FUNDAMENTE ALE ASIGURĂRII CALITĂŢII SISTEMELOR TEHNICE MILITARE. Cuvânt-înainte

Transkript

1 Cuvânt-înainte Doresc, în mod deosebit, să exprim întreaga mea consideraţie şi respectul profund doamnei prof.univ.dr.ing. CARMEN SIMION, pentru îndrumarea competentă şi înţelegerea dovedită în soluţionarea problematicii lucrării, pentru sprijinul oferit pe timpul derulării cercetării ştiinţifice şi, nu în ultimul rând, pentru tactul manifestat în calitate de CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC, de DASCĂL şi de OM. Mulţumesc familiei mele pentru sprijinul, înţelegerea şi răbdarea manifestată pe durata derulării cercetărilor. Tuturor le mulţumesc! Autorul 6

2 PREFAŢĂ Sistemele tehnice militare (în unele lucrări regăsite sub sintagma produse cu destinaţie militară, produse cu destinaţie specială sau mai pragmatic tehnică militară ) au un rol important (de multe ori decisiv chiar) în acţiunile de luptă ale războiului modern, deoarece de performanţele lor depinde succesul sau insuccesul misiunii, dar mai ales viaţa şi integritatea corporală a celor ce le deservesc, adică utilizatorii lor. Un astfel de sistem tehnic militar trebuie să înglobeze într-un tot unitar bine pus la punct, un ansamblu de caracteristici de calitate necesare şi obligatorii, precum şi un sistem de mentenanţă adaptat situaţiei. Mijloacele de luptă utilizate în acţiunile militare din teatrele de operaţiuni de pe glob sau folosite în ţară pentru instruirea forţelor sunt intens solicitate în procesul de exploatare atât din punct de vedere fizic (presiuni, temperaturi etc.), cât şi mecanic (şocuri, vibraţii etc.). Cu atât mai mult, utilizarea acestor sisteme tehnice militare în regim dus uneori la extrem, deseori în afara căilor de comunicaţii (în teren accidentat, cu pante abrupte, cu natura solului de multe ori potrivnică progresiunii autovehiculelor, cu gropi produse de bombardamente etc.), duce la creşterea uzurii şi, implicit, la creşterea numărului şi volumului defecţiunilor. Menţinerea sistemelor tehnice militare în stare de funcţionare şi la parametrii calitativi impuşi de cerinţele misiunilor de luptă, necesită periodic intervenţii de mentenanţă, de durate mai lungi sau mai scurte care, pe ansamblu, înseamnă sisteme tehnice neoperative. Suma intervalelor de timp necesare intervenţiilor de mentenanţă constituie timpul total de imobilizare, timp în care sistemul respectiv nu este disponibil. Aşadar, reducerea timpului de imobilizare şi creşterea calităţii sistemelor tehnice militare sunt preocupări de actualitate ale specialiştilor din domeniu. Lucrarea urmăreşte o abordare nouă a problemei asigurării calităţii sistemelor tehnice militare, având la bază un aparat matematic care să permită modelarea strategiilor posibil de aplicat în interiorul 7

3 sistemului (este vorba despre modelul matematic de exprimare prin calcul a corelaţiei dintre modificările de recul datorate scăderii presiunii din recuperator şi numărul loviturilor trase şi interpretarea acesteia în funcţie de uzura fizică a legăturii elastice apărute în urma tragerii). Trebuie menţionat că meritele unei abordări matematice nu sunt de neglijat, deoarece viitorul strategiilor de conducere a proceselor de mentenanţă ale sistemelor nu poate să se bazeze doar pe simpla raţiune empirică, acest lucru dovedindu-se de multe ori prea costisitor. Dacă în trecut rolul mentenanţei era deseori subestimat, iar funcţia sa productivă nu era recunoscută, implementarea unei politici de mentenanţă va permite structurilor militare să analizeze întreruperile în activitate, stăpânirea şi reducerea nivelurilor costurilor de producţie, optimizarea activităţilor de mentenanţă, utilizarea de metode de mentenanţă adaptate şi axate pe acţiuni preventive, corecta gestionare a pieselor (subansamblelor) de schimb, şi, în general, a resurselor materiale, adaptarea resurselor umane la nevoile şi modificările generate de sistem şi, nu în ultimul rând, gestiunea interfeţelor cu celelalte compartimente ale organizaţiei militare implicate în proces. Prin demersul ştiinţific iniţiat în această lucrare se doreşte să se demonstreze că şi în armata română există un teren prielnic pentru implementarea metodelor de îmbunătăţire continuă, poate mai cu teamă la început, dar fiecare început creează teamă. Subiectul este axat pe îmbunătăţirea calităţii procesului de mentenanţă care, chiar dacă poate nu va crea avantaje financiare considerabile, poate duce la o creştere a calităţii serviciilor prestate şi la o îmbunătăţire a imaginii şi prestigiului centrelor de mentenanţă şi a angajaţilor care lucrează acolo. Prof.univ.dr.ing. Carmen SIMION Facultatea de Inginerie din cadrul Universităţii Lucian Blaga Sibiu 8

4 INTRODUCERE Dumneavoastră nu sunteţi obligaţi să faceţi aceste lucruri, dar nici supravieţuirea nu este obligatorie. dr. W.E. Deming, cu ocazia primei sale întâlniri cu managerii japonezi în anii 50 Realizarea progresului tehnic în condiţiile unor restricţii severe asupra resurselor materiale, dar mai ales adoptarea ca obiectiv primordial al conceptului de pierderi umane zero, impune, atât menţinerea cât mai îndelungată a unei bune funcţionări a sistemelor tehnice militare, cât şi asigurarea eficienţei lor în exploatare din punct de vedere tactic şi economic. Creşterea continuă a complexităţii sistemelor tehnice militare actuale şi a importanţei misiunilor care le sunt încredinţate impun reducerea drastică a riscului de defectare, sarcină imposibil de realizat fără un instrument teoretic puternic şi eficient. Importanţa acestei abordări rezidă şi din experienţele negative pe care diferite armate din lume le-au trăit în cadrul conflictelor militare la care au participat. Merită aici amintit cazul introducerii în uz a vestitei arme americane M-16, care s-a realizat în pragul unui conflict major pentru naţiunea americană (războiul din Vietnam), soldat pentru armata SUA cu numeroase victime (morţi, răniţi şi dispăruţi). Această armă semiautomată era considerată la acea vreme un salt tehnologic datorită concepţiei şi tehnologiei avansate de fabricaţie, a materialelor folosite, a preciziei şi acurateţii focului, precum şi a cadenţei ridicate de tragere. Totuşi, arma necesita o întreţinere foarte amănunţită şi atentă datorită pieselor şi subansamblelor mici ce intrau în compunerea cutiei mecanismelor. Neobişnuiţi cu necesitatea întreţinerii amănunţite şi atente a acestei arme, militarii americani au fost puşi deseori în situaţia ca arma lor de bază să se blocheze în luptă, fiind privaţi astfel de principalul mijloc de autoapărare. Conform unor surse neoficiale, se estimează că blocarea armelor în situaţii limită este responsabilă de un procent cuprins între 5 şi 15 % din totalul victimelor americane. 9

5 Armata română a avut şi are în continuare numeroase probleme, îndeosebi în teatrele de acţiuni din Afganistan şi Irak, unde sistemele tehnice militare de fabricaţie românească au fost şi sunt încă supuse unor dure şi nemiloase încercări calitative de fiabilitate şi rezistenţă. Canalele mass-media româneşti au relatat la timpul potrivit despre problemele pe care maşinile de teren ARO le-au avut în teatrul de operaţii, fiabilitatea (mai corect nonfiabilitatea lor) fiind testată şi nivelul de operativitate probat chiar de preşedintele ţării pe timpul vizitei sale în Afganistan, în august Prin aceste două exemple se demonstrează importanţa deosebită a mentenanţei sistemelor tehnice militare moderne şi performante (cazul M-16), dar şi însemnătatea caracteristicilor de calitate ale unui sistem tehnic militar (cazul maşinilor de teren ARO), neadaptate cerinţelor, dar totuşi întreţinute cu eforturi deosebite. Aceste elemente formează binomul caracteristici de calitate mentenanţă al sistemelor tehnice militare, care este luat în calcul ca un element de primă importanţă al puterii de luptă a unei structuri militare. Este normal ca şi în domeniul militar să se generalizeze o astfel de abordare a problemelor legate de fiabilitatea şi mentenanţa sistemelor tehnice de o complexitate deosebită, pe care acest domeniu le exploatează. Pentru realizarea acestui deziderat este necesară prelucrarea informaţiilor statistice, precum şi efectuarea unor studii experimentale, care, după o analiză obiectivă, să conducă la perfecţionarea strategiei de mentenanţă adoptată, precum şi la măsuri tehnico-economice de optimizare a nivelului de fiabilitate a produselor militare fabricate de industria de apărare. Studiul problematicii legate de lupta armată cere specialiştilor militari, şi nu numai acestora, ca pe lângă înţelegerea aspectelor legate de producerea defectărilor, deteriorărilor sau distrugerii armamentului şi tehnicii militare, să cunoască modul de organizare, planificare şi desfăşurare a activităţilor specifice de mentenanţă, care determină menţinerea unui ridicat grad de operativitate a sistemelor tehnice militare cu o influenţă directă asupra succesului misiunilor. Prin urmare, problematica mentenanţei nu se rezumă numai la cunoaşterea şi descrierea proceselor şi fenomenelor de uzură, deteriorare şi repunere în stare de funcţionare, ci caută să pătrundă în esenţa acestora şi să formuleze legi şi principii care să le guverneze. 10

6 Dacă toate elementele decidente ar veni în contact cu esenţa proceselor şi fenomenelor de mentenanţă legate de lupta armată şi acţiunile asociate luptei armate, s-ar putea înţelege mai bine necesităţile şi realităţile cu care se confruntă acest domeniu important şi atunci vom putea pătrunde pe deplin şi corect afirmaţia veche de mii de ani din Arta războiului a lui Sun Tzu, conform căruia o armată căreia îi lipseşte armamentul greu, furajul, hrana şi materialele va fi pierdută, dar mai ales considerentele pentru care Napoleon numea în funcţii logistice pe cei mai buni mareşali şi generali, iar aceştia erau învestiţi cu puteri mai mari decât chiar ale şefului de stat major al întregii armate franceze. Misiunea principală a ştiinţei mentenanţei este de a armoniza resursele acesteia (care sunt limitate financiar, material şi uman) cu nevoile de a menţine, a repara, a moderniza şi a completa structurile cu tehnică şi armament în acele cantităţi şi cu acele calităţi care să fie întrebuinţate cu eficacitate şi să asigure îndeplinirea eficientă a misiunilor. De aceea, sunt necesare preocupări continue pentru optimizarea proceselor militare şi economice şi stabilirea unor criterii cât mai judicioase şi integrate în sistemele militare, de creştere a eficienţei activităţilor de mentenanţă şi a eficacităţii utilizării sistemelor tehnice militare, astfel încât să producă pierderi cât mai mari inamicului şi să diminueze pierderile proprii. Aceasta ar trebui să se constituie în Politica de mentenanţă în sistemul militar. Justificarea rezidă din complexitatea problemelor ridicate, din nevoia de specialişti cu calificare ridicată în domenii diferenţiate care să poată aplica instrumente avansate şi metode specifice, să concluzioneze în mod corect şi obiectiv şi să acţioneze în consecinţă. Dacă în trecut rolul mentenanţei era deseori subestimat, iar funcţia sa productivă nu era recunoscută, implementarea unei politici de mentenanţă va permite structurilor militare să analizeze întreruperile în activitate, stăpânirea şi reducerea nivelurilor costurilor de producţie, optimizarea activităţilor de mentenanţă, utilizarea de metode de mentenanţă adaptate şi axate pe acţiuni preventive, corecta gestionare a pieselor (subansamblelor) de schimb şi, în general, a resurselor materiale, adaptarea resurselor umane la nevoile şi modificările generate de sistem şi, nu în ultimul rând, gestiunea interfeţelor cu celelalte compartimente ale organizaţiei militare implicate în proces. 11

7 Presa de afaceri din statele puternic industrializate descrie metodele de îmbunătăţire ca fiind metode foarte tehnice, utilizate de către ingineri şi statisticieni pentru produse şi procese de mare fineţe. Şi în mare parte este şi adevărat, pentru simplul motiv că măsurările şi prelucrările statistice sunt un ingredient-cheie al îmbunătăţirilor realizate, dar nici pe departe nu reprezintă întreaga istorie. Metodele de îmbunătăţire pot părea, pur şi simplu, doar o soluţie la modă aflată pe val. Însă la o privire mai atentă, vom descoperi o diferenţă crucială: îmbunătăţirea nu este un capriciu de management, legat strict de o anumită metodă sau strategie, ci, mai degrabă, un sistem flexibil pentru îmbunătăţirea conducerii şi performanţei firmelor care au curajul de a duce la bun sfârşit un asemenea demers. Aceste metode consolidează multe dintre cele mai avansate idei din domeniul managementului şi cele mai bune practici din ultimul secol, furnizând o cale nouă pentru succesul firmelor din secolul al XXI-lea. Îmbunătăţirea nu este doar o teorie, ci este mai degrabă o cale de a acţiona cu succes de multe ori, dar şi cu eşecuri din care un bun manager învaţă, dar nu renunţă. Dr. W.E. Deming, cu ocazia primei sale întâlniri cu managerii japonezi în anii 50, atenţiona că dumneavoastră nu sunteţi obligaţi să faceţi aceste lucruri, dar nici supravieţuirea nu este obligatorie. Dovezile forţei metodelor de îmbunătăţire sunt vizibile în cele aproximativ de adrese care apar pe Google la o simplă căutare după cuvintele-cheie Six Sigma (căutare efectuată la începutul lunii decembrie 2013). Cu doi ani în urmă (octombrie 2011) la căutarea pe acelaşi Google se semnalau aproximativ de pagini în engleză. Succesele aplicării îmbunătăţirii sunt vizibile în reuşitele multor firme de renume mondial, care nu se sfiesc să inoveze şi să păşească pe cărări nebătute, iar rezultatele nu întârzie să apară sub forma cifrelor de afaceri mari sau sub forma evitărilor de falimente sau insolvenţe. La fel de important este şi rolul lor în edificarea unor noi structuri şi practici necesare pentru susţinerea unui succes durabil. Dacă firme precum General Electric, Ford, Apple, Motorola, AlliedSignal, Black & Decker, Bombardier, Federal Express, Johnson & Johnson, Polaroid, Sony, Toshiba, Kodak, şi lista poate continua, au reuşit, nu vedem motivul pentru care alte firme mai mici nu pot să 12

8 reuşească. Mulţi afirmă, şi site-urile accesate confirmă acest lucru, că metodele de îmbunătăţire sunt excelente pentru aceia are produc bunuri materiale, dar observăm că firme de servicii (FieldFresh) sau firme de asigurări financiare (International Insurance and Indemnity III, cunoscută pe piaţa de specialitate ca fiind Numărul Trei ) au aplicat şi continuă să aplice cu succes îmbunătăţirea continuă sub diferitele sale metode. În lucrare sunt prezentate principalele elemente ale teoriei fiabilităţii şi fundamentul teoretic al diagnosticării, care permit ca în activitatea de concepere, realizare şi utilizare a sistemelor tehnice militare, să se obţină nivelurile de calitate şi fiabilitate impuse. Rolul social pe care sunt chemate să-l joace azi teoriile fiabilităţii şi mentenanţei sistemelor izvorăşte din necesitatea trecerii la o nouă calitate în toate domeniile vieţii economico-sociale. Lucrarea urmăreşte o abordare nouă a problemelor sistemului de mentenanţă al sistemelor tehnice militare, având la bază un aparat matematic care să permită modelarea strategiilor posibil de aplicat în interiorul sistemului. Trebuie menţionat că meritele unei abordări matematice nu sunt de neglijat, deoarece viitorul strategiilor de conducere a proceselor de mentenanţă ale sistemelor nu poate să se bazeze doar pe simpla raţiune empirică, acest lucru dovedindu-se de multe ori prea costisitor. Este normal ca şi în domeniul militar să se generalizeze o astfel de abordare a problemelor legate de fiabilitatea şi mentenanţa sistemelor tehnice de o complexitate deosebită, pe care acest domeniu le exploatează. Pentru realizarea acestui deziderat este necesară prelucrarea informaţiilor statistice, precum şi efectuarea unor studii experimentale, care, după o analiză obiectivă, să conducă la perfecţionarea strategiei de mentenanţă adoptată, precum şi la măsuri tehnico-economice de optimizare a nivelului de fiabilitate a produselor militare fabricate de industria de apărare. 13

9 CAPITOLUL 1 CONCEPTUL DE CALITATE ŞI CARACTERISTICILE DE CALITATE ALE PRODUSELOR CU DESTINAŢIE MILITARĂ 1.1. Aspecte evolutive ale conceptelor de calitate şi asigurarea calităţii Preocupările pentru asigurarea calităţii mărfurilor realizate este străveche, încă din epocile în care civilizaţia se afla la începuturi, iar trecerea mărfurilor între persoane se făcea rudimentar pe baza liberului schimb. Interesul oamenilor pentru lucruri şi lucrări de calitate s-a manifestat şi s-a dezvoltat odată cu necesităţile lor de viaţă. După unii autori, cuvântul calitate îşi are originea în latinescul qualitas ce derivă din qualis, care are înţelesul de fel de a fi, a exista. Istoria modernă a conceptului calitate începe de fapt odată cu secolul al XX-lea, întrucât, doar pe parcursul ultimului secol au fost descoperite, dezvoltate şi aplicate mai toate conceptele, principiile, metodele, tehnicile şi instrumentele actuale în scopul obţinerii, menţinerii, dar mai ales îmbunătăţirii calităţii produselor şi serviciilor. Ea este strâns legată de istoria organizării întreprinderilor şi de istoria unor discipline ştiinţifice. Cele mai importante etape istorice care au stat la baza dezvoltării modului de abordare a calităţii produselor şi serviciilor sunt 1 : 1. începutul secolului al XX-lea inspecţia produselor; controlul calităţii; asigurarea calităţii; gestionarea totală a calităţii. Prima etapă introduce conceptul de inspecţie care defineşte, în mare, acţiunile de supraveghere întreprinse în scopul identificării produselor cu defecte. O definiţie completă a inspecţiei se referă la ansamblul măsurătorilor, examinărilor şi încercărilor uneia sau mai multor caracteristici ale unui produs sau serviciu efectuate în scopul comparării acesteia/acestora cu cerinţele specificate, precum şi al determinării conformităţii sau neconformităţii cu aceste cerinţe. 1 E. Axinte, Elemente de asigurare a calităţii în ingineria industrială, Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2007, p

10 A doua etapă impune controlul calităţii prin modele de conducere şi organizare caracterizate de o abordare normativă prin care întreprinderea funcţionează independent de mediul său. În mod cronologic în această etapă se delimitează trei secvenţe: a) variabilitatea în fabricaţia produselor care a impus necesitatea determinării gradului de variabilitate acceptabil, concretizat prin normele de calitate pentru determinarea toleranţelor pe eşantioane prin folosirea teoriilor statistice şi probabilistice; b) al Doilea Război Mondial a impus elaborarea normelor de calitate precisă pentru produsele cu destinaţie militară. Din această perioadă datează conceptul nivel de calitate acceptabil (în engleză AQL Acceptable Quality Level) care defineşte calitatea minimă la care se poate aştepta un beneficiar din partea furnizorului şi a fost introdus de J.M. Juran (de origine română) şi H.F. Dodge (de la Universitatea americană din Columbia) pentru a ameliora calitatea şi productivitatea industriei americane de armament; c) după cel de-al Doilea Război Mondial, controlul calităţii cunoaşte perioada de apogeu. De la sfârşitul anilor 40 atât în Occident, cât şi în Japonia calitatea: se obţinea prin controlul (intermediar şi final) al reperelor şi produselor fabricate; ameliorarea calităţii, de exemplu, prin restrângerea toleranţelor admisibile, implică creşterea costului de obţinere a produsului; reperele respinse la control (rebuturile) erau distruse sau reprelucrate, iar costul piesei bune/vandabile includea şi costul controlului (trierea + rezolvarea rebuturilor); rezultă ideea conform căreia,,calitatea costă. A treia etapă presupune asigurarea calităţii (AQ), apărută din ideile inovatoare americane aplicate ad litteram de japonezi. Ideile inovatoare abordau într-o manieră nouă controlul calităţii ca integrat fabricaţiei (pe toate etapele procesului de fabricaţie). Produsul, ca rezultat al procesului de fabricaţie, trebuie să satisfacă exigenţele acestui tip de control. Controlul integrat s-a numit asigurarea calităţii care pune: 15

11 accent pe calitatea procesului de fabricaţie, când rezultă simultan: ameliorarea calităţii produsului; ameliorarea randamentului procesului; prevenirea defecţiunilor; minimizarea costurilor calităţii (prin detectarea defecţiunilor acolo unde se produceau erau mai uşor şi mai ieftin eliminate). accent pe ameliorarea calităţii produselor prin procedee şi metode de asigurare a calităţii, ceea ce presupune metode specifice (care vizează progresul permanent) de gestionare a calităţii prin metode statistice. Incluse în abordările globale de management flexibil, noile procedee şi metode specifice gestionării statistice a calităţii au produs în Japonia rezultate spectaculoase, recunoscute astăzi în toată lumea ca made in Japan. Astfel, japonezii au ştiut să adapteze şi să aplice (chiar mai repede decât americanii) descoperirile americane în materie de calitate şi au creat în plus relaţii sine-qua-non între noile procedee sau metode şi funcţionarea socioeconomică a organizaţiilor. Au apărut idei şi concepte noi precum fiabilitatea şi costurile noncalităţii care au prefigurat noi aspecte de obţinere a calităţii. Juran demonstra în 1951 că acţiunile de prevenire organizată a defecţiunilor pot conduce atât la recuperarea investiţiilor, cât şi la obţinerea unor profituri. El a divizat costurile calităţii în: costuri evitabile reprezentând consecinţele noncalităţii (rebuturi, retuşuri etc.); costuri inevitabile costurile de prevenire a noncalităţii. A patra etapă fixează cadrul pentru managementul calităţii totale, şi presupune introducerea de noi concepte precum zero defecte, cercurile de calitate şi, respectiv, principiul japonez CWQC ( Company Wide Quality Control cu înţelesul de ţinerea sub control a calităţii la scara întregii companii ). Originea termenului de calitate totală este rezultatul unei combinaţii a aportului american a lui Feigenbaum, Juran şi Crosby cu privire la asigurarea calităţii şi zero-defecte cu aportul japonez al lui Ishikawa (inspirat de modelele americane ale anilor 50), în ceea 16

12 ce priveşte cercurile de calitate. În 1980, succesul prin calitate a industriei japoneze (în condiţiile unei puternice concurenţe mondiale) a determinat introducerea programelor de Total Quality Control (TQC), transformate ulterior în Managementul Total al Calităţii (TQM). Total Quality Control este definit ca un sistem eficace, conceput astfel încât fiecare din grupurile ce compun o organizaţie să-şi aducă propria contribuţie la realizarea, menţinerea şi ameliorarea calităţii unui produs sau serviciu obţinut în modul cel mai economic posibil şi cu scopul satisfacerii totale a beneficiarilor 2. Calificativul total are următoarele semnificaţii: toate compartimentele întreprinderii sunt implicate în obţinerea, menţinerea şi ameliorarea calităţii; toţi salariaţii organizaţiei au responsabilităţi privind calitatea (pe principiul calitatea este problema tuturor ); este răspunsul absolut la totalitatea cerinţelor beneficiarilor (clienţi, organizaţii, parteneri); fiecare din compartimentele organizaţiei utilizează toate mijloacele de care dispune pentru ameliorarea calităţi (prin orientarea spre prevenirea noncalităţii); fiecare compartiment al organizaţiei este implicat pe toată durata ciclului de viaţă al produsului/serviciului, de la concepţie până la service-ul postvânzare; toate compartimentele întreprinderii rămân active şi responsabile în ceea ce priveşte calitatea, până la satisfacerea completă a clientului. Satisfacerea cerinţelor clienţilor înseamnă introducerea şi menţinerea sub control a unor aspecte esenţiale precum: caracteristicile, fiabilitatea, durabilitatea, mentenabilitatea şi securitatea produsului/ serviciului respectiv, preţul de achiziţie, termenul de obţinere şi absenţa nocivităţii sale faţă de mediul ambiant. Prin urmare calitatea rezultă din mobilizarea permanentă a tuturor compartimentelor organizaţiei pe toată durata ciclului de viaţă al produsului. În final, sfârşitul acestui ciclu corespunde identificării unor noi cerinţe ale clientului şi astfel se demarează un nou ciclu de viaţă pentru produsul respectiv, în conformitate cu spirala calităţii a lui Juran. 2 J. Collins, Excelenţa afacerilor, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2006, p

13 Această evoluţie în timp a conceptului calitate este ilustrată în figurile nr şi 1.2. Inspecţia produselor Identificarea produselor cu defecte; Examinarea şi unor caracteristici ale unui produs sau serviciu. Controlul calităţii Orientare spre produs; Control final; Conformitate cu specificaţiile sau caietul de sarcini în scopul determinării concordanţei produselor cu cerinţele de calitate impuse. Asigurarea calităţii Orientare spre proces; Accent spre prevenirea apariţiei noncalităţii prin adoptarea unor măsuri corespunzătoare, care să confere încrederea că un produs sau un serviciu va satisface cerinţele de calitate; Control în proiectare şi producţie; Control statistic. Calitate totală Orientare spre client; Angajarea conducerii; Urmărirea produsului pe întregul ciclu de viaţă; Control statistic. Fig. nr Evoluţia conceptului calitate 3,4 Metodologia asigurării calităţii are la bază 5 : standarde şi standarde de referinţă (standardul descrie cerinţele care definesc un nivel minim obligatoriu de B. Rusu, Managementul calităţii totale, Bucureşti, Casa de Editură Venus, 2004, p. 45. C.I. Deneş, Fiabilitatea şi mentenabilitatea sistemelor tehnice suport de curs, 2006, p. 6. A.O. Paraschivescu, Managementul calităţii, Iaşi, Editura Tehnopress, 2008, p

14 realizare a unei activităţi, iar standardul de referinţă descrie cerinţele care definesc un nivel optim de realizare a unei activităţi pe baza bunelor practici existente la nivel naţional, european sau mondial); criterii (aspecte fundamentale de organizare şi funcţionare); indicatorul de performanţă (care este un instrument de măsurare a gradului de realizare a unei activităţi desfăşurate de o organizaţie prin raportarea la standarde, respectiv standarde de performanţe). Calitatea este asigurată prin următoarele procese: planificarea şi realizarea efectivă a rezultatelor aşteptate; monitorizarea rezultatelor; evaluarea internă a rezultatelor; evaluarea externă a rezultatelor; îmbunătăţirea continuă a rezultatelor. Domeniile şi criteriile la care se referă asigurarea calităţii sunt: 1. capacitatea organizaţiei de a asigura calitatea produselor prin structura organizatorică, baza materială şi resursele umane. 2. eficacitatea; 3. managementul calităţii realizat prin strategii, proceduri, funcţionalitate, accesibilitate, transparenţă şi documente. Calitatea totală este un sistem modern de conducere care îşi propune stăpânirea calităţii prin antrenarea întregului personal în acţiunea de realizare a calităţii şi extinderea noţiunii de calitate la întreaga activitate a unei organizaţii. Interesant este şi punctul de vedere al lui M. Olaru 6, care sub rezerva afirmaţiei că departajarea etapelor nu este netă datorită diferenţelor tehnologice dintre ţări, etapizează evoluţia calităţii astfel: asigurarea calităţii prin control (inspecţia calităţii); asigurarea calităţii prin metode statistice; asigurarea calităţii prin motivarea personalului; concepte integratoare de asigurare a calităţii (managementul calităţii); managementul calităţii totale (TQM). 6 M. Olaru, Fundamentele ştiinţei mărfurilor, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Economică, 2005, p

15 SERVICIUL SPECIALIZAT CTC OBIECTIVE: conformarea cu desene şi prescripţii tehnologice; conformarea cu contractele. CONTROLUL MAISTRULUI CONTROLUL EXECUTANTULUI CONTROLUL STATISTIC OBIECTIVE: Fundamentarea ştiinţifică a deciziilor privind: acceptarea sau refuzul produselor livrate; continuarea, corectarea sau întreruperea procesului reducerea cheltuielilor efectuate cu controlul. CONTROLUL TOTAL AL CALITĂŢII OBIECTIVE: perfecţionarea calităţii produselor; perfecţionarea proiectului; perfecţionarea organizării fabricaţiei; gestiunea calităţii; creşterea răspunderii angajaţilor pentru calitatea muncii prestate. Fig. nr Evoluţia metodelor de organizare a controlului nivelului calităţii în timp 20

16 Asigurarea calităţii prin control Orientare spre produs: control final; conformitate cu specificaţiile. Asigurarea calităţii prin metode statistice Orientare spre proces: utilizarea metodelor statistice; prioritatea acordată domeniului tehnic. Asigurarea calităţii prin motivarea personalului Orientare spre lucrător: programe zero defecte ; cercurile calităţii; munca în echipă. Conceptele integratoare de asigurare a calităţii Orientare spre client: angajarea totală a conducerii; antrenarea personalului în luarea deciziilor; urmărirea produsului pe întreg ciclul de viaţă anul Fig. nr Evoluţia modalităţilor de asigurare a calităţii (după M. Olaru) Detaliind această opinie, putem observa în tabelul nr. 1, evoluţia conceptului sub aspectul accentului, conceptelor-cheie cu care s-a operat, metoda de lucru şi gradul de implicare al personalului. Etapa asigurării calităţii Control (inspecţia calităţii) începutul secolului al XX-lea Evoluţia etapelor conceptului de calitate 7 Accent verificarea produsului finit, identificarea produselor neconforme Conceptecheie creşterea randamentului diviziunea muncii Metode de lucru supravegherea calităţii produsului la capătul benzii de lucru pentru a Tabelul nr. 1 Gradul de implicare al personalului Redus, iar informaţiile referitoare la nevoile şi aşteptările 7 I. Stanciu, Calitologia, ştiinţa calităţii mărfurilor, Bucureşti, Editura Oscar Print, 2002, pp

17 Metode statistice deceniile 3-5 ale secolului al XX-lea Motivarea personalului deceniul 6 al secolului al XX-lea Concepte integratoare de asigurare a calităţii (managementul calităţii) Managementul calităţii totale (TQM) separarea produselor neconforme fără analiza cauzelor neconformităţii controlul fluxului tehnologic pentru identificarea cauzelor apariţiei defectelor, utilizându-se metode statistice (control prin sondaj, prelevarea eşantioanelor) prevenirea defectelor prin contribuţia tuturor compartimentelor cu atribuţiuni pe linia calităţii clientul este în centrul atenţiei clientul şi nevoile sale AQL (nivel de calitate acceptabil) adică se acceptau la recepţie doar loturi cu un anumit procent de exemplare defecte, în funcţie de importanţa caracteristicilor de calitate afectate prevenirea defectelor oferirea încrederii clienţilor şi conducerii abordarea procesuală a activităţilor ţinerea sub control a proceselor sub aspect calitativ excelenţă depăşirea aşteptărilor clienţilor zero defecte determina conformitatea cu specificaţiile tehnice reglarea proceselor de fabricaţie pentru îmbunătăţirea nivelului calitativ al produselor finite sisteme de conducere pe bază de proceduri scrise şi documentate Ciclul Deming Planifică (Plan) Execută (Do) Verifică (Check) Acţionează (Act) instruirea şi motivarea angajaţilor stabilirea de indicatori măsurabili clienţilor erau inexistente Redus, dar are loc trecerea responsabilităţii pentru calitate de la departamentul de control la cel de producţie (ingineri, experţi) Ridicat, prin instruirea personalului, cercurile de calitate, promovarea autocontrolului Total al tuturor membrilor organizaţiei Superior celorlalte etape, deoarece toţi angajaţii sunt implicaţi în asigurarea, stăpânirea şi îmbunătăţirea calităţii 22

18 Noţiunea calitate este una complexă, cu utilizări în multe domenii, unde i se atribuie diferite sensuri, motiv pentru care este greu a se formula o definiţie unică şi riguroasă. Personalităţile care şi-au adus semnificativ contribuţia la dezvoltarea conceptelor din domeniul calităţii, au emis unele definiţii mai scurte şi mai explicite ale conceptului de calitate, ca de exemplu: P. Crosby: conformitatea cu cerinţele ; W.E. Deming: măsura în care produsul sau serviciul satisface un beneficiar în condiţiile unor costuri scăzute ; G. Taguchi: pierderea minimă adusă societăţii prin ieşirea produsului pe piaţă ; J.M. Juran: aptitudinea produsului de a fi bun de utilizat. Plecând de la acest înţeles, literatura de specialitate furnizează un număr considerabil de definiţii (peste 120) 8 date conceptului de calitate, fără a se ajunge la un punct de vedere comun. Având în centrul preocupărilor clientul, conceptul de calitate cunoaşte o largă paletă de accepţiuni, fiecare în parte răspunzând unei necesităţi 9 : satisfacerea unei necesităţi; conformitatea faţă de specificaţie; gradul de satisfacere al consumatorului; conformitatea cu caietul de sarcini; un cost mai mic pentru o utilizare dată; capacitatea de a îndeplini o trebuinţă; ansamblul mijloacelor pentru realizarea unui produs viabil; conformitatea cu un model dat; respectarea caietelor de sarcini cu cele mai mici costuri de fabricaţie; satisfacerea în totalitate a beneficiarilor; reflectarea mărcii fabricii în ansamblul necesităţilor beneficiarilor; corespunzător pentru utilizare şi conformare faţă de cerinţe; 8 9 T. Baron (coordonator), Calitate şi fiabiliate. Manual practic, vol. 1, Bucureşti, Editura Tehnică, C. Oprean, C.V. Kifor, Managementul integrat al calităţii, Sibiu, Editura Universităţii Lucian Blaga Sibiu. 23

19 expresia gradului de utilitate socială a produsului, măsura în care satisface nevoia şi reglementările sociale în contextul unei eficienţe economice; ansamblul de proprietăţi şi caracteristici ale unei entităţi care îi conferă acesteia aptitudinea de a satisface necesităţile exprimate şi implicite. Apariţia structurilor organizate de producţie şi a căilor comerciale de transport şi desfacere a mărfurilor a făcut ca, treptat, să apară reglementări, tehnici şi metodologii specifice (de multe ori confidenţiale) de realizare şi comercializare a produselor (şi, ulterior, şi a serviciilor). În acest nou context, în obţinerea calităţii contează studiile de marketing, concepţia şi modul de proiectare, procesul de fabricaţie, modalităţile de ambalare şi livrare ale produsului, precum şi facilităţile oferite pentru mentenanţa acestor produse. Trecerea la producţia şi consumul de masă al produselor şi serviciilor, dar şi diversificarea acestora au determinat formarea la clienţi a unei culturi a calităţii, în sensul în care clientul are posibilitatea de a alege produsul şi serviciul care îl satisface, pe baza unor criterii de ordin personal, şi care are la origine gradul de îndeplinire a necesităţilor. La multitudinea de semnificaţii în legătură cu conceptul de calitate a produselor se adaugă şi faptul că, pe măsura creşterii şi diversificării cererii de produse şi, odată cu acestea, pe măsura dezvoltării producţiei industriale, noţiunea de calitate a produselor a evoluat şi s-a diversificat, vorbindu-se din ce în ce mai mult despre: calitate potenţială, înţelegând prin aceasta calitatea produsului după proiectare, înainte de asimilarea lui în fabricaţie; calitate parţială, reprezentând raportul dintre calitatea obţinută şi cea cerută; calitate realizată, reprezentând acea calitate rezultată în urma verificării la capătul liniei de fabricaţie; calitate asigurată, adică calitatea care rezultă pe baza unui program unitar, cuprinzând toate activităţile de control ale calităţii (prevenire, măsurare şi acţiune corectivă); calitate totală, în care se integrează gradul de utilitate, economicitate, estetica şi ergonomia produselor privite sub aspect funcţional şi social. 24

20 Astfel, în activitatea practică se materializează şi diferenţiază trei tipuri de calităţi: calitatea proiectată (sau calitatea concepţiei) reprezintă măsura în care produsul proiectat (rezultat în urma comparării mai multor variante şi prototipuri) asigură satisfacerea cerinţelor utilizatorilor şi posibilitatea de folosire la fabricaţia produsului respectiv, a unor procedee tehnologice raţionale şi optime din punct de vedere economic; calitatea fabricată care desemnează gradul de conformitate al produsului cu documentaţia tehnică şi se realizează în cadrul procesului tehnologic de fabricaţie, fiind influenţată de către modul de organizare al acestuia, de calitatea echipamentelor de producţie, activitatea de urmărire şi control şi de nivelul manoperei; calitatea livrată reprezintă nivelul efectiv al calităţii produselor expediate de furnizor către utilizator. În aceste condiţii se impunea adoptarea unei definiţii clare şi unitare care să reflecte atât conţinutul complex al noţiunii, cât şi caracterul ei dinamic, determinat de exigenţele tot mai ridicate ale utilizatorilor (clienţilor). Punctul de pornire îl reprezintă valoarea de întrebuinţare, care reprezintă totalitatea însuşirilor care fac ca un produs să fie util omului. Aşadar valoarea de întrebuinţare diferenţiază produsele între ele după utilitatea pe care o satisfac. Dar în realitate produsele care au aceeaşi valoare de întrebuinţare satisfac într-un grad diferit aceeaşi necesitate ca urmare a unui nivel diferit de calitate. Aceasta reprezintă expresia gradului de utilitate socială a produsului, măsura în care, prin ansamblul caracteristicilor sale tehnico-funcţionale, psiho-senzoriale şi al parametrilor economici, se satisface nevoia pentru care a fost creat şi respectă restricţiile impuse de interesele generale ale societăţii privind eficienţa socialeconomică, protecţia mediului natural şi social 10. Un document de referinţă în evoluţia conceptului de calitate este standardul ISO 8402:1986, care stabileşte ca definiţie general valabilă 10 T. Baron (coordonator), op.cit. 25

21 accepţiunea: ansamblul de proprietăţi şi caracteristici ale unei entităţi care îi conferă acesteia aptitudinea de a satisface necesităţile exprimate şi implicite. Îmbogăţind şi clarificând unele aspecte, standardul SR EN ISO 9000:2006 Sisteme de management al calităţii Principii fundamentale şi vocabular, statuează pe plan internaţional expresia calităţii ca fiind măsura în care un ansamblu de caracteristici intrinseci îndeplineşte cerinţele 11. Pentru înţelegerea deplină a conceptului este nevoie să clarificăm (conform aceluiaşi standard) şi termenii de cerinţă, respectiv caracteristică de calitate. Prin cerinţă de calitate se înţelege nevoia sau aşteptarea care este declarată, în general implicită sau obligatorie, iar caracteristica de calitate este o trăsătură distinctivă de natură fizică, senzorială, comportamentală, temporală ergonomică şi funcţională. Calitatea constituie o noţiune complexă, care are în vedere proprietăţile intrinsece ale produsului de a satisface o trebuinţă, dar şi aspectele economice legate de realizarea şi utilizarea produsului. Pentru a ilustra mai bine corelaţiile dintre conceptul de calitate a unui produs şi caracteristică de calitate trebuie urmărită figura nr Un element de importanţă vitală mai ales pentru domeniul militar, recunoscut pe plan mondial ca unul de avangardă, este raportul dintre calitate şi nivelul tehnic al produselor. Un produs militar cu performanţe tehnice scăzute nu poate fi considerat un produs de calitate, competitiv. Mai mult decât atât, un produs cu destinaţie militară trebuie să se caracterizeze pe lângă caracteristici şi de lipsa deficienţelor. Dacă pentru o organizaţie din sfera social-economică deficienţa are ca urmare insatisfacţie şi nemulţumire faţă de produsul respectiv, specificul domeniului militar determină ca deficienţa în funcţionare să ducă la victime. Nu este deci o întâmplare faptul că acest concept de calitate îşi are originile în producţia de bunuri materiale cu destinaţie militară. Pentru a înţelege mai bine ce este calitatea unor echipamente cu destinaţie militară, aceasta va fi definită în raport cu două dimensiuni esenţiale: caracteristicile produsului; lipsa deficienţelor. 11 ISO 9000:2006 Sisteme de management al calităţii Principii fundamentale şi vocabular. 26

22 În tabelul următor se exemplifică această definiţie pentru cazul unor materiale: Tabelul nr. 2 Definirea calităţii în funcţie de caracteristici şi deficienţe Caracteristici ale echipamentelor militare Armament individual fiabil Mijloace de protecţie antichimică etanşe Focoase ale elementelor de muniţie sigure în manipulare Continuitatea legăturilor staţiilor radio Deficienţe Blocarea mecanismelor în timpul misiunii Fisuri sau ruperi ale îmbinărilor Defectarea mecanismului de siguranţă Descărcarea rapidă a acumulatorilor 27 Rezultatul apariţiei deficienţei Imposibilitate de a riposta Contaminare Explozie prematură pe timpul manipulării Lipsa legăturilor Consecinţe Rănire sau deces Îmbolnăvire şi/sau deces Rănire sau deces Incapacitate de comandă şi control 1.2. Caracteristicile de calitate ale produselor cu destinaţie militară Conceptul de calitate a produselor cu destinaţie militară are un caracter complex şi reclamă luarea în considerare a unui mare număr de proprietăţi sau însuşiri. Pentru aprecierea cantitativă a calităţii se impune identificarea tuturor caracteristicilor unui produs şi apoi formarea de grupe tipologice în funcţie de diferite criterii. Acesta este de altfel şi punctul de pornire pentru o analiză pe care să se fundamenteze deciziile privind asigurarea unui raport optim între necesităţile impuse de realităţile şi mutaţiile câmpului de luptă modern, calitatea tehnică a produsului, costurile de producţie ale acesteia şi preţul pe care-l suportă utilizatorii, inclusiv cheltuielile ulterioare de menţinere a funcţionalităţii şi operativităţii sale. Clasificarea caracteristicilor de calitate se realizează în raport cu următoarele criterii 12 : 1) natura şi efectul pe care îl au în procesul de utilizare; 2) importanţa în asigurarea utilităţii şi funcţionalităţii produselor; 3) posibilităţile de măsurare a acestora; 4) modul de exprimare al acestor caracteristici. 12 F. Pop, Analiza calităţii produselor, Cluj-Napoca, Editura Risoprint, 2004, p. 53.

23 funcţional constructive economic ecologic ergonomice estetice tehnologic identificare CARACTERISTICI TEHNICE SPECIFICE ALE PRODUSULUI CARACTERISTICI PRIVITOARE LA APTITUDINEA DE UTILIZARE CALITATEA UNUI PRODUS CARACTERISTICI IMPUSE DE SATISFACEREA CERINŢELOR REGLEMENTATE ALE SOCIETĂŢII dependabilitate securitate legi regulamente instrucţiuni standarde coduri alte reglementări din domeniile conservării fiabilitate mentenabilitate disponibilitate energiei, resurse materiale etc. durabilitate conservabilitate Fig. nr Caracteristicile de calitate care concură la calitatea unui produs 28

24 A. În raport cu natura şi efectul pe care îl au în procesul de utilizare, caracteristicile de calitate se grupează în următoarele tipologii: tehnice, psihosenzoriale, de disponibilitate, economice, cu caracter social general. a) Caracteristicile tehnice se referă la însuşirile imanente ale valorii de întrebuinţare a produsului, ele conferind acestuia potenţialul de a satisface cerinţele utilizatorului combatant sau necombatant şi se concretizează printr-o serie de proprietăţi fizice, chimice intrinseci structurii materiale a produsului militar şi determinate de concepţia constructiv-funcţională a acestuia. Ele sunt direct sau indirect măsurabile obiectiv, cu o precizie suficientă prin mijloace tehnice. Soluţia constructivă: calibrul ţevii Φ [mm]; lungimea ţevii L [mm]; lungimea părţii ghintuite l [mm]; dimensiunile geometrice ale ghinturilor lăţime şi înălţime [mm]; câmpul de tragere vertical φ [grade]; câmpul de tragere orizontal ψ [grade]; lungimea de recul λ [mm]; cantitatea de lichid din frâna de tragere [litri]; cantitatea de lichid din recuperator [litri]; presiunea din recuperator [litri]; efectul proiectilului la ţintă se apreciază prin acţiunile sale distructive la ţintă, cum ar fi: raza de împrăştiere a schijelor, viteza şi raza de acţiune a schijelor, grosimea de perforare (penetrare) a blindajelor (vestelor antiglonţ), dimensiunile şi cantitatea de pământ excavat de către explozie sau temperatura de ardere; distanţa de tragere (D) reprezintă lungimea măsurată pe orizontală de la gura de foc până la locul de cădere a proiectilului sin 2, unde: v 0 este viteza iniţială a proiectilului, [m/s]; θ unghiul de tragere, [grade]; g acceleraţia gravitaţională (constantă pentru distanţe de tragere sub 30 km, [m/s 2 ]); 29

25 precizia şi gruparea loviturilor (d) se poate exprima cu relaţia:, unde: r i este distanţa de la punctul de impact (M i ) la punctul de ochire (O) ţintă; r 0 corespunde poziţiei punctului de ochire (O) ţintă. Precizia este cu atât mai mare cu cât: adică se respectă criteriul Cebâşev. În aceste condiţii, considerând r 0 = 0, precizia este cu atât mai mare cu cât: În cazul analizei privind precizia loviturilor, se poate exprima şi parametrul dispersiei loviturilor, notat cu σ 2 : 30 cadenţa tragerii (c) se exprimă prin numărul de proiectile trase de o gură de foc într-un interval de timp dat, fără a se modifica elementele de tragere, refăcându-se ochirea după fiecare lovitură:. / 60 unde: N p este numărul de lovituri pe oră; mobilitatea constă în posibilitatea armamentului de a-şi schimba poziţia de tragere prin deplasarea rapidă pe câmpul de luptă; puterea de foc exprimă cantitatea de energie consumată în mod util de armă în unitatea de timp şi care se concretizează prin capacitatea unei guri de foc de a nimici sau neutraliza rapid şi eficient ţintele. Factorii care influenţează puterea de foc sunt greutatea proiectilului, viteza iniţială a proiectilului, cadenţa de tragere şi energia cinetică a proiectilului. În general, efectul la ţintă al proiectilelor este de nimicire a forţei vii. Pentru a scoate un om din luptă, energia cinetică a glonţului trebuie să fie de circa 8 kgf/cm 2. Energia cinetică a unei arme individuale, la gura ţevii, poate ajunge până la 400 kgf/cm 2, dar o mare parte a acestei energii este consumată de glonţ pentru a învinge rezistenţa aerului pe timpul deplasării sale pe traiectorie.

26 Natura şi structura materialelor: tipul metalelor folosite pentru piese şi mecanisme; modalităţile de prelucrare a diferitelor piese şi subansamble (strunjirea ţevilor se execută cu viteză foarte mică pentru evitarea modificării caracteristicilor oţelului la suprafaţa de contact dintre cuţitul strungului şi materialul ţevii). Gabaritul produsului: lungime, lăţime, înălţime [mm]; greutatea gurii de foc în poziţie de luptă [kg]; greutatea gurii de foc în poziţie de marş [kg]; greutatea ţevii [kg]; greutatea părţii reculante [kg]. Caracteristicile ergonomice (comoditatea în exploatare). Condiţiile de serviciu pentru un produs cu destinaţie militară sunt duse de cele mai multe ori spre extrem, atât din punct de vedere al solicitărilor la care este supus (şocuri şi trepidaţii), cât şi din punct de vedere al mediului de lucru (temperaturi variind între 40 ºC şi +50 ºC), vânt, praf, ploaie, ninsoare etc. Personalul de deservire al acestor produse cu destinaţie militară trebuie să înveţe într-un timp cât mai scurt şi uşor, principiile de funcţionare şi modul lor de utilizare. Având ca bază de plecare aceste cerinţe, armamentul trebuie: să fie simplu şi uşor de folosit simplitatea şi uşurinţa în mânuire se asigură printr-o construcţie raţională a mecanismelor şi dispozitivelor de acţionare a armamentului. Mânuirea mecanismelor se simplifică prin amplasarea avantajoasă a manivelelor şi volanelor, prin adoptarea unor dimensiuni convenabile lor şi prin aplicarea mecanizării, automatizării şi întrebuinţării dispozitivelor de acţionare electrică a sistemelor. Reversul medaliei constă în creşterea posibilităţilor de defectare prin lovirea sau scurtcircuitarea lor; să obosească cât mai puţin servanţii în timpul lucrului oboseala minimă a personalului de deservire (a servanţilor) se poate asigura prin încărcarea uşoară a armamentului de calibru mare, eforturi accesibile la manivele şi volane, demontarea şi montarea simplă şi uşoară a diferitelor mecanisme şi agregate, atât pentru curăţarea şi ungerea lor, cât şi pentru înlocuirea pieselor uzate; 31

27 să asigure a bună siguranţă în timpul funcţionării siguranţa lucrului se realizează prin respectarea strictă de către servanţi a regulilor de serviciu şi de manipulare a muniţiei şi prin înzestrarea gurii de foc cu diferite dispozitive de siguranţă, indicatoare ale defectelor şi mecanisme de blocare reciprocă. b) Caracteristicile psihosenzoriale vizează efectele de ordin estetic, organoleptic, ergonomic, pe care produsele le au asupra utilizatorului militar prin formă, culoare, gust, miros, grad de confort etc. Pentru a le integra eficient în gradul de utilitate al produselor, trebuie avut în vedere faptul că aceste caracteristici prezintă o mare variabilitate în spaţiu şi timp şi că aprecierea lor se află sub incidenţa unor factori de natură subiectivă: aspectul exterior; finisarea; păstrarea în timp a aspectului. c) Caracteristicile de disponibilitate reprezintă pentru produsele (echipamentele) militare o grupă extrem de importantă de apreciere a calităţii, datorită faptului că cele mai multe dintre ele au o durată de folosinţă care se întinde pe perioadă mai multor ani sau chiar zeci de ani. Ele reflectă aptitudinea produselor de a-şi realiza funcţiile utile de-a lungul duratei lor de viaţă, atitudine definită prin trei concepte fundamentale: fiabilitatea (probabilitatea de a nu se strica); mentenabilitatea (probabilitatea de a fi reparat); disponibilitatea (probabilitatea de a fi în funcţie în anumite momente). Mai devreme sau mai târziu aceste produse militare care se utilizează în mai multe cicluri se defectează, fapt care necesită existenţa unui sistem de mijloace care să asigure repunerea cât mai rapidă în funcţiune, aceasta reprezentând conţinutul conceptului de mentenabilitate. Fiabilitatea şi mentenabilitatea generează probleme cu profunde implicaţii la nivel de stare de operativitate a armamentului, tehnicii şi echipamentelor militare, dar şi sub aspect economic. O dovadă concludentă o reprezintă externalizarea serviciilor de mentenanţă de la un anumit nivel şi pentru anumite categorii de 32

28 armament şi tehnică militară, fapt care determină costuri diferite (care în unele cazuri ajunge să depăşească de câteva ori preţul iniţial), termene de repunere în funcţiune diferite, dar şi modalităţi aparte de recepţie. Pentru obţinerea unei bune disponibilităţi, trebuie avut în vedere ca armamentul respectiv să îndeplinească câteva cerinţe tehnologice: să adopte o schemă constructivă cât mai simplă; să poată fi dezmembrat în ansambluri independente, ceea ce permite efectuarea independentă a asamblării, controlului şi încercărilor; să fie alese materiale nedeficitare; să se asigure un volum de lucru relativ redus; să fie asigurate unificarea materialelor, ansamblelor şi elementelor constitutive; să folosească procese tehnologice moderne, de înaltă productivitate; să fie utilizate metode precise de control. d) Caracteristicile economice şi de protecţie a mediului se exprimă printr-o serie de indicatori, cum ar fi: indicatori de utilizare intensivă, cost de producţie, preţ de achiziţie, cheltuieli de mentenanţă, costuri de depozitare, costuri de transport, grad de automatizare şi cibernetizare, volum de muncă, randamente şi consumuri specifice etc. Produsele cu destinaţie militară trebuie să mai beneficieze şi de alte caracteristici economice, cum ar fi: alegerea unor materiale pentru care materia primă nu este deficitară; să aibă costul de producţie cât mai mic; fabricarea în ţară prin folosirea unor metode de fabricaţie care necesită un număr minim de operaţii; posibilitatea de a folosi piesele de la un produs la altul. e) Caracteristicile de ordin social general vizează efectele pe care le au sistemele tehnologice de realizare a produselor militare, precum şi utilizarea acestora asupra mediului ambient, asupra siguranţei şi sănătăţii fizice şi psihice a celor ce deservesc aceste categorii de produse cu destinaţie specială. 33