SATUL Şl ŞCOALA REVISTĂ LUNARA'PENTRU 9700 Kfi EDUCAŢIE Şl ÎNVĂŢĂMÂNT

Transkript

1 ANUL III. No. 1-2 SATUL Şl ŞCOALA REVISTĂ LUNARA'PENTRU 9700 Kfi EDUCAŢIE Şl ÎNVĂŢĂMÂNT... S U M A R U L : Prof. I. Lupaş: Onisifor Ghibu 1 D. Lăpădat ; Profesorul Onisifor Ghibu 5 Dimitrie Goga: Un mare luptător naţional: Prof. Onisifor Ghibu... 7 Constantin Iencica : Un mare organizator : Prof. Onisifor Ghibu... 9 Nicolae Nistor : Recrutarea personalului de control din învăţământul Primar 13 Lucrările dlui Prof. 0. Ghibu: 17 Dr. Dimitrie Todoran : Date pentru phihologia învăţătorului Lombar do-rădice : învăţătorul explorator 23 Victor Lazăr: Sentimentul inferiorităţii la copil 27 A, Pampu-Oscar Jianu: Ce am văzut la şcolile din Viena 29 I. Dragomir; Asigurarea unei frecvente şcolare bune, prin legătura între şcoala primară şi familie 31 Ana 0. Iencica: Lecţii practice la clasa 1 33 PAGINA MEDICALĂ : Dr. Od. Apostol: Paralizia infantilă 34 PAGINA LITERARĂ. Eugenia Mnreşanu; Ionel şi cele trei capre ; Povestea unui uriaş Ion Chelcea: Literatura monografică a satelor noastre 41 N. larga: Gânduri 5 3 RAG1NA ADMINISTRATIVĂ : Constantin Iencica : Primus inter pares 46 PAGINA JURIDICĂ. C. I.: Transferarea învăţătorilor ; Caracterul comisiilor regionale de judecată 47 DIN PEDAGOGIA I TAL1ANÄ : 0. Lombar do-rădice : Şcolarii Alicei Franchetti (trad. Al. David) CRONICĂ BOGATĂ. CĂRŢI REVISTE. Dr. Eugen Nicoară : Tinerete-Bătrânete. Dascăli şi elevi. Horia Petra- Petrescu : Nu-t,i băga nasul unde nu-ti fierbe oala. Ion Pop Odinioară şi acum. M. Sadoveanu; Reteganul: Sa ne cunoaştem neamul şi (ara. Corneliu I. Codarcea : Front antirevizionist. G. Bogdan-Duicâ : Ion Barac Ion Moga: Rivalitatea potonă-austriacă. Vladimir Ghidionescu : Idei şi metode CI: Anuarul învăţăniântu'ui primar. Trăiau B Peţanca; Din durerile şcoaiei primare. Obs rvak>rul social-economic- {D. G.) Gazeta Ilustrată Satul. SfrŢ / /*" Institutul de Arte Grafice ARDEALUL" Cluj, strada Memorandului No

2 SUTUL Şl ŞCOILII" - No Inul III. - Sept. OCT 'ifi ONISIFOR GHIBU. Când era situaţia şcoalelor primare româneşti din Transilvan, şi fosta Ungarie mai grav periclitată, în urma faimoasei legi Apponyi de la 1907, atunci a intrat în serviciul Consistorului Arhidiecezan din Sibiu, în calitate de coreferent şcolar, tânărul doctor în pedagogie de la universitatea din Jena : Onisifor Ghîbu. El aducea pentru îndeplinirea funcţiei, sub a cărei numire improprie se adăposteau atribuţiile de inspector şi îndrumător al învăţământului românesc ortodox, o pregătire şi o reputaţie ştiinţifică excepţională. După ce luase bacalaureatul la liceul Şaguna din Braşov, după ce terminase cursurile de teologie la

3 Sibiu, după ce urmase studii universitare la Bucureşti şi Budapesta, plecase a Jena spre a se specializa în ştiinţa pedagogică, la vestitul profesor Wilhelm Rein, al cărui distins discipol a devenit. Paralel cu studiile sale de seminar şi de universitate a desvoltat o intensivă activitate ziaristică-literară publicând la Sibiu (1905) o apreciată lucrare despre Limba nouălor cărţi bisericeşti; iar ca elev al răposatului profeior D. Onciul pregăti, în seminarul acestuia, un vast studiu despre Ziaristica bisericească la Români, tipărit mai târziu la Sibiu (1910), Subiectul pentru teza de doctorat în pedagogie -şi-1 alese 0. Ghibu din domeniul frământărilor grele, prin cari se strecura şcoala românească din Ungaria în timpul acela, tratând una din cele mai de actualitate probleme ale ei : Utraquismul modem sau bilinguismul în şcoala poporală. (Der moderne Utraquismus oder die Zweisprachigkeit in der Volksschule, publ. în colecţia Pädagogisches Magazin, Langensalza 1910). Spre a se documenta cât mai bine sí mai temeinic asupra acestei probleme, nu s'a mulţumit numai cu materialul, ce i-au putut oferi cărţile şi revistele de specialitate de prin diferite biblioteci, nici cu acela cules din propriile sale experienţe din cuprinsul Ţării Ungureşti, ci a cercetat şi şcoalele din Alsacia-Lorena, publicându-şi observaţiile şi constatările din cursul acestei călătorii de studii, la Bucureşti (1909) sub titlul O călătorie prin Alsacia-Lorena. Ţara şi şcolile ei." Dacă vom aminti, pe lângă aceste publieaţiuni valoroase, colaborarea lui stăruitoare în coloanele Telegrafului Român din Sibiu, în ale Neamului Românesc din Bucureşti şi ale cotidianului Lupta din Budapesta, va înţelege oricine că rareori s'a întâmplat să-şi înceapă un om tânăr activitatea de ordin şcolar-administrativ sub auspicii atât de impunătoare. împrejurarea aceasta 1-a şi ajutat să ajungă repede în funcţia amintită, funcţie pe care elemente mai senile de la conducerea oisericească nu erau tocmai bucuroase a o încredinţa unui om fără experienţe administrative şi didactice mai îndelungate. Se spunea de pildă, că bunului pedagog Daniil Popovici-Barcianu i s'a oferit postul de referent şcolar al Consistorului Arhidiecezan numai la bătrâneţe, după ce zeci de ani ostenise în ogorul învăţământului practic, ca profesor al seminarului Andreian din Sibiu. A mai intervenit în favoarea lui 0. Ghibu şi stăruinţa iscusită a fostului asesor consitorial Nicolae Ivan, actualul Episcop al Clujului, care în admirabila lui înţelegere a problemelor vremii şi în nedesminţita-i cunoştinţă de oameni a ştiut să fie totdeauna prompt în sprijinirea categorică a elemantelor de valoare. * îndată ce îşi începu 0. Ghibu activitatea în acest post, un curent de înviorare a străbătut prin toate încheieturile învăţământului primar al Românilor ardeleni. îndrumările de ordin didactic, cari mai înainte nu se prea îmbulzeau prin textul circularelor consistoriale, au devenit foarte frecvente. Ele erau totdeauna expuse clar şi precis, ca să le înţeleagă şi urmeze toţi învăţătorii, toţi preoţii ca directori şcolari şi toţi protopopii în calitate de inspec-

4 tori ai şeoalelor primare din circumscripţia lor. Cei obicinuiţi din vechimea se cam lăsa pe tânjală şi a nu da cuvenita atenţiune acestor îndrumări, au fost nevoiţi a se trezi din tradiţionala nepăsare, dându-şi seama că cu dl. 0. Ghibu nu prea e de glumit. Inspecţiile şcolare, pe cari le îitreprindea, adeseori în «nod inopinat, în eele mai periclitate regiuni, aveau darul să cheme la datorie pe cei negligenţi şi să încurajeze la muncă spornică şi devotată pe cei conştienţi de chemarea lor. Conferenţelor învăţătoreşti, introduse din timpul lui Şaguna, a reuşit să 4e dea un nou avânt prin fixarea lămurită şi seriată a problemelor, precum şi prin examinarea conştiincioasă a rezultatelor de ordin didactic şi educativ, cari se puteau culege din rapoartele comisarilor încredinţaţi cu conducerea acestor conferenţe anuale. Fără exagerare, putem afirma că în nici o parte a teritorului românesc nu a fost învăţământul poporal îndrumat cu atâta pricepere şi eontrolat cu atâta seriozitate ca în arhidieceza ortodoxă ardeleană in timpul scurt cât i-a fost dat lui Onisifor Ghibu a îndeplini rolul acesta de îndrumător şi controlor. Ideile lui de pedagogie practică a reuşit a le concretiza iîntr'un plan de învăţământ şi îndreptar metodic, obligator pentru toate şcoa~ 4ele primare din întreagă Mitropolia ortodoxă. Multe din dispoziţiile acestui (plan de învăţământ şi din instrucţiile metodice cari îl însoţesc, vor fi de iperpetuă actualitate. * După izbucnirea războiului mondial, 0. Ghibu a trecut Carpaţii conti- «nuându-şi, în capitala României, activitatea de pedagogie militantă, pe care -ştia că în Transilvania stării de asediu va fi împiedecat la tot pasul a şi-o continua, cum îi dicta conştiinţa lui românească. Inspecţiile pe cari le-a tfăcut la anume şcoli minoritare din cuprinsul vechiului Regat, l-au pus pe :gânduri şi l-au îndemnat să atragă într'o carte specială atenţiunea factorilor de răspundere asupra felului de a fi al şeoalelor germane din punct de vedere patriotic românesc, socotite de 0. G. ca chiar mai periculoase decât -cele maghiare din Transilvania. Pentru a trezi interesul opiniei publice româneşti asupra vastului câmp «de organizare bisericească-şcolară şi culturală a diferitelor elemente etnice din Transilvania, 0. Ghibu a publicat cunoscuta sa lucrare întemeiată pe date statistice şi eare după preluarea imperiului" a putut servi organelor oficiale dincoace de munţi ca un excelent mijloc de orientare în rezolvarea «importantei probleme de naţionalizare a învăţământului, problemă în care rolul de căpetenie a revenit tocmai autorului acestei lucrări. înainte de a i se da prilej să-1 îndeplinească, 0. Ghibu a înţeles să-şi pună cunoştinţele ^şi formidabila sa putere de muncă în serviciul cauzei naţionale din Basarabia, íinde atât prin ziarul Eomânia Nouă, cât şi prin sfaturile şi îndrumările frăţeşti, date celor încredinţaţi cu opera de organizare şcolară-culturală şi-a câştigat merite incontestabile, sporite apoi prin activitatea sa de comisar al. Astrei"" ardelene şi organizator ed Âstrei Basarabene" în anii , ca

5 şi prin vasta scriere de cuprins istoric De la Basarabia rusească la Basarabia românească". * Dar meritul istoric cel mai important în activitatea pedagogică a luii O. Ghibu rămâne organizarea învăţământului românesc, de toate gradele şii de toate categoriile, în cuprinsul Transilvaniei şi al Banatului. Aci- a ştiute proceda cu mână sigură, în deplina cunoştinţă a împrejurărilor şi a oamenilor, cu ajutorul cărora putea să înfăptueasca în timp aşa de scurt o* operă de importanţă covârşitoare. Din convorbirile cotidiane, ce am avut" cu el în cursul anului 1919, îmi amintesc cu plăcere, câtă grife punea în* selecţionarea elementelor celor mai vrednice de a ocupa posturi de directori*, revizori sau inspectori şcolari. Mulţi dintre cei numiţi de el în aceste pos turiau reuşit a se menţine până în timpul de faţă. Cred că nu există o do Tadă mai grăitoare decât aceasta despre obiectivitatea şi scrupulositatea ces'a pus la alegerea şi numirea lor!... Când au urmat pregătirile necesare pentru naţionalizarea Universităţii! din Cluj, lui 0. G. i-a revenit partea leului. împotriva opiniei de a se pro»- ceda lent şi succesiv la această naţionalizare, lăsând în funcţie pe toţi foşti^ profesori cari ar fi urmat să fie înlocuiţi prin Români numai când vor devenj catedrele lor vacante, 0. Ghibu a reuşit să ducă la biruinţă concepţia noastră, a elementelor mai radicale, cari stăruiam pentru naţionalizare integrala^ Adevărat că biruinţa aceasta a fost promovată şi prin refuzul categoric al profesorilor unguri de a recunoaşte noua situaţie politică şi de a presta jurământ de fidelitate statului român. In anii din urmă pe 0. G. 1-a preocupat intensiv altă problemă de actualitate. Statutusului catolic, răpindu-i ani întregi de muncă pentru vastele publicaţii ce-a tipărit cu scop de-a lămuri opinia publică asupra, acestei încâlcite chestiuni. La împlinirea vârstei de 50 ani, îi facem urarea de a se învrednici să* radă cât mai curând roadele muncii sale îndelungate în acest domeniu de politică militantă, spre a-şi putea închina din nou puterea de muncă şi de: ibâjiativă propriei sale specialităţi : pedagogiei militante!. Prof. I. LÜPAS>.

6 PROFESORUL ONISIFOR GHIBU La aniversa<rea-i de 50 ani delà naştere, alţii îi vor aprecia valoroasa-i Activitate pe teren şcolar -cultural şi ştiinţrilfic, pe teren ziaristic-politie. Eu voiu aminti în general activitatea şi interesul dânsului, care 1-a ară ;ätat fată de comuna sa natală Sălişte şi faţă de toate aşezămintele ei aulivxale, ecobomice-finianciaire şi profesionale. Voiu aminti şi câteva momente <<din viaţa-i de «lev şi de student..onisifor Ghibu, fiul fruntaşului cojocar Ilie Ghibu Sima, a urinat învăţământul în şcoala primară ortod. română din Sălişte. Terminată această.şcoală, a urmat la liceul die stat (unguresc din Sibiu. Aşa făceau toţi.fruntaşii sălişteni, îşi înscriau i2 3 ani copiii la una din şcolile germane.-sau maghiare din Sibiu, ca să înveţe limbi străine. Cei mai mulţi nu în váltan, ci se alegeau mai mult cu deprinderi rele orăşeneşti urmau mai mult şcoala - straidelor. Alţii cu voinţă la învăţătură, mai silitori, după- -ce, învingeau greutăţile limbilor străine, continuau învăţământul în aceste vgcoli. Clasele ultime le urmau cei mai mulţi la liceul român din Braşov. Intre aceştia a fost şi elevul Onisifor Ghihu, serios, strădalnic spre învăţătură, cu râvnă spre cultivare şi înaintare. Iimi amintesc vacanţele care -Je petrecea an Sălişte ca elev în liceul superior şi ca student la univeristate. 'Venea în Casina intelectualilor, unde se retrăgea modest înbr'un colţ, citea.ziarele, mai ales revistele, din cari îşi făcea însemnări. Activitatea publică în Sălişte şi-ia început-o ca student în teologie şi la universitate. Cerceta vechile cărţi bisericeşti şi voluminoase manuscrise de versuri 'religioase compus şi scrise de doi călugări sălişteni, foşti învăţători. Aceste cercetări le-a publicat şi unele din acele manuscrise le-a trimis Academiei Române din Bucureşti. încă ca student scria Ja zájaire, în cairi combătea.*m<sori cu asprime stări sociale, economioe-financiare, biserioeşti-culturale din Sălişte şi viza pe anumiţi conducători, ceeace producea de multeori.mişcare şi tulburare în sat, dar uneori şi îndreptarea lucrurilor pornite -greşit din partea conducătorilor. Ideeai şi iniţiativa pentru înfiinţarea unui muzeu etnografic în Sălişte a pxurces delà studentul universitar Onisifor Ghibu. In vara anului 1905, dânsul a stăruit mai mult să se strângă din Sălişte obiecte, pentru expoziţia 'Astrei din Sibiu. Delà acea expoziţie aduse obiectele la Sălişte, a spus scriitorului acestor amintiri, ca anumite obiecte să se ceară proprietarilor să le doneze pentru înfiinţarea unui muzeu. Obiectele donate au fost păstrate la şcoală. Mai târziu protopopul Dr. I. lupa? însoţit de soţia sa şî de preotul loan Popa, au colectat în comună un număr miai mare de obiecte şi aşa s'a înfiinţat muzeul etnogrtaific în Sălişte. Era student al facultăţii 'pedagogice din Jena; decâteori venea la Sălişte cerceta şi asista la lecţii în şcoala" primară din Sălişte şi laţ unele din -comunele din jur. In orele de recreaţie se întreţinea cu învăţătorii în dis- -cuţii pedagogice colegiale, îşi spunea impresiile şi-şi făcea observaţiile privitoare la viaţa şcolară, cerea învăţătorilor informaţii asupra celor constatate în cursul anilor şi da explicaţii. A încercat o experimentare la şcoala noastră, să observe ce influenţă %re postul asupra fizicului şi asupra intelectului elevilor. In prima zi a

7 postului mare (păresimilor), a cântărit pe toii elevii şi elevele şcoalei noastre primare, desbrăcaţi şi rătmaşi numai în cămăşi. A cerut învăţătorilor, ca in ultimi', zi de şcoală din acel post, să-i cântărească tot, în acel fel. Li-s'a notat greutatea corpului la primai şi la ultima cântărire. A cerut învăţătorilor să.observe influenţa postului asupria fizicului şi intelectului elevilor. A ţinut prelegeri pentru popor şi când era student în Germania şi când era profesor la seminarul (din Sibiu. In o prelegere ilustrată cu exemple, a arătat poporului rezistenţa Francezilor de sub stăpânirea germană contna tendinţei de germanizare,. tdându-ne în mod posibil vremurilor noastre de sub stăpânire maghiară,., îndemn să facem asemenea rezistentă în faţa tendinţelor de magäiiairizare.. In Reuniunea meseriaşilor îndemna pe meseriaşi şi pe comercianţi să se aşeze şi în localităţi mai îndepărtate până şi în Basarabia, unde să naţionalizeze comerciul şi industria. Ga profesor la Seminarul arhidieoezan din Sibiu, a adus elevii şcoalei: normale să asiste la lecţii în diferite clase a*le şcoalei primare din Sălişte, «ă vadă o scoală primară română bine înzestrata şi bine aranjată cu toate cele de lipsă, folosind în lecţiile următoare la catedra şcoalei normale cele văzute şi constatate împreună cu elevii, la lecţiile practice delà această şcoală primară. La anul 1919, când ocupa postul de secretar general la Consiliul dirigent resortul cultelor, în înţelegere cu colegii de acolo Dr. I. Lupaş, Dr.. Val. Branişte şi Dr. I. Mateiu, a decis ţinerea cursului, în vara acelui an în Sălişte, pentru pregătirea învăţătoarelor şi învăţătorilor ajutori. A Încredinţai pe scriitorul acestor amintiri'cu organizarea şi conduce-- rea cursului. Urmând ca viitorii învăţători şi învăţătoare să-şi desfăşoare activitatea, lor dăscălească la sate, i-a trimis să facă primul curs în Sălişte, urn sat cu o şcoală primară fruntaşă, cu multe aşezăminte culturale, economice, financiare, artistice o comună frumoasă, igienică, de unde fiii ţării învăţători şi învăţătoare : să ipoată duce cu sine frumoase şi bune îndemnuri. Acest curs a fost urmat de 312 elevi şi eleve din Ardeal, Bănat, Grişana şi' Maramureş. Cursul s'a continuat în verile următoare la şcoala normală din Deva:, pregătind mulţi învăţători şi învăţătoare cu suflet dăscălesc. In anul 1919 şi în anii următori, împreună cu dnii Dr. I. Lupaş şi cu Inspectorul şef I. Bratu, a contribuit şi s'a interesat de înfiinţarea scoale- - lor civile şi a celor profesionale în Sălişte, stăruind ca toate aceste scoale să corespundă necesităţilor practice ale poporului din Sălişte şi din comunele din jur. In anul 1920, 'ând consiliul de administrare al Casei de păstrare din- Sălişte a decis schimbarea bazei filantropice a acestui institut financiar, care pe vremea stăpânirii ungureşti >ai ajutat şcoala, biserici, reuniuni culturale şi economice, studenţi, sărăcime ş. a. împărţind pe baza. statutelor!45% din venitul anual curat spre scopuri obşteşti, Dr. O. Ghibu cu vorba Şî cu scrisul a stăruit ca acest institut să nu-^şi schimbe nici baza filantropică, nici b%7.a operaţiunilor din trecut. Sfatul şi stăruinţele sale n'au fost asculme. La 2 3 ani au început pierderile însemnate în operaţiunile comerciaile şi industriale, cari în anii următori imărindu-se, k anul 1928 s'a pronunţat criza de prăbuşire, un dezastru pentru viaţa economicăfinanciară din acest jur.

8 Şi acum, răsplata pentru toate aceste străduinţe. Tânărul Dr O. Ghibu după ce a terminat teologia dm Sibiu şi facultatea pedagogică din Jena, doreşte să-işi înceapă activitatea în Sălişte, unde era, o parohie vacantă.. Candidieaiză la această parohie, însă la alegere rămâne în minoritate. Nu e locul aci să cercetăim cauza. In isălişte, căderi in alegeri au mai suferit şi alţii, cu mari pregătiri şi cu mari merite. Mulţi din apropiere şi mai ales cei mai din depărtare nu şi-au putut şi nu-si pot explica această neînţelegere a Săliştenilor.. Sălişte la 14 Septevrie LÄPADAT profesor pensionar 7 UN MARE LUPTĂTOR NAŢIONAL: Prof. 0N1S1F0K GH1BU- Invăţăanântul nostru, dinainte de 1916, a tort imensul atelier în care s'a făurit sufletul jertfitor cu care-am dus la bun «sfârşit războiul întregirii. La Şcoala Normală din TumunSeverin, unde învăţam, toţi profesorii ne pregăteau pentru lupta nlalţională. Mâii aprigă şi mai sistematică era însă activitatea directorului V. Gr. Borgovam, Năsăudean d origină. Obârşia sa, trecutul său de muncă, autoritatea pe care i-o dăde&u vârsta, învăţătura şi frumuseţea vieţii sate, toate ridicau pe V. Gr. Borgovan în ochii noştri la o consideraţie de care puţini se bucurau. El era pentru noi icoana vie a Ardealului şi fiecare vorbă a sa făcea să vibreze sufletul nostru tânăr de cele mai nestăpânite dorinţe de luptă. După scurgerea a optsprezece ani delà terminiairea şooalei şi după ce soarta a făcut să trăim înmimiplări care pot umplea bine o vieaţă de om, ceea ce mi se pare mai remarcabil din activi ta tea* profesorului Borgovan, a fost introducerea noastră în vieaţa Ardealului prin cunoaşterea oamenilor şi tu faptelor de laici. Sburau din mână'n mână foile" de peste munţi, pe care noi le citeam şi te comenitam cu profesorul nostru; eram la curant cu orice eveniment din vieaţa lardealujui; purtam corespondenţă cu colegii din Ardeal ; nume de cărturari şi de luptători de aici erau pentru noi cunoscute şi dragi. Intre ele, un nume des amintilt era şi al dlui Onisifor Ghibu, despre care bătrânul pedagog delà Turou.Severin ne vorbia cu multă consideraţie, faţă de energia cu oare muncia ca să organizeze şi să atpere şcolile româneşti din Ardeal. Nouă ne-a fost cunoscută de timpuriu lucrarea dlui 0. Ghibu: Şcoala; românească dm Transilvania şi ungaria", editată de Revista generală a înv., apăruta sub semnătura G. Sima, în oare sie dădea alarmla! asupra prigoanei îndreptată contra Românilor prin legea.şcolară a lui Apponyi, care ridicase numărul obligator de ore de limba maghiară în şcolile româneşti delà 7 la 17 şi desfiinţase în câţiva ani numai (din ) 500 de şcoli româneşti. Angajându-.se în faiţa Parlamentului maghiar că în decurs.,de câţiva anim nimici ţoale şcolite nepatriolke", contele Apponyi n'a ezitat să ia cele mai aspre măsuri împotriva şcolii ramâneşti şi să creeze în naţiunea ma^ ghiară un sentiment de permanenită şi puternică ură împotriva naţionalităţilor.

9 Astfel în 1907 o revistă pedagogică delà Şopron scria că ar fi bine dacă copihü s'or putea lua delà părinţi şi ar putea fi dus într'un internat, unde să nu aibă contact decât cu Ungurii'. O altă revistă pedagogică maghiară, care apărea în Maramureş, ecriia în 1918: Ar trebui interzis cu desăvârşire învăţământul nemaghiar. Limba maghiară să se întrebuinţeze nu numai în orele de limba maghiară, ci şi în pauze şi la excwrsiuni. încă dm cl. III primară limba de conversaţie să fie cea maghiară. La excursiune să-i dăm copilului pentru întâia oară steagul naţional maghiar, somând totodată pe fiecare copil să-şi facă şi el un astfel de steag \din hârtie colorată". Aceste păreri nu eraiu exprimate numai de glasuri izolate şi neautorizate. In Enciclopedia înv. primar (vol. I 1911) înfăţişa astfel suprema ţintă spre earn trebuia să tindă orice şcoală din Ungaria: Şcoala care n'are în vedere principiul că cetăţenii unguri aparţin hoiărît exclusiv patriei maghiare, degenerează îni-r'o şcoală de păcătoşi,şi de trădători, care merită tot a$a de puţin să fie tolerată ca şi altă şcoală, infectată de orice aii soiu de imoralitate"'. Aia citat la'ceste exemple pentru a arăta cât de înverşunată era maghiaximea contra şcolilor naţionale; cât de mare era pericolul care ne pândea; cât die abil trebuia să fie condusă acţiunea pentru ocrotirea învăţământului românesc. In această privinţă, activitatea începută de dl Onisifoir Ghibu între , când fiecare şcoală trebuia transformată într'o cetăţuie a românismului şi continuată după 1918, când luminiţele culturii naţionale trebuiau să se aprindă în fiecare sătuc românesc, este de o importanţă capitală. Nu numai că rolul Domniei sate nu poate fi trecut cu vederea pentru cel care doreşte să cunoască trecutul învăţământului nostru, 'dar în interesul superior al naţiunii trebue să revenim la reglementarea metodică a activităţii şcolare, aşa cuni a făcut-o ca inspector şcolar între şi la selecţionarea şi iormarea cadrelor învăţământului, cum a făcut-o ca Secretar general al Resortului Instrucţiunii în Cons. Dirigent în Urmând chemării unui tainic gjiais al trecutului, îndată după războiu am venit în Cluj. Sa înfiripase Universitatea, la a cărei românizare dl Prof. O. Ghibu jucase un maire rol si eram doritor să-1 văd si să.-l ascult. In 1920 Domnia sa era într'o călătorie în străinătate. A revenit în 1920 şi die atunci, zi cu zi inam urmărit cursurile o seamă die studenţi care aduceam cu noi în Universitate şi oarecare experienţă în învăţământul primar, atât de fericit completată apoi prin cursurile universitare. Blând la înfăţişare, ocrotitor şi prietenos cu studenţii, exact la cursuri şi documentat în" mod impresionant cu date care nu suscitau numai uimirea, dar şi interesul nostru în cel mai înalt grad, totdeauna în nota realităţii, totdeauna raportând incursiunile în domeniul pedagogic al altora la nevoile şcoaloi noastre, astfel l-am cunoscut, ca profesor, pe dl Onisifor Ghibu. Domnia sa ne-a. introdus în trecutul şccalei româneşti nu numai cu comipeitm'tă de isîoric, d-air şi cu iubire şi consideraţie pentru fiecare năzuinţa cu caracter educativ din trecut, încât noi am păşit în vieaţă cu sentimentul perfectei înceidrăr.i în şirul tuturor înaintaşilor care au socotit şcoala românească câmpul muncii devotate, al patriotismului şi al credinţei. Deşi au trecut destui ani delà isprăvirea studiilor universitare, eon-

10 tactul intelectual cu dl Prof. 0. Ghibu se menţine la acelaiş nivel ridicat, munca sa fiind concentrată în opere de mare valoare. Care intelectual şi jnai ales care educator se poaite dispensa de studiul asupra bucoavnelor, de -cercetările asupra şcolilor germanie în România, de baga/ta lucrare despre Basarabia, de cercetările în legătură cu drepturile noastre, care culminează in grandioasa lucrare despre raporturile Statusului Catolic cu Statul Român? Activitatea profesorului s'a revărsat dincolo de zidurile Universităţii, intr'o luptă de continuă informare a publicului, pentru a ajunge la afirmaxea energică a drepturilor si a demnităţii naţionale. Din vechiul luptător pentru apărarea şcoafei româneşti a crescut astăzi luţptatiorul neînfricait al drepturilor naţionaile care, din nefericire, n'are de frânt numai cerbicia unui duşman versatt în toată gama vicleniilor, dar si neînţelegerea celor care ar fi trebuit să-1 susţină. La aniversarea de 50 ani, o solidarizare a tuturor Românilor în juarul acţiunii patriotice întreprinsă de dl Prof. Onisifor Ghibu, pentru re- «eâştigarea averilor româneşti aoapairate de o Biserică străină şi folosite în «copuri străine şi chiar duşmănoase intereselor noastre, ar fi omagiul cel anai frumos pe oare Naţiunea 1-arr puteai aduce acestui valoros fiu al Său.!>:>'., ' -"^"Fç^F DIMITRIE GOGA UN MARE ORGANIZATOR: Prof. ONISIFOR GHIBU Când aştern pe hârtie aceste rânduri, trec pe dinaintea mea figuri şi fapte de mai bine de 20 de ani. Eram în anul al IlI-lea la scoală normală de băieţi din Sibiu (cl. VIL de astăzi) când pe neaşteptate, la 14 Martie 1911, a trecut la cele veşniceprofesorul de pedagogie Dr. Petru Şpan. Durerea noastră pentru pierderea.acestui părinte sufletesc a fost în parte micşorată prin venirea dlui Onisifor Ghibu la catedra de pedagogie. Dl O. Ghibu avea atunci postul de inspector al învăţământului primar din cuprinsul Arhidieeezei ortodoxe române a Ardealului. Pentru noi, normaliştii, dl O. Ghibu nu era un necunoscut. Activitatea, «a de inspector şcolar, colaborarea permanentă la presa, cotidiană, la revista Luceafărul" cu probleme de învăţământ, conferinţele pe care le tinea în palatul Astrei," ni-1 făcuse familiar şi aveam pentru D-sa o deosebită afecţiune. Trebue să mai adaog că vieaţa şcolară a seminarului Andredan", condus cu părintească înţelegere de P. C. Sa Dr. Eusebiu Roşea, se deosebea de "vieaţa din alte preparandii" si de-a işcoalelor normale de astăzi. In acest înalt aşezământ de cultură, viitorii preoţi îşi învăţători se pregăteau într'o frăţească armonie pentru rosturile lor viitoare. Vieaţa publică românească îşi găsea o justă interpretare în sufletul tinerimii şcolare. îmi aduc aminte ca acum, cu câtă 'lăcomie savuram lupta de idei dintre cele două tabere: tineri şi bătrâni grupaţi în jurul celor două ziare: Tiribuna şi Românul. Profesorii şcoalei noastre formau cea mai selectă gardă de inteleotuali

11 10 pe cari i-a putut avea vreodată o şcoală normală: Dr Nicolae Bălan, actualul mitropolit; Dr. Vasile Stan, actualul episcop de Răşinari; Dr. Ion Lupaş, Dr. Silviu Dragomir, Dr. Victor Stanciu, Dr. O. Ghibu, Dr. Pavel Roşea, Victor Păcală şi alţii. Gand s'a lărgit cadrul vieţii publice româneşti, au fost chemaţi la însărcinările pe cari le deţin astăzi. Atmosfera culturală a Sibiului din acel timp se caracteriza prin lupta ce se dădea pentru apărarea culturii şi şcoalei româneşti. Unul dintre pioneni acestei lupte, prin cuvânt şi condei, a fost şi dl Onisifor Ghibu, socotit de opinia publică ca cel mai pregătit pentru problemele şcolare ;?i cel mai curajos pentru apărairea şcoalei româneşti în lupta contra maghiarizării. Ga profesor, şi-a dat toată silinţa să ne dea o pregătire teoretică cât mai temeinică şi mai ales o pregătire practică. Pentru ajungerea acestui scop, a organizat din nou şcoala de aplicaţie. Am cercetat şi alte scoale primare. Vizitarea Săliştei cu instituţiile de cultură, ne-a impresionat foarte <mulu Terenul cel adevărat al activităţii sale a fost însă controlul şi îndrumarea învăţământului. Aici nu mai lucra cu o mână de băieţi, ci cu sute de bărbaţi de toate vârstele, cari trebuiau pregătiţi atât pentru trebuinţele practice ale şcoalei, cât şi pentru lupta de rezistenţă contra urgiei ungureşti. Legea din 1907 a 3ui Apponyi urmărea, desfiinţarea învăţământului românesc confesional şi înlocuirea lui prin învăţământ unguresc de Stat.. Pentru apărarea slabelor noastre luminiţe de cultură, era nevoie de o continuă propagandă în sânul opiniei publice româneşti, ca să jertfească cât mai mult pentru întreţinerea şcoalelor. D-l Onisifor Ghibu «ji-a început activitatea de inspector şcolar în anul Prima grije a fost ca să cunoască starea învăţământului din cuprinsul Arhidiecczei ortodoxe din Ardeal. Inspecţiile sale au fost adevărate anchete la faţa locului. Rezultatele acestor inspecţii, complectate prin rapoartele protopopilor însărcinaţi cu controlul şcoalelor,!e-a publicat într'o broşură: Cercetări privitoare la situaţia învăţământului nostru primar si la educaţia populară. Sibiu. ( 1911). Broşura a dedicat-o marelui român, basaraibeanul Vasile Stroescu, care în acel timp critic jertfise foarto mult pentru susţinerea şcoalei româneşti din Ardeal. Constatările d-lui 0. Ghibu desvăluiau o stare tristă de lucruri, datorită adeseori protopopilor, preoţilor şi învăţătorilor. Adevărul spus fără înconjur a durut pe unii. dar era necesar ca să vină îndreptarea lucrurilor chiar din partea celor vinovaţi. După cercetarea globală a situaţiei învăţământului din (Ardeal, psntru care ajsropus.soluţii de îndreptare, dând şi un program de activitate extra şcolară, dl 0. Ghibu sv-t ocupat cu situaţia învăţământului din singuraticele judeţe. Cel mai românesc judeţ al Ardealului, legănul Corvineştilor, fusese luat la ochi de politica de maghiarizare. Şcoalele româneşti sărace şi neînzestrate se închid pe rând, rămânând sute de sate fătră şcoală, căci opresorii nu aveau nici un interes să ridice şcoli noui Valahilor din crestele munţilor. Despre această nemaipomenită ticăloşie, dl O. Ghibu publică în 1913 o broşură: Situaţia învăţământului din judeţul Hunedoara. După desvăluirea-

12 acestei prigoane, Ministerul unguresc se vede nevoit să schimbe pe revizorul şcolar prea zelos; awmenea şi la Făgăraş. Un punct nevralgic era şi situaţia învăţământului delà raniţa de Vest. Corpul didactic era tot mai mult atras în apele maghiarizării. Preoţknea, crescută în bună parte în institute catolice ungureşti, nu putea rezista curentului stăpânitorilor grăbiţi de a rupe cât mai mult.din trupul naţiei noastre. Cu prilejul unei adunări generate ţinută de învăţători în Sălaj, cu multe forme protocolare, însă cu puţin duh românesc, a apărut incognito şi Prof. 0. Ghibu în mijlocul lor. Le-a urmărit lucrările, i-a văzut cum se comportau faţă de revizorul şcolar ungur şi ce atitudine au avut faţă de reprezentantul bisericii care susţinea şcoala unde ei funcţionau. Impresiile avute le-a ipublicat in 1912 într'o broşurică. Pe mulţi i-a durut, dar opinia publică românească a luat cunoştinţă şi a reacţionat faţă de această tristă stare de lucruri. Cea mai sistematică îndrumare a învăţământului confesional ortodox s'a făîiit (în afară de ordinile circulare oare conţineau sfaturi bine gândite) prin coitferenţele generale care deveniseră adevărate cursurr de îndrumare şi orientare pentru învăţători. La conferenţa din 1911 s'a discutat şi lămurit problema învăţământului religios, în 1912 despre limba rotnână, iar în 1913 despre limba maghiară. La conferenţa, referatele erau întocmite de cei miai distinşi învăţătorl 0 comisie de cenzurare verifica lucrările. Cuvântul de deschidere şi conducerea şedinţelor o avea. un profesor secundar, delà şcoalele româneşti. Prin aceste eonferenţe s'a dat un puternic imbold del înoire învăţământului românesc. Rezultatul lucrărilor fiecărei conferinţe, care se ţinea în centrele protopopiatelor, s'a publicat în broşură. Conferenţa din 1918 avea să demomámre wrin referenţii si discursul de deschidere greutăţile de neînvins ale învăţământului hilinguiptic. Activitatea de pedagog practic a dlui Prof. 0. Ghibu se găseşte în bună, parte în Anuarul pedagogic" (1913), care la apariţia lui, a fost o adevărată revelaţie pentru cercurile şcolare din Ardeal îşi vechiul regat. In acest prim anuar (şi ce păcat că n'aiu unmat şi altele) dl 0. Ghibu. îmbrăţişează problemele învaţăiuântului şi educaţiei ţinând seama de întreg teritorul locuit de Koonâni. Se mai desprinde din această lucrare afinitatea preocupărilor şcolaredim Ardeal şi vechiul regat. Explicaţia este simplă. Dl O. Ghibu era un înflăcărat haretist, făcând astfel ca preocupările culturale să fie aceleaşi, deşi atunci ne despărţeau graniţele vremelnice. Intervenind în 1913 marele războiu, această activitate de lămuriro şi întărire a învăţământului românesc din Ardeal (căci şi conducătorii îav~gr. cat. român au imitat activitatea pornită de dl Ghibu) s'a întrerupt, (Animatorul mişcării, silit de împrejurări, a trecut în vechea ţară unde s'a ocupat de situaţia; şeoalelor particulare:, îndeosebi a celor germane care se găseau sub proteoţia nemărturisită a Regelui Carol I. Din paginile cărţii Şcoalele germane din România. 0 primejdie naţională publicată de dl 0. Ghibu în 1914, se desprind* lipsa, de înţelegere tu autorităţii şcolare pentru funcţionarea fără nici un control serios- ;t jcuale-

13 lor străine. în cuprinsul unui stat curat naţional cum era vechiul regat. Îndurând (împreună cu familia tot calvarul războiului de întregire, trece în 1918 în Basarabia unde împreună cu alţi Ardeleni şi Bucovineni luptă pentru trezirea conştiinţei naţionale şi pentru infiltrarea culturii româneşti în această provincie apăsată mai bine de o sută de and de jugul Jusese. Prin priceperea şi hărnicia dlui O. Ghibu se pregătesc învăţătorii moldoveni, ca să deschidă pouţile învăţământului românesc. Gând Ardealul s'a descătuşat de jugul milenar, dl 0. Ghibu este ehe- -artat ca să origanizeze învăţământul de Stat românesc în această provincie. Cunoscător al învăţătorimii şi profesorimii ardelene, sporită prin distinşi profesori veniţi în urma invitării D-sale, în scurtă vreme a pus stă- _pânire pe toate instituţiile de cultură, care până atunci serviseră oa mijloace de duşmănie contra bunului nostru popor. In scurtă vreme se deschid în sate şi oraşe şcoaiele primare de stat, şcoaiele civile, şcoaiele normale şi liceele. Noii revizori şcolari, selecţionaţi dintre cei mai buni învăţători arde- -ieni, începând cu anul 1919, iau frânele învăţământului de stat în mâna lor. Şcoaiele secundare sunt asaltate de tineretul satelor româneşti, dornic de ştiinţa cărţii. In curând se deschide şi cea mai înaltă instituţie die cultură: Universitatea românească. La baza organizării acestor instituţii se igăsesc sfatul şi fapta omului de Ş3oală care, din meschine interese politice a fost înlocuit. în urma.schimbării regimului politic, prin omul partidului. Dacă dl 0. Ghibu ar fi fost lăsat să lucreze cel puţin 5 ani de zile, având şi concursul factorilor cu răspundere în stat, învăţământul romanes;: din Ardeal ar fi dat alte rezultate şi multe greşeli ar ifi fost evitate în întreg învăţământul din ţară, prin comparaţie cu învăţământul din Ardeal. Lipsa de continuitate, lipsa oamenilor cunoscători ai structurii învăţământului românesc, ai tradiţiilor şcolare din diferitele provincii, ai oamenilor cărora li se poate încredinţa conducerea instituirilor şcolare; lipsa/apoi. a unui plan conceput pe deasupra gradelor de învăţământ, nu pe părţi de "învăţământ, ne-a dus la situaţia tristă de azi, de a amea. cu venirea, fiecărui ministru o nouă reformă şcolară, creind un haos din această fundamentală instituţie care e şcoala. Mă gândesc la discuţiile iniţiate de dl 0. Ghibu în pragul reformei învăţământului secundar, în cadrele secţiei şcolare a Astrei" despre nevoia menţinerii tipului de şcoală ardelean, numai scoală civilă. Niumai dacă s'ar fi menţinut această şcoală, care ar fi trebuit apoi generalizată în întreagă ţara, şi am fi avut astăzi un procent mai redus al p roletaria tulu i in telec tu al, nu at fi înlesnit ca gimnaziul aglomerarea spry liceu şi apoi spre Universitate a tineretului care îndură astăzi atâtea mizerii şi a cărui soartă cine ştie când se va ameliora! Dl Profesor O. Ghibu a avut totdeauna calitatea de a nu se lăsa ademenit de teoriile pedagogilor străini şi opera de organizare a învăţământu- " tui a căutat să o adapteze celor mai fireşti trebuinţe ale noastre. Principiile sale conducătoare s'au legat totdeauna de mairile postulate ale culturii româneşti şi ab unităţii noastre sufleteşti.

14 Dl O. Ghibu nu este un pedagogi de factură nemţească sau franceză, d-sa este un pedagog national şi acesta va rămâne marele său merit. Reamintindu-mi activitatea desfăşurată de factorii de conducere ai învăţământului din tara noastră, după Unire, pot spune fără nici un înconjurcă nici unul nu a atins gradul de activitate desfăşurată în împrejurări atât de grele ca dl 0. Ghibu. Păcat că în tara noastră oamenii de conducere se selecţionează numaidupă criteriul politic. Dacă şi noi am avea respectul oamenilor înzestraţi, cum îl au Japonezii, atunci desigur dl Prof. 0. Ghibu ar fi fost de mai multe ori Miniştrii^ al Instrucţiei şi educaţiei publice în ţara noastră. Elevii D-sale delà şcoala normală şi delà Universitate cari ostenesc pentru oau^a învăţământului românesc în jurul acestei reviste de educaţie, îi doresc cu prilejul împlinirii celor 50 de ani, şi de aici înainte să: poată munci cu aceeaş râvnă şi dragoste pentru şcoala românească, asigu rându-1 de >tot respectul adânc de care se bucură din partea cornului didactic-- CONSTANTIN IENCICA RECRUTAREA. PERSONALULUI DE CONTROL DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR 1. O nouă lege pentru organizarea înv. primar. 2. Cum s'a conceput selecţi», corpului de control în provinciile alipite. 3. Profesorul Dr. O. Ghifou şi personalul* de - control. 4. Cum se recrutează personalul ide combról astăzi 5. Concluzia, 1. In ultimul timp se ventilează în publicistica noastră, cu multă tărie,., ideea unei noi. legiuiri şcolare, care să îndrumeze învăţământul primar şl să-1 pună de acord cu adevăratele necesităţi economice şi culturale ale neamului nostru. Cu mare lux de argumente se" înfăţişează această necesitate' şi toată lumea este dispusă să uite, că legiuirile pretutindenea au numai atâta valoare cât preţueşte personalul întrebuinţat la punerea acestorlegi în aplicare. 0 lega ieşita din cea mai echilibrată minte, în strânsă legătură cu realităţile vieţii sociale, pusă în mâna unor oameni nepregătiţi, lipsiţi de caracter şi aserviţi politicianismului, va da roade diametral opuse, celor pecari le aşteaptă legiuitorul. Şi 'ntors: o tege mediocră, aplicaită de un grup* de oameni liberi, entuziaşti şi devotaţi profesiunii lor, poate să dea rezultatele cele mai mulţumitoare. Punându-ne întrebarea, dacă în învăţământul primar pentru carese elaboreaiză o nouă lege avem personalul corespunzător pentru punerea ei în aplicare, din răspuns, se poate întrezări cu uşurinţă soarta pe* care o va arvea noua orânduire şcolară. Vom examina deçà, cum a fost înţeleasă problema controlului în Ardeal r îndată după Unire. 2. înainte de Unire, revizorul şcolar (inspectorul şcolar judeţean) era o autoritate plină de prestigiu. Consiliul Dirigent, pătruns de importanţa acestor organe, a numit în anul ca: revizori şcolari, pe cei mai

15 Iluminaţi dascăli din învăţământul primar. In fruntea câtorva judeţe, au fost numite persoane cu titluri academice: doctori în.filosofie, drept sau teologie. (Toţi au servit la începutul carierii lor cai 'învăţători.) Dl. Profesor Dr. 0. Ghibu, secretarul general al Resortului de instrucţie, adânc cunoscător al şcolii confesionale, dar mai ales al oamenilor, cari erau puşi să activeze în fruntea mstituţiunilor noastre de cultură, cu mână sigură şi neinfluenţat de nici o contingenţă, a ştiut să recruteze o seamă de oameni, cari şi astăzi după 15 ani - fac podoaba învăţământului nositru public. Cu ei s "a putut face faţă marilor probleme de organizaţie şcolară la noi în Ardeal. Chemaţi la cursuri de perfecţionare, organizate de către Dl 0. Ghibu pe lângă Universitatea din Cluj, revizorii şcolari, în scurtă vreme s'au familiarizai; cu toate chestiunile şcolare reclamate de noile împrejurări de vieaţă laie poporului nostru îşi punând la temelia acţiunilor lor credinţa, răbdarea şi entuziasmul, au putut întruchipa o nouă ordine administrativă în vieaţa şcolii noastre, desorganimtă de războiu şi revoluţie. 3. Dacă s'a putut erek' un învăţământ românesc, dacă acestui învăţământ i s'a dat posibilitatea de-a activa în sens naţional, iar membrilor corpului didactic de-a avea un crez etic şi profesional şi de-a fi animaţi de spiritul de solidaritate în toate împrejurările vieţii; toate acestea se datoresc, în cea mai mare parte, personalului de control din învăţământul primar şi conducerii iscusite pe care a uvut-o acest personal. Repararea şcolilor deteriorate de războiu şi revoluţie, statificarea şcolilor confesionale, oreiarea comitetelor şcolare, înzestrarea şcolilor cu biblioteci şi material didactic, fundarea revistelor şi buletinelor judeţene, initiarea manei mişcări pentru noile construcţii şcolare, înjghebarea cercurilor culturale şi a atelierelor, au fost tot atâtea etape de organizare şcolară, de unde nu poate fi desprinsă persoana revizorului şcolar. Marile conigjrese dăscăleşti din Ardeal, unde s'ani desbătuit atâtea chestiuni importante pentru rosturile noastre scolaire şi pentru revendicările fie morale sau materiale ale corpului dăscălesc s'au sprijinit totdeauna pe membri din corpul de control al învăţământului. Ei au contribuit în mare măsură la întocmirea programelor, la redactarea rezoluţiunilor, iair în calitate de conferenţiari, au ştiut să trateze acele chestiuni, care aveau o importantă capitală pentru prestigiul profesional al corpului dăscălesc, cât şi pentru culturalizarea maisselor. Corpul personalului de control a fost osatura pe care^s'au ^brodat programe, s'au stimulat iniţiative şi s'au închegat rândurile învăţătorilor în marea asociaţie de astăzi. _ Diriguitorul spiritual al acestui mănunchiu de oameni, Dl Dr. 0. Ohibu, poate fi imulţumit de acest capital de muncă pozitivă, realizat în "timp relativ scurt şi cu mijloace imateriale restrânse, ^Căci mănunchiul acesta de oameni a înscris cea- mai frumoasă pagină culturală în istoria învăţământului public din Ardeal, asupra căreia Ta stărui îndelung privirea scrutătoare a. monografului de mâine. 4. Cum se recrutează personalul de control astăzi? Sistemul se cam -cunoaşte de toată lumea. Episodul, pe care-1 voiu povesti, ilustrează admirabil praotk-ai administrativă-şeolairă de astăzi. Lumea dăscălească îşi aminteşte de-o notiţă scurtă, publicată mai anii trecuţi, în toate ziarele din ţară: Ministerul Instrucţiunii nu ştie câţi in-

16 Bpectori are" O notiţă curioasă, care stârnea haaul cetitorilor. Se spunea, în această notiţă, că Ministerul, la rugarea Consiliului Inspectorilor Generali, de a-i comunica într'un tablou, numele, situaţia şi reşedinţa tuturor inspectorilor primari din întreaga ţară, a răspuns, că nu e în situaţia de-a putea satisface cererea, deoarece Ministerul nu cunoaşte nici numărul, necum situaţia şi reşedinţa acestor inspectori. Sau alt episod. -învăţătorii normalişti, cari au rămas* fără posturi de ani încoace, s'au organizat în asociaiţiuni pe judeţe, au -ţinut congrese şi-au încercat să stârnească interesul societăţii pentru o categorie gcreu în- - cercată de profesionişti, pregătită penltru combaterea analfabetismului în - ani lungi de şcolaritate cei mai mulţi dintre ei crescuţi chiar pe spesele - statului, iar astăzi lăsaţi în voia sorţii pe la casele părinţilor lor. Era vorba să se adune chiar într'un congres general la Bucureşti,^ lucru, ce nu li s'a încuviinţat, Preşedintele lor, într'o scrisoare publicată în toate ziarele, se mira de această măsură abuzivă a organelor administrative, şi spunea, că mişcarea lor nu are nimica subversiv. La congresele judeţene py cari le-au ţinut, au participat întotdeauna şi inspectorii şi revizorii regimului reţineţi bine ai regimului, cari s'au putut convinge că mişcarea iniţiată este de ordin strict profesional. Prin urmare, se vede uşor, cum învăţătorii tineri, de-abaa ieşiţi d«pe băncile şcolii, îşi dau seama, că personalul de control este înfeodat în politica de partid, că vin şi pleacă cu partidul şi că se pot asemăna cu dunele mişcătoare de nisip, cari se schimbă după capriciul vântului, pe întinderea fără margini a pustiului. Şi nimeni nu se întreabă de unde au venit, cine i-au adus, iar numele ior. de cele mai multe ori nu se mai găsesc nici măcar în arhivele Mimislerului. Se poate vedea deci criteriul de astăzi al recrutării şi al selecţiei personalului de control. Câteva date ne pot edifica' pe deplin! Vom lua un număr limitat de judeţe, unde personalul de control, numit pe timpul Resortului de instrucţie, a fost transferat sau pensionat, arătând câţi revizori şcolari s'au perindat, Iată bunăoară la Someş: 1. I. Gâlea, 2. I. Ciupe, 3. I. Moldovan, 4. N. Nistor, 5. I. Moldovan, 6, V. Bumbu, 7. I. Moldovan 8 I. Ciupe, 9. N. Pintea. La Târnava-Mare: 1. A. Popa, 2. D. Bedeleanra, 3. Gh. Fleşariu, 4. '- Serbam Şerban, 5. P. Dan, 6. Gh. Fleşariu, 7. I. Luchian, 8. Tr. Peţanca, S. Ş. Şerban. La Târnava-Mică: 1. P. Giura, 2. I. Stoia, 3. N. Margineanu 4. L Maior, 5. I. Moldovanu, 6. A. Floaişiu, 7. I. Beian, 8. A. Pora, 9. I 'Moldovan, 10. I. Beian. La Turda: 1. Tr. Roşu, 2. T. Oţel, 3. N. Nistor. 4. P. Cismaş 5 Şt Gligor, 6. V. Roşea, 7. N. Nistor, 8. Şt. Gligor. Socotiţi acuma cam câte guverne s'au perindat la cârma ţării, delà Unire-încoace, si aveţi imediat deslegarea problemei. Gândiţi-vă însă şi la biata şcoala, care încearcă în fiecare an o experienţă nouă, la diletantismul acestor organe de supraveghiere, aservite numai politicianismului şi veţi înţelege de ce şcoala primara a ajuns o biată cenuşotcă, lipsită de suflet învrăjbită cu satul şi uitată de toată lumea, iar învăţătorul un oficiant oare lucrează după orar, programă şi regulament, clar nu radiază în jurul 15

17 lui acea lumină care ar trebui să învioreze un sat întreg şi să-1 ducă cu. vrednicie din izbândă în izbândă culturală. Realizările vechiului personal de control din Ardeal, de care am pomenit, se irosesc astăzi sub mâna unor secături entuziaste" cocoţate în. funcţii importante de control şi sprijinite de cluburile politice, cari s'au. ßabstituit Departamentului Instrucţiunii şi Culturii poporului. Această abdicare a Ministerului delà adevăratul său rol de supraveghere, îndrumareşi control şcolar, a fost arătată în repeţite rânduri, de toţi oamenii de şcoală^ Dl D. Toni, preşedintele Asociaţiei învăţătorilor din ţară afirmă: Ministerul Instrucţiunii? Un mare oficiu birocratic. Nici un studiu serios de reformă şi moire nu-l preocupă, nici o călăuzire \şi nici un îndemn către o muncă sistemaiică şi însufleţită nu porneşte delà dânsul către oştirea luptătoare a şcolii". Si mai departe: Va trebui să înţeleagă organul suprem de conducereal şcolii, că nu mai poate fi cum este acum un oficiu de înregistrare şi de rezolvire a diferitelor cereri şi adrese, un oficiu de poliţie şcolară şi mai ales un oficiu al politicii de partid". Iar Dl Profesor I. Nisipeanu e şi mai crud în aprecierile sale: Din pricina corjingenţelor politicianiste zice Dsa şcoala românească cr ajuns pe de-o-parte să fie numai un câmp de experienţe pentru vanitatea reformatoare a miniştrilor, pe de altă parte jucăria favoritismelor politice.. Ministerul Instrucţiunii n devenit în ultimii ani un vast birou de plassare al clientelei de club. La club se fac numirile comisiilor de bacalaureat, la, club se hotărăsc numirile de suplinitori, delaişerile, tot acolo se promovează fidelii agenţi electorali în ranguri administrative şi de control şcolar. Clubul e adevăratul minister al şcolilor, iar Ministerul o anexă a clubului". De asemenea Dl Prof. Radu Petre delà Piteşti, vorbind de politicianizatrea examenelor de înaintare, ţinute în iarna anului acestuia, spune, că. numai puţin mai trebuia, ca să treacă, la aceste examene, mai mulţi candidaţi decât se prezentaseră"'. Iată cum s'a ruinat întreg sufletul şcolii. Politica, care a infectait intregorganistmul nostru de stat, a reuşit să tocească tuturor instituţiunilor simţul de responsabilitate socială. Chiar la Ministerul Instrucţiunii, posturilede subdirectori sunt prin excelenţă posturi politice. După pensionarea Dlui Gh. Cherem, sunt numai 3 { ani de atuncia, au fost numiţi subdirectori, nu mai puţin de 8 9.persoane. Prin urmare 2 sau 3 în fiecare an! Ce unitate poate avea instituţia în astfel de împrejurări? E ca un organism cuprins de tuse convulsivă. Legea de organizare a Ministerului de Instrucţie, în 3 ani, s'a schimbat de trei ori! 3. Rezultă, până la evidenţă, că întremarea şcolii nu se poate face cu: elemente de umplutură, ca elanul şi însufleţirea, atât de necesare şcolii româneşti astăzi, nu pot porni dintr'o oficină politică nici dintr'un dumping rău înţeles al legilor. Corpul de control al învăţământului primar, ca săpoată exercita >o acţiune de purificare asupra corpului învăţătoresc, e necesar să fie el însuşi un corp select şi desprins cu desăvârşire din angrenajul cluburilor politice. învăţătorii şi supraveghetorii lor reprezintă elementul dinamic fără de care nu se poate concepe însănătoşirea învăţământului nostru public. Aplicarea noii legi de organizare a învăţământului primar, denaseme-

18 nea cade în competinţa corpului de control. Cum va fi el, aşa va fi legea,. Şi-am arătat, cu dovezi cari nu pot fi răsturnate de nimenea, cum^ se face recrutarea şi selecţia acestor supraveghetori şi îndrumători ai învăţământului. Se pot deci face prognosticuri sigure asupra trăiniciei legii celei noi, care se găseşte în stare de proect, în cartoanele Ministerului. Iată de ce, scriind aceste rânduri, m'am gândit la vechiul Resort al instrucţiunii şi la conducătorul său, Dl 0. Ghibu, caire pentru întâia oară în ţara noastră şi în special în Ardeal* a reuşit să creieze o ordine morală în învăţământul nostru public. Acestui educator îi aduc omagiul acesta modest de recunoştinţă, cu prilejul împlinirii vârstei de 50 de ani, jumătate puşi în serviciul şcolii româneşti de toate gradele mai înitâiu în Ardealul subjugat iar după Unire, în slujba ţării întregite până în Basarabia îndepărtată. Turda, Septemvrie NICOLAE NISTOR LUCRĂRILE B-LUI PROF. Qt GHIBU 1. Limba nouilor cărţi bisericeşti. Sibiiu călătorie prin Alsacia Lorena. Ţara şi şcoaiele ei. Buc (fără nume), Catalogul cărţilor pedagogice româneşti al librăriei Diecesane. ßibiiu Der moderne Ultraquismus... Langensalza Ziaristica bis&ricească la Români. Sdbiiu Câteva probleme ale şcoalei româneşti din Ardeal. Iaşi Cercetări privitoare la situaţia învăţământului nostru primar şi la educaţia populară. Sibiiu Despre educaţie. Sibiiu Chestiuni şi probleme şcolare. (Luceafărul XI 1912 pg. 28). 10. Activitatea extra-şcolară. (Luceafărul XI 1912 pg. 97). 11. (fără nume). Cum s'ar putea asigura viitorid şcoalelor româneşti din Ungaria. Arad Invătătorimea română din Sălaj. Sibiu (Dr. Micu) Situaţia învăţământului în comitatul Hunedoara 4rad Anuar pedagogic (1913). Sibiu Chestiunea concentrării profesorilor români sub scutul Asociatiunii. Sibiu Chestiunea manualelor în şcoaiele noastre secundare. Sibiu Az erdélyi főegyházmegyei gör. kel. román tanitoi értekezletek véleményei a magyar nyelvtanítása tárgyában. Sibiu (fără nume). Conferinţele învăţătorilor delà şcoaiele greco-ortod. române Dare de seamă. Sibiu (fără nume), Raport către şedinţa secţiei scol. a Astrei. Sibiu (G. Sima, Scoală românească din Transilvania şi Ungaria. Bucureşti > 22. Viata şi organizaţia bisericească şi şcolară, în Transilvania şi Ungaria. Bucureşti 1915.

19 23. învăţământul în Budapesta. Bucureşti Din istoria Literaturii didactice româneşti. (Acad. Rom.) Buc broşuri: Bucoavnele, Abecedarele. Cărţile de citire. 25. Pentru proiecţia copiilor. Buc Scoală românească din Pesta. Buc Şcoalele germane din România. Buc Deşteptarea Moldovenilor de peste Nistru. Chişinău Universitatea din Cluj şi institutele ei de educaţie. Cluj Călătorind prin Basarabia. Chişinău Necesitatea unei revizuiri radicale a situaţiei confesionale în Transilvania. Cluj Catolicismul unguresc în Transilvania şi politica religioasă a statului român. Cluj După cinci uni de la unire. De ce mergem spre dezastru. Două scrisori dlui Goga. Cluj Universitatea românească a Daciei Superioare. Cluj Cum s'a făcut unirea Basarabiei. Sibiu (Bibi. Astra Nr. 9). 36. Infiinfarea patriarhatului românesc (Cluj 1925). 37. In jurul catolicismului şi a unirii bisericilor. (Bibi. Semăiîătorul Nr. 101) Arad Cea dintâiu statistică a învăţământului din România întregită. Cluj (Bibi. Socială şi economică IV). 39. Delà Basarabia rusească la Basarabia românească. Vol. I Cluj N. Iorga ca educator, (f. a. f. 1.) r 41. (fără nume) Pentru şcoala românească din Ardeal. f. a. f Un mvahronism şi o sfidare. Statusul Rom. catolic Ardelean. Studiu istoric-juridic. (Cluj, >

20 DATE PENTRU PSIHOLOGIA ÎNVĂŢĂTORULUI Sistemul educativ al Scoalei active" ; a deplasat, se pare, centrul de greutate al învăţământului delà profesor la.elev.-aceasită deplasare însă nu este de natură să ne facă să credem după cum opineaiză unii că rolul şi inlluenţa educa tor ului ar fi disparente in ansamblul acestui őistem şcolar. Credem cumpatrivă că ceeace s'a sehim iat este numai modul prin care elevii j»ot ajunge la dcmndirea cunoştinţelor i la însuşirea normelor de conduită necesare vieţii; s'a modificat, altiéi zis, metodele de învăţare. In locul expunerilor verbale ex eathedca -ale dascălului îşi a recepţiei pasive a.acestora din partea clasei, s'a substituit efortul şi munca personală a ele-.vilor. In locul altitudinii patsîve şi statice ia vorbei, s'a aşezat dinamismul iviu al faptei. Prin aceasta s'a ajuns la adevăratul sens al procesului de înivătaire care nu e posibil decît prin acliuiue directă şi personală. (Din punct -de vedere ptsubologic s'a săvîrşit aisttiel o profundă şi eficace transformaje: în vreme ce la învăţarea" prin ivorbe, a vechilor sisteme, se făcea uz *i abuz de memorie, în activismul învăţării intră în joc şi participă întreaga individualitaite a elevilor). Această radicală schimbare de concepţie n'a sdruncinat totuşi întru nimic problema voeajţiei, formaţiei şi perâonalitătii educatorului care, pe măsură ce cunoştinţele se acumulează Şi se complică realitatea vieţii sociale, se pune înltr'o formă din ce în ce mai mtegorică. Se cere şi se introduce în toate ţările civilizate şcoala pe măsură", şcoala bazată pe cunoaşterea individualităţii elevilor şi este un amens bine- că se face acest lucru ansă nu s'au accentuat decît prea pu- Vin ia noi cerinţele psihûiizioiogoce ale çuuoiuur ui iu " j. roseuam mijloace şuinţiuce cu un mare inuice oe ceruiiuxuiie yrm cane se pot cunoaşte şi seiecţiona eievu tue loaie cauegoxine, misa nu exista ia noi nici oriemare şi nici selecţie oniiectiivă. pazata pe siaiduirea. apuuittinu proiesionaie, penuru cei oe iormeaaă pe elevi, lata problema miţiaaa pe care voim s'o desilaşurâm în cele ce urinează căci, ûiupa auanca noastră convingere, o şcoală cu admirabile programe de studiu, cu eievi selecţionaşi şi grupaţi în clase omogene (uupă categoria montată) va aa rezultate, nesatisiăcătoare din toate punctele de vedere dacă e servită üe profesori lipsiţi de vocaţia necesară carierei lor şi dacă au un caracter labil şi neior* mat, chiar şi atunci cînd atr poseda, un vast material de cunoştinţe. Fără îndoială că exigenţele societăţii faţă de dascăli nu sint bine lămurite, iar dacă ne gândim că fiecare instituţie socială (biserică, familie, etc.) caută să-şi imprime marca sa distinctivă pe învăţămînt determinîndu-i scopurile ideale, vom întâlni dificultăţi destul de serioase atunci cînd *) In treacăt fie ais, selecţia, făcută prim examenul de capacitate (definitivat, etc.) este ţi imcompletă şi meşitainţifică,, ea echi~ valind cu modul de seiectaonane al elevilor pe bază de cunoştinţe. Nu mai amintim de nenorocitul sistem.al iinterveaitdilor şi părtioirilor care toamsformă examenul într'un oficiu de triere a persoametar în funcţie de diate cu desăvârşire strafes de individualitatea şi aptitudinile lor profesionale. Insă stamliirea cunoştinţelor cuiva tatr'un domeniu oarecare ntt constitue um indiciu sigur, obiectiv şi psihologic al.caracterului, aptitudinilor sau personalităţii cuiva: e un adevăr ce nu se poate sdruncina.

21 este vorba să se stabilească însuşirile psihofiziologice ale educatorului, însuşiri care pot varia după rolul care se atribue acestuia în sinul comunităţii. Există de asemenea un confliot reciproc între idáversele materii de învăţământ a căror reprezentanţi, orbiţi de propria lor fonmalţie, caută, Ia elaborarea programelor, să-şi impună vederile proprii şi să creeze din obiectul lor special axa întregului învăţămînt, umnd, bine înţeles, faptul fundamental că unul din dezideratele esenţiale ale educaţiei este armonizairea şi integrarea tuturor cunoştinţelor într'o unitate viabilă care să poată servi vieţii. In sistemele pedagogice se obişnueşte să se facă o distincţie între educaţie şi instrucţie. Oea dintâi are de scop să prepare pentru viaiţă, desvoltînd toate posibilităţile înăscute ale celor tineri până la/ limitele superioare posibile printr'o creştere organică şi armonică care sfârşeşte cu dobîndirea caracterului şi personalităţii. In acesit proces éaotortii afectivi şi voluntari au rolul precumpănitor. Instrucţia., de altă parte, se reduce la transmiterea eunoşitifnfteîqr, la dezvoltarea aptitudinilor şi dexterităţilor, făcând apel mai mutt la latura intelectuală a individualităţii. Instrucţia fără educaţie este tot aşa de incompletă şi insuficientă ca /şi educaţia fără instrucţie. laisă valoarea u- mană şi socială a cuiva nu se măsoară după cantitatea cunoştinţelor ci după gradul şi imăritmea unităţii armonice a acestora; în caracter şi personalitate. Gunoştitaţele singure unitaterakzeazä individualitiaitea îşi minează psihicul individual atunci cînd paralei cu dobîndirea lor nu s'ai efectuaţi şi procesul de formare prin unificare şi integrare al caracterului. E o idee oare se înitîlneiste la toţi ei ce au avut o înţelegere deplină a adevăratei scoale. De altminteri această separaţie dintre instrucţie şi educaţie este mai mult de natură teoretică căci în realitate se încearcă întotdeauna ca prin transmiterea cuno şitinţelor să se desvolte şi aspectele caracterului, fiecare obiect de învă ţămînt avînd şi o anumită valoare: educativă. Din acest motiv, în şcoala existentă; instruotorul e în acelaşi timp şi educator. Dar prin conssăderaiţiunile mai_ amănunţite asupra naturii instrucţiei;, şi educaitiei şi a miorilor ideale car» trebue să 'diirijeae procesul educativ am ieşi din ihoţarul scopului nostru. aceea ne limităm Iţa fixarea, De succintă a calităţilor psibo'fiziolqgice care trebue să stea la baza vocaţiei dăscftfeş*i s. sau care formează ceeaiee am putea numii cu un termen tehnic aptitudinea şi capacitatea didaoucă. Gare sínt însuşirile psihafizàologice ~- ca,xe îndreptăţesc pe cineva să îmbrăţişeze cariera dăscălească avînd şii şansa de a satisface cu succes cerinţele sale profesionale? Iată problema, care ne transportă din domeniul cunoştinţelor speciale în cel al dispozi- - Íiilor şi aptfituidinilor individuale native. Răspunsul îl gfăsim într'o seamă d% lucrări întreprinse în această direcţie* de către: G. Kersefomst&imr, M. F. Voàgïëné&r, M. Buhinstem, efe., asupra cărora se găsesc date şi rezumate presţioase Bniír'o seriére ini portantă a Fr. ^Batmafârfen 1 ). întrucât expunerea amajatieă a fiecărui autor în parte ar pretinde muncă de sinteză, vom simplifica lucrul dând î&ai jos -=-r. aproaşpe. în ira- - ducere sniumai œrinfel şi psihice necesare învăjmoruluk fisiologiee fixate pe baza) întregirii sáudiikjar pedagogice germane referitoare Ia această chestiune şi expuse într'o mare lucra» 1 ) cf. Fr. Baum g arien: Die Berufseig nurngspräfungeii. Berlin. 0MenBetirg. 192& _ P ;

22 re ide sinteză asupra profesiunilor 1 ) la care au colaborat oamieni cu o autoritate ştiinţifică nediseutatoilă. (Fără în" doială că aceste însuşiri nu se opun -celor ce se pretind profesorilor de li- iee si şcoli superioaire însă de astă- *dată ne mărginim numai la învăţător, la ceeace Genmanii cuprind sub 'termenul de VolksechuUehrer"). 1. însuşiri fiziologice şi psihice prelinse învăţătorului: Rezistenţă (puternică corporală, dibăcie.şi frăgezime. Capacitate vizuală bună ţochelarii nu împiedecă),, auz normal, siisitem nervos şi organ vocal sănătos. Lărgime,şi mobilitate psihică. Simţ social, în special dragoste 'pentru tineretul ia ţară, legat de voinţa hotărîtă de a-1 educa şi forma. Instructorul de şi educatoîrul trebue să formeze o unitate strînsă şi -naturală între omul teoretic şi -social: înclinare spre formarea practic- (proprie) -ştiinţifică multilaterală unită cu devota-,îtteo,tui faţă de copil. Cu deosebire, o a- că pentru însuşirile şi valoarea & psihicului copiator şi tinerilor. specială =dtocă înţelegere psihologică şi pedagogi- Statornicia caracterului. Obiectivitate. Dreptate severă; hotărîre «Iară ide a fonma din fiecare.copil, potrivit puterilor sale, un om valoros. Capacitate de observare bună, capacitate de, simpatie (emipatie, Einiühlung"); putinţa de a exprima gândirea şi voinţa olar, stăruitor Prezenţă de spirit. Menţinerea şi popular. continuă a ordinai fără fricţiuni sau conflicte, reclamă o energie psihică considerabilă. Răbdare (la.lucrărdile mici, anevoioase şi sărace în rezultate), apoi multă faţă de profesiune. iubire Directiva psihică de bază: afirmativă în fata vieţii, veselă, încîntată de faptă, moraliceşte limpede. *) Handbuch der Berufe: Teil II Akademische Berufe. Kommissionsverlag. Quelle & Meyer. Leipzig pag însuşiri psihice pretinse în moi deosebit: Memorie întinsă şi multilateraîă. Putinţă specială de a observa şi distinge particularităţile personale iáié elevilor (şi anomaliile) şi,a experienţelor fiecăruia. Putinţa de a diagnostica personalitatea" (Kerschenisteiner)..Dotaţie artistică (muzicală, ritmică, de exprimiare verbală, la desen). Plăcere faţă de.creaţiile autonome. Dotaţie tehnică. Putinţa de a se încălzi" şi entuziasma pe eine şti pe alţii în faţa binelui şi frumosului. Gapaoitate specială de a. transmite valorile, transformând forma şi conţinutul lor în aşa fel încît să fie accesibile copilului. Siguranţă şi plastică în expresia verbală. Putinţa naturală de a influenta pe copii şi prin mijloace extra-verbale (ţinută, privire, mimică). Prezentare simplă şi degajată. Dispoziţie afectivă plină de umor care.acoperă neajunsurile şi lipsurile cu o critică binevoitoare, lipsită de dispreţ. Persistenţă pronunţată.şa avânt plan de supleţă. Tinereţe până ia bătrâneţe. Răbdare plină de abnegaţie. Generozitate. Spirit vioiu şi născoeitor mai ales în desluşirea (lămurirea) celor slabi. Putinţa de a-işi ascunde influenţa sa atunci când copilul izolat sau clasa prin proprie activitate ajunge la acelaşi scop (dorirt). Profundă intimitate în raporturile sociale şi economice şi.cu particularităţile psihice ale tuturor straturilor şi formelor sociale ale poporului. Putinţa de a acţiona in educaţie împreună cu casa părintească (în speciali cu mamele); iujbire de ţara şi natură. Simţ pentru morala poporului. Respect şi simţire adâncă religioasă. Sentiment, viu al responsabilităţii faţă do creşterea timerimei ta morala şi ordinea 9tatului. Tendinţa -de a îngriji ea tineretul diverselor pături ale poporului să-şi menţină legătura ou întreaga comunitate. Muncă energică pentruca deasupra antagonismelor existente în naţiune (aci e vorba de naţiunea germană însă principiul general ni-se poate aplica foarte

23 bine şi nouă) să încălzească" şi să întărească sentimentul oanuinităţia (prin forţele unificatoare ale sângelui, culturii, muncii, spaţiului fcibii, biologic, istoriei şi soartei comune) şi să fortifice acele tendinţe care sînt potrivite să conducă la crearea comunităţii organiice a naţiunii prin unificarea tuturor profesiunilor şi straturilor sociale într'un itot puternic al statului cane va fi îmiaadrait apoi ansamblul omenirii, înclinarea de ia servi, peste şcoală, cultura patriei îşi poporului. Activitatea educativă în popor in afară de şcoală. 3. însuşiri psihice şi fiziologice care împiedecă şi exclud delà profesiunea învăţătorească: Epilepsie, isterie, dispoziţii sexuale psiho-patologice, lipsuri ireparabile ale aparatuluii vocal, tuberculoză, durera, icronioe de gît, îngustime şi iniobilliiitate spirituală. Dactrinarism. Neputinţa de a elimina legăiturile strimte cu un partid politic sau cu o clică în anturajul copiator şi părinţilor acestora. Răceală afectivă. Aversimie faţă de tineret, excitabilitate deosebită, pesimism bolnăvicios. ta Fire timidă. Atitudinea de etalare a "superiorităţii fizice şi psihice a adultului faţă de copil. Supra sau subvaloritficaire accentuată a importanţei activităţii desfăşurate învăţător. 4. însuşiri neutre, care mi exclud: Lipsa unui ocna, uşoară surzenie, pierderea unui picior sau mină, peste tot infirmităţi corporale singuratice care îl fac incapabil pentru un exerciţiu normal al corpului. Incapacitate muzicală. Dotaţi/e originală şi unilaterală (înclinare superioară pentru domenii ştiinţifice, artistice sau tehnice). * * * Intrueît însulşirile enumerate la punctul 4 nu exclud dar nici nu îndreptăţesc direct pe cineva să îmbră de ţişeze cariera dăscălească şi întrueît ele formează lipsuri destul de pronunţate se pot încadra în categoria acelor însuşiri care împiedecă satisfacerea exigenţelor profesionale ale învăţătorului. Neîndoios că în enumerarea acestor însuşiri nu s'a ţinut seamă de o strictă ondine psihologică, mişirarea în acest caz air fi trebuit săi distingă între însuşirile intelectuale^ emotiv-active şi de caracter. Totuşi: ele sînt în măsură să ne dea o icoană clară asupra complexului de însuşiri ce stau la baza vocaţiei învăţătoreşti. Rezumând, învăţătorul trebue să poseadă un tip de individualitate socială (Kerschensteiner) cu adânci rădăcini sufleteşti în societatea şi naţia din care face parte, ou o consonanţă 1 internă pronunţată iată de imediul extern şi faţă de psihicul copiilor; ca*-- racter statornic, integru, răbdător, cu, o tonalitate afectivă şi temperamentală plină de voioşie şi de bucurie de* viaiţă; simţ de responsabilitate şi apreciere adecuată a rolului său faţă denaţiune; voinţă hotărâtă în formarea tineretului, dragoste faţă de şcoală şi copii, etc.; pe scurt, o robusteţă fiziologică şi psihică. Privind mai de aproape aceste însuşiri, constatăm că ele nu se pot creia prin experienţa personală a/ cuivai ci reprezintă o desvoltaire, în annualité direcţii, a potenţialităţilor native. Atitudinea pesimistă ëau optimistă faţă de lume şi viaţă de ex., air rădăcini puternice în constituţia bk>logică o indivizilor şi, din această cauză, încercarea.de a converti" pe un pesimist la optimism, rămâne infructuoasă. Fiecare din însuşirile de mai sus, care formează componentele individualităţii (sau, daca nu e prea pretenţios) a personalităţii dascălului, au motivări profunde în legătură cu rolul pe care acesta îl îndeplineşte. Men~~ ţionăm câteva. Şcoala, oare are meni-

24 rea să integreze pe copii în viaţa naţiunii, nu va putea răspunde cnemării sale, dacă e slujită die dascăli în conflict cu societatea, desintegraţi de mediul lor social, în perpetuu conflict cu ei înşişi, şi lipsiţi de linii conducătoare în viaţă. Aceştia vor căuta să-si compenseze insuccesele din viaţa socială cu atitudini dictatoriale în clasă. O vorbă plină de spirit spune: cine ştie oeiva o şi face, cine nu ştie, învaţă (pe altul)". După cum observă şi Fr. Baumagafften, cei ce nu re" uşesc în viaţă se ataşează catedrei" nu din nevoia de a formai pe copii ci pentru a-şi masca insuficienţele. Prin aceasta legătura simpatetică dintre dascăli şi elevi este distrusă. Dar bucuria de viaţă, voioşia, umorul ca notă fundamentală a vieţii, care treime să anime spiritualitatea dascălului, isvorăşte dintr'un fel de simpatie imanentă care prinde pulsul vieţii în cei mici ca şi în cei mari". Ca urmare, toţi cei nemulţumiţi, toţi cei în conflict ou mediul îşi cu ei înşişi, fac o profundă şi condamnabilă greşeală laitunci când sie îndreaptă spre cariera dăscălească. Psihanaliştii, la rîndnl lor, acc«ntueaiză faptul că educatorii trebue să fie lipsiţi 'de complexe", de acele depozite psihice ale nesatisfacţiilor, aşezate în inconştient, ce pot da naştere la atitudini sadice sau chiar la. perversiuni extrem de dăunătoare. Mai amintim că M. Rubinstein, un. educator rue, pune ma,re preţ pe buna stare fizică a dascălului pentru a-1 feri aisitfel de compătimire sau zeflemea din partea elevilor. Riîndurile ce au- premers n'au pretenţia de a fi dat rezoluţii definitive,; ci nuimlai de a fi înfăţişat o problemă de reală şi capitală importanţă pentru şcoala şi învăţământul nostru, care trebue curăţit de toate păcatele do care sufere. 1 ) DR. DIMITRIE TODORAN 1 ) Acest articol şi-ar atinge pe deplin scopul dacă învăţătorii, în mâna cărora cade, şinar da osteneala să facă un mic efort de auto-analiză şi observaţie, indiclndu-ine pè scurt (prtntr'o notă trimisă la redacţia acestei reviisrte) însuşirile psihic oare cred că-i ajută mai mult là îndeplinirea niiisifunei lor în învăţământ ca şi acelea pe care le cred dăunătoare unui bun învăţător. Bine'Dtefes că pentru a- ceasta se va face apel numai la observarea experienţei lor directe şi personale. Iar ipeintruca sinceritatea răspunsurilor să nu fie ştirbită, ele vor fi anonime. Singurul lucru ce se cere celor răspunde este obiectivitatea. te vor ÎNVĂŢĂTORUL EXPLORATOR de G. LOMBARDO-RADICE Astfel de amintiri şi idei 1 ) se deşteptau în mintea mea, când, cu un respect religios, culegeam şi orânduiam în lucrarea mea Arhivio didamico, schemele activităţii lui Crislofor Negri, de acum câţiva ani, la Lugano. Cristofor Negri, în calitate de învăţător primar, dacă şi numai în linii *) Vezi articolul învăţătorul explorator, din rev. Satul şi Şcoala" anul II. Nr. 9. generale, a dat totuşi cea mai mar şi mai sugestivă concretizare ideii centrelor de interes" a lui Decroly, combinată cu cealaltă idee a explorărilor directe". El avea genialitatea explorărilor didactice. Explora, şi singur, lucrurile cunoscute, vecine, foarte bogate în secrete deşi nebăgate în seiamă de alţii; explora şi cu elevii. El îşi lărgise atât de mult muzeul

25 său şcolar, încât cuprindea... toata viaţa oraşului şi a, împrejurimilor lui. Pentru dânsul sala de clasă era întregul Lugano, întreg organismul so_ ciaî, administrativ şi economic al Lug&no-u'lui: asistenßi şi ajutoairele didactice, toţi luganesii cu cari conspirase el pentru instruirea copiilor săi. Această didactică descoperită" ( trovaiba didaitica") foarte simpatică, de a vfeita şi a studia un oficiu telegraf o- posrtal, examinând toate serviciile şi toate uneltele; gara de oale ferată, luând totul în deaproape cercetare, sub conducerea personalului tehnic delà şefe! gării până la fochist, observând totul, delà maşină până la locul piet*ei, stabilimentul de piscicultura învâţâmd viaţa apelor, cauzele despopulării, mijloacele de a o repopula, metodele de pescuit; toate fabricile şi atelierele mai interesante ale oraşului; y câmpia, pădurea... Uneori explorarea are de obiect cefe mai apropiate lucruri, spre pildă, subteranul clădirii şcolare, unde maestrul fochist delà calorifere agunge să-i fie învăţător' ajutor şi centrul de interes încălzitul modern"; sau, şi mai apropiate, de exemplu, curtea şcoalei, care oferă ţmaterie pentru poeme şi pentru istorie, poema unui fir de fasole, din punobul de vedere al puterii de coriser" vare a sămânţei, a virtuţii germinative, al experimentărilor asupra respiraţiunii plantei, dealungul alitor multiple observaţiuni şi probe, asupra deschiderii sămânţei, asupra direcţiei rădăcinilor, asupra oxigenării lor, asupra respirării plantei, asupra orientării urcării plantei... o lume de minuni şi de mistere nebănuite de eonii şi verificate, reproduse de ei apoi cu bucurie acasă şi la şcoală. Cine va citi paginile lui Negri şi a continuatorilor lui, va vedea îndată cum aceste rapsodii didactice constitue, în ciuda oricărei răutăcioase închipuiri a pedanţilor cari ţin atât la sistem şi consideră pierdere de timp orice vagabondaj de explorare, o adevărată şi complectă foarte fericită sistemă de cultivare, cât se poate de organicistă, care e implicită dar care în" cetul ou încetul devine explicită, pe măsură ce învăţătorul va stimula şi încopcia cât mai strâns observaţiuni şi experienţe în jurul suèiectelor ocazionale. Sunt perspective în miniatură de ştiinţă agricolă, făcută de copii la faţa locului; culeasă din lucrările şi din cuvintele agricultorilor; gustată odată cu bucuria asocierii la munca lor: A- nalizată.cu învăţătorul, care ridică clasa la consideraţii ştiinţifice, desvoltată încet încet cu lecţii; împreunată cu exerciţii libere sau desprinse in ori ce chip (chiar eugeraite de învăţător) în compuneri sincere, în desene, în contabilitate; luminate gentil de surâsul unor poezioare cari au legătură cu lucrurile observate, de faraaecul care însoţeşte sfintele acţiuni ale muncii şi frumuseţile naturii. Din orice explorare se nasc o serie foarte bogată de conversaţii. Sunt micile perspective ale iştimţii economice, câştigată exaaninând în a- şpectele lor particulare işd în legăiuirile reciproce toate lucrările productive ale locului, ale câmpiei şi ale industriei: delà atelierul de tâmplărie la cele metalurgice ale industriei electrice. Negri ştia foarte bine că bucuriei de a trăi, care distinge copilăria de cele trei etăţi, partea cea mai însemnată este bucuria de a progresa; cu toate a<cestea nu era. un învăţător fragmentar, nici chiar atunci când culegea a- spectele fragmentare ale vieţii în lecţiunile sale; şi din orice lecţiune de explorare arunca, în toate direcţiunile, firele de asociere. Construia. Asvea de faţă o programă organică, fie că se o- pria între culegători ca să observe culesul strugurilor, fie că se urca, cu copiii săi pe schelele unei oase în con-

26 âţnuoţie, sau că retrăia magicul vis al istoriei şi preistoriei ticinese, vizitând locurile cele ratai adaptate reevocărilox ^ au că se juca cu elevii lui de-a omul preistoric" descoperiţii focul îşi aiprinzând câte o vâlvătae în câte o peşteră, inventând fabricarea pâinii şi coacerea ei între pietre înroşite în foc. învăţătorul care va ceti lucrarea -TOea Arhivio didailico, poate foarte nine să prindă gustul de a încerca, cu programa > oficială în mână, că în a- ceste (rapsodii şi în aceste vagabondagii didactice ale sărmanului, bunului şi -Tnarelui Negjri se poate găsi toteeeaee cer programele, în plus chiar, că totul naşte, se dezvoltă şi se organizează de la sine, în timp ce în carte şi în programă totul este pus în ordinea tratării, care trebue urmată mot-a-mot, ea- ;pitdl de capitol, ceea ce ne dă nişte papagali frumoşi şi nimic altceva. învăţătorul explorator nu are nevœ de preliminare, de pairagraifi şi de scheme clasificatoare. Trage totuldin tot, şi suprimă orice distincţie artificială-nu muanai de paragrafe ci şi de materii şi de orare. El aire cicluri de lucru, nu capitole şi paragrafe şi materii. Iată, pădurea Yiganello, delà poalele muntelui Monte Bre, este tema. wrui ciclu: 1. Educaţie fizică: plimbarea, 2. Observaţiuni asupra locului, întâlniri (bătrâma gârbovită, istoria vieţii ei, povestită copiilor de ea însăşi, o- cupaţiunea ei de săracă, dar nu de cerşetoare) iată o materie vie pentru -exerciţii de compunere. 3. 'Nomenclatură: toate familiile de -cuvinte arătând lucrurile observate, 4. Leduri: pasagii din text saw culese de învăţător, potrivite lucrurilor văzute şi studiate. 5. Dictări, recitări etc. 6. Desene libere (frunze, muguri, ramuri, copaci, pădure, femeia cu coşul pe spate, prăjitorul de castane...) 7. Educaţia economică şi contabilitate... Şi aş putea continua până la jocwri şi ghicitori. Urice explorare este o ţâşnire de bucurie, nesecat de bogată în noţiuni, observaţiuni şi exerciţii. Ciclul didaétic determinat de o explorare, are toate farmecele lucrului vesel în comun şi al lucrului individual creator: este continuitatea de interes şi asaltarea temei din toate laturile, dar nu este oboseala beţiei de cuvinte din textul manualelor: este varietatea de probleme, cari toate contribue în emulaţie: este multiplicitatea aplicărilor şi a exerciţiilor active. Este viaţă şi cu toate acestea este (şcoala adevărată. Copilul rămâne copil chiar de ar da pe savantul în miniatură ; învăţătorul rămâne învăţător chiar şi atunci dacă alături de şcolarii săi face pe copilul, pentrucă şi el cercetează, descopere, învaţă cu aceeaşi naivitate proprie copiilor. Gând ciclul- s'a epuizat, interesul cade delà sine şi atunci se poaite trece la altul. Atunci elevul câştigă ceeace Povegliano-Lorenzetio o altă învăţătoare exploratoare, moartă şi ea în tinereţe numea senzul stăpânirii' 1. Argumentele, dovezile vin delà sine cu luna, sărbătorile, fenomenele meteorologice, aniversările istorice, excursiile şi vizitele făcute, şi noi le tratăm pe toate laturile (limbă, istorie, noţiuni diferite, lecturi, recitări, desene) până ce nu le simţim în stăpânire... Stăpânirea nu este oboseală, ci este atingerea momentului când atenţiunea se îndreaptă spontan la altceva. A trăi şi a se simţi întotdeauna stăpâni şi copiii o învaţă*). Povegliano-Lorenzetto ducea spiritul explorărilor?n sala de învăţământ, *) învăţătoarea Povegliano Lorenzetto a propus în şcoala din strada Puglieu, din Roma. Asupra ei vezi A. Ferri&re, La liberté de 1 enfant a Veeole active. Bruxelles. Lam.er.tin, 60 rue Coudemberg, fr. 15. Nota autorului.).

27 în studiul ordinar, chiar şi în temele care prin ele însăşi nu recereau mobilizarea picioruşelor, deci excursiile. De exemplu, tema ceasornicul" pe care această învăţătoare sfântă o desfăşura măgarii ic într'un ciclu de activitate care dura luni, cu uşoare atingeri la 1 clapele caire erau pentru ea membrii clasei ei, şi unde fiecare elevă era un sunet care nu se putea confunda cu alte cântece: Pendulul, Orologiul lui Bebe; desene: un ceasornic, turn cu ceasornic...; conversaţii: orarul şcoalei, orarul trenurilor, orientarea după orarul oficial al căilor ferate, călătorii imaginare şi călătorii reale; lecturi : Orologiul Maurilor" la Veneţia, orologiul lui Beznigio delà Malat, orologiul din nuvela Rosseger; vizite; meridianul vilei Borghese; calcule; distanţe exprimate în ore, cu exerciţii pe harta topografică: limbă: mici descoperiri etimologice: jocuri: dansul orelor", ghicitori... Exerciţii de viaţă practică şi de igienă. După cum ştiu eu, în literatura noastră didactică nimeni n'a adus o lumină mai mare asupra valorii exploruţiunii şi rapsodiei didactice în şcoala copiilor decât Negri şi Povegliano- Lorenzetto, ferindu-se mai bine decât dânşii de spiritul de improvizaţie şi de lipsă de sistem care este defectul multor scoale active", adică suprimând adultul pentru copil, ordinea pentru libertate. Pentru Negri şi pentru nobila lui colegă, ordinea e a se şti ordona, spontaneitatea copilărească este în bucuria de a se simţi stăpâni pe cunoştinţele şi totuşi didactica vie este în dinamismul spiritului explorator al învăţătorului, care exhauriază argumentele în ample cicluri de activitate, creind totuşi şi pentru el însuşi o sistematizare a ideilor şi a noţiunilor, însă fără a micşora sacrul drept de 1 i- -fcertate al copilăriei şi doctrina fundamentală a autoeducaţiei. Am luat la mine toate caietele şcolarilor marelui şi bunului Negri. Darr pe acestea le voiu studia cu altă ocazie. Dar aci voiu să las să vorbească, scurtele notiţe ale tânărului învăţător, schema generală a activităţii sale,, din care se reliefează viaţa lui mai bogată decât orice vorbe ale mele. Şi fiindcă unul ce are orgoliul săpretindă că reprezintă toată.şcoala, italiană ai scris că eu mă ocup die ^ştersele figuri de educatori... distribuind! în dreapta şi în stânga bilete de intrare în Olimpul pedagogic", îmi estefoarte scump să încihid aceste pagineafirmându-mi din nou şi ou imândriecredinţa şi datoria mea: că dacă cercetătorii şcoalei au o maire misiune, a noastră a aişa zişilor pedagogi este să punem în lumină opera acelor umili cari fac şcoala şi crează în tăcere tradiţia nouă didactică. A noastră e misiunea de revelatori în calitate de istorici ai şcoalei în activitate; noi trebue să ifim ecoul celor ce într'adevărtrăesc cu copiii, nu simpli alcătuitori de régule pentru învăţători. Acest lucru l-am făcut întreagă viaţa mea îşi-i' voiu face întotdeauna. Iar celor ce li-tse par a fi figuri şterse acelea ale Virginiei Povegliano-Lorenzetto şi a lui Cristofor Negri, cel morţi ale căror sfinte nume le-am unit aici, sau ale altei scumpe dispărute- AHce Francheţii, creatoarea şcoalei Montesca, necunoscută de cei ce trebuiau să o stimeze, dar revendicată de mine; sau ale puternicelor şi asiduelor deşteptătoare ale copiilor Giuseppina Pizzigoni, Rosa Agazzi, Maria BoscheUi-Alberli; sau uimila readunare a. religioaselor laice ale educaţiunii şi a dulcilor surori ale copiilor, Bina Nigrisoli conducătoarea micilor Fahre" şi Bianca Sartori, învătătoareiai delà Pila; sau ale genialilor şi tenacilor organizatori ai lucrului didactic Maurilio Sal voni, Ernesto Pelloni, Giuseppe Giovanazii, Bichardo Dalplatz cam de-

28 2T spre aceştia aim vorbit în sfârşit în a- ceşti ani pentru a descrie viata nouă. a şcoalei noastre ; celor ce cred a fi fost o stupiditate introducerea acestor artişti în pedagogia italiană, cari totul au dait, au trăit şi (trăesc pentru într'adevăr şcoală şi nu după şcoală, au capul încins ide o rece pulvere". Cine nu vrea să întunece singura şi adevărata activitoie pedagogică, care este aceea a învăţătorilor, pentru a se evidenţia pe sine înaintea tuturor altora; cine voeşte să studieze şcoala slujind şcoalei, trebue să se apropie stimă de învăţătorii cari lucrează. Eu nu aim linguşit nicicând tagma 1 " dăscălească, nici n'aim suferit cu suficienţa pedagogică; tocmai fiindcă acm simţit, simt şi voiu simţi până la moarte datoria de a corecta şi de a selecţiona învăţătorii cu ajutorul învăţătorilor. Şi cât îmi este de scump să peeetlu esc această declaraţie, în oare re-* adun, pe pragul bătrâneţii şi al oboselii, cu sufletul încercat de durerea părăsirilor şi amărăciunea dispreţului întreagă credinţa mea de cercetător, cu numele unui învăţător ticinez, cur-, numele lui Cristofor Negri! Din Ticino a venit multă lumină] şcoalei italiane, şcoalei senine", înveselitoare a copilăriei, şcoalei pe care reforma recentă,a îndreptat-o spre e- xistenţă iar învăţătorii, cu tot sufletul, au pus umărul perfecţionând-o, în tiimip ce acei ce singuri se dau pe sine» drept călăuze îi iau în râs ca pe nişte figuri şterse ale unui ridicol 01 imp pedagogic al cărui presupus portar eu aş : fi.. Din italieneşte de: ALEXIU DAVID SENTMENTUL INFERIORITĂŢII LA COPIL Sentimentul inferiorităţii se naşte prin ipiedeca ce se pune năzuinţei copilului de-a stăpâni. El tinde să-şi desvolte eul cu mai multă energie. Copilul normal vrea să ştie tot mai mult, pune întrebări, oerceteaiză obiectele, caută să-şi validiteize puterile, cearcă să cucerească lumea. In curând însă observă că lumea nu-i a lui, că nu el e stăpânul persoanelor care il înconjură. Mereu aude: Stai frumos", Nu pune mâna", Taci din gură", Nu sita în fereastră", Nu călca în apă" etc. El *) Profesorul universitar Ed. Ctaparède din Geneva, cunoscut şi la noi din lucrările lui traduse în limba română, a publicat în Revue de Genève", Iunie 1930, un articol despre Sentimentul inferiorităţii la copil. Nu ştiu să fi fost tradus la noi, de aceea dau părţi din el mai ales pentrucă ne atrage atenţiunea asupra unei greşeli, de care ne-am făcut şi ne facem mulţi dascăli vinovaţi. V. L. trebue să se culce după poruncă, ctt, toatecă s'ar mai juca, trebue să se scoale când ar mai dormi, trebue mănânce o mâncare să. care nuri place,. şi e oprit să mănânce oe-i place. In felul acesta copilul constată încă. din cea mai fragedă etate că e maa - slab, căci în lupta cu adulţi el e cel ce pierde. Din aceste pierderi se naşte în el sentimentul inferiorităţii. Sentimentul acesta, născut în mod normal, nu e stricăcios; din contră, salutar. In copil se desvoltă dorinţia de-a se face mare", de-a face oa mlama, ca tata/', de a-i imita. Aceasta se vede din jocurile lui, în cari imită pe adulţi. El dispare cu încetul, pe măsură ce s de»* voltă şi răzbate personalitatea în CCH PU.» Din nenorocire se întâmplă uneori că o influenţă nefavorabilă a medicului, o adevărată inferioritale, întăreşte acest sentiment de inferioritate şi se înfige ca un ghimpe dureros în sufle

29 tul copilului. După rană, rămâne o cicatrice care nu mai dispare. Influenţe nefavorabile exercită pă- -xinţi vanitoşi, cărora le e ruşine să -aibă un copil mai puţin capabil, îl compară cu un prieltm talentat sau cu un văr mai deştept şi-i fac imputări, că nu e ca aceştia. Sau învăţătorul -mustră pe copil pentru lucrările lui -slabe şi-1 înjoseşte faţă de clasa întreagă, cu toatecă copilul are convingerea că a prestat itot ce are mai Jbun. 0 greşeală se face şi aşezând copiii în bănci după notele lor, aşa că un copil, care nu diin vina lui e mai puţin capabil, şade tot în locurile din. urmă, devine amărît şi-şi perde încrederea în sine. M]ai sunt apoi şi elevii mai tari, cari iau în râs şi bat pe cei mai slabi decât ei. Nu încape îndoială că şcoala e un jninunat instrument pentru progres, jdar totodată şi o sabie cu două tăişuri. De câte ori anii de şcoală nu umplu cu amărăciune vieaţa întreagă a unui om! A cere fără nici o consideraţie delà mri copil mai mult decât poate presta, înseamnă a desvolta îşi întări în el ^sentimentul inferiorităţii, pentrucă îl -condamnăm să nu poiată obţinea niciodaltă un rezultat mulţumitor, să nu poată nicioda'tă recolta fructul ostenelilor lui. Nu numai că el nu poate mulţumi pe ceilalţi, dar e nemulţumit şi de sine. In sufletul lui se întăreşte tot mai mult convingerea că prestaţiunile lui, toate, sunt sub nivelul normal. Permiţând de altă parte unui copil să se laude cu succese câştigate uşor, şi aceasta duce oricât eir părea de pa-, radoxal la inferioritate, căci dove- -dindu-se încredereaexagerată de sine prin experienţe nouă de neîndrepităiţiire, el va trece dintr'o dieziluzie într'al- 1a. Din o cauză similară, cad jertfă vsentimentului de inferioritate mulţi copii răsfăţaiţi de părinţii lor. Gând sufere un om de o inferioritate de origine organică, care îi amărăşte sufletul, ea, poate deveni cauza desvoltării unui adevărat talent. Dovadă Demostene, care a devenit întâiul orator grec, cu toate că avea o voce slabă şi era peltic. Cei ce sufere de inferioritate, îşi iau uneori refugiul la prefăcătorie: şi-o ascund după tândăroşie sau caută în fantasie puterea ipe care vieaţa reală nu li-o dă sau iac pe bolnavul de care ţi-e milă şi ale cărui dorinţe căutăm să le împlinim. Mai e un truc de care se folosesc cei inferiori pentru a-şi satisface imboldul de stăpânire: nefiindînstaresă presteze ceva, încearcă să înjosească pe ceilalţi, mai ales pe cei ce îi întunecă în faţa celorlalţi. Caută mici slăbiciuni pe care le relevează prin (batjocoriri. Dacă n'au slăbiciunii, inventează câteva şi astfel se naşte calomnia». Dacă toate încercările de-a se releva cumva eşuează, urmează resignare, pesimism, amărăciune, descurajare. Tratamentul pedagogic al sentimentului de inferioritate constă din măsuri preventive şi din tratamentul propriu zis. Mai târziu trebue să ne ferim de greşelile de educaţie care produc sau întăresc sentimentul inferiorităţii. A- poi trebue să promovăm la copil desvoltarea raţională a personalităţii. Metoda unei discipline şcolare care cere ascultare necondiţionată, adevărat că formează 'cetăţeni deprinşi, cu disciplina, dar aceasta o obţine de fajpt numai cuprinzând înclinările fireşti ale copilului şi lăsând, ca să se nimicească personalitiatea şi originalitatea lui. 0 disciplină de felul acesta proêuee oameni ai obişnuinţei fără pic de fantasie, cari se, află bine în vieaţa numai dacă totul e la punct. Metoda contrară, a răsifălţării, e tot aşa de rea, căci nici ea nu desvolta spontaneitatea, o exprimare bazată pe

30 judecată, a voinţei, independenţă faţă de alţii. învăţătorul, care vreai să împiedece naşterea sentimentului inferiorităţii, trebue să înduplece copilul să iubească munca, iarînvăţăltorulisă ţinăi socoteală de particularităţile lui. Munca trebue să apară copilului ca o realizare a eului său propriu. Ea numai un instrument al activităţii, iar aceasta e numai o confirmare a personalităţii, a trebuinţelor ei, a ideilor ei. Munca trebue să corespundă facultăţilor copilului. Drept contraipont necesar la năzuinţa spre stăpânire trebue să se introducă în şcoală o vieaţă oare ţine socoteală de- punctele de vedere sociale şi duce la ajutor reciproc şi la conlucrare. In şcoala tradiţională e socotit drept merit suprem de-a întrece pe ceilalţi şi de-a ajunge lai locul întâiu. Aceasèa e dezastruos pentru cei mai puţin capabili. In şcoala, cum ar trebui să fie, găsim o conlucratre armonică pentru binele micii comunităţi; singuraticul nu e în front, căei fiecafre e în slujba comunităţii. Fiecare lucreaiză, după oapamiîtatea lui specială, nu pentru a întrece pe alţii, ci pentru a ajuta, iar învăţătorul ţine socoteală de diferenţele individuale ale elevilor, fie vorba, die facultăţile lor, fie de caracter. Else apropie de copil nu în calitate de duşman, ci de sfătuitor, de prietin. Copilul care sufere de vreo inferioritate, trebue încurajat ; încrederea de sine trebue întărită dându-i posibilitatea să se distingă. Arta învăţătorului constă în descoperirea la copü. a unui dar natural, care trebue exploatat. Abila, se va găsi copil, către să. fie lipsit de aşa ceva. Aşa poate că descopere pe unul eaire e bun cântăreţ din flaut (sau flueră). El e puţin inteligent, dar are darul acesta. II vom încuraja să se deprindă cât mai mult" şi nu peste mult el va păşi, cântând! din flaut, în fruntea elevilor scoşi lai plimbare. Vieaţa lui internă se schimbă cu totul, el e salvat. înainte de toate, copilul care sufere de vreo inferioritate, trebue tratat! cu cruţare, sau mai bine zis cu iubire. Natura cere, ca omul să-şi petreacă cei dintâi ani ai vieţii sale în atmosfera oaldă şi binefăcătoare a iubirii^ care e antidotul specific al sentimentului de inferioritate. VICTOR LAZÄR CE AM YÄZÜT LA ŞCOLILE DIN YIENA Capitala, Austriei este considerată o provincie a republicii. Aşa fel este organizată şi administrată încât insituţiile ei contează cât instituţiile unei provincii. De aceea, şcolile din Viena, primare, secundare şi superioare sunt conduse de- un for superior numit Stadtschulrat, care nu este nucnai \m simplu inspectorat şcolar cum sunt la noi, ci este un ifel de directorat superior, aproape un minister al instrucţiei. Natural sub jurisdicţia <Stasdschulrat-ului nu intră şcolile particulare şi universităţile, şi institutele de învăţământ. istadtschul'ratul, intrând în cadrele comunei Viena, care până azi estesocial democratică, este organizat pe-- baze absolut democratice. Consiliul' suprem este compus, ea şi la primărie din părinţi, specialişti, organe administrative. Viena, în general a pus foarte mare greutate pe chestiunea, şcolară. Primul gând al comunei social demecraíte a fost reorganizarea învăţământului, 'reforma în stil mare- a şcolilor şi modernizarea! în cel mai înalt grad ä metodelor de educaţie. Toată lumea ştie, măcar din auzite -

31 că, primăria Vienei a cheltuit sume şuluitoare pentru clădiri. Sunt wre-o 30 de palate colosale clădite de primărie -eu locuinţe ultramoderne pentru infinit de multe familii. Cea mai mare din aceste clădiri, Karl Marxhof" aire o lungime de aproape un kilometru, este cu 5 etaje, cu nenumărate grădini de copii şi şcoli primare chiar în interiorul ei. In cadrul acestui plan uriaş de edificare intră în primul rând -clădirea şcolilor moderne. Nenumăraţii călători, cari au trecut prin acest oraş (între cari nenumăraţi Americani, Maria Montessori, Herriot şi alţii) au rămas uimiţi de înfăţişarea pe care au luat-o şcolile şi învăţământul în general. Că cea mai mare grije a comunei Viena era problema şcolilor şi a învăţământului, se vede şi din faptul că din anii 1929, 1930; când a început criza şi când au început să se facă reducerile bugetare, şcoala a "tost aceea care s'a bucurat de cea mai mare favoare. Ea este până azi încă cea mai privilegiată. Aceasta, pentru faptul, că consiliul comunal priceput şi adânc înţelegător şi-a dat seama ca activitatea refoirmatocrică şi culturalizatoare începută, nu trebue să sufere iiici-o atânjenire. Corpul didactic vienez şi-a dat seama şi el 'de sacrificiile pe care le face oraşul şi a contribuit cu forţe îndoite la munca de cultura- iizare. Nu s'au neglijat prin urmare modernizările începute cu introducerea filmului şi radio-ului şcolar. Nu s'au neglijat iniţiativele de [realizare a claselor speciale (ale dotaţilor în desen, muzică, diferite arte şi dexterităţi). "Nu s'a neglijat continuarea periodică şi în stil mare a învăţământului excursionist şi nu s'a neglijat nici activitatea pornită prin diferite metode -5ngenioase.de educaţie socială. In patruzeci de şcoli primare au făcut expoziţii asupra scribului, desenului, desenului geometric şi articolelor manuale. Deuăzecişidouă de şcoli primare au făcut expoziţii cu cărţi de Crăciun. Cinci şcoli primare au organizat cursuri speciale pentru copiii dotaţi (cântări, cor, armonica de gură, orchestră,... cursuri pentru cultivarea scrisului, a desenului, introducere în grafica muzicală,... muncă de atelier, lucrări de băieţi, lucruri manuale feminine, cursuri despre fotografie, etc. etc.) Gea mai importantă inovaţie a scotelor vieneze a fost învăţământul cu proeeţii. In scopul acestei modernizări, Viena a cheltuit sume fabuloase. Mii de chipuri şi clişee cu privire la probleme de geografie au fost împărţite şi proectaite (Neapolîe şi Capri, Veneţia, Roma veche, Pompeii, Africa de Sud, Brazilia, Australia etc.) Tot aşa din domeniul ştiinţelor naturale (albina,... locomotiva, automobilul, et.). Din 1927 a crescut numărul clişeelor delà la aproape Trebue să notăm că din acestea se alimentează o mulţime de şcoli, cari pun mâna pe ele prin intermediul unui serviciu prompt 'de schimb şi propagandă. Pentru introducerea cinemaitogrja,- fului în şcoală, s'a format o asociaţie, care numără un nuimăr formidabil de membri (părinţi, dascăli, filantropi, specialişti). In scopul adaptării cinematografului pentru şcoală s'au făcut experimente psihologice speciale şi s'au scris nenumărate studii. Există reviste speciale cari se ocupă cu problema cinematografului şcolar. Asociaţia are în concesiune o mulţime de cinematografe şcolare. Şi fiindcă asociaţia este în mare parte compusă din dascăli ( Asociaţia pentru cinematograful şcolar a dascălilor din Viena") aceştia au elaborat o adevărată programă analitica a filmelor educative. Se făceau lecţii filmate şi sonore. In întreaga Vienă erau în a- nul şcolar 1931 $2 nu mai puţin d

32 ,15 cinematografe şcolare. Asociaţia a Întemeiat şi un fel de archivă" a fil-.melor şcolare, cu scopul de a promova elaborarea şi răspândirea filmelor..iată câteva din subiectele filmelor : Vieaţa şi activitatea unui sat din provincia ^Burgenland; întreprinderile pentru valorificarea laptelui în Pinz-,gau; Cuina se alimentează un oraş ánare cu lapte; Pompierii oraşului Viena; Creşterea şi exploatarea ternarului; Crâul şi pâinea; Delà lemn la ziar, (lemnul fabricarea hârtiei ^elaborarea unei gazete); 0 călătorie pe mare până în Africa de Sud şi înapoi; Salzkammergut iarna; Peşterile de gfiiajţă din Dachstein; Vieaţa de strand a băilor de vară din Viena... etc., etc. Asociaţia a căutat apoi să răspândească, filmele educative şi în oraşele din provincie şi la sate. A organizat seminarii şi conferinţe pentru propagarea învăţământului cinematografic. Pentru susţinerea lui ştienţifică şi pentru propagarea lui în cadre cât mai largi, a înfiinţat revista Das Jugend und Volk"). începând cu anul 1931 primăria Vienei a început o activitate prodigioasă în direcţia radiodifuziunei şcolare. Pentru realizarea acestui lucru, oraşul trebuia să facă investiţii mai mari; trebuiau instalaţii speciale şi a- menajarea şcolilor cu aparate de recepţie. In anul 1932 au fost 64 de transmisiuni şcolare pe care le-au a- scultat 1233 clase cu de şcolari. Unele şcoli aveau chiar aparate de recepţiune construite de elevi sub conducerea dascălilor, altele au obţinut aparate puse la dispoziţia lor de către diferitele firme. Stadtschulratul a lansat apoi un chestionar către toate şcolile care recepţionează, cu scopul de a studia întreaga problemă a radiodifuziunei şcolare. In acest chestionar erau întrebări cu privire la şcoala, clasa care a recepţionat şi data recepţiei; tipul aparatului de recepţie; întrebări cu privire la atitudinea elevilor şi observaţiile profesorilor; întrebări cu privire la felul cum s'ar putea încadra o transmisiune în planul general al învăţământului. Răspunsurile şi concluziile acestei anchete, Ministerul le-a publicat apoi în revista sa Schulreform" din In studiile noastre următoare, vom scrie despre alte câteva reforme şi inovaţii, despre Pädagogisches Institut" (un fel de academie pedagogică, sau un fel de şcoală normală superioară) şi vom descrie amănunţit câteva din şcolile pe care le^am vizitat. A. PAMPU-OSCAR JIANU Asistentul Laboratorului de Pedologie şi Pedagogie experimentală din Cluj ASIGURAREA UNEI FRECVENŢE ŞCOLARE BUNE, PRIN LEGĂTURA INTRE ŞCOALA PRIMARĂ Şl FAMILIE Suntem la începutul anului şcolar. Şcoaiele primare şi-au deschis larg porţiile pentru a primi pe micii copilaşi, cari cu paşi grăbiţi se îndreaptă «pré şcoală. Nu ştim care e cauza principală, de în fiecare an frecvenţa şcolară este din ce în ce mai slabă. Câteva şute de mii de copii, în fie care an, nici nu calcă pragul şcolii. Un nor gros de analfabetism apasă vetrele noastre de lumină, unde gândul românesc făureşte valori fără vestejire. Nu putem îngădui să se mai prelungească această stare care creşte» sub ochii noştri, pe unii cu mai puţine mijloace să răzbească în vieaţa. învăţătorii sunt crugaţi să-şi încordeze toată priceperea şi toate puterile, pentru-ca şcoala lor să fie mai plină decât oricând". Acestea sunt cuvinte-

33 le pline de îngrijorare pe cari le-a rostit M Ministru al Instrucţiunii Publice, Dimitrie Guşti, într'o conferinţă ţinută la radio. Privind frecvenţa şcolară, în diferitele judeţe din ţară, publicată în a- nuarul lucrat cu multă scrupolozitate de On. Minister al Instrucţiunii Publice; un fior te cuprinde când vezi că în câte un judeţ abia dacă se atinge 30 Ia sută din numărul celor ce trebue să frecventeze şcoala. Frecvenţa şcolară e una din cele mai grele probleme de rezolvat. Majoritatea învăţătorilor cred că pentru a avea o frecvenţă şcolară treimie să recurgem la măsurile dictate de lege prin executarea amenzilor şcolare. Este adevărat că şi acesta este un mijloc, dar cred că poate fi socotit ultimul. Aplicarea amenzilor şcolare de multe ori rupe legatara între şcoală şi familie şi naşte atâtea, duşmănii între învăţători şi părinţii eleiviloir. Pentru a ne asigura ö frecvenţă şcolară regulată, învăţătorul va căuta mai întâi de toate să caute mijlocul pentru a-şi asigura iubirea elevilor, cari să alerge la el ca la un adevărat părinte. Să caute ca în timpul recreaţiei de ' zece minute, anumiţi elevi instruiţi să se ducă la casele elevilor cari lipsesc şi să afle moitivul absentăm şi chiar să cheme pe unul din părinţi la şcoală. Cu câtă dragoste nu aleargă părinţii elevilor la şcoală când văd că învăţătorul îi apreciază şi am observat că şi acei părinţi cari din anumite motive au fost ostili şcoalei, şi-au trimis copiii la şcoală. Dacă nu au venit la şcoală nici elevii şi nici părinţii lor, învăţătorul îşi va lua osteneala ca să cerceteze acasă pe părinţi şi să-i îndemne a-şi trimite copiii Ia şcoală. Ţinerea de conferinţe publice încadrate de un program artistic unde se vor produce elevii, deaisemenea s'a constatat a da frumoase rezultate în ce priveşte frecvenţa şcolară. Ţinerea. regulată a orei de şezătoare a copilului, precum şi citirea cărţilor din bibliotecă ne-a arătat cu câta dragostecercetează elevii şcoala. Cu ocazia inspecţiilor şcoalelor primare şi având şi calitatea de secretar aî despărţământuiu judeţului Sibiu al Astrei, am cercetat cât se citesc cărţile din biblioteca şcolară, a adulţilor şi cele din biblioteca Astrei. Notez că. despărţământul central judeţean al Astrei din Sibiu, a înfiinţat în acest judeţ 75 biblioteci, având oa bibliotecari tot învăţători. învăţătorii dând cărţi de citit elevilor, aceştia ducânduse acasă au citit sau povestit părinţilor, iar aceştia au trecut în urmă ei înşişi la şcoală, pentru a cere cărţi. Astfel prin citirea cărţilor din bibliotecă, am contribuit la o apropiere între părinţi şi învăţători, şi am asigurat şi o mai bună frecvenţă şcolară. Tot prin concursul deap. jud. Sibiu al Astrei s'au» înfiinţat în acest judeţ 25 coruri.mixte în 4 voci, conduse tot de învăţători şi unde iau parte părinţi ai elevilor, cimentânduse şi în acest fel o legătură strânsă între învăţător şi părinţi, contribuind Ia o mai bună frecventare a elevilor. Experienţa a dat totdeauna frumoase rezultate din toate punctele de vedere. învăţătorul va observa frecvenţa din două puncte de vedere şi anume: economic şi sufletesc. In cepriveşte pe cel dintâi, luând contact cu părinţii elevilor, va miai lăsa din când în când elevii pentru a ajuta părinţilor la munca câmpului iară a suferi frecvenţa, iar în ce priveşte al. doilea va căuta să observe pe acei elevi, cari fie de teama de pedeapsă, sau din cauza unei rele notări, absentează delà şcoală de multe ori cu ştirea părinţilor, hoinărind in timpul deşcoală. Omul sfinţeşte locul". Cu cât învăţătorii vor ţine cont de cele amintite mai sus şi-şi vor îndeplini cu sfin

34 tenie datoria în mijlocul poporului unde trăesc, suntem siguri că frecventa şcolară va fi mai regulată şi nu va fie nevoe de aplicarea amenzilor şcolare. Să ne fie veşnic înainte cuvintele atât de potrivite pentru începutul anului şcolar ale Dlui Ministru al Instrucţiunii Publice D. Guşti. Cum e învăţătorul, aşa e şcoala şi cum e şcoala, aşa e satul''' şi atunci vom duce pe calea cea bună şi destinele şcoalei şi pe cele ale satului. L. DRAGOMIR S. Revizor şcolar şi Secretar al Desp. jud. Sibiu al AsireL LECŢII PRACTICE LA CLASA I 2'. Exerciţii pregătitoare pentru citit Subiectul lecţiei : Desfacerea propoziţiunilor în părţi. Introducere. Eu ştiu că D-ra v'a voi despre Botoşel, cum se cheamă? dat cărţile! Şi mie îmi plac cărţile (prop.) pentru copii şi totdeauna, când am Să însemnăm prop, aceasta. S'o timp, mă uit şi citesc din ele. citim! Insemnaţi-o şi voi pe tăbliţe. Aseară, tot răsfoind o cărticică, văd Citiţi ce-aţi însemnat! scris pe o faţă Boioşel. Despre cine Acum ascultaţi cum spun eu prop, sä fi fost vorba oare? Nu-i vine la aceasta! (Se rostesc răspicat vorbele nici unul în minte? Să vedeţi cum a- şi după pauze bine simţite de copii, veţi să ştiţi numaidecât! Pe băieţelul odată cu rostirea fiecărei vorbe se ridică câte un deget.) Copiii fac la fel, meu, cum îl strigă D-ra înv. (Bubu). Acasă, când e bun şi, cuminte îi zicem Buibulel. Pe un băieţel din cl. IV individual şi în cor. Cum am spus prop, aceasta?, (rar de tot). Ce-am îl cheamă Nelu. Gând îl alintăm, îi spus întâi? Ce-am spus a doua oară? zicem Neluţu. Dar Botoşel, delà ce Ge-am spus la urmă? nume o fi? Voi ştiţi cine are bot? Spuneţi câteva animale cu bot! Gum e Spuneţi cu toţii, ce-am zis întâi? Eu. însemn pe tablă! Spuneţi mai departe,, botul câinelui? Câte odată şi copiii oe-am zis? lungesc buzele de parcă au boi. Voi aţi făcut vreodată bot? Dar, când fac Spuneţi ce-am zis la urmă? Citesc copiii bot? Şi cum zicem că e copilul acum oe-am însemnat! Citesc copiii care e supărat şi lungeşte buzele cât individual şi în cor. înseamnă şi ei un bot? (botos). Şi dacă e mai mic şi pe tăbliţe şi citesc imediat ce-au însemnat. Citesc de pe tablă în mod! vrem să-1 alintăm, atunci îi zicem Boiaşel. Şi dacă ar fi o fetiţă? (Botoşica). sintetic. Acum, ştiţi cine e Botoşel despre care am citit eu! Vreţi să vă povestesc De ce îl ocoleau toţi copiii pe Botoşel? (fiindcă le strica jocul). Ce făcea dar Botoşel? şi vouă ce-am citit? (urmează Boiaşel strica îoaie jocurile. povestirea). Predarea. Cum sta Botoşel tocmai când veselia era mai mare? Botoşel sta bosumflat. Cu prop, aceasta se procedează ca şi cu ceia dintâi. Când se rostesc vorbele, se loveşte cu creionul în bancă (pt. tipurile auditive). Să mai spuie un copil. Ge-aţi spus Predarea se încheie cu citirea în

35 cor în mod. sintetic, a celor însemnate pe tablă. (Copiii citesc numai ce arată şi cum arată înv.) Asociere. Priviţi cu toţii la tablă! Din ce e făcută zicerea întâi? (din părţi). Din ce e făcută zicerea: a doua? (tot din părţi). Din oe sunt făcute amândouă zicerile? (din părţi). Generalizare. Toate zicerile noastre suni făcute din părţi. Din ce sunt făcute zicerile? Repetă 2, 3 copii. Din câte părţi e făcută zicerea I? Dar a Il-a? Aplicare. Când zic eu Botoşel plânge, ce-am spus? Cine poate s'o desfacă în părţi. Câte părţi 'are prop, aceasta? Care e partea I? Care e partea a Il-a? Vedeţi, prop, aceasta are numai două părţi. Faceţi şi voi o prop, din două părţi! (Alta, din trei p&rtţi. Acum să faceţi în glând o prop, şi eă spuneţi numai o parte din ea. Spun cât miai mulţi copii. Acasă să faceţi 2 prop.: una din două părţi şi una din trei părţi şi să le însemnaţi pe tăbliţe aişa cum aţi învăţat azà. Să văd, ţineţi toţi mintie cenaţi în- Măţait? Din ce sunt făcute prop.? Când vreţi ă desfaceţi prop. în părţi, cum o spuneţi? (ratr de tot). Şi ca să ştiţi câte părţi are, ce faceţi? (Le numărăm.) Şi ca să nu greşiţi la numărat, cum faceţi? (numărăm pe Idegete). Şi cum mai puteţi face încă? (însemnăm câte o linie mică pe tăbliţă.) Aşa să faceţi şi acasă copii! Pauză. Cântec cu mişcări. \N. B. Fiind cea dintâi lecţie de acest fel, nu li se dă copiilor noţiunea de vorbe. In primele lecţii, să alegem prop, făcute din vorbe cât mai concrete. Prepoziţiile, verbul este Şi alte vorbe de legătură să apară numai către sfârşitul exerciţiilor de acest fel. La însemnarea prop, şi vorbelor să se întrebuinţeze cretă colorată, atât pentru plăcerea copiilor căi isi pentru 6a să cunoască mai bine culorile. La însemnarea vorbelor, să se ţină socoteală de lungimea lor şi distanţa dintire vorbe să fie cât mai mare. 11. Exerciţii pregătitoare pentru scrieri. Predare. Ce ziceţi, copii, n'aţi vrea. să şi desenăm pe Botoşel? II desenez eu întâi! Voi priviţi la mâna mea. II fac mare ca să-1 vedeţi bine toţi. Vă place chipul lui Botoşel? Dacă chipul lui Botoşel nu-i frumos, de ceam vrut eu atunci să vi4 desenez? Da! Ca să nu mai faceţi niciodată bot! iga să nu uitaţi cum vă stă de bine atunci când faceţi bot, să desenaţi şi voi chipul lui Botoşel. isă arate cineva faţa lui Botoşel! Altcineva să arate ochii! Nasul unde l-am desenat? Cine vrea să-1 arate? Dar de oe-i zicem Botoşel? Să arate cineva, botul! (Să mai arate cineva faţa! Acum toţi cu degetul arătaţi aşa cum arăt eu la tablă! încă odată! Cum e faţa lui Botoşel? (rotundă). Cu ce seamănă? (cu un ou). Priviţi încă odată la mine oum fac eu faţa lui Botoşel. Luaţi condeiul în mână! Arătaţi cum trebue să stiiafi când desenaţi! Faceţi şi voi la mijlocul tăbliţei şi cât mai mare faţa lui Botoşel. Ce trebue să desenaţi acum? (ochii) Unde trebue să desenăm ochii? Priviţi cum îi fac! Faceţi şi voi! Se procedează la. fel pentru părţile rămase. Se cercetează desenele şi se fac observaţii binevoitoare. Cu ce fel de linii am desenat chipul lui Botoşel? (rotunde). 'Aplicarea. Uitaţi-vă, eu fac încă-

36 <odată chipul lui Botoşel. (iac chipul iiinui copil vesel). Copiii îl recunosc şi fac haiz. Cât de lune vă stă când sunteţi veseli! Până fac lecţie cu clasa II, voi faceţi încă odată chipul lui Botoşel çi alături chipul vostru ide mai înainte. JGU ce fel de linii se desenează şi chipul copilului vesel? (tot cu linii ro- 4unde). Uitaţi-vă kt tablă şi desenaţi cât mai îrumos! Iii. Alt exerciţiu pregătitor pentru sserier«. Copii, am văzut ieri că vă place.mult să desenaţi! Dar eu ştiu că vă place mutó şi să va jucaţi. ând eram şi eu mică ca voi, mă jucam aşa: (li se explică copiilor jo- -cul şi se arată în acelaşi timp). (Cai să şuţi voi bine cum se vedea jpe perete, când mă jucam seara aşa cum v'am arătat am să vă deisenez pe tablă. Ce se vedea pe perete, copii? (o pitfiică). Cum trebuie să stea pisica, ca.s'o vedem aşa'? (cu spatele către noi). Să vie un copil să amate Itrupul pisicii! Să arate cineva capul! Cât e de mace capul pisicii? Acesteia ce sunt, coipii? (urechile). Câte urechi are pisi- *ca? Să arate cineva coada pisicii! Alt *copil să arate picioarele! De ce nu se «văd? Câte picioare are pisica? Acum s'o desenaţi şi voi! Cu mine codată! Arătaţi cu toţii trupul pisicii aşa cum îl arăt eu la tablă. încă odată arătaţi, dar cu degetul pe baneăî Gum e trupul pisicii? Cu ce seamănă; trupul pisicii când stă aşa cu spatele spre noi? (cu un ou), uitaţi-vă lai mine cum îl fac! Luaţi condeiele în mână! Aveţi grijă cum trebue să staţi şi desenaţi şi voi trupul pisicii! Ce trebue să-i mai facem? (capul). Unde să-1 desenez? (sus). Uitaţi-vă cum îl fac. Arătaţi cu toţii cum e capul pisicii! II desemnez eu. Şi voi! Priviţi acum; cum fac urechile! Faceţi-le şi voi! Ca să fie gata desenul, ce trebue să mai facem? Priviţi îa mân» mea, câns fac coada! Desenaţi şi voi coada- Al dar am uitat să-i facem ochii! (nu se văd). Cercetarea desenelor copiilor. Aprecieri, încurajări, observaţii blânde cu privire la forma şi mărimea desenului şi a diferitelor părţi. Aplicare. Eu mai desenez odaltă pisica şi voi uitaţi-vă bine la mâna mea ca s'o puteţi desena bin de tot. Se desenează o pisică adunată ghem, cu faţa către copii. Copiii recunosc şi arată diferitele părţi ale desenului, apoi fac singuri ; privind la tablă ambele desene în timp ce se lucrează eu altă clasă. N. B. Chipurile pisicii şi ah copilului supărat şi vesel se găsesc în abecedarul édifia colorată a dlui profesor 1. Nisipeanu. ANA C. IENCICA PAGINA MEDICALA PARALIZIA INFANTILĂ. Conside- "srăm pe învăţători, mai ales pe cei delà sate, auxiliari foarte buni ai medicului de -ciircumscripţie, şi suntem de părere că "trebue cât mai bine pregătiţi în direcţia s taceasta. Această pregătire tretoue începută încă pe băncile şcoalei normate, prin studii mai mult practice şi temeinice asupra alcătuiri: şi funcţionării tmipului omenesc, asupra màcrofoiâor dăumători sănătăţii, asupra felului cum ne îmbolnăvim, mai ales copiii de şcoală, şi mai presus de toate, asupra mijloacelor ce iii 1» pune azi ştiinţa la îndemână pentru aparare«sănătăţii individuale şi colective.

37 Prinţi''o pagină de gazetă sau de revistă (cum lăudabil fac directcriii acestei publicaţiusni), prin broşuri scrise clar şi pe înţeles, prin planşe colorate, exact întocmite, prin muzee ambulante, prin filme sau diapozitive, prin conferinţe prin afişe sau şezători, neîncetat scurte, trebue să-şi completeze toţi dascălii cunoştinţele lor medico-igiieniice. Negrăit de mare e rolul învăţătoarelor! Ele ar contribui foarte mult ia scăderea prea durerosului procent de mortalitate infantilă la noi în ţară, dând sfaturile necesare mamelor delà sate. Ce păcat strigător la cer e să stai ou manile încrucişate, să stai mut şi cu urechile înfundate, când printr'o prea mică sforţare poţi deveni foarte folositor a- proapelui tău şi neamului! Da, atunci învăţătorii vor fi adevăraţi! apostoli Şi pentru că noi în programul nostru de activitate avem şi punctul: luminarea în acest domeniu a dascălimii, vă voiu vorbi azi despre Paralizia infantilă, boală, despre care citiţi în ziare, că face victime în lumea copilaşilor noştri. Microbul bcalei nu se cunoaşte încă precis. Boala apare suib formă de epidemii, uneori înfricoşătoare, mai ales în Statele Unite ale Americii*). Apare cu deosebire în anotimpurile calde. In linii generale atacă prima copilărie, dar câteodată loveşte şi în adolescenţi. Boala e mai furioasă când apare sub formă de epidemie, decât sporadic. Mortalitatea ce o dă poate să se ridice până la 30%. Boala nu recidivează. Incubaţia: 1 4 zile, deci foarte scurtă. Paralizia infantilă se arată astfel: Febră mare (până la 40 grade), dureri de cap, lipsa poftei de mâncare, vărsături uneori; câteodată guturai şi dureri în gât. A doua sau a patra zi după ce dispare febra, în cele mai multe cazuri, apar pa- *) In momentul de faţă în oraşul St. Louis sunt 200 cazuri. raliziile care pot interesa unul sau toate membrele. Boala are predilecţie pentru muşehiii delà rădăcina membrelor. Unii muşchi rămân atrofiaţi, membrele se diformează (picior strâmb, etc.). înainte de a apare paralizia, se remarcă uneori durerii. Boala ia uneori înfăţişări de meningită, de gripă formă gravă, sau de paralizii ascendente repezi, începând cu membrele inferioare şi ajungând, la creier. Despre tratament cred că trebue să vă. spun în rezumat următoarele: 1. La începutul boalei, adică în primeie zile, injecţii de ser Petit, de ser deconvalescent de paralizie infantilă. Purxţii în şira spinării, injecţia cu urotropmă». inj. cu lapte (1 5 cmc.) în muşchi. Dez infecţia riguroasă a nasului, gurii şi gâtului. Repaus în pat. Alimentaţie: lapte, ceaiuri, supe de legume, compoturi, limonăzi, zeamă de dulceaţă Băi de 31" 35 scurte (5 ö minute). Aspirină, antipirină,. piramidan (doze mici, repetate), ghiaţă sau comprese foarte reci pe cap. In caz-, de constipaţie, clisme. Bun înţeles în cazurile grave, se va avea în vedere să setonifice inima cu injecţii de oleu camforat, etc. Se face şi radioterapie pe şira spinării, electricitate, diatermie, băi sărate calde,, masaj, băi de soare. Este delà sine înţeles că un dascăl nu se va apuca să facă tratament. Aceasta-itreaba medicului. Dar e bine să vă daţi: seama ce tratament încărcat pretinde a- ceastă grozavă boală. Găsesc insă absolut necesar sä cunoaşteţi semnele boalei pentru ca să puteţi: comunica la timp medicului şi să luaţi: măsuri de izolare. Fdlosofia igienei adevărate, moderne, este să previi boala; Pentru aceasta sunt obligat a vă învăţata ce constă trutamentuî preventiv, adică mijloacele de profilaxie, de apărare contra boalei. In cazuri de epidemii mari, e necesair

38 - să se închidă şcolile, teatrele, cinematojgrafele Bolnavul va fi izolat 10 săptămâni. Cei -cari au venit în contact cu bolnavi vor Ji ţinuţd sub supraveghere zece zile. Nu au voie să vină la şcoală, cei cari «a,u în familie cazuri de paralizie infantilă, timp de 3 luni. Se va face dezinfec- 4ia nasului zilnic cu: vaselină men tăiată 4),2 1%, cu Mistől sau ou unsoare cu Efetonin. Se va evita scobitul in nas, obiceiu urît şi foarte periculos. Dezinfecţia gurii, circa de 10 ori pe zi, jgargară cu: Rp. Iod pur 0.1 Iodură de Potasiu q. s. ad. sol. Apă 10 gr. (Reţeta se face numai la farmacie.) Se toarnă patru picături într'un pahar cu apă căldicică. Foarte des se vor spăla mâinile cu apă caldă şi săpun. In cazuri de epidemii mari SP recomandă la birou, fabrici şi ateliere, portul -unei măşti -speciale. Scoliile vor fi închise în tot timpul epidemiei Casa unde a zăcut bolnavul va fi dezinfectată. DR. OD. APOSTOL. NOTĂ: Rugăm pe cititorii revistei noastre să ne indice, ce anume probleme de medicină, de medicină socială, de medicină şcolară sau igienă îi interesează in primul rând. Pagina literară IONEL ŞI CELE TREI CAPRE Acum uitaţii A fost odată uin băiat cu numele Io- «aiel, care avea trei capre. Gât era ziua «de lungă, caprele săreau şi ţopăiau şi se urcau pe culmea unui deluşor, dar în fiecare seară Ionel venea să le prindă şi să le gonească acasă. Intr'o seară, caprele sărind nebunatec din drum peste un gard, au intrat într'o grădină cu napi şi, încercând din răsputeri, Ionel nu putu să le mai scoată. "Caprele rămaseră acolo. Băiatul se aşeză pe marginea povârnişului şi plânse şi plânse. Pe când stătea acolo, deodată sosi un iepure. De ce plângi?" întrebă iepurele. Plâng, fiindcă nu pot să scot caprele din grădina cu napi", răspunse Ionel. Eu voiu scoate caprele din grădina cu napi", răspunse iepurele. Iepurele începu să încerce în fel şi chip să scoată caprele, dar ele nu voiau să iasă. Atunci iepurele se aşeza jos lângă Ionel şi începu şi el să "plângă. Deodată, sosi cumătră vulpe. De ce plângi?" întrebă vulpea. Plâng, fiindcă băiatul plânge", zise iepurele şi băiatul plânge fiindcă nu poate să scoată caprele din grădina cu napi". Voiu scoate eu caprele din grădina ou napi", spuse cumătră vulpe. Vulpea încercă în toate chipurile să le scoală, dar caprele nu vrură nici cum. Atunci vulpea se aşeză lângă Ionel şi iepure, şi începură să plângă toţi trei. După puţin timp, iaită-1 şi pe lup. De ce plângi?" întrebă lupul. Plâng fiindcă plânge iepurele", răspunse vulpea şi iepurele plânge fiindcă băiatul nu poate să scoată caprele din grădinlai cu napi." Le voiu scoate eu", răspunse lupul. Şi încercă, încercă, încercă, dar caprele nu vrură să părăsească grădina cu napi. Lupul se aşeză şi ei lângă Ionel, lângă iepure şi vulpe, şi începu şi el să plângă. Numai decât sosi o mică albină de peste deal şi îi zări. pe toţi şezând şi plângând ca

39 după un mort: Boo-flioo. Boo-hoo. Boo-hoo". De ce plângi?" zise albimţa către lup. Plâng, fiindcă plânge cumătră vulpe, şi vulpea plânge fiindcă plânge iepurele, şi iepurele plânge fiindcă nu poate să scoată caprele din grădina cu napi". Bine faceţi că staţi acolo şi plângeţi după ele", zise albina. Eu voiu scoate caprele din grădina cu napi". Atunci preaputernicul lup, preaputernica vulpe, preaputernicul iepure, preaputernicul băieţaş, toţi ee oprirăs o clipă din bocet ca să-şi bată joc de* mititica albină. Intr'adevăr, vei scoate chiar tu caprele din grădina cu napi,.când nain'am isbutit? Ha, ha, ha şi ho, ho, ho!?' Caraghioasă creatură mică!" Dar albiniţa sbură în grădina cu napi şi intră în urechea unei capreşi, detabiai zise bâzz-z-z, bâzz-z-z. bâzz-z-z", şi cât ai clipi din ochi, caprele o tuliră din grădină. Traducere dîn englezeşte de EUGENIA MUREŞANlT POVESTEA UNUI URIAŞ A fost odată un uriaş groaznic, care locuia într'un palat nemaipomenit de mare, zidit drept în mijlocul unei văi. Fiecare om trebuia să treacă pe lângă el, când mergea la palatul împăratului oare locuia tocmai în fundul văii. Oamenii aveau o frică grozavă de uriaş şi când treceau pe lângă el, fugiau cât îi ţineau picioarele. Când se uitau înapoi, din fugă, puteau să vază uriaşul cum şedea pe zidul castelului său. EI striga aitât de înfiorător, că oamenii o luau la goană cât puteau de tere. Capul uriaşului era ca o butié, cu ochi mari, negri şi adânci şi cu gene stufoase. Şi când îşi deschidea gura, se zicea că era plină cu dinţi aşa de lungi, că nu mai puteai vedea nimic de ei. împăratul vroia să se scape de u- riaş şi de aceea, trimise nişte oameni de-ai săi ca să-1 gonească şi să-i dărâme castelul. Dar uriaşul urlă la ei atât.die sălbatec, încât credeai că-i ies dinţii din gură, iar oamenii toţi se întoarseră înapoi şi spuseră că nu s'au mai luptat niciodată cu o astfel de creatură îngrozitoare. Atunci Roger, fiul împăratului, încalecă pe calul său negru, Hurican, se îndreptă spre palaltul uriaşului şi forţă uşa cu mănuşa sa de fier. De odată uşa se deschise şi uriaşul apărând, apucă pe Roger într'o mână şî" pe mlatrele cad mefgrufen cealaltă' şi le frecă capetele laolaltă în aşa fel că le făcu toarte mici. Apoi îi rostogoli peste zid, în radina lui. Fiul împăratului şi calul său se târîră spreo gaură din grădina împrejmuită şr amândoi fugiră acasă: Roger pe ocale şi Hurican pe alta şi nici unul nu spuse împăratului despre celălalt unde 8 a fost, şi nici oe-a făcut uriaşul cu ei. Odată împăratul trimise nişte oameni cu tunuri să dărâme zidurile delà castelul uriaşului. Dar uriaşul şedea pe ziduri şi prindea 'ghiulelele tunurilor în mână şi le arunca înapoi la tunuri, încât rupea roţile tunurilor de> înspăimânta pe toţi oamenii. Gând u riaşul arunca ghiulelele, toate ferestrele delà palatul împăratului se spărgeau, încât; împărăteasa si principesele mergeau jos în pivniţă şi seascundeau printre lăzile cu zaihăr, iarurechile şi-le a'stupau cu bumbac până ce sgomotul asurzitor încetai Orice încercaseră oamenii împăratului să facă uriaşului. în zadar. In ultimul timp nici unul nu mai vroia sa meargă în vale pe lângă castelul uriaşului, şi nici unul nu mai vroia eă se* uite la el de nicăiri, deoarece când' u-

40 riaşul urla la ei, toţi cădeau la pământ înspăimântaţi, iar dinţii uriar şului erau gatia-gata să cadă din gură; şi când uriaşul urla, nici unul n'ar fi vrut să-1 auză. împăratul şi toţi oamenii lui se a- scundeau în pivniţa castelului cu împărăteasă şi principese, şi-şi astupau urechile cu bumbac, iar uriaşul urla cât îl ţinea gura. La curtea împăratului era un băiat mic cu numele Penirvial, care îngrijeai de calul negru Hurican, şi oare nu aivea teamă de nimic, fiindcă era un copil mic. Băieţaşul spuse că vrea să meargă afară să vaiză uriaşul şi să-i spună să (plece de acolo. Oamenii înspăimântaţi i-au zis să nu facă una ca asta. Penirvial îşi luă pălăria, îşi umplu buzunarele cu bile de marmură, îşi luă smeul de hârtie şi merse jos îa vale spre castelul u- riaşului. Uriaşul şedea pe 'zid şi se uita la el, dar băieţaşului nu-i era frică, astfel că făcu pe uriaş să nu mai strige. Penirvial ciocăni la u/şa uriaşului. Acesta deschise uşa şi începu să se uite la băieţaş. Mă rog, domnule uriaş, pot să intru înăuntru?" zise Penirvial. Uriaşul deschise uşa, iar băieţaşul începu să meargă prin castel, uitându-se la toate lucrurile. Era o odaie plină cu oasie de peşti, dar uriaşului îi fu ruşine, şi nu vru să lase pe băieţaş să se uite la ele. Când Penirvial nu se uită, deodată uriaşul sdhimbă odaia şi o făcu mică, aşa încât odaia oare întâi fusese plină cu oase de peşfti, acum era o cutie cu jucării de paie. Elefantul cel mare acum era o sitmplă jucărie, pe care băieţaşul o luă în mână şi îi mângâia micii lui colţi şi făcu un nod în trompa lui. Şi orice ar fi putut să înspăimânte pe micul băiat, uriaşul prefăcea în mic şi drăgălaş. Şi, una după alta;, uriaşul micşora şi micşora, încât la urmă îşi luă obrazul său pocit cu dinţi lungi şi gene stufoase şi le aruncă la pământ aooperindu-le cu o> blană de lup. Apoi se aşeză pfe blana de lup, pe duşumea lângă băieţel, şi începură să se jolace cu cutia cu jucării de paie, care odinioară fusese o> odaie plină cu oase de peşti. Uriaşul,, nici odată nu fusese el însuşi un băiat, iar jocul de-a paiele, era singurul pe care-1 cunoştea. Elefantul pe oaire-1 făcuse mic, căzuse jos lângă ei. Apoi se jucară cu fiecare lucru, prefăcut mic şi nu mai rămăsese decât o» odaie pentru jocul lor. Sus în palat, când uriaşul încetă din. răcneiti, oamenii împăratului se uitară afară şi nu miai văzură castelul uriaşului. Atunci Roger, fiul împăratului chemă pe Penirvial. Bar negăsindu-1, îşi luă singur calul negru, Hurican, şi merse până la. locul unde fusese castelul uriaşului. Când veni înapoi, spuse împăratului că uriaşul şî castelul său nu mai sunt. In locul unde fusese castelul nu mai era decât un cort de scânduri pe lângă şirul de stejari, şi în cort nu erau decât doi băieţi cari se jucau, iar alături de ei, un elefant de zahăr. Atât mai rămăsese pentrucă groaznicul uriaş fusese dintre acei uriaşi cari fac oamenilor numai ceea ce oamenii le fac lor. Azi nu mai sunt astfel de uriaşi. Traducere din englezeşte de EUGENIA MUREŞANU NOTĂ: Aproape în fiecare număr al revistei Satul şi Şcoala" (An I şi II.) am avut şi câte o pagină literară, unde au apărut bucăţi datorite scriitorilor noştri şi străini, prin care descriau vieaţa învăţătorilor. In anul" acesta vom publica în această pagină bucăţi destinate capiilor. Cele din numărul acesta sunt traduse de o harnică şi talentată învăţătoare. (C. I.)

41 LITERATURA MONOGRAFICĂ A SATELOR NOASTEE SI PROBLEMELE Vis LEGĂTURĂ CU STUDIUL SATULUI ROMÂNESC. MOMENTE PRINCIPALE. Este aşa de firesc studiul satului, încât, ne pare curios cum de a apărut aşa de târziu. Abea la sfârşitul sec. al XIX-lea (1892) apar la noi primele începuturi 1 ): acest lucru este de ajuns spre a ne da seama, cât de necunoscut trebue să fie satul românesc. Intr'adevăr, interesul a lipsit. Pătura rurală putem spune fără grije: neamul românesc în fiinţa, sa intimă este necunoscut lumii noastre culte până astăzi. Interesul se deşteaptă mai devreme, cu mult mai devreme, pentru trecui; şi s'a menţinut acest punct de vedere, până astăzi chiar în tratarea monografic-sătească. Aşa încât, pe drept cuvânt s'a putut spune că, cultura românească are ca axă de susţinere studiul trecutului. Acest curent istorisi a născut o prejudecată: şi anume că un sat lipsii de documente nu poate fi studiai. Eroare cu atât mai gravă, cu cât o mare parte, cele mai multe din satele noastre sunt lipsite de amintiri documentare 2 ). Cu alte cuvinte., şi astăzi, şi în domeniul monografic sătesc, ne menţinem în linia trecutului. Celelalte aspecte de viaţă ale satului studiat, când erau arătate, erau redate într'o lumină inegală dacă nu, ide cele mai multe ori nici nu figurau, rămânând la o icoană palidă pe care o aruncau cele câteva date, mai mult sau mai puţin bine prinse. Dincolo de aceste amintiri istorice, referitoare la trecutul satului, se pierdea însăşi individualitatea satului aşa zicând; un anacronism, fiindcă se caută să se arate ceeace a fost, iar ceeace este rămâne în întuneric. Nu se surprinde procesul de viaţă al satului ca fiinţă organică; ceeace Francezul numeşte des faits naissants 1 ', le fait vivant" 3 ) trece neobservat. Unul din marile defecte în cercetările noastre monografice, este deci şi acesta. II vom arăta ori de câte ori vom avea, prilej. Şi, dacă se mai stârneşte şi astăzi asupra acestui punct de vedere greşit, se stărueişte mai mult în virtutea inerţiei. începuturi In 1892 se tipăreşte Ia noi Monografia Comunei Ilm Mare*). E interesant să se vadă delà început, cum îşi motivează autorul pasul acesta î usemnat de noi, şi in ce constă vederile sale asupra acestei monografii. Autorul aminteşte mai întâi de Pavel Galanu care pe la 1863 a scris mo- ) Atenţiunea s'a fixat mai întâi asupra regiunilor mari (Descripţio Moldáviáé Istoria Banatului Timişan întocmită de abatele Griselini încă din 1780, cu întinse îoeursiumi in vieaţa de toate zilele a locuitorilor. ) "Fireşte, sunt şi excepţii, avem sate bogate în documente. Satele noastre 2 însă fiind mai vechi decât domnia,.anterioare, n'au fost întărite ipe locul lor. Unele s'..iu strecurat prin timpi fără gâlceava de proprietate, iar altele au un trecut remarcabil tocmai pentru lupta aceasta pentru proprietate şi dreptul de proprietate. Ii va fi cu atât mai uşor monografistului să reconstruiască deda început şi mai complect satul existent în timp. O mare parte a satelor din Ardeal fac parte.dintre acestea (cf. N. Drăgan. Toponomie şi istorie. Cluj, 1928). 3 ) cf. Arnold van Gennep. Le Folklore. Paris, 1924, p. 36 şi în general cap. III. privitor la metodă. 4 ) de V. Gr. Borrjovanu. publicată în Revista Novă (1892), p

42 nografia aceleiaşi comune rămasă în manuscris"). Acest înaintaş monografist al satului său, spune V. G. Borgovanu, ar trebui să găsească în fiecare cătun românesc imitatori"...[atunci, numai se va putea alcătui o adevărată istorie naţională a ţinutului locuit de români, atunci istoricii noştrii cei.învăţaţi, nu vor mai aveai nevoe. sau să-şi ia refugiul la isvoare streine, care de obiceiu n'au însemnat decât defectele poporului român, iair faptele cele vrednice, ori le retac, ori le pun la socoteala lor, sau să -alcătuiască istoria din ipoteze". Este clar că delà primele începuturi ne întâlnim cu o justificare istorică în acţiunea noastră monografică. Acest impuls naţional în alcătuirea de monografii săteşti, avea să antreneze la lucru mai, ales pe preoţi şi pe /învăţători. A voastră este datoria şi la vreme a noastră va fi şi lauda a ii adevăraţii şi merituoşi istoriografi ai poporului românesc" ). De atunci până astăzi învăţătorii şi preoţii sunt aceia oari au desvol- *tat pe acest tărâm de activitate munca cea mai asiduă. Ca un răsunet al acestor timpuri, mai târziu, un preot, monograf ist al satului său, lucrează în această direcţie ca să se ştie cât de puţin despre ţinut în caire este istoria comunelor noastre". Şi el mărturiseşte şi găseşte cu oale de a tface propagandă pentru o astfel de acţiune. Crede că o datorinţă sfântă zace pe umerii noştri ai tuturora să scriem monografiile comunelor noastre", cari din lipsă de date, cei de acum 100 de 'ani, spune el. de ar fi scris pe liârtie nu ceva fapte şi documente, ci numai tradiţiile şi cunoştinţele imediate de pe atunci" şi sarcina 'studiului său, acum, ar fi fost mai Tişurată'). Atmosfera este prielnică. Ne vin de pretutindeni suggestii, îndemnuri. ~In acest timp, tot în Ardeal, un grup de tineri din Sibiu 8 ), au hotărât să publice ciliar un concurs cu premii pentru monografiile economice cele mai bune din judeţul Sibiu. Concursul este publicat în Tribuna") şi Foaea Poporului ). 'Cu această ocazie s'au prezentat la premiu monografiile 'economice a 13 comune din judeţul Sibiu, dintre cari două au şi fost premiate şi tipărite. Una este Monografia Comunei Orlat 11 premiată cu premiul I de 25 do coroane, iar a doua este Monografia economică culturală 5 ) Afară de monografia manuscris a lui Galan ni se mai dau şi alte monorgrafii rămase in manuscris cari se.socotesc printre primele. In cazul de fată e vorba de monografia comunei Z(tr,ra (cf. V. Sotropa. Tătarii.în valea Rodnei. Anuar. Inst, de 1st. Nat- III. (1926) p. 258 şi N. Uragan op. c. p. 17); l a aceasta Monografiile manuscrise ale comunei Zagra de Chitul şi Macedón -Maniai. Aceasta din urmă, din auzite, se află în sat şi după cum se observă, sunt consultate in manuscris. ") V. Gr. Borgovan (op. c. p ).., ') cf. Ştefan Buzilă, Monografia Comunei Sâniosif sau Poiana. Bistriţa \WW). Cu această ocazie Ştefan Buzilă ţine să arate că pentru Ardeal, tocă de prin anii 1840, ba chiar.şi mai înainte,..vicarii noştrii au dat repeţite porunci preoţilor să jscrio istoria satelor". Iată deci primele începuturi pentru Ardeal, la cari s'au adăugat şi altele, aşa încât aceste parti să fie mai bine reprezentate din acest punct de vedere faţă de alte părţi din ţara noastră. *) Anume, T. L. Albini, Eremie Borcia, Liviu Brote. II. Banciu, S. Doleanu, Ilié Dopp, A. Bordea, I. Grecu, G. Moldova«, I. Mola, I. líussu Şirianu I. Stoica, Vict. Tordăşianu, E. Verzariu şi I. Ursu din Margine. ") Nr. 131 din ) Nr. 40 din ") do Romul Sirrm. Retipărită din Foaia Poporului (III. Nr. 32) Sibiu Tust. Tip. T. L. Albini.

43 «comunei Gura Râului, premiată cu premiul al doilea (de 15 coroiane 12 )- Pentru acest timp iniţiativa grupului de tineri din Sibiu, este lăudabilă^ nu numai pentrucă stimulează cercetări monografice săteşti, ci, pentrucă. ei cer ca studiul satului în judeţul Sibiu să fie făcut din punct de vederereconomic. Cu toate acestea, după cum vom avea prilejul să arătăm, şi aici: ca şi în alte direcţii de cercetare sătească, studiul satului nu poate fi lipsit de acele aspecte ipe cari le numim etnografice, şi cari în aceste studii, oricari ar fi părerea delà început, se îmlbie delà sine. In acest moment, anticipăm de pe acum, suntem deodată în fa;ţa unor puncte de vedere diferitece coexistă. Ori cercetarea monografică este un tot unitar, când e complectă, şi un aspect al obiectului ce studiem nu poate fi precumpănitor î» dteuma altuia decât atunci când îl tratăm a parte, sau când acesta lipseşte t - sau e mai pu'ti 1! reprezentativ 1 "). Mentinându-ne în ceasta lipsă de unitate în concepţie, vom avea de- X. variante ale punctului de vedere istoric, în afară de cel economic. Căci n'am putea numi filologică mişcarea ce a determinat-o. M. M, Marienescu;^ în Banat, întrucât se stradueşte să se arate vechimea şi originea satului nostru. Ca o urmare a acestei dorinţe, sprijinită de un învăţat din aoeî timp ca At. M. Marienescu, avem până Ia un punct, Topografia Satului şi' Hotarului Maidan 1 ") urmată de un studiu al acestuia despre Celţi şi numele de localităţi. Un preot îşi un învăţător. At. M. Marienescu, zace,, începători pe o carieră nouă". Şi e interesant să se constate şi cu această; ocazie, că At. M. Marienescu spune că, pe această carieră noiauă", artrebui să luere" încă vr'o mie de învăţători şi vr'o mie de preoţi sprea dovedi"' 15 ). îndeamnă la lucru cu sinceritatea ce'l caracterizează; porniţi lia lucru!", şi îndemnul a prins. încă din 1892, se face un apel în Familia, unde se cere o descriere a satului nostru, în care să înşirăm toate" nunwrile locale din hotarul statului, cum ar fi numele vălilor, apelor, 'oraşelor, dealurilor etc. aşa şi à datelor şi legendelor istorice ce săi mai susţin în comună, că aşa din acestea să se poată dovedi vechimea şr originea satului nostru şi a numirilor acestora" 16 ). Această nouă orientare reprezentată ca ideie prin At. M. Marienescu, şi traducere în fapt prin Liuha>-Iane, tinde să arate după cumv am spus, originea şi vechimea elementului românesc. At, M. Marienescu, cu ajutorul termenilor, elementelor topice, caută să justifice vechimea satului românesc prin corespondente celtice la numirile româneşti, ceeace* ne-ar duce dincolo ds romanitatea susţinută cu atâta, tărie de latinişti. Erau deci la modă problemele timpului, iar studiul satului este văzut deocamdată prin această stare de lucruri. Uitopic etimologică era intenţia lui At, M. Marienesscu care a urnit la l Sibiu z ) Scrisă do Ioachim Mimteanu. preot. Retipărită din Foaea Poporului,, s ) ConfUiZiunea aceasta, a făcut ca anuî acesta Academia Română să premieze o monografie ce trate un centru minier, pe câtă vreme, premiul era destin nat unei localităţi rurale din România. Arăt aceasta oaşicând n'ar fi vorba decel ce scrie lacesti rânduri. ") Scrisă de Sofronie Liuba şi Aurelie lâna, publicată în Caransebeş: (1895)i Tip. Diecezana, 1 5 ) cf. partealll. p. 324, din această monografie.

44 lucru oameni cu mult bun simţ. Dealtfel topografia '). Maidanului se numără printre primele încercări monografice serioase, despre care Dl. G._ Vâlsan spune că e incomparabil mai preţioasă decât România Pitorească'* a lui Vlahuţă şi decât toate volumele de impresii, chiar dacă ele ar fi semnate de nume iubite şi respectate ca Iorga, Simioneşcu şi Sadoveanu" ). In această apreciere şe are în vedere adevărata cunoaştere, nu simpla impresie, care nu poate fi decât relativă ca informaţie, şi deci, care nu va. putea niciodată înlocui o descriere făcută cu băgare de seamiă şi dragoste,, cum se exprimă aşai de plastic Dl prof. Vâlsan. Ori cari ar fi fost motivele iniţiale, încetul cu încetul ise alcătueşte Q- tradiţie temeinică monografică, isvorâtă din grija pentru adevărata cunoaştere şi dragostea pământului şi neamului nostru. * * Diferitele părţi din pământul românesc, au primit în cursul timpului, - după condiţiunile istorice ce le-au dominait, influenţe diferite. Unele părţi din ţară, ca Ardealul şi Bucovina, stau mai în strânsă şi directă legătură:, cu influenţa germană, unde avem pentru sfârşitul sec. XIX-a, o cultură': temeinică etnografică 18.) Dimitrie Dan avea deci să lucreze într'o astfel de atmosferă dominată de spiritul şi metoda germană. Dorul însă de a se face cunoscut pământul, oamenii şi trecutul românesc, este unitatea ce stăpâneşte în toatepărţile pe români. Aici începutul îl face Monografia comunei Lujeni.. Avem în faţă însă Straja şi locuitorii ei 20 ) lucrare a acelueaşi au'torcunoscut şi din alte lucrări, ca de ex. Stâna la Români 21 ) şi altele. Dimitrie Dan, din împrejurările amintite mai sus, are asupra monografiei până acum cele mai clare vederi până astăzi demne de reprodus. El îşi dă seama delà început de natura complexă a obiectului ce supune cercetării sale. Deacefea, n'are pretenţiunea de a da o monografie- complectă". I-ar trebui spune, (tomuri întregi ceeace fireşte, este un lucru adevărat: monografistul are în faţă Ia un moment dteut aspecte diferite ale aceluiaşi tot, ale aceluiaşi întreg. El trece delà un domeniu de cercetare la altul, fiindcă monografia este o sumă de condiţiuni ce se cer cunoscute, condiţiuni ce au avut un rol precis în forma şi structura internă a satului. Astăzi această multiplicitate de aspecte se rezolvă mai uşor pritr'o colaborare, acţiune în comun. O astfel de lucrare spune Di' prof. Vâlsan, nu poate fi decât colectivă 22 ). *') cf. ibid. p. î. _ ") Termenul dü topografie se apropie de ceeace vrea să spue Antonovici prin geografia Comunei Bogdana (Moldova), scrisă cu 7 ani înainte de Liuba Iana. Cantemir prin Descripţio Moldamae, spunea acelaşi lucru cu 180 de ani înaintea a.ces+ora. ) cf. G. Vâlsan. Biblioteca, secţiunii geografico-etnografice a Astrei", preiof 1 8 i a y ol um«şul D-lui Sabin Opream: Secuizarea Românilor prin Religie. Cluj, xvd l, p. IV, ") cf. de ex. studiul lui Cari A. Bomstorfer, Typen der landwirtsehaftlictien Rauter im Herzogthume Bucovina, in Mittheilungen der Antropologischen- Gesellschaft m Wien XXI (1892). Acest fapt va explica de ce primele încercai*' se fac MI provinciile alipite. De ce modelul genului îl dă Ardealul. ) Studiu istoric topografic şi folcloric eu 9 ilustraţiuni. portretul autorului şi o hartă a comunei. Cernăuţi Ed. Ziarului Patria" 112 p ) apărută in Junimea Literară XII. J 1 cf. G. Vâlsan. op. c. p. II. 22N

45 Dl Gusli, actualul ministru al culturii a ajuns să solidarizeze pe această cale o întreagă pleiadă de monografişti şi să determine un curent nou, sociologic în cercetarea satului. Dar, oprindu-ne acum la începuturi, constatam un lucru din ce în ce mai simţit: că monografia nu este un lucru "tocmai uşor şi pentru aceasta confesiunile lui Dimitrie Dan în legătură cu «monografia, sunt şi au răibas pline de semnificaţie 23 ). El se va mărgini numai la evidenţierea unor momente individuale" din vieaţa satului. Dar, adăogăm noi, aceasta este însăşi esenţa într'o monografie:» «coate specificul de vieaţă. Din suma de condîţiuni, şi din variabilitatea de forme f# oferă natura, pentru unele locuri, avem anumite trăsături principale de observat, fără de care întreaga muncă a monografistului ar fi aproape.-zadarnică. Pria ceeace este caracteristic, pătrunzi deci în însăşi realitatea vieţii satului. Aceasta va deosebi de aici încolo un monografist dotat de «nul improvizat. Ceeace nu mai putea fi amânat pentru Dimitrie Dan, era folclorul. Acesta se cerea salvat grabnic. Mai credea- că Românii din Bucovina au chiar nevoe să adune toate tradiţiunile şi credinţele, căci popoarele din împrejurul nostru ne impun pe nesimţite obiceiurile lor". Era. timpul apoi, duşmanul de moarte al formelor inferioare de civilizaţie, timpul -carele derîmă si schimbă toate, se atinge şi de credinţele şi obiceiurile strămoşeşti şi le modifică necontenit". Oameni ca aceştia în timpul lor, văd clar şi departe. Ceeace este de reţinut e că el pleacă delà început cu -conştiinţa greutăţii lucrului, semn de autocritică. Monografia este o cale spinoasă pe care străbaţi cu greu. unde succesul se seceră mai greu, dar pentru multă vreme. Victor Păcală, mai târziu, spunea că la o managrafie bună nu poţi ajunge decât pătrunzând in însaş realitatea vieţii satului şi aceasta o faci prii etnografia reală, (prin etnografia specială cum înţelegem astăzi). Ea. dă după el, măsura individualităţii etnice a poporului 24 ). La punctul acesta de vedere ajunsese V. Păcală două decenii după Dimitrie Dan. Decât, nota etnografică în Irataira monografic sătească adusă de V. Păcală era afirmată cu mai urnită tărie, şi totuşi, ambele momente marchează în desvoltarea noastră monografică etape însemnate ^de progres. * * * In Bucovina s'a resimţit mai devreme influenţa etnografică germană. In Ardeal mai târziu dar hotărâtor. In ţara liberă, a lipsit mediul occi- -denial de influentă directă în formă 'germană. Deaceea, avem în această privinţă constatări unanime despre lipsa unui model al genului 23 ). Multiple divagaţii în dreapta, şi stânga, ceeace nu arată decât lipsa de orieniare în toată puterea, cuvântului. Lipsesc deci şi punctele de vedere bazate 2 S s 4 ) ci. Comuna Staja şi Locuitorii ei, ) cf. V. Păcală. Monografia Comunei Răşinariu. Sibiu 1915 (Tip. Archi- diecezane) p. IV. Suntem în aceiaşi termeni ca şi la Dirntrie Dan, când vrea să jarate că ceeace urmăreşte sunt anumite momente individuale din vieaţa sătenilor; gruparea de oameni respectivă faţă de altele. 2 5 ) In 1906 Antonovici spune precis:,.poate că această lucrare să fi având niscaiva lacune, ca orice lucru omenesc, însă să nu se uite că eu făcându-mi iplanul cărţii, n'a m avut Inanité nici un model de felul acesta după care să mă «conduc"; era în 1906, când avea ultimul.cuvânt referitor la satul său.

46 pe o concepţie mai largă şi temeinic monografică. E meritul Societăţii Geografice Române din Bucureşti de a fi rămas până la un punct îndrumătoare. Aici, (1881) pr. Ion Antonovici, sparge gliiaţa şi sub altă formă, publică un studiu asupra satului său, cu notiţe istorice şi tradiţionale- 0 ). Antonovici este influenţai mai, întâi de şcoala geografică delà Bucureşti, apoi înclină din ce în ce spre istorie ş în legătură cu satul său, va strânge o mulţime de documente. Acum se pune din nou în discuţie şi în practică.. punctul de vedere istoric în tratarea monografică. El ţine să arate ca şi... Borgavan Buzilă -At. M. Marienescu, ce importanţă au monografiile pentru istoriografie. Spune chiar mai mult: că dacă până acum s'au publicat la noi lucrări istorice asupra mai multor oraşe, episcopii, în ce priveşte insă comunele rurale suntem încă ia început'' 27 ). Bogăţia mare de material istoric, lipsa unui mediu etnografic puternic, la împins tot mai mult spre această direcţie istoristă aşa de puternic înrădăcinată, nu numai în. Moldova dar, cura am văzut, şi în alte părţi. In Muntenia Ion Boldescu 2 ") are o conferită publică despre judeţul Vlaişca, din punct de vedere istoric şi economic 2 ") undo se face etnografie folosindu-se de folclor. încercarea aceasta îl va duce deadreptul la studiul monografic. Boldescu a desfăşurat o activitate intensă pe acest tărâm; nu ajunge nici el să de o monografie model viitorimii, aşa cum până la un punct în Bucovina avem prin Dimitrie Dan, şi cum în Banat ne-a dat Liuba-Iana; în Moldova Antonovici.- Boldescu va ajunge săişi lege numele său de oraşul Giurgiu 30 ) aşa cum numele lui Ştefuleseu este legat de al Târgujiului, aşa cum numele Iui G. R._ Codin este strâns legat de al Câmpulungului muşcelean. (Va urma) V ION CHELCEA ) Geografia Comunei Bogdana din Plasa Târgu Simila. judeţul Tut ova Inst. Arie Grafice Sccec 1889, 63 p. Kdiţiune separată din Bulet. Soc. Geografica. Romano IX Tot cu această ocazie cităm şi Geografia comunei Budaştii Ghicăi din plasa de sus-mijloc, Jud. Neamţu, în acelaşi buletin VIII. (1887) p t ) cf. de acelaşi: Istoria Comunei Bogdana din plasa Simila judeţul Tutova,. 2 7 urmată de 281 documente şi.de un memoriu al Dlui dr. Ath. M. Marienescu,. membru al Academiei Române. Cu 1 hartă, 4 tabele şi 2 figuri în text. Bârlad. ) Acesta nu este decât institutor, şi arată odată mai mult, că progresul 2 8 cultural şi chiar ştienţific, la provincie este susţinut cu tărie de cărturari ca. acesta. Pe umerii învătătorimii acesteea cădea, ca altădată pe umerii călugărilor, învăţătura, Boldescu susţine în Giurgiu două ziare de ex. ( ). Activitatea monografică a acestuia este întinsă. Lucrarea delà 1887 este anunţată ca un început". Şi urmează într'adevăr o serie întreagă de monografii publicate în colecţia I. T. Ghica (Buc. 1904). In 1910 apar deasemenea două monografii: Monografia Comunelor Slobozia.şi Malu (Giurgiu 1910) şi Monografia comunelor Arsaohe şi Găujani (Giurgiu 1911). Această activitate face din B. un monografist harnic. ) Judeţul Vlaşca din punct de vedere istoric şi -economic. Giurgiu Se 2 > desenează de pe acum şi în ţar liberă grija de-a arata latura economică monografic, pontruca în 1907 să ajungă de toată actualitatea (cf. î.n deosebi A. K Gădei. Programul monografici unei comune rurale şi Monografia comunei rurale Bragadiru-Bulgar clin plasa Sabaru, Judeţul Ilfov. Buc p., cu cel mai desvoltat program" de felul cum trebue să se alcătuească monografia sătească»', astăzi învechit. * ) cţ 'Monografia oraşului Giurgiu, vol. I. pag cu 25 fig. Giurgiu 191?..-

47 Pagina administrativă PRIMUS INTER PARES. Da, directorul şcoalei primare trebuie «ă fie primul Intre cei egali. învăţătorii şcoalei au obligaţia să-şi îndeplinească cu pricepere şi punctualitate datoria în şcoală. In timpul liber, ei -trebue să se dedice şl activităţii extraşcolare. Directorul şcoalei pe lângă obligaţiile Jui de învăţător, trebue să se îngrijească de buna întreţinere şi âmirumuseţarea localului şcoalei, de curăţenie şi de ordine. El trebue să-şi dea toată silinţa ca an cu an să sporească zestrea şcoalei, să «omplecteze şi înnoiască materialul didactic, să înjghebeze cu părinţii opera de a- -«istenţă şcolară. Un bum director va avea ambiţia -şcoala lud să fie luată pildă între ca alte scoale din oraş (ori împrejurime), iar ac-»üvitatea din clasă să fie izvor de mulţuanii-e pentru capii, pentru el.şi personalul de control. pentru Dacă în clasă el poate fi văzut cum îşi //Îndeplineşte.datoria de învăţător şi îmşplicit cum.poate influenţa prin actitvita- *ea lui şi pe ceilalţi colegi, în cancelaria şcoalei poate fi urmărit cum îşi îndeplineşte rolul de conducător'al şcoalei. Registrele scrise corect şi frumos, arfiiva păstrată în ordine, materialul didactic îngrijit şi pus la îndemâna învă- >ţătorilor, sunt dovezi că autoritatea şcolară are un reprezentant în care se poate încrede. Ceeace însă dă valoare unui director «este tactul lui faţă de colegi şi părinţii -elevilor; prin atitudinea Iul trebue să şi-i.apropie ca (instituţia în fruntea căreea este pus, să nu aibă nimic de suferit. Ga să poată împlini acest rol, directorul şcoalei trebue să fie înzestrat cu deosebite cajităid intelectuale şi de inimă. Un om pătimaş, veşnic în ceartă cu toată lumea, desigur că nu va putea să afacă faţă unui rol atât de important. Din acest motiv s'a cerut ca directorii şcolari să fie învăţătorii recomandaţi da superiorii lor şi cari s'au distins prin activitate şcolară şi extraşcolară. Sub ministeriatul dlui, Prof. N. Iorga, această aşezare sănătoasă a fost schimbată, cerându-se în locul recomandaţiei autorităţii şcolare, votul colegilor. Această dispoziţie a turburat adânc munca liniştită delà multe şcoli, începându-se adevărate lupte strategice pentru dobândirea direcţiilor de şcoala.. Este adevărat, că dacă un director a a- juns în fruntea unei scoale şi nu activează în folosul ei, ci se gândeşte numai la beneficiul personal, trebuesc luate măsuri de îndreptare. Nu se mai poate tolera ca o serie de directori, făcând politică sau din ordinul partidului primind delegaţia în control, la Primărie sau alte însărcinări, să mai poată rămânea în fruntea şcoalei. Să fie precis înscris în lege, că cei cari primesc însărcinări străine de şcoală să se considere dimisionaţi, iar pentru însărcinările din control, după 3 ani, asemenea să se considere dimisionaţi delà direcţie, neavând drept în timpul stagiului să se amestece în chestiunile administrative ale şcoalei, ca un proprietar faţă de arendaş. * In timpul din urmă s'a cerut ca în fruntea şeoalelor primare să ajungă învăţătorii cu pregătire universitară. Numai titlul academic nu le-ar da întâietate, dacă nu au dat şi probe de hărnicie şi de tact ca învăţători Este nedreaptă măsura luată de autoritatea şcolară pentru înlocuirea învăţătorilor cari au împliniţi 34 ani de serviciu. Dacă ei mai pot face faţă obligaţiilor delà catedră pot conduce şi serviciul administrativ ca directori. Cei grăbiţi să înlocuiască pe colegii bătrâni, ajunşi prin merite la direcţia şeoalelor primare, să nu uite că lucrează pentru săparea propriei lor gropi

48 Purtarea lor va fi urmata la proxima ocazie de alţi învăţători, «ari vor cere în <uuinele idei politice să-ie la 'locul. In Ardeal, în majoritatea cazurilor directorii şcoalelor primare din oraşe şi din «omunele rurale mai mau au fost selecţionaţi la început stăpânirii româneşti 3>e baza meritelor culturale. Este adevărat că în timpul din urmă.-a încăput să-şi iacă vad şi criteriul poli- atic. Noi dorim ca în fruntea fiecărei scoabe, cii mai mulţi învăţători, să se găsească omul însufleţit care să se jertfească tot timpul pentru instituţia pe care e pus s-o conducă. Atunci vomi avea Ia fiecare şcoală rânduială şi curăţenie desăvârşită. Clasele vor fi stup de copii, iar împrejurimile şcoalei nu vor mai avea aspectul trist cum se găseşte astăzi în multe locuri, ci verdeaţa, fiord şi pomi puşi de mâna elevilor, sub supravegherea învăţătorilor. Ce uşor s'ar obţine acest lucru dacă s'ar izgoni politica din învăţământ! Fiecare şcoală şi-ar avea directorul de care ar avea trebuinţă! CONST. IENCICA PAGINA JURIDICĂ. TRANSFERAREA INV. Ordinea de preferinţă. Clasif. delà exam, de capacitate. (Art. 126 lit. b. din legea înv. priinar.) Când pentru acelaşi loc sunt mai multe acereri de transferare, se va avea în vedecre ordinea de preferinţă «are constă, nîie în superioritatea gradului pe care solicitantul îl are în învăţământ fa^ă de ceilalţi candidaţi, fie, dacă solicitanţii au -acelaş grad, în superioritatea notei cu «are sunt trecuţi în tablourile de clasificare întocmite pe baza examenelor date ;< >entru obţinerea gradelor respective. Pentru învăţătorii provizorii nota care ' determină preferinţa lor la transferări «este nota obţinută la examenul de capa- citate şi nu aprecierea org. de inspecţie. (Curtea de Cas. S. Ul-a; Dec. No *Hin 4 Iulie 1931; Pană. Săpt. No. 2J4932. * Caracterul comisiilor regionale de judecată, a membrilor corpului tdmactic. (Art. "28 din legea Curţii de Casaţie; Art. 32 şi $ din legea pentru organizarea Min. Instr.) Comisiunile Regionale de judecată, a căror hotărâri sunt susceptibile de căile de atac anume prevăzute şi în eondiţiunile stabilite de lege, nu pot fi considerate ca nişte organe consultative ale puterii executive, ci sunt adevărate instanţe de jurisdicţie şi prin urmare hotărîrile lor nefiind condiţionate de aprobarea administraţiunii, au caracterul sancţionar al hotărîrilor judecătoreşti şi ca atare producătoare de efect asupra situaţiunii funcţionarului. Deci o cerere de strămutare delà o Comisiune de judecată la altă Corn., este admisibilă în principiu. (Curtea de Casaţie S. IlI-a; Becîziunea No din 1 Iulie 4931; Pandectele Săpt. No. 2 din 1932.) Transferare. Ordine de preferinţă. Notă în grad. înţeles. (Art. 125 legea înv. primar). Prin expresiunea nota în grad", prevăzută printre condiţiunile de preferinţă, ta art. 126 din legea învăţământului primar, legiuitorul se referă la nota cu care sunt trecuţi învăţătorii în tablourile de clasificare întocmite, conf. art. 116, 118 şi 119 din lege, pe baza examenelor date pentru obţinerea gradelor respective, iar nici de cum la aprecierea organelor de control făcută cu ocazia inspecţiilor, cari prin natura şi scopul lornuconstituese note sau criterii pentru determinarea ordinei de preferinţă la transferări, ci simple elemente informative oer urmează a se avea în vedere la înaintările în grad. (C. I.)

49 ŞCOLARII ALICEI FRANCHETTI ') I. Sora tuturor: Alice Francheţii. Soră a tuturor. Alice Franchetti 1 ). Eu am bătut din nou drumul deschis de tine. Zece ani am căutat să intuesc opera ta, cu limpezimea care să fie demnă de tine. Promisesem soţului tău, ifără ca dânsul să-mi ceară (fiindcă şi sufletul lui era îndărătnic ca şi al tău) că voiu face să se recunoască lucrul tău. Lui îi datorez preţioasele notiţe asupra călătoriilor ce ai întreprins pentru explorarea lumii şcolare, ori unde era vieaţă nouă; din studiile -tale asupra şcoalei sau pentru şcoala creată de tine. Şi îi datorez şi mai mult: el a determinat învăţătoarele cari ţi-au fost colaboratoare să aibă încredere în mine şi să-mi povestească experien" ţele lor: el mi-a trimis cărţile cari teau inspirat; mi-a predat caieţelele şcolarilor, încălziţi de flacăra ta francişcană. Dar mai apoi Leopold Francibetti te urmă în mormânt şi nu putu să mă călăuzească mai departe. Muri de durerea patriei, în groaza unei zile nefaste. Iar când, la un an delà moartea sa, veni biruinţa, cine dintre cei ce i-au fost prieteni, nu se gândi la el şi nu-1 simţi, aproape reîntorcându-se între noi, păzitorii experienţa sale? Chiar în acea noapte, când soldaţii bivuaca<ţi pe colinele din jurul oraşului Vittorio Veneto aprindeau «focuri, cari ridicau raze luminoase pe cerul rigid şi senin, cu o veselie de copii, îmi izvorî în suflet certitudinea că, în sfârşit venise timpul îndeplinirii promisiunei de a schiţa secretul căii sufletului tău şi a-1 învedera tuturor acelora, cari vor fi învăţătorii viitorilor copii ai poporului soldat. Erau chiar şi acolo, lângă mine, ţărani educaţi d» tino. Nu era poate -chiar el însuşi, Leopold Francheţii, prezent, viu în conştiinţa mea, să-mi reamintească îndatorirea? Astfel, cele dintâi hârtii pe care le pusei în ordine, reîntorcândumă acasă delà războiu, au fost măruntele paginuţe ale micilor păstori din La Montesca", fiii tăi aleşi : şi scrisorile învăţătoarelor tale şi amintirile celor cari te cunoscuseră: micav, falangă de. apostoli umili şi simpli ca. tine. Dar simţii îndată că, înainte de toate, trebuia să refac din nou şl pe con* propriu experienţa ta, făcând-o să fie a mea: căci nici un suflet nu se poate ' înţelege cu adevărat, dacă nu se retrăeşte vieaţa lui. Mi-a ajutat să regăsesc motivele cari au inspirat opera, ta, mama copiilor mei, în timp ce îi creştea cu un spirit asemănător celui al tău; mi-a ajutat încă şi la cea mai largă cunoştinţă ce am putut câştiga, pe seama şcoalei. Zic a şcoalei: adecă, a adevăratei scoale, nu a celei oe se defineşte şi se descrie în cărţile noastre de filozofie, cari întotdeauna sunt. zero, ne lângă educatorii în cari conceptele se prefac în căldură, sânge,, respiraţie. Multe creaturi am întâlnit, cari si ele erau îndreptate spre aceiaşi ţintă ideală a ta, şi eu am căutat să nu mi le înstrăinez. Aceasta 4 m'a. ajutat să înţeleg şi mai bine. Apoi împrejurarea şi bunăvoinţa unui om autoritar, care mi s'a părut întotdeauna demn de numele de învăţător, m'au pus, ipe.câtva timp, în fruntea scoalelor poporului acestei Itaiii, inspiratoarea noastră, în timp ce ea căuta, în educaţie, mai mult aer si mai multă, lumină. Reforma şcoalei deplasa interesuf *) Din volumul Athena Fanciulla" (Copila Athena, nota trad.)

50 tuturor delà ceea ce face învăţătorul la ceea ce face copilul. Ministrul meu a pus în respectul 'tuturora, şcoala, ca vieaţă a copilului. Nu era vieaţa ta? încetând munca din centru, în decursul căreia spiritele leneşe au contrastat, sau au luat în batjocură dinamismul" molestant al reformatorilor (în timp ce reforma abia dacă era ceva mai mult decât o situaţie de probleme cu privire la marile nevoi ale ţării) eu, mă reîntorsei atunci la scumpul depozit de hârtii şcolare ale tale şi ale urmaşilor tăi spirituali. Iată salului de gratitudine, o Alice Francheţii! Ai tăi sunt copiii ţărani din Muzzant, fiindcă Maria Bosehetti este o înflăcărată urmaşe a ta prin Tereza Bontempi care a fost ea însăşi oaspe la şcoala ta La Montesca" a Măriei Montessori, care a fost îndrăgita ta, pentrucă ai descoperit-o tu, cea dintâi, şi i-ai ferit din drum orice dificultăţi 2 ), ai tăi sunt într'un anu- _ ') Ediţia Metodul pedagogiei ştienţifice din 1909 s'a publicat pe spesele A. Franehetti la Gitta di Castello. O adevereşte dedicaţia făcută de Montessori (Nobilei doamne baronese Alice Francheţii (Halgarten) şi baronului Leopold Francheţii (senator) dedic această carte, care a fost voită de ei (şi care datorită lor iese azi, la viaţa gândului) botezând-o în literatura ştjenţiucă Case dei bambini"). Dedicaţia ediţiei din 1913 se transformă astfel Memoriei baronesii Alice Francheţii". Sărmana doamnă Alice se dedicase foarte mult răspândiri metodului Montessori, în afară de Italia. Datorită ei s'a ţinut un curs" (primul de acest fel) asupra metodului montessori în Cita di Castello, la 1910, în care Montessori avu ocasiunea să vorbească despre mările merite ale doamnei Francheţii faţă de studiile ei, declarând că ea a fost unica fiinţă care o înţelesese într'adevăr şi o ajustase cu adevărat. In 1926 a apărut a 3-a ediţie italiană a operii Mantessori, din care dedicaţia <mit fel cei trei copii din oraş" (titlul unui studiu din volum. n. ir.) pentru că cine i-a educat, s'a inspirat din exemplul <tău; a ta e întreagă dovada că eu şi toţi amicii nouii educaţii ne-am îmbogăţit ideile vizitând Montesca ta. Gând acele ghiduri educative care sunt programele de studiu ale lui Giovanni Gentile, consacrară unele vederi ale tale şi semnalară numele Mon teşeai tale, recomandându-o învăţătorilor din Italia, atunci te-ai reîntors într'adevăr, Alice Franche'tti. Eşti printre noi, acum, penitru totdeauna. ' II. Cum e păstraiă amintirea ei. Aceste cuvinte, pe care le-am scris dupăce recitisem sute de pagini de ale elevilor, scrisori şi note de ale învăţătoarei de La Montesca, mi-au isvorît în inimă aşa, ca nişte omagii către fondatoare. Mă supun glasului lăuntric şi le las în forma aceea invocativă, aproape ca o rugăciune. Dacă cetitorul oare caută metode" ipoate surâde, desigur nu vor surâde acei ce au cultul memoriei d-nei Alice Franche titi. Pentrucă e- un adevărat cult. In şcoala rurală La Montesca clhiar şi azi, când întâiele colaboratoare s'au îndepărtat aproape toate, urmându-şi misiunea lor de educaltoare sau asumându-şi-o pe aceea de soţii şi de mame, şi că nici unul din şcolari nu şi-o mai aminteşte, fiindcă s'au născut după moartea ei, imaginea Alicei Francheţii, atârnă pe pereţii tuturor şalelor şi icoanai nici odată nu e lipsfintei memorii a dispărut. Asupra diferenţelor dintre aceasta şi celelalte ediţii precedente a se vedea lucrarea mea : Cele două Montessori în E'duciizione Nazionale, Iulie Spiritul franchettian a dispărut cu totul din a 3 ediţie.

51 sită de flori. Şi în fiecare an, la o a- numită dată este cine să o reamintească ca şi cum ar fi fost (ei de fapt era) o sfântă. Nici opera de binefacere care a urmat după Franchetti în munca educativă, nici Maria Marohetti care continua să îndrume şcoalele, nu ar fi putut obţine un atât de râvnilor semn de devotament dispărutei, deia străini, dacă în câmpiile din jurul oraşului Citta di Castello numele baronesei Alice nu ar fi atât de stimat, în orice familie. Chiar şi cei mai umili ţărani simţesc mărimea vieţii Ei şi absoluta curăţenie a tuturor binefacerilor, pe care ea le-a făcut ca o soră a tuturora. Şi elevii pe care ea, singură i-a condus, au reînviat pretutindeni şi au păstrat amintirea ei, ca pe a unei fiinţe de sfântă suavitate. Chiar şi azi trec de pe buze pe buze memorabilele sale cuvinte, şi mai ales cuvintele 'testamentului său spiritual, trimise învăţătoarelor, de pe patul său de moarte. Mai mult şi-o amintesc învăţătoarele. Şi-o reamintesc cu un sentiment de veneraţie şi de religiozitate. Expresia Sfânta noasiră se poate auzi în orice moment în relaţiunile lor. Da. Operile sfintei noastre sunt dintre a- celea destinate posterităţii" scrie M. Marohetti, cu bună credinţă. Şi încă şi cu un curaj moral, fiindcă ştie foarte bine cât de greu este să se menţină moştenirea spirituală a d-nei 'Francheţii, şi observă, cu oarecare temere, neputând ascunde nici el însăşi nici altora, simptomele de oboseală la ea însăşi şi la celelalte urmaşe ale operei: Azi, ' scria la 1916 e cu mult mai uşor să se ia notă dintr'o privire, dintr'o vorbă, dintr'o lecţiune ceva mai puţin limpede, câte un simpton de oboseală. (Azi, fără ea, nimica toată neglijată poate trece neobservată şi să formeze începutul unui obiceiu contrar, care se va suprapune celor vechi şi bune, aproape pe neobservate". Deci Franchetti e în adevăr prezentă, dacă binele este simţit astfel. Ce este, în conştiinţă, idealul, dacă nu vigilenta remuşeare de a nu-1 fi ajuns?" In altă parte:,.a fost o sfântă a timpurilor moderne, şi eu tremur de bucurie gândindu-mă că d-ta studiezi opera acestei alese a noastoe şi că veţi spune celor buni: opriţi-vă un moment să admiraţi acest suflet; lucraţi * cu credinţa şi cu zelul care au conduis'o pe ea la reuşită şi voi asemenea veţi învinge". 3 ) Franchetti comunica mereu credinţa ei în voinţă: e destul să voieşti, ştiind ceeace trebue să voieşti. De aici seninătatea datoriei la colaboratoare. Marohetti îmi scria imereu: Când ai avut norocul să (fii zece ani, spiritualmente, în vecinătatea unui Suflet - cum a fost al Sfintei noastre, se simt toate îndatoririle, pe care le impune această bine cuvântată întâmplare". Rinaldi, o altă învăţătoare modestă şi afectuoasă, moştenitoare a acelui suflet, care a fost şi esfte şi acum învăţătoare la. şcoala Montesoa, îmi face confidenţe că în altă localitate nu ar' fi reuşit: Afecţiunea care mă leagă de Sfânta noastră mi-a făcut posibil ceeace poate în alt mediu şi între alte împrejurări nu mi-ar fi reuşit să fac". 'Şi Ghindai, care deşi nu cunoscuse pe fondatoarea binefăcătoare, povestindu-şi experienţa din întâiul an de şcoală ne face să simţim că ar fi presimţit oculta ei prezenţă. Acel mediu exercita asupra mea o sugestie stranie şi binefăcătoare. îmi părea şi-mi ') Maria Montessori o numea Angelica" (îngerul, n. tr.) înainte de a scoate de pe carte dedicaţia ei. Şi fiindcă credem că la Í5 ani după moarte nu se poate schimbă o părerea asupra unui dispărut, trebue să credem că, înger trebue să fie considerată chiar şi în amintirea d-nei M.

52 pare rău si acum că nu o cunoscusem pe inspiratoarea" unei opere atât de nobil ajutătoare inteligenţii copilăreşti, şi că n'am putut prinde direct -delà ea ceea ce opera sa mi-a inspirat". Dar trebue să înţelegem. Şi să servească de indemn pentru cei ceîndrujnează învăţătoare primare, gentilul - episod, pe care mi-1 povesteşte o scrisoare delà Rinaldi. Se vedea că nu eram liniştită, şi «din observaţiunile pe care le făceam -zilnic în ziar, sărmana doamnă înţelese că nu eram deplin mulţumită. Mă cbemă în biblioteca ei şi cu multă a- iectiune mă făcu să-mi deschid sufletul. Eu nu esitai, şi Ea, sărutându- -.mă, îm spuse să o consider ca pe o mamă. Din acea zi, apun adevărul, anunoa mea a fost mai fructuoasă, A- veam nevoe de o vorbă şi o avusei de la acea ce-mi este atât de dulce în a- tointire. Acest amănunt l-aş fi putut trece sub tăcere, dar delà început am voit să reliefez figura bunei şi sărmanei Doamne". Si în aceeaşi scrisoare: Sărmana Doamnă, simţea poezia naturii şi ştia să înţeleagă măreţia în felul sărmanului d'assisi; în inima ei plină de admiraţie şi de mulţumire pentru frumuseţile creaţiunii, nutrea o dragoste profundă pentru toate fiinţele, chiar şi pentru cele mai mici şi-şi dădea silinţa să-1 infiltreze şi în sufletul îndatoririlor ei." Ea scrisese vorbele, lui Thomas, pentru învăţătoarele ei: Dacă inima ta e curată, orice creatură va fi pentru tine o oglindă a vieţii şi o carte a sfintei doctrine". Aceasta e Alice Francheţii în inima învăţătoarelor care au utrmat-o şi o urmează şi azi, cum spune directoara lor, pentrucă încă se simt îndrumate: Ne călăuzeşte amintirea luminoasă a Ei, care a fost marea noastră torţă şi trebuinţa arzătoare de a face ceeace e scump ei". G. LOMBARDO-RADICE Trad, de Alexiu David GA NDURI Pământiu are preţul măriilor ce -s'au coborit m el. m Intre frânturile unui neam, cuuu- Ta poate statornici acele legături ce mu se văd şi nu se pot împăca. Veselia omului e ca mirosul floriilor: ea nu se înalţă din sufletele veşîteâe. Sufletele tari nu sunt cele răzimate pe multe proptele, ci acelm care stau tfiumai pe temelia lor. 0 faptă rea se bucură de mai mul- $a luare umiinte decât o vieaţa întreamă de faţpie hune. Râzi de ce înţelegi prea bine, dar şi de ce nu înţelegi deloc. In societatea modernă, se câştigă banii numai prin bani. Prin muncă se câştigă numai pâinea. * A şti carte nu însemnează a şti înţelepciune. * Copiii înrafă bunătaiea delà natură, iar răutatea delà oameni. * Ţi-i mai ruşine să întrebi pe altul, decât să nu ştii. * Să înveţi pentru tine, dar să ştii pentru toţi. N. IORGA.

53 CRONICA CĂTRE CITITORI. «Soiul şi Şcoala" intră în al treilea an de existenţă. Am închinat primvil număr al anului III dlui Prof. Onisifor Ghibu, ca un modest omagiu adus activităţii Domniei sale pe terenul şcolar ardelenesc. Această închinare, ca şi perfecta noastră obiectivitate faţă de toate problemele şcolare, demonstrează suficient tendinţa noastră de a servi prin această publicaţie numai interesele şcoalei. Foştii noştri profesori universitari nemi înţeles şi ne-au apreciat. Am avut astfel bucuria colaborării lor, fapt care a contribuit mvm la ridicarea prestigiului acestei reviste. Cu aceeaşi satisfacţie am fnregistrait colaborarea a numeroşi colegi din învăţământului secundar şi primar. Considerăm între colaboratori şi miile ae cititori care urmăresc de doi ani activitatea noastră, manifestându-şi sim.patia faţă de revista Satul şi Şcoala'" prin cuvinte de mulţumire, care ne-au dat mult curaj în munca noastră. Tuturor le aducem vii mulţumiri, rugându-i să ne onoreze şi mai departe cu sprijinul lor, pentru a da şcolii româneşti, din Ardeal mai ailes, un organ de publicitate independent în acţiunea sa, documentat în partea ştiinţifică şi bogat în informaţiuni şcolare şi culturale. Fiecare cititor vechi este rugat să recomande şi altora revista noastră, contribuind astfel la progresul ei. Redacţia UN PRIETEN NE PĂRĂSEŞTE ŢARA. (Dl Ramiiro Ortiz, care timp de 24 de ani,a funcţionat ca profesor la Univ. din Bucureşti, părăsind ţara, a rostit următorul cuvânt de adio la Radio: îmi iau şi pe această cale rămas bun nu numai dala prietena şi cunoscuţi, dar şi delà munţi, râuri, păduri, câmpii însorite, care reprezintă pentru mine o icoană nu mai puţin însufleţită a ţării iubite, pe care o părăsesc după 24 ani dat când trăesc în ea, iubit şi stimat ca unfrate. Chemat îin unaninitate de voturi la facultatea de litere din Padova, să predau limbi şi literaturi neolatine, la catedra, devenită liberă prin moartea marelui- învăţat Vineenzo Crescini, doresc ca glasul, meu, înduioşat în clipa despărţirii, să. fie auzit de sutele de actuali şi. foşti studenţi ai mei, răspândiţi in toate colţurile acestei ţări. Ei îmi cunosc năzuinţei» şi vor duce mai departe îăclia ce m'am» străduit să le-o aprind în inimă. Plecând, din Romania, doresc oa aceşti copii ai mei sufleteşti, să-mi mai audă glasul oa» în zilele neuitate, când, îin scumpa, intimitate a seminarului nostru de literatură, italiană, îi îndemnam să muncească ditt» răsputeri, ca legăturile culturale între- Italia şi România să fie din zi în zi cât mai multe şi mai strânse. E, poate, ultima dată când le vorbesc şi am impresia că aceste câteva cuvinte? sunt şi ultima mea prelegere de seminar. De aceea, ştiu că şi de data aceasta voiufi ascultat. Satelor Tismana şi Bistriţa-Vâlcea, undemi-iatm petrecut câteva luni de vacanţăîncântătoare, în adânca apropiere de sufletul ţăranilor români, le trimit salutarea mea înduioşată, ca la două frumoase» fiinţe vii în ii şi catrioţe învestmântate, într'o zi de horă, la marginea unui râu, pe Ia asfinţitul soarelui; Italianul, oare a devenit părtaş, prin» iubire, al acelui delicat si melancolic - -sentiment ce se numeşte,,dor! ', nu va putea sta mult timp departe. Vă zic, deoi, tuturor: colegilor, prietenilor, studenţilor, la revedere într'o zi» frumoasă de primăvară, când ochii, cari acum îmi strălucesc de înduioşare, îmr vor străluci de bucuria revederii". Noi, Românii, vom păstra o amintire-- recunoscătoare dlui Prof. Ramiro Ortiz-:

54 m.pentru că ne-a iubit ţara, şi s'a silit s'o iacă cunoscută între Italieni prin valoroase studii asupra literaturii româneşti. X>upă o muncă îndelungată şi migăloasă, D-sa a tradus poeziile lui Emi nesc a în italieneşte şi avem promisiunea.operei lui Creangă. traducerii PENTRU ÎNFRĂŢIREA POPOARE LOR. Primarul din Bucureşti a organizat în vara aceasta un schimb de copii între România şi Bulgaria, lucru foarte «obişnuit în ţările apusene, oa fiind calea loea mai bună pentru înfrăţirea popoarelor. Iată ou ce mesaj mişcător şi-au înicheiat aceşti copii vacanţa: jjfrăţiori şi surioare albanezi, bulgari, igrecá, iugoslavi, români şi turci. 'Oraşul Bucureşti şi oraşul Sofia au îfăcut un schimb de copii de şcoală, care.au petrecut împreună vacanţa acestui an :ia 'sanatoriile Bucureştilor delà Agigea -şi ale Sofiei delà Varrna, pe malul Mărei."Negre. Am fost primiţi de surioarele şi «de frăţiorii noştri cu flori şi cu sărutări şl am cântat împreună imnurile noastre naţionale. Pare că eram fraţi de cine ştie Hiând.. Delà această petrecere împreună, 'inimile noastre sunt mai mari şi sufletele noastre mâi luminate. N'am fi crezut ca :să găsim în inimile noastre atâta dragoste adâncă unii pentru alţii. Când neam despărţit ne sărutam toţi «i plângeam toţi. La plecare nenam simţit cu totul alţi copii de cum eram la venire..acum simţim că toate popoarele.se asemănă între ele; simţim că străinii nu -sunt nioi mai buni nici mai răi decât noi şi că în toate ţările găsim aceiaşi oameni şi aceleaşi mame. Am văzut că şi limba lor e frumoasă şi am vrea s'o vorbim. Am văzut că,şi jacurile lor sunt drăguţe şi vrem să Ie jucăm. Am venit 'în ţara lor dispuşi să-i iubim. Astăzi înţelegem că mai marii noştri s'au urît între ei pentru că nu s'au cunoscut de loc. Astăzi am înţeles că străinii nu însemnează vrăjmaşi. Simţim că copiii cari -s'au jucat împreună, nu vor mai putea '.să se bată unii contra, altora. Dar am mai tras un mare învăţământ. Am văzut că mai marii noştri, duc în sufletele lor- tot trecutul de ură şi da vraj'bă între popoare, care nu se găseşte în inima noastră de copii. Simţim că pacea balcanică este în inima copiilor din. Balcani. Numai câteva generaţii de copii crescuţi în datina păcei şi vom putea dărâma toate cetăţile urei zidite de datina războiului. Ana văzut că dacă toţi copiii iubesc pacea, toate mamele urăsc răsboiul. După cum am strâns pe copii la. un loc, ar trebui să strângem împreună pe mamele din Balcani, îndoliate după fiii lor morţi în răz'boiu, pentru ca să plângă împreună pe morţii lor iubiţl Toate mamele şi toţi copiii ar binecuvânta pacea şi ar blestema războiul. La anul viitor, vam cere primarilor noştri să ne aducă mai mulţi frăţiori' şi mai multe surioare şi să ne aducă din toate ţările balcanice. Vă rugăm copii, din toate ţările balcanice, să cereţi şi voi primarilor voştri, pentru ca să ne întâlnim în aceleaşi locuri copiii din toţi Balcanii. Prin bunătatea copiilor din Balcani, vom putea ajunge la îmbunarea popoarelor balcanice. Copiii bulgari delà Agigea î* copiii români delà Varna. DL MINISTRU P. ANDREI ŞI ÎNVĂ ŢĂMÂNTUL PRIMAR. Reţinem următoarele păreri dintr'un interviev acordat presei: O problemă serioasă oare ne preocupă, şi pe mine şi pe dl ministru Guşti, este aceea a învăţământului primar. Problema analfabetismului este o problemă ce trace dincolo de un program de guvernământ, ea luând proporţiile u- nei probleme de stat. Ca un corolar al ei este şi problema învăţătorilor fără posturi. Politica Ministerului de Instrucţie fiind în funcţiune de gravele şi complexele situaţii politice şi economice generale, tot ceea ce se poate face momentan, acum şi multă vreme încă de aouim înainte, nu înseamnă, de cât pur şi simplu cârpeli. Acesta e cuvântul şi îl spun cu tot cura-

55 jul, pentru că nimeni nu va putea face mai mult, ori câte programe sar afişa de altfel bine intenţionate şi să admitem, îndelung elaborate. Dacă efectiv nu se poate înfăptui ceva nu din vina noastră cá a împrejurărilor apoi ne străduim măcar să menţinem la un nivel mai ridicat de muncă efectivă elementele de care dispunem azi. Şi aci ne lovim de piedici. Nu se poate face un control riguros şi permanent Organele de control începând cu subreviszorul, nu au mijloace de transport pentru că bugetul nu are nici el şi atunci fiecare face ce poate, cum poate şi cât poate. Totul se rezumă pe buna credinţă. Ni-au menit cazuri la minister când primari mai desgheţaţi şi mai conştiincioşi exercită ei un contrai, nu asupra activităţii pedagogice, ci dsnipra celei administrative a învăţătorilor. Nu pledez pentru generalizarea procedeului, ci constat interesul pe care şi opinia pubitieă şi alte autorităţi săteşti ii poartă şcoalei. Aceasta trebue să ne bucure. Recunosc de altfel că în situaţia, de azi, învăţătorimea noastră are nevoie de un stimulent. Premiile instituite de d. ministru Guşti sunt un fericit început. PREMII PENTRU ACTIVITATEA CULTURALA A ÎNVĂŢĂTORILOR. Ministerul Instrucţiunii a hotar it să răsplătească activitatea culturală a învăţătorilor prin premii în bani (5000 lei premiul cel mai mare), diplome, cărţi, oailificări în statul personal, decoraţii, etc. învăţătorii vor concura în judeţuil lor pentru 10 piremiii Premiul I va fi acordat celor cari vor realiza delà 1 Octombrie a, <c. până lia 1 Iulie 1934, în comuna lor, următoarele: 1. Dacă vor face cursuri cu analfabeţii în cel puţin două şedinţe săptămânale, timp de 4 lumii. 2. Dacă vor izbuti să facă cititori ai bibliotecii 1;'3 clin ştiutorii de carte din sat, din cărţile cuprinse în catalogul publicat de minister. 3. Dacă vor asigura şcolii o frecvenţă.. cât mai completă potrivit capacităţii sălii de clasă şi înscrierii, depe recensământ. 4. Dacă vor fi făcut 20 de şezători da-- citire şi dacă vor fi ajuns să formeze cititori la şezătorii» de lucru prim casele-. oamenilor. 5. idiacă vor izbuti să facă, de fiecare-- post, câte cel puţin 2 abonaţi individual sau în grupuri de săteni, ia reviste şî foi populare alese de minister in afară de cele politice'. 6. Dacă vor face ora de şezătoare" în - claisă ou elevii, săptămânal şi vor împărţi elevilor -cărţi dim bibliotecă. 7. Celor cari au făcut timp de un an - cel puţim patru producţii cu teatru, jocuri şi cântece ou flăcăii şi fetele. 8. Dacă vor izbuti să adune prin orice mijloace cel puţin 500 lei de post pentru înzestrarea şi întreţinerea bibliotecii. 9. Dacă vor face o amchetă monografică pentru cunoaşterea satului şi a regiunii, după planul dat de minister. Celelalte premii se vor acorda celor cart" vor îndeplini o parte din condiţiile arătate sauioari au o activitate mai redusă. Controlul concurenţilor se va face decătre organele şcolare şi de delegaţii instiituţi'oor în colaborare. ÎNVĂŢĂTORI PREMIAŢI DE ARHI VA ide FOLKLÓR A ACADEMIEI RO MÂNE". Academia Română, în marea ei grijă pentru civilizaţia poporului nostru delà ţară, a.înfiinţat acum câţiva, arai Arhiva de Folklór". întâiul ei gând a fost să organizeze o culegere cât mai" grabnică şi mai sistematică a materialului nostru folklorlc. La apelul adresat de Arhivă" la începutul anului 1931 către..intelectualii satelor", prin care le cereasă-i trimită culegerile lor folklórice şi să răspundă chestionarelor care li se va trimite din când în când, au intrat sütöde caiete cu culegeri. încă delà început Arhiva" a promis că va răsplăti cu diferite premii pe cer

56 mai harnici, mai conştiincioşi şi mai pricepuţi culegători. După premiile decernate anul trecut, iată acum. tabloul celor distinşi in anul acesta: Premiul I Lei 2000: Minai Gh. Cojocaru, înv. în Dobreni, jud. Neamţ. Premiul II Lei 1500: Gh. I. Dobrescu, înv. In Băneşti, jud. Dâmbovifţa. Premiul III Lei 1000: Vasile Cùtcan, înv. în Bomţ, jud. Someş. 5 premii a 500 Lei: 1. Anatoli Melnic, înv. în Hodorăuţd, jud. Hotin. 2. Sterie C. Enuică, înv. în Poiama-Mare, jud. Dolj. 3. P. Balaşi'U-Stolneanu, înv. în Dumbrăviţa, jud. Satu-Mare, 4. Valeriu Al. Popa, înv. în Sălciile, jud. Prahova. 5. Gheorghe Fată,- plugar în Valea-Mare, jud. Severin. Un premiu de Lei 500, destinat unui elev normálist: Petru Vovcă, cl. VII, Şcoala Normală din Bălţii. Aceste premii vor fi împărţite şi în anii următori. Nădăjduim că intelectualii satelor noastre, convinşi de importanta deosebită a culegerii folklorului românesc, se vor îndemna la muncă şi vor trimme materialei* Pe care le au culese,.arhivei de Folklór- a Academiei Române" (Cluj, str. Elisabeta,.No. 23). Pentru mulţimea învăţătorilor?.i a licenţiaţilor în litere fără rosturi care trăiesc la tară. culegerea folklorului ar putea constitui o muncă plăcută ;şi instructivă. Oricine va scrie la adresa de mai sus, va primi imediat chestionare cu instrucţii. pentru a putea contribui Ia frumoasa acţiune a culegerii folklorului. nostru, care e în acelaşi' timp şi o datorie naţională. PROGRAMUL CONGRESULUI EXTRA ORDINAR AL PROFESORILOR SECUN DARI. In zilele de Nov. 30,ngresiştii vor desbate următoarele chestiuni: "1. Politica generală şcolară: număr ele scoli, număr de elevi, directivele învăţământului. Felul cum se fac reformele şcolare.? Situaţia profesorilor, în paralelă cu celelalte categorii de funcţionari, in trecut şi azi. 3. Situaţia corpului didactic în celelalte ţări. 4. Abuzurile şi ilegalităţile Ministerului Instrucţiei. 5. Amestecul politicii în şcoală. 6. Sindicalizarea: Ce este sindicatul şisindicatele de funcţionari; sindicatele judeţene şi învăţătorii; sindicate orăşeneşti; rolul cultural al sindicatului; rolul profesional al sindicatului,; rolul de controlai sindicatului; rolul de apărare al sindicatului în contra abuzurilor autorităţii; rolul sindicatului în legiferarea şcolară; rolul de organ technic consultativ al sindicatului; sindicatul şi politica. CONCURS DE PIESE PENTRU TEATRU SĂTESC. Ministerul Instrucţiunii dorind să împlinească nevoia tot mai simţită a unui repertoriu de piese care să poată fi înţelese şi jucate de săteni, a hotărît să deschidă un cu premii. concurs Ţinându-se în seamă mediul special pentru care se cere aceste piese cum şi interpreţii ce le vor juca, lucrările vor căuta să cuprindă mai ales comedii într'un act, având cuprinsul strâns legat de vieaţa satelor. Scriitorii trebue să se ferească de acele patetisme şi false declamaţii obositoare, pe care s'a bizuit mai totdeauna literatura ieftină închinată teatrului sătesc, încercând în schimb să scoată la iveală cât mai mult caracterul local, în oameni, întâmplări şi grai. Astfel, tâlcul de bună îndemnare al lucrării trebue să reiasă delà sine, prin desfăşurarea firească a piesei, iar nu ca o lecţie prea vădită de moralizare, ceeace i-ar fura rostul ei de petrecere îmbietoare şi curată. O comisiune aleasă din sânul Educaţiei Poporului va primi şi va cerceta piesele trimise, împărţind trei.premii: 5000 lei, 3000 lei şi 2000 lei. Din lucrările nepremiate, se vor mai alege opt, care vor fi distinse cu men- i

57 ţiuni, vor fi.recomandate'pentru tipărire şi vor intra în cadrul repertoriului oficial de teatru sătesc". Afară de premii, autorii vor păstra-drepturile legale asupra lucrărilor tipărite iar după aşezarea regulamentului drepturilor de autor la piesele săteşti va primi tantieme din reprezentaţiile cu plată. Direcţia Educaţiei Poporului îşi păstrează însă dreptul să ceară schimbări sau să încredinţeze unele din piese unor autori dramatici profesionişti, pentru desăvârşirea techinicei de teatru. Lucrările se vor trimite la Direcţia Educaţiei Poporului, str. Berthelot, Bucureşti, cu arătarea că sunt pentru concursul de piese săteşti", cel mai târziu până la 15 Ianuarie anul viitor, urmând ca premiera să se vestească la 15 Ianuarie CIVILIZAŢIA ANTICA IN AMERICA CENTRALA. O expediţie ştiinţifică, formată din 10 învăţaţi, şi-a propus să facă cercetări în America Centrală. In teritoriul numit Mayas, lo&uit astăzi de o populaţiie sălbatecă, se bănuia că a existat o veche civilizaţie. Expediţia arheologică despre care e vorba, sub conducerea învăţatului Byron de Prorok, a piacait cu trei avioane, cu aparat de cinematografiat, cu puşti şi... chiar cu o mitralieră. Ţinuturile care formau obiectul acestor arheologi au fost cercetate în mod amănunţit şi fotografiate din sborul avionului, căci din cauza vegetaţiei luxuriante, circulaţia pedestră este o imposibilitate. S'au descoperit câteva urme de oraşe cu vechime de mii de ani, în completă părăsire. Ici, colo, s'au descoperit şi sate, care ascund o rasă de indieni numiţi Locadoni, poate descendenţi ai misterioasei rase a AtlanţUor. Această populaţie a părăsit de câteva secole oraşele, înspăimântată de apariţia Europenilor. După ce arheologii şi-au fixat din sbor câteva puncte de cercetare, a început partea tragică a expediţiei: străbaterea imensei păduri cu piciorul. Drumul era atât de greu, din cauza vegetaţiei şi a mlaştinelor, încât adeseori expediţia nu făcea decât maximum 4 km. pe zi, încercând la tot pasul pericolul întâlnirii cu fiarele, cu crocodilii, cu păianjeni capabili să devoreze şobolani şi iepuri, cu şerpi veninoşi, în culorile frunzelor şi de dimensiuni enorme, cu scorpioni şi mai ales cu muşte, care duc cu ele malaria. Intr'o regiune, exploratorii au dat de muşte ale căror înţepături provocau orbirea. Peste tot au întâlnit plante care adorm pe om, sau care-1 ucid cu puternica lor otravă. Dar toate aceste mizerii au fost răsplătite de minunatele care ascund taina a mii de ani. ruine, Imensul teritoriu al junglei este stăpânit de triburi de Locadoni, o rasă pigmei de (pitici) în dispariţie, oare practică antropofagia. Această populaţie degenerată n'a depăşit epoca pietrei. Grijile lor sutnt restrânse. Arborii le dau toată hrana de care au nevoie. Triburile n'ajung în conflicte decât pentru stăpânirea femeilor. Nici o regulă morală, cât de elementară, nu stă la baza familiei. Oraşele şi templele descoperite de arheologi fac dovada unui trecut bogat şi măreţ. Cum au putut părăsi oamenii o civilizaţie până 'n gradul de a deveni cei din urmă sălbatici, este o taină pe care învăţaţii n'au deslegat-o încă! Expediţia a găsit ruine de'temple care amintesc pe ale Greciei, piramide ca 'n Egipt, fortificaţii ca 'n Babilon... Pe marginea unui lac, grămezi imense de oase de animale preistorice... în peşteri urme ale omului preistoric... urne cu oasele copiilor sacrificaţi, ca 'n vechea Cartagena... iar la aceşti presupuşi descendeţi ai vechii populaţii, ceremonia azimei, care reaminteşte pasca Izraelitenilor... Jungla Ameri-cei Centrale aşteaptă e- forturile şi sacrificiile oamenilor de ştiinţă, ca să-şi desvăluie mistere care vor (După Lectures pour tous" X 1933). D. G.

58 RUGĂMINTEA UNEI POETE. Celebra povestitoare suedeză Selma Lagerlöf, ale cărei opere sunt cunoscute Românilor, împlineşte la 20 Noembrie 75 ani. Cu această ocazie, iată-i dorinţele: JRog pe prietenii şi cititori mei din 'năuntrul sau din afara Suediei, să lase să îneacă în linişte a 73-a mea aniversare; jsă nu-mi truneată nici scrisori, nici telegramne, nici flori şi nici daruri. Sănătatea nie a ar fi pusă la prea mare încercare răspunzând arestor omagii, iar pe de altă parte, în timpurile grele de <astăzi, orice ban nu trebue cheltuit pe lucruri de prisos, ci trebue să slujească pentru ajutorarea celor în nevoie' 1. VUK STEFANOYIC1 KABAG1CI 47S7- ÏS64. La 17 Sept. a. c. Iugoslavia a sărbătorit amintirea unuia dintre cei mai meritosi iii ai săi, Vuk Stefanovioi "Karagici, care a făcut dim limba poporului, limba literară, prin faptul că a relevat frumuseţea literaturii populare {într'o vreme când nimeni, în Răsăritul "Europei, nu se gândea la >aşa ceva) şi a alcătuit un lexicon al graiului popular care cuprinde peste 30 mii cuvinte. Vuk "St. Karagici nu este numai primul fol- Ttlorist al tării sale, ci şi acela ca/re a cre- -at unitatea liimbei sârbeşti, până la dân- «ul divizată în dialecte şi invadată de cuvinte străine. Originea lui Vuk St. Karagici ' a dintre cele mai modeste. fost UN FILM DIN VIEAŢA COPIILOR. O casă franceză a realizat un superb film, după romanul,,la Maternelle" (Şcoala rle copii mici) de Fravié. Eroina romanului c o fată care intră ca îngrijitoare într'o asemenea şcoală, ca să-şi câştige existenta. Deşi nu e preparată pentru această carieră, d-ra Rose găseşte în nesfârşita sa dragoste pentru copii puterea de a-i îngriji cu atâta devotament şi pricepere, încât devine adevărata lor mamă. Romanul abundă în scene duioase, de bun simţ şi de tact pedagogic. Filmul, care n'a ajuns încă la noi, a stârnit atâta entusiasm între Francezi, încât după fiecare reprezentare, publicul aplaudă pe artişti şi, mai ales, pe copiii care au realizat filmul, lucru neobişnuit în cinematograf. JURĂMÂNTUL ADOLESCENTULUI. Corpul meu este templul sufletului meu. De aceea, jur: 1. Să păstrez corpul meu curat pe dinăuntru şi pe din afară. 2. Să-1 alimentez bine şi la 'timp. 3. Să-1 odihnesc când e obosit. 4. Să-1 fac viguros prin exerciţii sănătoase şi moderate. 5. Să respir un aer curat. 6. Să trăiesc în aer liber şi la soare. 7. Să învăţ şi să practic regulele unei vieţi sănătoase. 8. Să muncesc 8 ore pe zi. 9. Să fiu un om de onoare şi de caracter, faţă de părinţi, profesori şi prieteni. 10. Să nu fac nimic din ceea ce ar putea dăuna.sănătăţii altora! Aşa să-mi ajute Dumnezeu! FLOTA ŞI COPIII ANGLIEI de copii din scoliile delà Coventry., în Anglia, au vizitat de curând flota engleză ancorată la Portsmouth. Zece trenuri speciale i-au adus în port, Unde 110 ofiţeri de marină au fost însărcinaţi să-i conducă bordul cuirasateilor şi dreadnought"-urilor. pe Cele mai mari vase de război din lume şi uriaşul purtător de avioane Courageos" au fost literalmente invadate de o mulţime zburdalnică şi voioasă care asurzea pe ofiţeri cu întrebări şi voia să vază totul până în cele mai mici La ora 5, comandantul suprem al amănunts. flotei britanice şi.primarul oraşului Portsmouth au oferit un ceai, servit în 2 serii de câte 3500 de persoane, tineretului şcolar. In timpul gustării, vasul Coventry", oare poartă numele oraşului natal al copiilor şi care se afla în momentul acela în Mediterana, a trimis prin telegrafia iară fir un mesaj de bun-venit micilor săi prie-

59 terii; telegrama a deslănţuit un adevărat delir de aclamaţii. Seara ofiţerii erau morţi de oboseală, dar fericiţi că nici cel mai mic accident nu se ivise; un singur băieţel, voind să vază prea de aproape tin tun care îi plăcea, era să alunece în gura lui, dar mâna puternică a unui marinar îl reţinu în ultima clipă, Englezii pregătesc din timp opinia publică pentru cunoaşterea problemei vitale a naţiunei: flota şi stăpânirea mărilor. Ştirea aceasta pe care am cules-o din paginile Universului", ne-a sugerat întrebarea: Ce facem noi pentru cunoaşterea bogăţiilor ţării şi a monumentelor istorice din cercul îngust al regiunii?! CĂRŢILE DE OCAZIE. Criza sileşte pe copiii să-şi procure cărţi vechi. D-rul Paul Cololian publică în revista franceză Les Annales'' 22 Sept. 1933, om articol în care arată pericolele la care sunt expuşi copiii folosind cărţi vechi. Bolile care se transmit mai ales prin intermediul cărţilor folosite sunt: vărsatul, scarlatina, difteria, meningita cerebro-spinală epidemică, encefalita letargică, paralizia infantilă şii, mai ales, tuberculoza. Orice carte care a circulat prin mâni suspecte, treime sterilizam; a- ceusta este o măsură' care se impune pentru cărţile şcolare ttrransmise în fiecare an noilor generalii"-. Din nefericire orice mijloc de a steriliza în mod eficace o carte costă mai mult decât cartea, SALVAREA COMORILOR DE ARTĂ ROMANEASCĂ. Alarmat de starea jalnică în oare se află unele dintre monumentele noastre nationale, Consiliul de Miniştri apelează la generozitatea publicului, ca să subscrie sume cât de modeste.pentru refacerea lor. Se proeetează în primul rând repararea Mănăstirii Putna. Apelul, semnat de dl Ministru V. TiJea. se adresează întnegei suflări româneşti, nu numai pentrucă în situaţia actuală greu s'ar găsi (la Stat) mijloace materiale suficiente, ci fiindcă efortul colectiv penltmi ridioama locului istoric Ha stră~lucirea cuvenită, trebue să tălmăcească un anume înţeles". Sumele subscrise se vor adresa ziarului Universul", str. Brezoianu 23, Bucureşti..rul Const. Gherghel şi preotul Romanescu,. din satul Români, de lângă Buhuşi (jud. Neamţ) dâ,ndu-şi seama de situaţia grea. prin care trece Statul, au început o serie-- de conferinţe acum câtva timp, UN EXEMPLU FRUMOS. Imvăţăto- explicând ţăranilor că, la nevoie, e bine ca şi cetăţenii -să vie în ajutorul Statului. După sfatul celor doi luminători ai satului, preotul şi învăţătorul, ţăranii di»' satele Români şi Bă.rc, în mumăr de 500, au ieşit pe şosea, începând lucrările dereparaţie. Astfel, după câteva zile, s'a reparat şoseaua Sili.ştea-Bărc, în lungime de 6 k,m.^. iăcându-se şanţuri şi reparându-se şd podurile stricate. Această lucrare s'a făcut absolut gratuit, ţăranii plătindu-şi datoriile către, stat şi comună. Frumoasa faptă a preotului şi a învăţătorului Gherghel merită să fie relevată ŞCOALĂ ROMÂNEASCĂ LA SOFIA. Prin stăruinţa dlui Vasile Stoica, Ministrul României în Bulgaria, s'a construirea unui măreţ institut început cultural!, românesc la Sofia, în care se vor adăposti şi şcolile româneşti din Capitala Bulgariei. O ŞCOALĂ NOUĂ. S'a deschis la Bucureşti o şcoală de morărit şi panificaţie, în care se primesc absolvenţi a 4 clase secundare ori ai şc. inf. de agri* cultură. Cursurile vor dura trei ani MOARTEA GAZDEI REGELUI CAROL I LA PORADIM. La Poradim, aproapede Plevna, a murit de curând bulgarul. Danco Ivanoff, în vârstă de peste 10Q. de

60 ani. In anul 1877, pe timpul războiului româno-ruso-turc, Ivanoff era primar în Poradim, iar domnitorul Carol I, care a- vea cartierul general la Poradim, era găzduit în casa primarului Ivanoff. La o şezătoare şcolară, învăţătorul comunicând această veste, poate citi descrierea Poradimului din Povestea Coroane de otel de Gh. Coşbuc. ANIVERSĂRI. unei S'au împlinit 50 de aajij de când a fost construit Castelul Petes. Cu acest prilej au avut loc ia Sinaia, serbări. în cursul lunei Septemvrie, mari La 13 Septemvrie s'au împlinit 85 de ani delà lupta pe care au dát-o pompierii la cazarma din Dealul Spirei, sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu, împotriva Turcilor. In această zi a luat sfârşit revoluţia (din- 1848) începută la 11 Iunie. DESPRESURAREA VIENEI. La 12 Septemvrie a. c. aù fost mani serbări în Austria şi Polonia, în amintirea biruinţei câştigată de Sobieski asupra Turcilor cari asediau Viena (1683) sub conducerea lui Kara-Mustafa. De aceste lupte nu se leagă numai gloria lui Sobieski, şi numele lui Serbam Cantacuzino, ci Domnul Munteniei, care deşi a fost silit de Turci să meargă împotriva creştinilor, în ascuns a ajutat pe Austria ci şi pe Polonezi», trimitându-le vesti asupra mişcărilor armatei turceşti. COMEMORAREA REVOLUŢIEI LUI HORIA. In Octomvrie, 1934, vor avea loc mari serbări în ţinutul Zarandului, cu prilejul împliniră a 150 ani delà revoluţia lui Horia. PATRIOTISM. Jaiponezii au construit o torpilă submarină care poate fi dirijată în apă de un conducător, a cărui vieaţă încetează în clipa exploziei. Pentru manevrarea acestor torpile ale morţii, au început înscrieri de voluntari. La primul aipel al ţării au răspuns 4000 de ofiţeri, gata să se sacrifice pentru patria lor şi cererile de angajare sporesc zi cu zi, peste numărul necesar. CONGRESUL ROMILOR" (ŢIGANI LOR). Uniunea generală a Romilor. (Ţiganilor) din România, a convocat., primul congres al Romilor (Ţiganilor) ce a avut loc la Bucureşti în sala Ileana, din câmpul Moşilor în ziua de 8 Octomvrie c. pe toţi Romii (Ţiganii) pentru a. protesta contra dispreţului şi hulei de-, care sunt înconjuraţi. La acest-congres au luat cuvântul cei. mai autorizaţi reprezentanţi ai Romilor^, aleşi din clasa intelectuală. Amintim cititorilor noştri că Minist.. Instr. a invitat pe învăţători să ocrotească pe elevii expuşi batjocurii colegilor,, din cauza originel lor. Şcoala trebue să-iocrotească pe toţi deopotrivă. La cursuri ori serbări, trebue să evităm orice aluzie - care ar putea jigni pe elevi în demnitatea omenească ori naţională. In ce priveşte pe Ţigani, e timpul să vedem şi virtuţile care-i împodobesc. In toate părţile, Ţiganii au îmbrăţişat:, religia şi adeseori şi limba Statului în care trăiesc. De acest fapt au profitat Ungurii, trecându-i pe Ţigani în numărul'' lor. E o datorie pentru învăţ Moria românii din Ardeal să deştepte in Ţigani conştiinţa naţiei lor sau, mai b'ne, să cultive dorinţa lor de a se a.liipi naţiei româneşti. NATURA CERE AJUTOR. într-uit articol cu acest titlu, revista Je saistout" (Iulie 1933) arată cu diate impresionante că omul duce o luptă sălbatică: împotriva naturii. Exfploatările necruţătoare, făcute pentru a câştiga bani mulţi, au transform mat regiuni frumoase în pustiuri. Vânători care-şi fac o glorie din a ucide cât' mai mult, au dus pe pragul dispariţiei' numeroase specii de animale. In Franţa a dispărut linxul (râsul) şi sunt pe calede dispariţie lupul şi ursul. In alte părţi" dispare elefantul. In Congo se prind a- nuail până la 40000, pe când numărul celor nou născuţi abia atinge 3 4 mii. In-*

61 câţiva ani nu vor mai fi rinoceri în India, In Australia a dispărut un mic animal, Koala, a cărei blană a fost la mo- ' <lă. In Europa nu mai avem decât 65 de..zimbri, ipe când societatea pentru proiecţia lor numără 800 de membri. Nici cel puţin un zimbru de fiecare membru! 'its, fed se prezintă situaţia şi-n ce priveşte plantele. In ultimii ani în Franţa s'a constatat dispariţia a 12 feluri de plante. Pretutindeni se iau măsuri pentru 'Cruţarea plantelor şi a animalelor prin legi restrictive, prin parcurile naţionale, prin grădinile zoologice şi botanice. Şcoalai îi revine sarcina de a înnobila pe oameni, făcându-d să iubească şi să ocrotească natura. CUCERIRI ŞTIINŢIFICE. Trei învăţaţi ruşi s'au înălţat cu un balon pâ- :nă la m., depăşind cu 3000 ra. înălţimea atinsă de Picard acum doi, ani. La «.ceasta înălţime temperatura e de 70. încercările acestea de a cunoaşte stratosfera vor avea mari urmări în ştiinţă. E prima dată când omul atinge o înălţime care nu-i accesibilă nici unei vieţuitoare. Sondaje în stratosfera s'au.făcut până la 38O00" m., cu baloane fără conducători, care crăpau când presiunea atmosferică nu mai putea opune rezistentă gazelor din balon, iar aparatele -<ie înregistrare cădeau susţinute de mici paraşute. Tot acum e'a înregistrat şi cel mai a- dânc sondaj făcut în adâncimea pământului: 3110 m. E mult şi totuşi nimic faţă de cei 6380 km. câţi sunt până în centrul pământului! AVIONUL SURPRIZĂ. - Pentru a încuraja turismul pe calea aerului, Franţa -a inaugurat curse de avion cu preţ extrem de redus, delà Paris spre cele mai însemnate localităţi. Farmecul acestor «ălătonii sporeşte şi prin. faptul că pasagerilor li se eomuiniică itinerariul numai după îmbarcare. La prima exeursiune ae- -Tiană au participat 30 persoane. OCOLUL PĂMÂNTULUI a fost făcut de aviatorul american Post în 8 zii», ajutat de pilotul mecanic, un aparat căruia este suficient să i se dea direcţia, viteza.şi altitudinea, pentru a conduce avionul sute de kilometri, fără a devia un metru din linia indicată. Aviatorii speră să se poată face ocolul pământului \n maximum 3 4 zile. Ce departe sun-!em de fantasticul roman al lui Jules Verne: Ocolul pământului în SO de zilei VILEGIATURĂ PE CREDIT. Pentru a înlesni şi celor cu venituri modeste o vacanţă plăcută, s'a constituit în Franţa o asociaţie formată din hotelieri, restauratori şi bancheri de pe tot cuprinsul ţării, care creditează pe excursionişti şi vilegiaturişti. Cine apelează la ajutorul acestei societăţi, rambursează suma pentru care a fost creditat in şase rate lunare. MAI DULCE DECÂT ZAHĂRUL. In Brazilia s'a găsit o plantă sălbatică din care se extrage un suc de 360 ori mai dulce decât zahărul. LUMINĂ CONSERVATĂ. Un inginer american a descoperit mijlocul de a conserva lumina zilei în sticlă, putaaid s'o foîoseacă apoi în locul becurilor'electrice. Acest inginer declară că în curând lumina electrică va fi înlocuită prin lumina conservată. PRESA POPULARĂ. In toamna a- cestui an s'a ţinut la Cluj primul congres al presei populare din ţară. D-nii Dr. Bornemisa, Dr. Buzea şi Graţian Marcus au arătat, prin referate temeinice, necesitatea de a fi ajutată presa populară prin măsuri din partea Statului, dată fiind importanţa covârşitoarea gazetelor populare pentru educaţia cetăţenească a poporului român Ţinem să. ne alăturăm şi noi la sărbătorirea părintelui I. Moţa, care a împlinit 40 de ani de muncă în ogorul ziaristicei populare.

62 CĂRŢI Dr. Eugen Nicoară: Tinereţe-Bătraneţe. Cu prefaţa de Prof. Dr. I. Moldovan. Cluj, Cartea Românească Preţul : 50 Lei. Suportul real al culturii îl formează capitalul biologic uman. O acţiune care neglijează acest fapt îşi sdruncină singură temelia existenţii şi se îndreaptă fatal spre declin. Din acest motiv, ocrotirea substanţei biologice şi crearea condiiţiuinilor optime de viaţă sănătoasă, e întîia şi fundamentala cerinţă a vremii noastre. Satisfacerea nestln j en ită a marilor şi complicatelor necesităţi specifice vieţii contimporane, nu se poate concepe fără o robusteţă fiziologică deplină a individualităţii. Mai mult, biologi de seamă emit părerea că rezistenţa naturală a omului modem şi-a atins limitele şi că, pentru a putea sta faţă cu succes împrejurărilor din ce în ce mai complexe, e nevoe de un om nou, cu o structură psihobiologjeă superioară celei de azi. Din nefericire, la noi nu numai că nu se iau măsuri de eugenică şi entemlcă în vederea ameliorării structurii ereditare şi a mediului ambiant ci, dimpotrivă, asistăm la o atrofiere lentă (dar barbar de sigură!) a populaţiei noastre în special rurale sub raportul fiziologic. Acolo în vastul laborator al energiilor populare şi-au făcut loc toate maladiile, toate obişnuinţele dăunătoare sănătăţii, care fecundează mortalitatea, imbecilitatea şi chiar criminalitatea. Şi totuşi nici o măsură eficace,'constantă şi dîrză, doar cîteva încercări sporadice, abia începute şi neterminate din lipsă de... fonduri. Iu, colo se r.dică glasuri răslete şi puternice ale unor oameni de ştiinţă care. a- vînd intuiţia clară a pericolului şi dezastrului naţional ce poate surveni în a- cest domeniu,, caută să fixexe drumul ce duce la vieaţa sănătoasă, indicând în ace" laşi timp, şi mijloacele care asigură sal- REVISTE varea biologicului. In seria lucrărilorreferitoare la aceste probleme se situează»- noua lucrare a dlui Dr. E. Nicoară. Scrisă într'un stil plin de căldură şi claritate, această carte se adresează, în primul:.' rînd, marei mulţimi. Ea urmăreşte difuzarea rezultatelor biologiei şi medicines generale din ultimele decenii, în straturile largi ale naţiunii pentruca, în lumina acestor rezultate, viaţa fiecărui ins să fie ferită de germenii disolvaiiţi ai boalelor şi obişnuinţelor rele. Problema de bază a lucrării de care ne ocupăm, e următoarea: Cum se poate păstra tinereţea cu voioşia şi intensitatea.; de viaţă specifică ei,.până la cea mai înaintată vîrstă? într'un prim capitol autorul expune, cu, multă competenţă, problema glandelor" endraonine, a căror secretiumi miraculoase dirijează procesul de maturizare al organismului şi formează determinantul/ liotă;rîtor al structurii biopsihi.ee individuale. Analizează apoi cu perspicacitate rară vieaţa celulară şi ereditatea, pentru., a stabili, în alt capitol, durata reală a- vieţii, umane, pe baza datelor şi observa-- ţ luni lor ştiinţifice. După aceasta urmează descrierea ciclului vârstelor, cu expunerea specială a caracteristicelor specifice tinereţii şi bătrâneţii. Autorul arată ap or 7 cauzele îmbătrînirii: unele interne naturale (înlocuirea celulelor funcţionalenobile cu celule conjunctive), iar alteleexterne care accelerează procesul îmbătrînirii şi strîmtează graniţele vieţii individuale. Fixarea mijloacelor prin care se poatemenţine tinereţea constitue obiectul capitolelor din partea doua a lucrării. Limitele spaţiale ce ni-le impune o recenzienu ne îngăduie să.intrăm în amănunte ci relevăm numai faptul că printro conducerea raţională şi igienică, vieaţa individuală poate fi desfăşurată în deplin* vigoare, până la cea mai înaintată vîrstă'..

63 .Aci autorul tratează pe larg problema a- Jimenitaţiei (cu specială privire, asupra vitaminelor), a sectelor vegetariane şi a.recreaţiei. artea -este străbătută şi de o adâaică -şi pioasă simţire religioasă. Pentru a înţelege însă suflul intern,, profund, ce se desprinde din paginile şi printre şirele a- cestei lucrări, trebue să fi cunoscut cel ce a scris-o. Ea este o proectare a ra-. rului om de bine, crescut în tradiţiile noa -stre adevărate şi mari. Om de adâncă religiozitate deşi cu formaţi de ştiinţă pozitivă, e o pildă vie de ceeace ne lipseşte. Crescut în religia poate şi mai puternică a muncii, pe neobosit, se uită adeseori pe eine, petru binele aproapelui" cum se exprimă cuprinzător în prefaţă Dl Prof. univ. Moldovan. Această lucrare stă ila îndemâna ori- cărui intelectual interesat de sa. sănătatea Iar învăţătorii vor găsi în ea toate ; preceptele igienice generale pe care au datoria să le răspîndească printre săteni în activitatea lor extra-şoolară. Căci răspândirea şi practicarea oît. mai largă a sănătoaselor idei cuprinse în această carte, vor constitui desigur cea mai -distincţie pentru autor. Dr. D. aleasă Todoran DASCĂLI ŞI ELEVI. Este titlul u- :.nei interesante antologii întocmite 'de dl inspector şcolar C. lencica, cuprinzând un număr de 14 schiţe şi fragmente de nuvele din scriitorii noştri cei mai bunii,.bucăţi în care se oglindeşte viaţa şi sufletul şeoalei primare şi-a dăscălim!:. Dascălul fiind o figură tipică şi luminoasă a satelor noastre, este firesc ca el să fie cuprins îm pagini dintre cele mai calde şi mai oariaetietăstice din literatura naţională. Culegând aceste pagini într'un volumaş de sine stătător, autorul acestei antologii a aşezat alături pe Domnul Busuioc" al lui Mihail Sadoveanu de oiu- -data dar vrednica făptură a Dascălului Vintilă", zugrăvit cu căldură de părin- 5*ele I. Agârbiceanu şi die învăţătoruilluptător pentru ridicarea socială a satului Vasile Dragoş din Răscoala'' lui L. Rebreanu. Mănunchiul volumaşului Dascăli şi elevi 1 ', cuprinde pagini când sprintene, când duioase, când pline de un humor cald, când de-o cuceritoare simpatie, datorite sorikor ii or 0. Goga, M. Sadoveanu, I. Petrovici, I. A. Basarabescu, Jean Bart, A. Cehov, I. Dongarozi, VI. Ilici, L. Rebreanu, I. Agârbiceanu, I. Ciocârlan, V. Biloiurescu şi Th. D. Speran/ţia. La sfârşit, câteva pagini de note şi caracterizări asupra vieţii şi operei scriitorilor amintiţi. 0 copertă simpatică datorită pictorului C. Bogdan face atrăgătoare delà întâia privire cartea aceasta care este binevenită. (Patria din 3.Supt ) HORIA PETIŒ-PETRESCU: Nu-ţi băga nasul unde nu-ţi fierbe oala! Comedie în 3 acte. Prelucrare după Holberg. (Bib. pop. a Astrei" No. 200, 4933). Preţul S lei. Dl H. P. Petrescu este un cunoscător al teatrului popular. D-sa a prelucrat piesa lui Holberg, marele dramaturg danez, cu atâta talent încât ai impresia că acţiunea se desfăşoară în zilele noastre Eroul principal îl putem identifica în fiecare sat în care nu lipsec ariviştii politicii demagogice. Recomandăm şi noi această piesă, care are un adânc fond moral. ION POP RETEGANUL: Odinioară $i acum... Aminthi din copilărie. Cu o prefaţă: ^Cine a fast I. P. ReteganuV- de Horia P. Petrescu. (Bib. pop. a Astreî' No. 199 dim, 4933). Preţul 3 lei. învăţătorii au o obligaţie morală pentru răspândirea scrierilor talentatului povestitor. Prefaţa dlui H. P. Petrescu ni-1 prezintă într'o lumină extrem de simpatică. Aşteptăm cu interes şi studiul mai lung anunţat de d. Petrescu despre vieaţa lui Pop-Reteganul. învăţătorii ardeleni şi îndeosebi Someşenii, ar trebui să organizeze anual serbări pentru cinstirea numelui marelui lor înaintaş. (C. I.)

64 SĂ NE CUNOAŞTEM NEAMUL Şl ŢARA. Curte de lectură alcătuită de: M. JSadovmnu, Ion Simionescu şi Izabelu -Sadoveanu. Ilustrată de d-ra Magdalena Jorga, Bucureşti Preţul 400 lei. Cartea aceasta nu trebuie să lipsească -din nici o bibliotecă sătească, de pe masa -de lucru a mici unui învăţător. In paginile ei sunt adunate ca într'un.jfagure de miere, cele mai frumoase gân- -duri despre ţara şi neamul nostru, spuse «de cel mai mare cărturar al neamului, de «di Prof. N. larga şi alţi scriitori de seamă. Culegerea acestor pagini, făcută sub privegherea celor trei scriitori de seamă, este o garanţie suficientă că prin această antologie nu s'a urmărit altceva decât trezirea mândriei româneşti, în sufletul cititorilor, despre nespusa bogăţie sufleteaîfică-.pe care o are neamul şi ţara noastră. Paginile acestei cărţi sunt ilustrate cu c-artă superioară de peniţa d-rei Magdalena Iorga, care este o ' talentată pictoriţă CORNELIU 1. CODARCEA: Front anti- -j-evizkmist! 0 teză şubredă: Revizionismul -.maghiar. Edit. Uniunii foştilor voluntari ^Români" din Preţul Hei 60. De C. Codarcea, un distins gazetar, a jpublicat acest studiu cu prilejul congre- rsului ţinut lá Cluj, al foştilor voluntari dim mica antantă. In combaterea tezei ungureşti, d. Codarcea s'a folosit de material unguresc, dojenind şubrezenia revendicărilor ungureşti. Această broşură trebue citită şi de membrii corpului didactic, aşezaţi mai - ales la graniţa de vest a ţării noastre. " lor ardeleni ar trebui urmat şi de alte i-asociaţii patriotice pentru a se putea începutul făcut de Uniunea Voluntari- răspunde prim publicaţii tuturor atacurilor neîntemeiate ale străinilor. Păturile româneşti trebuesc luminate prin studii temeinice nu numai prin articole de ziar, care au valoare trecătoare. (C. I.) G. BOGDAN-DUICĂ. loan Borac -tvol. XXII din studii şi cercetări ale Academiei Române) Tip. Monit. Oficial, Bucureşti, Preţul 100 lei. Savantul istoriograf literar a îmbogăţit prin această monografie cu un studiu literatura românească. nou Ca şi celelalte monografii despre: V. Alaosandri, Gh. Lazăr, S. Bărnuţiu şi a- ceasta ne înfăţişează, cu amănunte revelatoare, mediul unde a trăit şi a lucrat scriitorul popular Ion Bar Recomandăm acest studiu pentru bibliotecile învăţătorilor. C. I. ION MOGA: Rivalitatea polona-austriacă şi orientarea politică a Ţărilor Române la sfârşitul sec. XVII. (Vol. III. din Bib. Institutului de ist. naţională din Cluj) Tip. Cartea Românească" Acest studiu datorit dlui I. Moga, asistent ac. universitar, este irodul cercetărilor făcute în arhivele Vaticanului din Roma. Din el cunoaştem o parte din luptele date de cele două împăraţii vecine stăpânirea ţărilor româneşti. Dorim tânărului istoric, ca acest pentru început promiţător să fie continuat printr'o serie cât mai lungă de lucrări. VLADIMIR GHIDIONE&CU: Idei şi metode nouă în educaţia copiilor delà 3 7 ani Tip. Cartea Românească'' Bucureşti. Preţul 25 lei. In această broşură este pußlicatä magistrala conferinţă rostită la congresul învăţătoarelor delà şcoaiele de copii mici ţinut ta Aprilie 1933 la Bucureşti. Cititorul va găsi în această broşură o expunere succintă asupra sistemelor şcolare: froebelian, montessorian şi decrolyan. ANUARUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PRIMAR. Asupra acestei fundamentale lucrări pentru organizarea înv. primar si asupra studiilor datorite d-lui Ministru D. Guşti şi d"lui I. C. Petrescu, secretar general, cari însoţesc partea oficială a lucrării, vom reveni în numărul viitor printr'o dare de seamă mai lungă. (C I.)