Editorial OMNIA MEA MECUM PORTO (Tot ce este al meu, port cu mine)

Transkript

1 Editorial OMNIA MEA MECUM PORTO (Tot ce este al meu, port cu mine) Sunt acum ale noastre noile revelaţii din schimbul de experienţă Comenius, în cadrul proiectului To read is to grow, iar fiecare colaborator poate spune că prin ceea ce poartă cu sine a devenit mai bogat şi mai însufleţit. Participanţii şcolilor din Spania, Franţa, Grecia, Italia, Turcia şi România sunt acum într-o reţea comună de dialog, iar comunicarea se desfăşoară în zona practică a scrisului şi lecturii creative. Scenariul se repetă cu fiecare nouă întâlnire Comenius când echipajele pregătesc în limba natală o secvenţă beletristică dinainte aleasă. În sală e linişte deplină, iar elevii prezenţi aduc într-un loc comun rostiri şi rostuiri din diferite colţuri ale pământului: Don Ouijote în greacă, Micul prinţ în turcă, Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea în română, Luceafărul în italiană, iar jocul continuă. E un dialog peste frontiere, e un scenariu inedit şi un preţios regal fonic. Limba proiectului este engleza, dar elevii dobândesc abilităţi de comunicare cu oameni din alte culturi prin noi limbaje adiacente: prin teatru la Lyon, prin imagini muzeistice columbiene în Gran Canaria, prin dovezi ancestrale de civilizaţie în Karaman, prin dialogul legendelor la Focşani. Rămâne apoi pe chipul oamenilor încântarea lucrului frumos, împreună înfăptuit, la împlinirea căruia limbajul a fost mai important decât limba. După vizita în România a delegaţiilor ţărilor participante, Şcoala Duiliu Zamfirescu şi-a confirmat dimensiunea europeană. Pentru câteva zile a fost aici un autentic centru cultural, un loc primitor, cald şi viu, însufleţit de glasurile tinere ale copiilor, o oază a prieteniei fără frontiere, un loc care a inspirat pe toţi cei prezenţi. Dacă proiectul Comenius a generat cadrul, elevii şi profesorii, prin eforturi coroborate, au însufleţit activităţile comune. S-au făcut auzite gândurile lui Jean de Lafontaine, Charles Baudelaire, Cervantes, Luis Garcia Montero, Mevlana, Attila Ilhan, Nikiforos Vrettakos, Cahit Taranci, Constantine Kavafis. Fie că sunt de şcoală primară sau liceeni, elevii prezenţi au devenit frumoşii mesageri ai culturilor ţărilor pe care le reprezintă. Iar vibraţiile interioare puteau fi recunoscute în glasul emoţionat sau privirea aprinsă. Îi puteţi asculta şi vedea, întrând pe blogul proiectului Şi toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă n-am fi fost susţinuţi cu însufleţire de cadrele didactice ale Şcolii noastre, de doamna bibliotecară, de membrii Clubului de lectură şi de părinţii acestora, de corul Armonia, de colaboratorii de la Şcoala Gimnazială Regina Maria din Vintileasca, de ansamblul folcloric Ţara Vrancei, de Biblioteca Judeţeană Duiliu Zamfirescu, dacă nu am fi beneficiat de susţinerea Inspectoratului Şcolar, a Primăriei Vrancea şi mai ales a direcţiunii Şcolii. Calde mulţumiri şi felicitări pentru că,mai bogaţi şi mai însufleţiţi,acum fiecare îşi poate cântări amintirile şi noile descoperiri afirmând cu mai multă convingere - Omnia mea mecum porto. Prof. Daniela Sporea coordonator proiect Comenius TO READ IS TO GROW 1

2 Muguri debuturi... Toamna de aramă Peste dealuri de aramă, Pe covoare aurii, Se aşterne Doamna Toamnă Cu veşminte ruginii. În butoaiele din cramă Curg licorile din vii, În panere stau grămadă Pere, mere rumenii. Printre razele plăpânde Se văd stoluri de cocori Zboară-n ţările mai calde, Lăsând toamna-n urma lor. Andra Şchiopu cl. a IV-a C Îndrumător prof. Pina Lazăr Toamnă Mare larmă e-n câmpie. Oare cine vrea să vie? Vine toamna cea bogată, Iar de azi, suflarea toată Strânge entuziasmată Fructe, legume o mie! Şi de-aceea-i veselie... De prin vii, de sus, din dealuri, Au pornit-o valuri, valuri, Lăsând goale rămurele Şiruri lungi de păsărele. De-acum, sub plăpândul soare Nu va mai zâmbi vreo floare. De ce? Fiindcă vine el, Octombrie, Brumărel! Darina Popa cl. a IV-a A Îndrumător înv. Giorgeta Rădulescu 2 Toamna O ploaie galbenă de frunze S-a aşternut peste oraş. Din loc în loc, un covoraş În tonuri galbene-orange, Foşneşte pe asfalt. Castanele cad greu Lovind din când în când Pământul ce suspină E toamnă şi târziu... Iar eu, de m-aş rostogoli Prin mii de frunze ruginii, Fiind copil, orice dorinţă Sigur mi se va împlini. Miruna Dascălu cl. a III-a C Îndrumător prof. Luminiţa Lalu Toamna în livadă Trec încet pe înserate Care pline de bucate Freamăt vesel e prin vii: Bunici, părinţi şi copii. Toţi culeg cu bucurie Sus pe deal, jos, pe câmpie. Rândunele zboară-n stol, Lungi săgeţi spre alte zări. Andrei Grosu cl. a IV-a A Îndrumător înv. Giorgeta Rădulescu Prinţesa Toamnă An de an, orânduit, Tu, prinţesă, ai sosit. Cea de-a treia dintr-un an, Totul ai agonisit! Ţi-ai pus rochie ruginie, Colier adus din vie, Cunună de-arome dulci De mere, pere şi nuci. Alexandra Tofan cl. a IV-a A Îndrumător înv. Giorgeta Rădulescu

3 Copilăria La circ Copilăria e ca un vis Parcă scos din paradis; Nicio grijă nu avem Cât timp copii noi suntem. Cu yoyo şi cu mingiuţe, Cu titirezi şi biluţe, Cu jocuri şi cu patine, Fericirea-i la oricine. Sara Necula cl. a IV-a E Îndrumător prof. Petria Dolia Rătăcitorul Printre ramuri şi crenguţe Sta pitit un mic arici, Având casa foarte aproape De muşuroiul de furnici. - Ce faci tu pe-aici, arici, Pe aleea de furnici? -Eu din greu mă străduiesc Drumul ca să mi-l găsesc Spre căsuţa mea cea mică La cald să m-adăpostesc. Denis Paraschivoiu cl. a III-a Step by Step Îndrumător prof. Anca Adriana Ilie Nils Holgersson Cum v-aş putea stârni curiozitatea în privinţa lui Nils Holgersson? Încep prin a vă spune că era un băiat tare năzdrăvan. De aceea a fost transformat într-un pitic care putea înţelege graiul tuturor animalelor. Astfel, el a putut auzi cum se plângeau toate păsările din ogradă de el, cât de obraznic era.toamna, când a venit stolul de gâşte sălbatice, gâscanul alb le-a urmat şi l-a luat şi pe Nils pe spatele lui, în zbor. Călătoria aceasta este plină de peripeţii. Cum l-au descoperit gâştele pe Nils şi cum l-au tratat, aflaţi numai citind cartea Minunata călătorie a lui Nils Holgersson. Gabriela Porumb cl. a IV-a D Îndrumător prof. Daniela Gavrilă 3 La circ, din cuşca lui cea mare, Leul, măreţ, face-o strigare: -Sunt rege peste animale, Vreau să fiu tratat ca atare! De mine vreau să ascultaţi, Orice mie să-mi raportaţi, Căci eu, de azi, voi fi stapân În locul dresorului de-acum. -Ce spui? Tu, rege fără de coroană, Liber de-ai fi, pe toţi ne-ai nimici! Spuse deodată cu un imens curaj Un iepuraş ascuns în al său sălaş... -Aici avem şi hrană şi căldură, Adaugă micuţul bun de gură, Şi mulţi copii ne-aşteaptă seară de seară Cu bucurii în ochi şi-n inimioară! Miruna Dascălu cl. a III-a C Îndrumător prof. Luminiţa Lalu La concurs La concurs ne-am prezentat, Dar mult `nainte am lucrat, Dar, iată, el a câştigat Pe drept, şi nu ne-am supărat. Cu toţii noi ne-am bucurat Şi într-un glas l-am felicitat Pe el, pe cel mai bun băiat Ce din şcoală l-am aflat. Ingrid Pascu cl. a IV-a Step by Step Îndrumători prof. Gina Pricope, Nuţa Anghel Hasky Hasky este un câine mare Ce nu are asemănare. Are ochii ca de mare Şi îi place la răcoare. E pufos şi e blănos E chiar foarte drăgăstos. Tare mi-aş dori şi eu Să am un căţel al meu Andra Saragea- cl a III-a Step by Step Îndrumători înv.eugenia Tigănuş, prof. Anca Ilie

4 Dor de tata Ce dor mi-a fost de tata, Ce mult îl mai iubesc! Şi el, şi mama mă iubesc, Şi cu mult drag mă-ngrijesc. Ce rău a fost fără tata Cât timp a fost plecat! Tata mă-nvaţă lucruri bune, Şi mereu se joacă cu mine. Chiar de este obosit Mă ascultă, negreşit, Îmi dă sfaturi, frumos, Şi mă sărută duios. Ştefan Rareş Mircea cl. I A Îndrumător prof. Monica Merloiu Morcovelul buclucaş Morcovelul buclucaş A venit şi la oraş Să-i înveţe pe copii Despre vitamine, ştii? Şi s-asculte de părinţi, De profesori şi bunici, Când le spun ei, serios, Să mănânce sănătos! Raluca Nistoroiu cl. a III-a Step by Step Îndrumători înv.eugenia Ţigănuş prof Anca Adriana Ilie Toamna a sosit Toamnă, bine ai venit! Tare mult ai zăbovit. Te-aşteptăm mereu cu drag, An de an, neîncetat, Să ne-aduci daruri bogate Şi covoare colorate. Coşurile tale-s pline Cu arome de ciorchine Şi miresme de legume. Alexandra Tofan cl. a IV-a A Îndrumător înv. Giorgeta Rădulescu 4 Toamna Toamnă, toamnă, ai sosit, Anotimpul meu iubit! Ce surprize ai adus? Ce, în coşul tău, ai pus? Multe fructe, ce minune! Mere, gutui, pere, prune, Dovlecei şi gogonele, Nu te mai saturi de ele! Ai venit de departe Cu alai de frunze moarte Şi tot aşa vei pleca Când iarna semne va da. Raluca Manole cl. a IV-a A Îndrumător înv. Giorgeta Rădulescu Doamna Toamnă E toamnă iar. Privesc pe geam afară şi un mândru soare nu prea prietenos îmi zâmbeşte trist. Prietenul meu, copacul din faţa casei, pare puţin speriat de ce i s-a întâmplat: toate frunzele i s-au îngălbenit şi au început să cadă pe jos. În bătaia rece a vântului pare ca-şi tot învârteşte crengile în stânga şi-n dreapta şi încearcă să-şi adune din frunze. Două păsărele care toată vara m-au trezit dis-de-dimineaţă cu ciripitul lor se agită foarte tare, discutând despre drumului lung pe care îl au de parcurs. Se pregătesc întărindu-şi puterile să plece în ţările calde. De ce oare se grăbesc atât de tare? Poate pentru că n-or să mai găsească hrană sau o să le fie frig? Totul este îmbrăcat într-un costum auriu, strălucitor! Cu siguranţă, toamna este un anotimp minunat! Alexandra Arvinte cl. a III-a Step by Step Îndrumător prof. Anca Adriana Ilie înv. Eugenia Ţigănuş

5 Toamna A sosit toamna. Dintre toate anotimpurile, toamna este cel mai frumos şi roditor anotimp şi de aceea îmi este foarte drag. Toamna, soarele nu mai are atâta putere ca altădată, nopţile si dimineţile devin mai reci. Pădurile şi livezile au îmbrăcat un veşmânt de aramă. Culorile toamnei sunt fără egal, de la galbenul pal la roşul de foc. În păduri şi poiene nu se mai aud cântecele fermecate ale păsărilor, rând pe rând toate pleacă în ţările calde. An imalele se pregătesc de hibernare aducând provizii pentru iarna care o sosească. Toamna este zâna belşugului şi a bogăţiei. Câmpurile şi grădinile sunt pline de oameni ce adună recoltele. În aer pluteşte o mireasma de mere coapte şi gutui. Odată cu plecarea verii a zburat şi vacanţa, ca un stol de rândunele. Oamenii vor începe arăturile de toamnă, copacii vor rămâne goi, iar soarele se va ascunde mai des după nori. Ce frumos anotimp este toamna, draga de ea! Adriana Tudorancea cl.a III-a Step by Step Îndrumători prof. Anca Ilie,înv. Eugenia Ţigănuş Toamna E sfârşit de octombrie. Razele soarelui palid se împletesc ca o sârmă de aur printre ramurile aproape goale ale copacilor. Frunzele îngălbenite se bucură de ultimele revărsări de lumină caldă care le face să tremure de fericire. Un ultim ciripit grăbit se risipeşte trist în suflul rece al toamnei. Pe cerul odinioară de azur, vânturile din înălţimi aduc nori grei de cenuşă. Apusurile înroşesc pământul, iar noaptea, razele reci ale lunii cheamă spiritele de Halloween. A venit toamna cu adevărat, poleind în argint roua dimineţilor trecutei veri. Norina Rotaru cl. a IV-a D Îndrumător prof. Daniela Gavrilă 5 Prietenie Acum mulţi, mulţi ani, într-un sat locuia un băieţel pe nume Gheorghiţă, mic şi foarte cuminte, care avea o surioară pe nume Alina, cu păr blond şi lung. Într-o dimineaţă mama lor le-a spus să se pregătească de şcoală. Copiii s-au îmbrăcat rapid şi au plecat cuminţi spre şcoala mică, cu acoperiş negru, pereţi albi şi fără perdele. Gheorghiţă spuse: -Şcoala e mai frumoasă decât de obicei.de ce? Doamna învăţătoare le-a răspuns: -Copiii au făcut curat şi v-am aşteptat să ajutaţi: Alina, tu ştergi dulapul, iar tu ştergi tabla! Şi aşa au făcut. Dar, deodată, tabla se murdări. Copiii rămaseră cu gura căscată. O şterseră din nou şi iar se murdări. Copiii o şterseră iar şi iar, dar degeaba, tabla se umplea cu tot felul de desene şi semne nemaiîntâlnite până atunci. S-au uitat pe geam şi au văzut o navă extraterestră cu prichindei extratereştri invizibili. Apoi a aterizat o navă uriaşă exact lângă cea mică. În ea putea să încapă şi un uriaş, Aici era restul familiei: mama, tata, bunicul, bunica, mătuşi, unchi şi bebeluşul extraterestru care nu îndrăznea să plece din braţele mamei. Extratereştrii mari i-au certat pe cei mici; -De ce murdăriţi tabla?! Copiii extratereştri spuseră cu voce slabă: -Ne pare rău, tata şi mama! Am făcut asta ca să ne amuzăm Extraterestrii cei mici s-au făcut dintr-o dată mov de ruşine. Atunci copiii i-au putut vedea: -Ajutor!!! -Stati! Nu vreţi să ne împrietenim? au întrebat extratereştrii pitici. -Nu vrem să ne împrietenim cu voi, sunteti răutăcioşi! a spus Gheorghiţă. Dar Alina îi spuse: -Hai să fim prieteni, să le dăm o şansă! Şi s-au jucat împreună, devenind buni prieteni. Ana-Maria Eremia cl. I C Îndrumător prof. Alina Coarcă

6 La săniuş Iarna a venit, Fulgii-au năvălit, Nasurile-ngheaţă Chiar de dimineaţă. Este veselie mare Sus, pe derdeluş. Toţi, cu mic, cu mare Sunt la săniuş. Delia Tulbure cl. a IV-a Step by Step Îndrumători prof. Gina Pricope, Nuţa Anghel În livadă Departe de aici, pe meleagurile copilăriei lui Eminescu, locuiesc bunicii mei. Micuţa lor fermă stă ascunsă la poalele dealurilor acoperite de impunătoarele păduri de stejari. Într-o zi splendidă de la sfârşitul lui septembrie le-am făcut o surpriză, vizitându-i. I-am găsit în livadă, la culesul fuctelor. Oriunde priveai aveai impresia că toamna scăpase paleta de culori peste natură: era o adevărată simfonie de verde, galben, ruginiu. Am păşit printre pomii din livadă puţin emoţionat deoarece tata îmi povestise că toţi aceştia au fost plantaţi în anul în care m-am născut eu. Deşi avem aceeaşi vârstă, eu mă simt printre ei ca un pitic în ţara uriaşilor. Numai că ei sunt nişte făpturi blânde şi poartă pe braţe fructe colorate răspândind arome îmbietoare. Stoluri mari de grauri cenuşii năvălesc gălăgioşi peste belşugul din livadă, dar culegătorii nu-şi lasă rodul muncii la cheremul lor şi îi izgonesc cu strigăte ascuţite. Încet, încet, coşurile de la capătul rândurilor se umplu cu fructele dăruite cu generozitate de pomii de aceeaşi vărstă cu mine. Seara adorm fericit şi trist totodată, căci mă gândesc că iubita mea livadă îşi va pierde curând haina multicoloră sub povara iernii. Ştefan Puşcaşu- cl. a IV-a C Îndrumător prof. Pina Lazăr 6 Toamna în livadă Este toamnă. Frunzele copacilor s-au îngălbenit şi cad alene pe pământ. Livada bunicului e un vis! Crengile copacilor abia reuşesc să-şi păstreze roadele. Merele domneşti, perele zemoase şi gutuile dolofane şi pufoase te îmbie să le guşti. Parcă niciun an nu a fost mai darnic ca acesta. Copii, tineri şi bătrâni, ne-an adunat pentru a culege roadele livezii. Ne-am adus coşuri, lădiţe şi scări pentru aceasta. Cerul e senin, soarele străluceşte, iar vântul adie uşor. Vremea ţine cu noi, iar livada răsună de veselie. Rând pe rând, coşurile se umpleau, iar seara a venit pe neaşteptate. Bunicul a fost bucuros că a terminat la timp culesul, dar şi noi, că a putut fi de ajutor. Ştefan Stoica cl. a IV-a A Îndrumător înv. Giorgeta Rădulescu S-au copt strugurii Toamna a venit în caleaşca ei de frunze ruginii. Lacrimile lui septembrie plâng, parcă, după strălucirea verii. Într-o zi cam mohorâtă am început culesul viei. Se anunţă o recoltă bogată anul acesta. Toţi munceam cu drag căci via gemea sub greutatea ciorchinilor imenşi.o parte culegeam strugurii, alţii dădeau la zdrobitoare, iar mustul curgea parfumat în butoaiele cele largi. La căderea serii am reuşit să terminăm treaba. Ne-am îndreptat spre casă şi am sărbătorit recolta cea bogată cu pastramă şi must dulce acrişor. A fost o petrecere de neuitat. Elena Spănţulescu cl. a IV-a C Îndrumător prof. Lazăr Pina Vis de iarnă Era Ajunul Crăciunului. Zăpada sclipea în lumina soarelui ca mii de diamante minuscule pierdute de împărăteasa Iarnă. În sat răsunau glasuri limpezi de copii. Se bucurau de jocurile prilejuite de neaua proaspăt căzută. Urcau pe dealul de la

7 marginea satului, pe lângă o bisericuţă de lemn, şi alunecau la vale chiuind pe săniuţele cu tălpile lustruite din timp. Din biserica cea mică a ieşit părintele care a început să împartă colaci şi turte făcute de gospodinele satului. Drept mulţumire, copiii au cântat cele mai frumoase colinde pe care le repetaseră cu grijă pentru Crăciun. Seara se lăsase şi primele stele îşi făcură apariţia pe bolta cerului. Glasuri cristaline de copii răsunau pretutindeni, acompaniate de clinchete de clopoţei. Încet, încet, întregul sat se linişti în aşteptarea Naşterii Mântuitorului. Până şi vântul care până atunci suflase peste crengile îngheţate ale copacilor dezgoliţi se potoli brusc; totul era linişte şi pace. Este un vis minunat care devine realitate an de an, bucurând Cerul şi Pământul deopotrivă. Alexandra Rădeanu cl. a III-a C Îndrumător prof. Luminiţa Lalu În livadă A sosit toamna. Razele soarelui sunt mai palide, iar zilele au început să se micşoreze. În livezi a început culesul fructelor. Alături de părinţi au venit şi copiii să dea o mână de ajutor. Unii se urcă pe scară să culeagă cu grijă merele parfumate, alţii duc coşurile la maşină, iar câinele Lăbuş aleargă de colo, colo, ca şi cum el ar conduce totul. Munca e în toi; nimeni nu are timp să observe cum frunzele cad spre pământ şi cum cârduri de cocori pleacă spre ţările calde. Nici măcar pe zgribulitul arici din iarba umedă nu-l bagă în seamă nimeni, până când Lăbuş îl goneşte din calea culegătorilor. Spre seară cerul devine cenuşiu şi o ploaie mohorâtă îi alungă pe oameni spre casele lor. Din fericire, au reuşit să-ţi termine treaba, iar fructele se odihnesc acum la adăpost. În urma culegătorilor, copacii răsuflă uşuraţi de povara lor, iar vântul îi mângâie alene, mulţumindu-le, parcă, pentru rodul bogat. Claudiu Toea cl. a IV-a C Îndrumător prof. Lazăr Pina 7 Prietenie Era o zi de toamnă târzie. Vântul bătea cu putere în copacii din faţa casei, smulgându-le nemilos frunzele. Fetiţa mergea prin grădină căutând frunza cu care se împrietenise în timpul verii. În sfârşit, o zări, veştejită, atârnând stingheră pe un ram. -Ce s-a întâmplat cu tine, de ce nu mai eşti verde şi strălucitoare? întrebă mirată copila. -Acum a venit toamna şi a trebuit să ne schimbăm haina cu una ruginie. Este cea în care vom dansa la ultimul bal, după care toate ne stingem, intrăm în pământ. Dar nu-ţi face griji, la primăvară mă voi înălţa prin seva copacului şi voi apărea din nou pe ram, la fel de frumoasă cum am fost vara trecută. Mă vei recunoaşte când te voi mângâia uşor pe obraz. Fetiţa privi cum frunza se desprinde şi alunecă pe pământ. Îşi luă rămas bun de la prietena ei şi aşteptă cu răbdare până la anul ce va veni. April Erbiceanu cl. a III-a B Îndrumător prof. Silvia Grigore Toamnă târzie În răcoarea dimineţii, pădurea pare de aramă, poleită de razele timide ale soarelui. Toamna târzie îşi îngrămădeşte norii negri şi ameninţători deasupra muntelui din depărtare. Pe pământul amorţit cad frunzele veştejite, iar vântul împrăştie arome dulci amărui. Susutul cristalin al râului se împleteşte cu zumzăitul insectelor care caută prin crizantemele ciufulite ultimele picături de nectar. În curând bruma va arginta grădina şi ultimele frunze vor muri sub ameninţarea frigului. Nopţile din ce în ce mai friguroase anunţă fără tăgadă sosirea anotimpului hibernal. Toamna s-a scurs pe nesimţite şi va pleca negreşit, ducând cu ea tainele belşugului şi lăsându-ne promisiuni pentru la anul. Mădălina Moldoveanu cl. a IV-a C Îndrumător prof. Pina Lazăr

8 O vacanţă de neuitat Vă voi povesti în cele ce urmează ce frumos m-am distrat vara trecută la mare. Dimineţile însorite începeau cu întâlnirile pe plajă cu cei doi prieteni pe care mi i-am făcut chiar din prima zi a sejurului pe litoral. Jocurile în apă, lecţiile de înot, nisipul fierbinte, scoicile care ne mângâiau tălpile, dar mai ales conversaţiile au făcut ca totul să pară fantastic, să uităm de temele care ne aşteptau acasă Nu au lipsit nici serile răcoroase când ne plimbam pe faleză, urmărind câte un pescăruş rătăcit deasupra noastră sau lebedele care se apropiau de mal, neaşteptat de prietenoase. Ce poate fi mai frumos decât legarea unei prietenii, briza mării, plaja însorită, acordurile de chitară ale tinerilor adunaţi seara pe nisip? Am petrecut o vacanţă de vis care a avut un singur neajuns: s-a terminat foarte repede Denis Dîrdală cl. a IV-a E Îndrumător prof. Petria Dolia S-au copt strugurii A început să ruginească frunza în codru şi în vii. Gâzele plăpânde, amorţite de frig, caută adăpost sub stratul gros de frunze uscate. Împreună cu bunicul meu am mers să gustăm strugurii. Razele palide ale soarelui fac ca bobiţele acestora să pară adevărate nestemate. Ne hotărâm să culegem via şi, începând de a doua zi, ne apucăm de treabă. Bunicii, părinţii, eu şi fratele meu am adunat strugurii pe care i-am dus în coşuri la zdrobitor. Toată ziua am muncit cu spor, iar seara bunica ne-a răsplătit cu plăcintă de dovleac şi must proaspăt. A fost o zi de neuitat pe care am petrecut-o alături de familia mea. Tudor Marin cl. a IV-a C Îndrumător prof. Pina Lazăr Un puişor Toamnă Păsările se pregătesc de plecare. Pomii se îmbracă în straie ruginii.andra şi Adi se joaca afară.deodată, privirea fetiţei căzu pe un puişor care stătea zgribulit lângă un covor 8 de frunze. Părea rănit şi neajutorat. Andra îl luă în mână şi observă că are o aripă ruptă. Copiii îl îngrijiră toată iarna. Mama le spuse că era o rândunică şi că ea ar fi trebuit să migreze împreună cu celelalte surate în ţările calde, dar, fiind rănită, a rămas aici. La sosirea primăverii, rândunica era sănătoasă şi gata să se alăture semenelor sale întoarse din călătorie. Adi plânse atunci când se despărţiră de puişor, dar Andra îl linişti spunându-i că prietena lor se va întoarce. Cei doi copii priviră cum cu nostalgie întreg poporul de rândunele săgeta văzduhul azuriu. Mario Turcu cl. a III-a C Îndrumător prof. Luminiţa Lalu Ghiocelul A fost o iarnă lungă. Mă săturasem de atâta alb şi gri, îmi era dor de cerul albastru cu soare strălucitor, de florile viu colorate, de iarba verde şi de ciripitul vesel al păsărilor. Era deja martie, însă plapuma albă a iernii nu se topise încă. În acea zi, soarele se zărea timid printre nori, dar afară era încă rece. Sătulă de stat în casă, am ieşit la plimbare în parc. Deodată am zărit un clopoţel argintiu ce străpunsese crusta de zăpadă: era un ghiocel plăpând, o floare gingaşă de un alb imaculat. Atunci am simţit că iarna s-a sfârşit, şi că putem să ne bucurăm iar de primăvară. Ana Măţăuanu cl. a III-a B Îndrumător prof. Silvia Grigore O întâmplare Într-o zi plăcută de primăvară, Azorel moţăia liniştit pe prispă. O zarvă neobişnuită îl face să se dezmeticească şi vede cum motanul pe care, de altfel, nu l-a suferit niciodată, alerga fără milă un biet puişor de vrăbiuţă. Fără să mai stea pe gânduri, Azorel goni pisica şi salvă în ultimul moment păsărica cea neajutorată. De atunci au rămas buni prieteni. Vrăbiuţa a crescut, a avut şi ea puişori, şi aceştia, la rândul lor, dar un lucru a fost sigur: motanul cel rău nu i-a mai deranjat niciodată, avut grijă de asta Azorel Diana Giană cl. a III-a B Îndrumător prof. Silvia Grigore

9 Oraşul Dulceţia Am citit odată o poveste despre un oraş minunat, cum nu s-a mai văzut vreodată. Oricărui copil i-ar plăcea să locuiască acolo fiindcă toate casele, pomii, şcolile, toate sunt din acadele, ciocolată şi zahăr ars În acel oraş s-a strecurat, însă, un uriaş care avrut să fure nişte batoane dulci ca mierea. Locuitorii l-au prins şi l-au pedepsit, forţându-l să mănânce toată viaţa lui doar dulciuri. Cum credeţi că s-a terminat povestea? Uriaşul nu a mai suportat acel regim şi, într-o noapte, s-a făcut nevăzut. Şi nici nu a mai călcat vreodată pe străzile oraşului pavate cu turtă dulce Bianca Ştefan cl. a III-a B Îndrumător prof. Silvia Grigore Visul Este primăvară. În parcul din apropierea casei au înflorit cireşii. Mireasma florilor pluteşte deasupra naturii adusă la viaţă. Mă plimb încântat pe aleile mărginite de pâlcuri de zambile albe, roz şi violet. Păsările îşi cântă primele triluri şi albinele harnice zumzăie fericite mângâiate de razele soarelui. Mă aşez pe o bancă la umbra unui salcâm înflorit. Închid ochii şi simt cum vântul îmi mângâie pleoapele. E vântul sau Moş Ene? Am adormit şi visez o pădure de salcâmi care mă leagănă din creangă în creangă, ridicându-mă tot mai sus, către o lume fantastică. Basmul în care am pătruns este plin de zâne - flori, prinţese - fluturi, zmei copaci înalţi, slujnice-albine. Şi una nu-mi dă pace Un bâzâit insistent mă face să deschid ochii şi observ un roi de albine zburând printre copaci. Mă ridic de pe bancă şi plec spre casă, lăsând în urma mea o lume de vis. Radu Mierlăcioiu cl. a IV-a E Îndrumător prof. Petria Dolia Culesul viei A sosit toamna care picură pete ruginii peste tot. Soarele mângâie pământul amorţit căci bruma s-a aşternut pe neaşteptate într-o dimineaţă, silind florile să-şi plece capetele în 9 semn de supunere. Copacii şi-au lăsat şi ei zălog frunzele care acum strălucesc ca nişte monede de aramă. Speriaţi de această schimbarea bruscă a vremii, părinţii mei au hotărât să culegem via. Aşadar, la sfârşit de săptămână, am mers cu toţii să adunăm roadele muncii de un an întreg. În vie, strugurii luceau ca nestematele în în culori demne de paleta unui pictor celebru. Mare a fost recolta şi mare ne-a fost şi bucuria seara, când am sărbătorit cu must dulce şi plăcintă de dovleac. Nu ştiu cum am adormit, poate oboseala şi-a spus cuvântul sau, mai degrabă, povestea bunicii l-a adus pe Moş Ene din lumina jucăuşă a focului din vatra casei bătrâneşti. Am petrecut o zi minunată de toamnă în mijlocul naturii şi alături de cei dragi. Cornel Borş - cl. a IV-a C Îndrumător prof. Lazăr Pina Supărarea lui Azor Este o zi mohorâtă de toamnă. Frunzele îngălbenite se leagănă uşor în bătaia vântului şi norii vineţii se plimbă nestingheriţi, acoperind soarele neputincios. Pe prispa casei, chiar sub cuibul rândunelelor de la colţul streşinii, stă trist cu botul pe labe Azor. Lacrimi mari i se preling din ochii negri şi blânzi. Nu înţelege ce se întâmplă, de ce ciripesc a rămas bun prietenii săi înaripaţi: -De ce trebuie să plecaţi atât de departe? -Pentru că iarna bate la uşă şi noi nu putem învinge frigul aprig, răspunseră aceştia. -Dar vă primesc cu drag în căsuţa mea, vă încălzesc cu blăniţa mea pufoasă şi va fi bine! -Eşti un prieten adevărat, dar noi suntem păsări călătoare şi trebuie să plecăm acolo unde soarele este stăpân. -Atunci, zburaţi cu bine! Vă promit că voi avea grijă de cuibul vostru. Rândunele plecară, dar înainte au dat câte un rotocol pe deasupra căţelului, atingându-l uşor cu ciocul. Azor rămase trist cu ochii aţintiţi spre cer, acolo unde rândunelele îşi pierduseră urma. Alecsia Gavrilă cl. a III-a D Îndrumător înv. Florica Manole

10 O poveste medievală După o zi obositoare de joi, am venit acasă şi, nu ştiu cum, am adormit.m-am trezit într-un pat cu baldachin, într-o cameră rece, cu pereţi din piatră străpunşi de un ochi de geam. Pe masa grea, tot de piatră, străjuia un sfeşnic din argint care arunca firave limbi de lumină. Un zgomot dur de săbii m-a făcut să mă îndrept spre fereastra îngustă: în curtea cetăţii doi cavaleri în zale oţelite se luptau cu un dragon imens. După o luptă crâncenă, cu o lovitură măiastră, cavalerul cel alb ucise jivina. O servitoare deschise uşa imensă de stejar şi, după ce făcu o scurtă plecăciune, îmi spuse că regele a poruncit să cobor în sala tronului ca să-i mulţumesc celui care mă salvase de la moarte. Brusc, am înţeles cu eu aş fi putut fi următoarea masă a dragonului... M-am grăbit să ies din odaie, dar m-am împiedicat în trena rochiei şi am căzut jos.lângă patul meu din camera mea cea roz. Totul fusese un vis dintr-o poveste medievală. Andreea Ene cl. a IV-a D Îndrumător prof. Daniela Gavrilă Toamna Toamna este pentru mine cel mai frumos anotimp. Iubesc soarele blând de septembrie, răcoarea serilor cu lună plină în care se mai aude încă ţârâitul greierilor. Cel mai mult îmi place, însă, culoarea grădinilor şi a pădurilor, a livezilor şi viilor pline de rod. Roşiile rumene, ardeii galbeni sau roşii, bucălăi, varza care stă să crape de mândră ce este, chiar dacă nu se poate compara cu trandafirii şi crizantemele în privinţa paletei de culori, vinul rubiniu sau licoarea de foc scoasă din prune, auriul boabelor de porumb, dar şi arămiul frunzelor căzute covor sub paşii şcolarilor, toate mă îndreptăţesc să încununez toamna ca fiind cel mai frumos anotimp. Toamna umple cămările gospodinelor, hambarele şi cramele cu roadele sale, dar acoperă natura cu un văl de brumă argintie, chemând uneori şi vântul vijelios şi rece. Şi, mai ales, toamna umple serile cu poveşti, scurtând zilele reci şi prelungind nopţile pentru binemeritata odihnă a celor ce au trudit anul întreg. Teodora Huzum cl. a IV-a D Îndrumător prof. Daniela Gavrilă Despărţire O clipă ţinu, parcă, noaptea şi zorile se şi iviră. Răcoarea umedă a dimineţii şi dansul razelor de soare îl deşteptară pe Azor. Cum se trezi, acesta privi direct la cuibul rândunicii, căci o linişte suspectă îl nelinişti. Inima începu să-i bată cu putere. Deodată zări la marginea cuibului doi ochi ca două mărgele negre şi un ciripit vesel îl făcură să spună în sinea lui: Nu au plecat. Lângă primul căpşor îşi făcură apariţia şi celelalte, iar mama rândunică lansă un ciripit stăruitor din care Azor nu pricepu nimic. Dar când păsărelele care îl înveseliseră toată vara îşi luară zborul lângă celalte, într-o săgeată ce despica cerul, căţelul a ştiut că a venit vremea despărţirii. Cu un lătrat prelung, Azor îşi luă rămas bun, iar rândunelele înţeleseră că prietenul lor le va aştepta cu drag în primăvara ce va să vină. Fabian Anton cl. a III-a D Îndrumător înv. Florica Manole Toamna în livadă După o vară fierbinte cu vacanţe minunate, toamna a sosit cu ale sale daruri neasemuite. După ce s-a instalat confortabil în livadă, aceasta a binecuvântat rodul pomilor, astfel încât sub greutatea fructelor, crengile se apleacă până la pământ. Gospodarii muncesc cu spor, iar pe feţele lor se poate citi încântarea, căci coşurile mari se umplu cu repeziciune şi recolta este peste aşteptări. Merele roşii, îmbujorate şi aurii surâd îmbietor şi împrăştie cu generozitate arome dulci. Seara, culegătorii se adună obosiţi pe la casele lor, iar în urmă-le rămân copacii goi, cu frunzele zburând răzleţ în bătaia vântului. Simona Enea cl. a IV-a A Îndrumător înv. Giorgeta Rădulescu 10

11 şi flori confirmări Trandafiri de toamnã Ştiu cã pare ciudat, dar cum soarele s-a rãtãcit prin luna noiembrie, iar vremea rea a uitat drumul spre noi, trandafirii din grãdinã s-au gândit sã ne facã o surprizã şi sã ne mai bucure o datã cu frumuseţea lor în mijlocul toamnei. Ei sunt nostalgii ale verii calde care, din pãcate, a trecut. Petalele lor sunt amintiri despre nãzdrãvãniile şi ghiduşiile din timpul vacanţei. Unul dintre ei este alb şi probabil iarna şi-l va prinde în pãr, unul roz ca draga primãvarã, iar unul este galben ca iubita vară; toţi sunt daruri ale toamnei pentru scumpele sale surori. Este uimitor cum tonurile monotone ale toamnei sunt animate de culorile vii. Toamna a fost frumoasã anul acesta pentru cã ne-a lãsat sã ne mai bucurãm un pic. Cristian Sandu - cl. a-vii-a C Îndrumător prof. Daniela Sporea Silueta de pe leagăn Era o noapte friguroasă de decembrie. Mă aflam singură în casă când, deodată, aud un zgomot de afară şi decid să ies. Vântul adia uşor şi puteam auzi copacii cum şoptesc cântece de jale. Am mers spre locul din care credeam că se aude zgomotul. Cu cât mă apropiam mai tare, cu atât mai tare se auzea zgomotul cel ciudat. Mă îndrept cu paşi mărunţi spre acel loc şi aud leagănul fratelui meu scârţâind sumbru. Întunericul şi liniştea de afară mă speriau cumplit. În spatele copacilor plutea o siluetă stranie ce se mişca. Părea a fi un om. Sângele îmi îngheţă în vene instant. Am auzit un râs malefic şi, fără să vreau, am încetinit pasul. Mergeam pe vârfuri. Nişte nori au acoperit luna, iar pentru o secundă nu am mai văzut nimic. Simţeam cum aerul îmi şopteşte la ureche îngrijorat. M-am întors şi nu era nimeni.vântul şuiera printre ramuri, iar râsul se auzea mai tare. Pe leagăn se afla cineva, o umbră înfricoşătoare. Îmi era foarte frică, dar mi-am luat inima-n dinţi şi m-am dus într-acolo. Din leaganul său se uita la lună şi se juca cu stelele, încercând parcă să le alinieze din priviri. S-a oprit o clipă şi s-a uitat înspre mine, se pare că mă observase. Era foarte calm şi rece.ochii lui străluceau lacom, plini de ură. Am început să alerg speriată, picioarele îmi tremurau, iar gesturile nu mi le mai puteam controla. El rămase nemişcat, iar eu îl priveam de la distanţă. În puţin timp, începu să se plimbe agale înspre pădure. Nu se mai vedea, de parcă adâncul pădurii îl înghiţise. În câteva secunde, săgeata răsăritului străpunse întunericul de afară, iar el rămase în mintea mea ca un demon al unei nopţi reci de decembrie. Ioana Dincă cl. a VII-a C Îndrumator prof. Daniela Sporea Cârligul de mătase A fost odată, de când Hâncu şi Pământuˈ, să ne ţină toţi cuvântul, că acesta-i începutul... Când Dumneazeu a făcut Pământul, a făcut şi Soarele şi Luna.. Când Soarele era pe cer, Luna era în partea opusă a Pământului şi niciodată nu se întâlneau. Şi tare ar fi vrut să se apropie de frăţiiorul ei, Soarele! Dar, iată că într-o zi, ce se gândi Luna? Pe când era Soarele stăpân pe cer,ea a trimis un cârlig lung, lung, împletit din fir de mătase, ca să tragă Soarele spre ea, să-i fie mai aproape. Dumnezeu văzu cârligul trimis de Lună şi îi plăcu felul în care aceasta îl lucrase. Cu toate acestea, îl topi repede, apoi o certă: -Tu eşti numai una şi Soarele este numai unul! Nu puteţi să vă apropiaţi! Despărţiţi veţi fi pe veci! De atunci, când cineva a dorit să arate semnul unui singur lucru, a desenat acel cârlig trimis de Lună către Soare. Şi aşa a apărut cifra Unu. Elena Boşcan cl. a VI-a C Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu 11

12 Toamna E toamnă. Razele din ce în ce mai timide ale soarelui mângâie pământul amorţit. Păsările călătoare pleacă spre ţările calde vâslindspre înălţimi.. Copacii încep să plângă cu lacrimi ruginii, galbene şi roşii. În aer se simte parfumul îmbietor al fructelor coapte. Pentru că era 15 septembrie, ultima zi de vacanţă, împreună cu fratele meu am hotărât să ne petrecem întreaga zi afară. Ne-am jucat cu căţeluşii, ne-am plimbat cu bicicletele când, deodată, mii de puncte minuscule negre ca tăciunele ne-au atras atenţia. Erau niste furnici care se grăbeau să adune provizii pentru iarnă. Am fost surprinsă să văd că acele furnici erau foarte unite şi harnice. M-am gândit toată ziua la ele, până când a venit ora de culcare. Când m-am trezit, soarele era deja pe cer. În jur, totul era schimbat. Casa era făcută din pământ. Afară totul era de 100 de ori mai mare decât mine. Eram prea mică pentru o lume atât de mare! Eram o furnică! Deodată, o voce plăpânda îmi spuse: - Surată furnică, vino să mă ajuţi să cărăm proviziile! Zâna Iarna va veni în caleaşca sa alături de Moş Crivăţ şi fulgii de nea. - Dar unde ducem proviziile? am spus eu. - În muşuroi! Am luat proviziile şi am intrat în muşuroi unde am văzut-o pe Regina Furnică despre care îmi închipuisem până atunci că era îmbrăcată cu o rochie galbenă şi că poartă o coroană de aur, dar era doar o furnică simplă. După ce am dus proviziile în cămară, Regina mi-a spus să duc mâncare puilor de furnică. Şi eu, fuga, şi toti, fuga, până am terminat treaba. Deodată, de la intrarea în muşuroi se auzi un cântec: Cri, cri, cri, toamna gri, nu credeam c-o să mai vii. Era greierul care îi cerea merinde Reginei. Dintr-o dată, furtuna acoperi cerul. Vântul îmi spune: Diana, Diana!. Era mama care încerca să mă trezească Diana Bulmău cl. a VI-a D Îndrumător prof. Lazăr Fănuţă Barza şi copilul Ştiţi voi, copii, şi în zilele noastre, barza încă se prezintă la cererea părinţilor cu unul sau doi bebeluşi! Poate va închipuiţi că ea are o munca uşoară şi că acele fiinţe drăgălaşe nu pot crea nici o problemă. Barza despre care vreau să vă povestesc are de acestă dată un bebeluş de neimaginat. Acest băieţel, pentru care trebuie să găsească o familie, pare a fi foarte pretenţios. În prima zi de căutare, barza a aterizat pe un câmp, unde o familie de ţărani lucra pământul cu râvnă. - Uite ce familie frumoasă, îi spune barza. - Nu vreau să am patru fraţi şi părinţii ţărani. - Cum poţi să spui asta? Uite ce harnici sunt! - Mă vezi pe mine muncind pe câmp, în praf, la coada sapei? Deja mă ofilesc de căldură. Barza, necăjită, şi-a ridicat aripile şi a plecat. După alte câteva încercări au ajuns într-un orăşel, la o familie dintr-un apartament micuţ la etajul cinci al unui bloc, tatăl lucra la o fabrică, iar mama era vânzătoare.. - Vezi ce părinţi inimoşi? spuse barza. Dar răspunsul bebeluşului a descurajat-o şi astfel şi-au continuat drumul. Povestea s-a repetat până când au ajuns la o casă imensă cu oameni avuţi, dar fără prieteni, separaţi de lume de o grădină mare înconjurată de un gard înalt.aici copilul a oprit-o pe barză: -Uite ce familie mişto! a zis vesel copilul. -Ce încruntaţi sunt aceşti oameni!zise barza. -O să-i înveselesc eu, a răspuns micuţul. Aşa că barza s-a întors singură şi nemulţumită la cuibul său, iar copilul şi-a început viaţa lângă părinţii lui. După ani de zile, barza, acum ieşită la pensie, trecea să-şi vadă bebeluşii, ajunşi oameni importanţi, în afara de băieţelul îndărătnic pentru care cu greu a găsit o familie. El a devenit un leneş, un singuratic fără prieteni datorită aroganţei lui. Acum acesta trăieşte după proverbul : Peste el lenea a dat şi s-a pus să zacă-n pat Ioana Galea cl. a VII-a C Îndrumător prof. Daniela Sporea 12

13 Alb-negru Lumina cade argintie-n ochii tăi de smoală, Şi negru părul tău sălbatic îţi curge peste poală Şi carnea unei şoapte ninse-ţi mângâie auzul Şi glasul tau născut din triluri străpunge-ntreg apusul. Eşti mai frumoasă iarna, în puf de păpădie, În nudul nopţii rece, unde sufletu-ţi adie, Lângă izvorul vieţii, unde cu vorbe fără rost, Mă nasc şi tot renasc din zbor de albatros. Alexandra Herghelegiu cl. a VIII-a B Îndrumător prof. Daniela Sporea Un nou început Povestea care urmează este pe cât de incredibilă, pe atât de adevărată. Acum unsprezece ani, părinţii mei erau doi tineri carea abia se căsătoriseră şi aşteptau cu bucurie naşterea primului lor copil. În toamna lui 2002, cu o lună şi jumătate înainte să mă nasc eu, tatăl meu mergea cu maşina să o ia pe mama de la serviciu. Pe drum, din cauza unei gropi neacoperite, maşina s-a izbit puternic de un copac, iar tata a fost rănit la o mână şi la un picior. Din cauza acestor răni, a fost dus de urgenţă la spital la Bucureşti, unde, după numai două zile, a intrat într-o stare de comă profundă. Doctorii au făcut eforturi nemăsurate pentru a-l salva, dar situaţia era din ce în ce mai gravă. Mama era foarte speriată şi foarte îngrijorată şi pentru tata şi pentru mine. După două operaţii şi trei săptămâni, tata i-a uimit pe toţi când a început să-şi revină. Mama spune, în glumă, că pentru mine şi-a revenit, pentru a mă cunoaşte şi a avea grijă de mine. Nu ştiu dacă e chiar aşa - o întâmplare sau cineva a avut grijă multă de familia mea - dar, la câteva zile după ce tata şi-a revenit, m-am născut eu, pe 30 octombrie Îmi place povestea aceasta pentru că este despre speranţă, viaţă şi bucuria de a trăi. De asemenea, este povestea familiei mele, iar eu sunt mândru că o pot spune. 13 A, încă ceva... Surioara mea mai mică poartă numele celor două doamne doctor care i-au salvat viaţa tatălui meu: Gabriela şi Carmen. Mama spune că şi-a făcut o promisiune să le mulţumească acestor medici deosebiţi prin a-şi numi al doilea copil după ele. Mie mi s-a părut un gest frumos, iar povestea care a dus la acest eveniment este şi mai minunată. Radu Bîtcă - clasa a V-a B Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu La colindat Obişnuiam să-mi petrec Crăciunul în apartamentul din oraş. Doar anul acesta în ziua de Ajun am plecat la ţară la bunici. Acolo am fost întâmpinată de un peisaj mirific. Copacii erau împodobiţi de un strat gros de chiciură, casele acoperite de o plapumă pufoasă de nea, iar satul părea adormit. În casa bunicii pregătirile pentru Crăciun erau în toi. Mâncărurile fierbeau încet pe plită, iar cuptorul cu lemne, bine încins, aştepta cu nerăbdare cozonacii împletiţi de bunica, pentru a-i rumeni încetişor. Mirosul îmbietor s-a răspindit repede în casă, punându-ne la încercare simţurile. Spre seara m-am întâlnit cu verisorii şi prietenii mei cu care am pornit la colindat din casă-n casă, pentru a vesti Naşterea Lui Iisus Hristos. Liniştea satului a fost spulberată de cântecele şi chiotele noastre de voie bună,iar sătenii ne-au primit bucurosi în casele lor, oferindu-ne diferite bunătăţi dar şi bani. Seara târziu, când gerul strângea destul de tare, ne-am întors acasă în aşteptarea Moşului. În dimineaţa următoare cerul era acoperit de nori morocănoşi, din care cădeau fulgi catifelaţi ce se aşezau peste stratul gros de zăpadă. Am înotat cu greu prin omătul pufos, dar am ajuns cu bine la biserică, unde i-am încântat cu colindele noastre pe cei dragi. Acesta a fost cel mai fascinant Crăciun din viaţa mea! Ana-Maria Tofan cl. a VI-a A Îndrumător prof. Daniela Sporea

14 Judecata leilor şi a oamenilor Era o zi toridă, însă cei doi oameni voiau cu orice preţ să ajungă la cel mai apropiat tribunal pentru judecata pâinilor. Disputa iscată de cele cinci pâini a continuat între cei doi tovarăşi în drum spre tribunal: -Îmi datorezi 50 de bani! -Ba tu îmi datorezi 1,50 lei... După vreo două ore de mers, în sfârşit au ajuns la un tribunal cu uşi mari de lemn; înspre est, pe acoperiş era un leu de piatră, iar înspre vest, un războinic cu o suliţă în mână îndreptată spre leu, de asemenea, tot de piatră. Cei doi deja erau înfricoşaţi. Nu ştiau dacă să o ia la fugă sau să intre: - Ia spune, mai vrei judecată acum? spuse cel cu trei pâini celui cu două. - Dacă tot am bătut drumul până aici, hai să terminăm ce am început. Au intrat într-un holişor care avea două uşi. În dreptul uşii din dreapta era statuia cu leul de pe acoperiş, iar în dreptul uşii din stânga, statuia omului. Curioşi, au intrat pe uşa din dreapta. Imediat cum au deschis-o au sărit o mulţime de lei asupra lor. Nu părea a fi nici un fel de tribunal acolo. Era doar nisip. După ce au reuşit să scape de lei, au ieşit imediat, ajungând iar în hol. Le-a fost frică să mai intre pe uşa oamenilor, aşa că au plecat spre casă. Încet-încet, s-a creat o legătură strânsă între ei şi nu le-a mai păsat de bani, aruncându-i întrun râu. Şi-au construit o casă împreună, ducând o viaţă normală ca prieteni buni. După câţiva ani, doi oameni au venit în faţa casei lor, cerându-le să îi adăpostească o noapte. Gazdele i-au omenit pe cei doi, fiind curioşi de păţania lor. Ei au povestit că se certau pe motiv că pomul unuia dintre ei îi umbrea fereastra celuilalt. Astfel, au crezut că cel mai bun mod prin care pot rezolva această neînţelegere este judecata. Au amintit şi de un tribunal ce avea două statuete pe el. Era cel cu care au avut de a face şi gazdele. Doar că ei au intrat pe uşa oamenilor. Acolo părea să fie un tribunal obişnuit. Au intrat într-o sală şi acolo 14 judecătorul a hotărât că trebuie dărâmate ambele case pe motiv că acel copac ţine umbră caselor, iar copacul nu putea fi tăiat. Au plecat dezamăgiţi spre casele lor pentru a-şi lua bunurile, dar nu au mai găsit nimic acolo... -Bieţii de voi... Noi ne-am ales doar cu câteva răni, însă voi aţi rămas fără case. Concluzia este că oamenii fac mai mult rău decât animalele şi că mai multă încredere trebuie să avem în ele decât în oameni. David Cosma cl. a V-a A Îndrumător prof. Daniela Sporea Toamna Toamnă, crăiasă frumoasă, Eşti din nou la noi acasă Şi-ai venit cu-ai tăi copii Alai de frunze ruginii. Toamnă, tu, zână roşcată, Toată-n aur îmbrăcată, Ce porţi coroana rubinie, Spune-mi, vara o să mai vie? -Vine, vine, cum să nu, Însă eu domnesc acum, Apoi iarna, primăvara Şi când o fi cald, şi vara! Alina Tîrhoacă cl. a VI-a D Îndrumător prof. Lazăr Fănuţă Zbor Un loc sub soare toţi avem Şi un crâmpei de cer. Un gând şi-un zbor cu toţi hrănim Şi ne-mbătăm cu el Şi-un zâmbet căutăm ades Şi-o mână-n aşteptare, Torent în vene stăpânim În aprigă visare. Zbor înălţăm cu frânte aripi Spre nepătrunse zări Şi convertim în energii Casacade de visări. Renata Nica cl. a VII-a C Îndrumător prof. Daniela Sporea

15 Cum am învăţat să trag la ţintă Alerg. Şi nu ca într-o plimbare uşoară de vară, ci ca într-o luptă unde fuga îţi salvează viaţa. Cu toate acestea, nimeni nu mă urmărea. Am putut desluşi că ţineam în mână ceva ce semăna cu un arc. Într-un final, m-am oprit. Dar nu ştiam unde mă aflam. Am încercat să fac câţiva paşi. Dar am văzut la timp că eram exact pe vârful unui munte. Acesta era atât de înalt, încât credeam că sub mine se afla împărăţia norilor: o lume albă, pufoasă, dar care nu trebuie vizitată. Lângă mine am văzut o căprioară desprinsă parcă din cărţile cu poveşti. Mi-a dat un obiect ciudat şi a spust: -Ţine acest talisman. Când vei avea nevoie de mine, cheamă-mă. Nici nu a terminat bine de vorbit, că picioarele mele au început să alerge şi mai tare decât la început, de parcă erau săgeţi. Dar nu după mult timp s-au oprit. Ajunsesem într-o pădure. În mână ţineam un fel de arc frumos din lemn, cu nişte săgeţi bine lucrate. Dar nu înţelegeam la ce îmi foloseşte arma. - De ce mi-ai dat arcul tocmai mie? - Doar trage în tintele pe care le vezi, îmi spune o voce din talismanul căprioarei. Spre uimirea mea, ţintele nu erau ca oricare altele, acelea erau foarte colorate, iar în centru erau scrise lucrurile pe care mi le propusesem, ca de exemplu: Nu uita să. Cum nu eram pricepută la tras cu arcul, nu am nimerit bine din prima. Dar dacă nu nimeream ţinta, aceasta se colora din ce în ce mai tare. Într-un final, am reuşit să trag în centrul tuturor ţintelor. -Felicitari, Miruna!a spus talismanul. -De ce, am făcut ceva neobişnuit? -Asta te voi lăsa pe tine să descoperi Într-un final, mi-am dat seama că toată călătoria mea a fost o închipuire. Cu toate acestea, la ţintă am tras de fiecare dată în centru. Dar mă întreb de ce am încă talismanul cu mine Miruna Crap cl. a VI-a A Îndrumător prof. Daniela Sporea 15 Copilăria Copilăria-i o rază de soare, E primul şi cel din urmă cuvânt, E ţesută-n aur şi-n mărgăritare, Copilăria-i ca o adiere de vânt. Copilăria-i un zâmbet, un vis, e veselie, E pasărea ce-alunecă în zare, E-un gând pribeag de-o veşnicie... Copălăria-i o plăpândă, pură floare. Copilăria nu trebuie rănită Că-n ea e primul pas pe-acest pământ Şi-i o comoară prea greu regăsită De cei ce au pierdut-o prea curând. Florina Geană cl. a VII-a A Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu Cireşul Cireşul drag al copilăriei mele M-adăpostea când priveam la stele. Tristă ori supărată de eram, Refugiu printre ramurile lui găseam. Cu cireşele lui, atât de gustoase, Îmi alungam sentimentele urâcioase. Uitam de răni, de tot ce e rău, Bucurie, doar, era-n sufletul meu! Dar în timp, iată, am crescut, Şi-al mei cireş, nepreţuit, s-a prefăcut Într-o amintire dragă, dar prea-ndepărtată, O nestemată din copilăria-mi minunată. Paula Apetrei cl. a VI-a A Îndrumător prof. Daniela Sporea Coşmarul Eram un ghemotoc de fetiţă care la vârsta de trei anişori nu ştiam să număr până la trei. Mi se părea o cifră foarte înfricosăţoare. Mă uitam la ea şi credeam că o să mă înghită cu totul. Era jumătate din cifra opt şi credeam că este supărată că nu şi-a găsit jumătatea. Mă speriam când o vedeam aşa cum se sperie elefantul la vederea unui şoricel. Mă încăpăţânam să nu învăţ numerele după ea.

16 Ştiam doar trei trei numere: zero care pentru mine era un balonaş, unu, care credeam că este un soldăţel pregătit să plece în armată şi doi, un copil care se roagă la Dumnezeu sau, cum zic astăzi profesorii, o lebădă în catalog. Într-o seară, după ce îmi citise mama povestea de noaptă bună şi Moş Ene îmi închise ochii, am fost purtată în lumea viselor şi am ajuns într-o poieniţă superbă, în mijlocul căreia se afla un lac cu apă cristalină în care se reflectau razele soarelui. Poieniţa era plină cu flori rare, cu petale de rubin şi diamant şi frunzele de smarald. La marginea lacului, pe o piatră, am văzut o cifră plângând. M-am apropiat de ea. Era chiar cifra trei. Mi s-a făcut teamă, dar văzând-o aşa de necăjită, m-am apropiat de ea şi am întrebat-o cu glas încet: -De ce plângi? -Nu îţi mai este teamă de mine? Nu mai crezi că sunt înfricoşătoare? Până acum nu puteai să te uiţi la mine fără să te îngrozeşti. -Recunosc, mi-a fost teamă, dar acum, când te privesc de aproape, nu mai pari aşa îngrozitoare. Îmi spui, te rog de ce plângi? -Plâng, pentru că multor copii le e frică de mine şi nu vor să înveţe numerele mai mari, iar fraţii şi surorile mele mai mari sunt supărate pe mine şi, dacă nimeni nu mă place, nu o să-mi găsesc jumătatea, ca fratele meu opt... -E şi din vina mea? -Nu numai a ta, mulţi copii nu mă plac. -Eu te plac şi o să vorbesc şi cu prietenii mei. O să te ajut să-ţi îndeplineşti dorinţa. -Mulţumesc... Apoi totul a dispărut. M-am trezit în patul meu şi mi-am dat seama că a fost doar un vis frumos care la început credeam că e un coşmar. De atunci, am învăţat toate cifrele, devenind prietenă bună cu fostul meu coşmar, cifra trei, dar mai ales cu fraţii săi mai mari şi am ajuns ca matematica să fie materia mea preferată. Ana Maria Vlad - cl. avi-a C Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu 16 Amurg de toamnă Se lasă seara. Soarele abia mai reuşeşte să mai străbată cu o rază perdeaua groasă de nori. Pare bolnav, rănit de glonţul amurgului şi sfâşiat de săgeata cu vârf ruginit a toamnei. O linişte apăsătoare cuprinde tot oraşul, o linişte cumplită, ca de mormânt. Doar vântul se mai strecoară printre crengile scheletice, lăsând în urmă ecoul unui zbor rătăcit. Norii întunecaţi împrăştie amărăciune şi frică. Un stol de ciori ciocli înaripaţi întregesc ca un detaliu meschin tabloul funest al sfârşitului. Totul este atât de întunecat şi de trist, încât nu-ţi poţi da seama dacă este un simplu amurg de toamnă sau asişti la propria-ţi moarte... Ana Maria Chioveanu cl. a VII-a C Îndrumător prof. Daniela Sporea Noapte de mai Într-o noapte de mai, când soarele se uita înapoi cu dor de parcă n-ar fi vrut să părăsească această lume, împrejurimile lacului rămăseseră pustii. Luna argintie se reflecta pe luciul apei ca într-o oglindă de diamant, născând licăriri neobişnuite. Pomi şi flori tremură împreună sub fina adiere a vântului. Trestia se leagănă şi ea, iar luminiţe misterioase se aprind prin iarbă, răspunzând, parcă, stelelor-făclii. Încet-încet, o lumină palidă inundă lacul şi împrejurimile, făcând iarba să strălucească precum smaraldul. Micile făpturi ale nopţii mişună pe pământul reavăn, risipind licăriri neobişnuite sub făclia albă a lunii. O întreagă lume misterioasă, necunoscută fiinţelor ce slăvesc soarele, se trezeşte şi însufleţeşte lacul şi împrejurimile sale. Privesc în jur şi simţurile îmi sunt îmbătate de frumuseţe şi pace. Noaptea de mai se întinde stăpână şi regină. Ana Maria Chindea cl. a VII-a A Îndrumător prof. Lazăr Fănuţă

17 Cu mâinile curate! Aveam cinci ani şi nu eram mai înaltă decât căţelul ciobănesc al bunicii mele. Mă lăsase mama în grija ei, iar eu aveam în grijă, la rândul meu, de bobocii de raţă ai bunicuţei. Erau zece bucăţi pufoase, galbene şi grase precum gutuile coapte, iar eu eram făceam pe mama raţă. I-am strâns pe toţi într-o cutie de carton şi am plecat pe furiş la piaţă.vroiam să mă fac mare comerciantă şi să fac şi eu bani. M-am aşezat la o tarabă şi am început să strig cât mă ţinea gura: Hai la raţe ieftine şi grase! Şi aşa am făcut afacerea vieţii mele, căci am dat raţele pe-o ciocolată mare şi cinci lei. Bucuroasă, nevoie mare, m-am întors acasă, dar râsul mi-a dat repede în plâns, când bunica, mânioasă, mă aştepta în pragul porţii, având în mână o nuia groasă şi mai lungă decât mine. M-a alergat prin curte până a obosit, dar tot nu m-a prins. Până la urmă m-a iertat. Nu mi-a mai trebuit să fac afaceri necurate niciodată! Ana - Maria Roşu cl. a VI-a C Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu O lume nebună Yny-myny! Hocus-pocus! Acesta este codul magic care naşte o Lume nebună. Ziua, ea nu se deosebeşte cu nimic de restul lumii, dar noaptea totul se transformă: petreceri pe plajă, carnavaluri mai ceva ca la Rio Dar să nu vă imaginaţi că Lumea nebună e populată de oameni, nu! Acolo, obiectele prind viaţă, iar animalele încep să vorbească. Pisicile se îmbracă la patru ace, delfinii fac drifturi pe apă, căţeii sunt DJ, stelele şi luna nasc jocuri de lumini, iar tomberoanele dansează street-dance. Dimineaţă, petrecerea s-a terminat, toate sunt la locul lor şi aşteaptă noaptea următoare pentru o nebunie şi mai mare. Andrei Valeserianu cl. a VI-a E Îndrumător prof. Marcela Ghiuţă Prinţul matematicii A fost odată ca niciodată, în vremuri de demult, un prinţ isteţ şi chipeş, înalt şi subţirel. Pe vremea aceea toată lumea rostea şi scria doar cuvinte, cifrele şi numerele nu existau. Toţi prinţii trebuiau să fie talentaţi la literatură şi să compună opere extraordinare. Prinţul nostru, însă, era diferit; el nu se pricepea deloc la compunere. De aceea el s-a gândit să inventeze o nouă ştiinţă, care să-l ajute să se remarce printre ceilalţi prinţi. A observat că nimeni nu şi-a pus problema să se ştie câte poezii s-au scris sau câte versuri au. Aşa că a inventat cifrele pe care le-a numit astfel: unu soldatul, doi lebăda, trei jumătate de covrig, patru-scaunul întors, cinci-secera, şase-spadasinul, cu geamănul său întors pe dos nouă, şapte coasa şi opt mucenicul. La început, nimeni nu l-a băgat în seamă, ba chiar au râs de cifrele lui. Prinţul nostru, însă, a făcut ordine în biblioteca palatului, a numerotat paginile cărţilor şi a pus la punct vistieria. Abia acum oamenii au înţeles importanţa cifrelor şi a numerelor şi l-au încoronat drept prinţul matematicii. Şi-am încălecat pe-un şapte Şi v-am spus povestea-n parte! George Duca cl. a VI-a C Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu Casa din nori Dacă aş fi o pasăre albastră Aş zbura mereu pe la fereastră Şi aş privi cu ochi-mi sclipitori Natura toată până-n depărtări. Norii albi mi-ar fi o casă Mare, caldă şi pufoasă, Iar cei negri stropitoare Pentru grădina cea mare Ioana Moldoveanu cl. a VI-a A Îndrumător prof. Daniela Sporea 17

18 Misterele lunii Sufletu-mi răzbate în piept, încercând să evadeze din închisoarea numită trup, generându-mi o stare de nelinişte. Inima dansează pe un ritm alert de tobe. Corpul mi se mişcă ciudat, fără voie, iar eu mă trezesc transpirată, cu mintea tulburată şi ochii larg deschişi. A fost un coşmar pe care l-am uitat imediat ce am luat în mână icoana şi mi-am spus rugăciunea. Dar nu mai am somn. Ochii mi se împotrivesc ca nişte corpuri deformate elastic: de câte ori încerc să-i închid, ei revin la forma iniţială Ies pe balcon, la aer. Nu mă pot gândi la nimic, gândurile îmi zboară prin cap aiurea, ca nişte papagali într-o colivie. De undeva de sus, din lojele cereşti, luna trezeşte stelele cu strălucirea ei rece. Acestea îi răspund cu mii de semnale luminoase intermitente printre norii de cenuşă. Unele se desprind din locul de unde sunt agăţate şi alunecă spre pământ, transformându-se în pulbere. De pe tronul ei, luna urmăreşte spectacolul nocturn; mare rotundă şi strălucitoare, dă impresia că te afunzi în ea dacă o priveşti cu insistenţă. Magia ei mă cheamă, mă vrăjeşte, mă transformă. Lumini şi umbre joacă înaintea ochilor şi, pe nesimţite, intru într-o stare ciudată, vecină cu transa. Inima începe din nou să bată puternic, curg apele pe trupu-mi tremurând sălbatic care încearcă zadarnic să se împotrivească farmecelor stăpânei nopţii. Mă trezesc din nou şi mă târăsc anemic în camera mea, pe fotoliu. Refuz să mai adorm, de data aceasta nu mai vreau eu. Mi-e frică de puterea lunii. Într-un târziu aprind veioza şi deschid o carte, hotărâtă să aştept dimineaţa ca pe o salvare din mrejele farmazoanei. Misterele nopţii sunt prea mult pentru puterea şi imaginaţia mea. Emanuela Ştefan cl. a VII-a C Îndrumător prof. Daniela Sporea 18 Dansul toamnei Deşi-i toamnă, păsările cântă. (Mi se pare, însă, că falsează ) Zboară toate-aiurea, sus, pe cer, În cerc larg, de-ai crede că valsează. Salcia, plângând, se-apleacă, Luând frunzele, pe rând, la dans. Seamănă a tango, spun unii. Eu zic că-i mai mult un vals. Şi, din prea mult dor de soare, Flori de toamnă s-unduiesc domol. Un bărbat cărunt, adus de spate, Merge-n treaba lui, păşind uşor. Mario Rădulescu cl. a VI-a B Îndrumător prof. Marcela Ghiuţă Cele două dorinţe Într-o zi de toamnă târzie priveam pe fereastră peisajul mohorât de afară. Vântul şuiera printre copaci, frunzele se scufundau în cerul plumburiu, păsările îşi căutau drumul spre ţările calde. O ploaie rece şi enervantă începu să cadă din norii grei, apăsători ca o plapumă udă. O mişcare nefirească şi un ţipăt scurt îmi atrag atenţia spre pavajul rece. O pasăre se zbătea, zgrubulită, lângă un morman de frunze putrezite. Am luat-o în casă, la căldură, am îngrijit-o şi am hrănit-o, apoi am eliberat-o să se alăture suratelor ei. La scurt timp, norii au dispărut, iar de după un curcubeu neobişnuit pentru acea perioadă a anului, a apărut o făptură angelică, înconjurată de un nimb de lumină. Mi-a spus că ştie cum am salvat o biată pasăre de la moarte şi că vrea să-mi îndeplinească două dorinţe. Mulţi şi-ar dori bunuri materiale, m-am gândit eu, dar îngerului i-am cerut sănătate pentru cei dragi şi o lume mai bună,în care să domnească iubirea. Îngerul s-a ţinut de cuvânt, cred, căci, de atunci, pacea a domit pe pământ. Roberta Anton cl. a VI-a E Îndrumător prof. Marcela Ghiuţă

19 Prietenii lui Apolodor Elevul Apolodor Într-o zi, mai pe-nserat, În curtea şcolii am observat Că tot plângea neîncetat Un pinguin nemângâiat. S-a-ndepărtat aşa, uşor, Şi a ajuns la dozator. Pe un buton a apăsat, Un ceişor şi-a comandat Fiindcă era cam îngheţat. M-am apropiat încet, încet Şi l-am chemat la noi în cerc Noi când râdeam, râdea şi el, Iar când tăceam, tăcea la fel.. Apoi cu drag am acceptat Coleg de-al nostru ca să fie La ora de dirigenţie. Ce i-a plăcut! Şi-a ascultat Ce sfaturi aveam de urmat. Şi-am hotărât atunci, pe dată, Sa îl numim toţi, laolaltă, Colegul cel din prima bancă. Alexandru Chiriac cl. a V-a A Îndrumător prof. Daniela Sporea Concertul lui Apolodor Din Labrador el a venit, La Şcoala Zece-a poposit, Să-i distreze pe copii Cu vreo două melodii, Căci e un tenor vestit, Îndrăgit şi renumit. A ales a cincea A Care este-n şcoală prima, Cu copii de nota zece Pe care nimeni nu-i întrece, Care-au fost pe placul lui În timpul concertului. Mihaela Frunză - cl a V-a A Îndrumător prof. Daniela Sporea 19 Elevul Apolodor Să fii elev nu e uşor, Acum aflăm de-apolodor. Cum n-aţi aflat? E un tenor! Un pinguin corist, major, Plecat mai ieri spre Labrador. Începe şcoala, ce frumos! Noii colegi o să-i cunosc. Păşim în clasă cam smeriţi, Uşor nu ne va fi, să ştiţi! Se strigă catalogul, În auzul tuturor, Şi primul se ridică Elevul Apolodor. Eiii, asta da, surpriză, Colegi cu-n pinguin! - Nu-s unul oarecare, Din Labrador provin! Pe cât cânt de uşor, Sper să prin zece-n zbor. Orele trec greu, iar pauzele fug, Un coleg se frământă, parcă ar sta pe rug. Dar cine este acela, de ce e-ngândurat? Apolodor se ştie, că a fost observat. Prezent mereu la ore, Activ, nevoie mare, Când nota proastă apare, Carnetul, nu-l mai are! La Şcoala 10 este Un pinguin poveste, Iar dorul de plecare, Mi-l stăpânea mai tare. Venit din Labrador, Privea uşa de zor. Iubea să fie-n clasă Când se pleca acasă Daria Vasilescu cl. a V-a A Îndrumător prof. Daniela Sporea

20 Apolodor - la noi în cor La şcoala mea, pe coridor, Treceau în mod aleator Elevii ce cântau în cor, Ducându-se-n laborator. Deodată, s-au oprit din zor Şi, ce să vezi pe coridor? Stătea în capul scărilor Apolodor din Labrador! Era timid şi-ntrebător Dacă-l primeau elevii-n cor Să cânte lângă ei, cu dor De fraţii lui din Labrador. Elevii l-au primit uşor Fiindu-le drag tuturor. Cântau frumos şi-nălţator Alături de Apolodor. Un pinguin din Labrador Era sufletul orelor Acolo, în laborator, Prin muzica elevilor. Ştefania Chiagă cl. a V-a A Îndrumător prof. Daniela Sporea Profesorul Apolodor Uite, vine Apolodor Dinspre Târgul Moşilor. Apolodor ştia ce vrea, S-ajungă doar la şcoala mea. Mergea grăbit, fără popas Uitându-se mereu la ceas! Îi plăcea tare să-nveţe, Luând mereu doar nota zece. Îi placea călătoria Şi adora geografia. Dar uite, ca să vezi ceva: Acum e prof la şcoala mea. Preda, preda neîncetat Geografia şi un sfat. Elevii săi îl adorau, Iar colegii îl stimau. Dar v-amintiţi c-apolodor Era mereu un călător. Şi-nvăţând mereu cu spor, A ajuns cercetător! Alexandra Nicole Negulescu-cl. a V-a A Îndrumător prof. Daniela Sporea Apolodor la şcoala mea Din tărâmul recişor, A sosit Apolodor. Pinguinul neînfricat, Chiar în şcoală a intrat. Şcoala zece se numea Şi ea în Focşani se-afla; Elevi buni avea în ea, Iar profesori tot aşa. Apolodor înţelegea Cum e viaţa-n şcoala mea: Orele frumos decurg, Elevii pregătiţi răspund, Tuturor cerinţelor. În pauze, Apolodor Se juca pe coridor Dar fără să deranjeze,,liniştea elevilor. În ore însă, se ducea La parter cu gardianul Pentru a citi ziarul Până când din nou suna. Într-o zi, pe-apolodor Îl cuprinse- un mare dor, De fraţii lui din Labrador Care-l aşteptau de zor. David Cosma - cl. a V-a A Îndrumător prof. Daniela Sporea 20

21 Apolodor Ce-a mai făcut Apolodor? A mai trecut prin Labrador? Dar el, cu ghiozdanu-n spate S-a gândit că nu se poate Ca un pinguin cu fală, Să nu treacă pe la scoală! Şi s-a dus la Şcoala 10, A renunţat la gheaţa rece. După un drum chinuitor, A ajuns pe-un bimotor. A intrat el într-o clasă Ce credea că-i mai frumoasă. Însă nu-i plăcea aici, Era batjocorit de pici C-avea costumul prea scorţos Şi era puţin burtos. Apolodor i-a ignorat Şi-a plecat îngândurat. S-a-ntors apoi îmbărbătat Şi pe copii i-a întrebat :,, - Voi, oare, ştiţi ce-am făcut eu? Am trecut de-un curcubeu, Am cântat pe,, Meteor" Şi-am fost prin Golful Syrthelor!" Toţi au aplaudat apoi, Şi l-au rugat :,,-Rămâi cu noi!!! Vom face temele-mpreună Şi totul ne va merge strună!" Răspunsul lui Apolodor nu-l ştiu, Nu a mai stat la interviu. Sper să nu vă supăraţi Şi poezia s-o notaţi. Tudor Andrei Brînză - cl. a V-a A Îndrumător prof. Daniela Sporea Apolodor la şcoală Într-o zi, Apolodor, Mergând încet şi gânditor, Plângea, ofta şi suspina: O...fraţii mei din Labrador, Cât de tare-mi este dor! Şi printre lacrimi, ca prin ceaţă, Zări pe-o uşă, mai în faţă, Un semn înscris pe o tăblie 21 Şi se-ntreba, Ce va sa scrie? Dar cum cititul n-a-nvăţat, Zise nervos şi răspicat: -Ăsta-i mesaj codificat. Şi curios, el a intrat. Păşind tiptil pe-un holişor, El auzi cântând un cor. Dar cum talent şi el avea, Începu, deci, a cânta. Nici doua strofe n-a-ngânat Şi s-a trezit aplaudat: -O, ce voce de tenor! Cum te numeşti? -Apolodor. -Ai vrea sa cânţi la noi în cor? -Un pinguin din Labrador Să cânte la o şcoala-n cor? -Acceptă şi-ţi voi fi profesor! Dar pinguinul nostru trist Nu acceptă a fi corist. Şi tot cânta încetişor : -Mi-e dor, mi-e dor... De fraţii mei din Labrador! Maria Totolici cl. a V-a A Îndrumător prof. Daniela Sporea Apolodor Pe când mergea Apolodor În drumul lui, spre Labrador, A zis deodată, suspinând: Încolo, încoace tot mergând, În dreapta, în stânga alergând, Voi termina curând, curând Traiul bonom de pân-acum Pe când plângea Apolodor, Privind spre joaca elevilor. Doi copilaşi l-au luat uşor, L-au întrebat: -Ce ai? Ţi-e dor? -Aş vrea s-ajung în Labrador! -Păi, dacă lui îi este dor, Să facă ce e mai uşor, Să cânte zilnic din arcuş, Iar noi îi luăm bilet de dus. Dar până ce va fi să plece, Va fi solist la Şcoala 10! Rareş Matişan cl. a V-a A Îndrumător prof. Daniela Sporea

22 Ex libris De veghe în lanul de secară J. D. Salinger Am auzit de mult despre această carte şi am citit-o la îndemnul profesorului meu de română. Ce pot să spun cu siguranţă este faptul că nu trebuie ratată de niciun adolescent, şi nici de cei care vor să-şi retrăiască momentele din adolescenţă prin intermediul lui Holden. Dar cine este acest Holden? Holden Caulfield este personajul principal al romanului De veghe în lanul de secară, scris de J.D.Salinger. Întregul roman se învârte în jurul acestuia, a faptelor sale, a gândurilor sale. Holden este un personaj pe care nu ai cum să nu-l îndrăgeşti, chiar dacă uneori e atât de imatur iar alteori atât de matur. Dar nu asta înseamnă de fapt adolescenţa, trăirea de la o extremă la alta, fără să-ţi dai seama că poţi răni multă lume din jurul tău prin intermediul faptelor tale, a adolescentului răzvrătit din tine? Această perioadă a vieţii este unică şi, vrem sau nu, trebuie să trecem prin ea, să ne bucurăm de ea, să greşim chiar. Dar să revenim la Holden Vitamină Caulfield, după cum îi place să i se mai spună. Vom călători cu el într-o carte scrisă perfect despre adolescenţă şi sentimentele schimbătoare pe care le are firea oricărui om la aceea vârstă. O fire rebelă, aparent nepăsătoare, dar plină de profunzime şi de gânduri măreţe. Holden este un băiat de şaptesprezece ani, destul de înalt, dar slab pentru că mănâncă ca o vrabie. El luptă pentru propria identitate într-o lume care nu-l apreciează, care nu-l susţine şi nu îi arată adevăratele lui valorii. Nu se poate integra, are un concept de viaţă total diferit faţă de ceilalţi. Rămas corigent la patru materii, acesta este dat afară de la şcoala Pencey şi, pentru că nu trebuie să fie acasă până miercuri, când vin elevii în vacanţă, acesta se hotărăşte să petreacă câteva zile de libertate în New York, departe de tot şi de toate. Marea parte a cărţii descrie aventurile prin care acesta trece în marele oraş şi noile experienţe pe care le dobândeşte. Şi din care, în mod inconştient, învaţă ceva, iar noi ne amuzăm de toate lucrurile penibile prin care acesta trece. Va reuşi el să supravieţuiască în New York şi să ajungă cu bine acasă miercuri? Sau îl va duce gândul în altă parte? Citiţi cartea şi trăiţi o aventură incredibilă în lumea adolescenţei şi a nesiguranţei presărată cu comic la tot pasul şi cu expresii care mai de care mai hazlii (o traducere excelentă!). Nu vă voi dezvălui mai multe, doar să îi oferiţi o şansă cărţii, pentru că nu veţi regreta. După cum ar spune bunul meu prieten literar, Holden Caulfield, mie mi-a plăcut de-am murit!. Mălina Gheţău cl. a VI-a D Îndrumător prof. Lazăr Fănuţă 22

23 Noutăţi de la Cenaclul de toate zilele După 25 de ani A patra bancǎ, rândul din mijloc, ultima clasǎ pe stânga, la parter. Ce ciudat! Nu-mi vine sǎ cred cǎ a trecut atâta timp!... Timp de liceu, de facultate, de cǎsǎtorie, de copii. Dar cumva, azi m-am întors brusc la vârsta de 14 ani. Toatǎ realitatea mea s-a schimbat pentru câteva ore şi, dupǎ câte vǎd în jur- şi a celorlalţi! Sunt din nou în bǎnci, în clasǎ, în curtea şcolii, se pleznesc amical, se tachineazǎ, se joacǎ chiar! Şi-au regǎsit conexiunile de atunci râd, glumesc, vorbesc neîntrebaţi, îşi amintesc de profesori, de teme, de pedepse! Cineva evoca lucrǎrile de control, alţii loviturile uşoare la palmǎ, iar alţii concursurile la care participau cu drag. Eu îmi amintesc dintr-o datǎ cǎ am toatǎ viaţa înainte, cǎ pot face orice alegeri doresc, cǎ abia aştept sǎ dau examen şi sǎ intru, desigur, la Medicinǎ, cǎ posibilitǎţi nelimitate de nimic mi se deschid în faţǎ. Dar, ce mǎ surprinde cel mai tare este cǎ-mi sunt tare dragi profesorii! Ştiu, şi acum 25 de ani îmi plǎceau, mǎ motivau, mǎ încurajau, dar acum este altfel! Îmi sunt tare, tare dragi! Realizez cǎ am avut un noroc extraordinar, cǎ şcoala pentru noi era cea mai interesantǎ parte a vieţii! Cǎ trǎiam pentru concursuri, pentru note, pentru competiţie şi pentru dorinţa de a demonstra cǎ suntem cei mai buni. Profesorii noştri erau cele mai importante ghiduri, mai importante decât pǎrinţii! Sugestiile, criticile sau aprecierile lor atârnau cel mai greu puteau să te facǎ să zbori sau sǎ rǎmâi ţintuit dureros de pǎmânt. Nu ştiu dacǎ acum mai este la fel, dacǎ elevii realizeazǎ ce comori au în faţa ochilor, dacǎ profesorii se mai ridicǎ la standardele de odinioarǎ sau daca relaţia profesor - elev mai are tot atâta magie ca pentru generaţia noastrǎ. 23 Pentru ca ponderea cea mai mare a amintirilor noastre este legatǎ de profesori şi nu de activitǎţi extraşcolare sau de excursii şi petreceri de copii. Am trǎit gimnaziul, ce-i drept, în perioada comunistǎ, în care nu aveam alternative distractive pentru şcoalǎ, nu prea aveam opţiuni de timp liber, nu aveam calculatoare, tablete sau telefon mobil. Pare inimaginabil astǎzi! Nu aveam baruri, cafenele, ci doar cofetǎrii unde ne duceam dupǎ şcoalǎ sǎ mâncǎm o prǎjiturǎ de cinci lei. Nu aveam emisiuni la televizor - doar două ore seara în care se difuza un film! Nu aveam desene animate, muzicǎ, videoclipuri, canale diverse - ne umpleam tot timpul liber citind cu nesaţ romane, biografii, cǎrţi de cǎlǎtorie, SFuri şi jucând diverse jocuri rumy, cǎrţi, Monopoly, table, şah. Şcoala rǎmânea evenimentul principal şi primordial al existentei noastre, în jurul cǎruia se învârteau toate celelalte. Şi ne era bine aşa! Chiar foarte bine! Trezea în noi un acut chef de viaţǎ, de joacǎ, de socializare, de explorare! Nu existau depresii de niciun fel! Niciun copil nu experimenta tristeţea fǎrǎ margini şi fǎrǎ ieşire decât cu medicaţie, aşa cum întâlnesc astǎzi tot mai frecvent şi la vârste din ce în ce mai mici. Nu eram izolaţi niciodatǎ. Culmea! În absenţa oricǎrui spaţiu virtual, prieteniile erau foarte intense - erau legǎturi pe viaţǎ! S-au regǎsit acum, astǎzi, ca şi cum nu s-au înterupt niciun moment. La fel. Aceeaşi intensitate! Nu erau bogaţi sau sǎraci, eram toţi la fel, în uniforme verificate strict, ne deosebeam prin noi, nu prin pǎrinţii noştri, posesiunile materiale sau vacanţele exotice. Cǎ veni vorba de vacanţe la bunici, la ţarǎ (cine avea). Cine nu, acasǎ, pe stradǎ, la bloc. Citeam din greu. Cu lanterna pe sub plapumǎ (ca sǎ nu mǎ prindǎ mama) - universuri întregi mi se desfǎşurau în faţa ochilor. Mai bogate decât aş fi putut sǎ le vǎd în realitate. Universul cǎrţilor era infinit pentru noi astǎzi, din pǎcate, este limitat, cu porţia obligatorie şi verificatǎ. Astǎzi, universul

24 calculatoarelor este infinit! Dar, din pǎcate, te izoleazǎ, îţi dǎ iluzia de omniprezentǎ - iar când te trezeşti îţi dai seama ca eşti singur. Cǎ lângǎ tine nu ai niciun prieten. Cǎ de partea cealaltǎ a tabletei sau a telefonului este cineva, dar golul dintre se simte dureros. Şi aşa apar tristeţile într-o vreme în care aproape orice copil are aproape orice îşi doreşte, tristeţile sunt tot mai dese! Şi singurǎtatea! Nu aveam voie sǎ cǎlǎtorim peste hotare (în Occident, mai exact), dar spaţiul nostru se dilata fǎrǎ mǎsurǎ, cuprindea în el o lume întreagǎ şi alte dimensiuni pe lângǎ. Curtea casei, strada sau curtea şcolii erau un univers veşnic în explorare, plin de forme, de imagini, de evenimente mai ales! Trebuie neapǎrat sǎ încerc sǎ-i insuflu Olguţei fetiţa mea de 12 ani, pasiunea care ne alimenta pe noi la vârsta aceea! Dar îmi dau seama cǎ nu ţine atât de mult de mine pe cât mi-aş dori, pentru că mie nu mama şi tata miau indus dorinţa de a învăţa continuu, de a-mi lărgi orizontul şi de a-mi împinge mereu limitele, ci şcoala, adică profesorii! Lor le revine acest merit. Îmi aduc aminte cǎ învǎţam de zor în clasa a VII-a pentru olimpiada de românǎ. Voiam sǎ ajung la faza naţionalǎ. Lucram, ştergeam, scriam din nou, învǎţam. N-am reuşit, dar am trǎit o mare satisfacţie în tot timpul pregǎtirii. Mǎ duceam cu mare drag la ore! Preferatele mele erau româna, franceza, muzica. Dar am ales mai departe chimia, fizica şi biologia. Îmi aduc aminte festivitǎţile de premiere de la sfârşitul anului. Ce emoţii! Pemanenta întrecere în care eram în clasǎ pentru locul I (pe care nu l-am luat în clasele V-VIII, spre marea mea supǎrare) era sensul existenţei mele. Iar faptul cǎ mereu luam locul II mǎ chinuia şi-mi crea o senzaţie neplǎcutǎ de neîmplinire. Târziu am realizat cǎ bucuria mea ar fi trebuit sǎ fie totalǎ, cǎ rezultatele mele erau oricum foarte bune şi cǎ eram departe de neîmplinirea datoriei mele de elev. Nici nu înţelegeam atunci cum de se mai bucurǎ cei care nu urcau pe podium, unde gǎsesc 24 satisfacţia finalului de an, de ce nu sunt coplesiţi de supǎrare. Exageram bineînţeles! Atât în supǎrare, cât şi în bucurie. Ţin minte dojana profesorului de biologie, în clasa a VI-a, cǎ nu mai sunt la fel de conştiincioasǎ cum eram. M-a marcat! M-am apucat iar sǎ învǎţ. La fel, ţin minte întrebarea profesoarei de matematicǎ în clasa a VII-a, care nu înţelegea de ce notele mele începuserǎ sǎ scadǎ. (La finalul clasei a VII-a am luat chiar premiul III - motiv de neprezentare la festivitatea de premiere! Umilinţa era prea mare ). Dar, toatǎ vara dinaintea clasei a VIII-a am fǎcut de una singurǎ culegeri întregi de matematicǎ. De ruşine sǎ nu fiu admonestatǎ iar. Mǎ întreb, oare, Olguţa şi colegii ei cunosc acest sentiment? Tare mǎ tem cǎ nu! Dar poate este mai bine aşa, copiii de astǎzi nu mai sunt atât de înverşunaţi la şcoalǎ, nu mai sunt nici atât de rǎi cu cei mai nǎpǎstuiţi decât ei din diverse motive (de greutate, de note, etc). Întrun fel, sunt mai înţelepţi decât eram noi la vârsta lor. Mi-e dor de vârsta aceea! Cea mai frumoasǎ, cu siguranţǎ! Roxana Borcan Radu, absolventǎ a promoţiei 1988 Iluzia iernii Pe banca albă a amintirilor care m-a sihastrit în trecut, printre tăceri uscate de mătăsuri, îmi las ideile să zburde în paşi nebuni, pe scândurile ce oftează. E decembrie, e frig simt gustul zăpezii şi mirosul îndepărtat al sorilor. E pustiu în jurul meu, în jurul băncii mele, unde mă pierd în hora gândurilor. Fantasme albe aduc pe aripi pânze de crepuscul din aurora nopţilor polare. Câmpul e întins pe spate, copacii sunt opriţi din gândul adierii unei frunze, oamenii la fel Totul e sters, fals, gol O pată de culoare, un mic miracol, ia faţa întinderii monocrome: doi trandafiri roşii, aproape decoloraţi, gri, se

25 mişca armonios pe valsul vântului. Ninge cu doruri adunate de timp peste iubirea florară. În petalele lor zâmbăreţe, de un roşu şters, se zăresc schiţate râsete negre, care au aparut pe lume din sacrele mele scrieri. În faţa mea, uzi de roua durerii, trandafirii rezistă în viscolul izbitor şi se ridică din pământul în care inexistaseră atât. Petalele lor sărută realitatea în care ele, angelice, înving elegante, o inexistenţă roşie şi falsă. Dar unde-i iarna mea? E aici, fără trandafiri şi fără oameni. E doar singuratatea mea dintr-un abis infernal în care eu mă regăseam, prin schiţe de litere aliniate, e paradisul pe care mi-l construisem pe banca mea albă, tăinuită. Dar a fost dărâmat şi el. Acum doar rămăşite. Gerul respiră profund. Ninge cu iluziile a doi trandafiri roşii. Florina Drăstaru cl. a VIII-a C Îndrumător prof. Anişoara Piţu Regulile sunt făcute pentru a fi încălcate?! Suntem copii încă şi la această vârstă abia descoperim şi încercăm să înţelegem regulile după care funcţioneaza lumea în care trăim. Uneori ne izbim de reguli în zborul nostru, pe cale l-am vrea liber. Şi atunci ne comportăm de parcă am vrea să slujim principiul Regulile sunt făcute pentru a fi încălcate". Aşa se naşte întrebarea De ce facem asta?". În opinia mea, primul motiv ar fi curiozitatea firească a omului, dorinţa de a afla ce există dincolo de graniţă". Apoi cred că este vorba de un spirit de turmă" conform căruia faci ce fac şi altii, nu vrei să trădezi gaşca sau ţii să fii în trend. Lipsa maturităţii şi a capacităţii de a înţelege consecinţele pot duce la reacţii instinctive, la urmarea primului impuls. Uneori, chiar şi lipsa unei educaţii ferme, a unei autorităţi familiale determină un copil să nu se teamă de urmările actelor sale, deoarece nu primeşte pedepse. 25 Există şi persoane rebele din fire, care găsesc mereu ca e mai interesant ceva" în afara regulilor. Când vine vorba de şcoală, însă, trebuie să fim mai atenţi cu privire la respectarea unor norme. Ştim că în incinta şcolii suntem feriţi de pericole. Aici există profesori şi colegi care pot da seamă de noi, camere de luat vederi care să ne înregistreze prezenţa, gardieni care să vegheze ca în şcoală să intre doar persoane care au legatură cu acest mediu. Aşadar, între dorinţa noastră de a explora necunoscutul şi pericolul ce ne paşte la orice pas, e bine să alegem calea mai sigură a respectării regulilor pe care adulţii le-au inventat din dorinţa de a ne ocroti. Alya Dardouk cl. a VII-a B Îndrumător prof. Anişoara Piţu Lumea de sub stele E tăcere fără cadenţă de frunză cosmic destinsă în fluida boltire a celor patru zări. Stelele plutesc în jurul meu, mă împrejmuiesc, mă cuprind cu fumul înalt din acele colţuri vrăjitoreşti ale orientului, fum dătător de vise ce mă transpune în lumea poveştilor frumoase. O lume ciudată pare să prindă viaţă sub stele. Pare o lume cerească, dar şi o lume a războiului ce aparţine tăcerilor izolate: vorbele mă ocolesc, ca să pot respira şi zâmbi. Sunt atât de trează în cadenţa adâncă a inimii, încât tot ce se întâmplă în jurul meu devine straniu şi prea gingaş, ca zorii după nesomn. Şi, deodată, cerul, pe care-l ştiu deasupra capului, cu indiferenţa absolută a miliardelor de stele, face să se întâmple ceva nu în legătură cu astronomia, ci cu mine. Şi simt deodată o stea rupându-se din legile constelatiilor, desprinzându-se din algebra lumilor strălucitoare, mă priveşte, se uita la mine. O simt a mea, nu a cerului şi ceea ce până atunci era lumina ei devine un zâmbet pentru mine. Şi mi-e frică nu de noapte, ci de o stea care m-a ales. A năvălit în sufletul meu refugiat ca un vânt siberian, fosforescentă şi

26 imensă. În acel moment, steaua a devenit reperul vieţii mele. Noi suntem un vis nebun al unui înger complexat de sine, pierdut undeva în ierarhia stelară. Lumea din care fac parte este rodul unui adulter cosmic, iar setea obscură de a mă naşte din nou, pe care o simt, e chiar imboldul unei stele ce a devorat spaţiul împovărat dintre gândurile mele. Aceste strigăte cu buzele deschise în adâncul inimii îmi umplu pieptul cu nostalgii de noapte. Dar iată că steaua mea se cufunda în văzduh, departe, mai departe, până când se şterge de pe cer, ca o inscripţie măcinată de veacurile clipei cereşti. Era ca o evaporare în vibraţie a ponderei şi a conturului, în apa albastră a cerului. Florina Drăstaru cl. a VIII-a C Îndrumător prof. Anişoara Piţu I, A, S şi I Într-o seară călduroasă de vară am găsit o foarte veche, prăfuită, dar care mă atrăgea şi mai mult prin acesta. Am deschis-o şi, deodată, luminile din cameră s-au stins iar un licărit răsări din carte. Paginile au început să fie răsfoite de o mână imaginară, apoi s-au oprit brusc. Din acea lumină, trei litere s-au înălţat, una repetându-se de 2 ori. Erau I, A, S şi din nou I. S-au apropiat de mine şi, pe un ton autoritar, m-au întrebat: -De ce ne-ai trezit, puştiule? Speriat, am răspuns printr-o altă întrebare: -Cine sunteţi? Şi cum de puteţi vorbi? -Nu vezi, suntem litere!vrăjitorul alfabetului a fost crud şi viclean. Când a ordonat literele, a început cu A, B, C şi a terminat cu X, Y si Z. Dar asta nu e tot! Vrăjitorul ne-a vândut ca pe nişte piese de construcţie omului, care a făcut ce a vrut din noi. Acum nu mai avem libertate, onoare şi nici demnitate. -Deci acest vrăjitor v-a creat şi apoi v-a vândut? -Nu a creat alfabetul, el doar a ordonat literele din alfabet! Cum au apărut literele, he he.. asta e cu totul altă poveste Mi-o puteţi spune şi mie? -Desigur.O să-ţi povestim cum am apărut. Acum sute de mii de ani, în împăraţia literelor, trăia o prea frumoasă literă. Arata cam aşa >''< `! Şi toti litereii o vroiau de nevastă.. -Cine erau litereii? i-am întrerupt eu. -Litereii erau literele `băieţi`. În trecut, erau diferenţiate literele `băieţi` de literele `fete`. Multi literei au murit, doar pentru a-i câştiga inima prinţesei litere, până într-o zi când a aparut un literel înalt, voinic, care i-a atras atenţia prinţesei. A urmat o căsătorie şi printre copiii care au apărut am fost sora mea şi cu mine. Copilăria noastră nu a fost uşoară. era pe timp de război. Pentru a ne salva, părinţii nostri ne-au pus într-o cutie-alfabetar şi duşi departe, în ţara `hârtiei`, unde s-au format primele cuvinte şi propoziţii. Litera H, care a fost profesor de fonetică, ne-a ajutat să dăm glas cuvintelor în care mă aflam. Dar, din păcate, el şi-a pierdut vocea în majoritatea cuvintelor franţuzesti. Deodată, vocea mamei mă trezeşte din visul meu. Închid cartea misterioasă care m-a făcurt să descopăr că literele pot vorbi, că au povestea lor, că au şi ele sentimente, dar şi necazuri! Răzvan Matişan cl. a VII-a B Îndrumător prof. Anişoara Piţu Dar e acolo Uneori se întâmplă să mergi pe holurile clădirii fără grabă şi fără scop, deşi în scurt timp trebuie să fii înapoi în clasa ta. Mergi, deci, fără să aştepţi să treacă minutele, fără să le numeri, aproape fără să le simţi. Căci eşti şi tu ca toţi ceilalţi: un adolescent sentimental şi visător. Dar aceste calităţi, de obicei, le ascunzi în spatele unei măşti de atotştiutor, considerându-te începutul şi sfărşitul, axa pe care se învârte globul. Dar, revenind, acum eşti slab şi-ţi araţi slăbiciunea, ea. Îi auzi numele fiind strigat de glasurile ce nu sunt, şi parcă o şi vezi cu ochii minţii, în

27 vechile locuri în care obişnuiaţi să vorbiţi. Şi uite-aşa gândurile îţi dăruiesc alţi ochi, iar tu te prefaci trist, sau poate chiar eşti cu adevărat trist. Dar la ce bun? Tot ce-a fost, a fost şi e trecut. Şi soneria sună insistent, umplând locul. Intri în clasă şi te aşezi la locul tău, în ultima bancă de pe mijloc. Pe uşă, la scurt timp, intră şi profesorul. Fără să stea la vorbe, pune mâna pe marker şi predă. Şi scrie negru pe alb două table întregi. Şi se opreşte. Rezemat de scaunul catedrei, priveşte pe geam, priveşte în gol. Te uiţi şi tu, căci ce ai avea altceva mai bun de făcut? Eşti atent la fiecare detaliu. Soarele e trist şi el, şi de peste tot se înalţă tresăriri ciudate. Profesorul îşi revine, şterge tabla şi mai scrie una. Tu încerci să te ţii după el, dar peisajul îţi atrage mai mult atenţia decât continuarea lecţiei. Scrii cuvinte fără noimă, uitându-te cu colţul ochiului pe geam, ca un hoţ ce nu vrea să-şi piardă prada. Dar în mai puţin de un minut au rămas doar câteva rare umbre albastre, pomi sau blocuri, topite toate în fumuriul nopţii. Te apucă un neastâmpăr, neastâmpărul apei ce se izbeşte de maluri. Priveşti ceasul insistent şi, parcă printr-un miracol, se aude clopoţelul de ieşire. Îţi închizi caietele, aştepţi să iasă profesorul, apoi ieşi şi tu. E ultima oră. Fix în faţa clasei tale, sprijinită de peretele celălalt, era ea. Îţi tremură inima şi glasul, însă glasul ţi-l dregi. Îţi laşi colegii să iasă pentru a o privi mai bine. Şi te-a văzut. Îţi zâmbeşte ca în trecut. Toţi au plecat, rămânând voi doi acolo. Te întrebi ce face la ora aceea la şcoala ta. Dar e acolo, ce mai vrei? Eşti prea derutat, şi în acelaşi timp prea absent, şi nu faci nimic. Schiţezi doar un zâmbet, încercând prin expresia ta facială să nu-i dai nimic de înţeles. Şi pleci. Roxana Rogoz - cl. a VIII-a C Îndrumător prof. Anişoara Piţu Rugăciunea, cântecul inimii A fost odată un împărat aprig şi răzbunător, dar căruia îi plăcea să se creadă despre el că este un bun creştin. Avea, ca oricine de pe lumea asta, o slăbiciune: muzica. Aşa că a organizat un mare concurs în împărăţia sa la care au venit cei mai vestiţi cântăreţi, cu cele mai frumoase melodii. Printre aceştia se afla un bătrân care, spre uimirea tuturor, a început să spună o rugăciune. Nedumerit, împăratul îl întrebă: - Ce cauţi aici, bătrâne? Acesta este un concurs de muzică, nu de rostit rugăciuni fără rost. - Greşeşti, Măria Ta! răspunse bătrânul. Rugăciunea este cântecul inimii şi totdeauna are o mare însemnătate. În această viaţă măruntă, când facem umbră pământului, valul ce ne bântuie este răutatea de care doar prin rugăciune ne putem mântui. Şi pentru profanii ca Măria Ta, rugăciunea este speranţa către iertare. Niciodată nu e prea târziu să te rogi, dar trebuie s-o faci din toată inima, să laşi la o parte ipocrizia, altfel, cuvântul tău nu va ajunge la Domnul - Tăcere! Tăiaţi-i capul netrebnicului! urlă împăratul, supărat de cutezanţa bătrânului. Nu mult timp după aceasta, porni un război cumplit între mai multe ţări şi împăratul nostru a fost grav rănit. Într-o seară îşi dădu sufletul fără să cunoască, însă, credinţa cea adevărată. După rânduială, urcă la Porţile Raiului, dar le găsi închise în faţa sa. Înăuntru se auzea o muzică suavă cântată de îngeri şi glasul bătrânului ucis murmurând o rugăciune pentru sufletul împovărat de păcate al împăratului. Alex Iordăchescu cl. a VII-a B Îndrumător prof. Anişoara Piţu 27

28 Interviul ediţiei Alexandra Ioana Herghelegiu frumuseţea performanţei Reporter: În urma unui sondaj ai fost desemnată una dintre cele mai populare eleve din şcoală. Eşti de acord să ne împărtăşeşti câteva lucruri care te definesc? Alexandra: Desigur, cu mare plăcere. R: Esti olimpică naţională la limba şi literatura română şi ştim că ai participat şi la alte olimpiade. Ce semnifică pentru tine concursurile extraşcolare şi care consideri că sunt secretele performanţei? A: Olimpiada de limba şi literatura română este, pentru mine, una dintre cele mai frumoase experienţe din gimnaziu, tocmai pentru că a fost o provocare la care am reuşit să fac faţă, însă limba română este una dintre cele mai tinere pasiuni ale mele, mai recentă decât matematica. Concursurile extraşcolare sunt, mai presus de orice altceva, oportunităţi de autodepăşire. De asemenea, mă axez pe proiectele extracurriculare şi încerc să răspund cu afirmativ oricărei oportunităţi. Oricine poate performa într-un anumit domeniu, atâta timp cât are nişte priorităţi clare, o ambiţie de fier şi ştie să îşi organizeze timpul, astfel încât să îşi îndeplinească scopurile. R: Ai menţionat ca secret al performanţei organizarea timpului. Cum îţi împarţi timpul între şcoală, activităţi extracurriculare şi sportul pe care îl practici, dansul? A: Îmi place să fiu ocupată, îmi place să ştiu că n-a trecut ziua fără să învăţ ceva, îmi place să mă implic în cât mai multe activităţi şi proiecte de orice natură. Practic dansul încă de mică şi consider că acest lucru mi-a creionat caracterul activ. Îmi selectez foarte clar priorităţile, astfel încât să nu apară impedimente ca lipsa de timp şi încerc să duc o viaţă cât mai echilibrată posibil. Oboseala mentală după o zi cu multe activităţi intelectuale se risipeşte odată cu începerea unei ore de dans. Chiar dacă apare oboseala fizică, somnul bun şi trezirea devreme mă ajută să încep în forţă maratonul unei noi zile. R: Ai participat la activităţile din cadrul proiectului Comenius To read is to grow. Ce ne poti spune despre aceasta? A: Schimbul de experienţă din cadrul acestui proiect a fost o oportunitate inopinată pentru mine la care am participat cu tot dragul. Am cunoscut oameni cu suflete frumoase prin intermediul cărora mi-am îmbogăţit şi eu sufletul. S-au stabilit legături între toţi participanţii la acest proiect şi pot spune că unul dintre lucrurile care m-au impresionat în mod deosebit a fost spectacolul sonor realizat în cadrul meeting-urilor. Sper sincer să fie organizate cât mai multe activităţi de acest fel. R: Ce îţi doreşti să faci în viitor, atunci când vei fi mare? A: Îmi doresc să continui să scriu poezie, pentru că mă descopăr pe zi ce trece tot mai mult în versurile mele. De asemenea, vreau să urmez medicina. Mi-am descoperit această pasiune în urma curiozităţii mele asupra unei cărti primite cadou de la un doctor în medicină pe care l-am cunoscut în cadrul unei întâlniri literare. Mai presus de toate, îmi doresc să devin un om frumos în adevăratul sens al cuvântului. R: Felicitări pentru ceea ce ai realizat şi succes în tot ceea ce îţi propui pe mai departe! A: Mulţumesc. Interviu realizat de Ioana Nica - cl. a VIII-a B 28

29 Câte ceva despre altceva Simbolistica plantelor Din cele mai vechi timpuri, oamenii au asociat plantele cu diferite semnificaţii, acestea devenind adevărate simboluri. Vâscul este o plantă parazitară care trăieşte şi creşte pe ramurile copacilor. Era adorat în vremurile păgâne ca simbol al feminitaţii care caută hrana şi protecţia stejarului masculin. Druizii credeau că vâscul a fost creat de un fulger luminos care a pătruns în stejar, dându-i astfel proprietăţi magice. Ca o plantă perenă veşnic verde, în multe culturi este un simbol al imortalităţii, în timp ce fructele transparente îl fac un semn al lunii şi al fertilităţii. Pentru că nu are rădăcinile în pământ, este considerată o plantă divină. Azi, ca un rezultat al asimilării tuturor legedelor, este simbolul Crăciunului. Grâul este unul din simbolurile universale ale agriculturii, fertilităţii naturale şi ale recoltei. Deoarece grâul se seamănă, creşte şi apoi se recoltează, simbolizează ciclul naşterii, al vieţii si al morţii. Egiptenii şi romanii plantau grâu pe morminte pentru a aduce viaţa şi în cealaltă lume. În tradiţia creştină, împreună cu strugurele, grâul (principalul ingredient al pâinii) este asociat cu Euharistia. Ciuperca, datorită formei sale şi vitezei de regenerare şi de creştere, simbolizează fertilitatea. În China, ciuperca (hrana de bază a taoiştilor) simbolizează viaţa lungă, pentru că poate fi uscată şi conservată, fericirea şi renaşterea. Unele triburi africane consideră ciuperca simbolul sufletului uman, în timp ce în Mexic, ea simbolizează înţelepciunea. Crăciuniţa este planta care înfloreşte în perioada Sărbătorii Crăciunului. Oamenii au ţesut multe legende ale florii Crăciunului, şi toate aceastea asociază floarea cu credinţa, puritatea, bunătatea şi încrederea în oameni. 29 Una din aceste legende ale plantei spune că o fată săracă, neavând ce dar să ducă la biserică pentru slujba de Crăciun şi convinsă că orice dar este primit de Dumnezeu dacă este dat din inimă, a cules de pe marginea drumului câteva plante verzi. În biserică, acestea s-au colorat într-un roşu aprins, cu frunzele în formă de stea, iar acest miracol de Crăciun a făcut ca planta să rămână cunoscută sub denumirea de Floarea Crăciunului. Iedera, ca o plantă veşnic verde, în multe culturi, reprezintă imortalitatea şi, pentru că se agaţă în timp ce se caţără, simbolizează prietenia şi încrederea. Această caracteristică a dus la simbolizarea nevoii feminine de a fi protejată, deşi forma frunzelor sale o identifică ca fiind un simbol masculin.în epoca frigiană, iedera era sacră pentru zeul Attis, iar in Egiptul antic era planta lui Osiris simbolizând imortalitatea. Pentru că este prolifică, iedera simbolizează puterea generatoare a plantelor, senzualitate şi orgie. Ghiocelul este cel mai cunoscut simbol al primăverii. O legendă de pe meleagurile moldovene spune că, în timpul luptei cu Iarna, frumoasa Primăvară s-a tăiat la deget, iar picăturile de sânge au căzut pe pământ, în zăpada care s-a topit. În scurt timp, în acel loc a răsărit primul ghiocel, simbolizând victoria Primăverii asupra Iernii. Trifoiul, simbol al norocului este o plantă erbacee mică, anuală, bienală sau perenă cu viaţă scurtă. Trifoiul cu patru frunze este o variaţie a trifoiului alb cu trei frunze. La aproximativ de trifoiuri cu trei frunze există un trifoi cu patru frunze. Cea de-a patra frunză e considerată a fi şansa şi norocul accidental al omului, intervenţia divinului în destinul găsitorului. Diana Nichitoiu cl. a VIII-a C Îndrumător prof. Adriana Călin

30 Pisica Acasă sau la ţară, la bunici, fiecare dintre noi are, desigur, un prieten necuvântător, de exemplu, o pisică. Fie că are blăniţa gritigrat, fie că este albă, neagră sau cu pedigree, ochişorii ei verzi ca smaraldul ne hipnotizează şi ne determină să o iubim. Cu urechile sale fine, acoperite cu un pufuşor delicat, ea aude până şi cea mai mică mişcare făcută de vreun şoricel şi, la fel ca verii săi mai mari leii şi tigrii se repede asupra prăzii, nelăsându-i vreo şansă de scăpare. Capul ei drăgălaş, cu mustăţi lungi, ascunde nişte dinţi ascuţiţi, de temut, care, cu o muşcătură sigură, pun repede capăt oricărei speranţe de salvare a şoricelului prins într-un joc al vieţii şi al morţii. Lăsând la o parte acest comportament instinctiv, moştenit de la rudele sale din sălbăticie, pisica este un companion apreciat de către toţi. În plus, ea este din ce în ce mai mult prezentă în cadrul centrelor de recuperare ca adjuvant al unor tratamente pentru vindecarea afecţiunilor psihice. Simpla mângâiere a pisicii induce o stare de linişte bolnavilor, făcându-i să uite de suferinţele lor. Pisica este ultimul animal domesticit de om şi se spune că acest lucru s-a făcut doar pe jumătate. Dacă un câine îşi iubeşte stăpânul necondiţionat, despre pisică nu se poate spune acest lucru. Mai degrabă, ea este stăpâna, aceea care îşi oferă afecţiunea şi favorurile, în funcţie de starea ei de moment. Cu toate acestea, oamenii iubesc pisicile pentru frumuseţea lor, pentru delicateţea şi căldura pe care le oferă (atunci când au chef, desigur...) şi le preferă din ce în ce mai mult ca animale de companie. Mihail Munteanu cl. a IV-a E Îndrumător prof. Petria Dolia 30 Curiozităţi Scheletul reprezintă cadrul care asigură poziţia şi stabilitatea corpului. Acesta protejează şi o serie de organe interne esenţiale pentru supravieţuire, cum ar fi creierul sau inima. Totuşi, deşi structura osoasă este, de regulă, dură, scheletul nu este un cadru rigid, între oasele componente existând articulaţii flexibile care permit realizare unei game largi de mişcări. Pielea formează învelişul exterior al corpului şi are o multitudine de sarcini. Rezistentă la apă şi la o serie de germeni, ea protejează trilioanele de celule ale corpului de lumea exterioară. În plus, ea menţine o temperatură internă constantă de 37 C şi filtrează radiaţiile solare. Alexandra Golea cl. a III-a B Îndrumător prof. Silvia Grigore Calea Lactee este galaxia în care se află sistemul nostru solar. După o veche legendă greacă, aceasta s-a născut datorită zeiţei Hera, care, de pe înălţimile mutelui Olimp, a vărsat, din greşeală, lapte pe cer. Mai târziu, romanii au numit-o Via Lacteea, adică drumul laptelui. Aurora boreală este un fenomen optic ce constă într-o strălucire intensă, observabilă în timpul lungilor nopţi de iarnă de la Polul Nord. Ea apare ca un dans spectaculos al culorilor, ca într-o perdea magică. Acest fenomen se manifestă şi la Polul Sud şi în apropierea sa, în acest caz purtând numele de aurora australă. În mitologia scandinavă, se spune că atunci când Walkiriile, fecioarele războinice, gonesc pe caii lor sălbatici, armurile acestora emană o lumină stranie tremurată, care străfulgeră cerurile nordice, făcând ceea ce oamenii numesc aurora boreală sau Luminile Nordului. Estera Iancu cl. a IV-a C Îndrumător prof. Pina Lazăr

31 Deutsch English - Français Der Jugendliche und der Konflikt zwischen Generationen Immer sind Unterschiede zwischen Generationen gewesen und sie werden waiter sein. Die heutige Generation hat viele Aussichten und viele Möglichkeiten. Falls zu die Jugendlichen schawen an, sie sind rebellisch, ehrgeizig, erfinderisch und bestrebt zu tauschen. Andereseits, sind die Älteren, die Menschen erzieht in andere Gesellschaft mit verschieden Gerundregele. Es ist schwierig für sie von ihre Regel abbringen und zu Computer Ära adaptieren. Die Älteren glauben dass die Jugendlichen das Nichts den ganzen Tag tut, Unsinn lessen, nicht lernen und die Werte nicht halten so wie der Wissensdurst, die Höflichkeit, die Ampassung und das Opfer. Auf diese Weisen erscheinen die Konflikte zwischen Eltern und Kinder, zwischen Großeltern und Enkel weil sie nicht sich verstehen können. Es ist richtig: einige von uns ersetzen das Buch mit dem Computer und das Kino mit dem DVD. Aber nicht alle Jugendlichen sind gleich. Andere sozialisieren, spaziergehen mit den Freunde, beurkunden oder lessen. In eine Wort: Denen von heute haben erziehelisch Anligen, wie die Älteren hatten. Diana Nichitoiu cl. a VIII-a C Îndrumător prof. Ioana Grăjdeanu Der Konflikt unter Generationen Jede Generation sich bilden ein, dass sie inteligenter als vorige Generation und weiser als nachste Generation ist. Das Fehlen der Mitteilung, die begrenzt Ressourcen Zeit, die Wechsel Prinzipien,kulturellen Modellen entstehend in das Gesellschaft sind nur einige Grunde welche stehen um das Basis der angespannt Relationen unter Eltern und Kinder. Jede Generation will um respektable zu sein. Fur erhalten Respekt, jedes Lager fuhrt einen grausamen Kampf. Ab eine Seite der Barrikade sind die Jugendliche - geliebten oder blamierten, erstickt ab Komformismus; oft verlagen sie zu fruh das Recht unabhangig zu sein,behandelt als grosen Menschen,mit walrecht uber seinen Leben, aber ohne Erfahrung.Auf der anderen Seite sind die Eltern,die Grosseltern,die Verfandten oder die Professoren. Sie teilen seinen Erfahrungen und sie sind vor Scherereien bewahren. Manchmal, sie haben nicht Geduld und sie will die Jugendliche auf einmal perfekt sind. Der System Werte der Jugendliche ist, heutzutage, total ausgetauscht komparativ vor Jahren. Im allgemeinen, versteht nicht die Eltern, dass sie die Instrumente Erziehung und Disziplin adaptieren sollen um die Zeiten die leben wir. Auf diese Weise, gebart die Krieg unter die Kleinen und die Grossen. Florina Drăstaru cl. a VIII-a C Îndrumător prof. Ioana Grăjdeanu Jugendliche Probleme Wer bin ich? Wofür braucht mich die Welt? Jugendliche befinden sich auf der Suche nach der eigenen Identität. Diese Zeit ist sehr schwierig. Viele Jugendliche entwickeln in dieser Zeit psychische Probleme. Sie finden nur schwer zu sich selbst. Jugendszeit ist eine Umbruchzeit: Zwischen dem 13. und 15. Lebensjahr geht die Kindheit zu Ende. Der Körper verändert sich und auch das Denken. Aus Kindern werden junge Erwachsene, die sich von den Eltern trennen. Sie müssen nun lernen, wie sie ihr Leben eigenverantwortlich gestalten können. Sie bilden eigene Lebensnormen und Werte und bauen ein neues Selbstbild auf. Wer bin ich, wo gehöre ich hin, wo ist mein Platz in dieser Familie und der Gesellschaft? Welchen Weg soll ich einschlagen, was soll aus mir werden? Dies sind Fragen, die Jugendliche sich stellen, um sich ein eigenes Lebensmuster zu weben. Nicoleta Palade - cl. a VIII-a C Îndrumător prof. Ioana Grăjdeanu 31

32 The power of the books When you look at a book, all you see is a counterfoil and two covers which show us what the book is about. But it should be judged by the content. Even we if we don't want to admit, books join us every step of our life. When we were little, our mothers used to read stories every evening so we could only dream about beautiful thing, like charming princesses and magic places. When we started growing up the books helped us to solve the mistery of readind and writind and they became our reliable friends. After we have learnt how to read, we chose what kinds of book we wanted. I was delighted by the Eminescu's poems and by the adventure books by Jules Verne. Eminescu's poems reveal the sensible part of people and Jules Verne's books take us to the world of great adventures. Books are always there to help us, but some children don't understand that and they tear their pages or they don't even open them to find out their stories. Later, they will realize that they did something wrong and they will regret it. You don't have to be like those children. Read as many books as you can, try to understand their message and every book will then become your best friend that will take you to mythical places! Elena Constantin cl. a VIII-a D Îndrumător prof. Florentina Emery The portal Alison had never been to the old house on the hill, so she decided it was time to go and have a look. She took her backpack and she rode her bike till there. When she got to the old house, she opened the door.. slowly. There was nothing, just a simple wardrobe. She opened it, to see what s in it. Wow she exclaimed. It was a portal. She went in. In just 2 seconds she was in another world, more exactly in a forest. It was night, and the moon was up. 32 Alison closed her eyes. She thought she saw an old cabbage. She went to that house and the door closed behind her. She was so scared. But when she entered in that room she saw a dead body. She yelled with all of her strong. The cabbage was full of blood. A wardrobe was in that room. She thought that she will enter there maybe she will came back to her world. She waited seconds seconds... nothing. Alison was stuck in that forest, without food, water and a potentialy killer. Patrice Sporea cl. a VI-a A Îndrumător prof. Iulia Prescorniţoiu Mobile phones must be restricted? I think the mobile phones must not be restricted in schools. They are sometimes a part of the studentsţs life and it is quite hard for them to give them up. Some students commute to school and, I think, their parents need to know where they are, how they feel and other parental questions. The mobile phones, especially the smartphonescan can be the best things you ve ever seen because you can play on them, you can call somebody, you can listen to music, you can take photos and you can access a digital dictionary everywhere you go. The smartphones are good but they have like anything in life a bad side. These phones can make you crazy when they have bad sides, the software has some bugs and the hackers can reach your phone and by that they can steal documents, passwords, money and more. If you have a smartphone and you want to keep it clean, you have to download an antivirus and download files that are secured.the battery of the smartphones has a very short life, listening to music and other actions can make it shorter than it is. I think the smartphones are 75% good and 25% bad. What you have to do is to ponder the matter and give an answer to yourself, must they be restricted or not? Andrei Adochiţei cl. a VIII-a A Îndrumător prof. Florentina Emery

33 Spinosaurus Spinosaurus (meaning "spine lizard") is a type of theropod dinosaur which lived in what is now North Africa, from the lower Albian to lower Cenomanian stages of the Cretaceous period, about 112 to 97 million years ago. This genus was first known from Egyptian remains discovered in 1912 and described by German paleontologist Ernst Stromer in The original remains were destroyed in World War II, but additional material has come to light in recent years. It is unclear whether one or two species are represented in the fossils reported in the scientific literature. The best known species is S. aegyptiacus from Egypt, although a potential second species S. maroccanus has been recovered from Morocco. Spinosaurus may be the largest of all known carnivorous dinosaurs, even larger than Tyrannosaurus and Giganotosaurus. Estimates published in 2005 and 2007 suggest that it was 12.6 to 18 metres (41 to 59 ft) in length and 7 to 20.9 tonnes (7.7 to 23.0 short tons) in weight. The skull of Spinosaurus was long and narrow like that of a modern crocodilian. Spinosaurus is known to have eaten fish; evidence suggests that it lived both on land and in water like a modern crocodilian. The distinctive spines of Spinosaurus, which were long extensions of the vertebrae, grew to at least 1.65 meters (5.4 ft) long and were likely to have had skin connecting them, forming a sail-like structure, although some authors have suggested that the spines were covered in fat and formed a hump. Multiple functions have been put forward for this structure, including thermoregulation and display. Florin Tumurică - cl. a VIII- a A Îndrumător prof. Florentina Emery 33 L amitié un trésor Qu est-ce que c est un ami? Je pense qu un ami est notre conscience, notre apaisement, notre juge; c`est la personne qui signifie affection, confiance et bienveillance. L ami est quelqu un qui t aide quand les autres t ont abandonné et qui te dit la verité quand les autres te louent, quelqu`un sur qui nous pouvons toujours compter, comme le disait François Perier. Il voit nos défaults, mais aussi nos qualitiés. Il y a beaucoup de proverbes, dictons et citacions qui parlent de ce sentiment fort et beau. Alessandro Manzoni a dit: Un des plus grands bonheurs de cette vie, c est l`amitié; et l un des bonheurs de l amitié, c est d avoir à qui confier un secret. Les personnes qui n ont pas d amis ne peuvent pas comprendre ce sentiment spécial et je pense que leur monde est dur, triste et solitaire. Si vous avez un ami, vous êtes riches! Elena Constantin cl. a VIII-a D Îndrumător prof. Roxana Stoian J aime J aime les gens qui se promènent Pendant le temps nuageux, J aime les gens qui sourient Et qui sont toujours heureux. J aime les enfants qui jouent Pendant l été, J aime les choses compliquées Et mes amis quand ils dansent. J aime le son de la pluie, Comme j aime les pommes. J aime les amitiés Et toutes les fleurs. J aime tout, J aime la vie! Sorina Boldeanu cl. a VIII-a A Îndrumător prof. Roxana Stoian