ce să spun mai întâi? De unde să-mi încep tâlcuirea? Să vădesc deşertăciunea învăńăturii filosofilor profani sau să laud adevărul învăńăturii noastre? 4 Aşa cum sesiza şi părintele D. Fecioru, traducătorul edińiei române a Hexaimeronului, această afirmańie a Sfântului Vasile poate surprinde pe un intelectual din zilele noastre... care nu ar înńelege spiritul disputelor filosofice din antichitate, pentru că în ciuda acestei afirmańii, prin care Sfîntul Vasile minimalizează folosul filosofiei, el pledează cu tărie pentru folosirea filosofiei. 5 Şi, de fapt, dacă analizăm îndeaproape Omiliile la Hexaimeron ale Sfântului Vasile cel Mare, vom constata că discursul lor se inspiră şi se delimitează în acelaşi timp de concepńiile cosmologice antice filosofice şi creştine, rezultând o doctrină cosmologică originală, creştină, ce-l afirmă în munti si cratere pe Luna, o multime de stele invizibile pentru ochiul liber si sateliti in jurul lui Jupiter. Cf. situl anului mondial pentru astronomie din Romania găzduit la adresele: html şi siturilor internańionale: şi 4 Om. I, 2, p În nota de la p. 72, PSB 17, ed. IBM al BOR, Buc

96 primul rând pe Dumnezeu ca şi creator şi stăpânitor al unui cosmos material destul de circumscris existenńei strict umane. În ciuda binecunoscutei atitudini pozitive şi de acceptare a Sfântului Vasile cel Mare fańă de filosofie şi, în general, fańă de ştiinńa antică formulată în alte tratate 6, atitudinea sa fańă de ştiinńa astronomică a vremii, aşa cum se poate deduce din această parte introductivă a Hexaimeronului, e una negativă şi dispreńuitoare, consemnată în expresii a căror justificare vom căuta să o facem înńeleasă printr-o explorare în domeniul concepńiilor astronomice antice şi patristice, premergătoare scrierii Omiliilor sale la Hexaimeron. Astfel, împotriva celor ce spuneau că universul este fără cârmuire şi fără rânduire şi că este purtat la întîmplare, deci, am spune în limbaj modern, împotriva unor adepńi ai teoriei hazardului şi a evoluńiei autonome a universului, el afirmă, criticând în general filosofia greacă şi şcoala materialistă a lui Democrit îndeosebi: Multe au grăit filosofii eleni despre natură, dar nici una din ideile lor n-a rămas neclintită şi nerăsturnată; totdeauna ideile celui de al doilea au surpat ideile celui dintîi, aşa că nu mai e nevoie să le vădesc cu deşertăciunea lor; e îndestulătoare combaterea unora de către alńii... De aceea unii, pentru a explica facerea lumii, au alergat la ipoteze materiale, atribuind elementelor lumii cauza creării universului; alńii şi-au închipuit că natura celor văzute este formată din atomi, corpi indivizibili, molecule şi pori; corpi indivizibili, care, când se unesc unit cu alńii, când se despart unii de alńii; şi astfel duc la naşterea şi distrugerea existenńelor din natură; corpurile, la rândul lor, care dăinuiesc mai mult, îşi au cauza dăinuirii lor în unirea mai trainică a atomilor. Cu adevărat pânza de păianjen Ńes cei ce au scris acestea, punând la facerea cerului, a pământului şi a mării nişte cauze atât de slabe şi lipsite de trăinicie. 7 Iar împotriva ştiinńei astronomice a vremii ce afirma iarăşi divinizarea şi autonomia creańiei spunând că cerul există din veşnicie împreună cu Dumnezeu sau chiar că cerul este Dumnezeu, că e fără început şi fără de 6 Îndeosebi în Cuvânt către tineri PG XXXI, , col. 568A: trebuie, deci, să ne servim de poeńi, istorici, oratori, de tońi cei care pot aduce un folos sufletului nostru ; mai pe larg despre atitudinea Sf. Vasile despre cultură în studiul Prof. C. Pavel, Sf. Vasile şi cultura antică în vol. Sf. Vasile cel Mare, Buc. 1980, p Om. I, 2, p

97 sfârşit şi că este cauza rânduielii fiecărei părńi din lume, negând astfel pe Dumnezeu ca şi cauză inińială şi finală a lumii, Sfântul Vasile are o atitudine la fel de negativă şi dispreńuitoare tocmai datorită faptului că aceasta, pierzânduse în calcule amănunńite îl făcea pe omul antic să piardă esenńialul, anume ştiinńa de a înńelege pe Dumnezeu, Creatorul universului. Astfel el le spune celor ce au rămas de buna voia lor orbi pentru înńelegerea adevărului ocupându-se cu lucrurile deşarte ale cunoaşterii lumii, avertizându-i că bogăńia înńelepciunii lumii le va mări cândva cumplita lor osândă : Că geometria, cercetările aritmetice, studiile despre corpurile solide, vestita astronomie, această deşertăciune pentru care se munceşte atât, la ce scop duce, dacă cei care se ocupă cu aceste ştiinńe au gândit că lumea aceasta văzută este coeternă cu Dumnezeu, Creatorul universului, dacă ridică lumea materială şi mărginită la aceeaşi slavă cu firea cea neînńeleasă şi nevăzută a Dumnezeirii şi nici atâta n-au putut gândi că, dacă părńile unui întreg sunt supuse stricăciunii şi schimbării, trebuie neapărat ca şi întregul să sufere aceleaşi schimbări la care sunt supuse părńile lui. [...] Aceştia măsoară distanńele între stele, descriu şi stelele dinspre polul nord, pe care le vedem mereu, şi pe cele de la polul sud, cunoscute celor ce locuiesc în acele regiuni, dar necunoscute nouă, împart bolta de miazănoapte a cerului şi a ciclului zodiac în mii şi mii de părńi, observă cu precizie răsăritul, oprirea şi apusul stelelor, mişcarea tuturor stelelor fańă de cele dinaintea lor şi timpul în care fiecare din stelele rătăcitoare îşi împlinesc mişcarea lor de revoluńie, dar o singură ştiinńă din toate n-au descoperit, ştiinńa de a înńelege pe Dumnezeu, Creatorul universului, pe dreptul Judecător, Care răsplăteşte după vrednicie pe cei ce vieńuiesc în lume, şi n-au descoperit nici ştiinńa de a avea despre judecarea lumii o idee potrivită cu sfârşitul lumii. 8 De fapt, chiar din spusa Sfântului Vasile că aceşti învăńańi sunt atât de departe în a se uita cu luare aminte la aceste adevăruri, încât chiar izbucnesc în râs când le vorbim de sfârşitul acestei lumi şi de naşterea din nou a veacului, putem înńelege că exista destul de actuală în timpul când Sfântul Vasile a susńinut în fańa credincioşilor săi Omiliile la Hexaimeron, o disputa vie pe această temă, în ultimă instanńă o dispută între filosofie şi teologie pe terenul astronomiei şi al 8 Om. I, 3-4, p

98 cosmologiei, pe care Sfântul Vasile încearcă şi reuşeşte să o tranşeze instaurând în conştiinńa omenirii un model cosmologic ce se vrea în acelaşi timp şi material prin realismul şi naturalismul interpretării sale, dar şi teologic-spiritual prin afirmarea constantă a lui Dumnezeu ca şi creator şi atotńiitor suprem al lumii. Dată fiind importanńa majoră a Omiliilor la Hexaimeron ale Sfântului Vasile pentru definirea, instaurarea şi persistenńa acestui model cosmologic în conştiinńa omenirii, vom încerca în cele ce urmează să reconstituim cadrul şi elementele cunoaşterii cosmologice şi astronomice a omenirii antice de la începuturile ei şi până în epoca Sfântului Vasile, pentru a vedea fańă de ce învăńătură a avut el o atitudine atât de radical critică, şi, în acest context, ca şi concluzii ale prezentului studiu, cât de îndreptăńită a fost atitudinea sa şi care au fost consecinńele concepńiei cosmologice creştine din punct de vedere istoric şi spiritual. EvoluŃia concepńiilor cosmologice antice Fără a avea pretenńia că reconstituim şi rezumăm doctrinele cosmologice antice, trebuie, totuşi, datorită modului de abordare realistă, materială a cosmosului de către Sfântul Vasile cel Mare, să facem o scurtă trecere în revistă a principalelor date privind cunoaşterea fizică a cosmosului precum şi a concepńiilor cosmologice antice filosofice şi patristice, pentru a înńelege astfel îndreptăńirea acceptării sau refuzului unora dintre concepńiile sau doctrinele din epocă de către Sfântul Vasile cel Mare şi, de asemenea, o scurtă trecere în revistă a concepńiilor SfinŃilor PărinŃi ai primelor secole ce l-au putut inspira, reliefând chiar şi acele elemente alegorice de doctrină ce revelează legătura dintre cosmos şi om ca fiinńă spirituală (cu care Sfântul Vasile cel Mare nu e de acord) şi mai ales reflecńiile lor despre cer, pământ, lumină şi tărie ca elemente create ce definesc cel mai bine concepńia cosmogonică. În abordarea temei vom prezenta situańia cunoaşterii cosmosului în antichitate, concepńiile cosmogonice şi cosmologice din mediul cultural grecoroman şi sirian ce l-au putut influenńa pe Sfântul Vasile cel Mare, precum şi ale principalilor scriitori iudeo-creştini ce au tâlcuit referatul biblic al creańiei înainte de Sfântul Vasile, sesizând, atât cât vom putea, posibilele înrudiri de concepńii şi 96

99 împrumuturile de idei ale Sfântului Vasile din filosofii antici sau chiar prezentând pe larg modelele cosmologice la care el face aluzie sau le invocă. Poetul grec Hesiod (sec. VIII î. Hr.), autorul poemelor didactice Munci şi zile şi Teogonia, vorbeşte despre facerea lumii din presupusa materie preexistentă, neputând să spună de cine a fost făcută, înşişi zeii apărând după facerea lumii: La începutul începuturilor, Haosul a fost; şi după el Pămîntul cel cu pieptul lat, mereu locuinńă sigură a tuturor Nemuritorilor, cei care locuiesc vârfurile înzăpezitului Olimp; Apoi Tartarul cel întunecat, în largul adânc al pământului; Din Haos au ieşit Întuneciunea şi Noaptea cea adâncă. Geea a născut mai întâi, egal cu ea, Cerul înstelat, ca peste tot să o acopere Şi să fie fericińilor zei veşnic locuinńă sigură; A născut apoi munńii cei înalńi, locuinńe plăcute dumnezeieştilor nimfe, Care locuiese în munńi prăpăstioşi; Apoi a născut marea, cu valuri înspumate, Pontul, cel lipsit de dragoste puternică. Apoi Geea, împreunându-se cu Cerul, a născut Oceanul cel adînc. 9 Până în timpul lui Thales, filosof presocratic ionian născut în Milet către 625 şi mort către anul 547 î. Hr., în cel de-al şaselea secol înaintea erei creştine, reprezentarea Pământului era plată 10, Homer afirmând forma de disc înconjurat de ape a pământului în veacul al VIII-lea î. Hr., iar egiptenii considerând Pământul ca fiind oval, ca un scut, ce se întindea puńin dincolo de Nil, deşi alńi istorici şi arheologi cred că preońii egipteni concepeau pământul ca sferic, de la ei preluând după multe secole această ideea şi filosofii greci. Thales avea o concepńie despre univers foarte naturalistă, acesta fiind un fel de bulă de aer de formă semisferică formată prin concavitatea cerului şi suprafańa plană a Terrei, care plutea pe apă. Mişcarea Terrei pe apă explica cutremurele de pământ. 11 Oricum în secolul al VI-lea, aşa cum ne transmite Aristotel opinia sa în operele sale Metafizica (A, 3, 983 b 6 - b 21) şi De Caelo, (B, 13, 294 a 28), Thales 9 Hesiod, Teogonia, ed. E. BERGOUGNAN TRADUCTION NOUVELLE, PARIS LIBRAIRIE GARNIER FRERES, p Traité élémentaire de géographie contenant un abrégé méthodique du Précis de géographie universelle en quatre volumes. Conrad Malte-Brun, Philippe François de Le Renandière, Adriano Balbi, page 696 et 697 (Meline, Bruxelles ) 11 Sénèque, Questions naturelles, III : «[14,1] Quae sequitur Thaletis inepta sententia est. Ait enim terrarum orbem aqua sustineri et uehi more nauigii mobilitateque eius fluctuare tunc, cum dicitur tremere: non est ergo mirum, si abundat umor ad flumina profundenda, cum mundus in umore sit totus.» Sfântul Vasile va asemăna şi el în Om. III, 3, p. 99, nenumăratele ceruri create de Dumnezeu cu băşicile de apă. 97

100 concepea şi el pământul ca plutind ca un disc de lemn pe apa care este principiul tuturor lucrurilor, neînńelegându-se apa comună, ci apa ca substanńă având trăsături metafizice ce permiteau metemorfoza sa în toate celelalte elemente ale lumii. Unii cercetători cred, - în baza faptului afirmat de Herodot (I, 74) că Thales ar fi prevăzut eclipsa din 28 mai 585 î. Hr., care a pus capăt războiului dintre Mezi şi Lidieni, precum şi a altor cunoştinńe care le-a avut (Luna e mult mai aproape de Pământ decât Soarele, ea împrumutând lumina sa acestuia (sic!), anul solar are 365 de zile împărńite în 12 luni a câte 30 de zile), - că el ar fi trebuit să ştie cel puńin cauzele reale ale eclipselor şi deci că Pământul e sferic! 12 Anaximandru (circa î. Hr.), contemporan şi ucenic al lui Thales, se crede că afirma că pământul era un cilindru cu axa orientată pe direcńia E-V. Însă, în baza faptului că el a introdus nońiunea de sferă celestă, a inventat cadranul solar şi a dat prima hartă geografică a lumii greceşti a cărei reconstituire o reproducem şi noi mai jos, alńi cercetători cred că el privea Pământul ca o sferă, fapt important de semnalat în cadrul studiului nostru. 13 Cosmologia sa monistă prevedea autotransformarea Nemărginitului (apeiron) înńeles ca o fiinńă extinsă vie şi inteligentă caracterizată îndeosebi prin simetrie, pământul însuşi stând într-o stare de echilibru întrucât este plasat simetric în cosmos, astfel încât nu e nici un motiv ca el să se mişte într-o direcńie sau în alta. 14 E interesantă şi importantă expunerea câtorva definińii din sistemul său cosmologic, fundamentat pe existenńa dintru început a Nemărginitului, atât pentru faptul că şi Sfântul Vasile vorbeşte în Omiliile sale 15 despre natura eterică a cerului nemărginit, cât şi datorită similarităńilor sale cu scenariul presuspus de teoriile cosmologice moderne. Astfel pentru el La început a fost Nemărginitul şi începutul lucrurilor este apeiron-ul. Principiul nu e apa, nici pământul, nici aerul, nici focul, ci o substanńă nemărginită din care-şi trag originea toate bolńile cereşti şi lumile din miezul lor. 16 Nemărginitul este invizibil şi în el sălăşluiesc toate lucrurile. Puterea care 12 P. Tannery, Thalès et ses emprunts à l'égypte Cf. art. Anaximander of Miletus în The Oxford companion to Philosophy, Oxford University Press, 1995, p. 32. Sf. Vasile împrumută şi ele această idee în Om. I, 10, ed. cit. p Om. II, 7, p Simplicius Physica 24, 13, trad de Simina Noica şi Constantin I. Noica în Fragmentele presocraticilor op. cit. p: 129, apud Vasile Chira, Istoria filosofiei presocratice în 492 de capete, ed. Univ. Lucian Blaga Sibiu, 2007, p

101 generază căldura şi frigul s-a diferenńiat odată cu aparińia lumii şi a făcut să apară la periferia ei o sferă de foc care înconjoară atmosfera din jurul pământului precum scoarńa îmbrăńişează lemnul copacilor. După ce sfera de foc s-a rupt în cercuri s- au format soarele, luna şi stelele. 17 Strălucirea lunii este înşelătoare căci este luminată de soare. 18 În soare îşi arde taina un foc desăvârşit. Apeironul este divinul. 19 Schema modelului universului după Anaximandru la stânga ziua, vara, la dreapta noaptea, iarna. Anaximene, discipol al lui Anaximandru, de asemenea născut în Milet, a modificat oarecum viziunea lui Thales argumentând că Pământul e un disc foarte plat scufundat într-un ocean finit, totul fiind menńinut în spańiu pe o pernă de aer. El considera soarele ca un disc plat susńinut de asemenea în aer, care de altfel era în opinia sa elementul constitutiv al universului, existent în părńile şi lucrurile lui în diferite grade de densitate. 20 El afirma de asemenea şi că Luna e un corp opac, cu 17 Plutarh, Stromata II (D 59; din Teofrast, trad. Simina Noica şi Constantin Noica în Fragmentele presocraticilor op. cit. p.130). 18 Diogene Laertios, Despre vieńile şi doctrinele filosofilor, trad. de C.I. Balmuş, studiu introductiv comentarii de Aram M. Frenkian, Ed. Polirom, Iaşi, 2001, II, 1, op. cit. p Vezi Simplicius, Physica, III, 4, 203 b 6, apud Vasile Chira, Istoria filosofiei presocratice în 492 de capete, ed. Univ. Lucian Blaga Sibiu, 2007, p Cf. art. Anaximenes of Miletus în The Oxford companion to Philosophy, Oxford University Press, 1995, p

102 munńi şi câmpii, luminat de soarele văzut ca un disc de foc, şi ne transmite în scrierile sale prima hartă a lumii compilată de Hecateu din Milet la sfârşitul secolului al VI-lea î.hr., deşi, aşa cum apreciază cercetătorii, datele sale sunt prejudiciate de ignorarea călătoriei în jurul Africii a fenicianului Hannon (născut la Carthagina către 530 î. Hr.). 21 Reconstituiri ale hărńilor lumii cunoscute din timpul lui Anaximandru şi Hannon din Carthagina. Astfel astronomia şi geografia greacă, preluând unele cunoştinńe de la preońii egipteni, a fondat studiul ştiinńific al cerului şi al pământului, cu un model de lume conceput să explice atât lumea apropiată oamenilor cât şi mişcările stelelor şi a planetelor, şi chiar să prevadă eclipsele. Însă în secolul al VI-lea Pitagora (circa 560 î. Hr.-480 î. Hr.) şi ucenicii lui vor afirma clar că pământul este sferic, central, înconjurat de 7 (număr magic) sfere concentrice de cristal, pe care se deplasează stelele, şi de o sferă exterioară care poartă stelele din afară, aceasta fiind numită sfera celor fixe. 22 Apare astfel clar conturat sistemul geocentric, în care pământul ocupă centrul şi totul se învârte în jurul lui. Mai mult el este primul ce caută, influenńat de cunoştinńele sale de numerologie şi matematică, investirea cu un sens spiritual a cosmosului astfel constituit, sferele mobile fiind distanńate unele de altele în aceleaşi proporńii ca

103 notele de muzică, rotirea lor producând notele muzicale în funcńie de mărimea şi de viteza lor, ansamblul întregului cosmos dând un acord perfect, ce constituie muzica sferelor. El spunea, aşa cum ne transmite Aristotel, că Întregul Univers este număr şi armonie. 23 Universul nu este haos, ci cosmos (ordine). Soarele şi Luna dimpreună cu celelalte astre sunt zei căci în ele predomină căldura, iar aceasta e cauza vieńii. Luna e luminată de soare şi omul se înrudeşte cu zeii, întrucât are parte ca om de căldură; de aceea zeii priveghează pe oameni cu gândul. 24 Universul este Unul şi din nemărginire sunt aduse în cuprinsul său Timpul, Suflarea şi Vidul, care delimitează totdeauna locurile diferitelor serii de lucruri. 25 Muzica sferelor e atât de puternică încât nu poate fi deosebită de tăcere. 26 Asemenea idei, au fost respinse nu doar de Sfântul Vasile cel Mare 27 ci chiar Aristotel, mult mai înainte le considera ca neadevărate în tratatul său despre cer. 28 Ştim, de asemenea, cu siguranńă că Parmenide învăńa pe la 470 î.hr. că pământul are formă sferică şi e izolat în spańiu, unde se susńine "pentru că nu are nici un motiv să cadă mai mult într-o parte decât în alta", această idee fiind, de asemenea, întâlnită şi la Sfântul Vasile cel Mare vezi Aristotel, Metafizica, 1, 5, 986 a, trad. Şt. Bezdechi, ed. IRI, Buc. 1999, p Diogene Laertios, Vlll, 27, trad. de M. Nasta în I. Banu şi A. Pitkowski, voi. I, partea a II-a, op. cit. p. 27. Diogène Laërce, Vies, doctrines et sentences des philosophes illustres Éd. Flammarion, STOBAlOS, Florilegiul, I, 18, 1 c. trad. de M. Nasta, Despre Pythagora şi pythagorei. Fragmente, Paideia, p Cf. Vasile Chira, Istoria filosofiei..., p. 56, Sf. Vasile cel Mare, Om. III, 3, ed. cit. p Aristotle. DE CAELO The Works of Aristotle Translated into English under the Editorship of W.D. Ross, M.A., Hon. LL.D. (Edin.), Volume 2 DE CAELO BY J.L. STOCKS Clarendon Press Oxford, 1930, p. 9 F3r -F3v Electronic Text Center, University of Virginia Library 29 Om. I, 10, ed. cit. p

104 Cosmosul în concepńia pytagoreicilor Philolaos din Crotone, un discipol al lui Pitagora de la mijlocul sec. al V-lea şi compilator al învăńăturilor pitagoreice, este, se pare primul care propune modelul unui univers nu geocentric, ci centrat în Hestia, Focul Central, nefiind vorba însă de un sistem heliocentric întrucât însuşi Soarele se învârtea şi el pe o orbită circulară ca şi celelalte planete în jurul acestui Foc Central. Cu toate acestea, idee apărată de Philolaos, şi anume faptul că Pământ e o planetă care îşi determină ziua şi noaptea rotindu-se în jurul propriei axe, a fost o idee nouă la momentul respectiv. 30 Maxime pitagoreice descriind sistemul său cosmologic, precum În jurul focului central (Scaunul lui Zeus, Casa păzită de Zeus) se învârt zece sfere care poartă zece corpuri cereşti: Pământul, Luna, Soarele, Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn, stelele fixe şi contrapământul (antihton), pentru a ieşi numărul perfect de zece planete. 31 Pământul este doar o planetă între planete şi are formă rotundă 32, sunt elocvente pentru noutatea ce o aduce concepńia lui cosmologică rezumată grafic şi în schińa de mai jos Cf vezi Aristotel, Metafizica, 1, 5, 986 a, trad. Şt. Bezdechi, ed. IRI, Buc. 1999, p Cf. Vasile Chira, Istoria filosofiei..., p Acest sistem este analizat şi criticat şi de Aristotel în cartea a 13-a a tratatului său despre cer De caelo, p. F7r-F7v. 102

105 Universul în concepńia lui Philolaos din Crotone Filozoful presocratic Anaxagora din Clazomene ( î.hr.) aduce noi clarificări în secolul al V-lea, dându-şi seama că Luna de fapt nu e un disc ci o sferă, încercând astfel să explice mişcările diurne ale Soarelui şi Lunii, fapt pentru care ar fi fost exilat din Athena după o acuză de impietate. El spunea: Totul are o explicańie naturală. Luna nu este un zeu, ci o piatră mare şi soarele o piatră fierbinte. Opunându-se atomismului şi folosind metodele şi argumentele specifice şcolii eleate, Anaxagora postulează ca fundament al cosmosului existenńa unui continuum material cu o micro structură infinit-complexă, toate felurile de materii fiind prezente în fiecare porńiune de materie a continuumului spańial, practic o structură de tip holistic specifică şi teoriei moderne a câmpurilor, prin care Mintea supremă inińiază şi planifică ordinea lucrurilor, această minte supremă fiind concepută atât ca inteligenńă cosmică unificată cât şi ca o explicare a inteligenńei umane şi animale. 34 Alte maxime, evocând concepńia sa destul de realistă asupra cosmosului sunt: Pământul are formă de timpan şi stă în centrul lumii susńinut de aer. Luna are munńi şi văi şi este locuită precum pământul. Cerul este plin cu pietre. Nu e de mirare că unele cad pe pământ. Omul trebuie să se aleagă să se nască pentru a studia cerurile şi întregul univers. Soarele este o masă 34 Cf. art. Anaxagoras în The Oxford companion to Philosophy, Oxford University Press, 1995, p

106 incandescentă 35, aceasta din urmă atrăgându-i condamnarea şi expulzarea sa din Athena. Aristotel ne spune că Anaxagora a folosit greşit într-un mod scandalos termenul de eter considerându-l ca echivalent al focului în loc de a deriva numele său de la faptul că se mişcă circular etern. Sfântul Vasile cel Mare va compara şi el acest termen cu focul. 36 ConcepŃia materialistă atomistă despre lume vizată şi criticată, de asemenea, de Sfântul Vasile în prima sa Omilie la Hexaimeron 37, a fost afirmată întâia oară de Leucip (sec. V) în opera sa Marea Lume-Sistem din care nu s-a păstrat decât o singură maximă: Nimic nu are loc din întâmplare, ci totul dintr-un principiu rańional şi din necesitate, din aceasta putându-se deduce determinismul universal 38 pe care îl profesa Leucip. La discipolul său, Democrit ( î. Hr.), aflăm, însă, componentele materiale ale sistemului atomist, anume postularea existenńei, ca substanńă primară, a unei infinităńi de corpusculi fizici neschimbabili, în mişcare eternă în spańiu gol, prin formarea şi disoluńia agregării acestora explicându-se aparenta generare şi distrugere a lucrurilor din lume. 39 Astfel, conform spuselor lui Democrit, existenńa se compune dintr-un număr infinit de particule mici indivizibile, imperceptibile cu ochiul, impenetrabile, nenăscute, eterne, care, împreună cu vidul gol şi înńeles ca ceea ce nu există, constituie principiile tuturor lucrurilor. La început atomii pluteau haotic în spańiul gol, apoi formând vârtejuri s-au unit dând naştere lumii. Agregarea şi dezagregarea atomilor are loc în spańiul gol, căci numai aici este cu putinńă mişcarea. Atomii sunt infinińi ca mărime şi mulńime, şi sunt purtańi în întreg universul într-un vârtej prin care iau naştere toate lucrurile compuse: focul, apa, aerul şi pământul; căci chiar acestea sunt conglomerări de anumińi atomi. 40 Este interesant de subliniat, în acest context al comparańiei acestei doctrine cu cea creştină, faptul că Democrit, aşa cum afirmă cercetătorii filosofiei antice, 35 Cf. Vasile Chira, Istoria filosofiei..., p Aristotle The Works of Aristotle Translated into English under the Editorship of W.D. Ross, M.A., Hon. LL.D. (Edin.), Volume 2 DE CAELO BY J.L. STOCKS Clarendon Press Oxford, 1930, p. B4v Electronic Text Center, University of Virginia Library browse.html Sf. Vasile, Om. III, 7, p. 105: cine se îndoieşte că eterul nu este fierbinte şi arzător?. 37 Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexaimeron, Om. I, 2, PSB 17, p Cf. art. Leucipus în The Oxford companion to Philosophy, Oxford University Press, 1995, p Cf. art. Democritus în The Oxford companion to Philosophy, Oxford University Press, 1995, p Diogene Laertios, VieŃile şi docrinele filosofilor, trad. C.I. Balmuş, ed. Academiei, Buc. 1968, p, 294, şi V. Chira, op. cit, p

107 pare să fie primul care a recunoscut dependenńa observatorului de calităńile secundare ale lucrurilor, perceperea acestora revelând doar cum ni se par nouă lucrurile iar nu cum sunt ele într-adevăr. E afirmă că Principiile tuturor lucrurilor sunt atomii şi vidul. Orice altceva ni se pare numai că există 41, astfel el statuând, caracterul nesigur şi relativ al simńurilor în cunoaştere, principiu de bază în mistică. ConcepŃia sa despre univers în amsamblu este, iarăşi, foarte asemănătoare gândirii moderne şi destul de articulată din punct de vedere logic, deşi în contradicńie cu principiul creştin al creării lumii din nimic. La fel ca şi Sfântul Vasile şi Democrit afirmă plaralitatea lumilor spunând că Lumile sunt infinite la număr şi se nasc şi pier. Nimic nu se naşte din ceea ce nu este, nici nu piere în nefiinńă. Numărul lumilor este infinit, însă se deosebesc ca dimensiune. Sunt lumi fară Soare şi Lună; sunt lumi cu un Soare şi o Lună mai mari decât ale noastre după cum sunt lumi cu mai mulńi sori şi mai multe luni. Există lumi fără plante, fără vietăńi şi umiditate. Soarele este o piatră incandescentă. Luna străluceşte prin reflectarea luminii solare. Calea Lactee este lumina unor puzderii de stele îndepărtate. 42 Domeniul cosmogenezei şi al geogenezei efective este descris iarăşi de Democrit de o manieră foarte realistă şi chiar evoluńionistă, având la bază, probabil, aşa cum am văzut la Leucip, principiul rańional şi necesitatea ca elemente ordonatoare ale lumii. Sunt interesante de subliniat unitatea duală a cerului şi pământului dintru început ca posibil model de înńelegere şi a primului verset biblic, precum şi, în ansamblu, explicarea sa naturalistă a devenirii elementelor lumii şi a aparińiei şi evoluńiei vieńii: La început cerul şi pământul erau amestecate. La începuturi pământul rătăcea de colo până acolo din cauza micimii şi a lipsei lui de greutate. Cu timpul însă a devenit mai dens şi a sporit în greutate, rămânând astfel fixat într-un anumit loc. Aristotel ne spune că Democrit împreună cu Anaximene şi Anaxagoras credeau că pământul e plat şi foarte mare, mai ales mărimea sa deosebită conferindu-i stabilitatea. 43 Aerului i s-a imprimat o mişcare continuă şi partea de foc din aer s-a adunat în zonele mai înalte ale văzduhului datorită uşurimii ei. Partea noroioasă şi tulbure, în amestec cu 41 Cf. art. Democritus în The Oxford companion to Philosophy, Oxford University Press, 1995, p V. Chira, Istoria filosofiei..., p Aristotle, DE CAELO, ed. cit., p. G1r-G1v. 105

108 elementele umede s-a adunat la un loc datorită greutăńii sale. Învârtindu-se fără întrerupere, din elementul lichid s-a format marea, iar din părńile mai consistente pământul, moale şi noroios. Sub arşińa soarelui, pământul s-a întărit rămânând pe alocuri suprafeńe umede şi putrede ce au început să fermenteze. Aceste locuri umede au generat germenii vieńii. VieŃuitoarele care au mai multă căldură s-au ridicat în văzduh devenind păsări zburătoare. Cele cu o natură umedă au intrat în mare, iar altele au rămas să se târască pe pământ sau să se deplaseze cu ajutorul picioarelor. Oamenii umblau goi, mâncând ierburi şi fructe. De frica fiarelor sălbatice s-au unit în grupuri şi au început să scoată sunete aparte pentru fiecare obiect până au ajuns să se înńeleagă. Fulgerul nu este altceva decât ciocnirea norilor. 44 Empedocle din Agrigent ( î. Hr.), născut într-o familie de filosofi pitagoreici ne lasă şi el câteva maxime despre cosmos demne de menńionat pentru înńelegerea cosmogoniei şi a cosmologiei antice. El spune, descriind practic scenariul unei cosmogeneze a pământului înńeles atât ca materie primordială cât şi ca planetă, că: Mai întâi s-a separat aerul, al doilea focul şi apoi pământul. Din pământul comprimat de forńa învârtirii (ştia de forńa gravitańională!) a izbucnit apa şi din apă s-a evaporat aerul. Cerul s-a format din aer (aither) şi soarele din foc, iar din ce a rămas s-a condensat pământul. 45 De asemenea concepńia sa despre soare, pământ şi lună este destul de realistă, deşi cosmosul era pentru el tot geocentric pentru că consideră că soarele este doar o reflexie a focului ce înconjoară pământul, imaginând astfel o sferă de foc înconjurând pământul, ca în imaginea de mai jos: 44 Cf. D. Furley, The Greek Cosmologist, i, Cambridge, 1987, chapters 8-14, şi V. Chira, op. cit, p Cf. art. Empedocles, în The Oxford companion to Philosophy, Oxford University Press, 1995, p

109 El spune de asemenea că pământul face noapte căci blochează lumina, că luna a luat fiinńă din aer străbătut de foc care s-a închegat ca o grindină, trăgându-şi lumina de la soare, că luna nu are nici căldură nici strălucire, şi că pentru a ajunge de la soare la pământ, lumina are nevoie de timp, căci trece prin spańiul dintre pământ şi cer. Această mişcare scapă oamenilor din cauza iuńelii ei. 46 La cei doi mari filosofi clasici greci, Platon şi Aristotel, întâlnim deja elemente ale unei concepńii filosofice şi spirituale a cosmosului importante de subliniat pentru înńelegerea cosmologiei Sfântului Vasile cel Mare. Ei au preluat ideile gânditorilor din şcoala ionică ce identificau încă de la începutul sec. al VI-lea î. Hr., însăşi filosofia, rańionamentul, cu cunoaşterea începuturilor lucrurilor, originea şi cauza acestora intuind-o în arche, termen căruia Platon şi Aristotel îi vor da atât sensul specific de principiu prim, de punct inińiator, ca şi element fondator al explicańiei cauzale, cât şi sensul de materie primordială din care demiurgul a creat mulńimea lucrurilor prin contemplarea domeniului ideilor şi formelor divine. 47 Platon prezintă lumea materială doar ca o umbră a lumii reale, 46 Cf. Vasile Chira, Istoria filosofiei..., p. 81, Cf. Jacqueline Russ (coordonator), Istoria filosofiei, vol. I, trad. de Dan-Cristian Cârciumarul, edit. Universul Enciclopedic, Bucureşti, 1993, p.21; 107

110 a ideilor, orice efort de a transpune idealul într-o formă fizică ducând la ceva mai prejos decât Idealul. 48 Sfântul Vasile va include în prima sa Omilie la Hexaimeron, elemente explicative din aceste teorii pentru a tâlcui începutul lumii create de Dumnezeu, respingând opinia conform căreia lumea creată este autonomă şi independentă fańă de voinńa divină. 49 În dialogul Timaios (27c 38c), Demiurgul creator este asociat unui zeu veşnic ce-şi propune să ordoneze Universul, transformându-l pe acesta, la rândul lui, într-un zeu fericit, cosmosul, deci, fiind el însuşi proiectat a fi zeu. Ca atare cosmosul e caracterizat prin unicitate şi dotat cu o mişcare circulară care e, de fapt, mişcarea circulară a cerului, pe care Platon îl identifică cu cosmosul: Deci, despre cer ca întreg deşi i s-ar putea zice şi cosmos sau chiar într-un fel mai potrivit trebuie, să cercetăm mai întîi acel lucru, care, aşa cum am spus, trebuie cercetat din capul locului cu privire la orice Pentru această mişcare circulară care este expresia desăvârşită a mişcării în simbolistica antichităńii, dar şi pentru frumuseńea sa, cosmosul, pentru Platon, este considerat desăvârşit, fiind totuşi creat, născut, supus devenirii. 51 El spune: Revenind, asta trebuie să cercetăm despre univers: privind către care din cele două modele l-a făurit făuritorul lui, şi anume: privind către ceea ce este egal cu sine şi mereu la fel, sau către ceea ce este în devenire? Iată că, dacă acest cosmos este frumos şi Demiurgul este bun, e limpede că, în timp ce-l făurea, acesta a privit la modelul veşnic. Iar dacă, ceea ce nici să rostim nu ne este îngăduit, cosmosul n-ar fi frumos şi Demiurgul ar fi rău, acesta s-ar fi uitat la modelul devenirii. Este însă limpede că, în timp ce-l făurea, acesta a privit la modelul veşnic căci, dintre cele născute, Universul este cel mai frumos, iar dintre cauze, Demiurgul este cea mai bună. Fiind născut aşadar în acest fel, cosmosul a fost făurit după modelul care poate fi conceput cu rańiunea, printr-un discurs rańional, şi care este mereu identic cu sine. Aşa stând lucrurile, este necesar ca acest 48 Harry L. Poe, ŞtiinŃa şi credinńa creştină.., p.35; 49 Om. I, 7, ed. cit. p Platon, Timaios, ed. ŞtiinŃifică şi enciclopedică, vol VII, Buc, 1993, 28b, p Cosmologia platoniciană este finalistă zice Adrian Lemeni iar temeiul naturii este considerat a fi constând în mişcarea spre principiul suprem: Binele. Dar în ceea ce-l priveşte pe Platon părerile sunt împărńite. De exemplu, Aristotel în De caelo, Plutarh şi Atticus au considerat că Platon descrie un univers născut, pe când Xenocrate, Teofrast, Albinus şi Proclus sunt de părere că Platon descrie universul aşa cum este el în eternitatea lui. Adrian Lemeni, Sensul eshatologic al creańiei, edit. ASAB, Bucureşti, 2004, p.57; 108

111 miri. 53 ContradicŃia constă în incompatibilitatea unui lucru creat de a fi în acelaşi univers să fie o copie a ceva. În orice domeniu, cel mai important este să începi cu ceea ce Ńine de natura lucrurilor cercetate. Trebuie să distingem aşadar copia de modelul ei, ca şi când vorbele ar fi înrudite cu lucrurile a căror explicańie o dau. 52 Acest mod de a înńelege cosmosul va fi preluat cu modificări şi de creştinism, modelul veşnic fiind Însuşi Logosul divin după rańiunile căruia a fost creat cosmosul, însă înńelegerea Demiurgului doar ca arhitect şi ordonator al unei materii veşnice, precum şi a modelului ca fiind într-un plan distinct şi veşnic independent de divinitate, îi vor face pe SfinŃii PărinŃi şi şi pe Sfântul Vasile să respingă acest model pentru contradicńiile care le conńinea. Platon însuşi recunoaşte această contradicńie nereuşind să articuleze deplin aceste probleme aşa cum singur mărturiseşte prin gura lui Timaios din dialogul său, recunoscând în cele din urmă faptul că cunoaşterea cosmosului are dimensiune şi valoare mitică: Aşadar, Socrate, dacă în multe puncte ale multor probleme privitoare la zei şi la naşterea universului nu vom fi în stare să dăm un discurs care să fie în toate punctele sale pe deplin necontradictoriu şi extrem de exact, să nu te timp şi desăvârşit dar şi născut şi supus devenirii, Platon considerând că pentru crearea întregului univers Demiurgul a contemplat un model veşnic al lui, iar pentru transmiterea caracteristicii veşniciei acestui model considerat vieńuitoare veşnică către universul creat, Demiurgul a trebuit să creeze o copiei mobilă a eternităńii care este timpul în dimensiunea sa de prezent continuu, trecutul şi viitorul imitând doar eternitatea mişcându-se în cerc potrivit numărului. 54 Atât pentru complexitatea acestui sistem, cât şi pentru caracterul său mitic şi datorită înńelegerii realiste, de către Sfântul Vasile cel Mare, a nivelului aprehensiv al credincioşilor în cadrul ascultării unei omilii, el, aşa cum vom vedea, va considera ca inefabil şi de neexplicat modul în care materia se întâlneşte cu formele, modul cum s-a întâlnit una cu alta: puterea activă a lui Dumnezeu şi natura pasivă a materiei 55, în această perspectivă putând înńelege atitudinea sa 52 Platon, Timaios, 29a, p Platon, Timaios, 29c-d, p Cf. Ibidem, 37d-38a, p Sf. Vasile, Om. II, 3, ed. cit. p

112 critică fańă de ideile preluate totuşi de la aceşti filosofi (e vorba de Aristotel) care îndumnezeiau creańia în sistemele lor filosofice. Aristotel nici nu punea problema unei creańii a lumii, el necrezând într-un Dumnezeu Creator, ci afirmând veşnicia materiei ca substrat pasiv şi indeterminat ce permite devenirea, şi ca resort tainic al schimbării, lucrurile fiind trecătoare datorită acńiunii dinamice şi determinante a formelor. 56 Astfel formele au o importanńă deosebită în creańia lumii, trebuind menńionat aici care este în concepńia celor doi mari filosofi antici raportul pe care fiecare îl prevede între Idee şi Formă. Dacă la Platon lucrurile create sunt reale în măsura în care participă la Idee sau Formă, intuindu-se în aceasta modelul unei relańii inerente, pe verticală, dintre creańie şi metafizic, pentru Aristotel, dimpotrivă, Formele sunt realităńi în măsura în care aparńin individualului, substanńei concrete, astfel concepńia cosmologică la Aristotel fiind, deşi dinamică, energetică, totuşi total imanentizată. 57 Ca atare pentru Aristotel omul nu poate cunoaşte decât doar ceea ce experiază, mintea omului fiind o tăblińă nescrisă 58, incapabilă de cunoaştere apriorică, şi de aceea descrierea amănunńită a creańiei sau aparińiei lumii e imposibilă. Oarecum Sfântul Vasile cel Mare practică o asemenea concepńie, aristotelică, despre cunoşterea începuturilor lumii, folosind în discursul său conceptul de formă ordonatoare a materiei pentru a naşte lucrurile, modul cum ele acńionează fiind cu neputinńă de explicat. 59 În dialogul Phaidon al lui Platon (circa 428/ /348 î. Hr.), Socrate dezvăluie o concepńie despre Pământ ca planetă, şi în general despre lume destul de articulată şi în acelaşi timp interesantă prin elementele şi viziunea sa atât despre lumea de aici cât şi despre cea a adevăratului pământ, pur ce se află în cuprinderea pură a cerului dar şi a lumii subpământene a Hadesului, unde vor merge sufletele în funcńie de faptele ce le-au făcut. Reproducem in extenso textul pentru importanńa lui, subliniind ideile pe care le va folosi şi Sfântul Vasile cel Mare în Omiliile sale la Hexaimeron, anume cea a unui mediu omogen ce fixează Pământul în echilibru în centru lumii 56 Adrian Lemeni, Sensul eshatologic al creańiei, p.63; 57 Ibidem, p.63; 58 Harry L.Poe, ŞtiinŃa şi credinńa..., p.38; 59 Sf. Vasile, Om. II, 2, ed. cit. p

113 (Sfântul Vasile va vorbi de un corp continu ca subtanńă a cerului 60 ), dar şi astrele, mediu numit eter, precum şi o concepńie geografică destul de realistă pentru nivelul de cunoaştere al lumii de atunci. Ei bine, convingerea mea este, în primul rând, că, dacă pământul se află în centrul lumii şi este rotund, atunci el nu are nevoie, ca să nu cadă, nici de aer, nici de vreo altă asemenea constrângere. Ca să-l reńină, suficient este faptul că, în toate direcńiile sale, cerul este identic cu sine însuşi; precum şi propria stare de echilibru a pămîntului. Căci un obiect echilibrat aşezat în centrul unui mediu omogen nu are cum să se deplaseze, nici cu mult, nici cu puńin, în nici o direcńie: aflându-se într-o stare de indiferenńă, va rămâne neclintit. [...] Eu cred că pământul este uriaş şi că noi, cei care locuim în jurul mării dintre Coloanele lui Heracles şi Phasis, ocupăm din el numai o mică parte, ca nişte furnici, ca nişte broaşte în jurul unei bălńi în alte locuri alńi oameni, mulńi alńi oameni, locuiesc multe alte regiuni la fel cu a noastră. Căci pretutindeni pe întinderea rotundă a pămîntului există un mare număr de cavităńi de toate formele şi mărimile în care s-au adunat apă, aburi şi aer. Dar adevăratul pământ este pur şi se află în cuprinderea pură a cerului, acolo unde se află şi astrele, în regiunea numită de cosmografi eter. Iar materiile de care am vorbit, apa, aburii, aerul, nu sunt decât o drojdie a acestui eter, o drojdie fluidă care se adună veşnic în văile adânci ale pământului. 61 Reliefăm afirmarea de către Platon a doctrinei despre eter ca şi mediu omogen şi substanńă a cerului, şi definirea sa prin comparańiile pe care le face cu apa şi aerul, pentru că această doctrină va fi reafirmată şi de Sfântul Grigorie de Nyssa 62 în efortul său de a face mai clar şi mai complet comentariul la Hexaimeron al Sfântului Vasile, dar şi de teoriile cosmologice moderne ce deduc existenńa radiańiei magnetice remanente naşterii universului prin explozia Big-Bang. În acest mediu eteric, în adevăratul cer, Platon concepe existenńa mitică a unui adevărat pământ, raportul acestuia cu pământul lumii fiind înńeles, oarecum, ca şi în mitul peşterii, omul neputincios şi prizonier acestei lumi, neputând să 60 Sf. Vasile, Om. II, 7, p Platon, Phaidon, 108d-111d, ed ŞtiinŃifică şi enciclopedică, vol IV, Buc, 1983, p Sf. Grigorie de Nyssa, în al său Cuvând apologetic la Hexaimeron, nu pomeneşte decât odată despre Ńinuturile sublime şi eterate (PSB 30, p. 112) ale văzduhului, dar se referă la tărie atribuindu-i calităńile inefabile ale eterului, aşa cum era şi este înńeles acesta în teoriile antice şi moderne. De asemenea, p. 103: acel element al firii supuse simńurilor care se învârte de la sine într-o veşnică mişcare. 111

114 ajungă nici măcar până la marginea aerului pe care îl confundă cu cerul, pentru a contempla adevărata lume eterică, cerească şi a privi Pământul terestru de deasupra, din spańiu cosmic, de unde acesta apare rotund, ca o minge colorată, el fiind deci sferic, izolat, mare şi imobil în mijlocul lumii cosmice. Astfel că noi, care sălăşluim în ele, nu ştim care e adevărul şi ne închipuim că ne aflăm undeva sus, la suprafańă. Întocmai ca un locuitor al hăului mării care ar crede că trăieşte la suprafańa ei şi şi-ar închipui, desluşind prin ape soarele şi celelalte astre, că marea este cerul lui. Să ne închipuim că, fiind o fiinńă înceată şi neputincioasă, el niciodată n-a ajuns la suprafańa mării pentru ca, ieşind din ea şi înălńîndu-şi capul deasupra-i, să vadă tărâmul de aici, să vadă cu cât este mai pur şi mai frumos decât patria lui; şi că nici n-a auzit vreodată de la altul care să îl fi văzut. Aşa şi noi. Locuind într-una din scobiturile pământului credem că ne aflăm pe suprafańa lui şi-i zicem aerului cer, ca şi când el ar fi chiar cerul străbătut de astre. Şi, tot la fel, fiind noi neputernici şi nesprinteni, nu ne aflăm în stare să răzbim pînă la marginile din urmă ale aerului. Însă, dacă unul dintre noi ar putea merge până acolo sau dacă, crescându-i aripi, ar zbura până acolo şi ar scoate capul deasupra, ar vedea aşa cum peştii de la noi, scońând capul din apă, văd cele de aici da, ar vedea şi el ce este în lumea aceea. Şi dacă felul în care suntem făcuńi ne-ar da puterea să îndurăm priveliştea aceea, atuncea ne-am da seama că acela este cerul cel adevărat şi adevărata lumină şi cu adevărat pământul. [...] Ei bine, dragul meu, iată ce-am auzit. Întâi că, văzut de sus, pământul este multicolor şi seamănă cu acele mingi făcute din douăsprezece bucăńi de piele colorate diferit; are şi el culori bine distincte, despre care culorile folosite la noi de pictori pot da o anumită idee. [...] pămîntul se înfăńişează în ansamblu ca o singură suprafańă neîntrerupt şi bogat colorată. Iar pe acest pămînt, făcut aşa, tot ce creşte este de o frumuseńe analoagă [...] Acolo, în depărtarea aceea, toate sunt ca pietrele noastre de preń, dar încă mai frumoase decât ele. Pricina stă în faptul că pietrele acelea sunt nepângărite [...] Pământul cel adevărat se bucură de toate aceste podoabe nestemate [...] Şi toate acestea, nenumărate şi măreńe şi risipite pretutindeni, sunt la lumină prin însăşi firea lor, neascunse, alcătuind o privelişte vrednică de ochii unor fiinńe fericite. 63 Observăm că, practic, Platon afirmă clar distincńia dintre cerul ca mediu 63 Ibidem, p

115 eteric şi cerul ca văzduh plin de aer, fapt ce nu va fi surprins atât de clar de Sfântul Vasile cel Mare în comentariul său, şi, de asemenea, afirmă clar nestricăciunea şi calitatea de luminate prin fire conferită lucrurilor de acest mediu eteric, pământul cel adevărat constituindu-se astfel ca un alt tărâm spiritual. Reliefând superioritatea adevăratului pământ fańă de cel mundan precum şi a locuitorilor lumii de sus care au şi facultăńile spirituale necesare adaptate trăirii într-un asemenea mediu, Platon concluzionează: Se află acolo şi un mare număr de fiinńe, îndeosebi oameni. Unii locuiesc în mijlocul uscatului, alńii, aşa cum noi trăim la marginea mării, trăiesc la marginea aerului, alńii s-au aşezat, în vecinătatea uscatului, pe insule înconjurate de aer. Pe scurt, ceea ce este apa şi marea pentru noi şi pentru nevoile noastre, e aerul pentru cei de acolo. Iar ce este pentru noi aerul este pentru ei eterul. Clima lor este atât de temperată încât ei nu suferă de boli şi au o viańă mult mai lungă decât cei de aici. Iar vederea, auzul, cugetul şi toate celelalte facultăńi ale lor le întrec pe ale noastre cu atât cu cât aerul întrece în puritate apa şi eterul aerul. [...] Şi oamenii aceia văd soarele, luna şi stelele aşa cum sunt ele cu adevărat. Iar la toate acestea se adaugă tot ce-i mai trebuie unei depline fericiri. Aceasta este, în întregul ei, natura pământului şi ce-l înconjoară. Cât despre regiunile interioare ale pământului, ele sînt numeroase şi se află pretutindeni în jurul lui, corespunzând fiecare uneia din cavităńi Urmează apoi descrierea mitică a Hadesului, a lumii subterane a osândińilor şi a destinului sufletelor după moarte, care însă nu ne interesează nefiind inclusă nici în referatul biblic al creańiei şi nici în comentariul Sfântului Vasile cel Mare, deşi elementele ei au fost preluate şi în cadrul tradińiei creştine. Ceea ce trebuie remarcat în concepńia filosofică şi mitică platonică e faptul în sine al unei structuri clare şi destul de adevărate a lumii pământeşti şi a celei cosmice care însă va fi reprodusă parńial şi polemic în cadrul tradińiei creştine, aceasta reliefând în primul rând dependenńa şi inferioritatea lumii fańă de Dumnezeu conceput ca şi comuniune treimică de persoane. Aristotel ( î.hr.) preia şi analizează în amănunt, în tratatul său De caelo, concepńiile multora din gânditorii şi filosofii menńionańi până acum, aducând argumentańii logice amănunńite sau critici pertinente acestor sisteme 64 Platon, Phaidon, 108d-111d, ed ŞtiinŃifică şi enciclopedică, vol IV, Buc, 1983, p

116 ceruri. 65 Aristotel numeşte «cerul» substanńa circumferinńei extreme a întregului cosmologice, pornind de la analiza naturii şi calităńilor cerului şi pământului şi a celorlalte elemente constitutive ale corpurilor cereşti sau pământeşti. Datorită nenumăratelor similarităńi şi paralele dintre acest tratat şi discursul omiletic al Sfântului Vasile cel Mare la Hexaimeron, putem afirma că Sfântul Vasile, dacă nu l-a avut în fańă, atunci cu siguranńă a citit acest tratat, evocarea în acesta a ipotezelor contradictorii cu privire la natura şi calităńile cerului şi a celorlalte elemente ale universului, inspirându-i Sfântului Vasile atitudinea critică fańă ştiinńa şi filosofia antică. Astfel, din analiza tipurilor de mişcare specifice celor patru elemente principale, rectilinie în sus pentru foc şi aer şi rectilinie în jos pentru apă şi pământ, Aristotel deduce necesitatea existenńei celui de al cincilea element simplu, eterul, care să aibă o mişcare uniform circulară veşnică, eterul fiind corpul sau mediul numit eter datorită eternităńii mişcării sale şi ca mediu în care trăiesc zeii cei veşnici care nu trebuie confundat cu focul, aşa cum a făcut-o Anaxagora (B4v). El argumentează acestea pornind de la experienńa concretă şi de la analiza logică, spunând că ochii ne spun că cerurile se mişcă în cerc şi prin argumentare, de asemenea, am determinat că există ceva căreia îi aparńine mişcarea circulară. (B6v) Prin analiză amănunńită Aristotel demonstrează că nu există alt corp infinit dar nici de mărime limitată dincolo de cer, pentru că e imposibil ca un corp infinit să fie perceptibil (C3v); că corpul universului nu poate fi infinit (C4v) ; că întrucât universul nostru este perceptibil el trebuie privit ca unul particular; pentru că tot ce este perceptibil subzistă, aşa cum ştim, în materie. Pe această bază Aristotel face distincńie între fiinńa acestui univers şi cea a universului în sine care ar fi doar formă şi plan, (C7v), deducând de aici ca posibilă din punct de vedere theoretic existenńa mai multor universuri şi ceruri, dar refuzând acest fapt din punct de vedere practic, deoarece întreaga materie a universului a fost folosită la crearea acestuia (C7v-C8r) o argumentare pe care Sfântul Vasile cel Mare o va refuza afirmând că Dumnezeu are îndestulătoare putere pentru a crea mai multe sau acel corp natural al cărui loc este la circumferinńa extremă, o definńie la care se va referi Sfântul Grigorie de Nyssa în Comentariul său la Hexaimeron, explicând natura cerului, şi, de asemenea, cerul e pentru Aristotel locul din regiunea mai 65 Om. III, 3, ed. cit. p

117 înaltă sau extremă pe care îl consideră aşezământul a tot ce e divin (C8v), practic, neexistând nici timp, nici vid nici timp în afara cerului (D1r). Ca şi aşezământ a tot ce e divin, cerul trebuie să fie şi e în concepńia lui Aristotel indestructibil şi necreat sau negenerat, însă caracterul său etern nu e dat nici de vreo mişcare de rotire rapidă care i-ar autoîntreńine natura, nici de existenńa unui suflet care să-i dea viańă. (E1v-E2r) Aristotel se înşeală considerând că cercurile cerurilor se mişcă şi că stelele rămân fixe pe acestea, neînńelegând că de fapt Pământul se mişcă în jurul axei sale înclinate, creând impresia mişcarii stelelor pe cer. (F2r) El critică, aşa cum am văzut, pe filosofii pythagoreici, considerând neadevărată teoria lor despre sunetele armonice pe care le scot sferele cerurilor în mişcarea lor (F3r) şi de asemenea, opinia acestora că pământul ar fi asemenea unei stele creând noaptea şi ziua prin mişcarea sa circulară în jurul centrului ei (F7r-F7v), şi opinia lui Platon conform căreia Pământul ar sta în centru universului rotindu-se pe axa acestuia. (F8r-F8v) Problema formei pământului e analizată cu referinńă la aparenńele pe care le crează apusul soarelui la orizont, menńionând diferitele teorii antice conform cărora pamântul ar fi fost sferic, plat sau de forma unei tobe (Idem), părerea sa fiind că pământul e circular dar nu e de mari dimensiuni în raport cu Soarele. (G6r) Mai exact, el afirmă că pământul are formă sferică, deoarece umbra sa pe Lună în timpul eclipsei e circulară, observańiile şi deducńiile sale concrete asupra disparińiei sau aparińiei la orizont a stelelor pe măsura deplasării spre nord sau spre sud, asupra perimetrului Pământului pe care îl consideră aproape dublu ( de stadii olimpice> km.) fańă de dimensiunea reală ( km.) 66 şi asupra forńei câmpului gravitańional, au fundamentat calea unei cunoaşteri empirice şi fizice a lumii de care va fi influenńat şi Sfântul Vasile cel Mare şi care va fi preluată de exponenńii Renaşterii italiene în secolele XIII-XIV. De exemplu Sfântul Vasile împrumută de la el, aşa cum vom vedea, ideea că Pământul rezultă din aglomerarea părńilor sale, ca urmare a tendinńei naturale a obiectelor de a se deplasa spre un punct central, astfel încât, din motive de simetrie şi echilibru el nu poate avea altă formă decât forma sferică 67, deşi Sfântul Vasile nu afirmă nicăieri clar şi direct în Omiliile sale la Hexaimeron că Pământul e planetă sau că e sferic. 66 De Caelo, c. II, cap. 14, ed. cit. p. G6r. 67 Ibidem, p. G5r-G5v; Sf. Vasile cel Mare, Om. I, 10, ed. cit. p

118 Însă chiar şi cu această afirmare stăruitoare a formei sferice a Pământului, lumea nu ajunge în posesia unui model cosmologic corect, pentru că sfericitatea Pământului nu a fost singurul aspect al cosmologiilor antice, ci, de asemenea, şi locul său în univers va fi mult timp o sursă de dezbateri, chiar până la începutul secolului XX, timp de milenii deci, reprezentarea cosmosului continuând a fi una geocentrică cu pământul în centrul universului, soarele răsărind şi apunând şi universul întreg fiind în mişcare în jurul Pământului. E interesant de subliniat acest fapt, în acestă perspectivă abordarea exclusiv biblică a referatului creańiei şi atitudinea critică a Sfântului Vasile cel Mare fańă de diferitele concepńii cosmologice fiind şi scuzabilă şi îndreptăńită. Dacă, până în sec. al IV-lea î.hr., argumentele cosmologiei greceşti erau în principal de origine filosofică, din această perioadă obsevańiile şi calculele concrete matematice şi ştiinńifice încep să capete proponderenńă mult mai mare, în Grecia antică ştiinńa bazându-se mai mult pe speculańii filozofice decât pe observańii ştiinńifice reale. Astfel Eudoxus din Cnide, în cel de-al IV-lea secol î.hr., întocmeşte pe baza observańiilor şi ajutându-se de astrolab instrumentul pe care el l-a inventat - o hartă stelară, prima atestată în mod clar în lumea greacă, el cunoscând, de asemenea, lungimea anului solar (365,25 zile), fie de la preońii din Egipt, sau, mai probabil, de la astronomii chaldei. Astfel, odată cu extinderea imperiului grec, astronomii au observat că o stea, Canopus (din constelańia de Carene), era vizibilă din Alexandria dar nu şi din Atena, ceea ce putea fi explicat doar în cazul în care suprafańa pământului era curbă. Deşi o formă cilindrică a Pământului ar fi putut fi în concordanńă cu aceste observańii, imaginea unui Pământ sferic s-a impus tot mai ferm în gândirea vechilor filozofi. Heraklide din Pont ( î.hr.) este primul ce se apropie de concepńia heliocentrică, admińând pe baza urmăririi mişcării planetelor Pământ, Mercur şi Venus, că acestea se învârt în jurul Soarelui, modificând astfel concepńia geocentrică veche de sute de ani a lui Philolaos. În acelaşi timp, el învăńa că Pământul se învârte în jurul unei axe, sistemul său cosmologic fiind unul parńial heliocentric, el neconcepând şi celelalte planete şi stele ca învârtindu-se în jurul Soarelui. 116

119 corpuri. 68 Urmare a întemeierii către anul 300 î.hr. a unui observator astronomic de Pe baza largii răspândiri a concepńiei sferice despre Pământ apar în epocă şi primele cartografieri oarecum ştiinńifice ale lumii cunoscute încercându-se delimitarea coordonatelor unghiulare ale diferitelor localităńi din lumea cunoscută tot mai mult. Astfel Dicearh ( î. Hr.) a descris "geografia matematică a Greciei, a precizat înălńimea munńilor din Peloponez, întocmind o hartă actualizată a lumii incluzând Asia, pe baza datelor obńinute în urma expedińiilor militare ale lui Alexandru cel Mare, raportând măsurătorile sale la meridianul şi paralela insulei Rodos. Tot în acelaşi timp Bion din Abdera, elev al lui Democrit ( î.hr.) afirma că există regiuni ale Pământului unde ziua şi noaptea durează fiecare şase luni, Archimede din Syracuse ( AD AV), cel mai mare fizician al antichităńii, evalua exagerat circumferinńa Pământului la de stadii, iar navigatorul Pytheas născut în jur de 300 î. Hr., la Massalia (Marseille), o colonie a oraşului Phocaea în Ionia (în prezent, Foca, Turcia), traversează Coloanele lui Hercule, adică strâmtoarea Gibraltar, navigând spre Nord şi ajungând la insula Thule într-o Ńară boreală unde există zile de douăzeci şi patru de ore în care Soarele nu apune, tot el determinând cu o precizie relativ bună latitudinea oraşului său natal, Massalia şi relatând despre mareele oceanice mult mai mari decât cele din Marea Mediterană pe care le atribuie corpurilor cereşti, în special, Lunii, ignorând bineînńeles faptul că fenomenul era cauzat de atracńia gravitańională a acestor către împăratul egiptean Ptolemeu I Soter, unde acesta a chemat pe cei mai eminenńi gânditori ai epocii sale, aceştia beneficiind şi de celebra Bibliotecă fondată de el în Alexandria precum şi de întreńinere gratuită din cheltuielile statului, cercetarea astronomică ia un avânt deosebit, prin Aristarh de Samos, ( î. Hr.) şi prin Erathostene din Cyrene ( î.hr.), definindu-se complet sistemul heliocentric al cosmosului. Astronomul şi matematicianul Aristarh din Samos promova concepńia unui sistem cosmic heliocentric, afirmând că planetele şi stelele se învârt în jurul soarelui şi, mai mult chiar încercând să calculeze distanńele relative între Pământ, Lună şi Soare, pe baza unei metode pe care o va aplica ceva mai târziu astronomul

120 Hipparqus ( î.hr.). Anume, pe baza analizei eclipselor de Soare şi Lună, Aristarchus din Samos a fost capabil să determine diametrul Lunii, şi de asemenea distanńa de la Pământ la Lună 69, cu o precizie destul de remarcabilă. În anul 250 î. Hr., astronomul, geograful, filozoful şi matematicianul grec Erathostène, calculează raza pământului prin măsurători ale unghiului dintre Syenne (azi Assuan) şi Alexandria, definind primul sistem heliocentric cu măsurători relativ corecte. Filozoful grec Eratosthenes a estimat mărimea planetei noastre. El ştia că la solstińiu de vară (21 iunie), în Syene, în sudul Egiptului (acum Asuan), soarele lumina la prânz adâncul unei fântâni adânci şi, prin urmare, este situat la verticală fańă de fântână, la zenit. Decalajul pe verticală al soarelui în Alexandria, în aceeaşi zi este uşor de măsurat uitându-te la umbra unui baston. Cu aceste date şi a cunoştinńelor despre distanńa între aceste două oraşe (cunoscută... prin numărul de zile necesare pentru a călători de la unul la altul cu cămila), i-a fost posibil să determine circumferinńa pământului. În ciuda impreciziei măsurătorilor şi a unei fericite coincidenńe care a vrut ca diferitele erori să se compenseze (distanńa dintre cele două oraşe a fost subevaluată, dar Eratosthenes nu a Ńinut cont de diferenńa de longitudine dintre ele), el a obńinut un rezultat apropiat de măsurătoarea exactă, aproximativ km (măsurătoare exactă fiind de km la ecuator). 70 Determinarea razei Pământului de către Eratosthene din Cyrene 69 Traité d'aristarque de Samos sur les grandeurs et les distances du soleil et de la lune. Traduction du Comte de Fortia D'Urban, page 92 à 95 (Firmin Didot, Paris ) cf. wiki/histoire_des_cosmologies_scientifiques_pré-relativistes#la_cosmologie_antique

121 Deşi afirmată de doi reprezentanńi de seamă ai astronomiei antice, concepńia heliocentrică despre cosmos nu a rezistat aproape de fel în fańa prejudecăńilor filosofice şi a aparenńelor mult mai evidente pentru unii, pentru că Apollonius din Perga, la sfârşitul sec. al III-lea şi începutul sec. al II-lea î.hr., a fost elevul lui Aristarchus de Samos care nu a mai urmat concepńia heliocentrică, devenind celebru în astronomie prin tratatul său despre conuri şi prin teoria epiciclelor, încercând prin ele să explice mult mai coerent sistemul geocentric, astfel intrând în contradicńie cu învăńătura mentorului său. Trebuie să înńelegem o asemenea cotitură, nefastă pentru cursul cunoaşterii ştiinńifice ca fiind datorată gândirii filosofice dogmatice a grecilor, ei considerând universul împărńit în lumea sublunară, căreia aparńine şi Pământul şi atmosfera sa, şi lumea supralunară, căreia aparńine Soarele (în timpul unei eclipse de soare, este clar că Soarele este în spatele Lunii, deci mult mai departe), lumea sublunară fiind cea a corupńiei şi condińionată de timpul care o degradează, iar cea supralunară, a perfecńiunii, fiind împărăńia zeilor, în care trebuie să domnească Soarele rotund şi fără pete pe o orbită perfect rotundă, pentru că cercul este figura geometrică perfectă. 71 Aceste considerańii i-au determinat în primul rând pe greci să renunńe la sistemul heliocentric şi să încerce să conceapă unul geocentric perfect. Exemplul lui Apollonius din Perga e urmat de astronomul, geograful şi matematicianul grec Hipparchus din Niceea ( î.hr.), personalitatea cea mai importantă a astronomiei antice care, bazându-se pe unghiul făcut de Lună cu Soarele în primul pătrar, a găsit o cale pentru a măsura distanńa Pământ-Soare, pe care a subevaluat-o cu un factor de 8, din cauza impreciziei măsurătorilor. Cu toate acestea, el a fost capabil să înńeleagă că mărimea sistemului solar era imensă comparativ cu cea a Pământului, socotind-o la zeci de milioane de kilometri. În anul 150 î.hr., Hipparchus dă primul catalog de stele, furnizând pozińiile multor stele într-un sistem de coordonate ecuatoriale, de ascensiune şi coborâre, stelele fiind clasificate în 6 mărimi în funcńie de strălucirea lor, clasamentul lui stând şi astăzi la baza nońiunii de magnitudine stelară. El a stabilit, de asemenea, constelańiile, preluând pe cele ale Mesopotamienilor 72, şi teoretizând ceea ce se cheamă în astronomie precesia echinocńiilor dată de deplasarea pe ecliptică a

122 punctului vernal al Pământului în raport cu constelańiile, astfel încât acesta împlineşte un tur sau un con imaginar complet prin toate constelańiile din emisferă în circa ani 73, datorită înclinańiei sau oblicităńii de aproximativ 23,5 a axei polilor Pământului pe planul eclipticii. Precesia echinocńiilor În fańa unor asemenea calcule ale mecanicii cereşti care vor fi preluate de Claudiu Ptolemeu în sistemul cosmologic care-i va purta numele şi va domina lumea veche până în Evul Mediu pe acesta, probabil, avându-l în fańă şi Sfântul Vasile cel Mare, putem înńelege atitudinea oarecum critică a acestuia din urmă fańă de pălăvrăgeală geometrică şi meşteşugită din aceste sisteme cosmologice care nici nu puteau fi expuse în cadrul abordării omiletice a referatului biblic al creańiei, şi nici nu puteau fi înńelese de marea majoritate a credincioşilor pe care îi păstorea. În plus, legătura directă a acestor calcule şi scheme ale mecanicii cereşti cu zodiacul care aparńinea politeismului păgân poate explica iarăşi atitudinea sa critică fańă de subiect, iar complicarea inutilă a acestui sistem de către astronomul Claudiu Ptolemeu în încercarea de a-l face compatibil modelului geocentric, aşa cum vom vedea, îndreptăńeşte încă o dată respingerea din start a unor asemenea ştiinńe în explicarea referatului biblic al creańiei

123 Emisferele polare boreală şi sudică cu epiciclele formate de conul axei înclinate a Pământului În plus noile calcule cu rezultate diferite ale perimetrului pământului făcute de către aceşti astronomi din epocă, îl puteau îndreptăńi pe Sfântul Vasile cel Mare la circumspecńie asupra modelelor cosmologice prezentate de ei. Chiar Hipparqus corectează puńin măsurătorile perimetrului Pământului făcute de Eratosthene, iar filozoful stoic grec, Posidonius (născut la Apamea în 135 şi mort la Roma en 51 î.hr.) a utilizat înălńimea maximă a strălucitoarei stele Canopée, văzută din Egipt şi, simultan, din insula Rhodos (sud-vestul Turciei) 74, pentru a reface măsurătorile razei şi perimetrului pământului, care din păcate au fost mult mai imprecise decât ale predecesorilor săi, calculele dându-i pentru diametrul pământului doar de stadii sau km, această dimensiune eronată fiind transmisă prin Claudiu Ptolemeu până în epoca Renaşterii. Filon din Alexandria (20 î.hr d.hr.), scriitorul evreu ce va influenńa major opera lui Origen precum şi a altor scriitori creştini, abordează referatul creańiei într-o manieră filosofică şi alegorică ce va fi respinsă de Sfântul Vasile cel Mare, la care totuşi se găsesc unele elemente de exegeză ce merită menńionate aici. El introduce categoriile de interpretare ale filosofiei greceşti în exegeza referatului creańiei, fixând începutul universului în însuşi Logosul sau Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl: Lumea a fost creată şi este întru totul născută de o 74 Abrégé d'astronomie. Joseph Jérôme Lefrançois de Lalande, page 14 (Firmin Didot, Paris ) 121

124 Cauză. Logos-ul însuşi al Creatorului este pecetea prin care capătă formă orice fiinńă. Astfel, fiecare din lucrurile create îşi are încă de la început chipul său desăvârşit care este pecetea şi chipul, imaginea Logos-ului desăvârşit. 75 De asemenea nońiunile de cer şi pământ, au pentru Filon o semnificańie psihologică, spunând că Dumnezeu le creează pe amândouă, adică ideea de intelect, pe care în mod simbolic l-a numit cer, şi ideea de senzańie pe care tot printr-un simbol a numit-o pământ. Interesant este iarăşi faptul că el consideră ca tărie atât pământul sau uscatul, cât şi cerul, identificând oarecum naturalist apele de sus cu norii din văzduh: Aşadar, când Scriptura zice că se pogoară rouă şi ploaie din cer, înńelegem că e vorba de apele care au fost rânduite să ocupe locul cel de sus. 76 Următoarea mare personalitate în domeniul astronomic va fi Claudiu Ptolemeu ( d.hr.) care în anul 150 d. Hr., a scris Sintaxa Matematică cunoscută şi ca Almageste (arabizare a grecescului Ἡ Μεγάλη Σύνταξις Marea CompoziŃie matematică în 13 cărńi), întrucât s-a păstrat doar în arabă fiind reintrodusă de arabi în Spania odată cu invadarea de către ei a Europei. Sistemul cosmic al lumii descris în această carte e geocentric, sacrificând aparenńelor, în timp ce mulńi alńi oameni de ştiinńă au stabilit, aşa cum am văzut, un sistem mult mai bun cu cel puńin trei secole mai devreme. Sistemul lui Ptolemeu este foarte complex, căutând să descrie cât mai perfect pozińiile planetelor mari cu ajutorul unor artificii de mecanică cerească. PerfecŃiunea cosmosului trebuia să se găsească deopotrivă în orbitele planetelor care nu puteau fi decât cercuri, iar dacă experienńa observańiilor arată în mod clar că cercurile nu sunt adecvate pentru a explica mişcarea pe orbite eliptice a planetelor, Ptolemeu va combina cercurile pentru a ajunge la un rezultat în concordanńă cu observańiile cu ochiul liber, chiar dacă modelul rezultat va fi complet artificial şi foarte complex. 77 Astfel, Ptolemeu a imaginat că planetele se învârteau în orbite circulare... ale căror centre se învârteau ele însele în alte cercuri în jurul Pământului, aşa cum e reprezentat în imaginile de mai jos : 75 Philon din Alexandria, comentariu alegoric al Legilor Sfinte după Lucrarea de Şase Zile, trad. de Zenaida Anamaria Luca, edit. Paideia, Bucureşti, 2002, p.26; 76 Ibidem, p.79; 77 cf. de as. Vasile Ureche, Universul, astronomie, ed. Dacia, Cluj Napoca, 1982, vol. I, p

125 SchiŃă a mişcării unei planete în sistemul geocentric eronat al lui Claudiu Ptolemeu Acest model prezintă bine retrogradańiile planetelor superioare, dar nu prezintă corect variańia vitezei lor pe orbită. Ptolemeu a complicat modelul prin mutarea Pământului la o distanńă de la centrul orbitei deferente. Punctul simetric numit equant este referinńa mişcării uniforme: este linia (în roşu pe diagramă) carel uneşte la centrul epiciclului care se roteşte uniform. Tot Ptolemeu a scris şi opera Geografia care operează o sinteză-compilańie a cunoştinńelor de geografie din lumea greco-romană acumulate până în epoca sa, între altele, sugestiv pentru subiectul nostru, din datele păstrate în această operă putându-se reconstitui imaginea lumii cunoscute pe timpul venirii Mântuitorului în lume, Claudiu Ptolemeu transmińând câteva detalii privind harta geografică făcută pe o grilă rectagulară de meridiane şi paralele de câtre Marinus din Tyr pe la sfârşitul primului şi începutul celui de al II-lea secol al erei creştine, deci nu cu mult timp înainte de timpul în care a trăit şi Sfântul Vasile cel Mare. 123

126 Planiglob reconstituit pe baza datelor din Géografia lui Claudiu Ptolemeu ( d. Hr.), în 1544 de către Bâlois Sébastien Münster. 78 Prin Ptolemeu cultura greco-romană ajunge, astfel, la apogeul cunoaşterii sale ştiinńifice în ce priveşte concepńia despre cosmos şi lume, după el urmând o stagnare şi un declin rapid mai ales în Europa creştină, unde cosmosul capătă semnificańii spirituale datorită exegezelor de tip alegoric inińiate încă de Filon din Alexandria şi continuate de Origen şi de alńi scriitori creştini. În această perspectivă a stagnării cunoaşterii cosmosului, e de judecat, de asemenea, contribuńia majoră pe care a putut-o avea şi opera Sfântului Vasile cel Mare, prin importanńa ei şi prin transmiterea ei prin Biserică în întreaga lume, la menńinerea nu atât a unui sistem geocentric reinstaurat, trebuie subliniat, tot de gânditorii greci după ce lumea veche ajunsese, aşa cum am văzut, şi la o concepńie heliocentrică despre univers, cât a unui univers deopotrivă material şi spiritual creat de Dumnezeu, Sfântul Vasile oferind în Omiliile sale o viziune realistă asupra creańiei cu excluderea oricărei înńelegeri alegorice, însă predominantă rămânând aceasta în epoca imediat următoare. 78 Cf

127 Sistemul cosmologic al lui Ptolemeu Prin Teofil al Antiohiei (circa 180 d. Hr.) suntem, practic pentru prima dată în epoca creştină, în prezenńa unei doctrine cosmologice creştine articulate, deopotrivă realistă şi filosofică, el abordând problema creańiei în principal în lucrarea sa Trei cărńi către Autolic, singura, de altfel care i s-a păstrat transmińându-se până în zilele noastre. Teofil consideră argumentul creańiei lumii de către Dumnezeul iudeilor şi al creştinilor drept argumentul apologetic irefutabil în fańa multiplelor şi incoerentelor concepńii cosmologice ale cunoaşterii empirice şi filosofice greceşti. Astfel el trece în revistă opiniile diferitelor şcoli filosofice despre raportul dintre Dumnezeu şi creańie, modul său de argumentare fiind întâlnit şi la Sfântul Vasile cel Mare care, cu mare probabilitate, l-a avut sub ochi atunci când a alcătuit Omiliile sale la Hexaimeron, aşa cum se poate deduce şi din temele şi argumentele comune regăsite la amândoi. El spune că: Unii filozofi stoici tăgăduiesc desăvârşit existenńa lui Dumnezeu, sau, dacă-i acceptă existenńa, spun că Dumnezeu nu se îngrijeşte de nimeni decât de El Insuşi... AlŃi filozofi spun că automatismul dirijează universul, că lumea este nefăcută, iar natura veşnică; au îndrăznit să spună chiar că universul nu este în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, ci declară că Dumnezeu nu-i decât conştiinńa fiecăruia. AlŃii iarăşi învańă că Duhul lui Dumnezeu este în tot universul. Platon şi adepńii filozofiei 125

128 lui mărturisesc că Dumnezeu este nefăcut şi că este tatăl şi făcătorul universului; dar spun că pe lângă Dumnezeu este şi materia nefăcută şi coeternă cu Dumnezeu. Pasajul imediat următor este unul similar până la identitate ideilor şi modului de argumentare al Sfântului Vasile cel Mare: Dar dacă Dumnezeu este nefăcut şi este şi materia nefăcută, atunci Dumnezeu nu mai este creatorul universului; şi deci, după platonicieni, nu se poate vorbi nici de monarhia lui Dumnezeu, cel puńin precum gândesc ei. Mai mult: dacă Dumnezeu este nefăcut, înseamnă că este şi neschimbător; şi la fel, dacă materia este nefăcută, atunci este şi ea neschimbătoare şi egală cu Dumnezeu, pentru că ceea ce este făcut este variabil şi schimbător, pe când ceea ce este nefăcut este nevariabil şi neschimbător. Dar ce lucru mare este dacă Dumnezeu a făcut lumea dintr-o materie existentă? Şi un meseriaş, când are în mâini o materie oarecare, face din ea ce vrea. Puterea lui Dumnezeu, însă, în aceea se arată că face ce vrea din cele ce nu există, precum a da suflet şi mişcare nu este cu putinńă altcuiva decât numai lui Dumnezeu. Omul poate face o statuie, dar nu-i poate da statuii, făcute de el, cuvânt, suflare sau simńire. Dumnezeu, însă, posedă ceva mai mult decât un meseriaş; este creatorul vorbirii, suflării şi simńirii. După cum în toate acestea Dumnezeu este mai puternic decât omul, tot aşa şi când e vorba de a crea şi de a face din nimic toate câte sunt, şi de a face câte voieşte şi cum le voieşte. 79 Găsim la Sfântul Teofil elemente ale creańiei lumii de către Sfânta Treime importante de menńionat pentru înńelegerea scenariului creańiei reale dar şi metafizice a lumii. El învańă clar aducerea lumii din nefiinńă la fiinńă prin lucrarea Atotputernicului Dumnezeu Tatăl slujit de Cuvântul imanent al Tatălui născut din Acesta împreună cu ÎnŃelepciuna Sa... înainte de crearea universului, el identificând deja total pe Cuvântul cu Duhul ca Început şi ÎnŃelepciune şi Putere a Celui preaînalt împreună participante la creańia lumii: Şi mai întâi profeńii, de acord tońi unii cu alńii, ne-au învăńat că Dumnezeu a făcut universul din nefiinńă. Că n-a existat nimic alături de Dumnezeu, ci El era singur; nu avea nevoie de nimeni şi de nimic; şi, existând înainte de veci, a voit să facă pe om, ca să fie cunoscut de om; pentru om deci a pregătit Dumnezeu mai dinainte lumea. Că cel care-i creat are şi trebuinńe, pe când cel necreat n-are trebuinńă de nimic. Având, aşadar, Dumnezeu în El 79 Teofil c. II, IV, PSB 2, p

129 însuşi Cuvântul Lui imanent, L-a născut împreună cu ÎnŃelepciunea Sa, scońându-l înainte de crearea universului. Pe Acest Cuvânt L-a avut slujitor pentru cele făcute de El şi prin El a făcut toate (In 1, 3). Cuvântul se numeşte început, pentru că El începe şi stăpâneşte toate cele create prin El. Acesta, deci, fiind Duh al lui Dumnezeu şi Început şi ÎnŃelepciune şi Putere a Celui preaînalt, S-a pogorît în profeńi şi prin ei vorbea despre facerea lumii şi despre toate celelalte. Că profeńii nu existau când s-a făcut lumea, ci era ÎnŃelepciunea lui Dumnezeu, Care este în Dumnezeu şi Cuvântul cel sfînt al Lui, Care este totdeauna împreună cu El. De aceea şi profetul Solomon grăieşte aşa: Când a gătit cerurile, eram împreună cu El şi când făcea tari temeliile pământului, eram la El întocmind (Pilde, 8, 27, 29, 30). 80 Invocarea acestui verset reliefând participarea Celorlalte Două Persoane ale Sfintei Treimi la punerea temeliei lumii prin creerea cerului, e sugestivă pentru dimensiunea spirituală, personală a cosmosului ca operă în care Dumnezeu e implicat într-un mod oarecum direct, cosmosul fiind, practic, extinderea comuniunii perihoretice şi a iubirii intratrinitare pe alt plan, al creańiei. Sfântul Teofil vizează, de fapt, ideea cosmosului ca Templu al lui Dumnezeu, idee ce va deveni, aşa cum vom vedea, dominantă în înńelegerea cosmosului începând cu sec. al VI-lea d.hr., crearea prin Cuvânt a cerului şi cerul înńeles ca acoperiş creat înainte de temelia acestui templu pământul fiind o idee preluată şi de Sfântul Vasile cel Mare 81 şi de Sfântul Ioan Gură de Aur, care, de fapt, revelează faptul posibil că cerul este, dimpotrivă, temelie a creańiei în care Dumnezeu aşează corpurile cereşti şi toate făpturile. Sfântul Teofil spune: Dar şi spusele lui Hesiod că facerea lumii a început cu facerea celor de jos de pe pămînt sunt iarăşi un gând omenesc, smerit şi foarte slab fańă de creańia săvîrşită de Dumnezeu. Da, omul începe să clădească, pornind de jos, de la pămînt şi în chip firesc nu poate face acoperişul dacă nu-i pune temelia. Puterea lui Dumnezeu, însă, se arată în aceea că mai întîi a făcut din nimic cele ce sunt şi că le-a făcut cum a voit. Că cele cu neputinńă la oameni sunt cu putinńă la Dumnezeu (Lc 18, 27). De aceea şi profetul a vorbit mai întâi de facerea cerului, care este ca un acoperiş, zicând: La început a făcut Dumnezeu cerul (Fac, 1, 1.9), adică cerul a fost făcut 80 Teofil al Antiohiei, Către Autolic, cartea II, X, PSB 2, p Sf. Vasile, Om. I, 5, p. 76; I, 6, p

130 prin început, adică prin Cuvânt, precum am arătat mai înainte; în urmă vorbeşte de pământ ca de o pardoseală şi temelie, apoi de adânc adică de mulńimea apelor, şi de întuneric, pentru ca cerul creat de Dumnezeu să acopere, ca un acoperiş, apele împreună cu pământul. 82 În acelaşi context Sfântul Vasile va recunoaşte că, după aparenńe, pământului i s-ar fi cuvenit mai degrabă numele de tărie iar nu cerului înńeles ca văzduh, dar pentru faptul că cerul e alcătuit dintr-o substanńă subtilă şi tare, el e numit tărie şi, deci, el este temelia creańiei ca unul făcut prin Cuvântul lui Dumnezeu prin care şi în care se întemeiază şi se sprijină întreaga creańie. Acelaşi rol direct şi personal e atribuit şi Duhului Sfânt acesta fiind amestecat efectiv cu apele primordiale pentru a hrăni creańia, Duhul având dintru început o pozińie intermediară între apă şi cer similară cu cea a tăriei dintre apele de sus şi cele de jos în ziua a treia, prin care, aceasta, ca cer, Ńinea materia care era ca un bulgăre: Profetul vorbeşte apoi de Duhul care se purta deasupra apei, pe care l-a dat Dumnezeu spre a da viańă creańiei, precum este pentru om sufletul; a amestecat ceea ce e fin cu ceea ce e fin că Duhul este fin şi apa este fină pentru ca Duhul să hrănească apa, iar apa împreună cu Duhul pătrunzând pretutindeni, să hrănească creańia. Duhul cel unul, care Ńinea locul luminii, era între apă şi cer, ca, într-un oarecare chip, întunericul să nu aibă vreo părtăşie cu cerul, care este mai aproape de Dumnezeu, înainte de a spune Dumnezeu: Să se facă lumină!. (Fac, 1,3) Aşadar cerul, fiind ca o boltă, Ńinea materia, care era asemenea unui bulgăre. Că a spus despre cer un alt profet cu numele Isaia, zicând: Acest Dumnezeu a făcut cerul ca o boltă şi l-a întins ca un cort de locuit (Is., 40, 22). 83 Astfel pentru Sfântul Teofil pământul e, probabil, sferic iar cerul e spańiul cosmic în care Persoanele Sfintei Treimi însămânńează şi iluminează pământul şi apele sale primordiale, concepńia sa cosmologică nefiind, se pare, una circumscrisă strict Pământului înńeles ca realitate imediată comună, întrucât el numeşte, practic pământul bulgăr de materie şi concepe cerul şi tăria adevărată ca ceva nevăzut de oameni. El spune : Deci porunca lui Dumnezeu, adică Cuvântul Lui, luminând ca o făclie într-o camera închisă, a luminat pământul de sub cer, independent de facerea lumii. [ ] În primele cuvinte ale Istoriei (Adică: ale CărŃii Facerii) şi ale 82 Teofil, c. II, XIII, p. 305, cf. de as. Sf. Vasile, ibidem. 83 Ibidem. cf. de as. Sf. Vasile Om. I, 8, p

131 facerii lumii, Sfânta Scriptură n-a vorbit despre tăria aceasta, adică despre cerul pe care-l vedem noi, ci de alt cer, nevăzut de noi, după care este cerul acesta văzut de noi, numit tărie, pentru că opreşte deasupra lui jumătatea de apă, ca să dea omenirii ploi, furtuni şi rouă, iar jumătatea cealaltă de apă a fost lăsată pe pămînt în râuri, izvoare şi mări. Şi pentru că apa acoperea pământul şi mai ales locurile adânci, Dumnezeu, prin Cuvîntul Lui, a făcut ca apa să se adune într-o singură adunare şi să se arate uscatul, care mai înainte era nevăzut. Pământul a ajuns văzut, dar era încă netocmit (Fac 1, 2); mai pe urmă l-a întocmit Dumnezeu şi l-a împodobit cu tot felul de ierburi, seminńe şi plante (Fac, 1,11-12). 84 Din acest citat, s-ar putea întrevedea, de asemenea, ca o preluare de la Sf. Teofil distincńia pe care o face şi Sf. Vasile între cer şi tărie. 85 Sfântul Teofil invocă, pentru a demonstra coerenńa doctrinei biblice fańă de incoerenńa doctrinelor elene, nenumărate versete biblice veterotestamentare sugestive, de asemenea, pentru doctrina sa despre cer. Iar Moisi, şi el profet, zice despre monarhia lui Dumnezeu: Acesta este Dumnezeul vostru, Cel ce a întărit cerul şi a zidit pământul, ale Cărui mîini au arătat toată oştirea cerului; dar nu v-a arătat-o vouă ca să mergeńi după ea (Fac, 1, 8; 2, 1; Deut., 4, 19; 17, 3.). Isaia zice şi el:,,aşa grăieşte Domnul Dumnezeu, Cel ce a întărit cerul şi a întemeiat pămîntul şi cele din el, Cel ce a dat suflare poporului care este pe el şi duh celor ce umblă pe el. Acesta este Domnul Dumnezeul vostru (Is 42, 5). Şi iarăşi, prin acelaşi profet, Dumnezeu spune: Eu am făcut pămîntul şi pe om pe el, Eu, cu mâna Mea, am întărit cerul (Is., 45, 12.) Iar în alt capitol: Acesta este Dumnezeul vostru,cel ce a făcut marginile pămîntului; nu va flămînzi, nici nu va osteni, nici nu se poate descoperi înńelepciunea Lui (Is 40, 28). La fel şi Ieremia zice: Cel ce a făcut pământul cu puterea Lui, Cel ce a îndreptat lumea cu înńelepciunea Lui şi cu priceperea Lui a întins cerul şi mulńime de apă în cer şi a ridicat nori de la marginea pământului; fulgerele spre ploaie le-a făcut şi a scos vânturile din vistieriile Lui (Ier 10, 12-13). PoŃi vedea cât de apropiate şi cât de acord, unele cu altele, sunt cuvintele 84 Teofil, c. II, XIII, p Sf. Vasile, Om. III, 3, p

132 rostite de tońi profeńii, pentru că unul şi acelaşi Duh a vorbit prin ei despre monarhia lui Dumnezeu, despre crearea lumii şi despre facerea omului. 86 În cele din urmă Sfântul Teofil al Antiohiei include în doctrina sa despre cer şi pământ elemente din exegeza alegorică specific filoniană, pe care Sfântul Vasile nu le va accepta în comentariul său considerându-le idei frumoase dar nu adevărate, dar pe care cu siguranńă le-a avut sub ochi, deoarece foloseşte acelaşi argument, al preîntâmpinării de către Dumnezeu a idolatriei pentru a motiva creańia luminătorilor abia în ziua a patra şi, de asemenea acelaşi ton polemic şi dispreńuitor fańă de deşerńii filozofi ce va fi preluat şi de Sfântul Vasile 87 : Pentru că Dumnezeu cunoaşte totul de mai înainte, ştia de pălăvrăgeala deşerńilor filozofi; ştia că aceştia, ca să îndepărteze pe Dumnezeu, aveau să spună că pământul rodeşte datorită acestor luminători; deci, ca să se arate adevărul, a creat plantele şi seminńele înainte de crearea luminătorilor; că cele create mai tîrziu nu pot face pe cele ce existau mai înainte. Cei doi luminători sunt apoi dovadă şi imagine a unei mari taine. Soarele este preînchipuire a lui Dumnezeu, luna, preînchipuire a omului. După cum soarele se deosebeşte mult de lună şi în putere şi în slavă, tot aşa Dumnezeu se deosebeşte mult de om. Şi după cum soarele rămâne totdeauna întreg, fără să se micşoreze, tot aşa şi Dumnezeu rămâne totdeauna desăvârşit, plin fiind de toată puterea, priceperea, înńelepciunea, nemurirea, plin de toate bunătăńile; luna însă, în fiecare lună se micşprează şi ca să spunem aşa, moare, ca şi omul, apoi renaşte şi creşte, spre dovedirea învierii viitoare. De asemenea cele trei zile înainte de crearea luminătorilor sunt preînchipuiri ale Treimii: a lui Dumnezeu, a Cuvîntului Lui şi a înńelepciunii Lui. În al patrulea loc este omul, care are nevoie de lumină; ca să fie astfel Dumnezeu, Cuvânt, ÎnŃelepciune, om. Iată pentru ce luminătorii au fost creańi în a patra zi. PoziŃia stelelor reprezintă rânduiala şi ordinea drepńilor, a cuvioşilor şi a celor care păzesc legea şi poruncile lui Dumnezeu. Stelele mari şi strălucitoare sunt o imagine a profeńilor; de aceea rămân pe drumul lor şi nu se mută din loc în loc; alte stele, care au altă ordine de strălucire, sunt preînchipuiri ale poporului drepńilor; iar alte stele, care-şi schimbă pozińia şi fug din loc în loc, care se numesc 86 Teofil al Antiohiei, Către Autolic, cartea II, XXXV, PSB 2, p Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexaimeron, Om. I, 11, p. 83, Om. III, 3, p. 99 şi p

133 şi planete>rătăcitoare, sunt preînchipuiri ale oamenilor care se depărtează de Dumnezeu, care părăsesc legea şi poruncile Lui. 88 Clement al Alexandriei, mort pe la anul 217, tributar concepńiilor cosmogonice specifice şcolii filosofice evreieşti reprezentată ilustru prin Filon alexandrinul, afirmă că Dumnezeu a creat lumea întreagă din veşnicie şi o creează fără încetare; lumea a fost creată în afara timpului, dar timpul a fost creat odată cu lumea, toate făpturile fiind create deodată. 89 Pentru el distingerea celor şase zile de către textul referatului biblic, nu indică o succesiune reală a timpului, ci o manieră de a vorbi cu ajutorul căreia autorul inspirat se acomodează înńelegerii noastre şi modului nostru de a concepe lucrurile, pentru că de fapt... Ziua în cadrul căreia Dumnezeu a creat lumea este Cuvântul (Ηµερα γαρ ειρηται ο... Λογο ) 90 O concepńie similară afirmă şi discipolul său reprezentant de seamă al şcolii alexandrine, Origen ( d.hr.), aşa cum reiese din dialogul său cu filosoful Cels, afirmańiile din cadrul disputei lor fiind extrem de importante pentru subiectul nostru, tocmai pentru că fac referinńă la acea stare primordială a creańiei în care încă nu fusese creat cerul, pământul şi luminătorii ce marchează semnele timpului, etc, şi tocmai pentru că introduc elemente de exegeză alegorică ce întregesc dimensiunea spirituală a demonstrańiei studiului nostru. Origen realizează o paralelă interesantă între referatul biblic al creańiei şi Prologul Evangheliei după Ioan, pentru a susńine că în ambele locuri este vorba despre Λóγος-ul, Cuvântul, în Care şi prin Care toate s-au făcut, Cel mai întâi născut decât toată creańia. Astfel, el consideră că, de fapt, primul verset din Vechiul Testament: La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul, conńine un indiciu al dumnezeirii Fiului, al Faptului că Fiul este Creatorul şi începutul lumii. El începe prima sa Omilie la Geneză întrebând: cine este începutul a toate dacă nu Iisus Hristos, Domnul nostru şi Mântuitorul tuturor, primul născut din toată creańia? Deci întru acest început, adică în Cuvântul Său, Dumnezeu a făcut cerul şi pământul, conform cu cele ce zice Ioan Evanghelistul la începutul Evangheliei sale:... El nu vorbeşte aici de un 88 Teofil c. II, XV, p Stromate VI, 10, t. IX, col. 369 şi Stromate VI, 10, t. IX, col. 376, cf. F. Vigouroux, La Cosmogonie mosaique d apres les Peres de l eglise. Paris, Berche et Tralin, Editeurs, 1889, p

134 început temporal, ci el zice că cerul şi pământul şi tot ceea ce a fost făcut, au fost făcute întru început, adică în Mântuitorul. 91 La afirmańia lui Cels că: Nu e nimic mai ridicul decât a împărńi creańia lumii în mai multe zile înainte chiar de a fi existat zilele, căci cum putem avea aici zile înainte ca cerurile să fie făcute, ca pământul să fie zidit şi ca soarele să înceapă să se mişte? 92, Origen răspunde, făcând referinńă la atotputernicia poruncilor creatoare ale lui Dumnezeu din primele zile ale zidirii lumii, menńionate şi în psalmi: El a spus şi s-a făcut, el a poruncit şi s-au zidit (Ps 32, 9, Ps 148, 5), că, de fapt, modul în care trebuie să se înńeleagă tot referatul creańiei este unul alegoric cu trimitere exact la microcosmosul creańiei. Astfel, Origen vede în întunericul de deasupra abisului o imagine a iadului, unde se afla diavolul şi îngerii lui, iar lumina din prima zi el o vede ca pe clipa de început a creańiei, conńinută în acest început care este unit cu veşnicia, pentru că timpul nu exista înainte de a fi lumea, ci el a început să existe în zilele următoare zilei una 93 a creańiei. La nivelul omului, cerul sau firmamentul este trupul; uscatul este limanul vieńii duhovniceşti, care, debarasat fiind de patimile şi plăcerile lumeşti, se ridică deasupra apelor potrivnice şi înaintează spre cer; apa primordială e considerată de Origen ca fiind mintea omului, ce trebuie să rămână neatinsă de patimi, de târâtoarele cele de pe pământ, căci Dumnezeu vrea ca această măreańă făptură a lui Dumnezeu, omul, pentru care a şi fost creat întregul univers, să fie nu numai neatins şi nevătămat de toate cele pe care le-am numit mai sus, dar să le şi stăpânească 94 ; cei doi mari luminători sunt Iisus Hristos şi Biserica, stelele sunt patriarhii, profeńii şi apostolii 95, peştii şi vietăńile (reptilele) apelor sunt gândurile josnice, nelegiuite şi decăzute ale sufletului, cugetările lipsite de evlavie, ambele potrivnice lui Dumnezeu, iar păsările sunt gândurile înălńate, bune, cărora li se porunceşte să se înmulńească şi să zboare pe deasupra tăriei cerului, adică spre ÎmpărăŃia lui 91 Origene, Homelies sur la Genese, introduction de Henri de Lubac s.j. et Louis Doutreleau, s.j. Sources Chrétiennes nr. 7bis, les editions de Cerf, 1976, p Origene, Contre Celse, VI 60, Migne t. I, col PG t. XI, col 1389, apud Vigouroux, Ibidem, p Sources Chrétiennes nr. 7bis, p Ibidem, p , Ibidem, p

135 Dumnezeu, etc... paradisul terestru ca atare neexistând niciodată ci fiind o pură imagine a cerului. 96 Origen face, de asemenea, distincńie, şi în această privinńă îl va urma Sfântul Vasile cel Mare, între termenii scripturistici tărie şi cer, despre care crede că au sensuri total diferite. Cerul îl consideră a fi atmosfera sau spańiul despre care a spus Dumnezeu: Cerul îmi este scaun, dar totodată şi idealul duhovnicesc spre care tinde să ajungă omul, iar tăria este cerul corporal, omul din afară, vizibil pentru noi. DespărŃirea apelor, în aceste condińii, este privită ca o libertate a omului de a alege binele - adică apele de deasupra tăriei, sau răul pe cele de sub tărie. 97 Exegeza alegorică capătă astfel maxime valenńe spirituale, deoarece, fiind făcut laolaltă cu cerul, omul are demnitatea lui, a cerului, pentru care i se şi promite ÎmpărăŃia cerurilor, vizat fiind nu omul în sensul propriu al cuvântului, omul trupesc, ci, în litera interpretării sale anterioare, omul făcut după chipul lui Dumnezeu, adică sufletul omenesc, omul nostru lăuntric, nevăzut şi netrupesc, nestricat şi nemuritor. 98 Contemporan cu Sfântul Vasile şi trecut la cele veşnice odată cu el, Sfântul Efrem Sirul ( ), transmite în cele două comentarii despre creańia lumii ce ni s-au păstrat de la el o viziune interesantă şi realistă, tradińia şi limba siriacă tăinuind, aşa cum am văzut şi la Sfântul Teofil al Antiohiei, o înńelegere deosebită a referatului creańiei. Din studiul părintelui F. Vigouroux, Cosmologia mozaică..., p : aflăm că pentru Sfântul Efrem nu se cuvenea a susńine că ceea ce a fost creat în mai multe zile, a fost produs într-un moment, el afirmând că Geneza ne prezintă în primul verset creańia elementară, a materiei primordiale sau a părńilor care compun universul, cerul şi pământul în esenńa lor care au fost trase din neant, idee ce va fi afirmată şi de Sfântul Vasile cel Mare. 99 Lumina care a fost creată în prima zi şi toate lucrurile care au fost făcute apoi au fost trase din ceva ce preexista. 100 Sfântul Efrem credea că lumea a fost creată pe 1 Nissan, primăvara, că zilele 96 Origene, De principiis, Contre Celse, VI 60, Migne t. I, col PG t. XI, col 1389, apud F. Vigouroux, Ibidem, p Sources Chrétiennes nr. 7bis, p Ibidem, p Sf. Vasile, Om. I, 7, ed. cit., p F. Vigouroux, La Cosmogonie mosaique d apres les Peres de l eglise. Paris, Berche et Tralin, Editeurs, 1889, p

136 creańiei au fost de 24 de ore şi că înainte de prima zi abisul de ape învăluia pământul cu şase cońi, întocmai cum copilul este închis în sânul mamei sale. 101 Lumina primitivă, creată bună de Dumnezeu, a slujit la creşterea şi fructificarea pământului în primele trei zile ale creańiei, rolul ei fiind continuat apoi de către luminătorii ce au apărut apoi pe firmament, care nu sunt decât concentrarea acestei lumini primitive. Pământul a fost în primul rând fecundat de această lumină şi de apă 102 Această lumină care era la început rătăcitoare ca un nor strălucitor (arfno nahrio ith), asemănătoare soarelui când creşte sau stâlpului de foc ce călăuzea pe Evrei în pustiu, iluminând pământul prin substanńa sau prin razele sale (beyad denkheh), a fost ataşată în cea de a patra zi soarelui, lunii şi stelelor. 103 Reproducem pe larg citatul din Sfântul Efrem: "Lumina care a apărut pe pământ era fie ca un nor luminos, fie ca lumina zorilor, ori ca stâlpul ce a luminat norodului iudeu în pustie. Oricum, lumina nu ar fi putut împrăştia întunericul ce învăluia totul, de nu şi-ar fi răspândit pretutindeni fie materia, fie razele, precum soarele la răsărit. Lumina dintru început era răspândită pretutindeni, nefiind închisă într-un singur loc anume; ea împrăştia întunericul fără a avea vreo mişcare; toată mişcarea ei Ńinea doar de ivire şi pieire; când ea pierea dintr-o dată, venea domnia nopńii, domnie ce se sfârşea o dată cu ivirea ei. Astfel, lumina a făcut să apară şi cele trei zile următoare Ea a ajutat la odrăslirea şi răsărirea tuturor celor care urmau a fi scoase de către pământ în ziua a treia; cât despre soare, el a fost aşezat în tăria cerului ca să aducă la împlinire cele care fuseseră făcute să apară mai înainte cu ajutorul luminii dintru început. 104 Prin duhul ce se purta pe deasupra apelor, Sfântul Efrem înńelege atât vântul care agita apele şi le punea în mişcare şi, de asemenea, şi Duhul Sfânt care nu era o fiinńă creată şi făcută ci era Duhul lui Dumnezeu care încălzea şi dădea viańă apelor pentru a le face capabile de a naşte, întocmai cloştii care şade pe ouă încălzindu-le şi făcându-le să eclozeze. Sfântul Vasile va folosi această imagine a 101 Ibidem, nota 3 p Ibidem, nota 2, p Ibidem, notele 3 şi 4, p. 41. Sf. Vasile va spune şi el că la porunca lui Dumnezeu să se facă lumină, văzduhul s-a umplut de lumină; dar mai bine spus, avea atârnată în el chiar lumina în întregime, care trimitea pretutindeni, până la marginile văzduhului, iuńile împărńiri ale strălucirii ei. Cf. Om. II, 7, ed. cit. p Sf. Efrem, Tâlcuire la Facere 1, în The Works of Our Father among the Saints, Ephraim the Syrian, vol 6, Moscova Theological Academy, Sergiev Posad, vol. 6, p

137 Duhului Sfânt mărturisind că a luat-o de la un bărbat sirian, dar Omiliile sale sunt departe de a înfăńişa o asemenea viziune atât de clară asupra creańiei, probabil atât din cauza polemicii sale cu concepńiile filozofiei greceşti pe care le menńionează fără a şi le însuşi şi articula într-o concepńie proprie, cât şi din dorinńa de a realiza o tâlcuire realistă asupra creańiei în mediul cultural grecesc, lipsită de alegoriile pe care atât Filon Alexandrinul cât şi Clement şi Origen le practicaseră. Elemente din viziunea realistă asupra creańiei a Sfântului Efrem vor fi preluate de următorii principali tâlcuitori ai Genezei din şcoala siriană, Teodor de Mopsuestia, Sfântul Ioan Gura de Aur, Sever de Gabala, Teodoret de Cyr şi Cosma Indicopleustul, a căror doctrină nu o expunem decât sumar (depăşind perioada în care a trăit Sfântul Vasile cel Mare) pentru a arăta cum, unul din elemetele viziunii acestei şcoli, anume negarea sfericităńii Pământului datorită accentuării unor elemente de exegeză biblică, a dus la deformarea completă a viziunii despre cosmos pe care o va moşteni şi practica Biserica în perioada imediat următoare până în timpul Renaşterii. Anume, Teodor de Mopsuestia ( ), menńinându-se în spiritul aceleiaşi tradińii realist istorice opuse şcolii alegorice alexandrine, admite şi el creańia progresivă spunând că întunericul inińial nu a dispărut decât încet încet retrăgându-se din fańa aparińiei treptate a luminii. 105 Sfântul Ioan Gură de Aur ( ) afirmă că Duhul lui Dumnezeu ce se purta pe deasupra apelor era o forńă motrice şi vitală: Mi se pare că aceste cuvinte arată că în ape era o energie (energeia) vitală; nu era pur şi simplu apă stătătoare şi imobilă, ci apă mişcătoare şi conńinând o forńă (dinamin) de viańă Sferele cereşti nu au nimic divin în ele, iar, spre deosebire de Sfântul Efrem Sirul, între lumina stelelor şi cea din prima zi nu este nici o legătură acestea fiind create exact în cea de a patra zi a creańiei. El nu admite, spre deosebire de sistemul ptolemeic dar şi de Sfântul Vasile cel Mare, decât un cer, refuzând orice definińie sau speculańie despre tărie sau firmament: Cineva m-a întrebat ce este firmamentul? Este apă îngheńată, aer condensat sau altă substanńă? Nici un om înńelept nu va tranşa temerar întrebarea. Se cuvine a accepta în toată simplitatea cuvântul lui 105 J. Philopon, De mundi creatione I, t. C. VIII şu în Gallandi, Bibliotheca Veterum Patrum t. XII, p. 480 şu, apud. Vigouroux, op. cit, p Omilia III in Gen I, t III, col. 33, apud. Vigouroux, p

138 Dumnezeu şi a nu dori să scrutăm ceea ce este mai presus de înńelegerea noastră: ceea ce noi trebuie să ştim este că firmamentul a fost făcut prin porunca lui Dumnezeu. 107 Pe de altă parte, în tâlcuirea sa literalistă Sfântul Ioan afirmă că pământul se spijină în mod real pe ape, pentru că Sfânta Scriptură a spus: El a întărit pământul pe ape 108 Severian de Gabala (+ 408) şi Teodoret de Cyr urmează în linii mari tâlcuirea Sfântului Efrem Sirul, afirmând crearea mai întâi a materiei primordiale căreia i s-a dat formă şi frumuseńe în zilele următoare, Severian afirmând însă că lumea nu are formă sferică ci formă de cort, o înńelegere foarte simplistă dar în acelaşi timp în consonanńă cu interpretarea literalistă a Scritpurii specifică şcolii exegetice siriene. Ideea va fi preluată şi apărată cu fervoare de monahul egiptean Cosma Indicopleustul (spre 535) în a sa Topografie creştină fiind astfel instaurată în conştiinńa civilizańiei creştine europene de-a lungul întregului Ev Mediu. ConcepŃia despre cosmos a lui Cosma Indicopleustul Omilia IV in Gen, 3, PG t. LIII, col 42, apud ibidem. 108 Ps 135, 6, Omilia XII in Gen II, 2, 4, PG t. LIII, col 100, 102, apud ibidem. 109 Vigouroux, La cosmogonie mosaique d apres les Pères de l Eglise, p

139 Concluzii Trecerea în revistă a ideilor definitorii din sistemele cosmologice ale diferińilor scriitori şi filosofi antici şi patristici, ne oferă cât de cât o perspectivă de ansamblu şi sperăm corectă asupra evoluńiei sinuoase a concepńiilor despre cosmos, cer şi crearea lumii în antichitatea târzie şi creştină, pe baza căreia se pot trage câteva concluzii referitoare la contribuńia şi influenńa pozitivă sau negativă a doctrinei creştine în ansamblu şi a diferitelor încercări exegetice creştine cosmologice ca şi cazuri concrete, la definirea unei concepńii cosmologice articulate. Trebuie înńeles din start, însă, că suntem în fańa unui proces de tranzińii multiple şi succesive de la o cosmologie mitologică descriind un cosmos panteist şi politeist deopotrivă, la una în care logosul ca rańiune ordonatoare a lumii e înńeles şi pozińionat diferit, în funcńie de înclinańia mai mult sau mai puńin materialistă sau spirituală a gânditorului sau sistemului ce-l defineşte, alături de elementele cosmosului material (materia, cerul, legile ce le guvernează pe acestea, etc.) înńeles de la sine. InfluenŃa cosmologiilor creştine întemeiate pe referatul biblic al creańiei a fost deopotrivă clarificatoare şi tăinuitoare direcńionând discursul cosmologic atât spre o abordare concret realistă şi naturalistă a elementelor create, cât şi spre o acceptare inefabilă, prin credinńă a creării întregului univers din nimic de către Dumnezeu înńeles ca fiinńă absolută şi mai presus de toată firea creată. Concret, putem deduce că, cosmologia antică urmează un parcurs sinuos, pornind de la concepńii mitologice, trecând prin cele filosofice, ştiinńifice şi religioase şi apropiindu-se astfel de o oarecare înńelegere corectă a cosmologiei, dar sfârşind lamentabil, datorită unei acrivii scripturistice excesive şi unei carenńe şi dispreń pentru cultura antică spre sfârşitul epocii de aur patristice, într-o concepńie cosmologică eronată ce va întârzia cunoaşterea fizică a cosmosului, dar va facilita, prin exegeza alegorică, cunoaşterea sa mistică şi spirituală prin transpozińia componentelor creańiei în viańa lăuntrică spirituală şi cultic religioasă. Aceasta pentru că în însăşi înńelegerea lumii ca şi cort la ultimii reprezentanńi ai cosmologiei antice analizańi, trebuie să vedem Cortul şi Templul Sfânt din Vechiul 137

140 Testament dar şi pe Hristos care a înălńat din morńi Templul>Cortul Trupului Său prin Înviere, restaurând astfel cosmosul şi umanitatea. Pe de altă parte în tot acest parcurs putem vedea trecerea de la o înńelegere mitologică a cosmosului conceput ca dimensiune intimă a vieńii anticilor exprimată în sisteme cosmologice care erau în acelaşi timp moduri de a trăi lumea şi viańa în toate aspectele ei, la o înńelegere tot mai rańională şi ştiinńifică, bazată pe experienńă, calcul matematic şi măsurătoare, care în cele din urmă descoperă Logosul cosmosului ca sumă a tuturor rańiunilor sale ordonatoare. Cerul ca element cheie în definirea concepńiilor cosmologice evoluează şi el de la substanńa nemărginită invizibilă al lui Anaximandru care conńine şi din care se nasc toate bolńile cereşti şi lumile din miezul lor, la concepńia platonică ce vede în el mediul omogen eteric ca element divin deasupra celorlalte patru (focul, aerul, apa, pământul) din care e alcătuită lumea materială pământească, sfârşind în concepńia biblică şi creştină ce-l identifică practic cu cortul Trupului lui Hristos înălńat spre a recuprinde din nou lumea înoită prin har ca extindere şi manifestare a acestui trup pnevmatic şi hristic în creańie. Iar această concepńie e corectă, cosmosul şi universul în ansamblu fiind practic desfăşurarea şi manifestarea liberă, creatoare a voinńei şi puterii Logosului Hristos în planul creat, unele din descrierile elementelor sale componente de către sistemele filosofice antice având şi ele valoarea lor de adevăr, dată de ecuańia generală a raportului dintre filosofia antică şi teologie, anume de faptul că filosofia antică a fost în multe privinńe pedagog spre Hristos. De aceea concluzionăm că efortul de cercetare şi teoretizare de către antici a acestor elemente trebuie să fie luat în calcul şi de către cosmologia creştină în formularea actualizată a unui model cosmologic acest lucru l-a făcut şi Sfântul Vasile cel Mare dar şi alńi SfinŃi PărinŃi, aşa cum am văzut prin aceasta evitându-se construirea unor modele cosmologice unilaterale şi parńiale (total spirituale ignorând cu desăvârşire materialitatea şi legile fizice ale cosmosului; aparente geocentrice sau naturaliste, ignorând cunoştinńele fizicii moderne, etc.), aşa cum s-a întâmplat şi se mai întâmplă încă în lumea evoluńionismului şi creańionismului ştiinńific. De asemenea, ezitările şi contradicńiile dintre diferitele sisteme şi modele cosmologice aparńinând diferitelor şcoli de filosofie pe care sperăm că am reuşit să le prezentăm, motivează atitudinea critică şi polemică a scriitorilor creştini fańă de 138

141 acestea, preferând rămânerea lor pe tărâmul revelańiei biblice şi al înńelegerii, în primul rând prin credinńă, a unor realităńi cosmice despre care filosofia avea propriile teorii pe care uneori le menńionează sau le acceptă ca atare şi SfinŃii PărinŃi. 139

142 Vechea biserică românească Sf. Nicolae, din Gherdeal Lect. Univ. Dr. Ioan Abrudan Situat la marginea dinspre răsărit a judeńului Sibiu, între colinele împădurite din dreapta Oltului, satul Gherdeal oferă o privelişte dezolantă. Pare căzut pradă unei vietăńi telurice care-i invadează, cu sumedenie de tentacule vegetale, ulińe, case şi grădini. Ştiri despre existenńa aici a unei mâini de oameni, mai răzbat doar ca un ecou stins al vieńii, care vreme de opt secole a fremătat înăuntrul aşezării bine orânduite. Când s-au întemeiat, în ultima perioadă a evului de mijloc, localităńi ca aceasta erau pomenite cu numele de insule creştine, pentru a sublinia scopul pentru care fuseseră chemańi locuitorii lor, acela de a stăvili valul de năvălitori ce se revărsa încă răscolitor dinspre răsărit, asupra Europei. Şi-au împlinit menirea, iar amintirea rezistenńei lor stăruie în verticala seniorială, pe care o descriu pe cer turnurile bisericilor fortificate ale saşilor, rămase, între locuinńele părăsite, ultime mărturii ale unei civilizańii în crepuscul. Gherdealul (în germană şi în dialectul săsesc, Gürtelen, Gürteln sau Girteln ; în maghiară, Gerdály) 1 este atestat pentru prima dată într-un document care cuprindea socoteala plăńii pe patru ani, , cuvenită prepoziturii de Sibiu, pe care o depuneau în vistieria acesteia comunităńile parohiale, din oraşele şi satele săseşti ale provinciei. Un anume Iacob din Valle Gerudis (sau Villa Glerrudis 2 ), denumirea latină a Gherdealului, plătise la anul 1337 în contul acestei dări, suma de douăzeci şi doi de banali 3 vechi 4. 1 Coriolan Suciu, DicŃionar istoric al localităńilor din Transilvania, Vol. I, A-N, Editura Academiei Române, 1967, p. 258 ; Satul mai este pomenit în documente şi sub diverse alte denumiri : Gyrtlen (1532), Gerdal (1601), Gyergyal (1733), Gerdally ( ), Gerdály (1805),Gyerdyal, Girdale (1839), Gyergyál, Gürteln (1850), Gerdály, Girteln, Girdale (1854). 2 Sabin Luca, Zeno Karl Pinter, Adrian Georgescu, Repertoriul arheologic al judeńului Sibiu (situri, monumente arheologice şi istorice), Editura Economică, Sibiu, 2003, p Banalul sau dinarul banal (pentru a se deosebi de dinarul regal) a fost o monedă care a circulat în Transilvania evului mediu, emisă de banii Sloveniei şi de regii Ungariei. 140

143 Prepozitura (lat. praepositura) Sibiului, unitate teritorială asupra căreia îşi exercita autoritatea religioasă un ecleziast, reprezentant al papei, fusese întemeiată la sfârşitul secolului al XII-lea, probabil înainte de anul 1191, când se face referire la ea într-un document emis în cancelaria papei Celestin al III-lea, fiind menńionată sub numele biserica germanilor de dincolo de pădure (ecclesia Theutonicorum Ultrasilvanorum) 5. Din ea făceau parte trei subunităńi: Sibiu, Nocrich şi Cincu. Colonizarea săsească a teritoriului acestor capitluri s-a realizat în cel puńin două etape, începând din anul 1150 şi continuând până în veacul al XIII-lea, existând mai întâi aşezări primare, nuclee, de la care s-au format ulterior aşezările fiice sau secundare. Istoricul Friedrich Teutsch considera că în capitlul Cincu erau cuprinse mai multe localităńi libere, între care trei au fost primare : Cincu Mare, Merghindeal şi Dealu Frumos. Gherdealul s-a numărat între localităńile acestui capitlu, însă a fost o aşezare care s-a constituit într-o etapă secundară, alături de sate precum Noiştat, Seliştat, BărcuŃ, Soarş, Rodbav, Toarcla, Felmer, Şomărtin, Cincşor, BoholŃ, Calbor, Bruiu, Veseud, Vărd şi Agnita 6. Mai târziu, Cincu a format unul din cele şapte scaune săseşti, din care era organizată administrativ provincia Sibiului, Gherdealul fiind parte a acestei unităńi. Tot cu privire la Gherdeal, tradińia leagă începuturile acestui sat de istoria localităńii CârŃa, aflată la o distanńă nu foarte mare, însă pe celălalt mal al Oltului şi de venirea în Transilvania a călugărilor cistercieni. Primii reprezentanńi ai acestui ordin de monahi constructori de catedrale, aşezańi în părńile noastre, proveneau se pare de la Pontigny, una dintre cele mai vechi abańii cisterciene din FranŃa. Ei au întemeiat mai întâi aşezământul monastic de la Igriş, din dioceza Cenad, ca mai târziu, în jurul anului 1202, să fondeze o a doua mănăstire cisterciană, la CârŃa, la sud de Olt. Pe seama acestui nou aşezământ, un magistru al ordinului, de origine valonă, pe nume Grocenius dona la 1223 posesiunea sa de la Cisnădioara, de lângă Sibiu, danie confirmată printr-un act emis în cursul aceluiaşi an, de regele ungar 4 Academia Română, Documente privind istoria României, veacul XIV, C. Transilvania, vol. III ( ), Editura Academiei Române, 1954, p. 220, n. 13. Traducătorul documentului identifică greşit Valle Gerudis, cu localitatea sibiană Bradu, a cărei veche denumire latină era Insula Gerhardi. 5 Thomas Nägler, Aşezarea saşilor în Transilvania, studii, în româneşte de Anamaria Haldner, Editura Kriterion, Bucureşti, 1981, p. 120, Friedrich Teutsch, Besiedlung des «alten Landes», în Korrespondenzblatt der Vereins für Siebenbürgische Landeskunde, vol. 24, Sibiu, 1901, p. 107; apud Thomas Nägler, op. cit., p. 176, n

144 Andrei al II-lea. Înzestrarea abańiei a continuat până la marea invazie mongolă din şi cu alte domenii de la nord de Olt, astfel că mănăstirea va coloniza cu locuitori saşi, mai multe sate pe care le primise în proprietate, precum Cloaşterf, CriŃ sau Mesendorf 7. TradiŃia despre dobândirea moşiei Gherdeal, de către călugării mănăstirii CârŃa, la inińiativa cărora să se fi realizat popularea acestei aşezări cu coloni saşi, care urmau să-i cultive pământurile, e totuşi puńin probabil să fie adevărată. Când, la 1474, regele Matei Corvin a desfiinńat mănăstirea cisterciană de la CârŃa, donând cetăńii Sibiului domeniile care-i aparńinuseră acesteia, între cele zece sate 8 pomenite în documente, nu se număra şi Gherdealul 9. Istoricul Thomas Nägler explică denumirea veche, germană a Gherdealului, ca însemnând Valea Gertrudei 10. Nu se ştie însă nimic sigur în legătură cu identitatea acestui personaj feminin, care a dat denumirea localităńii. Există o Sfântă Gertruda cea Mare, călugărińă germană, autoare a unor scrieri cu caracter mistic, despre care se consideră că a aparńinut ordinului cistercian sau benedictin. S-a născut la 1256 şi a murit la abańia cisterciană de la Helfta, în Saxonia, în anul 1301 sau Când, mai târziu, în secolul al XVI-lea, a fost construită prima biserică săsească de zid din Gherdeal (1520), i-a fost închinată. Putem presupune că şi biserica de lemn, pe al cărei loc a fost clădită cea nouă, de piatră, purtase acelaşi hram al Sfântei Gertruda. Legenda despre întemeierea satului pomeneşte despre aşezarea la Gherdeal a unui grup de colonişti care proveneau din CârŃa. NemulŃumiŃi de modul în care fuseseră împărńite loturile de teren, aceştia au ales să plece din locul în care se stabiliseră inińial, fiind conduşi către noua destinańie de o femeie energică, pe nume Gherda (Gertruda). E însă puńin probabil ca lucrurile să se fi întâmplat în acest fel. Se poate considera mai degrabă, că întemeietorii Gherdealului, strămutańi de pe domeniul călugărilor cistercieni de la CârŃa au ales-o ca protectoare şi călăuză spirituală pe această sfântă care se bucura de o aleasă preńuire la epoca respectivă şi care avea să devină patroana creştină a noii aşezări. * 7 T. Nägler, op. cit., p. 108, CârŃa, CriŃ, Mesendorf, Cloaşterf, Apoş, Cisnădioara, Feldioara, Colun, Glâmboaca şi Noul Român 9 Aurel Dumitrescu-Jippa, Nicolae Nistor, Sibiul şi Ńinutul în lumina istoriei, vol. I, Cluj-Napoca, 1976, pp T. Nägler, op. cit., p

145 Dacă documentele istorice nu oferă amănunte despre împrejurările colonizării săseşti a acestei localităńi, la sfârşitul veacului al XIII-lea sau la începutul celui următor, se cunosc încă şi mai puńine lucruri, în legătură cu circumstanńele aşezării românilor în Gherdeal. TradiŃia pomeneşte faptul că locuitorii români ai satului au venit inińial ca păstori ai cirezilor de vite care aparńineau comunităńii săseşti şi că s-au stabilit aici încă de timpuriu, cumpărând cu vremea locuri de casă şi loturi agricole. Obştea românească din Gherdeal nu a fost niciodată foarte numeroasă, însă prezenńa românilor alături de saşi a fost permanentă, ajungându-se ca la începutul secolului al XX-lea să reprezinte aproape jumătate, din totalul populańiei 11. Date ceva mai precise, referitor la chestiunea prezenńei româneşti la Gherdeal, se pot afla doar începând din veacul al XVIII-lea, în documentele mai multor recensăminte efectuate de administrańia statului austriac sau de autorităńile bisericeşti. InformaŃiile furnizate pe această cale dezvăluie situańia grea în care s-au aflat Ńăranii români din acest sat şi din localităńile învecinate. Cu toate că românii din aşezările colonizate de saşi erau Ńărani liberi, bucurându-se teoretic de aceleaşi drepturi cu aceştia, ei nu au cunoscut în realitate un regim cu mult mai favorabil decât al conańionalii lor, în majoritate iobagi, de pe domeniile Comitatelor nobiliare. Prestau obligańii în natură, muncă şi bani, în folosul administrańiei scaunale şi a preońilor catolici şi, mai târziu, a celor reformańi. Nivelul ridicat al dărilor i-a obligat la un trai auster. În Gherdeal, ca şi în localităńile din apropiere, numărul redus al familiilor din care se compunea comunitatea românilor, nu le-au îngăduit acestora, până către sfârşitul secolului al XVIII-lea, să adune suma de bani necesară pentru clădirea sau cumpărarea unei biserici ortodoxe şi pentru întreńinerea preotului. ConscripŃia românilor din protopopiatele aflate sub ascultarea canonică a episcopului Bisericii unite din Transilvania, Ioan Inochentie Klein, efectuată la 1733, înregistrase în Gherdeal (Gergyál) cincizeci de familii româneşti de agricultori (termenul incolae, notat în dreptul acestei cifre, se referea la numărul capilor de familie), ceea ce însemna, în medie, 250 de suflete. În condińiile în care mitropolia ortodoxă de la Alba Iulia 11 Potrivit Statisticii locuitorilor Comitatului sibian în anul 1900, populańia Gherdealului număra în total 370 de persoane, dintre care 172 erau români şi 192 saşi. A se vedea Nicolae Nistor, M. N. Marinescu-Frăsinei, Sibiul şi Ńinutul în lumina istoriei, vol. II, Editura Dacia, Cluj-Napoca 1990, p

146 fusese oficial desfiinńată la anul 1701, tońi credincioşii români, deci şi cei din Gherdeal, erau considerańi de autorităńi ca aparńinând de noua episcopie a Bisericii greco-catolice ardelene. Nu exista însă nici biserică, nici preot 12 în această mică localitate, parohia românească fiind arondată protopopiatului greco-catolic de la Colun 13. Lucrurile nu stăteau mai bine nici în satele din jur, precum Bruiu, Toarcla sau Şomărtin. De fapt, pe întreg teritoriul Scaunului Cincu, de care aparńineau 22 de comune locuite şi de români (împărńite în două protopopiate: VeneŃia cu zece parohii şi Colun cu alte douăsprezece), nu se găseau, la vremea efectuării recensământului, mai mult de zece preońi 14. Datele înregistrate la Gherdeal au fost confirmate şi de documentele ConscripŃiei scaunale a clerului român de pe pământul crăiesc, întocmită de funcńionarii imperiali austrieci, în cursul lunii august, a anului Singura menńionare în scripte a satului Gherdeal era cu privire la cei opt păstori români, în grija cărora fuseseră date turmele şi cirezile de vite, de pe fânańurile aflate în proprietatea comunală 15. SituaŃia grea a comunităńii româneşti din Gherdeal ce aparńinea de scaunul Cincu se întâlnea din păcate şi în alte localităńi mixte, cu români şi saşi, din scaunele Mediaş, Rupea sau Sighişoara 16. Prin decretul împărătesei Maria Tereza, din 9 septembrie 1743, se stabilise, ca acolo unde românii nu aveau loc de biserică, să li se dea 17. Cu toate acestea, nici pe la 1750 şi încă multă timp după aceea, prevederile legii nu au fost luate în considerare de administrańiile scaunale, de pe domeniile regale, mii de români din scaunele săseşti nereuşind să intre în posesia măcar a unui petec de pământ, unde să-şi poată clădi lăcaşul de închinare. Nedreptatea aceasta fusese adusă la cunoştinńa guvernatorului Transilvaniei, printr- 12 Augustin Bunea, Din Istoria Românilor. Episcopul Ioan InocenŃiu Klein ( ), Anul Domnului 1900, de la s. Unire 200, Blaş, Tipografia Seminarului archdiecesan gr.-cat., Anexa X, pp. 361, Nicolae Togan, Românii din Transilvania la ConscripŃia Episcopului Ioan In. Klein de Sadu, publicată după manuscriptul aflător în Muzeul Brukenthal din Sibiu, Sibiu, Tiparul tipografiei Archidiecezane, 1898, p Keith Hitchins, Ioan Beju, ConscripŃia scaunală a clerului roman de pe Pământul Crăiesc. Anul 1733 (I), în Mitropolia Ardealului, Nr. 3 mai-iunie 1989, p Ibidem, (II)- Conscriptiones Popparum Wallachicorum in Natione Saxonica, în Mitropolia Ardealului, Nr. 4 iulie-august 1989, p. XVIII. 16 Ibidem. 17 Augustin Bunea, Statistica românilor din Transilvania în anul 1750, făcută de vicarul episcopesc Petru Aron, în Transilvania, Nr. IX, Sibiu, Noiembrie 1901, anul XXX, p

147 o plângere redactată de episcopul unit Petru Pavel Aron, datată la 15 decembrie Se ştie, că în satele unde nu exista biserică, comunitatea închiria în scopul acesta o casă particulară 19. Rămânea însă problema încă mai grea a lipsei preońilor. Pentru faptul de a se fi constatat un număr însemnat de comune, unde nu se găsea nici măcar un preot, exista totuşi o explicańie. Victime ale prigoanei îndreptate asupra lor de autorităńile habsburgice, clericii ortodocşi oficiau pe ascuns şi evitau să se declare cu ocazia recensămintelor, din pricină că, trecând pe ascuns în Valahia sau Moldova, au primi hirotonia de la mitropolińii şi episcopii eparhiilor ortodoxe de dincolo de munńi şi ca atare nu puteau să se deconspire că au forńat interdicńia. În chipul acesta se sustrăgeau şi obligańiilor fiscale, greu de achitat, mai ales în comunele unde exista mai mult de un preot. Cei aflańi într-o atare situańie, dacă erau descoperińi, riscau pedepse aspre şi chiar să fie întemnińańi. De numele lui Petru Aron - care fusese numit vicar general şi căruia i se încredinńaseră destinele Bisericii greco-catolice din Transilvania, pe perioada exilului la Roma a episcopului Ioan InocenŃiu Klein, se leagă realizarea la 1 octombrie 1750 a conscrierii parochiilor, parochianilor (credincioşilor), parochilor, bisericilor, bisericanilor, feńelor bisericeşti şi a lucrurilor bisericeşti din dioceza Făgăraşului. Din actele acestui recensământ, care au fost înaintate împărătesei Maria Tereza, în dreptul localităńii Gherdeal (Gyergyal), nici una din rubricile care priveau aspectele statistice pomenite mai sus, nu era completată 20, semn că în timpul scurs de la efectuarea proximei conscripńii, cea din 1733, tońi credincioşii români ai satului respinseseră unirea, declarându-se ortodocşi. Gherdealul se număra, prin urmare, între comunele care nu fuseseră conscrise, din pricina faptului că românii de acolo ieşiseră de sub jurisdicńia episcopilor unińi 21. Faptul este specificat ca atare şi de funcńionarii însărcinańi să culeagă date despre numărul, starea socială şi economică a creştinilor ortodocşi şi unińi, în vederea alcătuirii Statisticii de la , a generalului Nic. Adolf Baron de Buccow, comandantul trupelor împărăteşti din Transilvania. Gherdealul se regăseşte, cu cele 16 familii româneşti ale sale, între satele curat ortodoxe cercetate în scaunul Cincu Mare, alături de Bruiu (cu 25 de familii) şi Şomărtin (cu 33 de familii), 18 Ibidem, 19 Ibidem, p Ibidem, p Ibidem, p

148 aflate în vecinătate şi de alte şaptesprezece localităńi, din totalul de douăzeci şi două, câte erau cuprinse în această unitate administrativă. Să mai precizăm, că în cele cinci sate unde fuseseră înregistrańi alături de ortodocşi, greco-catolicii erau minoritari. Cu toate acestea, la Gherdeal, ca şi în celelalte comune din regiune nu existau, cel puńin în mod oficial, preońi ortodocşi. Era consemnată o singură biserică a unińilor, la Calbor şi o alta ortodoxă, la BoholŃ. În localităńile unde nu fuseseră clădite încă lăcaşuri de cult, iar Gherdealul se număra între acestea, parcele rezervate prin lege, pentru viitoare construcńii de cult (terenuri care, după câte se pare, fuseseră în cele din urmă atribuite de către autorităńi românilor) rămâneau în statu quo, adică în proprietatea celor care (ortodocşi sau grecocatolici) le deńinuseră până la momentul respectiv 22. Dacă datele culese sunt exacte, în numai trei decenii scurse de la momentul efectuării conscripńiei din 1733, Gherdealul s-a confruntat cu o scădere considerabilă a populańiei româneşti (de la 50 de familii, în 1733, la doar 16, în anul 1762). În documentul primei consemnări a preońilor ortodocşi, de după reactivarea eparhiei la 1761 şi numirea episcopului Dionisie Novacovici, protocol în care sunt înregistrańi 528 de clerici transilvăneni, parte din ei hirotonińi înainte de venirea ierarhului, şi care fuseseră întărińi în funcńiune şi o altă parte, a celor hirotonińi chiar de acesta, în cursul anilor , nu apare numele nici unui slujitor al altarului din parohia Gherdeal. Se cuvine însă precizat, în legătură cu această verificare a clerului, că în registrul întocmit de cancelaria episcopească, între 1763 şi 1765, nu figurează aproape deloc preońimea din părńile Braşovului, Odorheiului, Sibiu, Miercurea, Sebeş 23. În planşele primei ridicări topografice a Transilvaniei ( ), denumită după monarhului austriac Iosif al II-lea (Josephinische Landesaufnahme), în timpul căruia a fost finalizată campania de cartografiere a Ńinuturilor aflate între granińele imperiului (inińiată în vremea Mariei Tereza), în secńiunea (cu nr. 240) 22 Virgil Ciobanu, Statistica românilor din Ardeal făcută de administrańia austriacă la anul , extras din Anuarul Institutului de Istorie NaŃională din Cluj, III ( ), Cluj, Tipografia Ardealul, 1926, p. 85; Matei Voileanu, Să se facă lumină. Biserica românilor din Ardeal în veacul al XVIII-lea, Sibiu, Tipografia Arhidiecezană, 1926, p Keith Hitchins şi Ioan N. Beju, Documente privitoare la trecutul Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania după 1761, în Mitropolia Ardealului, Nr. 1-3/ianuarie-martie 1974, p

149 corespunzătoare districtului de care aparńinea Gherdealul (notat pe hartă Gerdaly vel. = Gürdeln), acest sat apare cu o singură biserică de zid, cea a saşilor, ridicată în cursul secolului al XVI-lea. Nici un alt edificiu de cult, de lemn sau de piatră, nu exista la momentul respectiv, dovadă că în perioada de până la 1785 (an la care s-a finalizat cartografierea), românii nu-şi construiseră încă biserică în localitate. Faptul reiese şi din alte documente care s-au păstrat din epocă. E vorba, de pildă, de ConscripŃia Eparhiei Legii Greceşti Neunite, din anul 1766, prima evidenńă statistică a românilor ortodocşi, elaborată în timpul păstoririi episcopului Dionisie Novacovici. Datele statistice, adunate cu ajutorul protopopilor, în cursul anului 1766, transmit numărul bărbańilor, al femeilor, totalul comunelor pe protopopiate şi din întreaga eparhie. Or, între acestea nu se află nici o referire la situańia românilor ortodocşi din parohia Gherdeal, aparńinătoare de protopopiatul Mucundorf 24. Nici peste un an, când s-a efectuat conscripńia clerului ortodox din Ardeal (Conscriptio Omnium Sacerdotum non Unitorum fungentium in mango Principatu Transylvaniae existentium Pro anno 1767), documentele nu înregistrează vreun nume de preot care ar fi păstorit credincioşii din Gherdeal 25. Comunitatea ortodoxă din localitate, nu putea nădăjdui la o îmbunătăńire a situańiei în plan bisericesc, nici după promulgarea, de către împăratul Iosif al doilea, a Edictului de toleranńă religioasă din Aceasta, pentru că românii nu puteau beneficia de dreptul acordat, prin lege, în favoarea cetăńenilor de orice confesiune, de a-şi clădi biserici de zid, cu clopote, pentru că era impusă condińia, ca obştea să numere cel puńin o sută de familii. Or, în cazul Gherdealului, conscripńia de la 1766, şi cele care au urmat, înregistraseră, aşa cum am putut observa, declinul demografic al populańiei româneşti, situańie care s-a menńinut ca atare şi în cursul ultimelor decenii ale secolului al XVIII-lea. Mai mult, printr-o nouă diplomă a împăratului, emisă şi publicată la 3 septembrie 1783, se stabilea obligańia pentru ortodocşi, de a-şi întreńine din propriile contribuńii preońii, bisericile şi cultul, fără a putea beneficia de vreun sprijin din partea statului şi a 24 Keith Hitchins şi Ioan N. Beju, Statistica românilor ortodocşi din Transilvania din anul 1766, în Mitropolia Ardealului, anul XXII, Nr. 7-9 iulie-septembrie 1977, Sibiu, p I. Beju, ConscripŃia clerului ortodox transilvan din 1767, în Mitropolia Ardealului, anul XXIX, Nr. 7-8, 1984, Sibiu. 147

150 celorlalte confesiuni religioase 26. E evident că românii din Gherdeal, atât de puńin numeroşi, nu aveau puterea economică, pentru a suporta asemenea sarcină. Cu toate acestea, ei nu au încetat să stăruie în dorinńa de a-şi înălńa o biserică a lor, în localitate. * Stabilirea exactă a momentului, când această năzuinńă s-a împlinit, este o chestiune delicată, întrucât nu avem la dispozińie nici un document care să ateste evenimentul zidirii, al decorării cu picturi murale sau cel al târnosirii bisericii ortodoxe din Gherdeal. În memoria locului, s-a transmis informańia că toate aceste fapte s-ar fi petrecut pe la anul Însă, confruntând-o cu alte izvoare care se păstrează din perioada respectivă, această tradińie pare să nu se confirme. E totuşi evident, că politica mai îngăduitoare a autorităńilor habsburgice fańă de românii ardeleni începuse să-şi producă efectele. Pentru prima dată, în documentul conscripńiei credincioşilor şi clerului ortodox, efectuată la începutul păstoririi episcopului Vasile Moga, în anul 1805, se poate constata o creştere semnificativă a numărului de lăcaşuri de cult şi a preońilor din satele transilvănene, şi chiar un sensibil spor demografic. În regiunea Cincu Mare, fusese înregistrată prezenńa a două biserici noi de lemn, la Şomărtin (unde paroh era un anume Nicolae Ursu, hirotonit la Arad, în 1801) şi la Bruiu. În nici una din aceste localităńi, numărul familiilor româneşti nu atingea cifra de o sută. Doar la Toarcla, unde locuiau o sută cinci familii de români, se edificase la o biserică de zid, prima din întreaga regiune, paroh fiind consemnat Toma Felmereanu, hirotonit şi el la Cât despre situańia întâlnită la Gherdeal, cele 29 de familii ortodoxe, câte fuseseră conscrise, nu aveau biserică şi nici preot paroh J.H. Benigni, V. Mildenberg, Handbuch der Statistik und Geographie des Großfürstentums Siebenbürgen, Thierry s Buchhandlung, vol. II, Sibiu, 1837, p ; apud, Paul Brusanowski, Pagini din istoria bisericească a Sibiului medieval, Presa Universitară Clujeană, 2007, p În Şematismul veneratului cler al Arhidiecezei metropolitane Greco-catolice române de Alba Iulia şi Făgăraş, pe anul 1900 de la Sânta Unire 200, Blaj, Tipografia Seminarului Arhidiecezan, la p. 229 se afirmă că biserica din piatră din Toarcla, în on. Adormirii P. C. Vergure Maria datează din anul InformaŃia pare imprecisă, anul 1869 se referă probabil la momentul când parohia a devenit Greco-catolică. 28 Documentul conscripńiei Regulatio Diocesis Transilvanicae Disunitae anno 1805, publicat pentru prima dată de Eugen Gagyi în Transilvania, Nr. I, II, III / 1911, reluat de Matei Voileanu, ContribuŃiune la istoria bisericească din Ardeal, Sibiu, 1928, p

151 Putem conchide că la Gherdeal biserica românească s-a clădit într-o perioadă posterioară anului când s-a efectuat conscripńia credincioşilor şi a clerului ortodox, însă posibil, nu mult după această dată, dacă e să luăm în considerare anul 1808, de când datează clopotul aflat în turla lăcaşului de cult. Acest obiect liturgic de bronz poartă următoarea inscripńie: FUSA PER [turnat de, în lat.] JOH. BAUMGÆRTNER. SCHÆSBURG [Sighişoara]. Numitul Johannes Baumgartner din Sighişoara, a fost unul dintre cei mai importanńi meşteri făuritori de clopote şi constructori de orgi din Transilvania, în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi de la începutul celui următor. S- au păstrat de la el o orgă de procesiune din 1752, aflată astăzi în patrimoniul Muzeului NaŃional de istorie a Transilvaniei din Cluj şi orga în stil baroc, de la 1757, destinată bisericii evanghelice din Ungra-Galt, care a ajuns mai târziu, la 1846 în biserica de la Ticuşu-Vechi. Se cunosc de asemenea alte două clopote semnate de acelaşi meşter, unul datând din 1796, de la biserica evanghelică din Ioneşti (Mureş) şi altul din 1813 la Alsoboldogfalva (Bodogaia, în jud. Harghita) 29. Stabilirea datei la care a fost ctitorită biserica din Gherdeal, pe temeiul numelui şi a anului 1808, inscripńionate pe clopotul vechi, trebuie privită însă cu rezervă. Obiect liturgic, clopotul nu constituie decât un accesoriu al construcńiei, care se poate să fi ajuns la Gherdeal, în împrejurări necunoscute, din altă parte şi în altă epocă, decât cele de care se face pomenire în cadrul inscripńiei. Pe scaunul de lemn, cum mai este numită structura-suport şi de acńionare a obiectul de bronz, au fost gravate cifrele anului 1927 şi numele Ioan. Nu ştim deocamdată, dacă însemnarea, de dată mai recentă, s-a făcut în contextul înlocuirii sistemului original de prindere, deteriorat prin folosinńă îndelungată sau dacă nu marca evenimentul montării clopotului în sine, după ce acesta va fi fost procurat de parohieni de la o altă biserică. Să amintim, că în timpul primului război mondial, printr-o hotărâre abuzivă a autorităńilor austro-ungare, celor mai multe biserici ortodoxe din Transilvania le-au fost confiscate clopotele. Ar putea fi vorba, prin urmare, de un act de compensańie, prin care biserica a fost înzestrată cu un clopot, în schimbul celui care-i fusese rechizińionat în vremea războiului. 29 Nicolae Sabău, Două clopote din secolul al XVII-lea la Făgăraş, în Ars Transilvaniae, 1994, Nr. 4, p

152 Totuşi, chiar cu aceste precauńii, anul 1808, notat pe fańa exterioară bronzului, trebuie să rămână în continuare un reper, atunci când se încearcă lămurirea trecutului bisericii ortodoxe din Gherdeal. Se cuvine să Ńinem cont de această dată, în măsura în care ea s-ar confirma, din informańii transmise pe calea unor surse complementare. Ştim de pildă, că pictura murală a monumentului poate fi atribuită, pe temeiuri pe care le vom prezenta în cele ce urmează, unor zugravi români, a căror activitate se poate urmări în părńile sudice şi centrale ale Transilvaniei, în perioada cuprinsă între deceniul nouă al secolului al-xviii-lea şi prima decadă al celui următor. Ştiri despre viańa bisericească a românilor din Gherdeal şi în general cu privire existenńa lor în localitate rămân din păcate la fel de sumare, până în ultimul sfert al secolului al XIX-lea. TradiŃia locală pomeneşte numele preotului Albu, care ar fi organizat şi prima şcoală din sat, pe la Totuşi, în şematismul Bisericii Ortodoxe din Transilvania pe anul 1843/4 ori în cel din 1846/7, nu figurează deloc vreo parohie în satul Gherdeal. Aflăm doar că Bruiu, localitatea învecinată, era filie a parohiei de la Şomărtin, unde slujea în epocă un anume Ioachim Cocoş 30. Cea mai veche menńiune scrisă a unui preot la Gherdeal (Gerdel) priveşte un slujitor al bisericii greco-catolice, pe nume Eliseu Măcău. El este pomenit însă, în legătură cu parohia din Toarcla, pe care a ocupat-o ca interimar, mai întâi între şi apoi, în alte două rânduri, între şi respectiv între O informańie precisă în legătură cu parohia ortodoxă din Gherdeal o avem dintr-o sursă şaguniană. Este vorba de calendarul (almanahul) editat de vrednicul de pomenire mitropolit începând cu Număr de număr erau publicate pe lângă calendarul anual, şi informańii în legătură cu Casa domnitoare a Austriei, dar şi cu structurile administrative ale Mitropoliei Transilvaniei şi eparhiilor sufragane, consiliile şi consistoriile eparhiale, protopopii din tracturile transilvănene, cu conducerea şi cadrele didactice ale Academiei andreiene, cu directorii colegiilor şi şcolilor confesionale. Din 1881 apar şi şematismele cu toate parohiile urbane şi rurale aparńinătoare de fiecare tract (protopopiat). În anul respectiv şi în cadrul tractului Nocrichului apare menńionată parohia Gherdeal, păstorită de preotul 30 Schematismus 1843/4, p Şematismul veneratului cler al Arhidiecezei metropolitane Greco-catolice române de Alba Iulia şi Făgăraş, pe anul 1900, p

153 ortodox Ioan Comşa. La numai un an de la această dată, Gherdealul apare ca filie a parohiei Bruiu, unde slujea ca preot Macaveiu Berghea, iar ca învăńător confesional Ioan Stanciu. O altă schimbare se produce în 1883, când parohia Bruiu, cu filia Gherdeal sunt trecute în şematism ca făcând parte din tractul Agnitei. Din 1886 parohia Bruiu cu filia Gherdeal apar vacante 32, situańie care s-a perpetuat până în 1892, când în şematism este trecut ca paroh la Bruiu, cu filia Gherdeal, preotul Nicolau Puşcariu 33. După alńi patru ani, se va produce o altă vacanńă parohială (în 1898) ce va dura până în 1906, când apare menńionat ca paroh la Bruiu şi Gherdeal preotul Ioan Berghea, desigur fiul fostului preot Macaveiu Berghea. De fapt, acest Ioan Berghea este menńionat în şematism, ca învăńător în cele două localităńi, din anii Hirotonit fiind, şi-a păstrat probabil şi funcńia de învăńător, presupunere îndreptăńită de faptul că abia în în şematismul din 1911 apare un alt învăńător şi anume Ioan Comşa, fiul preotului Comşa din Gherdeal, menńionat în calitate de paroh în Din 1904 încep să fie trecute în şematism şi cifre referitoare la dimensiunea comunităńii rurale din Gherdeal. Astfel în anul respectiv sunt menńionańi 87 de români ortodocşi, în anul următor 98, în de parohieni, în de parohieni, în de locuitori. De precizat că din 1908, Gherdealul este trecut cu denumirea de Gherdea. Preotul Ioan Berghea păstorea acolo încă în Date precum cele menńionate mai sus şi preluate din şematismul tipărit anual, începând cu 1881, în calendarul carte de la Sibiu, apar şi în Şematismele Bisericii ortodoxe orientale române din Ungaria şi Transilvania, imprimate şi separat de calendar, în tipografia arhidiecezană. La fel ca multe alte aşezări din această zonă a Ńării, Gherdealul a suferit din pricina declinului demografic care s-a înregistrat în ultimele decenii ale secolului al XX-lea, depopularea localităńii producându-se aproape complet, prin emigrarea saşilor. În vremea din urmă, satul se îndreaptă chiar spre disparińie. Dezinteresate de soarta puńinilor localnici, autorităńile locale pare să fi condamnat definitiv această aşezare veche de opt secole, la disparińie prin faptul de a o fi lipsit până şi 32 Şematismul Bisericii ortodoxe-orientale române din Ungaria şi Transilvania pe anul 1886, Sibiu, Tiparul tipografiei archidiecesane, p Şematismul Bisericii ortodoxe-orientale române din Ungaria şi Transilvania pe anul1897, p

154 de cele mai elementare dotări. Despre această realitate întristătoare, nu mai vorbesc decât ulińele pustii şi zidurile surpate ale gospodăriilor şi ale celor două biserici, a românilor şi a saşilor. Din datele statistice pe care le comunică anual administrańia comunală din Bruiu, se constată că în 2002, la Gherdeal mai erau 31 de suflete, iar din 2008 şi până în prezent, obştea mai numără doar 17 locuitori, majoritatea aflańi la o vârstă înaintată 34. În pofida unor astfel de constatări sumbre, să lăsăm totuşi să vorbească mărturiile despre monumentele care încă mai dăinuiesc, în pofida vicisitudinilor. * Prezentarea arhitecturii bisericii ortodoxe din Gherdeal Planimetria Biserica ortodoxă din Gherdeal este un edificiu de plan rectangular, cu structură mononavată şi compartimentare rituală a spańiului interior, în naos şi pronaos. Absida de răsărit, decroşată este de formă poligonală neregulată, cu cinci laturi (cele laterale dispuse perpendicular pe latura estică a navei). EvidenŃierea formei pentagonale, atât la exterior cât şi la interiorul absidei, marchează o influenńă a arhitecturii bisericilor gotice, fapt care indică posibilitatea ca meşterii constructori să fi provenit din mediu săsesc. Expresie a aceleiaşi înrâuriri occidentale, turnul clopotnińei, de secńiune pătrată, e ataşat extremităńii vestice a navei. Dimensiunile generale ale clădirii sunt de 15,91 m în lungime şi 5,90 m în lăńime, înălńimea edificiului atingând, la coama acoperişului, 6,17 m, nivel peste care turnul se înalńă cu încă m. Volumetria În grosimea pereńilor de nord şi de sud ai navei, zidińi din cărămidă şi piatră de carieră cu suprafeńe neregulate, se deschid ferestre dreptunghiulare, încheiate în arc plat. Se găsesc, într-o dispunere simetrică: două perechi în naos şi o 34 Universitatea Babes-Bolyai/ Facultatea de Geografie, Plan de amenajare a teritoriului zonal. Valea Hârtibaciului judeńul Sibiu. Restructurarea relańiei urban-rural în contextual coeziunii teritoriale, Cluj Napoca, 2009, p. 68,

155 a treia, în nartex. SpaŃiul navei se delimitează la est, fańă de compartimentul sanctuarului, prin iconostasul, conceput la Gherdeal ca un perete de zidărie plin, cu trei deschideri în partea inferioară şi o firidă încheiată în arc plat, în ax, deasupra uşilor împărăteşti. Doi montanńi sprijină iconostasul în zona sa intermediară (structura lor a cedat, fiind înlocuińi recent, în mod provizoriu, cu doi stâlpi din lemn de stejar) şi două coloane angajate, la extremităńi (vizibile doar din interiorul absidei). Deschiderile ferestrelor, de dimensiuni şi forme similare celor din navă, se distribuie în zona absidei, situându-se una în ax şi alte două, pe laturile exterioare ale poligonului. PereŃii dinspre nord-est şi sud-est, dispuşi oblic fańă de axul monumentului şi care nu au ferestre sunt prevăzuńi în schimb cu firide încheiate în arc plat, corespunzătoare proscomidiarului şi diaconiconului. O masă îngustă de zid, adosată laturii de nord a absidei, serveşte aceleiaşi rânduieli liturgice, a Proscomidiei. Revenind în spańiul navei, cafasul apare ca un element suspendat deasupra compartimentului nartexului şi a fost conceput ca o tribună de lemn, sprijinită orizontal pe trei grinzi transversale, fixate în zidul pereńilor laterali ai navei şi vertical, în latura sa dinspre răsărit, pe pardoseală, prin intermediul a doi stâlpi de lemn, cu secńiune dreaptă la bază şi în capătul superior, şi de secńiune octogonală, în zona lor intermediară. BolŃile În privinńa sistemului de acoperitori, spańiile interioare ale bisericii ortodoxe din Gherdeal manifestă o particularitate nemaiîntâlnită în arhitectura de cult din Transilvania. Deasupra pereńilor de zidărie, care constituie elementele verticale, de sprijin ale navei, meşterii au suprapus o boltă în leagăn, cu dispunere axială, construită în întregime din lemn. Scândurile, orientate pe direcńia axului, au fost montate pe patru arce transversale, care alcătuiesc osatura exterioară a bolńii. În sanctuar, bolta absidială e zidită, însă pune în evidenńă un sistem la fel de neobişnuit. Aceasta se compune dintr-o calotă sferică, a cărei secńiune tinde să capete o formă hexagonală, către nivelul unde se suprapune cu laturile poligonului descris în plan, de pereńii verticali ai absidei. Trecerea propriu-zisă se realizează prin intermediul a şase arcuri inegale şi a tot atâtor triunghiuri sferice. 153

156 Turnul-clopotniŃei, pe a cărui fańadă de apus se remarcă existenńa unui element de decor arhitectural, de forma unui ochi circular, e sprijinit direct la nivelul solului, având deschideri în arcadă, la nord şi la sud. Situată sub turn, uşa de acces în interior se deschide în ax, pe latura vestică al navei. La nivelul arcadelor, chiar deasupra intrării, se înalńă o boltă turtită, în cruce. Sistemul de învelitori Bolta navei este cuprinsă în volumul general al unui acoperiş înalt, în două ape, cu învelitoare de Ńigle ascuńite. Deasupra absidei, acoperişul este fańetat şi puńin mai scund. Acoperitoarea turnului vestic, porneşte ca un trunchi de piramidă, scurt şi cu bază pătrată, la care se articulează coiful piramidal înalt şi ascuńit, de secńiune octogonală. Decorul mural Programul iconografic Decorul de pictură murală, în general bine conservat şi fără să fi fost afectat de intervenńii ulterioare, poate fi pus în evidenńă la nivelul bolńilor navei şi absidei principale precum şi pe cea mai mare suprafańă a iconostasului. Există o porńiune de pictură, redusă ca suprafańă, şi la nivelul superior al fańadei de nord. Modul de organizare a imaginilor de la nivelul bolńii în leagăn din naos, presupune o înşiruire de tondo-uri dispuse în ax. Un chenar de ornamentańie geometrică delimitează această zonă mediană, fańă de alte două registre, desfăşurate pe poalele bolńii: cel intermediar o friză cu medalioane legate printr-o reńea ramificată de lujeri vegetali, cu frunze şi flori, şi unul exterior, compus din tablouri încadrate rectangular, despărńite între ele printr-un sistem de linii trasate simplu, în culoare roşie. Pe axul bolńii semicilindrice se succed, aşa cum am arătat, trei mari icoane circulare. Prima, privind dinspre răsărit către apus, îl înfăńişează, după cum citim în sclitadă, pe Iisus Hristos Emanoil - Dumnezeu. Mântuitorul tânăr, imberb, cu părul blond, căzându-i în şuvińe pe umeri are fruntea dezvelită, aureolată şi e înveşmântat în tunică şi mantie de culoare deschisă, brodate cu flori. E reprezentat binecuvântând cu ambele mâini. În banda care tiveşte compozińia rotundă, e notat 154

157 următorul imn, parafrază a mai multor fragmente alese din cartea profetului Isaia (Is 44, 22-24; 49, 13) 35 şi din psalmii Vechiului Testament (psalmi atribuińi regelui David, cuprinşi în careta I Paralipomena 16, 17 sau în cea a Paslmilor 65, 1; 95, 11; 97, 4-10; 99, 1-2) : TrâmbiŃaŃi temeliile pământului, strigańi munńilor veselie că iată Emanuil păcatele noastre... pironit. În cel de-al doilea tondo, Hristos apare matur, cu aceleaşi chip luminos, încadrat de mătasea pletelor lungi, de un auriu-pal, însă cu mustańă şi barbă. Veşmântul e cel obişnuit: tunica roşie, tivită cu aur şi o mantie de culoarea cerului. Binecuvântează cu mâna dreaptă iar în cealaltă Ńine cartea închisă a Evangheliei. Pe aureolă sunt scrise în greceşte cuvintele : ό ών, Cel ce sunt (Exod 3, 14), iar în dreptul chipului sclitada : Iisus-Hristos * O Pand[t]o-crator - AtotŃiitorul. Pe banda inelară, în care se înscrie imaginea, e preluat un citat din Psalmi : Dom[nul] din cieriu au privit preste fii[i] oamenilor ca să [vadă de] este ciela cie în[ńelege] sau ciela cie [caută p]e Dumnezeu. ToŃi s[-]au abătut împre[ună] Ultimul cadru, în axul bolńii a fost rezervat de zugrav reprezentării întraripate a Sfântului Ioan Precursorul. E înveşmântat în binecunoscuta tunică roşcată, din păr de capră, peste care e petrecută o mantie de culoare verde. SchiŃează un gest de binecuvântare iar cu mâna stângă Ńine o cruce şi desfăşoară sulul, pe care e scris fragmentul din Evanghelia după Matei 3,2: P[o]căiŃi[-]vă, [pocăi]ńi[-]bă că s[-]a apro[p]iat [îm]părăńia.... Un fragment din troparul Sfântului prooroc Ioan Botezătorul însońeşte reprezentarea iconografică, redând cuvintele: po[m]enirea dreptului cu laude[,] iară Ńie de[s]tulă îńi iaste mărturiea Domnului[,] Mergătoriule Înainte[,] că te[-]a[i ară]tat [cu a]devărat Risipit-am păcatele tale ca pe un nor şi fărădelegile tale ca pe o negură. Întoarce-te către Mine, că Eu te-am mântuit! CântaŃi voi ceruri, că Domnul a făcut aceasta; răsunańi adâncuri ale pământului; munńilor, tresăltańi de bucurie, voi tońi copacii pădurii, cântańi, că a răscumpărat Domnul pe Iacov şi în Israel Şi-a dat pe fańă slava Sa! Aşa grăieşte Domnul, Izbăvitorul tău şi Care te-a zidit din sânul maicii tale : «Eu sunt Domnul, Care a zidit lumea; singur am făcut cerurile, Eu am întărit pământul, şi cine Mi-a fost într-ajutor?»... (Is 44, 22-24); SăltaŃi, ceruri, de bucurie şi tu, pământule, bucură-te; munńilor, chiotińi de veselie, că Domnul a mângâiat pe poporul Său şi de cei în necaz ai Lui S-a milostivit (Is 49, 13). 36 Fragmentul este preluat din Psalmul 52, 3-4 : Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, să vadă de este cel ce înńelege, sau cel ce caută pe Dumnezeu. ToŃi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut; nu este cel ce face bine, nu este până la unul. 37 Pomenirea dreptului cu laude, iar Ńie destul îńi este mărturia Domnului, Înaintemergătorule, că te-ai arătat cu adevărat şi decât proorocii mai cinstit, că şi a boteza în repejuni pe Cel propovăduit te-ai învrednicit. Drept aceea, pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te, bine ai vestit şi celor din iad pe 155

158 Decorul calotei din absidă se compune dintr-un medalion central, înscris într-un decagon stelat. În interiorul cercului e zugrăvit bustul Celui vechi-de-zile. Pictorul a notat în dreptul feńei, cuvintele : Tatăl Savaot. Chipul, înfăńişat aşa cum a apărut în viziunea profetului Isaia (cap. 6), cu plete şi barba albe, e înconjurat de un nimb compozit: o aureolă circulară peste care s-a suprapus o stea, în trei colńuri. Straiele, în schimb, nu sunt albe. Peste tunica roşie, cu tiv de aur, mantia înflorată e de un albastru verzui. Degetele mâinii drepte sunt unite în semnul hrismei, iar în stânga Ńine un sceptru, încheiat într-un ornament cu floare de crin. În completarea imaginii sunt redate cuvintele imnului Trisaghion: Sfânt, Sfânt, Sfânt iaste D[o]mnul Savaot. Plin iaste cieriul şi pământul de mă[rirea Lui]. Împrejurul acestei reprezentări, pe toată suprafańa calotei se desfăşoară o compozińie amplă şi dinamică, al cărei titlu a fost notat de zugrav prin cuvintele : Liturghia sfinńilor îngeri. Ilustrează imnul liturgic al Heruvicului. În centru e înfăńişat Tronul Hetimasiei, Scaunul măririi, aşa cum îl numeşte pictorul. E învelit într-un acoperământ brodat şi tivit cu aur. De speteaza jilńului e sprijinită crucea gemată, cu instrumentele Patimilor Domnului - sulińa şi trestia, cu buretele. În stânga tronului, care închipuie aici altarul, Iisus Hristos Marele arhiereu e înveşmântat în stihar şi omofor şi poartă pe cap mitra episcopală. Stă în picioare, întinzând potirul către, un înger preot care îl preia într-o atitudine pioasă. AlŃi îngeri, îmbrăcańi în straie liturgice, de preońi sau diaconi, se înşiră, pornind dinspre altar, în procesiunea Vohodului mare. Primul, un diacon, păşind pe norii cerului, înalńă în dreptul frunńii discul acoperit de procovăń. Îi preced un înger-diacon, cu copia şi lingurińa, un preot purtând Evanghelia şi alńi doi, care Ńin în mâini dicherul şi tricherul, un al şaptelea, care cădeşte şi Ńine cârja episcopală. Următorul grup e compus din patru îngeri, acompaniańi de heruvimi, care susńin epitaful, celebrând, în chip simbolic, ritualul înmormântării Domnului. De la acest punct, cei amintińi că alcătuiesc procesiunea sunt înfăńişańi întorcându-se cu sfintele darurile la altar. Din dreapta tronului îi întâmpină Cel Vechi-de-zile, aşezat pe un taburet şi înveşmântat aşa cum l-am putut vedea în Dumnezeu Cel ce s-a arătat în trup, pe Cel ce a ridicat păcatul lumii şi ne-a dăruit nouă mare milă. (Troparul Sfântului prooroc Ioan Botezătorul) 156

159 imaginea pictată în cheia bolńii. Primeşte din mâinile îngerului patena, înfăşurată în procovăń. Revenind la rândul nostru, în naos, descoperim, desfăşurată pe un prim registru, friza profeńilor mesianici ai Vechiului Testament. Sunt reprezentańi în bust, încadrańi în medalioane circulare, legate între ele printr-un ornament de frunze şi flori de acant. łin în mâini fieştecarele zisele sale şi, uitându-se în sus, pre naşterea lui Hristos o arată 38. Urmârindu-i, pe poala de sud a bolńii în leagăn, de la est, către vest, apar în succesiune, grăind ceea ce le-a fost descoperit în chip tainic: Isaia, - Iată o fecioară în pân[tece va lua] 39 ; Irimia Iată vine pustiirea 40 ; Iona Roao pe lână te-am [văzut] ; Ghedeon Măgugugură ; Ezechil Uşa aciasta încuiată va petreacie 41 ; Daniil Munte netăiat 42. Şirul continuă pe poala de miazănoapte şi îi vedem profeńind, de la vest spre est pe : Samoil Pomeni[-]voi numele tău în totu neam[u]l şi în nemul ; Solomon - Multe fecioare au făcut puteare 43 ; David Ascultă fecioară şi vezi 44 ; Iliseiu Eu mireasă pururea fecioară : Ilie... sufletul mieu 45 ; Aaron care Ńine toiagul înfrunzit; Moisi care Ńine tablele legii. Într-un al doilea registru se înşiră compozińii în cadre rectangulare. Pe fiecare flanc, la extremităńile registrelor au fost zugrăvińi cei patru sfinńi Evanghelişti. Primul, la est, pe poala dinspre miazăzi a bolńii este Evanghelistul Ioan. Stă aşezat în dreptul deschiderii unei grote, în peisajul stâncos al insulei Patmos. Surprins de zugrav într-o atitudine de contemplańie mistică, apostolul îşi întoarce capul, căutând către cer, de unde se pogoară razele slavei dumnezeieşti, care-i mijlocesc revelańia. Pe filele cărńii dinaintea sa se citesc cuvintele introductive ale Evangheliei, care îi este atribuită: La încieput era cuvântul (In 1, 38 Iconografia. Arta de a zugrăvi templele şi icoanele bisericeşti. Manuscris cu o precuvântare, descries şi adnotat de Ghenadie al Râmnicului, Bucureşti, Tipografia CărŃilor Bisericeşti, 1891, p Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel (Is 7, 14). 40 Ier 4, Iez 46, Munte înńelegător, din care s-au tăiat piatra, şi eşti acoperământ oamenilor sau Munte tainic dintru care tăiată fuse piatra, maică curată fecioară, mai înainte te chemai pre tine, în Ghenadie al Râmnicului, op. cit., p Multe fete au câştigat bogăńie; multe au făcut puteare; iată tu eşti mai înaltă şi le întrecuşi pe toate, (Pilde 31, 29) 44 Ps 44, Reg 2, 4 157

160 1). Următorul, de pe flancul sudic, către pronaos e Evanghelistul Luca. Se află întrun scriptorium, iar pictorul îl înfăńişează în momentul de inspirańie, când începe să noteze pe filele cărńii, cuvintele: În vreamea aciea Irod al patru[lea biruitoriu...] (Lc 3, 1). Pe poala nordică, Evanghelistul zugrăvit la capătul dinspre apus al registrului e Marcu. Pe manuscrisul său citim cuvintele proaspăt aşternute de penińă : În vreamea aciea mergiea Is. sî[mbăta prin semănături...] (Mc 2, 23). În fine, la încheierea registrului de imagini, către est, e Evanghelistul Mateiu. Spre deosebire de ceilalńi trei, el nu e singur în încăperea în care-şi redactează textul lucrării ce i-a fost atribuită. Un înger îl acompaniază, inspirându-i fragmentul, prin care debutează relatările evanghelice: Cartea neamului [lui Iisus Hristos] (Mat 1, 1). În ambele flancuri, încadrate de câte două figuri de Evanghelişti, sunt prezentate teme, din seria sărbătorilor creştine care se celebrează în cursul anului liturgic. Pe poala bolńii dinspre miazăzi, privind de la stânga la dreapta se succed, încadrate rectangular în chenare zugrăvite cu roşu: Buna Vestire (sărbătorită la 25 martie), Naşterea lui Hs. (25 decembrie), Obrezania lui Hs. (1 ianuarie), Botezul lui Hs. (6 ianuarie). La miazănoapte, privind dinspre vest către est urmează: Ungerea din Betania (Mt 26, 6-13; Mc 14, 3-9), Dumineca stâlpărilor, SfinŃii 40 de mucenici cei din iazerul Sevastii (9 martie), Stretenia lui Iis. Hs. (2 februarie). Au fost selectate, prin urmare, şase, din cele douăsprezece praznice împărăteşti, dodekaortion: Buna Vestire, Naşterea Domnului, Tăierea împrejur, cea după trup, a Domnului, Botezul Domnului, Întâmpinarea Domnului şi praznicul Floriilor sau al Întrării Domnului în Ierusalim. Se pare că artistul le-a zugrăvit, reproducând icoanele prăznicare portative, care se montează în mod obişnuit pe iconostas, deasupra registrului împărătesc, sau pe cele care se aşează pe rând, pe analoghion, în funcńie de succesiunea praznicelor împărăteşti. O a şaptea scenă, Ungerea din Betania, prezintă un eveniment premergător, anticipativ al Sfintelor Patimi şi al Învierii Domnului, pericopa aceasta întâlnindu-se în toate cele patru Evanghelii. Rămâne însă de explicat, motivul introducerii celui de-al optulea subiect iconografic: SfinŃii slăvińii şi bunii biruitori, marii mucenici din Sevastia. Reprezentarea lor se întâlneşte rar în iconografia bisericilor ortodoxe, ocupând, alături de alńi sfinńi martiri, registrul inferior al pereńilor din naos, împrejurul stranelor. Sunt înfăńişańi de obicei individual, identificańi fiecare cu numele şi 158

161 încadrańi în medalioane circulare, aşa cum se întâmplă să-i vedem, de pildă, la biserica mănăstirii Cheia (judeńul Prahova), a cărei pictură s-a realizat în La Gherdeal, apar însă într-un portret colectiv, grupańi laolaltă în momentul pătimirii lor, în apele iezerului îngheńat. Doar în stânga compozińiei, aparte, se desprinde de grup tânărul ostaş, cel care nemaiputând îndura frigul, a căutat refugiu în clădirea unei băi romane. Deasupra capetelor sfinńilor coboară din cer cununi, simboluri care consacră actul muceniciei lor. Sursa care l-a inspirat pe autorul acestei imagini, trebuie prin urmare căutată într-o icoană portativă. Asocierea compozińiei la şirul praznicelor domneşti, s-a făcut probabil pe motivul că bisericii îi fusese hărăzit, la un moment dat, ca hram şi această sărbătoare. O atare alegere e cât se poate de firească, dacă ne referim la comunităńile rurale. Celebrat la începutul primăverii, praznicul SfinŃilor patruzeci de mucenici avea şi o altă conotańie, decât cea propriu-zis creştină, marcând momentul când erau scoase plugurile în ogor. Obiceiuri străvechi, însońeau inaugurarea muncilor agricole anuale. Plugurile erau purificate prin ritualuri speciale, în care un rol deosebit revenea faurului şi tot atunci, când se socotea că s- a încheiat şirul zilelor capricioase ale iernii, bărbańii satului se adunau, pentru a stabili întovărăşiri la arat. Iconostasul Fiind conceput ca un perete plin, iconostasul zidit de la Gherdeal ocupă în întregime deschiderea bolńii naosului. Picturile sunt dispuse pe două registre. În cel superior, pe toată suprafańa timpanului e zugrăvită compozińia amplă a Răstignirii lui Iisus Hristos. Crucea pe care a fost pironit Mântuitorul apare însă ca un obiect de sine stătător, un crucifix de lemn, montat în firida care se deschide în centrul câmpului compozińional. Deasupra nişei, capătul superior al crucii se continuă ca imagine pictată. Întreaga scenă se profilează pe un cer întunecat, pe a cărui boltire stelele şi-au pierdut strălucirea. Doar soarele şi luna asistă, cu chipuri cernite, la drama care a zguduit lumea din temelii. Sunt martori, totodată, ai dimensiunii cosmice, pe care o manifestă actul de răscumpărare, împlinit prin Jertfa lui Iisus Hristos. 159

162 La picioarele crucii, în stânga, se află Maica Domnului, însońită de alte două femei. În partea dreaptă, aparte, e zugrăvit Apostolul şi Evanghelistul Ioan iar la câńiva paşi în urma sa, un înger în straie albe. În registrul următor, deasupra uşilor împărăteşti, se desfăşoară icoana Rugăciunii, Marea Deisis, cu Iisus Hristos Dreptul judecătoriu tronând în centru, sprijinind pe genunchi Evanghelia pe care citim cuvintele de adresare binevoitoare, prin care drepńii sunt chemańi să intre în casa Domnului : VeniŃi blagoslovińii Părintelui mieu de moştenińi.... De la Judecata din urmă lipsesc însă, în redactarea iconografică de la Gherdeal, cei doi mari sfinńi intercesori - Maica Domnului şi Ioan Botezătorul. Sunt prezentańi, aşezańi ca martori, pe tronurile care le-au fost pregătite, cei doisprezece ucenici şi Apostoli ai lui Hristos. Dintre aceştia se mai văd doar câte patru, pe fiecare flanc al imaginii, chipurile celorlalńi fiind în timp acoperite cu o spoială de var. În stânga Mântuitorului îi recunoaştem în ordine, pe sfântul Apostol Petru, pe Marcu şi Ioan şi un al patrulea, căruia nu i se mai distinge numele. De-a dreapta, sunt aşezańi Pavel (Ńine în mâini cheile, care constituie de fapt un simbol asociat în mod obişnuit lui Petru), Matei, Luca şi Andrei. Zugravii Picturile murale care alcătuiesc decorul interior al bisericii ortodoxe din Gherdeal, sau fragmentul de frescă atât cât s-a mai păstrat pe fańada de nord a aceluiaşi monument, nu poartă semnătura vreunui artist şi nici nu oferă indicii directe, în sprijinul datării ansamblului. Din analiza imaginilor, sub raportul expresiei artistice şi al concepńiei iconografice se desprind totuşi trăsături care sunt caracteristice şi altor ansambluri de artă monumentală şi care justifică atribuirea picturilor de la Gherdeal unor zugravi români cunoscuńi. Căutările acelor decoruri picturale, care ar manifesta o înrudire stilistică cu cel de la Gherdeal, conduc către vechea biserică de lemn din Ilimbav, localitate din judeńul Sibiu. Şi în cazul acestui lăcaş de închinare, scene iconografice se mai păstrează exclusiv la nivelul bolńilor şi al iconostasului. Similitudini pot fi evidenńiate cu uşurinńă, începând cu modul de distribuire a imaginilor pe suprafańa semicilindrică a bolńii din navă. Compunerea scenelor iconografice de pe fruntar, motivul ornamental în colńuri, ales pentru chenare şi mai ales stilul artistic de 160

163 factură populară, în care se disting însă influenńele şcolii brâncoveneşti, sunt acelaşi, la ambele monumente. Din păcate, nici la Ilimbav nu s-a descoperit vreo menńiune cu privire la identitatea zugravilor. Singura inscripńie existentă, vizibilă pe poala de nord a bolńii naosului, face referire la anul , când s-a realizat lucrarea. Stabilirea autorilor celor două opere artistice ar fi rămas în continuare o chestiune nelămurită, dacă nu ne-ar fi atras atenńia studiul dedicat, de preotul şi istoricul de artă Anastasiu Popa, bisericii de lemn din satul Lunca, judeńul Mureş. Cercetătorul a apucat să analizeze şi să fotografieze acest monument, inclusiv picturile murale şi icoanele care-l împodobeau la interior, cu prilejul documentării pe care a întreprins-o la fańa locului, în anul 1932, publicându-şi materialul câńiva ani mai târziu, la Spunem aceasta, pentru că între timp, sătenii din Lunca, după ce-şi înălńaseră o nouă biserică, de zid, au luat hotărârea nefastă să vândă vechiul lăcaş de închinare, construit din lemn, înainte de 1733, cu tot inventarul acesteia, unui magazin de antichităńi din Bucureşti. Cu toate că Anastasiu Popa a încercat stoparea atât de absurdei tranzacńii, sesizând Comisia Monumentelor Istorice din Transilvania, precum şi autorităńile bisericeşti despre sacrilegiul care urma să se producă şi solicitându-le să intervină neîntârziat pentru salvarea monumentului, bisericuńa a fost în cele din urmă demolată, iar valoroasele obiecte liturgice şi de artă care se găseau în patrimoniul acesteia s-au risipit. Împrejurarea distrugerii lăcaşului de cult din Lunca, a făcut ca lucrarea tipărită de Anastasiu Popa să devină o mărturie deosebit de preńioasă. În ceea ce interesează studiul de fańă este evident, comparând imaginile surprinse în 1932, la Lunca, cu decorurile murale păstrate încă la Gherdeal şi la Ilimbav, că avem de-a face cu opere ale aceluiaşi autor. În toate cele trei monumente, picturile sunt foarte apropiate ca stil şi, în bună măsură, şi din punct de vedere iconografic. Mai mult, textele biblice (profeńii şi psalmi) sau evanghelice, care dau titlul temelor şi le dezvăluie semnificańia teologică au fost selectate într-un mod similar, la toate cele trei biserici. De pildă, fragmentul pe care l-am evocat mai sus, în legătură cu 46 I. Abrudan, Biserica de lemn «Buna Vestire», din Ilimbav, în Mitropolia Ardealului, serie nouă, anul XIX, Nr. 3 iulie-septembrie 2009, Sibiu, pp Anastasiu Popa, Biserica de lemn din Lunca (jud. Mureş), în ACMIT, , Cluj; idem, Biserici vechi de lemn din Transilvania şi Maramureş, Extras din Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice, SecŃia Transilvania, IV ( ), Tipografia Cartea Românească, Cluj, 1937, pp

164 imaginea lui Iisus Emanuel, zugrăvită la Gherdeal : TrâmbiŃaŃi temeliile pământului, strigańi munńilor veselie că iată Emanuil păcatele noastre... pironit, la Ilimbav e asociată lui Iisus Pantocrator, într-o redactare foarte asemănătoare: Prea veselińi-vă ceriurilor, trâmbińańi temeliile pământului, strigańi munńilor veselie că iată Emanoil păcatele noastre şi reapare la fosta biserică din Lunca, în varianta : VeseliŃi-vă cerurilor şi trâmbińańi temeliile pământului strigańi munńilor veselie că iată Emanoil păcatele noastre La Gherdeal şi la Ilimbav, au fost alese de zugrav, drept comentariu la imaginea Sfântului prooroc Ioan Botezătorul, aceleaşi cuvinte de laudă, inspirate din troparul Înaintemergătorului Domnului. Scrierile Evangheliştilor sunt şi acestea preluate, peste tot, la fel. Revine, în trei rânduri, până şi notarea greşită a cuvântului Pantocrator, din dreptul icoanei respective, redat în forma Pan(d)ocrator. Faptul că se poate stabili o corespondenńă directă, între un anumit autor şi toate cele trei ansambluri de pictură murală pe care le-am avut în vedere e semnificativ, pentru că istoricul Anastasiu Popa, transcriind în lucrarea sa textul pisaniei bisericii, astăzi dispărută, de la Lunca-Mureş ne oferă de fapt numele autorului sau, mai bine zis, ale autorilor decorurilor pictate. Din inscripńia descoperită de cercetător deasupra uşii din pronaos reieşea că la ANU[L] 1781 S- AU ZUGRĂVIT ACEASTĂ BISERICĂ PRIN OSTENEALA SATULUI ŞI FIIND ZUGRAVI TEODOR ŞI LICĂ. SEPTEMVRIE 5 ZILE şi tot deasupra acestei uşi, în naos era notat iar numele lui TOADER ZUGRAVUL 50. Prin urmare, zugravilor Teodor (Toader) şi Lică 51, autorii decorului mural din biserica de la Lunca, le putem atribui şi ansamblurile de la Gherdeal şi Ilimbav. Rămâne deocamdată nelămurită chestiunea datei la care s-a realizat pictura Gherdealului. InformaŃii în legătură cu activitatea celor doi meşteri precum şi succinte caracterizări a stilului lor artistic întâlnim la istoricul Marius Porumb. Toader Popovici (Toader Zugravul, Popovici Toader Zugrav) a fost un pictor muralist şi 48 I. Abrudan, op. cit., p A. Popa, op. cit., p Ibidem, p Despre activitatea celor doi meşteri în centrul şi partea de nord-est a Transilvaniei, din ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, a se vedea: M. Porumb, Zugravi şi centre româneşti de pictură din Transilvania sec. XVIII, în AIIAC, XIX, 1976, p. 119; idem, DicŃionar de pictură veche românească din Transilvaniasec. XIII-XVIII, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1998, pp

165 de icoane, activ în ultimele decenii ale sec. 18 în Câmpia Transilvaniei şi în părńile Reghinului. Presupunerea că activitatea sa artistică şi-a câştigat-o într-un atelier de tradińie postbrâncovenească este confirmată de colaborarea în 1783 cu Iacov din Răşinari, cunoscut şi apreciat pictor format în łara Românească. Activitatea sa bogată, cunoscută în prezent doar lacunar, cuprinde icoane, dar şi pictură parietală a unor biserici de lemn, colaborând uneori şi cu Lică Zugravul 52. Pictura realizată de acest pictor este plată, fără valorańii pentru redarea volumelor, cu o cromatică echilibrată, subliniată de tuşe de culoare închisă, având un pronunńat caracter decorativ, acordând atenńie detaliilor. Figurile din icoane, cu privire hieratică, au proporńii şi gesturi uneori nefireşti, trădând un artist de factură populară. Fondurile de aur sunt adesea în relief cu motive decorative arhaice 53. Marius Porumb consideră că Toader şi Lică s-ar fi numărat printre elevii zugravului Iacov din Răşinari, alături de care semnează mai multe icoane aflate în Biserica din Frunzeni (jud. Mureş). Acest raport, între maestru şi ucenici, i-ar fi fost sugerat de faptul că inscripńia de pe spatele icoanei Pogorârea Sfântului Duh, de la Frunzeni este scrisă în aşa fel, încât prin mărimea literelor cu care este scris numele lui Iacov, acesta se detaşează net de cel al colaboratorilor săi 54. Pe lângă decorul mural realizat în anul 1781 de Toader Popovici, în colaborare cu Lică, la biserica de lemn din Lunca, mai erau cunoscute până acum alte două lucrări de artă monumentală, care poartă semnătura acestui zugrav. E vorba de decorul interior al bisericii de lemn cu hramul Sfântului Nicolae, din oraşul Reghin, judeńul Mureş, cunoscută şi sub numele de biserica lui Petru Maior - corifeul Şcolii Ardelene fiind pentru o perioadă de timp protopop al Gurghiului şi paroh al acestei biserici. Semnătura lui Toader Zugravul, nu însă şi data la care acesta a lucrat decorul mural, se mai poate observa în absida centrală, lângă uşa 52 Lică presupunem că este pictorul pe care îl vom întâlni la bisericile de lemn din Cuştelnic (jud. Mureş),în 1788, şi la Subpădure (jud. Mureş), în 1789, semnând Vasilie Porfirie Ban din Feisa, Eugenia Greceanu, Tipologia bisericilor de lemn din zona centrală a Transilvaniei,în Monumente Istorice. Studii şi lucrări de restaurare, Bucureşti, 1969, p. 60; apud, Marius Porumb, Un veac de pictură românească din Transilvania - secolul XVIII, Editura Meridiane, Bucureşti, 2003, p. 47, n Marius Porumb, DicŃionar de pictură veche românească din Transilvaniasec. XIII-XVIII, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1998, pp. 308, Marius Porumb, Un veac de pictură românească din Transilvania, p. 47, n

166 nordică a altarului 55. Anastasiu Popa, care a cercetat cel dintâi monumentul, considera că biserica din Reghin s-a zugrăvit după Cel de-al doilea monument care pare să fi fost zugrăvit de Toader, este biserica de lemn din Sărmăşel Gară (comuna Sărmaşu, jud. Mureş), adusă aici în perioada interbelică din satul Dâmbu (com. Sâmpetru de Câmpie, jud. Mureş), unde fusese construită la Decorul mural, care se păstrează în absida principală, i-a fost atribuit de Marius Porumb acestui artist, prin analogie cu pictura uşilor împărăteşti, semnată de Popovici Toader Zugravul, la (sau la 1787, după alte păreri). E, prin urmare, verosimil, să considerăm că actul târnosirii edificiului de cult de la Gherdeal, imediat după terminarea zidirii şi decorarea parńială cu picturi interioare şi la exterior, să se fi petrecut între an la care documentele dovedesc că nu exista încă o biserică în acest sat şi data însemnată pe clopot, ori când cei doi artişti, Teodor Popovici şi Lică, pictau biserica de la Ilimbav. Se mai cuvine să adăugăm, că în această perioadă de început a secolului al XIX-lea, s-au clădit cele mai multe biserici de zid, din părńile sudice ale Transilvaniei M. Porumb, DicŃionar, p A. Popa, op. cit., p M. Porumb, op. cit., p Amintim între acestea biserica din Groapă din Sibiu (1802), bisericile din Arpaşul de Sus (1802), Calbor (1802), Sâmbăta de Jos (1802), Fofeldea (1804), Beclean (1804), Sărata (1806), CârŃişoara (1806), Noul Săsesc (1806), Voievodenii Mici (1809), Viştea de Jos (1487, însă distrusă, şi reconstruită fără a se cunoaşte anul zidirii dinnou, se ştie doar că a fost pictată la 1810), Beneşti (1810), Loamneş (1810), Colun (1811), Retiş (1811), BoiŃa (1812), Săcele (1812). 164

167 165

168 166

169 Scurt istoric al raporturilor dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică Asist. Univ. Dr. Lucian D. Colda Prolegomena Istoria raporturilor dintre Biserica Ortodoxă şi cea Romano-Catolică poate fi caracterizată drept una tumultoasă şi plină de surprize uneori îmbucurătoare, alteori mai puńin plăcute. Rândurile care urmează doresc a se concretiza într-o sinteză care să evidenńieze principalele repere sau puncte din cadrul acestor raporturi. Ne vom opri în special asupra a trei direcńii: A. Istoria relańiilor ecclesiale dintre Bisericile Ortodoxe ale Răsăritului şi cea Romano-Catolică a Apusului; B. Elemente ale dialogului teologic bilateral ortodox-catolic; C. Vizita papei Ioan Paul al II-lea în România. În loc de concluzii, vor fi analizate sumar şi dintr-o perspectivă critică gesturile Bisericii Romano-Catolice în raport cu Biserica Ortodoxă după momentul alegerii cardinalului Joseph Alois Ratzinger în slujirea de episcop al Romei şi cap al Bisericii Catolice. Înaintea analizei propriu-zise a celor trei direcńii menńionate mai sus, se cuvine a face o precizare de ordin tehnic sau terminologic şi anume: pentru a reliefa caracterul catolicităńii Bisericii, aşa cum este el exprimat în Simbolul de CredinŃă Niceo-Constantinopolitan, vom adopta pentru termenul în cauză grafia cu th Catholică, păstrând pentru definirea identităńii Bisericii de rit latin a 167

170 Apusului, termenul Catolică 1. La fel, vom folosi uneori, termenii de Răsărit şi Apus pentru a sugera, de o manieră extensiv-geografică ceea ce se înńelege în mod tradińional ca Biserica Ortodoxă, respectiv Biserică Romano-Catolică, şi termenii greci, respectiv latini, pentru a-i desemna pe credincioşii aparńinători acestor două părńi ale creştinătăńii. A. Istoria relańiilor ecclesiale dintre Bisericile Ortodoxe ale Răsăritului şi cea Romano-Catolică a Apusului 1. Cu toate că titulatura Biserica Ortododxă şi Biserica Catolică aşa cum este ea folosită astăzi a apărut după momentul numit Marea Schismă şi localizat temporal în mod convenńional în anul 1054, reflectă dorinńa celor două mari părńi ale creştinătăńii de a se considera, fiecare în parte, continuatoarea Bisericii Catholice mărturisită în Simbolul de credinńă Niceo-Constantinopolitan şi de a se pretinde, astfel, a fi, la fel, fiecare în parte, păstrătoarea şi chivernistitoarea autentică a tezaurului revelańional, istoricul disputelor dintre Răsărit şi Apus are rădăcini mult mai adânci. Aşa cum dă mărturie istoria bisericească universală, primele raporturi tensionate între Răsărit şi Apus au apărut odată cu recunoaşterea Constantinopolului prin canonul 3 al Sin. II Ecumenic 2, drept Noua Romă, egală în cinste şi onoruri cu Vechea Romă, episcopului Romei păstrându-i-se, totuşi, o anumită întâietate fańă de celelelte scaune apostolice ale Răsăritului, întâietate exprimată cu ajutorul formulei primus inter pares, formulă care excludea, însă, pretenńia jurisdicńională a episcopului Romei asupra întregii Biserici. OpoziŃia Romei fańă de această hotărâre, hotărâre sancńionată ulterior şi de canonul 28 al Sin. IV Ecumenic 3 şi de canonul 36 al Sinodului Trulan 4, era 1 Vezi pentru aceasta excelentul Excurs terminologic al părintelui profesor diacon IOAN I. ICĂ JR., din monumentala sa lucrare de 1040 pagini, apărută sub egida editurii Deisis/Stavropoleos: Canonul Ortododxiei, Vol. 1: Canonul apostolic al primelor secole, Sibiu, 2008, p Iar după episcopul Romei, întâietatea cinstei (primatul de onoare) să o aibă episcopul Constantinopolului, pentru că (cetatea) aceasta este Roma nouă (Cf. Standul accesării din citarea noastră: ). 3 Se acorda Constantinopolului rang dupa Roma veche, iar Constantinopolul va hirotoni numai pe mitropolitii din diecezele: Pont, Asia si Tracia, precum si pe episcopii din tarile barbare ale 168

171 fundamentată pe pretenńia existenńei unui primat de drept divin al episcopului Romei concretizat în slujirea lui petrină, care excludea existenńa unui alt tip de primat, fie el şi de onoare, cu atât mai mult, cu cât acest primat de onoare formulat de Sinoadele Ecumenice amintite era înńeles ca un primat izvorât din raporturile Bisericii cu autoritatea statală imperială, raporturi care pretindeau prezenńa episcopului în oraşul de reşedinńă al împăratului care, de acum, nu mai era Roma, ci Constantinopolul. Încercările ulterioare ale episcopilor Romei de a-şi justifica pretinsa autoritate primańială de drept divin prin recurgerea la fabricarea unor falsuri, precum celebrul Donatio Constantini şi renumitele Decretalii Pseudo- Isidoriene, au dus la escaladarea stării conflictuale dintre Răsărit şi Apus, documentele menńionate neavând în ochii orientalilor nici măcar statutul de eventuale tradińii locale. 2. Yves Congar 5 menńionează două tipuri de analiză ale istoriei schismelor şi tensiunilor dintre Răsărit şi Apus: a) una dintre ele remarcă faptul că, pe parcursul celor 464 de ani, începând cu domnia Sf. Constantin cel Mare ca singur stăpânitor (321), dar mai ales din anul 323 şi terminând cu cel de-al VII-lea Sin. Ecumenic din anul 787, între greci şi latini au existat 5 schisme, totalizând 203 ani; b) cealaltă analiză scoate în evidenńă faptul că, privite dintr-un anume punct de vedere, numărul schismelor poate fi considerat a totaliza 7 astfel de separări dureroase, subsumând 217 ani. diecezelor amintite mai inainte (HTML Document: Standul accesării noastre: ). 4 Înnoind cele legiuite de către cei 150 de sfinńi părinńi, care s-au adunat în această de Dumnezeu păzită şi împărătească cetate, şi de către cei şase sute treizeci care s-au întrunit în Calcedon, orânduim (hotărâm) ca scaunul Constantinopolului să aibă parte (să beneficieze, să se bucure) de întâietăńi (privilegii) deopotrivă (egale) cu ale scaunului Romei vechi, şi ca în lucrurile cele bisericeşti să se facă tot atât de mare ca şi acela, fiind al doilea după acela (can. 28 sin. IV ec), după care să se numere scaunul marii cetăńi a alexandrinilor, apoi ai Antiohiei, şi după acesta acela al cetăńii ierusalimitenilor (Cf. Ecumenice/Canoane_V-VI_ec.pdf; Standul accesării din citarea noastră: ). 5 Y. CONGAR, Zerrissene Christenheit. Wo trennten sich Ost und West?, Edit. Herold, Wien ş.a., 1959, p

172 Aceste schisme ar putea fi încadrate temporal pe o perioadă de 506 ani, cuprinsă între 337, anul trecerii la cele veşnice a Sf. Constantin, şi 843, anul biruinńei definitive asupra ereziei iconoclaste. Cu alte cuvinte, aşa cum remarcă un teolog catolic contemporan 6, pe mai bine din jumătatea timpului în decursul căruia s-au desfăşurat Sinoadele Ecumenice, între Răsărit şi Apus nu a existat practic, datorită acestor schisme mai mici sau mai mari, nici o comuniune ecclesială. Cu toate acestea, nici grecilor, dar nici latinilor nu le-a venit ideea de a contesta caracterul eclesial sau de Biserică al părńii celeilalte. 3. Pe lângă factorii sociali, culturali şi politici, factori predominanńi, de altfel, la baza acestor schisme, precum şi a celei viitoare numită Marea Schismă, au stat şi o serie de factori de natură teologică. Amintim din această perspectivă, succinct, următoarele patru repere, ele fiind, desigur, mult mai numeroase 7 : a) Ridicarea Constantinopolului la rangul de centru al lumii creştine de atunci, fiind şi oraşul în care rezida împăratul, ceea ce a dus la proteste din partea Romei, aşa cum arătam mai sus. Fără a mai insista asupra acestor elemente deja amintite, vom menńiona numai faptul că, în jurul Mării Mediterane, Biserica a cunoscut deja înainte de acest moment o organziare proprie, bazată pe anumite practici sau cutume specifice timpului şi locului. Astfel, anumińi episcopi care rezidau în centre mai însemnate din punct de vedere socio-cultural şi administrativpolitic, au devenit, treptat, responsabili şi cu coordonarea vieńii bisericeşti din centre sau zone mai puńin relevante din perspectivele amintite, ceea ce a dus la desemnarea lor drept mitropolińi, ca urmare, aşadar, a faptului ca ei rezidau într-o metropolă. Prin extensia acestui principiu, episcopii care coordonau activitatea mai 6 E. CHR. SUTTNER, Das wechselvolle Verhältnis zwischen den Kirchen des Ostens und des Westens im Lauf der Kirchengeschichte, în: Repères Oecuméniqoues/Ökumenische Wegzeichen, Nr. 11, September 2002, Publiés par l Institut oecuméniques de l Université de Fribourg/Hrsg. v. Institut für Ökumenische Studien der Universität Freiburg Schweiz, pp ; Idem, Die ekklesiologische Dimension von Schismen. Für ihre Bewertung bedeutsame Fakten aus dem wechselseitigen Verhältnis der Kirchen des Ostens und Westens, în vol. M. KOHLBACHER/M. LESINSKI (editori vol.), Horizonte der Christenheit. Festschrift für FRIEDRICH HEYER, zu seinem 85. Geburtstag (= Oikonomia 34), Erlangen: Lehrstuhl für Geschichte und Theologie des Christlichen Ostens, 1994, pp Idem, Das wechselvolle Verhältnis..., pp

173 multor metropole şi a episcopilor din ele, au fost numińi arhiepiscopi, iar mai târziu, unii dintre ei au devenit patriarhi. Această ordine (táxis) ecclesială a fost, aşadar, creată deja într-o perioadă când Biserica se afla într-o stare de relativă pace în raport cu autorităńile romane, ordine confirmată mai apoi de Sinodul I Ecumenic în anul 325, fapt care a făcut posibilă recunoaşterea Constantinopolului ca fiind egal în privilegii cu Roma, aşa cum s-a statornicit de către Sinoadele II şi IV Ecumenice, precum şi de Sinodul Trulan, lucruri pe care le-am menńionat deja. Desigur, amestecul statului în treburile interne ale Bisericii la acel timp, era aproape inexistent, fapt care a facut posibilă dezvoltarea bisericească menńionată mai înainte, adică o dezvoltare care se baza pe autoritatea apostolică. Scaunele apostolice mai importante îşi bazau autoritatea, printre altele, şi pe faptul că ele fuseseră întemeiate de către Sf. Ap. Petru, devenind, de aceea, scaune petrine ; este vorba de Roma, Alexandria şi Antiochia, de care au aparńinut o perioadă de timp şi centre precum Efes, Cezareea Capadociei şi Cartagina, fapt care îl va determina pe Sf. Ciprian al Cartaginei să afirme că, nu numai episcopul Romei este succesorul direct al Sf. Ap. Petru, ci, fiecare episcop este, la rândul lui, successor atât al Sf. Ap. Petru, cât şi al celorlalńi SfinŃi Apostoli. Această idee a fost reńinută mai apoi de către eclesiologia Bisericilor din Orient, fapt care a făcut posibilă, şi recunoaşterea Constantinopolului Noua Romă ca fiind egal(ă) în onoare şi privilegii cu Roma cea Veche. Hotărârile canoanelor Sinoadelor Ecumenice menńionate mai sus, se constituie, de aceea, întrun model autentic de consens eclesial, căci, în pofida reńinerilor Romei, hotărârile Sinoadelor Ecumenice respective au fost validate şi de reprezentanńii Romei. b) Schisma acachiană ( ) evenimentul cunoscut sub acest nume, a fost cauzat, mai mult, datorită amestecului din ce în ce mai mare al puterii statale în problemele interne ale Bisericii. Momentul decisiv l-a constituit Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon din anul 451, în urma căruia anumite părńi ale Bisericii s- au desprins din trupul ei, organizându-şi propria ierarhie şi folosind o terminologie hristologică de orientare chiriliană, spre deosebire de terminologia calcedoniană, puternic inspirată, pe de-o parte, din teologia antiohiană, iar pe de altă parte, poate 171

174 în cea mai mare parte chiar, de teologia simplă, dar extrem de concisă, a Sfântului Leon cel Mare, papă al Romei. În urma acestei stări de fapt, împăratul Zenon, considerând că o reunificare bisericească grabnică se impunea de la sine pentru binele nu numai al Bisericii, ci şi al statului, a redactat în anul 482 o scriere programatică, un fel de Simbol de CredinŃă cu tentă împăciuitoare, numit Henotikon pe care l-a trimis tuturor scaunelor episcopale ale imperiului spre aprobare. Arhiepiscopul Constantinopolului, Akakios, a semnat acest document, fiind însă singurul care a facut acest gest. Celelalte Biserici, fidele hotărârilor Calcedonului, s-au opus, grupându-se cu Biserica Romei în frunte, într-o acńiune de nerecunoaştere şi neacceptare a Henotikonului. Confruntându-se cu pozińia Constantinopolului de a nu denunńa amestecul imperial şi cu refuzul ferm de a aş-i retrage sprijinul fańă de Henotikon, celelalte Biserici, în frunte cu Roma, au rupt comuniunea cu arhiepiscopul Constantinopolului. Schisma a durat până în anul 519. c) Adaosul Filioque şi de la Fiul. Simbolul de CredinŃă Niceo- Constantinopolitan mărturiseşte în deplină consonanńă cu Sf. Scriptură (In. 15, 26) că Biserica crede în Duhul Sfânt, Domnul de ViaŃă făcătorul, care de la Tatăl purcede. Răspunzând unor cerinńe misionare stringente, Biserica Romei a modificat textul Simboului de CredinŃă amintit, fără consultarea celorlalte Biserici semnatare ale textului respective, aşa cum a fost el adoptat la Sinodul al II-lea Ecumenic din anul 381. Din punct de vedere strict teologic, conflictul legat de acest adaos, rezidă în abordarea diferită de către Răsărit şi Apus a învăńăturii de credinńă referitoare la Sf. Treime. Dacă Răsăritul a rămas fidelă teologiei trinitare a PărinŃilor Capadocieni, Apusul intrat treptat sub tutela şi influenńa crescândă, însă de cele mai multe ori nefastă a teologilor de la curtea carolingiană, cunoscuńi sub numele de teologi franci a promovat o teologie trinitară inspirată, printre altele, de concepńiile trinitare deficitare ale lui Tertulian. În plus, diferenńa de text dintre Crezul profesat de Bisericile Orientale, fidele hotărârilor Sinodului II Ecumenic şi cel profesat de Biserica Romei, deci cu adaosul Filioque, a trecut o mare parte din timp neobservată, Crezul neconstituindu-se decât destul de târziu ca parte 172

175 componentă a oficiului liturgic euharistic, aşa încât concelebrarea a fost posibilă, fără a fi stingherită de acest adaos. O mare parte din vină, pe lângă aceşti factori, o poartă şi înstrăinarea culturală reciprocă, lentă dar sigură, precum şi diferenńele de limbaj şi de vocabular teologic, lucru care a produs suspiciuni atunci când o parte din Biserică folosea un limbaj care, în esenńă, exprima acelaşi lucru, dar nu era posibil de a fi echivalat lingvistic prin vocabularul celorlalte Biserici ale lumii creştine, aşa cum s-a întâmplat într-o anumită măsură, cu hristologia chiriliană raportată la cea leoniană sau la cea antiohiană. S-a ajuns, astfel, la situańia incredibilă, ca Apusul să reproşeze Răsăritului, printre altele, că a falsificat textul Simbolului de CredinŃă, eliminând adaosul Filioque, când, de fapt, tocmai Apusul se afla în situańia de a i se reproşa că a purces la această adăugire nelegitimă. Cu toate încercările sale de a justifica acest act şi de a-l explica prin recursul la unii PărinŃi Răsăriteni care au folosit cu anumite ocazii această expresie, adaosul a devenit una dintre cauzele majore ale rupturii teologice dintre Răsărit şi Apus, unii teologi vazând în el cauza principală a schismei. d) Iconoclasmul a constituit, de asemenea, un factor ce a dus la înstrăinarea Apusului de Răsărit. Fără a insista asupra elementelor teologice ale crizei în cauză, vom specifica numai că, datorită diferenńelor de limbaj tot mai mari, hotărârile Sinodului VII Ecumenic au fost traduse greşit în limba latină, ceea ce a produs în gândirea teologilor franci o adevărată revoltă împotriva bizantinilor, acuzându-i pe aceştia de idolatrie. Dacă pentru creştinătatea răsăriteană cinstirea imaginilor implica dimensiunea sacrului la nivelul său ontologic cel mai profund, adică punând în joc însăşi mântuirea celor care se declarau pro sau contra, pentru Occident prezenńa imaginilor sacre era justificată doar prin utilitatea lor catehetică şi pedagogică. Târziu, când lucrurile au fost clarificate şi Biserica Romei a recunoscut hotărârile Sinodului VII Ecumenic, neîncrederea dintre Răsărit şi Apus cauzată de tońi factorii amintińi inclusiv de disputa iconoclastă, precedată de cea monotelită care a dus la condamnarea papei Honorius I al Romei, era deja prea mare, aşa încât consecinńele aveau să se arate curând. 173

176 4. Evenimentul major care a premers Marea Schismă de la 1054, a fost, fără doar şi poate, disputa cauzată de recunoaşterea, respectiv nerecunoaşterea canonicităńii alegerii laicului Fotie (Photius) pe scaunul patriarhal al Constantinopolului. Disputa a lăsat urme adânci în cadrul raporturilor dintre Răsărit şi Apus şi, cu toate că, în cele din urmă, patriarhul Fotie (Photius) a murit în comuniune cu Biserica Romei, bizantinii au văzut în amestecul nedelicat al episcopului Romei în cadrul acestei dispute a Răsăritului o modalitate de a-şi afirma dorinńa de primat jurisdicńional şi asupra Bisericii Răsăritului. Ca atare, figura patriarhului Fotie a rămas emblema celor care au luptat contra pretenńilor primańiale ale Romei, Biserica Ortodoxă a Răsăritului canonizându-l, în timp ce Biserica Romei l-a considerat secole de-a rândul drept un impostor, intrus, scelerat, fiu al diavolului etc., dar mai ales, cel mai redutabil adversar al ideii de primat roman. Cercetarea contemporană 8 a reuşit să demonstreze, însă, că patriarhul Fotie nu a fost un adversar de temut al ideii de primat roman în Răsărit, ci, în mod paradoxal, martorul de neaşteptat al acestui concept, cu menńiunea că primatul roman pe care el îl atribuia episcopului Romei, nu era unul de jurisdicńie, ci unul în conformitate cu hotărârile Sinoadelor Ecumenice. Din nefericire, numele lui a fost antrenat de către polemica sterilă antilatină, respectiv antibizantină, într-o acńiune de adâncire a neîncrederii Răsăritului fańă de Apus şi de înstrăinare teologică reciprocă 9. 8 A se vedea pentru aceasta şi micul nostru studiu: Constantinopolul şi ortodoxia credinńei: Sfântul Fotie cel Mare al Constantinopolului martorul de neaşteptat al conceptului de primat roman în Răsărit? Câteva considerańii asupra unei controverse, în Îndrumător Bisericesc pe anul de la Hristos 2007, Anul 155, Sibiu, 2006, pp V. pt aceasta: E. CHR. SUTTNER, Das wechselvolle Verhältnis..., pp ; De asemenea: L. D. COLDA, Constantinopolul şi ortodoxia credinńei: Sfântul Fotie cel Mare al Constantinopolului martorul de neaşteptat al conceptului de primat roman în Răsărit? Câteva considerańii asupra unei controverse, în: Îndrumător Bisericesc, Nr. 155, Sibiu, 2007, pp ; Idem, Între Roma şi Constantinopol. O viańă, o istorie, un destin: patriarhul Fotie al Constantinopolului şi epoca sa, în: Revista Teologică, Nr. 3, Sibiu, 2006, pp (Articolul a fost publicat şi anterior, într-o formă uşor modificată, în trei părńi, în periodicul Telegraful Român [= TR], după cum urmează: TR, Nr /2001, p.5 şi p. 6; TR, Nr /2001, p. 2; TR, Nr /2001, p. 6); Idem, Figuri, concepte şi evenimente din istoria Bisericii: Patriarhul Fotie al Constantinopolului şi disputele cu latinii, în rev. Orizonturi Teologice, Nr. 3, Oradea, 2000, pp ; Idem, Aspecte din istoria Bisericii: Conflictul dintre papa Nicolae I al Romei şi Sfântul Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului. Câteva considerente asupra legăturilor acestuia din urmă cu armenii, în Îndrumător Bisericesc, Nr. 157, Ed. Andreiană: Sibiu, 2009, pp

177 5. Momentul celei mai dureroase despărńiri dintre Răsărit şi Apus, este, fără îndoială, ceea ce astăzi numim Marea Schismă de la Nu vom insista aici şi acum asupra acestui moment, el fiind arhicunoscut. Vom menńiona numai faptul că, ceea ce la început a fost perceput drept o nouă ceartă numai între Constantinopol şi Roma, comuniunea celorlalte scaune ale Răsăritului cu Roma nefiind întreruptă căutându-se, dimpotrivă, din partea unor scaune episcopale sau a unor episcopi medierea conflictului a ajuns să antreneze mai apoi toate scaunele apostolice ale Răsăritului, schisma generalizându-se şi nefiind vindecată total nici în zilele noastre. Încercările de unire dintre Roma şi Biserica Ortodoxă, aşa cum au fost ele propuse de sinoadele unioniste de la Lyon (1274) şi Ferrara-FlorenŃa, s-au soldat cu eşecuri la fel de răsunătoare. Reforma protestantă din secolul al XVI-lea, a determinat Roma să caute sa-şi refacă numărul credincişilor pierduńi, apelând la forńa armelor şi la metodele mai puńin morale şi creştineşti, dezvoltând un prozelitism agresiv în cadrul popoarelor ortodxe aflate fie sub dominańie otomană, fie sub cea habsburgică. Este vorba de ceea ce se cunoaşte sub numele de uniatism, fapt considerat de lumea ortodoxă a fi de o gravitate extraordinară. Ca urmare a acestor evenimente, înstrăinarea dintre Biserica Ortodoxă şi cea Romano-Catolică a degenerat în cele din urmă în sentimente de ură şi de dispreń. Astfel, în anul 1729, Roma a interzis orice formă de comunicatio in sacris cu ortodocşii, iar în anul 1755, ca răspuns la metodele de convertire forńată la catolicism prin intermediul uniatismului, comuniunea Bisericilor Ortodoxe reînnoieşte anatemele îndreptate împotriva Romei, considerându-i din acest moment pe catolici drept pagâni, necurańi, eretici, neluminańi şi nebotezańi. Apelurile papilor de la Roma din cea de-a doua jumătate a secolul al XIXlea (de ex. Pius al IX-lea şi Leon al XIII-lea) şi din prima parte a secolului al XXlea de reîntoarcere a ortodocşilor în staulul Bisericii Romei, considerată a fi mater et magistra 10 (Ioan al XXIII-lea), au rămas fără rezultatul scontat, ortodocşii 10 A se vedea pentru aceasta: HEINRICH DENZINGER (HENRICI DENZINGER), Kompendium der Glaubensbekenntnisse und kirchlichen Lehrentscheidungen. Verbessert, erweitert, ins Deutsche übertragen und unter Mitarbeit von HELMUT HOPING herausgegeben von PETER HÜNERMANN (Enchiridion symbolorum definitionum et declarationum de rebus fidei et morum. Quod emendavit, auxit, in linguam germanicam transtulit et adiuvante HELMUTO HOPING edidit PETRUS HÜNERMANN), 175

178 răspunzând de fiecare dată cu o contrainvitańie, de renunńare a catolicilor la erezie şi întoarcere la ortodoxie (de ex., enciclica patriarhilor ortodocşi din ). Lucrurile păreau intrate într-o fundătură, mai ales odată cu proclamarea de către Biserica Romano-Catolică a episcopului Romei la Conciliul I Vatican (1870) drept cap al Bisericii, beneficiind de harisma infailibilităńii în materie de morală şi credinńă atunci când se exprimă ex cathedra, neavând nevoie de consensul Bisericii. Enciclica Mystici corporis 12 din 22 iunie 1943 a papei Pius al XII-lea, identifica Biserica Catholică cu cea Romano-Catolică, riturilor Orientale şi Bisericilor aferente lor, recunoscute de predecesorul său, papa Pius al XI-lea, fiindu-le atribuite doar un statut de Biserici locale, inferioare celor locale de rit roman. Biserica Romano-Catolică era identificată şi câńiva ani mai târziu, în 1950, la 12 august, în enciclica Humani generis 13 cu Biserica instituită de Hristos: Ecclesia Catholica Romana est Ecclesia Christi 14. Pentru creştinii necatolici era reînnoită aserńiunea Sf. Ciprian al Cartaginei: Extra Ecclesiam nulla salus Zorii unei noi ere în cadrul raporturilor dintre ortodocşi şi catolici va fi inaugurat odată cu convocarea Conciliului II Vatican în anul 1962, de către papa Ioan al XXIII-lea şi continuat de succesorul lui, papa Paul al VI-lea. Ortodocşii au participat ca şi observatori, ca frańi separańi 16 la acest conciliu general al Bisericii Catolice. 39. Auflage (Editio XXXIX), Herder: Freiburg im Breisgau (Friburgi Brisgoviae)/Basel (Basileae)/Rom (Romae)/Wien (Vindobonae), 2001 (MMI), citat de aici înainte ca DH; Textul latin complet al enciclicei în: Acta Apostolicae Sedis (= AAS) 53 (1961) TEODOR M. POPESCU, Enciclica patriarhilor ortodocşi de la Studiu introductive, text şi traducere, în rev. Biserica Ortodoxă Română, Nr /1935, pp şi în extras, 144 p. (Textul enciclicei poate fi accesat şi la următoarea adresă web: 12 DH ; Textul latin complet al enciclicei în: AAS 35 (1943) DH ; Textul latin complet al enciclicei în: AAS 42 (1950) AAS 42 (1950) Ep. 73, 21. Papa PIUS AL IX-LEA, folosind această expresie într-un timp în care Biserica Romano- Catoloică lupta împotriva Indiferentismului o lega de o alta ignorantia invincibilis. Vezi pentru aceasta Enciclica Quanto conficiamur moerore, adresată episcopilor Italiei, la 10 august 1863, în: DH UR 3: RelaŃiile dintre frańii despărńińi şi Biserica Catolică (Textul integral al documentului în limba română poate fi accesat şi la următoarea adresă de web: Standul accesării noastre: ). 176

179 Documentele Conciliului II Vatican poartă, fără, îndoială, şi amprenta consultărilor teologice cu teologii ortodocşi trimişi ca observatori. Cele mai importante în acest sens, sunt din punct de vedere ecclesiologic constituńia dogmatică despre Biserică Lumen gentium (= LG), decretul despre ecumenism Unitatis redintegratio şi cel referitor la Bisericile Orientale Orientalium ecclesiarum. Se observă în toate acestea, dorinńa sinceră de deschidere a Bisericii Romano-Catolice spre ortodocşi, numińi de acum înainte frańi separańi şi fańă de Bisericile Ortodoxe, considerate a fi Biserici locale surori sau Biserici particulare. ConstituŃia Lumen gentium va căuta re-explicarea slujirii episcopului Romei într-un cadru de colegialitate episcopală, papa fiind relańionat astfel cu ceilalńi episcopi, dispărând astfel impresia lăsată de Conciliul I Vatican din anul 1870, a unei structuri piramidale, în vârful căreia ar fi papa, episcopii fiind doar nişte delegańi ai lui în teritoriu. Totuşi, constituńia amintită, nu a reuşit să integreze total acest model ecclesiologic, textul constituńiei lăsând impresia a două modele ecclesiologice oarecum mai mult paralele decât convergente. Ea este, totuşi, meritorie, prin aceea că, papa este legat de colegiul episcopal, neputându-şi exercita atribuńiile specifice slujirii sale fără acest colegiu episcopal. Însă, nici episcopii nu-şi pot exercita slujirea lor sacramental-pastorală în chip legitim fără comuniunea canonică, liturgică şi sacramentală cu episcopul Romei, care este capul acestui colegiu. B. Elemente ale dialogului teologic bilateral ortodox-catolic Marele merit al Conciliului II Vatican, în raport cu lumea ortodoxă, a fost însă, acela prin care, la finalul său, s-a purces reciproc la anularea anatemelor aruncate în anul 1054, punându-se bazele unui dialog al iubirii care, mai apoi, în anul 1980, s-a transformat într-un dialog teologic al adevărului, care are adrept scop refacerea unităńii pierdute între creştinii ortodocşi şi cei catolici. Gesturile de frăńietate ale papilor de la Roma raportate la Biserica Ortodoxă reprezentată simbolic prin patriarhul ecumenic şi prin diferińi delegańi, vizitele reciproce şi schimbul de daruri, au constituit baza începerii acestui dialog. 177

180 Fără a insista pe amănuntele legate de acesta 17, dorim să precizăm doar că, cel mai mare obstacol în calea atingerii unităńii dintre ortodocşi şi catolici, este, fără doar şi poate, modalitatea actuală de exercitarea a primatului în sânul Bisericii de către episcopul Romei. De găsirea unui consens în această privinńă, depind, în ultimă instanńă, şi valorificarea la maximum a convergenńelor teologice relizate în cadrul dialogului oficial până în acest moment. Asupra acestor convergenńe ne vom opri şi noi mai departe, reliefând aspectele principale legate de acestea. Dialogul teologic propriu-zis a debutat în anul 1980 la Patmos-Rodos, adoptându-se un plan, o metodă şi o listă de teme propuse pentru prima etapă a dialogului care, în cele din urmă, are ca scop restaurarea comuniunii depline între cele două Biserici. Ritmul întâlnirilor propus atunci şi anume, ca ele să se desfăşoare odată la doi ani, a putut fi Ńinut numai până în anul Pe parcursul acestor 10 ani comisia mixtă de dialog s-a întrunit de 6 ori în sesiune plenară, după cum urmează: a) Patmos-Rodos, 1980; b) München, 1982; c) Creta, 1984; d) Bari, ; e) Valamo, 1988; f) Freising, Aceste întruniri au dus la adoptarea a trei documente de convergenńă teologică. Este vorba de: 17 O sinteză a istoriei dialogului teologic ortodox-catolic poate fi găsit la IOAN I. ICA JR., Important accord teologic ortodox-catolic pe tema sinodalităńii şi autorităńii pe marginea celei de-a X-a sesiuni plenare a Comisiei Mixte InternaŃionale pentru Dialog Teologic între Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică. Ravenna, 8-15 oct. 2007, în rev. Studii Teologice, Nr 3/2007, pp O altă sinteză a istoriei dialogului poate fi accesată şi la următoarea adresă web: Standul accesării noastre: Alte lucrări de referinńă: a) *** The Quest for Unity: Orthodox and Catholicism Dialogue, Documents of the Joint International Commission and Official Dialogues in the United States, , ed. by JOHN BORELLI and JOHN H. ERICKSON, St. Vladimir s Seminary Press,a Crestwood, New-York and U.S. Catholic Conference, Washington, D.C., 1996; b) Pr. lect. dr. I. MARGA, În dragoste şi adevăr. Dialogul teologic oficial ortodoxo-catolic, de la Rhodos la Balamand, Ed. Paralela 45, Sibiu, 2000 (lucrarea conńine o listă bibliografică foarte bogată privind desfăşurarea dialogului până în anul 1994). 178

181 a) Misterul Bisericii şi al Euharistiei în lumina misterului Sfintei Treimi (München, 1982); b) CredinŃă, Taine şi unitatea Bisericii (Bari, 1987); c) Taina PreoŃiei în structura sacramentală a Bisericii cu referire deosebită la importanńa succesiunii apostolice pentru sfinńirea şi unitatea poporului lui Dumnezeu (Valamo, 1988). În februarie 1990, comitetul de coordonare de la Moscova a pregătit pentru sesiunea din iunie de la Freising proiectul de document cu titlul: ConsecinŃe ecclesiologice şi canonice ale naturii sacramentale a Bisericii: sinodalitate şi autoritate în Biserică. Din nefericire, acest proiect de document nu a mai ajuns sa fie discutat din cauza problemelor ridicate de acńiunile prozelitiste ale Bisericilor greco-catolice din Ucraina şi România. Doi ani mai târziu, în 1992, întâi-stătăorii Bisericilor Ortodoxe întrunińi la Constantinopol, au protestat împotriva acńiunilor prozelitiste uniate. În aceste condińii, sesiunile a VI-a şi a VII-a plenare ale dialogului teologic au adoptat două documente privitoare la uniatism, prin care se dezaprobau acńiunile prozelitiste ale Bisericilor greco-catolice, acestea fiind recunoscute de către partea ortodoxă numai prin iconomie temporară drept parte a comuniunii catolice, până la reglementarea definitivă a statutului lor în raport cu Biserica Romano- Catolică. Primul document din cele două amintite, era, de fapt, o declarańie comună, adoptată la Freising deja în anul 1990; cel de-al doilea document, a devenit cunoscut sub numele de Documentul de la Balamand (1993): Uniatismul ca metodă de unire în trecut şi căutarea actuală a deplinei comuniuni 18. Dacă pentru Vatican Documentul de la Balamand a reprezentat o soluńie satisfăcătoare, fiind adoptat mai apoi chiar şi de către Bisericile unite cu Roma din Orientul Apropiat şi Ucraina, el a provocat între Bisericile Ortodoxe o adevărată criză, fiind respins de Bisericile Ortodoxe ale Greciei, Serbiei, Bulgariei şi 18 A se vedea pentru aceasta: Dr. ANTONIE PLAMADEALA, Uniatismul, metodă de unire din trecut şi căutarea actuală a deplinei comuniuni. Documentul de la Balamand, text şi comentariu, Sibiu,

182 Ierusalimului, acestea nefiind, de fapt, reprezentate la Balamand. A fost adusă chiar acuza de trădare a Ortodoxiei la adresa Bisericii Ortodoxe Române şi a Bisericii Ortodoxe din Patriarhia Antiohiei, care au salutat documentul ca fiind unul profetic. Principala temere era legată de faptul că, prin acest document, Vaticanul va relua în mod subversiv acńiunile de unire mascată cu Roma, datorită, mai ales, recunoaşterii Bisericii Catolice ca Biserică soră, cu Taine valide, înaintea discutării şi rezolvării chestiunilor de natură dogmatică ce deosebesc cele două Biserici: primat, infailibilitate, Filioque, purgatoriu, har creat, folosirea azimei în locul pâinii dospite la celebrarea Euharistiei, imaculata concepńie etc. Anul 1995 a adus cu sine sentimental blocării iremediabile a dialogului. Totuşi, în urma vizitei patriarhului ecumenic Bartolomeu I al C-polului la Roma (27-29 iunie 1995), comisia interortodoxă reunită în Fanar, hotărăşte continuarea dialogului, pe tema ImplicaŃii ecclesiologice şi canonice ale uniatismului. Cea de-a VIII-a sesiune, întrunită la Baltimore între 9-19 iulie 2000 pentru a discuta această chestiune, şi-a desfăşurat lucrările într-o atmosferă tensionată. Aşa cum sublinia atunci părintele profesor arhid., Ioan I. Ică jr., membru al comisiei ortodoxe de dialog, tot ceea ce s-ar fi putut spune în comun despre uniatism privit ca efect, s-a spus, nediscutându-se însă cauza acestuia în mod direct, adică fără a se aborda problema primatului papal. Impasul dialogului a fost deblocat abia în anul 2005 când, în urma consultărilor avute de către mitropolitul Ioannis Zizioulas cu reprezentanńii fiecărei Biserici Ortodoxe autocefale, s-a hotărât de comun accord reluarea discuńilor cu partea catolică. SperanŃele erau de data aceasta mari, ele fiind legate şi de persoana nou-alesului papă, fostul cardinal Joseph Alois Ratzinger, cu numele de Benedict al XVI-lea. Sesiunea a IX-a plenară a dialogului s-a desfăşurat la Belgrad în anul 2006, luându-se în discuńie documentul elaborate la Moscova în anul 1990: ConsecinŃe ecclesiologice şi canonice ale naturii sacramentale a Bisericii: sinodalitate/conciliaritate şi autoritate în Biserică. Trecând peste episodul dezbaterilor furtunoase dintre reperzentanńii patriarhiei ruse şi cei ai delegańiei constantinopolitane în urma cărora s-a ajuns la situańia paradoxală ca o dispută internă ortodoxă să fie arbitrată de un cardinal al 180

183 Bisericii Romano-Catolice (Walter Kasper), documentul a fost adoptat în sesiunea de la Ravena din 8-15 octombrie 2007, reprezentând un pas important pe calea dialogului teologic bilateral, documentul prezentând un consens teologic asupra ideii de primat la nivel local, regional şi universal-ecumenic, în conformitate cu Canonul 34 Apostolic. Astfel, s-a căzut de comun accord ca, în situańia în care cele două Biserici vor putea relua comuniunea sacramentală, primatul la nivel universal-ecumenic, dar înńeles nu ca primat jurisdicńional, ci de slujire în cadrul comuniunii celorlalńi protoi regionali, îi revine, conform vechii tradińii a primului mileniu, episcopului Romei 19. Ultima fază a dialogului teologic s-a consumat anul acesta, în 2009, la Pafos, în insula Cipru, unde s-a luat în discuńie rolul episcopului Romei în cadrul comuniunii eclesiale a primului mileniu, această sesiune urmând a fi continuată anul viitor (2010) la Viena, în perioada septembrie, când se doreşte şi elaborarea unui document comun referitor la tema luată în discuńie 20. C. Vizita papei Ioan Paul al II-lea în România În perioada 7-9 mai s-au împlinit anul acesta 10 ani de la istorica vizită a Papei Ioan Paul al II-lea în România, vizita fiind considerată unul dintre cele mai importante evenimente ecclesiale din secolul al XX-lea, fiind prima vizită a unui papă al Romei într-o Ńară majoritar ortodoxă, după Marea Schismă din anul Pe acest papă al Bisericii Catolice, supranumit deja cel Mare, vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist trecut şi el la Domnul, îl numea fiu al credinńei 21, reliefând astfel importanńa covârşitoare a misiunii pastorale a acestui suveran pontif. Vizita a putut avea loc în contextul atmosferei de apropiere dintre cele două Biserici şi pe baza dialogului teologic bilateral, nefiind, din fericire, umbrită de disputele legate de problematica Bisericilor greco-catolice. Deosebit de 19 Cf. IOAN I. ICA jr., Important accord teologic ortodox-catolic, p A se vedea pentru aceasta şi Comunicatul întâlnirii de dialog catolico-ortodox de la Paphos, postat la următoarea adresă: 21 Cf. Manifestări cultural-religioase la 10 ani de la vizita Papei (comunicat)/ (Bucureşti). Articolul poate fi accesat online la următoarea adresă web: Standul accesării noastre:

184 interesantă a fost remarca Sfântului Părinte la sosirea în România şi anume, că a venit ca pelerin în Grădina Maicii Domnului 22, pentru a se bucura de ospitalitatea, preńuirea şi spiritualitatea poporului român, a cărui Ńară este considerată a fi punte între Orient şi Occident 23. Această remarcă este deosebit de importantă dacă ne gândim la învăńătura Bisericii Catolice referitoare la primatul de jurisdicńie al episcopului Romei prin aceea că, Sfântul Părinte nu a dorit să afirme cu orice preń această calitatea sa conferită de Biserica Catolică, de primat al acesteia, el decalrându-se doar un umil pelerin venit la fratele său întru slujire, venerabilul Patriarh Teoctist. Aceste accente arată de fapt că, slujirea întru comuniune sacramentală este un deziderat posibil, chiar ideea de primat putând fi soluńionată acceptabil pentru ambele părńi. Este de fapt, ecoul celor cerute de către Sanctitatea Sa în enciclica Ut unum sint 24, prin care îşi exprima dorinńa ca slujirea Sa petrină să poată fi astfel definită, încât ea să fie acceptată de către tońi. Nu este vorba de o punere în discuńie a ideii de primat în sensul renunńării la practicarea lui, ci de o redefinire a elementelor care alcătuiesc slujirea pe care el o presupune, astfel încât aceste elemente să concorde cu tradińia nedespărńită a primului mileniu, pentru a putea sluji astfel unităńii. Unitatea eclesială nu poate fi definită drept o măsură organizatorică sau administrativă; ea are o dimensiune pnevmatică, spirituală, fiind un dar al Duhului Sfânt. Desigur, aceasta trebuie să fie reflectată în unitatea vizibilă din Biserică, îmbinând astfel, elementul divin cu cel uman, aşa cum se afirmă şi în ConstituŃia Dogmatică despre Biserică «Lumen gentium» (8), a Conciliului II Vatican; mai mult, această unitate trebuie să comporte o dimensiune profund sacramentală. În pofida tuturor schismelor, în baza Sfintei Taine a Botezului care ne altoieşte în 22 PAPA IOAN PAUL AL II-LEA, łară punte între Orient şi Occident, în pragul unui nou mileniu întemeiază-ńi viitorul mai departe pe stânca tare a Evangheliei. Discurs din timpul ceremoniei de bunvenit Ńinut la Aeroportul Băneasa, în vol. omagial Vizita apostolică a lui ioan Paul al II-lea în România, mai 1999/Voayage apostolique de Jean-Paul II en Roumanie/Apostolic Visit of John Paul II to Romania, L`Osservatore Romano MARIO AGNES, Directeur, Cahier special FRANCESCO M. VALIANTE, Chargé d édition, pp Ibidem. 24 Textul enciclicei în limba latină poate fi accesat la următoarea adresă web: (Standul accesării noastre: ), iar în limba română, la adresa: (Standul accesării noastre: ). 182

185 trupul tainic al lui Hristos, creştinii rămân pe mai departe frańi şi surori în Domnul Iisus Hristos (Lumen gentium 15; Unitatis redintegratio 3). Dimensiunea aceasta sacramentală poate fi observată numai în slujirea apostolică a episcopului, ea fiind păstrată atât în Biserica Ortodoxă, cât şi în cea Catolică, aşa după cum s-a stabilit în documentele de convergenńă ale dialogului amintite mai sus, cele două Biserici recunoscându-si Sfintele Taine şi slujirea apostolică în mod reciproc. Ca urmare a acestui fapt, Biserica Catolică priveşte Bisericile Ortodoxe locale ca Biserici surori ale Bisericilor Catolice locale (Unitatis redintegratio 14). Conciliul II Vatican a recunoscut importanńa capitală a Bisericilor Orientului organizate în Patriarhii, în oikonomia lui Dumnezeu referitoare la creańia Sa (Lumen gentium, 23; Orientalium ecclesiarum 5). De aceea, aşa cum se exprima Papa Ioan Paul al II-lea, Biserica lui Hristos respiră cu cei doi plămâni, simbolizańi de Bisericile Orientului, respectiv ale Occidentului, deci prin Biserica Ortodoxă şi cea Catolică (Ut unum sint 54). Toate aceste idei au fost exprimate şi prin gestul papei Ioan Paul al II-lea de a vizita o Biserică majoritar ortodoxă. Desigur, durerea pricinuită de neputinńa concelebrării euharistice în momentul vizitei, a fost exprimată simbolic prin schimbul de potire goale cu patriarhul Tecotist, arătând prin aceasta lumii că există, totuşi, o dorinńă puternică în acest sens, care se speră a fi împlinită cu ajutorul dialogului teologic menit să lămurească diferenńele teologice dintre cele două Biserici. Din această perspectivă trebuie înńeleasă şi invitańia adresată teologilor ortodocşi de a face propuneri concrete pentru reconfigurarea slujirii petrine în cadrul primatului episcopului Romei, slujire care să se încadreze într-o ecclesiologie de tip communio/koinonía (Ut unum sint 88-96) Discursurile Papei Ioan Paul al II-lea prilejuite de vizita sa în România, pot fi accesate şi online în limba română la adresa: (Standul accesării noastre: ). De asemenea, documentele Conciliului II Vatican, pot fi citite într-o traducere în limba română la următoarea adresă: er=datap; O altă referinńă importantă este şi una dintre conferinńele Cardinalului Walter Kasper, preşedintele Consiliului Papal pentru Unitatea Creştinilor, intitulată Orthodoxie und katholische Kirche, postat la adresa: (Standul accesării noastre: ). 183

186 În loc de conluzii SperanŃe noi în legătură cu realizarea de noi convergenńe în cadrul dialogului ortodox-catolic au fost exprimate cu ocazia alegerii cardinalului Joseph Alois Ratzinger, Prefectul CongregaŃiei pentru Doctrina CredinŃei, ca suucesor al Papei Ioan Paul al II-lea, cu numele de Benedict al XVI-lea. Personalitate teologică deosebită, papa Benedict al XVI-lea a trezit însă controverse cu mult înaintea alegerii sale ca episcope al Romei; sunt binecunoscute reacńiile trezite mai ales în lumea protestantă de cele două documente elaborate de către CongregaŃia pentru Doctrina CredinŃei în anul 2000 şi semnate de Prefectul ei de atunci, cardinalul Joseph Alois Ratziner. Este vorba de declarańia Dominus Jesus 26 şi de celebrele Note 27 adresate conefrinńelor episcopale catolice. Trecând peste disputele provocate de acestea, remarcăm, totuşi, faptul că, acestea conńin importante elemente dogmatice care pot servi unor viitoare convergenńe teologice ortodox-catolice, cum ar fi cele din domeniul pnevamtologiei sau eclesiologiei şi sacramentologiei. Ne vom opri aici numai asupra unui gest, care a ridicat o serie de întrebări legate de direcńia viitoare a dialogului teologic bilateral. Este vorba de renunńarea de către papa Benedict al XVI-lea, la titlul de patriarh al Occidentului. Primele reacńii au fost contradictorii. Astfel, cardinalul Achile Silvestrini declara că este vorba de un gest pur ecumenic, motivat de dorinńa de a elimina confuzia sau comparańia între jurisdicńia universală a papei şi cea particulară a patriarhilor răsăriteni, primatul papal fiind unul petrin, neputând fi confundat cu prerogativele unui patriarh, fie el şi al Occidentului. 26 Erklärung Dominus Jesus der Kongregation für die Glaubenslehre, über die Einzigkeit und die Heilsuniversalität Jesu Christi und der Kirche (6. August 2000), în Verlautbarungen des apostolischen Stuhls, Nr. 148/2000 şi în vol. M. J. RAINER (ed.), Dominus Jesus Anstößige Wahrheit oder anstößige Kirche? Dokumente, Hintergründe, Standpunkte und Folgerungen (= WPTheol 9), Münster/Hamburg/London, 2001, pp Documentul poate fi accesat şi la următoarea adresă web: ominus-iesus_ge.html (Standul accesării noastre ). 27 Note der Kongregation für die Glaubenslehre, über den Ausdruck Schwesterkirche, în vol. M. J. RAINER (ed.), Dominus Jesus..., pp

187 Acest gest, nu era, la urma urmei, unul total surprinzător, deorece, pentru cunoscători, distincńia aceasta între primat universal şi slujirea patriarhală, era o idee mult mai veche exprimată de către Joseph Ratzinger în anul 1969, pe când era professor de dogmatică în Regensburg. Totuşi, faptul renunńării la acest titlu, menńinându-le pe acelea de vicar al lui Hristos şi pontif suprem, sugerând jurisdicńia universală a episcopului Romei, este unul care crează teologilor ortodocşi serioase dificultăńi şi justificate îndoieli referitoare la sinceritatea Vaticanului în raport cu Biserica Ortodoxă şi cu dialogul teologic bilateral. DificultăŃile rezultă mai ales din aceea că, prin renunńarea la titlul de patriarh al Occidentului, papa nu mai este unul dintre ceilalńi patriarhi şi episcopi, ceea ce ar putea duce la următoarele situańii 28 : a) fie se ajunge la o autolimitare a jurisdicńiei pontificale, ceea cea ar avea drept consecinńă sporirea comuniunii intercatolice prin crearea de noi patriarhii în sânul lumii catolice, aşa cum fusese propus de profesorul Ratzinger în anul 1971, b) fie se ajunge la un efect diametral opus, de diminuare a comuniunii intercatolice, prin sporirea jurisdicńiei universale nemijlocite, ceea c ear putea echivala şi cu un avertisment dat ortodoşilor în ce fel de termeni NU va fi posibilă discutarea temei primatului Romei în cadrul dialogului teologic. După cum se observă, ecclesiologiile profesate de cele două Biserici continuă să conńină puncte divergente serioase, iar un gest ca cel al papei Benedict al XVI-lea de a renunńa la titlul de patriarh al Occidentului, nu poate decât să îngreuieze desfăşurarea dialogului teologic bilateral, greutate accentuată şi de alte gesture, precum cel al publicării în 2007 de către Vatican al celor 5 întrebări şi răspunsuri despre natura Bisericii 29, document ce reia elementele controversate din alte documente, precum Dominus Jesus, sau idei ultramontaniste, precum cele exprimate în ConstituŃia Pastor aeternus a Conciliului I Vatican (1870), prin care este afirmată superioritatea şi infailibilitatea episcopului Romei în raport cu ceilalńi episcopi. 28 Mai pe larg despre aceste gest, să se vadă: ION I ICA JR., Papa renunńă la titlul de patriarh al Occidentului. SemnificaŃiile posibile ale omiterii unui titlu pontifical vechi de 1500 de ani, în Inter, revista română de studii teologice şi religioase/romanian review for theological and religious studies, vol. II, Nr. 1-2/2008 (Cluj-Napoca/Sibiu/Craiova/Bucharest/Chisinau), pp Vezi pentru aceasta: Idem, Important accord teologic ortodox-catolic, pp

188 Sperăm, totuşi, că, evoluńiile viitoare ale dialogului teologic şi ale raporturilor Bisericii Catolice cu Biserica Ortodoxă, să infirme aceste perspective deloc îmbucurătoare şi să prevaleze nu interesele individuale, ci harul Sfântului Duh, Domnul de viańă făcătorul, Care de la Tatăl purcede (In. 15, 26). 186

189 Aspecte de fenomenologie liturgică creştină şi religioasă. Simbol, mit sau sacramente - mitologia profană sau mistagogia sacramentală creştină? Protos. Dr. Nathanael Neacşu Abstract: In this paper we are trying to analyse the difference between the religious and the Christian symbol. In fact, we wanted to underline the essential difference which exists between the religious and Christian process of spiritual perfection of man. Every spiritual act of man, out of the Revelation of Jesus Christ, has in rapport with the sacraments of the Church, an iconic sense. Each religious act of man discovers the plenitude of relationship between man and God which exists in Christian faith. The sacraments of the Christian Church, which are a summa of symbols, have been instituted by the Jesus Christ which is God and Man in the same time. Also, we can realise a perfect contact and communion with the Absolute Being in the perspective of St. Mysteries of the Church which transmits us the Holy Grace of the St. Trinity. Din punct de vedere fenomenologic toate expresiile religioase ale omului au valoare de simbol. 1 Cum ar sublinia M. Eliade simbolul este o notă ce Ńine de însăşi constituńia omului - este modul prin care inconştientul religios al acestuia se face cunoscut. 2 Pe de altă parte întreaga existenńă are un caracter simbolictranscendent 3 ceea ce înseamnă că, nu numai omul este în sine o fiinńă simbolică/iconică, ci şi relańia omului cu lumea şi cu tot ce-l înconjoară are implicańii simbolice. Simbolul are, deci, foarte multe forme şi înńelesuri având tot atâtea dimensiunii câte conńinuturi sau tipuri de relańii susńine. 1 Martin VELASCO, Introducere în fenomenologia religiei, Ed. Polirom, Iaşi, 1997, p M. ELIADE, Mefistrofel şi Androginul, Humanitas, Bucureşti, 1995, p Pr. Prof. D. STĂNILOAE, Simbolul ca anticipare şi temei al posibilităńii icoanei, Studii Teologice, X (1957), nr. 7-8, p

190 Fenomenul religios în integralitatea sa presupune cel puńin formal, în actele sale, simbolul. Prin el se împărtăşeşte omului cunoaşterea şi viańa Celui Nevăzut. Pe de altă parte, omul are, la rândul său, capacitatea de a crea simboluri ce vorbesc sau transmit un tezaur spiritual de neimaginat pe care altminteri acesta nu l-ar fi putut exterioriza. 4 Aşadar, simbolul există şi de la sine, şi, în acelaşi timp, există şi din necesitatea omului de a participa la mister şi prin aceasta de a-şi realiza destinul său prin desăvârşire. Omul nu poate să fiinńeze fără simbol sau mai bine zis simbolul este mijlocul prin care acesta se legă de cele dumnezeieşti. Întâlnirea omului cu divinul are loc prin simbol care departe de a fi o reprezentare a unei realităńii inexistente, el este modalitatea de a pune împreună (simbol vine de la grecescul -συµβάλλειν- a pune împreună, a unii ) două existenńe. În sens teologic creştin simbolul nu preînchipuie ceva, ci descoperă şi îl face pe cel ce se împărtăşeşte de simbol să se împărtăşească de Cel pe care Îl simbolizează, 5 mai exact spus de paradigmele divine după care el a fost creat. 6 În cele mai multe încercări de a defini natura simbolului acesta a fost contrapus realităńii simbolizate ca atare, reducându-se la simbolism. Însă, aşa cum am spus, în sens concret şi esenńial, simbolul este un instrument în comunicarea cu Divinitatea, mijlocind descoperirea şi prezenńa altuia, tocmai a unui altul real care în condińiile creańiei, nu poate fi împărtăşit decât prin simbol. 7 El îndeplineşte, cum remarcă P. Evdokimov, o funcńie de relevare a sensului şi în acelaşi timp se constituie ca receptacul expresiv al prezenńei divine. 8 Aşadar, că a vrut sau nu să recunoască, omul religios a trebuit să îşi realizeze Ńelul său prin intermediul simbolului ca epifanie şi mister în acelaşi timp. Că a fost simbol simplu sau o serie de simboluri ce alcătuiesc mituri şi rituri cu caracter cultic, purificator, unitiv, expiator, omul şi urmat destinul său genetic 4 M. ELIADE, op.cit., p Al. SCHMEMANN, Euharistia - Taina ÎmpărăŃiei, ed. Bonifaciu, Bucureşti, 2003, p În baza acestor paradigme divine descoperite omului prin simbol, întreaga existenńă umană şi cosmică se prezintă ca fiind o epigeneză ontologică continuă. Omul este chemat în această epigeneză ontologică, adică devenire fiinńială, să asimileze treptat paradigmele divine potrivit cărora a fost creat el şi întreaga creańie. Pr. Prof. D. STĂNILOAE, Simbolul ca anticipare art.cit., pp Pr. Vasile GRĂJDIAN, Teologia cântării liturgice în Biserica Ortodoxă, Ed. ULBS, Sibiu, 2000, p Paul EVDOCHIMOV, L art de l icone-théologie de la beauté, Paris, 1972, p

191 (asemănarea cu Dumnezeu) prin participarea la taine şi mistere cu valoare de simbol. Cum se poate lesne înńelege, viańa religioasă a fiinńei umane stă sub semnul simbolului. Desăvârşirea omului se realizează în legătură cu Taina VieŃii ce presupune expresii cultice cu implicańii şi sensuri simbolice. Altfel spus, în relańie cu Divinul acńiunile, gesturile şi cuvintele noastre devin tipuri spiritual-religioase de trăire a misterului şi tainelor dumnezeieşti. Aceasta pentru că omul se simte atras de o ForŃă inepuizabilă din afara lui în care îşi găseşte împlinirea, Dumnezeu descoperindu-se omului, iar acesta la rându-i descoperindu-se pe sine lui Dumnezeu într-un proces continuu de creştere în comuniune. Prin urmare, omul nu a putut să se manifeste decât în cadrele în care acestuia i s-a dat să vieńuiască, nu a putut şi nu poate să îşi definească existenńa proprie decât în relańie cu Dumnezeu, relańie de comuniune ce există numai în virtutea realităńii simbolice a lumii în care omul fiinńează şi prin care Dumnezeu îşi exprimă voinńele sale divine sub forma energiilor necreate. Omul nu a putut să se raporteze la Dumnezeu, decât în cadre liturgice, în chip complex, sau prin gesturi şi simboluri în forme religioase mai puńin elaborate, dar tot cu valoare liturgică. În cele ce urmează vom încerca să surprindem deosebirea ce există în plan esenńial între simbolul religios şi cel creştin, precum şi între riturile/miturile religioase şi tainele Bisericii; cu alte cuvinte vom dori să surprindem modul de participare a omului religios la Divinitate din perspectiva desăvârşitei forme de raportare a acestuia la FiinŃa Supremă din creştinism. De la simbolul religios la simbolul liturgic creştin Sufletul omului este taină deschisă. El este o lume interioară abisală ce influenńează toate actele, faptele şi gesturile omului. Când C. Jung a inaugurat tehnica psihanalizei descesus ad inferos 9 a pus la îndemâna filosofiei religiilor şi a teologiei ceea ce, aşa cum am amintit deja, M. Eliade a numit inconştientul colectiv religios al omului. Acesta a remarcat că acest inconştient abisal al omului ne dezvăluie comori nebănuite, imemoriale, prin mituri, simboluri, imagini toate cu 9 M. ELIADE, Mefistrofel op. cit., p

192 caracter religios. 10 Altfel, omul din adâncul fiinńei sale trăieşte religios, actele religioase ale acestuia nefiind altceva decât manifestări interne ale sufletului. 11 Şi pentru că omul în sine este religios neputând fiinńa decât în perspectiva a Ceva/Cineva ce există dincolo de acesta, pentru aceea omul nu poate fi religios decât prin simbol. Ceea ce omul făptuieşte ca fiind religios este şi simbolic. Prin urmare toate expresiile religioase ale omului de orice amploare sau intensitate ar fi ele sunt prin actele sale - simbolice -, încercând să deschidă omului perspectiva infinită a Misterului divin. În preistorie omul religios avea credinńa potrivit căreia consumarea şi adularea creierului animalului vânat ar constitui două acte religioase esenńiale prin care acesta ar intra în comuniune cu Stăpânul animalelor. Iată aşadar, lacunar prezentat, o imagine cultică primitivă a căror acte au valoare de simbol religios. 12 Simbolul religios se poate întâlni de altminteri în orice gest religios din orice spańiu religios, fiind modul de participare la Divin. Exemplele sunt nenumărate în acest sens plecând, cum am subliniat deja, de la simbolul credinńelor primitive anemo-totemice în care totemul poate fi asociat foarte bine simbolului, până la sistemele religioase complexe în care simbolul poate fi surprins într-un program mai amplu sub forma miturilor şi a riturilor religioase. În religiile mari simbolul se poate găsi în speńă în cadrul cultului. În legătură cu tema noastră vom accentua, însă, faptul că manifestarea religioasă în genere, urmărind desăvârşirea prin acte şi gesturi simbolice a omului, are în raport cu creştinismul mai ales în ceea ce priveşte simbolul, o însemnătate iconică. Există o diferenńă de conńinut esenńială între simbolul religios în general şi simbolul creştin, fapt pentru care toate faptele religioase ale omului din celelalte religii au valoarea unor reprezentări iconice. Să vedem în continuare cum se explică această relańie şi care este obârşia ei. Omul, creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, dezvăluie prin sine, în ceea ce-l priveşte, o condińie ontologic simbolică, el fiind icoană 13 a Creatorului său pe de o parte, iar pe de altă parte fiind întocmai simbolului - parte văzută şi 10 IBIDEM 11 M. VELASCO, op. cit., p M. ELIADE, Istoria credinńelor şi a ideilor religioase, Ed. ŞtiinŃifică, Bucureşti, 1999, p Pr. Vasile GRĂJDIAN, op. cit., p

193 nevăzută - văzut în trup şi nevăzut în suflet. De la această premisă se pleacă în înńelegerea oricărui sistem religios de orice natură. Faptul că omul în sine este un simbol şi drept urmare nu putea exista decât prin acte şi fapte cu valoare de simbol, întreaga lui fiinńare şi împlinire stă sub semnul simbolului. Din acest cadru creat în care omul realizează cu Dumnezeu legături vii cu valoare de simbol pur, acesta cade în păcat rupând comuniunea cu FiinŃa Divină, corupând vederea simbolică cu deschidere spre transcendent a celor dumnezeieşti. Omul se reduce la imanent, la un pseudo-simbolism idolatru. 14 Aşadar, deodată cu omul se schimbă şi natura simbolului. Simbolul religios este şi astăzi o formă distorsionată a simbolului primar, o structură iconică a ceea ce avea să devină simbolul în creştinism prin întruparea lui Hristos. ÎnălŃimea simbolului este dată, deci, de Simbolul 15 prin excelenńă Hristos, chip şi icoană al lui Dumnezeu celui nevăzut ( Col. 1, 15). 16 Prin Hristos, cum remarcă Sf. Maxim Mărturisitorul, are loc trecere de la simbolurile sensibile la simbolurile inteligibile, sau de la tipuri la icoane care descoperă adevărul şi starea celor viitoare. 17 Plecând de la această desăvârşită notă a simbolului vom putea întâlni în cadrul uman general, o multitudine de forme şi noime ale acestuia în funcńie de conńinutul şi planul în care se manifestă: teologic, religios, liturgic, artistic, filosofic ş.a. Simbolul creştin este prin excelenńă liturgic 18 (icoana, cântarea bisericească, slujbele bisericeşti) având în şi prin Hristos un sens şi conńinut haric dumnezeiesc ce se împărtăşeşte omului numai în Biserică şi în actele sale cultice. 14 Pr. Prof. D. STĂNILOAE, Simbolul ca anticipare art.cit., p Simbolurile sunt în funcńie de natura lor de două feluri: create şi necreate. Hristos este un Simbol necreat al Tatălui. Omul este, pe de altă parte, un simbol creat al Tatălui şi al întregii Sf. Treimi. Prin mijlocirea Simbolului necreat Hristos, are loc în raport cu omul ca simbol creat venirea necreatului în creat. Astfel simbolul creat este ridicat la fiinńarea Simbolului necreat. De pildă, cum remarcă părintele Stăniloae, prin această lucrare a lui Hristos în special prin lucrarea iconomică a Lui, are loc desăvârşirea simbolului creat care devine trupul lui Hristos. În el locuieşte toată plinătatea dumnezeirii, fapt pentru care este cel mai aproape de realitatea simbolizată - dumnezeirea: Cel mai accentuat grad de simbol al lui Dumnezeu şi baza ridicării întregii creańii este trupul asumat de Fiul lui Dumnezeu. D. STĂNILOAE, nota 89 SF. DIONISIE AREOPAGITUL, Opere Complete, ed. Paidea, Bucureşti, 1996, p SF. IOAN DAMASCHIN, Cultul sfintelor icoane - Cele trei tratate împotriva iconoclaştilor, Bucureşti, 1937, p. XXXII (studiu introductiv Dumitru Fecioru)// Simbolul îşi reprimeşte sensul său pozitiv şi redevine în Hristos, mijlocul autentic şi deplin de sfinńire a omului. Prin urmare, Întruparea a restabilit ordinea simbolică originară a relańiei omului şi lumii cu Dumnezeu. 17 SF. MAXIM MĂRTURISITORUL, PG 4, 137D 18 D. STĂNILOAE, stud. introd., la Sf. DIONISIE AREOPAGITUL, op.cit., p

194 El are, deci, o constituńie teandrică fiind instituit 19 şi restaurat în Hristos. Simbolurile creştine cele mai adânci şi înalte 20 în acelaşi timp, corespund tainelor Bisericii. Simbolurile devin în Hristos dumnezeieşti pentru că nu alegoric reprezintă ceva, ci pentru că în ele se află însuşi Dumnezeu în energiile Sale. De pildă taina Euharistiei ne descoperă prin simbol/αντίτυπα (pâine şi vin) ceva real, pe însuşi Hristos în Sfânt Trupul şi Sângele Său. 21 Cât priveşte finalitatea participării la simbolul creştin, aceea a comuniunii cu Divinul trebuie să spunem că modelul acestei comuniunii provine din relańia intratrinitară care este una de natură simbolică. 22 Din veşnicie Fiul reprezintă şi este Simbolul desăvârşit al Tatălui 23, El este Semnificantul întocmai cu Semnificatul, cu aceeaşi FiinŃă fiind, dar cu totul altul ca Persoană fańă de Cel simbolizat. Însă descoperirea simbolică intratreimică a Tatălui în Fiul nu poate fi separată de relańia cu Duhul Sfânt, prototipul simbolului divin este complet numai prin prezenńa Duhului Sfânt. Având la îndemână aceasta paradigmă a unităńii şi comuniunii simbolice absolute, omul a fost creat în comuniune cu dumnezeirea realizând relańii bazate pe realitatea simbolică, atât cu Dumnezeu şi cu ceilalńi oameni, dar şi cu lumea ca simbol a Creatorului: Cele nevăzute ale lui Dumnezeu se văd din cele văzute, înńelegându-se din făpturi Rom. 1, 20. În altă ordine de idei, revenind la perspectiva religioasă vom spune că omul necreştin şi religios neputând să fiinńeze decât în perspectiva desăvârşirii sale, dar pierzând dimensiunea reală a existenńei şi reperele autentice ale relańiei cu Dumnezeu, a încercat să-l regăsească prin acte şi fapte cu valoare de simbol, adică prin simboluri ce poartă în ele efectele căderii şi stigmatele acesteia. Că vor fi 19 SF. Dionisie Areopagitul numeşte, după cum remarcă părintele D. Stăniloae, pe Dumnezeu creatorul simboalelor. D. STĂNILOAE, nota 72 la Sf. DIONISIE AREOPAGITUL, op.cit., p Putem identifica în privinńa simbolului creştin o deosebire de conńinut şi de însemnătate plecând de la un simplu gest liturgic (cu însemnătate mistagogică) până la Sf. Trup şi Sânge a lui Hristos care real ni se oferă spre împărtăşire în chipul Pâinii şi a Vinului. Sfântul Chiril al Ierusalimului face deosebire între simbolul real şi chipul sensibil sau semnul. cf. SF. CHIRIL al IERUSALIMULUI, Cateheza mistagogică IV şi V, apud Karl Cristian FELMY, De la Cina de Taină la Dumnezeiasca Liturghie a Bisericii Ortodoxe, Ed. Deisis, Sibiu, 2004, p. 81 // Semn sau chip sensibil poate fii şi Sf. Euharistie ca reprezentare reală a lui Hristos, în timp ce semnul sau gestul liturgic nu poate fii asimilat lui Hristos. 21 Al. SCHMEMANN, Euharistia op.cit., p Simbolic, adică întemeiat pe Simbolul absolut - Hristos. 23 StephanWISSE, Das religiose Symbol-Versuch einer Wesensdeutung, Essen, 1963, p

195 simple acte sacre simbolice ce arată conştiinńa realităńii Divinului, sau forme simbolice religioase complexe, acestea vor purta în ele atât capacitatea, dar şi neputinńa omului de a intra în comuniune cu Dumnezeu. Simbolul religios va fi astfel în relańie cu cel creştin o icoană a ceea ce deplin reprezintă acesta în cadrele Bisericii. Tainele creştine vs. miturile religioase- simboluri spre sfinńire În cadrul general al manifestărilor religioase, mitul se consideră a fii o structură rańională de simboluri, o formă simbolică complexă ce mijloceşte omului accesul la Taina VieŃii. Simbolul sau mitul devine limbaj în unitatea formelor sale de manifestare, toate acestea constituind un instrument de comunicare cu Divinitatea. Miturile sunt deopotrivă acte ale omului, dar şi ale VieŃii ce angajează în acest proces în mod direct existenńa umană. În dimensiunea lor teandrică acestea dau sens şi semnificańie vieńii omeneşti. Ele dezvăluie în primul rând relańia adâncă şi solidaritatea structurilor existenńei umane cu cele ale cosmosului, ca mai apoi să deschidă fiinńa omului spre marea taină a Spiritului Absolut. Cât priveşte forma supra-rańională şi simbolică a mitului vom spune că acesta operează în fiinńa omului acte spirituale indiferent capacitatea de înńelegere a lui. Psihologia abisală ne spune că simbolul, care este parte constitutivă a mitului îşi degajează mesajul specific şi îşi îndeplineşte funcńia sa, chiar şi atunci când omul nu e conştient de semnificańia lui. 24 Analizând de pildă simbolismul zborului, prezent în multe din expresiile religioase ale omului, vom desluşi în interiorul acestuia idei cu privire la libertate, transcendenńă 25, ce sunt aplicabile şi devin cu adevărat inteligibile mai cu seamă în planul activităńii spiritului. 26 Miturile sunt, aşadar procese inińiatice, constituite din simboluri religioase şi rituri de operare a mitului, de căutare a nemuririi, urmărind să înlăture forńele demonice şi să restaureze perfecńiunea inińială a omului. 27 Ele trimit la existenńa 24 M. ELIADE, Mefistrofel op.cit., p Mitul prin adevărul ascuns în el şi prin participare, constituie o eliberare din limitele eului uman şi din fatalitatea copleşitoare a morńii. Petre łułea, Omul-Tratat de antropologie creştină, Ed. Timpul, Iaşi, 2007, p M. ELIADE, Mythes, Reves et Mysteres, p. 133 şi IDEM, Istoria op. cit., p

196 lumii ca realitate mistică, revelând condińia primordială a omului determinându-l prin aceasta să îşi depăşească limitele. Fiind o metaforă revelatorie şi stilistic structurată, mitul nu este doar o istorie povestită, ci realitate trăită ce conectează întreaga existenńă la modelele ancestrale ale acesteia. 28 Miturile constituie paradigmele oricărui act omenesc important, fiind considerate moduri de reconstrucńie a lumii, motive şi mijloace prin care se poate pătrunde în lumea transfigurată a FiinŃei Supreme. Mitul are o rădăcină profund teologică. Cu alte cuvinte, fie că este complex sau simplu ca formă, în constituńia sa internă acesta se fundamentează pe existenńa a însuşi Divinului. Mitul este o manifestare în primul rând a FiinŃei Supreme care lucrează în om dorinńa şi putinńa comuniunii cu Acesta. Răspuns la chemarea Divinului, mitul are formă umană ca expresie, şi fond transcendent, ca şi structură internă de bază. El este o reprezentare a DivinităŃii 29, dar şi o reprezentare a sufletului propriu şi a cosmosului întreg. Prin urmare, mitul deşi la prima vedere pare a fi o construcńie relativ facilă 30, el conńine sau revendică mai corect spus, elemente de cosmogonie şi cosmologie, eshatologie, soteriologie, istorie, morală. 31 Şi toate aceste pentru că în actul cu pricina mitologic este pus în joc destinul umanităńii şi prin aceasta al existenńei întregi. Dincolo de transcenderea condińiei umane ce se realizează în cadrul mitului, demnă de subliniat este renaşterea mistică a participantului-un fel de recreańie a lui pe fundamente exclusiv spirituale. Este o întoarcere la origine, o pătrundere în matricea existenńială prin care omul reface natura şi destinul său de viańă. Acestea sunt câteva elemente ce definesc fenomenul religios din perspectiva mitului. Ceea ce ne atrage atenńia în mod deosebit este asemănarea ideologică dintre mitul religios şi Tainele Bisericii creştine. Dacă vom înlocui în tot ce am spus despre mit, termenul ca atare, cu taină sau sacrament creştin, 28 În baza acestor paradigme divine descoperite omului prin simbol, întreaga existenńă umană şi cosmică se prezintă ca fiind o epigeneză ontologică continuă. Omul este chemat în această epigeneză ontologică, adică devenire fiinńială, să asimileze treptat paradigmele divine potrivit cărora a fost creat el şi întreaga creańie. Pr. Prof. D. STĂNILOAE, Simbolul ca anticipare art.cit., pp Diac. Ioan GLĂJAR, Mitul ca reprezentare a divinităńii, în Studii Teologice, nr. 1-2, 1959, p Ca şi conńinut ideologic şi religios 31 Nu în sensul în care miturile sunt normative în privinńa punctelor amintite (cosmologie, cosmogonie, morală ), ci în perspectiva ideilor pe care acestea le susńin, idei cu caracter teologic. 194

197 aproape totul rămâne valid! Cu toate acestea cum vom vedea, deosebirea de conńinut şi însemnătate între cele două este esenńială, mitul religios fiind o numai o reprezentare a Tainelor Bisericii, ceva foarte şters fańă de acestea, dar nu exclusiv altceva. Spre deosebire de mituri care sunt răspunsuri în speńă umane 32 la chemarea lui Dumnezeu, Tainele Bisericii sunt dumnezeieşti fiind aşezate şi instituite de însuşi Hristos Dumnezeu spre folosul şi sfinńirea noastră. 33 Dincolo de caracterul lor sensibil, de partea văzută a acestora, prevalează dumnezeirea lor. Iar că este aşa ne-o certifică conştiinńa Bisericii având ca fundament RevelaŃia Supranaturală în Exponentul ei dumnezeiesc absolut - Iisus Hristos. Sub alt aspect trebuie să menńionăm că în comparańie cu miturile religioase, Tainele Bisericii mijlocesc creştinilor împărtăşirea unui Dumnezeu în Treime, Personal, Viu şi Adevărat. Să urmărim în cele ce urmează câteva asemănări şi distincńii în ceea ce priveşte binomul mit religios - taine creştine. De pildă, caracterul teandric poate fi urmărit în ambele cazuri cu precizarea că în privinńa Tainelor Bisericii Divinul este reprezentat personal prin Logosul Întrupat-Hristos pe care religiile necreştine nu-l cunosc şi nu-l mărturisesc. În fapt Persoana lui Hristos este piatra unghiulară cu care stă sau cade orice manifestare religioasă a omului. El reprezintă Taina unirii Creatorului cu creatura Sa. 34 Tot ce se petrece în afara acestei Taine sunt străduinńe ale omului de a se face pe sine taină şi de a unii înlăuntrul său creatul cu necreatul. Sigur că Dumnezeu asistă şi susńine aceste încercări ale omului, dar nu ştim cum şi ce implicańii au acestea. Aceasta pentru că rămân indelebil în om darurile cu care a fost înzestrat prin creańie, daruri care se văd şi transpar în actele şi gesturile religioase ale acestuia. Cât priveşte unitatea indisolubilă om - cosmos în care acesta a fost gândit ca guvernator, aceasta se poate observa în gesturile ritual-religioase cu valoare cosmologică 35 ale omului. Mitul este o reconstrucńie a lumii, o cosmogonie reiterată în centrul căreia se află omul. Omul a realizat că viańa lui este înscrisă într- 32 Pentru Theonas scriitor al Greciei antice, mitul este cuvântul fals care iconizează adevărul. THEONAS, apud N. MATSOUKA, Satanas, ed. Pournara, Thessaloniki, 1999, p Dr. Badea CIREŞANUL, Tezaurul liturgic al Sfintei Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit, Bucureşti, 1912, p Pr. Prof. D. STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă, EIB, Bucureşti, 1997, vol. III, p M. ELIADE, Nostalgia Originilor, ed. Humanitas, Bucureşti, 1994, p

198 un proces mai larg creatural din care el este numai o verigă, şi astfel a considerat întreaga sa viańă religioasă în relańie cu existenńa în totalitatea ei. Omul a Ńinut să participe la originea sa şi să refacă tragedia cosmică a căderii lui paradisiace. Deşi semiotic vorbind miturile religioase se aseamănă cu Tainele creştine, acestea din urmă se deosebesc din nou axial fańă de miturile religioase, prin aceea că refacerea (reconstrucńia) lumii se realizează în Hristos începând cu Întruparea Sa. De altminteri, sfintele Tainele nu sunt altceva decât forńe dumnezeieşti cu valoare cosmogonică continuă, ele fiind creańii continue ale lui Dumnezeu în viańa omului. Omul poate lucra la restaurarea lumii şi a lui implicit, datorită faptului că există un Model absolut în acest sens, Fiul Omului - Iisus Hristos. Pe de altă parte, am enunńat ceva mai sus că miturile au un profund caracter soteriologic, ele vizând ispăşirea de starea coruptă a omului în primă fază, ca mai apoi să lumineze prin om întreaga existenńă. Acelaşi caracter soteriologic îl au şi Sfintele Taine, numai că spre deosebire de mituri, Sfintele Taine transmit un har divin care desăvârşeşte viańa omului în Hristos. 36 Sotiria nu reprezintă numai o formă de depăşire a răului, ci un act de comuniune personală cu Cel ce a realizat cel dintâi acest fapt, Iisus Hristos. Noi ne mântuim şi ne desăvârşim în Hristos, Cel dintâi înviat din morńi. Prin urmare, întreaga mistagogie creştină şi Sfintele Taine în special, spre deosebire de riturile şi miturile religioase, sunt instituite de Hristos Dumnezeu-Om, fiind aduse la existenńă pentru a servi ca simboluri prin care se arată lucrător Dumnezeu. 37 Ele au prin aceasta o anumită capacitate de a transmite omului lucrări dumnezeieşti, gesturile liturgice omeneşti ca simboluri fiind sfinńite şi făcute mijloace de sfinńire. Este cert faptul că omul rămâne, indiferent de cadrul lui religios, în planul creatural şi mântuitor stabilit din veci de către Dumnezeu. De aceea şi similitudinile formale între expresiile religioase ale omului şi manifestările creştine analoge ale aceluiaşi om. Omul nu poate renega constituńia sa şi existenńa pe care a primit-o şi nici cadrul în care i s-a dat să fiinńeze. Prin urmare, în urma acestor principii ontologice constante, vor exista şi forme de manifestare religioasă în 36 Pr. Prof. Ion BRIA, DicŃionar de Teologie Ortodoxă, EIB, Bucureşti, 1994, p De lucrările lui Dumnezeu nu ne împărtăşim în chip abstract şi gol, ci prin intermediul simbolului şi a unei ierarhii simbolice pe care Hristos o instituie în timpul misiunii sale pământeşti-iconomice. Sf. MAXIM MĂRTURISITORUL, PG 4, 121B 196

199 strânsă legătură cu acestea. Creştinul nu iese nici el din această definińie, singura lui deosebire este aceea că s-a făcut în mod deplin părtaş RevelaŃiei dumnezeieşti, şi poate înainta pe drumul său spre desăvârşire însońit în mod necondińionat de Dumnezeu făcut Om Iisus Hristos. Concluzii Ceea ce putem sesiza în urma analizei de mai sus este adevărul potrivit căruia omul este o fiinńă simbolică/iconică, ce se află în tensiunea depăşirii acestei stări prin asemănarea cu Cel simbolizat Dumnezeu. Pentru acest fapt el se manifestă şi se împărtăşeşte simbolic de Realitatea divină, urmând să ajungă la comuniune nemijlocită fańă către fańă 38. În acest sens este ajutat de Cel ce a realizat Cel dintâi acest fapt Iisus Hristos. Fiind Simbol şi Icoană a Tatălui, precum şi simbol al întregii umanităńi create, Acesta a reuşit să aducă pe om nemijlocit în fańa lui Dumnezeu. În afara părtăşiei de Hristos, omul caută prin darurile sale genetice să realizeze acelaşi deziderat, unirea nemijlocită cu FiinŃa Absolută. Creează, astfel, în conformitate cu constituńia sa şi a lumii, forme rańional-simbolice (mituri-rituri religioase) prin care să poată intra în comuniune cu Dumnezeu. Este ajutat şi de realitatea ca atare, a sa şi cosmosului, care îi pune la îndemână simboluri concrete de descoperire a Misterului Divin. Sigur că în spatele acestor reprezentări se află un adevăr, dar şi o denaturare a lui. Expresiile religioase ale omului nefiind în mod absolut revelate, poartă în ele natura coruptă a omului şi a existenńei. De aceea, deşi în spatele lor se află principii ontologice absolute (cum ar fi creańia după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu), manifestările religioase ale omului, fie ele mai elaborate sau mai simple, au pentru noi creştinii însemnătatea unor structurii iconice, ce ne dezvăluie măreńia creańiei şi implicit a Creatorului ei. Mai mult decât, atât suntem încredinńańi şi mai mult de darurile pe care Dumnezeu le-a făcut omului, dintre care cel mai de preń este Domnul nostru Iisus Hristos. 38 Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, fańă către fańă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. I Cor. 13,

200 Mitropolitul Nicolae Bălan, fondatorul Şcolii de cântăreńi bisericeşti din Sibiu Pr. Drd. Craiu Ovidiu Resumé Le Métropolite Nicolae Bălan - le fondateur de L École Dimitrie CunŃan de Sibiu. Etant le premier né de la famille, qui comptait 8 enfants, le futur métropolite est né à Blăjenii de Sus, le département de BistriŃa. Il est considéré comme une grande personnalité de la théologie roumaine, grâce aux ses efforts de renforcer la vie spirituelle de son peuple. Attentif aux besoins de son Église, le Métropolite Nicolae Bălan a pris la décision de fonder en 1927, a Sibiu, une école pour les chanteurs de l église. L'activité de l école a été toujours encouragée par le Métropolite, qui a lutté pour les droits des chanteurs qui y terminaient leurs études de spécialité. Comme reconnaissance pour toute son implication dans l'activité de l école, les professeurs ont proposé de lui donner son nom, en 1937, mais le Métropolite Nicolae Bălan a refusé, proposant à son tour, comme protecteur, une autre grande personnalité de la musique religieuse transylvaine, c est à dire, Dimitrie CunŃan, d'ou le nom de l école. A fost întâiul născut dintre cei opt copii ai familiei preotului ortodox Vasile Bălan cu sońia Maria 1, văzând lumina vieńii la 27 aprilie 1882, în Blăjenii de Sus din Ńinutul BistriŃei-Năsăudului 2. Cursurile şcolii primare le-a urmat în sat, apreciat fiind ca un elev cu o conduită exemplară 3, apoi a studiat la liceul din Năsăud, promovând bacalaureatul 1 Calendarul Oastei Domnului pe 1941, an XVI, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, Sibiu, pag Mircea Păcurariu, Pr. Prof. Dr, DicŃionarul Teologilor Români, ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996, pag Grigorie Marcu, Diac. Dr., Mitropolitul Nicolae al Ardealului bio-bibliografie, în Omagiu Înalt prea SfinŃiei Sale Dr, Nicolae Bălan, Mitropolitul Ardealului, La douăzeci de ani de arhipăstorire, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, Sibiu, 1940, pag

201 (matura) 4 în anul 1900 şi pentru că a simńit atracńia apostolatului şi-a continuat studiile frecventând timp de patru ani ( ) Facultatea de Teologie din CernăuŃi, unde avea să susńină şi examenul de doctorat în teologie, după ce audiase cursuri de filosofie şi teologie la Breslau, Wroklawul de astăzi al Poloniei 5. În 1920 a ajuns Mitropolit al Ardealului, fiind sfinńit întru acest post în ziua de Rusalii 6, iar de atunci a luat cu asalt (Matei 11,12) toate provocările ce i-au survenit în calitate de ierarh luminător al neamului 7. În rândurile teologilor se vorbeşte despre el ca despre o mare personalitate 8, un demn urmaş al tradińiei bisericeşti şaguniene 9, care de-a lungul păstoririi sale s-a preocupat constant să sporească viańa duhovnicească a enoriaşilor săi în cele mai mulńumitoare condińiuni 10. Ca arhiereu a continuat să susńină direcńiile de dezvoltare a cântării bisericeşti din Ardeal 11 ce fuseseră în bună măsură stabilite 12 deja de antecesorii săi, dintre care cel mai vrednic de amintire şi cel mai implicat a fost Mitropolitul Andrei Şaguna. A înfiinńat multe şcoli, a pus bazele bibliotecii mitropolitane, a înfiinńat Internatul arhidiecezan, a dotat Academia Teologică cu o capelă proprie şi nu în ultimul rând, una dintre măreńele sale înfăptuiri şi poate una dintre cele mai înńelepte, a fost decizia de a înfiinńa pe teritoriul Arhiepiscopiei Sale Şcoala de cântăreńi bisericeşti din Sibiu, în anul Trebuie precizat că până la momentul 1927 nu exista o astfel de şcoală pe teritoriul Ardealului. De creşterea şi pregătirea cântăreńilor bisericeşti se ocupau 4 Mircea Păcurariu, Pr. Prof. Dr., Cărturari sibieni de altădată, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002, pag Idem, Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului la 100 de ani de la naştere, în Biserica Ortodoxă Română, an C, nr. 5-6, mai-iunie, 1982, Bucureşti, pag Nicolae Colan, Episcopul Clujului, Cuvânt de lămurire la compediul Omagiu Înalt prea SfinŃiei Sale Dr, Nicolae Bălan, Mitropolitul Ardealului, La douăzeci de ani de arhipăstorire, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, Sibiu, 1940, pag Ibidem. 8 Dumitru Stăniloae, Prot. Dr., Mitropolitul Nicolae ca teolog, din vol. Omagiu..., Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, Sibiu, 1940, pag ÎPS Sa Nicodim, Patriarhul României, în Douăzeci de ani de arhipăstorire, din vol. Omagiu..., Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, Sibiu, 1940, pag Dumitru Coltofeanu, Sporul material al Arhiepiscopiei, în Omagiu..., pag V. Grăjdian, Pr. Prof. Dr., Preocupări de cântare bisericească la Sibiu sub păstorirea Î.P.S. Mitropolit Nicolae Bălan ( ), în Revista Teologică, pag , serie nouă, an XV, nr. 3, iulie-septembrie, Sibiu, 2005, pag Ibidem. 199

202 preońii parohi în serile lungi de iarnă, la şezători special plănuite pentru a inińia cât de puńin pe tinerii comunităńii şi nu numai, în tainele cântării liturgice. Întrucât acest fel de pregătire sumară a cântăreńilor nu mai putea corespunde cerinńelor vremii 13, Mitropolitul Nicolae Bălan a decis că era timpul ca la Sibiu să se înfiinńeze o şcoală de profil, care să educe cântăreńi buni, pregătińi să reabiliteze cântarea bisericească, pe cât le era posibil. Astfel, după îndelungi deliberări, la 1 octombrie 1927 se înfiinńa la Sibiu prima Şcoală ortodoxă română de cântăreńi bisericeşti. Aportul Mitropolitului Nicolae Bălan la aparińia şcolii a fost unul considerabil, un efort susńinut fără de care nu ştim dacă astăzi am fi putut vorbi despre meritele acestei şcoli. Datorită grijii Sale constante ca poporul să primească întotdeauna ce e mai bun în materie de religiozitate, Mitropolitul a simńit imediat lacuna din această sferă, adică lipsa cântăreńilor instruińi de la strană, o lipsă ce îngreuna, adesea, actul liturgic, dar care mai cu seamă dusese cântarea bisericească într-un con de umbră, pe care nu îl merita şi care nu era deloc onorabil, dacă ne gândim la ponderea pe care o are cântul bisericesc în trăirea duhovnicească a actului liturgic. Mitropolitul Bălan, corpul didactic şi elevii admişi în 1927, la deschiderea cursurilor, în fańa clădirii din grădin Lebu; fotografie publicată în Lumina satelor, nr.32, din 5 august Dumitru Coltofeanu, art. cit., în Omagiu..., pag

203 Pregătirea sumară a cântăreńilor 14 de până atunci, cum am mai spus, nu mai era corespunzătoare cerinńelor vremii 15, iar cursurile acestei şcoli cu o durată de 3 ani (doi ani de teorie şi unul de practică) le dădea posibilitatea viitorilor cântăreńi bisericeşti să-şi câştige o pregătire temeinică 16 atât în ceea ce priveşte cântarea în sine, cât şi o pregătire intelectuală atât de necesară pentru a-şi putea îndeplini cu succes misiunea de colaboratori ai preońimii noastre de la sate 17. Pe lângă implicarea în aparińia şcolii, Mitropolitul Nicolae Nicolae Bălan şi-a luat în serios şi rolul de protector al acestei instituńii, continuând să se intereseze de destinul ei şi mai ales de absolvenńii care porneau în viańă cu un handicap major, acela că nu erau salarizańi, ceea ce producea o mare nemulńumire în rândul lor. Majoritatea cererilor de înscriere arătau nemulńumirea candidańilor ce nu erau foarte entuziazmańi de viitorul ce li se prefigura la absolvirea cursurilor de cantori, întrucât având studiile necesare, constituind deci o clasă profesională distinctă, cea a cântăreńilor bisericeşti, era nefiresc să nu li se recunoască nişte drepturi legale. După repeńite şi stăruitoare insistenńe 18 pe lângă Ministerul Cultelor sau la Patriarhie, mitropolitul fondator a obńinut, pentru absolvenńii Şcolii de cântăreńi, cuprinderea în planul bugetar al anului 1937/1938. IniŃial această finanńare era concepută pentru un număr de doar 30 de absolvenńi, dar Mitropolitul a insistat pe lângă Patriarhul Miron Cristea şi la începutul celei de-a doua decade a existenńei Şcolii, exista deja promisiunea că şi restul 70 de absolvenńi vor fi cuprinşi în proiectul de salarizare. Nu de puńine ori chiar şi personalul didactic s-a aflat în grele dificultăńi materiale, despre care auzind Mitropolitul, s-a grăbit să caute o soluńie rapidă şi mulńumitoare pentru dascăli, astfel încât şcoala să nu intre în criză din cauza lipsei personalului, didactic sau de serviciu. Tot Mitropolitul Nicolae Bălan a obńinut, prin strădaniile sale, obligativitatea din partea Statului de a împroprietării cu 30 de jugăre de pământ 14 Ibidem. 15 Ibidem. 16 Ibidem. 17 Ibidem. 18 Ibidem. 201

204 arabil 19, adică ceea ce însemna sesiunea cantorală 20, pe cei care ocupau posturi de cântăreń la Ńară, lucru benefic, deoarece astfel cantorii îşi puteau completa veniturile minimale pe care le câştigau prin practicarea meseriei de cântăreń bisericesc. Activitatea Mitropolitului Bălan a fost una foarte complexă şi a cuprins toate sferele Bisericii, iar el a avut mereu o intransigenńă de ońel 21 prin care a ştiut să elimine toate echivocurile şi confuziile dăunătoare clarei orientări ortodoxe 22, motiv pentru care noi, posterioritatea, vorbim astăzi despre personalitatea sa în termeni elogiativi. Geniul 23 său de mare deschizător de drumuri 24 a fost foarte evident atunci când a hotărât ca Sibiul să aibă o şcoală de cantori, o şcoală a cărei moştenire a îmbunătăńit starea cântării bisericeşti din Ardeal, care cu siguranńă s-ar fii depreciat tot mai mult din cauza lipsei de oameni instruińi în mod special pentru a practica o cântare bisericească stilizată. Mitropolitul Bălan nu s-a preocupat doar de munca la catedră 25 ci s-a dovedit a fi şi un însufleńit luptător al drepturilor românilor 26, după cum am văzut şi prin reacńia sa promptă în problema salarizării absolvenńilor Şcolii de cântăreńi. Datorită implicării sale active şi continue în viańa acestei instituńii, drept recunoştiinńă, Consiliul Arhiepiscopesc împreună cu membrii corpului didactic au propus ca după prima decadă ( ) Şcoala de cântăreńi să se numească Şcoala Mitropolitul Bălan, lucru pe care, din modestie, l-a refuzat categoric. A considerat că era mai potrivit ca Şcoala să primească numele lui Dimitrie CunŃan, după numele bărbatului care a muncit cu mult elan şi talent pentru cântarea bisericească 27. De altfel, sub acest nume Şcoala Dimitrie CunŃan este şi recunoscută printre instituńiile de învăńământ muzical bisericesc. 19 Mircea Păcurariu, Pr. Prof. Dr., Cărturari sibieni de altădată, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002, pag Dumitru Coltofeanu, art. cit., în Omagiu..., pag Nichifor Crainic, Mitropolitul Nicolae glasul ortodoxiei noastre, în Omagiu...pag Ibidem. 23 Zosim Oancea, Pr., În duhul Mitropolitului Șaguna, în Omagiu..., pag Ioan Oprişan, Cuvinte pentru un mare deschizător de drumuri, în Omagiu..., pag Dr. A. Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan înainte şi în zilele Unirii din 1 decembrie 1918, în Mitropolia Ardealului, an XXXIII, nr. 6, noiembrie-decembrie 1988, Sibiu, pag Ibidem. 27 Lumina satelor, an XVII, nr. 27, din 3 iulie 1938, pag

205 Modul cum a vegheat la buna organizare şi buna chivernisire a Şcolii de cântăreńi, grija constantă fańă de elevi, fańă de profesori şi fańă de personalul nedidactic, toate acestea ne îndreptăńesc să-l considerăm pe Mitropolitul Nicolae Bălan drept piatra de temelie a instituńiei, fără de care procesul educańional ar fi reuşit cu greu să răzbată prin vâltoarea greutăńilor secolului trecut. Acesta este şi motivul pentru care merită să fie numărat între figurile marcante al Şcolii de cântăreńi din Sibiu, deoarece că el a fost factorul decisiv şi activ în activitatea unităńii şcolare, iar rolul său a fost precumpănitor în tot ceea ce a însemnat şcoala aceasta pentru învăńământul muzical bisericesc din Ardeal. Şcoala a funcńionat până în 1952, timp în care a dat Ńării în jur de 300 de absolvenńi ce au ocupat strănile ardelene şi au revigorat cântarea bisericească. După Mitropolitul Şaguna, al doilea care s-a remarcat prin spiritul său vizionar şi inovator al vieńii bisericeşti a fost Mitropolitul Nicolae Bălan, cel vrednic de pomenire. 203

206 RAPOARTE DE ACTIVITATE ŞTIINłIFICĂ ÎPS Prof. Dr. LAURENłIU LIVIU STREZA Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului Activitate ştiinńifică I PUBLICAłII: a. CĂRłI: 1. Die EOV ein besonderes Ereignis im Leben der Kirchen und der Gesellschaft Europas, în vol. Neue Brucken oder Neue Hurden. Eine Bilanz der Dritten Europaischen Okumenischen Versammlung, Lit, Zurich, Berlin, Wien, Mitropolitul Andrei Şaguna în documentele din Şcheii Braşovului, vol. I, ed. Andreiana, Sibiu, 2008 coautor. 3. Mitropolitul Andrei Şaguna creator de epocă în istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania, ed. Andreiana, Sibiu, 2008 coator. 4. Cuvânt de binecuvântare în vol. Romii actualitate şi perspectivă, coordonator prof. univ. dr. Elena Macavei, ed. AsociaŃiunii Astra, Sibiu, Ctitoria Martirilor Brâncoveni din łara Făgăraşului łara cerurilor deschise în vol. Valori ale patrimoniului cultural nańional. Arhitectură şi artă religioasă. Icoane româneşti. Tezaur imnografic, Braşov, b. STUDII ŞI ARTICOLE: 6. Învierea sau biruinńa prin iubire, în Revista Teologică, nr. 2, apr.-iun Anul Nou 2008, speranńe reînnoite pentru bună înńelegere şi spor duhovnicesc Cuvânt rostit la Sfânta Liturghie, în ziua de Anul Nou, 2008, în Telegraful Român, anul 156, nr. 1-4, 1-15 ianuarie 2008, p

207 8. Liturghierul lui Macarie. O jumătate de mileniu de la tipărirea Sfintei Liturghii în revista Transilvania nr.2 / 2008, p O anteprăznuire: Liturghierul lui Macarie o jumătate de mileniu de la aparińie, în Telegraful Român, anul 156, nr. 5-8, 1-15 februarie 2008, p Duminica Sfintei Cruci, în Telegraful Român, anul 156, nr. 9-12, 1-15 martie 2008, p Învierea lui Hristos învierea noastră, Pastorală la Învierea Domnului, în Telegraful Român, anul 156, nr , 1-15 aprilie 2008, p Tipăriturile macariene 500 de ani de spiritualitate şi cultură în łările Române, în Telegraful Roman, anul 156, nr , 1 şi 15 mai 2008, p Ziua Cincizecimii. Praznicul sfinńeniei creştine, în Telegraful Roman, anul 156, nr , 1 şi 15 iunie 2008, p LăsaŃi copiii să vină la Mine (Matei 19, 4). Cuvânt pastoral cu ocazia zilei de 1 iunie 2008, în Telegraful Roman, anul 156, nr , 1 şi 15 iunie 2008, p Mitropolitul Andrei Şaguna în memoria celor care i-au succedat în scaunul mitropolitan de la Sibiu, în Telegraful Roman, anul 156, nr , 1 şi 15 iulie 2008, p FericiŃi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc pe el Cuvânt de învăńătură la Sfânta Liturghie din ziua de 15 august, Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în Telegraful Roman, anul 156, nr , 1 şi 15 august 2008, p Întreita slujire arhierească (Cuvânt rostit la hirotonirea întru arhiereu a P.S. Andrei Făgărăşanul), în Telegraful Roman, anul 156, nr , 1 şi 15 august 2008, p Iubirea jertfelnică, în Telegraful Roman, anul 156, nr , 1 şi 15 septembrie 2008, p Doxologie şi rugăciune de binecuvântare cerească, în Telegraful Roman, anul 156, nr , 1 şi 15 octombrie 2008, p Aspecte legate de desfăşurarea Sinaxei Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe şi a Simpozionului Paulin, Constantinopol (9-16 octombrie 2008, în Telegraful Roman, anul 156, nr , 1 şi 15 octombrie 2008, p

208 21. Prin Şaguna, aşezăm Sibiul acolo unde se cuvine, în Telegraful Roman, anul 156, nr , 1 şi 15 noiembrie 2008, p Sf. Ier. Nicolae / apărător al dreptei credinńe, binefăcător şi apărător al celor lipsińi, nedreptăńińi şi în primejdii, în Telegraful Roman, anul 156, nr , 1 decembrie 2008, p Darurile Naşterii Domnului pastorală la Naşterea Domnului 2008, în Telegraful Roman, anul 156, nr , 15 decembrie 2008, p Mitropolitul Andrei Şaguna o viańă de sfinńenie, în rev. Academica, nr , 2008, an XVIII, , p Răsărit-a lumii lumina cunoştinńei, în Telegraful Roman, anul 157, nr. 1-2, 1 şi 15 ianuarie 2009, p II. Participări conferinńe, simpozioane, congrese nańionale şi internańionale: 30 ianuarie A participat la sesiunea de comunicări ştiinńifice Sf. Trei Ierarhi organizată în aula Mitropolit Ioan MeŃianu a FacultăŃii de Teologie Andrei Şaguna din Sibiu. 26 mai A prezidat conferinńa preońească cu tema 2008 anul jubiliar al Sf. Scripturi şi al Sfintei Liturghii organizată în aula Mitropolit Ioan MeŃianu a facultăńii de Teologie, la care au participat preońii din protopopiatele Sibiu, Avrig, Sălişte şi Agnita. 4-5 iunie A participat la Mănăstirea NeamŃ, la manifestările prilejuite de proclamarea oficială a canonizării a nouă părinńi cuvioşi din Ńinutul NeamŃului: cuvioşii Simeon şi Amfilohie de la PângăraŃi, Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău, SfinŃii Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani, SfinŃii Cuvioşi Rafael şi Partenie de la Agapia Veche, Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec şi Sfântul Cuvios Ioan de la Râşca şi Secu iunie A participat la Mănăstirea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus, la lucrările simpozionului SuferinŃa la sfârşitul vieńii din perspectivă medicală, etică şi teologică, organizat de Mitropolia Ardealului, FundaŃia Hospice Casa SperanŃei din Braşov şi Facultatea de Teologie Andrei Şaguna din Sibiu. 206

209 19 iunie A prezidat la Mănăstirea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus congresul profesorilor de Teologie Liturgică de la FacultăŃile de Teologie din Ńară. 10 iulie A participat la Târgovişte, la manifestările prilejuite de aniversarea a 500 de ani de la tipărirea Liturghierului lui Macarie, prima carte tipărită în Ńara noastră. 16 iulie A participat, în Sibiu, la şedinńa membrilor FundaŃiei Reconciliatio în sud-estul Europei. 9 august A participat la Sălişte, la simpozionul dedicat Mitropolitului Andrei Şaguna, organizat cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la naşterea sa. 17 septembrie A participat la Avrig, la comemorarea a 190 de ani de la înfiinńarea de către Gheorghe Lazăr a primei şcoli în limba română. Cu această ocazie a oficiat la Biserica Adormirea Maicii Domnului slujba parastasului întru pomenirea marelui profesor şi pedagog român Gheorghe Lazăr octombrie - participare la Constantinopol, la Sinaxa Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe şi la Simpozionul Paulin, manifestări organizate de Patriarhia Ecumenică. 22 octombrie A prezidat, la protopopiatul Braşov, conferinńa preońească de toamnă Mitropolitul Andrei Şaguna 200 de ani de la naştere. 28 octombrie A participat la şedinńa solemnă a Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: 2008 anul jubiliar al Sf. Scripturi şi al Sfintei Liturghii. 30 octombrie A participat la simpozionul Andrei Şaguna 200 de ani de la naştere, organizat la Biblioteca Astra din Sibiu, de către Comisia NaŃională UNESCO. Cu acest prilej, ÎPS Sa a adresat celor prezenńi un cuvânt comemorativ despre marele ierarh transilvănean. 4 noiembrie A prezidat conferinńa preońească Mitropolitul Andrei Şaguna 200 de ani de la naştere organizată în Aula FacultăŃii de Teologie şi la care au participat preońii din protopopiatele Sibiu, Sălişte, Agnita şi Avrig noiembrie2008- A participat la Congresul FacultăŃilor de Teologie Ortodoxă din Ńară, organizat la Mănăstirea Tismana, jud. Gorj. 15 noiembrie A participat la Sibiu (sala festivă a Bibliotecii Astra), la a 103-a Adunare Generală a Astra dedicată bicentenarului naşterii Mitropolitului 207

210 Andrei Şaguna. În cadrul acesteia, a adresat auditoriului un cuvânt festiv Mitropolitul Andrei Şaguna 200 de ani de la naştere. De la Andrei cel Mare la Andrei cel Sfânt noiembrie A participat la manifestările prilejuite de aniversarea a 35 de ani de la înfiinńarea parohiei, comunităńii româneşti din Montreal (Canada). Cu această ocazie a susńinut conferinńa Postul Naşterii Domnului, formă de asceză şi cale spre desăvârşire. 25 noiembrie A participat la Academia Română, la sesiunea festivă dedicată bicentenarului naşterii Mitropolitului Andrei Şaguna, în cadrul căreia a susńinut prelegerea Mitropolitul Andrei Şaguna o viańă de sfinńenie. 28 noiembrie A participat la Colegiul NaŃional Andrei Şaguna din Braşov, la simpozionul dedicat împlinirii a 200 de ani de la naşterea Mitropolitului Andrei Şaguna. În cadrul acestui simpozion a adresat auditoriului un cuvânt de binecuvântare. În aceeaşi zi, a participat la Simpozionul NaŃional Mitropolitul Andrei Şaguna, promotor şi apărător al demnităńii româneşti, organizat Facultatea de Teologie din Sibiu. 208

211 Pr. Prof. Dr. NICOLAE CHIFĂR Activitatea ştiinńifică pe anul 2008 CărŃi Istoria Creştinismului II, Editura UniversităŃii Lucian Blaga din Sibiu, Sibiu, 2008, 415p Studii şi articole 1. Atitudinea SfinŃilor Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur fańă de nedreptăńile sociale, în volumul omagial Patristică şi actualitate. Omagiu P.C. Arhid. Prof. Univ. Dr. Constantin Voicu la împlinirea a 75 de ani de viańă, Editura Andreiana, Sibiu, 2008, p Atitudinea Sfântului Ioan Gură de Aur fańă de nedreptăńile sociale, în volumul Sfântul Ioan Gură de Aur. Ierarh teolog filantrop ( ), Sibiu, 2008, p şi în Revista Teologică, nr. 4/2007, p Apărarea dreptului istoric privind restaurarea Mitropoliei Transilvaniei în discursul şagunian din perioada absolutismului ( ), în vol. Mitropolitul Andrei Şaguna, creator de epocă în istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania, Ed. Andreiana, Sibiu, 2008, p ; 4. Mitropolitul Andrei Şaguna 200 de ani de la naşterea sa, în: Îndrumătorul Bisericesc, anul 156, Sibiu, 2008, p ConferinŃe 1. ContribuŃia Sfântului Vasile cel Mare la combaterea pnevmatomahismului eunomian, la sesiunea anuală a Comisiei Române de Istorie şi Studiu al Creştinismului, Centrul Cultural-Social Sfântul Ierarh Calinic, cu tema: Sfântul Vasile cel Mare. Lumina vieńii şi operei sale la 1630 ani de la trecerea la Domnul, Mănăstirea Cernica, 2-4 octombrie 2008; 2. Mitropolitul Andrei Şaguna, restauratorul Mitropoliei Transilvaniei, la Simpozionul cu tema: Mitropolitul Andrei Şaguna, apărător şi promotor al demnităńii 209

212 româneşti, organizat de Mitropolia Ardealului şi Facultatea de Teologie Ortodoxă Andrei Şaguna, Sibiu, noiembrie 2008; Diac. Prof. Dr. IOAN I. ICĂ Jr. CărŃi apărute în Diac.Ioan I. Ica jr, Canonul Ortodoxiei I. Canonul apostolic al primelor secole, Edit. Deisis, Sibiu, 2008, 1042 p. - Diac. Ioan I. Ica jr, Maica Domnului în teologia secolului XX şi în spiritualitatea isihasta a secolului XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei, Deisis, Sibiu, 2008, 640 p. -Traducere: Johann Schneider, Ecleziologia organica a Mitropolitului Andrei Saguna şi fundamentele ei biblice, canonice şi moderne, Edit. Deisis, Sibiu, 2008, 305 p. 210

213 Pr. Prof. Dr. VASILE MIHOC Raport de activitate pe anii I. Studii şi articole: Le Christ theanthropos, fondement et norme de l exégèse orthodoxe de la Bible, în vol. Jésus-Christ dans la théologie orthodoxe, ed. de Prof. Sterios Argyriou, Ed. Desclée, Paris, La început era cuvântul (Ioan 1,1), în vol. omagial Toi, suis-moi. Mélanges offerts en hommage à Elisabeth Behr-Sigel, Iasi, 2004, p The Messianic Prophecies of the Old Testament an Orthodox Perspective, în vol.: Das Alte Testament als christliche Bibel in orthodoxer und westlicher Sicht, ed. De I. Dimitrov, J. D. G. Dunn, U. Luz şi K.-W. Niebuhr, Ed. Mohr Siebeck, 2004, p Jesus Christ: An Orthodox Perspective, în vol.: Global Bible Commentary, Abingdon Press, Nashville (USA), 2004, p Doctorul sufletelor şi al trupurilor, în Îndrumătorul Bisericesc, Sibiu, pe 2005 (în curs de publicare) ; «Să iubeşti pe aproapele tău», în «Revista Teologică»; - Basic Principles of Orthodox Hermeneutics, în: Moisés Majordomo (ed.), Die prägende Kraft der Texte. Hermeneutik und Wirkungsgeschichte des Neuen Testaments (Stuttgarter Bibel-Studien, 199), Stuttgart: Verlag Katholisches Bibelwerk GmbH, 2005, p Jésus-Christ, vrai Dieu et vrai homme. Le Christ théanthropos, fondement et norme de l exégèse orthodoxe de la Bible, în Astérios Argyriou (ed.), Chemins de la christologie orthodoxe (Jésus et Jésus-Christ, 91), Paris: Desclée, 2005, p La Jérusalem Nouvelle dans l Ancien Testament, dans le judaïsme et dans le Nouveau Testament, în: Mélanges offerts en hommage par la Fraternité Saint- Elie à Son Eminence le Métropolite de Silyvria Emilianos Timiadis, éd. Par le Carmel de Saint-Rémy/Stânceni, Iaşi: Editura Trinitas, 2005, p

214 - Report on The Conference on World Mission and Evangelism, Athens 2005, în: International Review of Mission, vol. 94, no. 374 (July 2005), p Ministry and the Common Priesthood According to the New Testament and in the Orthodox Theology and Life, în vol. Agia Graphe kai sunchronos anthropos. Timetikos Tomos ston Kategete Ioanne D. Karabidopoulo, Tessalonike, 2006, p St Paul and the Jews According to St John Chrysostom s Commentary on Romans 9-11, în vol. Teologie şi educańie la Dunărea de Jos, 6, GalaŃi, 2007, p Final admonition to Timothy (I Tim ), în volumul cu lucrările conferinńei Colloquium Paulinum de la Roma, în sept. 2006, Peeters Publishers, Leuven, Sunt în curs de publicare câteva articole asupra Ortodoxiei şi a unor puncte de teologie ortodoxă redactate de mine în Cambridge Dictionary of Christianity, Cambridge University Press. - Sunt în curs de publicare, în diferite volume colective, referatele Ńinute la conferinńele internańionale din perioada Mai multe articole în foaia Iisus Biruitorul (Sibiu). Am participat, în toată această perioadă, la mai multe întâlniri ştiinńifice în România şi în străinătate şi am Ńinut conferinńe în Ńară şi în străinătate. MenŃionez, spre exemplificare, întâlnirile şi conferinńele din cursul anului 2007: II. Întâlniri şi conferinńe în Ńară: 29 ian. 2007: Simpozion Sf. Ioan Gură de Aur, Sibiu; 24 martie 2007: ConferinŃa Uniunii Bibliştilor din România, Cisnădioara; 27 febr. 2007: Conf. Cu tema Urcuş spre Înviere, la Piatra NeamŃ, ca invitat al ASCOR. 1 martie 2007: Întâlnire cu tońi elevii Seminarului Teologic de la Măn. NeamŃ. În aula Seminarului, le vorbesc despre Biserica Ortodoxă şi mişcarea ecumenică; 2 martie 2007: La Iaşi, ConferinŃa ASCOR cu tema: Familia, leagăn al formării spirituale; 212

215 29 martie 2007: Colocviu cu tema: Icoana Ortodoxă, la Arad. Prezint referatul: Hermeneutica icoanei mai 2007: Simpozionul cu temele (1) Teologul contemporan ştiinńă şi credinńă; şi (2) Canonul Noului Testament şi apocrifele Noului Testament, la Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde am prezentat referatul: Canonul biblic al Noului Testament şi apocrifele probleme de actualitate; Oct. 2007: Simpozion dedicat Sf. Ioan Gură de Aur, la Sibiu; prezint referatul cu titlul: Sf. Apostol Pavel şi iudeii după comentariul Sf. Ioan Gură de Aur la Rom. 9-11; nov. 2007: Simpozion Sf. Ioan Gură de Aur, la GalaŃi; prezint referatul: Com. Sf. Ioan Gură de Aur la Ep. Către Romani; 12 dec. 2007: Conf. ASCOR la Iaşi, cu tema: Redifinirea familiei şi revolta tânărului contemporan; 13 dec. 2007: Conf. ASCOR la Suceava, cu tema: Arta de a fi om; 14 dec. 2007: Întâlnire cu elevii Seminarului Teologic NeamŃ, unde vorbesc despre VocaŃia preońească; 14 dec. 2007: Conf. ASCOR la Bacău, cu tema: TinereŃe în Hristos. III. Întâlniri şi conferinńe peste hotare: februarie 2007: Cursuri de Hermeneutică biblică la Moscova (Institutul Sf. Filaret) şi conferinńe misionare la Arhanghelsk (Rusia); martie 2007: ConferinŃe teologic-misionare la Toronto (Canada); martie 2007: ConferinŃa Embrase nos coeurs, Paris, unde am Ńinut 3 meditańii biblice. 31 mai-1 iunie 2007: Conf. internańională cu tema The Harvest is Plenteous, but the Labourers are Few, Moscova (Rusia), unde am prezentat referatul: The Common Priesthood According to the New Testament; iunie: am susńinut conferinńe pentru preońii Mitropoliei Europei Centrale şi de Nord, ca invitat al IPS Mitropolit Serafim Joantă, la Nurenberg. Apoi am slujit la Biserica română din Berlin iulie 2007: ConferinŃa IOSOT (International Organisation for the Study of the Old Testament), Ljubljana, Slovenia, unde am prezentat referatul principal: Prniciples of Orthodox Hermeneutics; 213

216 30 iulie 3 aug. 2007: SNTS (Studiorum Novi Testamenti Societas) General Meeting, Sibiu, al cărei coorganizator am fost (împreună cu Prof. Hans Klein) şi unde am prezentat referatul: The Hermeneutics of Icons. 4-8 aug. 2007: IVth East-West Symposium of Orthodox and Non-Orthodox New Testament Scholars (SNTS Post-Conference), Sf. Mănăstire Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, al cărei organizator am fost şi unde am prezentat referatul: Prayer to Jesus in the New Testament aug. 2007: ConferinŃa Misionară org. de Institutul Sf. Filaret din Moscova; oct. 2007: Toward Jerusalem Council II (TJCII), Cipru; nov. 2007: Society of Biblical Literature (SBL) Annual Meeting, San Diego (USA),unde am prezentat referatul: The Letter to the Romans in the Commentary of St John Chrysostom; nov. 2007: ConferinŃa ştiinńifică internańională la aniversarea a 1600 ani de la adormirea Sf. Ioan Gură de Aur, unde am prezentat referatul: St Paul and the Jews According to St John Chrysostom s Commentary on Romans 9-11; 30 nov.- 9 dec. 2007: ConferinŃe biblic-teologice la Toronto (Canada), pentru comunităńile româneşti din Toronto şi Mississauga. 214

217 Pr. Prof. Dr. VASILE GRÂJDIAN Raport de activitate pentru anul CărŃi Studii de teologie imnografică, tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea SfinŃiei Sale Î.P.S.Prof.Univ.Dr.LAURENłIU (Liviu) Streza, Mitropolitul Ardealului, Editura UniversităŃii Lucian Blaga, Sibiu, 2008, 350p. (ISBN ). 2.Studii Reformă, tipar, transcriere, uniformizare - o schimbare de paradigmă în cântarea bisericească de origine bizantină a ultimelor două secole (XIX-XX)?, studiu prezentat la cel de Al 15-lea Simpozion internańional de muzică bizantină, Iaşi, mai 2008, în curs de publicare. 3. Articole, cronici etc. În această noapte... (Luc.12, 20) umblańi ca fii ai luminii (Ef.5,8), în Îndrumător Bisericesc, Editura Andreiana Sibiu, Anul 156 (2008), p Participări la congrese şi simpozione nańionale şi internańionale de specialitate Al 15-lea congres internańional de muzică bizantină, Iaşi, mai 2008, cu referatul Reformă, tipar, transcriere, uniformizare - o schimbare de paradigmă în cântarea bisericească de origine bizantină a ultimelor două secole (XIX-XX)?, în curs de publicare. Consfătuirea Profesorilor de Muzică Bisericească şi Ritual de la FacultăŃile de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română, septembrie 2008, Mănăstirea Sâmbăta de Sus-Brâncoveanu. 215

218 5. Participări la proiecte şi schimburi ecumenice Al III-ea Congres al AsociaŃiei InternaŃionale Fondacio-Chretiens pour le monde, Borzee-Belgia, octombrie Reuniune a AsociaŃiei InternaŃionale Fondacio-Chretiens pour le monde privind problemele şcolilor de formare misionară, Versailles, octombrie Reprezentări în organizańii profesionale recunoscute pe plan internańional Membru al IAH (Internationalen Arbeitsgemeinschaft für Hymnologie - AsociaŃia InternaŃională de Imnologie), din anul Reprezentări în organizańii profesionale recunoscute pe plan nańional Membru al UCMR (Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România), începând din anul Alte activităńi Organizarea celei de A X-a edińii a Forumului internańional pentru tineret de la Mănăstirea Brâncoveanu-Sâmbăta de Sus, iulie Participare la activităńile sociale şi pastorale în cadrul A.O.L.N.-Sibiu (AsociaŃia Ortodoxă pentru o Lume Nouă. 216

219 Pr. Conf. univ. Dr. IRIMIE MARGA Raport de activitate ştiinńifică - În data de 8 mai 2008 a participat la Lucca, provincia Toscana, Italia, la întronizarea primului episcop ortodox român de Italia, în persoana PS Siluan Şpan. - În data de 1 iulie 2008 a participat la Palatul Patriarhiei din Bucureşti, în calitate de membru reprezentant al Mitropoliei Ardealului, la şedinńa Comisiei speciale de redactare şi revizuire a legiuirilor BOR, pentru discutarea unor noi amendamente la Statutul BOR. - La 1 septembrie 2008, prin decizia IPS Dr. LaurenŃiu Streza, Mitropolitul Ardealului, a fost numit preşedinte al Consistoriului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului. - Între septembrie 2008 a participat la simpozionul internańional cu tema Locul principiilor canonice în organizarea şi activitatea Bisericilor Ortodoxe autocefale, organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă a UniversităŃii Aurel Vlaicu din Arad, unde a prezentat referatul cu tema: Principiul jurisdicńional în Biserica Orthodoxă. - În data de 28 noiembrie 2008 a participat la simpozionul dedicat Mitopolitului Andrei Şaguna, cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la naşterea sa, organizat de Mitropolia Ardealului şi Facultatea de Teologie Andrei Şaguna din Sibiu, unde a prezentat referatul cu tema Mitropolitul Andrei Şaguna, autorul primei cărńi de drept al familiei la români. 217

220 Pr. conf. dr. OANCEA CONSTANTIN Raport de activitate ştiinńifică pentru anul 2008 CărŃi publicate: 1. NaraŃiunile profetice din cartea 1Regi. Introducere, traducere şi comentariu, Presa Universitară Clujeană, Cluj, ISBN ; 190 p. (format A5), 2008; 2. Cartea Facerii. Analiză morfologică, lexic şi note critice la textul masoretic (capitolele 1-11), Editura UniversităŃii Lucian Blaga Sibiu, Sibiu, ISBN , 176 p. (format A5), 2008; Articole şi studii publicate: 1. Ambiguitatea în narańiunile biblice, Revista Tabor anul I, nr. 11 (2008), pp ; 2. Istorie şi teologie în CărŃile Macabei, în Anuarul FacultăŃii de Teologie Andrei Şaguna IV (XXIX) / (2008), pp. 7-18; 3. Trei demersuri anistorice în exegeza biblică. Avantaje şi limite ale exegezei sincronice, Studii Teologice 1 (2008), pp ; 4. Trei tratate politice din antichitate şi însemnătatea lor pentru sesizarea fondului juridic şi teologic al legământului sinaitic, Revista Teologică 1 (2008), pp ; indexat în Religious and Theological Abstracts: 5. Oameni, îngeri sau zei? RecepŃia textului din Facere 6,1-4: între tradińie, logică şi mit, în Anuarul FacultăŃii de Teologie Andrei Şaguna V (XXX) / (2008), pp. 5-21; 6. Einige Bemerkungen zu den Begriffen rc; und hr'c' in den Psalmen dat spre publicare în Anuarul FacultăŃii de Teologie Andrei Şaguna VI (XXXI) / (2008), pp. 7-17; 7. Epoci ale istoriei Israelului, dat spre publicare în Anuarul FacultăŃii de Teologie Andrei Şaguna VII (XXXII) / (apare în 2008; aprox. 10 p.) 218

221 8. Beziehungen zwischen Gestalten und Szenen in 1Kön Eine synchrone Analyse, dat spre publicare în Anuarul FacultăŃii de Teologie Andrei Şaguna. VIII (XXXIII) / (apare în 2008; aprox. 13 p.) 9. CărŃi istorice sau «profeńi anteriori»? ObservaŃii de natură canonicoredacńională asupra cărńilor Iosua-2 Regi, Revista Teologică 2 (2008), pp. 10. Critica profetului Ilie în scrierile pseudo-hrisostomice, în Sfântul Ioan Gură de Aur ierarh, teolog, filantrop, (volumul simpozionului cu acelaşi titlu, Sibiu 2007), Editura Andreiana, Sibiu 2008, ISBN , pp

222 Pr. Lect. Dr. MIHAI IOSU Raport de activitate pe anul Carte: 1. Tinerii şi ispitele modernismului, (coautor), Editura Agnos, Sibiu, Studii: 1. Consilierea- element sine qua non în procesul de redresare a penitentului, în volumul omagial Patrologie şi actualitate, Editura Andreiană, Sibiu, Andrei Şaguna Arhipăstorul, în volumul omagial Mitropolitul Andrei Şaguna creator de epocă în istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania, Editura Andreiana, Sibiu, PriorităŃi pastorale: bolnavii, în Revista Teologică, serie nouă, anul XVIII (90), nr. 3, iulie-septembrie, Preotul, om de cult şi cultură, în Revista Teologică, serie nouă, anul XVIII (91), nr. 4, octombrie-decembrie, Terapeutica spirituală, în Anuarul FacultăŃii de Teologie Andrei Şaguna, Sibiu, Sfânta Cruce- forme şi sensuri, în Îndrumătorul bisericesc, Sibiu, Participări la manifestări ştiinńifice: 1. Seminarul privind respectarea şi promovarea drepturilor copilului cu tema: Preotul şi provocările pastorale contemporane, Bucureşti, noiembrie, Simpozionul cu tema: Mitropolitul Andrei Şaguna, apărător şi promotor al demnităńii româneşti. Referatul susńinut: Activitatea pastorală a mitropolitului A. Şaguna, Sibiu, noiembrie,

223 Ierom. Lect. Dr. VASILE BÎRZU Activitate ştiinńifică 2008 Participări internańionale Participarea la Simpozionul internańional "Teologie si Spiritualitate in gândirea Sf. Maxim Mărturisitorul", Craiova 17 Oct 2008, susńinerea referatului "Mystic and Neurotheology in Saint Maxim the Confessor s Mystagogy". Participarea la cea de a treia ConferinŃă internańională cu tema Comuniunea în Mesia a reprezentanńilor evreilor mesianici cu cei ai Ortodoxiei din România, Israel, Ucraina, Moldova, etc, Sf. Mănăstire Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, 6-10 iulie 2008 PublicaŃii Prof. dr. Marcel Metzger, Liturghia icoană a darurilor lui Dumnezeu, traducere din franceză în Revista Teologică, nr. 1 an InfluenŃa Sfântului Diadoh al Foticeei asupra spiritualităńii simńirii minńii în Apus, publicat în Revista Teologică nr. 2 / 2008 Studiu de aghiologie argumentând canonizarea oficială a SfinŃilor Simeon şi Amfilohie de la PângăraŃi, pp, Prezentat Comisiei Liturgice a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Revista teologică nr 3/ 2008 PSIHOPEDAGOGIE ŞI MYSTAGOGIE, ConsideraŃii pentru o psihologie religioasă (creştină) a educańiei, Anuar Knowledge and Belief in Saint Maxim the Confessor s Mystagogy, chapter five; a neurotheological approach, Revista Mitropolia Olteniei, nr. 4 / DeofiinŃime şi magie Homoousios şi homiousios, prefańă la cartea Misiune printre vrăjitorii din Africa, a monahului Damaschin Grigoriatul, pe care am şi îngrijit-o. Cunoaşterea şi CredinŃa în Mistagogia Sfântului Maxim Mărturisitorul, capitolul 5, O abordare neuroteologică, în vol. Teologie şi Spiritualitate în gândirea Sfântului Maxim Mărturisitorul, ed. Mitropoliei Olteniei,

224 Lect. dr. ALINA PÂTRU Raport de activitate ştiinńifică, ianuarie iunie 2008 Participări la congrese, simpozioane şi dialoguri: Al 20-lea seminar internańional Von der Vielfalt. Europasymposion, organizat de Kath. Akademikerverband Wien şi colab. în mai 2008 la Sibiu participare cu referat. Referate susńinute la conferinńe de specialitate, prezentări publice: Arhitectura eclesială etiopeană, caz particular de organizare a spańiului sacru în Ortodoxie, conferinńă multimedia susńinută în mai 2008 în cadrul masteratului de Antropologia spańiului sacru la Facultatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti. Complexul bisericesc de la Lalibela, conferinńă multimedia susńinută în mai 2008 în cadrul masteratului de Antropologia spańiului sacru la Facultatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti. ParticularităŃile arhitecturii budiste theravadine studiu de caz: Thailanda, conferinńă multimedia susńinută în mai 2008 în cadrul masteratului de Antropologia spańiului sacru la Facultatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti. Templele de la Angkor un topos unic în peisajul arhitectural mondial, conferinńă multimedia susńinută în mai 2008 în cadrul masteratului de Antropologia spańiului sacru la Facultatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti. "Vielfältige Folgen? Zur Nachhaltigkeit der 3. EÖV in Sibiu", referat susńinut în mai 2008 la al 20-lea seminar internańional Von der Vielfalt. Europasymposion, organizat de Kath. Akademikerverband Wien şi colab. la Sibiu. DistincŃii şi burse, participare la programe de cercetare: Participarea la programul de cercetare in domeniul pluralismului religios Lehrgang Weltreligionen, organizat de: Kardinal-König-Akademie, Viena; 222

225 Evangelische Akademie, Viena; Kontaktstelle für Weltreligionen, Viena şi Dr. Markus Ladstätter de la Universitatea din Viena: martie 2006 martie Călătorie de studii în Thailanda, Laos şi Cambogia, organizată de Lehrgang Weltreligionen, Viena: februarie 2008, finanńată prin bursă oferită de prof. Philipp Harnoncourt, Graz. ApartenenŃă la asociańii profesionale: Membru al Consiliului ştiinńific al Centrului de cercetare ecumenică Sibiu, octombrie 2006 prezent. Membru al SocietăŃii europene de cercetare în domeniul ecumenismului Societas oecumenica : august 2004 prezent. Membru al Cercului ecumenic tânăr din Graz, condus de prof. Dr. Grigorios Larentzakis: aprilie 2005 prezent. 223

226 Asist. univ. dr. LUCIAN D. COLDA Raport de activitate ştiinńifică 2008 Subsemnatul Colda Lucian-Dumitru, asistent la catedra de Teologie Dogmatică şi Simbolică a FacultăŃii de Teologie Ortodoxă Andrei Şaguna din cadrul UniversităŃii Lucian Blaga Sibiu, am susńinut la această facultate în anul 2008 seminariile aferente postului meu, precum şi cursul opńional Curente şi mişcări religioase contemporane la anul IV, secńia Teologie pastorală. De asemenea, am fost beneficiarul unei burse de studii şi cercetare în ElveŃia în luna iunie Ca urmare a acestui fapt, am efectuat muncă de cercetare teologică postdoctorală în bibliotecile FacultăŃii de Teologie Catolică din cadrul UniversităŃii Misèricorde Fribourg şi Theologische Hochschule Chur, continunând redactarea unor noi capitole la disertańia Das Bischofsamt im orthodox-katholischen Dialog nach dem II. Vatikanischen Konzil; Mit Berücksichtigung der historischen Rückfrage bezüglich der evangelischlutherischen Konzeption des Bischofsamtes. Lucrarea se află în momentul de fańă într-un stadiu avansat, urmând a fi finalizată în perioada următoare. Totodată, am participat în această perioadă (6-7 iunie 2008) şi la coloquiumul doctoranzilor facultăńii de teologie de la Universitatea Misèricorde, unde am expus conceptul lucrăii mele şi stadiul muncii de cercetare şi redactare al acesteia. De asemenea, am participat ca invitat, şi la conferinńele de vară organizate de Theologische Hochschule Chur/Priesterseminar St. Luzi Chur ElveŃia, luând astfel contact direct cu anumite tendinńe şi curente ale gandirii teologice catolice actuale. În perioada 9-20 iunie 2008 am fost invitat de către Theologische Hochschule Chur să particip ca şi asesor (germ. Beisitzer) la anumite examene în cadrul sesiunii din vară de la această facultate, redactând protocoalele aferente examenelor orale şi adresând, la sugestia profesorilor asistańi, întrebări studenńilor examinańi. 224

227 În paralel cu această activitate, am desfăşurat şi o activitate publicistică, după cum urmează: CreaŃii nemuritoare în istoria Bisericii şi a literaturii postpatristice bizantine: opera Sfântului Fotie cel Mare, patriarhul Constantinopolului, în: Anuarul FacultăŃii de Teologie Andrei Şaguna Sibiu; Nr. IV (XXIX)/ , Ed. UniversităŃii Lucian Blaga : Sibiu, 2008, pp Die Jungfrau Maria im nestorianischen Streit, în: Anuarul FacultăŃii de Teologie Andrei Şaguna Sibiu; Nr. V (XXX)/ , Ed. UniversităŃii Lucian Blaga : Sibiu, 2008, pp Episkopé und Bischofsamt nach Gunther Wenz. Überlegungen aus orthodoxer Sicht bezüglich einer zeitgenössischen evangelisch-lutherischen Auffassung des Bischofsamtes, în: Anuarul FacultăŃii de Teologie Andrei Şaguna Sibiu; Nr. VI (XXXI)/ , Ed. UniversităŃii Lucian Blaga : Sibiu, 2008, pp Augustinus und die Stoa, în rev. Altarul Reîntregirii; Nr. 1/anul XIII, Alba Iulia, 2008, pp (Sub o formă uşor modificată, studiul a apărut şi în vol. Ale Tale dintru ale Tale. Liturgie-PastoraŃie-Mărturisire. Prinos de cinstire adus Î.P.S. Dr. LaurenŃiu Streza la împlinirea vârstei de 60 de ani, Ed. Andreiană Sibiu, 2007, pp ). Aspecte mariologice în omiliile patriarhului Fotie cel Mare al Constantinopolului rostite la praznicul Buneivestiri şi la cel al Naşterii Maicii Domnului, în: Telegraful Român, Nr. 9-12, Sibiu, 2008, p

228 DOCTORATE PROMOVATE ÎN ANUL UNIVERSITAR Conducător : I.P.S.Prof.univ.dr. LaurenŃiu Liviu Streza 1 Preoteasa Daniel Lucrarea sacramentală a Bisericii Ortodoxe prin ierurgiile bisericeşti 2 Vaida Cristian SemnificaŃia teologică şi liturgică a duminicii în Biserica Ortodoxă 3 Otomega Colcea Emil Taina Sfântului Maslu în Biserica Ortodoxă. Ritualul, semnificańia şi implicańiile pastorale 4 Cercel Cristian SemnificaŃia liturgică a iconostasului în Biserica Ortodoxă Emanuel 5 Şerban Sorin Misiunea samarineană în lucrarea pastorală a Bisericii Conducător : Pr.Prof.univ.dr. Vasile Mihoc 1 Terinte Ciprian Flavius ConcepŃia Sfântului Apostol Pavel despre Biserică din perspectiva metaforelor sale eclesiologice 2 Petian Mihai Epistola I Corinteni: intoducere, taducer şi comentariu 3 Voineag Ioan Evangheliile copilăriei (Mt 1-2; Lc. 1-2):; Probleme literar exegetice şi teologice Conducător : Arhid.Prof.univ.dr. Constantin Voicu 1 MoŃoc Cuviosul Dionisie Exiguul (Smeritul). Alexandru 2 Cândea Ioan Pnevmatologia în concepńia SfinŃilor PărinŃi Capadocieni. 3 Băzăvan Mihai Teologia Cuvântului la SfinŃii PărinŃi (secolele II-III). Claudiu 4 Ielciu Dorin Unirea mistică a omului cu Dumnezeu la Sfântul Ioan Scărarul 5 Dulgheriu Adrian ConcepŃia despre suflet şi bioetică în viziunea SfinŃilor PărinŃi 6 Boloş Cristian Sinergia în teologia SfinŃilor PărinŃi din sec. al IV-lea (Atanasie al Alexandriei, Chiril al Ierusalimului, Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz şi Grigorie de Nyssa) 7 Simion MihăiŃă Constantin Teologia Sfântului Ambrozie al Milanului Conducător : Pr.Prof.univ.dr. Mircea Păcurariu 1 Onicov Eugeniu Istoria monahismului în Basarabia 226

229 Conducător : Pr.Prof.univ.dr. Ilie Moldovan 1 Staicu Ciprian SemnificaŃia şi valoarea înńelepciunii divine în spiritualitatea românească. 2 Vintilă Ovidiu Nicolae SfinŃenie şi fericire, coordonate ale vieńii religios morale într-o lume secularizată. Conducător : Pr.Prof.univ.dr. Nicolae Chifăr 1 Timofte Răzvan Mahomedanism şi creştinism în provincia Al-Andalus (sec. X-XI) 2 Panaite Ovidiu Teologia politică în timpul dinastiei constantiniene. Criterii privind relańia Biserică-stat într-o societate pluralistă Conducător : Pr.Prof.univ.dr. Ioan Ică 1 Cojoc Marin Illyricul răsăritean între Roma şi Constantinopol în secolele IV-VI 2 Neacşu Sorin Vasile ConştiinŃă dogmatică şi viańă duhovnicească în gândirea arhimandritului Sofronie Saharov Conducãtor : Pr.Prof.univ.dr. Vasile Grãjdian 1 Popa Ionel Pedagogia creştină în imnografia bizantină a secolului VI VIII şi actualitatea ei 2 Brici Dinu Muzica de cult a confesiunilor creştine din Transilvania zona Clujului (Biserica Ortodoxã, cultele protestante şi neoprotestante) 3 Boeşian John Traducerea în limba românã a imnografiei bizantine. Dogmaticile ohtoihului între sec. XVII-XX 227

230 CONDUCEREA UNIVERSITĂłII LUCIAN BLAGA SIBIU RECTOR Prof. univ. dr. ing. Constantin OPREAN PRORECTORI Prof.univ. dr. ing. Dan Maniu DUŞE Prof.univ. dr. Luigi DUMITRESCU Prof. univ.dr. Mihai Leonida NEAMłU Prof. univ. dr. Alexandru BACACI Conf. univ. dr. Rodica Ofelia MICLEA SECRETAR ŞTIINłIFIC Prof. univ.dr. Dorin STOICESCU DIRECTOR GENERAL ADMINISTRATIV Ec. Vasile MOłOC DIRECTOR ADMINISTRATIV ADJUNCT Ec. Ramona TODERICIU CONTABIL ŞEF Ec. Cristina PUIA SECRETAR ŞEF Jr. LaurenŃiu SMARANDA 228

231 CONDUCEREA FACULTĂłII DE TEOLOGIE ANDREI ŞAGUNA SIBIU DECAN ÎPS Prof. Univ. Dr. LaurenŃiu Streza PRODECAN Pr. Prof. Univ. Dr. Aurel Pavel SECRETAR ŞTIINłIFIC Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Grăjdian ŞEF CATEDRA I Teologie Biblică şi Sistematică Pr. Prof. Univ. Dr. Dorin Oancea ŞEF CATEDRA II Teologie Istorică şi Sistematică Pr. Lect. Univ. Dr. Mihai Iosu PERSONAL DIDACTIC, AUXILIAR ŞI ADMINISTRATIV AL FACULTĂłII CATEDRA I TEOLOGIE BIBLICĂ ŞI SISTEMATICĂ Pr. Prof. Dr. Oancea Dorin Pr.Prof. Dr. Abrudan Dumitru Pr. Prof. Dr. Mihoc Vasile Arhid. Prof. Dr. Ică Ioan jr. Pr. Prof. Dr. Pavel Aurel Pr. Conf. Dr. Moşoiu Nicolae Pr. Conf. Dr. Oancea Horia C-tin Lect. Dr. Moldovan Sebastian Istoria şi Filosofia Religiilor Studiul Vechiului Testament şi lb. ebraică Studiul Noului Testament Spiritualitate ortodoxă Misiologie şi Ecumenism Teologie Dogmatică Studiul Vechiului Testament Teologie Morală şi Spiritualitate 229

232 Lect. Dr. Chira Vasile Lect. Dr. Mihoc Daniel Lect. Dr. Pătru Alina As. drd. Grecu Corina As. dr. Colda Lucian Ierom. Asist. Dr. Bîrzu Vasile Limbile clasice: greacă, latină; Filosofie Studiul Noului Testament, Limba greacă Istoria şi Filosofia Religiilor Informatică Teologie Dogmatică Spiritualitate ortodoxă CATEDRA II TEOLOGIE ISTORICĂ ŞI PRACTICĂ ÎPS Prof. Dr. LaurenŃiu Streza Pr. Prof. Dr. Nicolae Chifăr Pr. Prof. Dr. Vasile Grăjdian Pr. Conf. Dr. Mircea Ielciu Pr. Conf. Dr. Irimie Marga Pr. Conf. dr. Constantin Necula Conf. Dr. Paul Brusanowski Pr. Lect. Dr. Mihai Iosu Lect. Dr. Ciprian Streza Pr. Lect. Dr.Sorin Dobre Pr. Lect. Dr. Daniel Buda Lect. Dr. Ioan Ovidiu Abrudan Teologie Liturgică Istoria bisericească universală Muzică bisericească Patrologie şi Literatură postpatristică Drept bisericesc şi administrańie parohială Catehetică şi Omiletică Istoria Bisericii Ortodoxe Române Formare duhovnicească Teologie liturgică Muzică bisericească Istoria bisericească universală Artă creştină Profesori consultanńi: Pr. Prof. univ. dr. Mircea Păcurariu Istoria Bisericii Ortodoxe Române Pr. Prof. univ. dr. Ilie Moldovan Teologie Morală şi Spiritualitate ortodoxă Arhid. Prof. univ. dr. Constantin Voicu Patrologie şi Literatură postpatristică 230

233 Ropotin Marcela Secretar şef Cojocea Dorina secretar Spătăcean Adriana secretar Pampu Anca secretar MeŃiu Ciprian secretar CînduleŃ Diana secretar PERSONAL DIDACTIC AUXILIAR Secelean Cornel Govorean Constantinescu Iuliana Mîia Cristina Babă Cristina Susan Elena IoniŃă Alexandru PERSONAL BIBLIOTECĂ Chioran Gheorghe Bădilă Florin Măerean Vasilica Costea Marilena Crăciun Ana Beju Dumitru Teodosiu Gheorghe Opriş Marius Geantă Constantin Cernea Adrian Pantiş Marioara Sava Daniela PERSONAL ADMINISTRATIV 231

234 STUDENłI LA CURSURILE DE LICENłĂ 2008/2009 ANUL I TEOLOGIE PASTORALĂ, Nr.crt Nume Prenume Judet Localitate 1 ABABEI CRISTINA Ilfov CIOLPANI 2 AIOANEI IONUł-CĂTĂLIN Suceava FĂLTICENI 3 ALDEA LUCIA-ELENA Buzău RÂMNICU SĂRAT 4 ANDRAŞ IOAN-CRISTIAN Sibiu LASLEA 5 ANDRUŞCĂ PETRU-CORNELIUS DâmboviŃa FINTA MARE 6 ANTOCHI DAN-GABRIEL Bacău BACĂU 7 ARDELEAN BOGDAN Braşov ZĂRNEŞTI 8 ARDELEAN ALEXANDRU-CĂLIN Sălaj ŞIMLEU SILVANIEI 9 ATUDOREI GHEORGHE-FLORIN Braşov SELIŞTAT 10 BALEA MIRCEA Braşov BRAŞOV 11 BARKO GYÖRGY-PETRU Braşov BRAŞOV 12 BARKO GYÖZÖ-PAVEL Braşov BRAŞOV 13 BĂDĂRÎNZĂ IOAN-MARIUS Sibiu CURCIU 14 BĂRSOIANU IOAN-DANIEL Vâlcea STOILEŞTI 15 BERCAN TUDOR-FLAVIUS Braşov DACIA 16 BOBEICA ALEXANDRU-IONUł Braşov VICTORIA 17 BOEANGIU ŞTEFAN-ALEXANDRU Vâlcea ALUNU 18 BOSUIOC IONUł-GABRIEL Braşov BRAŞOV 19 BOTA MARIAN Sibiu TĂLMACIU 20 BOUR ADRIAN-LUCIAN Bacău BACĂU 21 BRATU IOAN-DANIEL Sibiu RĂŞINARI 22 BRĂILEANU RĂZVAN ŞTEFAN Braşov HĂLCHIU 23 BRISC PETRU Sălaj VALCĂU DE SUS 24 BRISCAN MARIUS-ANDREI Braşov BRAŞOV 25 BUCUR IOANA Sibiu RACOVIłĂ 26 BUDA PETRE-ADRIAN Vâlcea CĂLIMĂNEŞTI 27 BULĂU ALEXANDRU-IOAN Braşov BRAŞOV 28 BURCĂ ADRIAN-CRISTIAN Suceava MOLID 232

235 29 BUTNARU (MUNTEANU) MARINELA Braşov BRAŞOV 30 CACIUR LIVIU Suceava PUTNA 31 CANCIU NICOLAE Sibiu SIBIU 32 CÂRSTEA EUGEN Sibiu SIBIU 33 CĂłOIU VASILE-ALIN Vâlcea MATEEŞTI 34 CERNEA MIHAI NeamŃ POIANA TEIULUI 35 CHERETE ANDREI-CONSTANTIN Vâlcea PĂUŞEŞTI 36 CHERNECIUC NICOLAI Suceava PERDELE 37 CHITIC FLORIN GalaŃi TECUCI 38 CIOBÂCĂ ILIE-ALEXANDRU Braşov BRAŞOV 39 CIOBANU EMANUEL-ALEXANDRU Braşov BRAŞOV 40 CIORBĂ IONUł Braşov ZĂRNEŞTI 41 CÎRNU ANDREEA-ROXANA Braşov BRAŞOV 42 CÎRSTEA AURELIAN Braşov FĂGĂRAŞ 43 CODLEANU FLORIN-ALEXANDRU Braşov ŞIMON 44 CODREA CORNELIU-ARSENIE Braşov SÂMBĂTA DE SUS 45 COLCERIU DANIEL-ILIE Braşov BRAŞOV 46 COMARIłA VIRGIL Suceava PUTNA 47 COMĂNESE DAN-RĂZVAN Sibiu BUNGARD 48 COSTE ANIN-ALEXANDRU Sălaj IAZ 49 COSTE MIHAI Sălaj SOLOMON 50 COłAN MIRCEA-GABRIEL Vâlcea BREZOI 51 CRECIUNESCU VASILICĂ-TIBERIU Suceava CÂMPULUNG MOLDOVENESC 52 CREłU COSTICĂ Bucureşti BUCUREŞTI 53 CRIŞAN MIRCEA-CONSTANTIN Braşov FĂGĂRAŞ 54 CRIŞAN IONUł-VASILE Sălaj ZALĂU 55 CSORDAŞ TEODOR-IOAN Sălaj MARCA 56 DANELIUC CRISTIAN-IONUł Suceava CLIT 57 DÂNGĂ MARIUS-TĂNASE Sălaj MUNCEL 58 DĂRĂBAN LIVIU-MIHAI Sibiu MEDIAŞ 59 DIACONU IORDACHE Vrancea FOCŞANI 60 DIACONU DANIEL-ŞTEFAN Braşov BRAŞOV 61 DIMA ANDREI Iaşi IAŞI 233

236 62 DÎNGĂ VICTOR-MARIUS Sălaj CRISTOLł 63 DÎRLEA IUSTIN Braşov HĂLCHIU 64 DOBREA ADRIAN Braşov FĂGĂRAŞ 65 DOROFTEI EMILIAN-CONSTANTIN Iaşi IAŞI 66 DRĂGAN CRISTIAN-COSTEL Tulcea MINERI 67 DULCA ALEXANDRU Bihor ORADEA 68 DURDUC DANIEL-DUMITRU Alba CUGIR 69 DUŞA ALEXANDRU-BOGDAN Sibiu SIBIU 70 DUŞESCU RAREŞ-GEORGE Braşov TOHANU NOU 71 EFTEMIE PETRUŞ Braşov BUCIUM 72 ENE CONSTANTIN-RĂDUCU Vâlcea OTEŞANI 73 ENEA COSTEL-IULIAN Suceava FĂLTICENI 74 FEDIUC IOAN-EUGEN Sibiu SIBIU 75 FILOFIE ANTON Braşov BRAŞOV 76 FLOCEA PETRU-PAVEL Suceava PĂLTINOASA 77 FODOR CORNEL Suceava BURSUCENI 78 FRÂNCU CONSTANTIN Braşov BRAŞOV 79 GALEA TEOFIL-ALIN Sibiu GIACĂŞ 80 GÂRLONłA GABRIELA Sibiu SIBIU 81 GHERMAN IULIAN Braşov BRAŞOV 82 GOLEA EUGEN-CONSTANTIN Gorj VĂGIULEŞTI 83 GORAŞ CONSTANTIN Suceava ARGEL 84 GRECU ANA-MARCELA Braşov BUNEŞTI 85 HANEŞ NICOLAE Braşov DRĂGUŞ 86 HASNA VLAD-ILIE Sibiu TĂLMĂCEL 87 HORVAT SORIN-OVIDIU Satu Mare AMAłI 88 ION ŞTEFAN Braşov BRAŞOV 89 ISTRATIE IONUł-ALEXANDRU Vâlcea RÂMNICU VÂLCEA 90 ISTRATUC VEACESLAV-IVAN Alba ABRUD 91 IVANIC VASILE Maramureş PETROVA 92 JOIłA CRISTIAN-MIHAI Braşov FELDIOARA 93 JURJ SORIN Bihor BĂIłA 94 KADAR LUDOVIC-IOAN Braşov BREAZA 95 KALANYOS ZSIGMOND Braşov BRAŞOV 234

237 96 KULCSAR JOZSEF Braşov ORMENIŞ 97 LAZARI ION-IVAN Alba ABRUD 98 LAZĂR GHEORGHE-FLORIN Vâlcea GURA VĂII 99 LAZEA HORATIU Braşov FĂGĂRAŞ 100 LUCA ADRIAN Suceava MĂLINI 101 LUCASIEVICI ALEXANDRU Braşov BRAŞOV 102 MACARIE FLORINA-VASILICA NeamŃ TÂRGU NEAMł 103 MADAN STELIAN-GABRIEL Vâlcea RÂMNICU VÂLCEA 104 MADAN IULIAN-FLORIN Vâlcea RÂMNICU VÂLCEA 105 MAN REMUS Mureş TÂRGU MUREŞ 106 MARTIN JANE FLORENTIN Teleorman ROSIORI DE VEDE 107 MELEŞI CLAUDIUS-MARIAN Timiş LUGOJ 108 MIHAIL LUCIAN Braşov BRAŞOV 109 MIHALI PAUL Maramureş BORŞA 110 MIHĂESCU ALEXANDRU-CĂTĂLIN Prahova PLOIEŞTI 111 MIHOC ALEXANDRU- CONSTANTIN Suceava SFÂNTU ILIE 112 MITITELU IULIAN Braşov BRAŞOV 113 MOCANU TEODOR-FLORIAN Covasna DOBÂRLĂU 114 MOGA-POPLĂCEAN VASILE-HOREA Sibiu RÂU SADULUI 115 MOISI CĂTĂLIN-TRAIAN Sălaj ZALĂU 116 MOLDOVAN CLAUDIU Mureş FRUNZENI 117 MOLDOVAN DANIEL-IOAN Sălaj ZALĂU 118 MOSCALU TUDOR Braşov BRAŞOV 119 MUNTEANU MARIUS-BOGDAN Harghita SICULENI 120 MUREŞAN CODRUł Maramureş CAVNIC 121 NACU IONUł Vaslui BÂRLAD 122 NECHIFOR ŞTEFAN-ALEXANDRU ConstanŃa CONSTANłA 123 NEDELEA VASILE Braşov LUNCA CALNICULUI 124 NEGRILĂ IOAN-MANIU Sibiu OCNA SIBIULUI 125 NICĂ DARIUS-GHEORGHE Sibiu PORUMBACU DE SUS 126 NISTOR ALEXANDRU-MIHAI Vâlcea RÂMNICU VÂLCEA 127 NISTOR BOGDAN Suceava FĂLTICENI 128 NOVOTNY BOGDAN Suceava ARGEL 235

238 129 OANCEA CONSTANTIN Sibiu AVRIG 130 OANCEA EMIL Covasna BARAOLT 131 OBREJA COSTANTIN-MARIAN Braşov BRAŞOV 132 OEGAR FLORIN-CLAUDIU Sălaj ZALĂU 133 OLARIU FLORIN-IULIAN Bacău FILIPENI 134 ONICA POMPILICA Brăila BRĂILA 135 OPREA DANIEL Iaşi IAŞI 136 PANCIU LAURENłIU-GABRIEL Caraş-Severin CARANSEBEŞ 137 PANDREA GABRIEL-GHEORGHE Braşov SĂCELE 138 PÂRĂU VLAD Braşov BRAŞOV 139 PÂRJOL ŞTEFAN Bacău MOINEŞTI 140 PĂVĂLAŞCU MARIAN Braşov BUDILA 141 PETRE ŞTEFAN Ilfov BUFTEA 142 PETRESCU MIHAI DâmboviŃa TĂRTĂŞEŞTI 143 PINTEA SERGIU-ADRIAN Suceava SIRET 144 PINTILIE CIPRIAN Braşov BRAŞOV 145 PÎRGHI ALIN-DUMITRU Suceava RĂDĂUłI 146 PÎRVU MARIUS-AUREL Harghita MIERCUREA CIUC 147 PLEŞ ADINA-IOANA Braşov BUNEŞTI 148 POP CORNEL-SILVIU Maramureş PLOPIŞ 149 POP DANIEL-MIRCEA Sălaj CRIŞENI 150 POP SEVER-DANIEL BistriŃa- Năsăud BISTRIłA 151 PORTIK CIPRIAN-FRANCISC Satu Mare CAREI 152 PREDELEANU GHEORGHE Braşov BRAŞOV 153 PUTINĂ ADRIAN Bacău BACĂU 154 RABLOU VIOREL-IOAN Sălaj BOBOTA 155 RATZ HORIA-NICOLAE Braşov FĂGĂRAŞ 156 RĂDULESCU ANCA-MARIA Sibiu SIBIU 157 RODEAN RADU-CONSTANTIN Sibiu SIBIU 158 ROŞAN VASILE-DORIN Sălaj FIZEŞ 159 RUNCAN EMANUEL/IONUł BistriŃa- Năsăud BREAZA 160 SABĂU VIOREL-IONUł Satu Mare SATU MARE 161 SANDA COSMIN-CĂTĂLIN Prahova BUCOV 236

239 162 SANDU EDUARD Suceava FĂLTICENI 163 SAVIN CRISTIAN Iaşi IAŞI 164 SAVU CONSTANTIN Sibiu AMNAŞ 165 SĂCUIU NICOLAE-RADU Braşov ZĂRNEŞTI 166 SĂMĂRTINEAN IOAN Sibiu MEDIAŞ 167 SCAFARU ADRIAN Braşov BRAŞOV 168 SCORłEA IONEL-EDUARD Braşov ŞIMON 169 SIMIONESCU DUMITRU Vâlcea RÂMNICU VÂLCEA 170 SIMOTA ALEXANDRU-IULIAN Suceava RĂDĂUłI 171 SÎRBU DRAGOŞ-MIHAI Vâlcea RÂMNICU VÂLCEA 172 SOPONARU GHEORGHE-VASILE NeamŃ SĂVINEŞTI 173 STAMATE GEORGE-SEBASTIAN Covasna SFÂNTU GHEORGHE 174 STAMOULIS GEORGIOS - ATENA 175 STĂNILĂ IOACHIM-ADRIAN Sibiu VESEUD 176 STĂNULEł TRANDAFIR Sibiu CHIRPĂR 177 STĂTICESCU ION Vâlcea RUNCU 178 STOIA DAN-IOAN Sibiu SIBIU 179 STOIA GHEORGHE-SEBASTIAN Braşov VICTORIA 180 STOIAN NICOLAE Bacău COMĂNEŞTI 181 STOIAN DAN-GEORGE Braşov BRAŞOV 182 STOICA VLAD-DUMITRU Sibiu CÂRłIŞOARA 183 STRĂTULAT SABIN-ALEXANDRU Covasna BARAOLT 184 STUPU EMANUEL-LUCIAN Braşov BRAŞOV 185 SURDU ANDREI-MIHĂIłĂ Suceava CÂMPULUNG MOLDOVENESC 186 ŞERBAN MIHAI-GHEORGHE Braşov BRAŞOV 187 ŞOMŞAG AUGUSTIN-VASILE Sălaj JIBOU 188 ŞTIRB MARIUS-DAN Sălaj ZALĂU 189 ŞURANI HORAłIU-VASILE Satu Mare NEGREŞTI-OAŞ 190 TALABĂ RADU Braşov FĂGĂRAŞ 191 TĂMAŞ VASILE-ANTONIE Covasna VÂLCELE 192 TCACIUC DUMITRU Suceava SUCEAVA 193 TERCIU PETRUł-CIPRIAN Braşov BRAN 194 TOLOLOANCĂ ION Vâlcea DĂEŞTI 237

240 195 TOPORAŞ GABRIEL-ŞTEFAN Braşov BRAŞOV 196 TUDORESCU GHEORGHE-FLORIN Vâlcea CÂRSTĂNEŞTI 197 TUDOSE GHEORGHE Suceava MOLID 198 łolaş NICOLAE Sălaj BĂNIŞOR 199 łuru CONSTANTIN-RAZVAN Vâlcea COSTEŞTI 200 łułuroi CRISTIAN Bucureşti BUCUREŞTI SECTORUL UDREA DANIEL-NICOLAE Vâlcea RÂMNICU VÂLCEA 202 URSU ADRIAN-NICOLAE Sibiu VESEUD 203 VĂCARIU NICOLAE Vâlcea RÂMNICU VÂLCEA 204 VESCAN MIRCEA-LIVIU Mureş ADĂMUŞ 205 VINTILĂ TOADER Sibiu ŞURA MARE 206 VLAD LĂCRĂMIOARA-ELENA NeamŃ PIATRA-NEAMł 207 VLAICU IONUł-MĂDĂLIN Vâlcea BĂLCEŞTI 208 VRÎNCIANU IULIAN Bacău ONEŞTI 209 VULCU ADRIAN-OVIDIU Braşov BREAZA ANUL II TEOLOGIE PASTORALĂ Nr.crt Nume Prenume Judet Localitate 1 ABAGIU DUMITRU BOGDAN Vâlcea RÂMNICU VÂLCEA 2 ADAM ŞTEFAN Braşov BRAŞOV 3 AILENI GIULIAN VASILICĂ Sibiu TORONTO 4 ALBU GEORGE - IONUł Brăila BRĂILA 5 APETREI IONEL-ALEXANDRU Gorj TÂRGU JIU 6 ARDELEAN NICOALE SORIN Braşov BRAŞOV 7 ARGATU CRISTI NeamŃ CRACĂUL NEGRU 8 AVASILOAIE MIHAI-IOAN Suceava STRAJA 9 BABOLEA OVIDIU - MIHAI Caraş-Severin REŞIłA 10 BALAN MIHAI - ANDREI Bacău PARINCEA 11 BALEA NICOLAE-SORIN Alba BAIA DE ARIEŞ 12 BASARABĂ GHEORGHE-SIMION Sibiu BOIłA 13 BĂLĂŞCUłĂ FLORIN-NICOLAE Braşov PREJMER 14 BĂLĂUCĂ ANDREI Botoşani BOTOŞANI 238

241 15 BĂLUłĂ ROMULUS-VALENTIN Caraş-Severin CARANSEBEŞ 16 BĂRBĂTEI SERGIU Braşov DACIA 17 BEŞCHEA IOAN-DUMITRU Braşov BRAŞOV 18 BEŞLEAGĂ GEORGE DOREL Sibiu SIBIU 19 BIVOL OLEG - CĂINARI 20 BOGDAN DANIEL Braşov BRAŞOV 21 BOTIŞ SORIN Cluj DEJ 22 BUCIAC IOAN-GABRIEL Suceava ŞERBĂUłI 23 BUDILEANU MAXIN-VASILE Covasna BREłCU 24 BURECHIA DAVID-FLORIN Vâlcea PĂUŞEŞTI 25 CÂMPEANU BOGDAN Vâlcea CÂRSTĂNEŞTI 26 CANCIU ALEXANDRU-MIHAI Sibiu SIBIU 27 CĂRĂUŞU SIMION-LEONARD Gorj POLOVRAGI 28 CHELARU BOGDAN - IONUł Bacău TÂRGU OCNA 29 CHITUłĂ ALEXANDRU- CONSTANTIN Sibiu SIBIU 30 CIOCHINĂ LICINIUS - GABRIEL Prahova CÂMPINA 31 CIULEI NICOLAE-MARIUS Braşov FUNDATA 32 CLAPA CLAUDIU Cluj CUZDRIOARA 33 COCOR ŞTEFAN Prahova SCHIULEŞTI 34 CODREANU ADRIAN Braşov CODLEA 35 COJOACĂ ANDREI Braşov BRAŞOV 36 COMANICI DUMITRU Braşov SÂMBĂTA DE SUS 37 COTOI IOAN-VASILE Mureş BĂIłA 38 CREłAN IONEL Suceava PUTNA 39 CREłU MIHAIL Botoşani BOTOŞANI 40 CRUŞOVEANU MARIANA Braşov BUNEŞTI 41 CUDUR NICOLAE-ALIN Sălaj CIZER 42 DAN DANIL Sibiu BRADU 43 DASCĂLU IONEL-MARIUS Suceava 44 DAVID VASILICĂ Bacău BACĂU 45 DĂSCĂLAŞU VLĂDUł Bacău BACĂU 46 DEMETER ZOLTAN Mureş ADĂMUŞ 47 DOBRE DANIEL-DUMITRU Sibiu SIBIU SF IOAN BOTEZĂTORUL, MORENI 239

242 48 DRAGOMIR CONSTANTIN - LUIGI Gorj TÂRGU JIU 49 DRAGOSLOVEANU IOAN-PAUL Braşov FELDIOARA 50 DRUGAN NICOLAE-COSMIN Vâlcea BREZOI 51 DULGHERU IONUł Sibiu SIBIU 52 DUMITRU IOAN - ANDREI Vâlcea HOREZU 53 ERHAN ANDREI - ORHEI 54 FER IOAN - COSMIN Sălaj BOBOTA 55 FEREŞTEANU MARIAN Giurgiu CETĂłUIA 56 FILIMON ALEXANDRU CĂTĂLIN Braşov VICTORIA 57 FLOREA GHEORGHE Cluj TURDA 58 FLOREA CĂTĂLIN NeamŃ BICAZU ARDELEAN 59 FLOREŞTEANU ADRIAN-IONUł Suceava DOROTEIA 60 FOICA FLAVIUS MIHAI Braşov BRAŞOV 61 FRĂłILĂ CIPRIAN-IONEL Sibiu SIBIU 62 FURNICĂ DUMITRU-ADRIAN Vaslui MÂNĂSTIREA 63 GANEA RĂZVAN VLAD Caraş-Severin OBREJA 64 GÂRNEAłĂ LAURENłIU-SEBASTIAN Vrancea FOCŞANI 65 GERGULOV ILIE - CONSTANTIN Sibiu ŞURA MICĂ 66 GHEORGHE OVIDIU Braşov BRAŞOV 67 GHIURCUł IONUł-VIOREL Sălaj ZALĂU 68 GRAMA BOGDAN Braşov BRAŞOV 69 GRAPĂ DĂNUł - NICOLAIE Suceava 70 GRECU DANIEL MehedinŃi MĂNĂSTIREA SF. IOAN CEL NOU DROBETA-TURNU SEVERIN 71 HAICU ŞTEFAN Bacău BERZUNłI 72 HAIDUC MARTIN Braşov BRAŞOV 73 HĂBĂLĂU MIHAI Mureş TÂRGU MUREŞ 74 HÎRCEAGĂ LUCIAN-CORNELIU Braşov BRAŞOV 75 ILIEŞ FLORIN-ANDREI Sălaj ZALĂU 76 IONAŞCU GEORGE - ALEXANDRU Gorj TÂRGU JIU 77 IORDACHE CODRIN Bacău SASCUT 78 IVAN VALENTIN DUMITRU IOAN Sibiu CISNĂDIE 79 LAZEA IONEL Braşov BUCIUM 80 LĂCULEANU DUMITRU-LUCIAN Vâlcea DRĂGĂŞANI 240

243 81 LĂPĂDUŞ VASILE OVIDIU Gorj DOBRIłA 82 LEUCIUC DANIEL Suceava ŞERBĂUłI 83 LUPU IOAN Sibiu SIBIU 84 MAGYAR COSMIN-FLAVIU Sălaj ZALĂU 85 MANOLE CRISTIAN Suceava VATRA MOLDOVIłEI 86 MAREDAVID FLORIN Braşov BRAŞOV 87 MIHAI ALEXANDRU ANDREI Vrancea FOCŞANI 88 MIHĂILOIU ALIN - MARIAN Vâlcea CĂLIMĂNEŞTI 89 MOCANU LIVIU-CONSTANTIN Suceava SUCEAVA 90 MOCANU BOCÎRNEA DANIEL ALEXANDRU Braşov TĂRLUNGENI 91 MORAR GHEORGHE Sibiu ERNEA 92 MORARIU (SĂDEAN) ADRIANA ELENA Sibiu ARPAŞU DE JOS 93 MOTRICALĂ MIHAIL - CHIŞINĂU 94 MUNTEANU VASILE-AURELIAN Vâlcea BĂRBĂTEŞTI 95 MUNTEANU MARIUS Braşov BRAŞOV 96 MUSTAłĂ NICUŞOR-SORIN Braşov PREJMER 97 NICOLAE VLAD Sălaj ŞIMLEU SILVANIEI 98 NISIPEANU DUMITRU Vâlcea RÂMNICU VÂLCEA 99 OLTEAN VASILE -COSMIN Mureş TÂRGU MUREŞ 100 OLTEANU MARIUS IONUT Braşov FUNDATA 101 ONECI FLORIN Braşov BRAŞOV 102 OPREA GABRIEL Vâlcea RÂMNICU VÂLCEA 103 OPRIŞOR ION-MIHAIL Gorj GÂRBOVU 104 PALMEŞ CIPRIAN-NICOLAE Braşov CAłA 105 PASCAL IONUł Braşov BRAŞOV 106 PONDROŞ CĂLIN Sibiu RĂŞINARI 107 POPA VIRGIL EMANUEL Sibiu MEDIAŞ 108 POPA CONSTNATIN CIPRIAN Bacău RACOVA 109 POPA OLIMPIU-GEORGE Vâlcea HOREZU 110 POPA IOAN ALEXANDRU Braşov CODLEA 111 POPESCU LAURENłIU CRISTIAN Gorj PEŞTIŞANI 112 POPONEA MARIAN IOAN Sibiu SIBIU 113 POPONEA NICOLAE-BOGDAN Vâlcea BRATOVEŞTI 241

244 114 POSTOLEA VLAD MIRCEA Braşov BRAŞOV 115 RADU ION-DRAGOŞ Vâlcea RÂMNICU VÂLCEA 116 RAłĂ VIOREL Sibiu SIBIU 117 RĂSVAN IOAN-REMUS Braşov VAD 118 ROMAN MIHAIL Braşov UCEA DE JOS 119 ROŞU GHEORGHE NeamŃ BORLEŞTI 120 RUSNAC MIRCEA - CHIŞINĂU 121 RUSU ION - SERGIU Gorj TÂRGU JIU 122 SALONARIU LUCIAN ANDREI Sibiu SIBIU 123 SAMOILĂ DANIEL-MARIUS Braşov CODLEA 124 SÂRBU IOAN Sibiu BÂRGHIŞ 125 SILEA MIHAI Braşov SÂMBĂTA DE SUS 126 STATIVĂ ŞTEFAN Suceava 127 STÎNGĂ IOAN-FLORIN Bacău BACĂU 128 STÎNGU (ŞERBAN) MIRELA CELIA Braşov FĂGĂRAŞ 129 STOENOIU CONSTANTIN Gorj DRĂGUłEŞTI 130 STOIAN MIHAI VICTOR DIMITRIE Braşov BRAN 131 STREZA IOAN Sibiu BRATEIU 132 STROIA RAZVAN-ALIN Sibiu MEDIAŞ 133 ŞAMU GHEORGHE Sibiu CÂRłA 134 ŞCHEIANU IONUł Vaslui VASLUI 135 ŞERBĂNECI GLIGORE CIPRIAN Vâlcea RACOVIłĂ 136 ŞOVREA IOAN Maramureş BORŞA 137 ŞTEFAN CONSTANTIN Gorj TÂRGU JIU 138 ŞTEFAN GEORGE - NICOLAE Vaslui MÂNĂSTIREA 139 ŞTETA IONUł MehedinŃi SLAŞOMA 140 TĂNASE ADRIAN IONUł Braşov BRAŞOV MĂNĂSTIREA SF. IOAN CEL NOU 141 TITI MIHAI - DORIN Suceava PÂRTEŞTII DE JOS 142 łiłeiche GHEORGHE-MARIUS Gorj łicleni 143 URJAN MIHAI - IONUł Braşov SĂCELE 144 VÎRLAN ADRIAN-MIHAIL Suceava SUCEAVA 145 VLAD MIHAIL Sibiu SIBIU 146 VOINICU ŞTEFAN-CRISTIAN Braşov FELDIOARA 242

245 147 VULPOIU LIDIA MIHAELA Braşov BRAN 148 ZAHARIA VASILE-MIHĂIłĂ Bacău BACĂU 149 ZGÂMBĂU CLAUDIU - GHIORGHIłĂ Braşov BRAŞOV ANUL III TEOLOGIE PASTORALĂ Nr.crt Nume Prenume Judet Localitate 1 ADOMNICĂI CIPRIAN Suceava VEREŞTI 2 AGAVRILOAEI MIHAI Suceava ZVORIŞTEA 3 AILENEI MUGUREL CONSTANTIN Braşov PREJMER 4 ALACI COSTIN-ALEXANDRU Vaslui ARMĂŞENI 5 ARTENE EMILIAN-CAMELIU BistriŃa- Năsăud POIANA ILVEI 6 ATUDOREI IONICĂ Bacău BRUSTUROASA 7 AVANU CRISTI - NICOLAE Vaslui BÂRLAD 8 BABII ELENA Sibiu NOCRICH 9 BALAN BOGDAN - ANDREI Bacău BACĂU 10 BĂLĂNESCU SEBASTIAN Iaşi IAŞI 11 BĂLUł ANDREI-TRAIAN Mureş SIGHIŞOARA 12 BĂNCILĂ DANIEL Braşov BRAŞOV 13 BENESCU MIHAI - LUCIAN Braşov RÂŞNOV 14 BEŞCHEA IOAN-DUMITRU Braşov BRAŞOV 15 BLANARU IONUł-MARIAN Bacău BACĂU 16 BLĂGAN GEORGE-BOGDAN Braşov BRAŞOV 17 BOCUł ADRIAN-SEBASTIAN Sibiu SIBIU 18 BOIA CLAUDIU-IONUł Sălaj ZALĂU 19 BOICU FLORIN Suceava SUCEAVA 20 BORBÉLY - NISTOR ADRIAN Sibiu SIBIU 21 BOZGA SILVIU Caraş-Severin CARANSEBEŞ 22 BUTNARIU MIRCEA Suceava RIŞCA 23 CHIDEŞA SERGIU-MIHAIL Suceava SUCEAVA 24 CHIPER VASILE Bacău PODU TURCULUI 25 CHIŞU MARIUS-CRISTIAN Sibiu MEDIAŞ 243

246 26 CLINCIU NICOLAE-MARIUS Braşov MOIECIU DE JOS 27 COJOCARIU RĂZVAN-NICOLAE Braşov BRAŞOV 28 CORDA LIVIU Sălaj AGRIJ 29 COROSAN CRISTIAN-CONSTANTIN Braşov BRAŞOV 30 COSTEA NICOLAIE-RADU Braşov FĂGĂRAŞ 31 COZMA ŞTEFAN Vaslui VASLUI 32 CRĂCIUN RĂZVAN-ANDREI Braşov BRAŞOV 33 CRĂCIUN NICOLAE Braşov PREDEAL 34 CRISTUłI CRISTIAN-VASILE Sălaj ZALĂU 35 DANCU ALEXANDRU Sibiu TĂLMACIU 36 DASCĂLU RADU Braşov BRAŞOV 37 DASCĂLU VICTOR Braşov FĂGĂRAŞ 38 DĂDÎRLAT ALEXANDRU-DRAGOŞ Braşov FĂGĂRAŞ 39 DRUMEA DORU-FLORINEL Vâlcea ŞERBĂNEŞTI 40 ENACHE ANDREI Bacău BACĂU 41 ENEA IONEL-DANIEL Bacău MOINEŞTI 42 FLEŞER FLAVIU-GABRIEL Sibiu MEDIAŞ 43 FLOROIU GHEORGHE Covasna DOBÂRLĂU 44 FLUTUR REMUS-IOAN Braşov FĂGĂRAŞ 45 FRUNZULICĂ EMANUEL-CRISTIAN Bucureşti BUCUREŞTI 46 GĂBĂROI VIOREL Bucureşti BUCUREŞTI 47 GĂBINAT MIHAELA Sibiu NOCRICH 48 GECAN OVIDIU Alba CUGIR 49 GHERASIMESCU IOAN Bacău COMĂNEŞTI 50 GOMOI GHEORGHE- CONSTANTIN Gorj BĂLEŞTI 51 GORAŞ BOGDAN-ANDREI Suceava FRASIN 52 GRAMA MARIAN Bacău ŞERBEŞTI 53 GROSU VALERIU-ANDREI Vaslui TRESTIANA 54 GUDEA MIRCEA-IOAN Sălaj CIZER 55 ILIEŞ CRISTIAN-GABRIEL Sălaj ZALĂU 56 IONETECU GEORGEL-RĂZVAN Braşov BRAŞOV 57 IRIMIA COSTEL Vaslui SCHINENI 58 ISTRATE MIHAIL NeamŃ AGAPIA 244

247 59 IVAN CONSTANTIN Sibiu SADU 60 IVAN (BURLĂ) CARMEN-NONA Sibiu SIBIU 61 LAZA MIRCEA Mureş SIGHIŞOARA 62 LAZĂR ŞTEFAN Braşov BRAŞOV 63 LIUłE PETRU-MARIUS Cluj CLUJ-NAPOCA 64 LUCHIAN IONUł Vaslui BÂRLAD 65 LUPU CONSTANTIN Braşov BRAŞOV 66 MANCIU MIHAI-LAURENłIU Vâlcea MĂGURA 67 MANOLIU IONUł NeamŃ BORCA 68 MANU IONUł-DRAGOŞ Argeş GODENI 69 MÂNZATU DANIEL-NICOLAE Braşov POIANA MĂRULUI 70 MATEI MIRELA-MARIA Sibiu NOCRICH 71 MĂRCUłĂ DUMITRU-MARIUS Vaslui BÂRLAD 72 MIHALCEANU ALEXANDRU - SURUCENI 73 MIHOC GEORGE Suceava BOSANCI 74 MIHU MARIA Braşov PREDEAL 75 MINICA VASILE-SORIN Maramureş BOGDAN VODĂ 76 MOGA NICOLAE-IOAN Sibiu MAG 77 MOLDOVAN OVIDIU-PETRU Sibiu MEDIAŞ 78 MORAR VLAD-IOAN Braşov DUMBRĂVIłA 79 MORAR RADU-MIRCEA Maramureş TÂRGU LĂPUŞ 80 MUCHE DOMIDE-MARIAN Bacău POIANA 81 MUNTEANU AUREL-CONSTANTIN Călăraşi DRAGOŞ VODĂ 82 MUNTEANU NICOLAE Braşov BRAŞOV 83 NACU OVIDIU Braşov RÂŞNOV 84 NEAGU GHEORGHE-CĂTĂLIN Braşov VICTORIA 85 NICOARĂ CIPRIAN-VALENTIN Sălaj ZALĂU 86 NICULA (BEJENARU) RODICA Sibiu SIBIU 87 NONU RĂZVAN Sibiu ŞURA MARE 88 NOROCEA LAURENłIU GalaŃi FRUMUŞIłA 89 OLAH RĂZVAN-GEORGE Sălaj ŞIMLEU SILVANIEI 90 OLAR ADRIAN-ILIE Suceava PĂLTINOASA 91 OLTEAN GAVRIL Maramureş TÂRGU LĂPUŞ 245

248 92 ONCESCU NICOLAE-BOGDAN Argeş TOPOLOVENI 93 OPINCĂ CIPRIAN-COSTEL Bacău MOINEŞTI 94 PANłÂRU DAN Braşov BRAŞOV 95 PÂTEA IONUł-ADRIAN Braşov FUNDATA 96 PAVEL FLORIN-ALEXANDRU Sibiu SIBIU 97 PĂTATU VASILE NeamŃ BICAZU ARDELEAN 98 PĂTRĂŞCAN IONUł-CĂTĂLIN GalaŃi UNGURENI 99 PEIU VLAD-PANTILIMON NeamŃ TÂRGU NEAMł 100 PLEŞCA EUGENIU - BĂLłI 101 POENAŞU CĂTĂLIN GalaŃi TECUCI 102 POLEXA EUGEN-GHEORGHE Braşov FĂGĂRAŞ 103 POPA IOAN Alba VALEA LUNGĂ 104 PREDA ION Vâlcea RÂMNICU VÂLCEA 105 PULHAC BOGDAN-IONUł Harghita SĂRMAŞ 106 RADU GHEORGHE Covasna BARCANI 107 ROMAN BOGDAN-MIHAI Sibiu CISNĂDIE 108 ROŞCA LUCIAN-IOAN BistriŃa- Năsăud SÂNTIOANA 109 ROŞIORU GHEORGHE Braşov BRAŞOV 110 SĂNĂUCEANU MIRCEA-ANDREAS Sibiu MEDIAŞ 111 SÎRBU ALEXANDRU-DAN Brăila BRĂILA 112 SMARANDACHE CARMEN-TEODORA Braşov BRAŞOV 113 SOCACIU ALEXANDRU Braşov FĂGĂRAŞ 114 SOCACIU CRISTIAN Braşov FĂGĂRAŞ 115 STAN CONSTANTIN-TIBERIU Giurgiu GIURGIU 116 STANA EMIL Gorj OHABA 117 STÎRLEA DANIEL-LIVIU Olt CARACAL 118 STOIAN VALENTIN-ANDREI Braşov RÂŞNOV 119 SUCIU BOGDAN-EUGEN Sălaj AGRIJ 120 SUCIU BOGDAN-SILVIU Sălaj ZALĂU 121 ŞTIRBU GEORGE-VALENTIN Braşov BRAŞOV 122 TATU VIRGILIU-IOAN Sibiu SIBIU 123 TĂUT GHEORGHE Maramureş LEORDINA 124 TERINTE MATEI Bacău BACĂU 246

249 125 TERIŞ VICTOR-MARIAN Bacău COMĂNEŞTI 126 TOACŞE ADRIAN-CORNEL Sibiu SIBIU 127 TRIF NICOLAE Satu Mare MEDIEŞU AURIT 128 łintea NICOLAE Braşov VULCAN 129 URS IOAN-MARIUS Braşov FĂGĂRAŞ 130 URSU MARIAN-IONUł Vaslui SOLEŞTI 131 VĂRVĂRUC MINA Sibiu NOCRICH 132 VELEŞCU LAURENłIU Vaslui BÂRLAD 133 VÎLCAN BOGDAN-NICOLAE Braşov BRAŞOV 134 VLAD CIPRIAN-IONUł Alba ABRUD 135 ZAHARIA SORIN Braşov BRAŞOV ANUL IV TEOLOGIE PASTORALĂ Nr.crt Nume Prenume Judet Localitate 1 ABABEI VLĂDUł Iaşi IAŞI 2 AFLOARE GHEORGHE Bacău GURA VĂII 3 AFLOROAEI ANDREI Sibiu SIBIU 4 AFTANASĂ GHEORGHE Braşov BRAŞOV 5 AGAFIłEI VASILE Bacău ONEŞTI 6 AIFTINCĂI AUREL-BOGDAN Suceava RĂDĂUłI 7 AMAN DUMITRU Alba ABRUD 8 ANDRIEŞ VIOREL Bacău PLOPANA 9 ANDRONIC ADRIAN Suceava SUCEAVA 10 ANDRUŞCA ION Bacău OITUZ 11 ANTINIE MARIAN Braşov VICTORIA 12 ANTOCI FLORIN NeamŃ PÂNGARAłI 13 APETROAIE CĂTĂLIN-VASILE Bacău COMĂNEŞTI 14 BABA NICULINA Alba ABRUD 15 BADEA PAUL Vaslui MÂNĂSTIREA 16 BĂESCU MIHAIL-ŞTEFAN Olt SLATINA 17 BELA MARIUS-VALENTIN Sibiu SIBIU 18 BERCEA GHEORGHE Botoşani BOTOŞANI 247

250 19 BOERU CRISTIAN-PAUL Braşov BRAŞOV 20 BOGDAN MARIUS-CIPRIAN Braşov BRAŞOV 21 BORODI OVIDIU-CORNEL BistriŃa- Năsăud JELNA 22 BORŞEVSCHI LAZĂR - CHIŞINĂU 23 BRÎNDUŞĂ IONUł-BOGDAN BistriŃa- Năsăud BISTRIłA 24 BURDUJA RADU-GELU Hunedoara URICANI 25 CANEA PAVEL Caraş-Severin BORLOVENII NOI 26 CATRINOIU IONEL NeamŃ BICAZ 27 CĂLIN IONUł-GHEORGHE Vâlcea PRUNDENI 28 CETĂNAŞ GEORGE Braşov BRAŞOV 29 CHIRA NICOLAE Bacău ŞESURI 30 CIOBOTĂ OVIDIU-CONSTANTIN Mureş STÂNCENI 31 CISMAŞ NICOLAE-LUCIAN Sibiu MEDIAŞ 32 CIUCLE FLORIN-SABIN Bihor BISTRA 33 CIULEI DANIEL-NICU Vaslui GÂRCENI 34 CIUTĂ SILVIU-CLAUDIU Vrancea PANCIU 35 CONDURACHE EUGEN Bacău BACĂU 36 CONSTANTIN CRISTIAN Suceava SUCEAVA 37 CONłIU IOAN Vâlcea CĂLIMĂNEŞTI 38 COPIL MIHAIL-RADU Timiş LUGOJ 39 CORCEAG VASILE Iaşi PODIŞU 40 COSTAN MAXIM-ANTONEL BistriŃa- Năsăud 41 COVACIU FLORIN-CLAUDIU Cluj DEJ 42 CRISTEA- SOPUNARU SÂNGEORZ-BĂI FLORIN Bacău PÂRGĂREŞTI 43 CUłIC CONSTANTIN Braşov BRAŞOV 44 DAN MIRCEA-MIREL BistriŃa- Năsăud BISTRIłA 45 DAVID MARIA Bacău COłOFĂNEŞTI 46 DAVID CĂTĂLIN-CIPRIAN Maramureş BAIA MARE 47 DĂIAN IOAN-ALEXANDRU Sibiu SIBIU 48 DĂNILĂ PETRU-COSMIN Sibiu SIBIU 49 DĂNILĂ ALEXANDRU-FLORIN Sibiu VALCHID 50 DEAC IOAN-CĂLIN Sibiu ERNEA 248

251 51 DINESCU CLAUDIU-GEORGE Vâlcea BUJORENI 52 DINU ŞTEFAN-ADRIAN Buzău BUZĂU 53 DOBRE DUMITRU-REMUS Braşov BRAŞOV 54 DOBREA VASILE-ALEXE Braşov VOILA 55 DOBREANU TRAIAN-ADRIAN NeamŃ TÂRGU NEAMł 56 DORU TOADER Sibiu MÂRŞA 57 DUMITRU CORNEL Braşov MOIECIU DE SUS 58 ENCIU MĂDĂLIN-FLORIAN Braşov BRAŞOV 59 FARCAŞ FLAVIUS Braşov BRAŞOV 60 FEDIUC SEBASTIAN-ANDREI Sibiu SIBIU 61 FEIER IOAN Maramureş VADU IZEI 62 FLOREA VASILE-ROMUS Bacău COłOFĂNEŞTI 63 FLUERICĂ MARIAN-FLORIN Botoşani BOTOŞANI 64 FORł ŞTEFAN-ALEXANDRU Sibiu GURA RÂULUI 65 FRÎNCU GHEORGHE Sibiu MEDIAŞ 66 GALL VALENTIN Braşov BRAŞOV 67 GÂRBEA FLORIN-CIPRIAN Braşov RÂŞNOV 68 GAVRILĂ CEZAR-MIHAI Braşov BRAŞOV 69 GAVRILESCU MĂDĂLIN Gorj TÂRGU JIU 70 GĂVENEA IONUł-ALEXANDRU Braşov RÂŞNOV 71 GEORGIłĂ PETRU 72 GERMAN GRIGORE-ADRIAN BistriŃa- Năsăud BistriŃa- Năsăud BISTRIłA BISTRIłA 73 GHERASIM IUSTIN-CONSTANTIN Botoşani CRISTINEŞTI 74 GHIORGHIASA SEVASTIAN Suceava HOTÂRGAŞ 75 GHIłĂ DANIEL Vâlcea RÂMNICU VÂLCEA 76 GÎLCĂ CLAUDIU-IONEL Sibiu SIBIU 77 GRECEANU LEONARD-NICUŞOR Braşov BRAŞOV 78 GRIGORIE VASILE-CĂLIN Sibiu SIBIU 79 GROSU ADRIAN Braşov BRAŞOV 80 HIDEG ANDREI-CRISTIAN Cluj CLUJ-NAPOCA 81 HULPAN IULIANA Braşov FĂGĂRAŞ 82 IACOB RAUL-TUDOREL Sălaj ZALĂU 83 IANC MIHAI Braşov CODLEA 249

252 84 ILIUł MIHAI-SORIN Sibiu TURNU ROŞU 85 IONESCU NICOLAE Argeş PITEŞTI 86 IONESCU NICOLAE Caraş-Severin BORLOVENII NOI 87 ITTU IONUł-EUGEN Braşov ZĂRNEŞTI 88 IUGA PETRU-PAUL BistriŃa- Năsăud JELNA 89 IVANA DANIEL Brăila BRĂILA 90 LISANDRU AUGUSTIN-OVIDIU Sibiu SIBIU 91 LOZBĂ IOAN-EMANUEL Iaşi IAŞI 92 LUNGOCIU IOAN Sibiu SIBIU 93 LUPU ALEXANDRU-IONUł Covasna SITA BUZĂULUI 94 MAIER IONUł Sibiu ŞURA MARE 95 MAIOR POMPILIU-IOAN Sibiu SIBIU 96 MAZILU FLORIN-DORU Sibiu TĂLMACIU 97 MĂRCUŞ DARIUS-MARCIAN Caraş-Severin CARANSEBEŞ 98 MEGA CIPRIAN-ROMEO Vrancea ADJUD 99 MIHAI GIGEL-MARIAN Vaslui CÂRJA 100 MIHĂILĂ HORIA-GABRIEL Bacău BACĂU 101 MIHĂILĂ ALEXANDRU-VALENTIN Braşov BRAŞOV 102 MINCU DRAGOŞ-ŞTEFAN Braşov BRAŞOV 103 MITREA GHEORGHE Braşov RUPEA 104 MIU ALEXANDRU-ADRIAN Vâlcea PRUNDENI 105 MOCANU NECULAI-MARICEL Bacău BACĂU 106 MOLDOVAN COSMIN-MIHAI Braşov FĂGĂRAŞ 107 MUNTEAN ADRIAN-GHEORGHIłĂ Covasna ÎNTORSURA BUZĂULUI 108 MUNTEANU ANAMARIA Suceava SUCEAVA 109 MUNTEANU IONEL Braşov BUNEŞTI 110 MUNTEANU FĂNEL Bacău CĂPOTEŞTI 111 MURARIU ION Vâlcea RÂMNICU VÂLCEA 112 MUTESCU GAVRIL Suceava PUTNA 113 NAHERNEAC DUMITRU Timiş LUGOJ 114 NEACŞU BOGDAN Bacău BACĂU 115 NEAGU ION Vâlcea OTEŞANI 116 NECHITĂ MARIAN-ROMULUS Buzău NEHOIU 250

253 117 NEDELCU PETRU-CIPRIAN Bacău BACĂU 118 NEGOMIREANU DRAGOŞ-DANIEL Gorj GOROBĂł 119 NEGREA PAUL-VASILE Maramureş PETROVA 120 NEMEŞ ILIE-GEANI Sibiu SIBIU 121 NICOLAE CRISTIAN-IOAN Sibiu TURNU ROŞU 122 NICŞAN VALENTIN Suceava SUCEAVA 123 NISTOR ION Gorj DRĂGOENI 124 NOGY KAROL Sibiu SIBIU 125 ONIŞOR TANIA Cluj TURDA 126 OPREAN CĂLIN-TIBERIU Mureş LASLĂU MARE 127 OPRIłA IONUł-MIHAI Vâlcea RÂMNICU VÂLCEA 128 ORHEI CONSTANTIN-IONUł Suceava POIANA 129 PAICU CONSTANTIN Suceava POIANA 130 PANDREA IOAN Braşov FĂGĂRAŞ 131 PAVEL IOAN Bihor BEIUŞ 132 PĂTROESCU FLORIN Gorj TÂRGU JIU 133 PĂTRU VASILE-MARIAN Argeş CĂRPINIŞ 134 PETRE NICUŞOR Prahova STREJNICU 135 PICU COSMIN-CONSTANTIN Braşov BRAŞOV 136 PINTILIASA MIHĂIłĂ Iaşi PAŞCANI 137 PINTILIASA GHEORGHE Bacău BACĂU 138 PLEŞCA CONSTANTIN Botoşani BĂLUŞENI 139 PLETEA CONSTANTIN Bacău BACĂU 140 POP GHEORGHE-MARIAN Harghita TOPLIłA 141 POPA DANIEL-MARIUS Olt CORABIA 142 PRODEA VASILE-ALEXANDRU Braşov BRAŞOV 143 PUSTIU RADU-GABRIEL Braşov BRAŞOV 144 PUŞCAŞU MARIAN Braşov ROADEŞ 145 RADU BENONE Suceava CĂMÂRZANI 146 RANCEA IONUł BistriŃa- Năsăud SATU NOU 147 RÂZA OLIMPIU-OCTAVIAN Alba SĂLCIUA DE JOS 148 RĂDULESCU NICOLAE Sibiu SIBIU 149 RĂŞOIU GHEORGHE Braşov RÂŞNOV 251

254 150 REUł-GAFIłUC DĂNUł-CRISTINEL Suceava VICOVU DE SUS 151 RIZEA IOAN Alba CUGIR 152 ROCIU VALENTIN-DORIN Sibiu SIBIU 153 ROIBAN GHEORGHE Braşov SÂMBĂTA DE SUS 154 ROMAN IOAN-MARIUS Sibiu SIBIU 155 ROMAN COSTICĂ Braşov SÂMBĂTA DE SUS 156 RUSEI MIRCEA Braşov FELDIOARA 157 RUSU IOAN Bacău HUłU 158 SALOMIE CARMEN Sibiu SIBIU 159 SAVIN VASILE-VALER Sibiu COPŞA MICĂ 160 SAVU FLORIN-VIOREL Sibiu GIACĂŞ 161 SĂRARU DANIEL Braşov BRAŞOV 162 SCHIPOR SEBASTIAN-VASILE Suceava VICOVU DE SUS 163 SIMA MARIUS-FLORIN Maramureş BAIA MARE 164 SIMERIA COSMIN-IOAN Hunedoara HUNEDOARA 165 SIMIONESCU DANIEL Suceava DORNA-ARINI 166 SÎRBU CĂTĂLIN-LAURENłIU Prahova PLOIEŞTI 167 STANCIU HORIA Braşov BRAŞOV 168 STOIA ALEXANDRU-NICOLAE Sibiu AGNITA 169 STOIAN CRISTIAN Caraş-Severin PĂLTINIŞ 170 ŞOIM ANDREI-DANIEL Braşov BRAŞOV 171 ŞTEFAN EMANUEL-LIVIU Braşov GHIMBAV 172 ŞTERGĂREL CĂTĂLIN Braşov BRAŞOV 173 TIMOFTE IONUł-EMILIAN Sibiu SIBIU 174 TOHĂNEAN IULIAN-PETRU Covasna SITA BUZĂULUI 175 TOMA SEBASTIAN-HORAłIU Covasna SITA BUZĂULUI 176 TOPOLNICEANU ADRIAN-MIHĂIłĂ Iaşi PAŞCANI 177 TUDOR LOREDANA Sibiu SIBIU 178 łârc STELIAN-CLAUDIU Alba LUPŞA 179 łepeş MIHAI-DANIEL Harghita GHEORGHENI 180 łîru SORIN Braşov SĂCELE 181 łonoiu ANDREI-LAURENłIU Vâlcea MALAIA 182 ługlea RĂZVAN Bacău COMĂNEŞTI 183 UNCIULEAC IOAN Suceava PUTNA 252

255 184 UNGUR RADU Maramureş ARDUSAT 185 URSA FLORIN BistriŃa- Năsăud PETRIŞ 186 URSULICĂ ANDREI-LUCIAN Iaşi IAŞI 187 VĂCĂRUŞ MIHAI-MARIUS Sibiu TĂLMACIU 188 VĂCĂRUŞ GAVRIL-GABRIEL Sibiu TĂLMACIU 189 VIRCA RADU Mureş TÂRNĂVENI 190 ZAMFIR FLORIN-DUMITRU Sibiu AGNITA ANUL I TEOLOGIE SOCIALĂ Nr.crt Nume Prenume JudeŃ Localitate 1 ALDEA LUCIA-ELENA Buzău RÂMNICU SĂRAT 2 CHITIC FLORINA GalaŃi MUNTENI 3 CÎRNU ANDREEA-ROXANA Braşov BRAŞOV 4 DOGARU FLORENłA Vâlcea ALDEŞTI 5 DOGARU (GHIGENESCU) ANA-MARIA Vâlcea RÂMNICU VÂLCEA 6 DOROBANł VIVIANA-ELENA Sibiu VEŞTEM 7 DRĂGUŞANU (MURGU) ALEXANDRA Vâlcea RÂMNICU VÂLCEA 8 FONTUL AMALIA BistriŃa- Năsăud MITITEI 9 HUŞTIU TEODORA-IOANA Braşov VICTORIA 10 IONAŞ ELENA-DOINA Sibiu ŞEICA MARE 11 LITA MARIA Sibiu CISNĂDIE 12 MACARIE FLORINA-VASILICA NeamŃ TÂRGU NEAMł 13 MACARIE FLORINA-VASILICA NeamŃ TÂRGU NEAMł 14 MUNTEAN SIMINA-ALEXANDRA Covasna SITA BUZĂULUI 15 NEAGUE DANA-MIHAELA Olt IZVORU 16 NICOLĂESCU VIOLETA-BEATRIS Braşov DEJANI 17 NUłU MARIA-ALINA Vâlcea RĂDĂCINEŞTI 18 OSIP ECATERINA- FLORINA Sibiu SĂCĂDATE 19 PINCA ANCA-CRISTINA Alba CERGĂU MARE 20 SANDU ALEXANDRA-IRINA Harghita MIERCUREA CIUC 21 ŞTIRB MARIUS-DAN Sălaj ZALĂU 253

256 22 TRÎMBIłAŞ (POPESCU) GABRIELA Sibiu SIBIU 23 VLĂDOIU OANA Bucureşti BUCUREŞTI SECTORUL 6 ANUL II TEOLOGIE SOCIALĂ Nr.crt Nume Prenume JudeŃ Localitate 1 BÎRSAN (CÂRSTEA) MIHAELA IZABELA Sibiu SIBIU 2 CIOATĂ MIHAELA Sibiu SIBIU 3 FAUR DIANA-CLAUDIA Arad ARAD 4 IORDACHE CARMEN DIANA Sibiu SIBIU 5 OLTEAN IOANA-MARIA Sibiu MEDIAŞ 6 PAL SONIA-VERA Sibiu MEDIAŞ 7 PETREA MIHAELA MAGDALENA Bacău PODU TURCULUI 8 URDAŞ MARIA - VIOLETA Maramureş VIŞEU DE JOS 9 VLAD MARIA MONICA Vâlcea CĂLIMĂNEŞTI ANUL III TEOLOGIE SOCIALĂ Nr.crt Nume Prenume JudeŃ Localitate 1 ALBULEłU OCTAVIAN ALEXANDRU Vâlcea CĂLIMĂNEŞTI 2 AVRAM CORINA-IOANA Sălaj ŞIMLEU SILVANIEI 3 BARBU ELENA-EMANUELA MehedinŃi VÂNJU MARE 4 BĂŞA DIANA-IOANA Braşov BRAŞOV 5 BUTA FELICIA Braşov BOGATA 6 CÎRCIUMARU MARIA-MARINELA Gorj FĂRCĂŞEŞTI 7 COMŞUłA ADINA-LAURA Sibiu SIBIU 8 DIACONU CRISTINA-GEORGETA Olt VIŞINA 9 DRĂGHICI PAULA Sibiu SĂLIŞTE 10 FÜLOP (FEDIUC) IBOLYKA-ILONKA Sibiu SIBIU 11 HALUPA ZENO Brăila BRĂILA 12 JAGLEA COSMINA Sibiu SIBIU 254

257 13 MIHU ANCA-MARIA Sibiu SIBIU 14 NEGRILĂ MARIA-LUCIANA Sibiu RĂŞINARI 15 PÎRVULESCU CĂLINA Caraş-Severin TEREGOVA 16 POPLĂCEAN DOBRIłA Sibiu RĂŞINARI 17 RĂDUł ANDREEA Sibiu SIBIU 18 TUDOSIE DANIEL Sibiu SIBIU 19 VASIU IOANA-ALEXANDRA Sibiu SIBIU 255

258 STUDENłII DE LA CICLUL DE STUDII MASTERALE ÎN ANUl UNIVERSITAR ANUL I MASTER TEOLOGIE PRACTICĂ Nr. Crt Nume Prenume Judet Localitate 1 AIFTINCĂI NICUŞOR-PETRICĂ Braşov BRAŞOV 2 BALINT CIPRIAN-SEBASTIAN Braşov BRAŞOV 3 BOSTAN OVIDIU-IULIAN Braşov OLTEł 4 BRUDIU RĂZVAN Alba AIUD 5 BUGĂRIN (VINTILĂ) NICOLETA-MARIA Sibiu SIBIU 6 BUNESCU BOGDAN-CONSTANTIN Sibiu SIBIU 7 CHIPERI LILIANA R.Ucraina MĂGDĂCEŞTI 8 CIUBAN CONSTANTIN-ILIE Maramureş VALEA VINULUI 9 CREłA SIMONA-RALUCA BistriŃa-Năsăud JELNA 10 DAN GHEORGHE-ADRIAN Braşov BRAŞOV 11 DEAC DRAGOŞ/EMIL Braşov BRAŞOV 12 DOBRIN MARIUS-VASILE Braşov VICTORIA 13 DONOSĂ FLORIN Braşov BRAŞOV 14 FĂRCAŞ MIRCEA Sibiu DÂRLOS 15 FULGA FLORINEL-DUMITRU Braşov FĂGĂRAŞ 16 GHINCEA GHEORGHE - MARINICĂ Sibiu SIBIU 17 GOJA NICOLAE-TEODOR Braşov HĂLCHIU 18 HOADREA (VASIU) CRINA Sibiu SIBIU 19 IRIDON DUMITRU-VIRGIL Sibiu SIBIU 20 LAZĂR IOAN Braşov BRAŞOV 21 MARCU (ŞTEFAN) DANIELA-CLAUDIA Braşov BRAŞOV 22 MARIN IOAN Alba ABRUD 23 MATEI GHEORGHE-DRAGOŞ Vâlcea RÂMNICU VÂLCEA 24 MICU MARIAN Braşov BRAŞOV 25 MIHALCEA CONSTANTIN-FLORIAN Vâlcea RÂMNICU VÂLCEA 256

259 26 MILOŞAN VIOREL-DĂNUł Braşov DEJANI 27 MITU CLAUDIU-ADRIAN Braşov FĂGĂRAŞ 28 MOŞOIU VALENTIN-IONUł Braşov RÂŞNOV 29 MUREŞAN REMUS Harghita FĂGEłEL 30 MUSCĂ NICUŞOR-SEBASTIAN Braşov SĂCELE 31 NEGREA BOGDAN-VASILE Suceava SUCEAVA 32 OLTU IOAN Bacău PODURI 33 ONICA CIPRIAN-ALEXANDRU Suceava HORODNIC DE SUS 34 ONUC GELU Vaslui IVĂNEŞTI 35 OPREA GHEORGHE Braşov TICUŞU NOU 36 PAROŞ IOAN Sibiu VEŞTEM 37 PETECILĂ BOGDAN NICOLAE Braşov BRAN 38 PINTRIJEL CRISTIAN ANTHONIO Suceava SIRET 39 PLOSCARU TEODOR-IONUł Braşov BRAŞOV 40 POPA VASILE Bacău PODURI 41 PREDA LIVIU Braşov BRAŞOV 42 RAMBA STELIAN Sibiu SIBIU 43 RĂDUł FLORIN Vâlcea RÂMNICU VÂLCEA 44 SANDU MĂDĂLIN-CONSTANTIN Braşov POJORTA 45 SOARE VASILE-ADRIAN Argeş MIOVENI 46 SPĂTARU CĂTĂLIN-NICOLAE Braşov BRAŞOV 47 STROIA SEBASTIAN-IOAN Sibiu MEDIAŞ 48 TÎLVĂR NECULAI-LUCIAN Braşov CODLEA 49 TODIRENCHI MIHAI Braşov BRAŞOV 50 TOMUł MARIAN-CONSTANTIN Braşov BRAŞOV 51 UNGUREANU IULIAN-VINCENłIU Braşov VĂLENI 52 URS SIMION-IONUł Braşov FUNDATA 53 UłĂ MARIUS-CONSTANTIN Braşov BRAŞOV 54 VASIU IOAN-OVIDIUS Sibiu SIBIU 55 VINTILĂ NICOLAE Sibiu SIBIU 56 VOINESCU LIVIU Braşov ZĂRNEŞTI 257

260 ANUL II MASTER TEOLOGIE PRACTICĂ Nr. Crt Nume Prenume Judet Localitate 1 ANTONESCU FLORIN AURELIAN Braşov SĂCELE 2 ARDELEAN GHEORGHE Braşov BRAŞOV 3 BORDEANU OCTAVIAN ŞTEFAN Braşov BRAŞOV 4 BORłAN MIOARA Sibiu SIBIU 5 BUCERZAN ILEANA RALUCA Alba BLAJ 6 CAIEA GHEORGHE - MIHAI Argeş CÂMPULUNG 7 CHILAN DANIEL IOAN Prahova PLOIEŞTI 8 CHILAN ALEXANDRU Prahova STREJNICU 9 CHILAN IOANIN Prahova PLOIEŞTI 10 CHILAN ION Prahova PLOIEŞTI 11 CHILAN (NICHITA) VIOLETA MARIA Prahova PLOIEŞTI 12 CRISTEA DORIN - IOAN Braşov FĂGĂRAŞ 13 DRĂGĂNICĂ TUDORACHE Vâlcea BĂBENI 14 DUDAN SERGIU IULIAN Sibiu SIBIU 15 GHEORGHIU FLORIN Braşov FĂGĂRAŞ 16 GUSAN ILIE Sibiu TĂLMACIU 17 ICHIM VASILICĂ Suceava SUCEAVA 18 MIHAI MARIUS CRINU Gorj TÂRGU CĂRBUNEŞTI 19 MITREA MIHAIL IUSTIN Braşov BRAŞOV 20 MUTRESCU DORU Timiş PETROASA MARE 21 PÎNTEA VIOREL NeamŃ DĂMUC 22 POENARU CIPRIAN PAUL Braşov BRAŞOV 23 POPESCU ION Bucureşti BUCUREŞTI 24 ROBU CIPRIAN - IONUł Braşov BRAŞOV 25 ROMAN HAVRELCIUC IONEL Olt CĂLUI 26 SÎNPETREANU ION EMANUIL Prahova SLĂNIC 27 SOCACI IOAN - SORIN Sibiu AVRIG 28 STAN DANIEL GalaŃi GALAłI 29 STĂNCIULESCU PAUL - OCTAVIAN Vâlcea RÂMNICU VÂLCEA 258

261 30 STREZA DAN ALEXANDRU Sibiu SIBIU 31 TESLOVAN CONSTANTIN-ADRIAN Harghita TOPLIłA 32 TODIRAŞCU ANDREI Sibiu SIBIU 33 URZICĂ VIRGILIUS - GABRIEL Braşov BRAŞOV 34 VASIU IOAN Sibiu AVRIG ANUL I MASTER TEOLOGIE ISTORICĂ Nr. Crt Nume Prenume Judet Localitate 1 BADEA FLORIN Sibiu MÂRŞA 2 BARNA CORNEL/IONEL Sibiu MÂRŞA 3 BĂZĂVAN GABRIEL-LAURENłIU Prahova PLOIEŞTI 4 BLAGA LUCIAN-IOAN BistriŃa-Năsăud BISTRIłA 5 BLAJ-IARCA NICOLAE Braşov ZĂRNEŞTI 6 BOBOC ALIN MIHAI Braşov BRAŞOV 7 BOICU DRAGOŞ Braşov BRAŞOV 8 BOLOCAN CIPRIAN Braşov BRAŞOV 9 CĂLIN RADU-MARCEL MehedinŃi OSTROVU CORBULUI 10 CĂTANĂ NICOLAE Sibiu BOARTA 11 COTLOGUł VASILICĂ Braşov CRISTIAN 12 CRIVłONENCU MARIUS-SORIN Braşov BRAŞOV 13 DOMINTE DRAGOŞ-DĂNUł Bacău COMĂNEŞTI 14 DRACEA GHEORGHE Braşov BUNEŞTI 15 DRĂGHICI MARIUS-GHEORGHE Sibiu SIBIU 16 FĂTU OVIDIU Braşov FĂGĂRAŞ 17 GURZĂU EMILIAN-LAURENłIU Alba ABRUD 18 JERĂU RALUCA-PETRUłA Braşov SĂCELE 19 MARIAN GHEORGHE-ILIE Caraş-Severin NAIDĂŞ 20 MATEI IULIAN Vaslui BÂRLAD 21 MATEI VIOREL Bacău AGĂŞ 22 MICU IONEL-FLORENTIN Bucureşti BUCUREŞTI SECTORUL 6 259

262 23 MITREA GIORGIAN-BOGDAN Braşov RUPEA 24 MITROFAN COSTEL GABRIEL Bacău COMĂNEŞTI 25 MORAR CORNEL-OVIDIU Sibiu HOGHILAG 26 PÎRGHI FLORIN-CONSTANTIN Vaslui BÂRLAD 27 POPA ANFIAN-VASILE Vâlcea RÂMNICU VÂLCEA 28 RAMPA CARMEN Sibiu SIBIU 29 REGMAN ROMAN-CRISTIAN Braşov BRAŞOV 30 SAS RAMONA-MARIA Sibiu SIBIU 31 SILEA MARIUS-LUCIAN Braşov FĂGĂRAŞ 32 SILIVESTRU DINU-CIPRIAN Buzău COLłU PIETRII 33 TOLBARU RADU-NICOLETA Sibiu SIBIU 34 łeposu MIHAI Braşov RÂŞNOV 35 UNGUREANU FLORIN-AUREL MehedinŃi VÂNJULEł ANUL II MASTER TEOLOGIE ISTORICĂ Nr. Crt Nume Prenume Judet Localitate 1 ALB VASILE DANIEL Harghita SĂRMAŞ 2 AVRAM IOAN Sibiu SIBIU 3 BĂLĂNEAN RADU VASILE Mureş TÂRGU MUREŞ 4 BEŞLIU DUMITRU IOAN Suceava POJORÂTA 5 BUCUR MIHAIL Bacău BERZUNłI 6 CAZACU NICOLAE Sibiu SIBIU 7 CHIORESCU CRISTIAN LUCIAN Mureş TÂRGU MUREŞ 8 CIOBANU DORINEL GalaŃi CĂLMĂłUI 9 CIUDIN LUCIAN Harghita BĂLAN 10 COSTINEANU BEUCA MIHAI IOAN Suceava CÂMPULUNG MOLDOVENESC 11 DOGARIU DANIEL DUMITRU Braşov FĂGĂRAŞ 12 DUMITRU STELIAN ALIN Olt CARACAL 13 FILIP BOGDAN ALEXANDRU Harghita TOPLIłA 14 IANCU PETRESCU Bacău PODU TURCULUI 260

263 15 ISTRATE COSTEL NeamŃ VÂNĂTORI 16 MACOVEI MIHAI NeamŃ ROMÂNI 17 MOCANU GINEL Sibiu SIBIU 18 PETRE GEORGE IULIAN Timiş PETROASA MARE 19 POPA CLAUDIU VASILE Botoşani FLONDORA 20 POPESCU GABRIEL Gorj BENGEŞTI 21 POPOVICI MIHAI - OVIDIU Braşov BRAŞOV 22 ROTAR ANCA - MARIA Sibiu SIBIU 23 STANCIU EUFROSINA Braşov SÂNPETRU 24 łepeş MARIAN Mureş SIGHIŞOARA 25 VĂCĂRUŞ NICOLAE Vâlcea VALEA MARE 26 VĂCĂRUŞ SORIN Vâlcea BOIŞOARA ANUL I MASTER TEOLOGIE SISTEMATICĂ Nr. Crt Nume Prenume Judet Localitate 1 BRAT ZAHARIA-CIPRIAN Braşov RÂŞNOV 2 CLENCI CAMELIA Sibiu CISNĂDIE 3 HALMAGIU MIHAI-DUMITRU Braşov VICTORIA 4 MIHOC (IUGA) ALINA-CORNELIA Sibiu SIBIU 5 MOGA SERGIU-EUGEN Sibiu SIBIU 6 OBERŞTERESCU ADINA Caraş-Severin ANINA 7 OLARIU MARIAN-IONUł Braşov CODLEA 8 PARHON IOAN-MIHNEA Bucureşti 9 POPESCU SILVIU Braşov ZĂRNEŞTI 10 POPIŞTIU OCTAVIAN-GHEORGHE Caraş-Severin BOZOVICI 11 RÎNEA IOAN Braşov FĂGĂRAŞ 12 TÎLVĂR NECULAI-LUCIAN Braşov CODLEA 13 URSUł VASILE-ALEXANDRU Sibiu SIBIU BUCUREŞTI SECTORUL 1 261

264 ANUL II MASTER TEOLOGIE SISTEMATICĂ Nr. Crt 1 Nume Prenume Judet Localitate BUTĂNESCU VOLANIN REMUS CONSTANTIN Sibiu SIBIU 2 COJOCARU TUDOR Bacău BACĂU 3 DUMITRESCU ION Argeş CURTEA DE ARGEŞ 4 LĂPĂDAT IOAN Sibiu GURA RÂULUI 5 NECULOIU IOAN Braşov FĂGĂRAŞ 6 RADU CLAUDIU FLORIAN Brăila BRĂILA 7 RĂDULESCU NICOLAE Sibiu SIBIU 8 SASU HORAłIU ANTON Sibiu SIBIU 9 ŞCHIOPU RAREŞ Braşov VULCAN 10 TAPALAGĂ CONSTANTIN SILVIU Braşov FĂGĂRAŞ ANUL I MASTER TEOLOGIE BIBLICĂ Nr.crt Nume Prenume JudeŃ Localitate 1 ASTANEI VLAD Harghita TOPLIłA 2 BÂRLĂ RĂZVAN-IOAN Braşov RÂŞNOV 3 BOLOVAN RALUCA-FLORENłA Argeş PITEŞTI 4 COJOCARU VALENTIN Bacău TÂRGU OCNA 5 DĂRĂBAN VLAD-RĂZVAN Harghita TOPLIłA 6 GÂRBACEA GHEORGHE-RADU Braşov HĂLCHIU 7 LAZĂR NICU Sibiu BRĂDENI 8 MARTIN DANIEL-FLORIN Vaslui GHERGHEŞTI 9 MIHĂILESCU LEONARDO-EMILIAN Sibiu DUMBRĂVENI 10 NECULA CĂTĂLIN-NICOLAE Braşov SĂCELE 11 OLENICI IONUł Suceava DORNEŞTI 12 OPREA GHEORGHE Braşov TICUŞU NOU 262

265 13 PIROC MIHAI-GAVRIL Arad ARAD 14 RUSU ILIE Sibiu TĂLMACIU 15 VÎRGĂ MĂDĂLIN Braşov BRAŞOV ANUL II MASTER TEOLOGIE BIBLICĂ Nr.crt Nume Prenume JudeŃ Localitate 1 CONSTANTIN ŞTEFAN ANDREI GalaŃi IVEŞTI 2 COPĂCEANU MIHAI Caraş-Severin TEREGOVA 3 GÂRNIłĂ IOAN Sibiu SIBIU 4 JOLTEA IFRIM Suceava MARGINEA 5 LASCU PAUL - ANDREI NeamŃ PIATRA-NEAMł 6 MUNTIANU GHIORGHE NeamŃ CEAHLĂU 7 OPRIŞOR SICA FLORIANA Sibiu SIBIU 8 PRODE DUMITRU Vâlcea CĂLIMĂNEŞTI 9 ŞIRJIłĂ CORNEL Braşov BRAŞOV 10 TERCHET NARCIS DOREL Hunedoara ORĂŞTIOARA DE JOS 263

266 DOCTORANZII ÎNMATRICULAłI ÎN ANUL UNIVERSITAR Conducător ştiinńific : I.P.S. Prof.univ.dr. LAURENłIU LIVIU STREZA Nr.crt. Nume şi prenume Data înmatriculării OBS. 1. GOMBOŞ STELIAN ION GHEORGHE CU TAXĂ 3. POP IOAN CU TAXĂ 4. ROŞU LUCIAN CU TAXĂ Conducător ştiinńific : Pr.Prof.univ.dr. MIRCEA PĂCURARIU Nr.crt. Nume şi prenume Data înmatriculării OBS. 1. RACU BOGDAN Conducător ştiinńific : Pr.Prof.univ.dr. VASILE MIHOC Nr.crt. Nume şi prenume Data înmatriculării OBS. 1. IVAŞCU MARIUS COSMIN NICOLAU RADU BOGDAN CU TAXĂ 3. SZILAGYZ MIRCEA PETRU CU TAXĂ 4. PLEŞA VICTOR MARIUS CU TAXĂ Conducător ştiinńific : Pr.Prof.univ.dr. DUMITRU ABRUDAN Nr.crt. Nume şi prenume Data înmatriculării OBS. 1. STANCOVICI IOSIF CU TAXĂ 2. TENT MIRCEA CU TAXĂ Conducător ştiinńific : Pr.Prof.univ.dr. ILIE MOLDOVAN Nr.crt. Nume şi prenume Data înmatriculării OBS. 1. ALEXANDRESCU MARINEL CU TAXĂ Conducător ştiinńific : Pr.Prof.univ.dr.NICOLAE CHIFĂR Nr.crt. Nume şi prenume Data înmatriculării OBS. 1. CATANĂ CIPRIAN FERARU REMUS MIHAI CU TAXĂ 3. IGNAT ADRIAN CU TAXĂ Conducător ştiinńific : Pr.Prof.univ.dr. IOAN ICĂ Nr.crt. Nume şi prenume Data înmatriculării OBS SIMA IOAN DAN CU TAXĂ 264

267 2. UCĂ FLORIN MARIUS CU TAXĂ Conducător ştiinńific : Pr.Prof.univ.dr.VASILE GRĂJDIAN Nr.crt. Nume şi prenume Data înmatriculării OBS. 1. CRAIU OVIDIU MILEA LIVIU CU TAXĂ Conducător ştiinńific : Pr.Prof.univ.dr. STEFAN TOBLER Nr.crt. Nume şi prenume Data înmatriculării OBS. 1. MOCANU CIPRIAN CU TAXĂ 265

268 CUPRINS STUDII ŞI ARTICOLE Pr. Prof. Univ. Dr. Nicolae Chifăr, Einige Überlegungen zum Ordo des Heiligen Mysterions der Taufe in der Orthodoxen Kirche...7 Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Grăjdian, Aspecte privind profilul cântăreńului bisericesc în parohiile Arhiepiscopiei Sibiului...15 Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, Locul Bisericii Ortodoxe Române în cadrul comunităńii internańionale...29 Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Oancea, Epoci ale istoriei Israelului...46 Pr. Conf. Univ. Dr. Irimie Marga, Ierarhia bisericească după primul secol creştin (II)...66 Pr. Lect. Univ. Dr. Mihai Iosu, ÎnvăŃătorule, ce să fac...? PoveŃe pastorale...78 Ierom. Lect. Univ. Dr. Vasile Bârzu, Modele şi teorii cosmologice în antichitate şi în Hexaimeronul Sfântului Vasile cel Mare...92 Lect. Univ. Dr. Ioan Abrudan, Vechea biserică românească Sf. Nicolae, din Gherdeal Asist. Univ. Dr. Lucian D. Colda, Scurt istoric al raporturilor dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică Protos. Dr. Nathanael Neacşu, Aspecte de fenomenologie liturgică creştină şi religioasă. Simbol, mit sau sacramente - mitologia profană sau mistagogia sacramentală creştină? Pr. Drd. Craiu Ovidiu, Mitropolitul Nicolae Bălan, fondatorul Şcolii de cântăreńi bisericeşti din Sibiu Rapoarte de activitate ştiinńifică Doctorate promovate în anul universitar Conducerea UniversităŃii Lucian Blaga Sibiu Conducerea FacultăŃii de Teologie Andrei Şaguna Personalul didactic, auxiliar şi administrativ al FacultăŃii

269 StudenŃii de la Cursurile de LicenŃă StudenŃii de la Ciclul de Studii Masterale Doctoranzii înmatriculańi în anul universitar Cuprins