Mesianismul Regal Originile sale în 2 Sam 7, 1-17

Größe: px
Ab Seite anzeigen:

Download "Mesianismul Regal Originile sale în 2 Sam 7, 1-17"

Transkript

1 t e o l o g i e Mesianismul Regal Originile sale în 2 Sam 7, 1-17 Mons. Vladimir PETERCĂ Textul biblic: 2 Sam 7, ) Când locuia regele în casa sa şi când i-a dat odihnă Domnul, după ce l-a izbăvit de toţi vrăjmaşii care-l înconjurau, 2) a spus profetului Natan: Iată! Eu locuiesc într-o casă de cedru, iar chivotul lui Dumnezeu locuieşte într-un cort. 3) Natan a spus regelui: Du-te şi fă tot ce ai în inimă, căci Domnul este cu tine! 4) În noaptea următoare, cuvântul Domnului a grăit lui Natan: 5) Du-te şi spune robului meu David: «Aşa vorbeşte Domnul: Oare tu Îmi vei zidi o casă ca să locuiesc în ea? 6) Dar Eu n-am locuit într-o casă din ziua când am scos pe copiii lui Israel din Egipt până în ziua aceasta, ci am călătorit într-un cort drept locuinţă. 7) Pretutindeni pe unde am umblat cu toţi copiii lui Israel, am spus Eu oare vreo vorbă vreuneia din seminţiile lui Israel, căreia îi poruncisem să pască pe poporul Meu Israel, zicând: Pentru ce nu-mi zidiţi o casă de cedru? 8) Acum să spui robului meu David: «Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Te-am luat de la păşune, de la oi, ca să fii căpetenie peste poporul Meu, peste Israel; 9) am fost cu tine pretutindeni pe unde ai mers, am nimicit pe toţii vrăjmaşii tăi dinaintea ta şi ţi-am făcut numele mare ca numele celor mari de pe pământ; 10) am dat un loc poporului meu, lui Israel, şi l-am sădit ca să locuiască în el şi să nu mai fie tulburat, ca să nu-l mai apese cei răi ca mai înainte 11) şi pe vremea când pusesem judecători peste poporul meu Israel. Ţi-am dat odihnă izbăvindu-te de toţi vrăjmaşii tăi. Şi Domnul îţi vesteşte că-ţi va zidi o casă. Caietele Institutului Catolic II (2001, 1) 5-14

2 6 Mons. Vladimir Petercă 12) Când ţi se vor împlini zilele şi vei fi culcat cu părinţii tăi, Eu îţi voi ridica un urmaş după tine, care va ieşi din trupul tău, şi-i voi întări împărăţia. 13) El va zidi Numelui Meu o casă şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui. 14) Eu îi voi fi Tată şi el Îmi va fi fiu. Dacă va face răul, îl voi pedepsi cu o nuia omenească şi cu lovituri omeneşti; 15) dar harul Meu nu se va depărta de la el, cum l-am depărtat pe Saul, pe care l-am îndepărtat dinaintea ta. 16) Ci casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea Mea şi scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie». 17) Natan a spus lui David toate aceste cuvinte şi toată vedenia aceasta. 1. Posibile înrudiri cu lumea extrabiblică 2 Sam 7 este format din două părţi, dar care luate la un loc formează un tot unitar, în ciuda unor discordanţe textuale care sunt evidente. Prima parte (2 Sam 7, 1-17) formează oracolul lui Natan propriu-zis, precum şi hotărârea regelui David de a construi o casă Domnului. Profeţia însă merge mult mai departe, dincolo de persoana primului urmaş, care este regele Solomon. Partea a doua (2 Sam 7, 18-29) este formată dintr-o lungă rugăciune adresată Domnului de către însuşi David (Wellhausen, Israelitische und Jüdische Geschichte; Riccitti, Storia d`israele; Fohrer, Geschichte Israels ; Cazelles, Histoire politique ; Soggin, Storia d`israele; Metzger, Grundriß ). Acest capitol nu constituie numai pentru cărţile lui Samuel, ci pentru întreaga operă istorică a deuteronomistului o temă fundamentală teologică. Este evident că în acest capitol găsim urme ale mai multor autori biblici şi că ar fi greu dacă nu chiar imposibil de stabilit care ar fi fost etapele principale de creaţie. Critica literară a semnalat numeroase asemănări textuale de provenienţă egipteană sau mesopotamiană, cum ar fi nuvele regeşti, contracte de vasalitate sau inscripţii găsite la Templu. Redactorul sau posibilii redactori ai textului au voit prin intermediul acestui oracol, cunoscut şi sub numele de făgăduinţele profetului Natan făcute lui David, un fel de act de origine al dinastiei davidice şi al permanentizării sale pe tronul de la Ierusalim. Este vorba de dinastia regilor lui Iuda, care până la exil, în ciuda multor dificultăţi, a funcţionat aproape continuu şi care a devenit pentru iudei un simbol al identităţii lor naţionale şi religioase.

3 Mesianismul Regal în 2 Sam 7, Speranţa într-un urmaş din casa lui David nu va putea fi înăbuşită nici de catastrofa exilului şi nici, chiar mai târziu, de ocupanţii romani. Dovadă este faptul că grupările creştine abia înfiripate vor afirma cu tărie despre Isus din Nazaret în secolul I al erei noastre urmând textul din Matei 1-2, că el este un urmaş direct pe linia lui David, originar din Betleemul lui Iuda, cu adevărat mesia şi rege (Schroer, Die Samuelbücher, pp ). Urmând linia dinastică davidică, regele de la Ierusalim este prezentat în toată splendoarea sa specifică lumii orientale. În vechiul Egipt, regelui îi revin toate obligaţiile de fiu faţă de divinitate şi prin urmare el îi va zidi şi un templu din recunoştinţă filială. În spaţiul mesopotamian, regii se prezintă ca constructori devotaţi ai templului. Dorinţa fermă de a construi lui Iahve un templu la Ierusalim trebuia să-i ofere permanenţă pe vecie dinastiei lui David. Templul devenea astfel o garanţie în favoarea regalităţii. 2. Intenţia declarată a lui David Timpul s-a împlinit, triburile formate altă dată dintr-o populaţie majoritar nomadă au devenit încetul cu încetul sedentare. În această conjunctură nouă, lui David nu-i mai place să locuiască într-un palat în timp ce arca cu tablele legii continuă să locuiască într-un simplu cort (cf. 2 Sam 6, 17). Cortul era simbol al unei populaţii eminamente nomade şi prin urmare era firesc ca David să se fi gândit serios la un Templu nou aşa cum s-a gândit şi la o capitală nouă. Fără îndoială, acestea constituie motivaţiile istorice şi teologice adânci ale demersului lui Natan. De altfel există numeroase texte biblice care atestă intenţia regelui. Bunăoară, David nutreşte ferma intenţie de a construi un templu şi în acest sens el face proiectul şi toate planurile pentru a-l duce la îndeplinire (Ps 132, 1-5). Însă doar fiului său, Solomon, îi va fi dat să realizeze toate aceste planuri. Construcţia unui templu nou de către David însuşi putea să ridice unele semne de întrebare şi de derută la popoarele cananeene abia cucerite. Construcţia templului putea fi interpretată de cananeeni ca o provocare. În felul acesta David a preluat vechiul templu cananeean fără a mai întreprinde reparaţii suplimentare pentru moment (cf. 2 Sam 12, 20); prin intermediul arcei şi al altarului (cf. 2 Sam 24, 17-25) vechile tradiţii sunt preluate şi redate exclusiv lui Iavhe. În

4 8 Mons. Vladimir Petercă discuţiile veterotestamentare în legătură cu problema de ce David nu a reuşit să construiască Templul de la Ierusalim (cf. 1 Regi 5, 17; 1 Cron 22, 8 şi 21-29), răspunsul trebuie căutat totuşi în intenţia regelui. El a avut de gând şi a voit nespus de mult să construiască lui Iahve un templu; 1 Regi 5, 17 motivează amânarea construirii templului prin războaiele neîntrerupte cărora regele trebuia să le facă faţă. În plus, avem în acest oracol al lui Natan mai multe tradiţii vechi adunate în una singură: este vorba de istoria plină de peripeţii a arcei, istoria guvernării davidice şi istoria urmaşului la tron al lui David. 3. Regalitatea în istoria biblică Este un lucru ştiut că regalitatea a fost un fenomen politic relativ târziu în istoria lui Israel. Regalitatea, prin urmare, nu a jucat un rol fundamental mai ales sub aspect religios în istoria Israelului. Trebuie totuşi spus că s-a reuşit integrarea regalităţii din punct de vedere istoric în aşa-numita concepţie teocratică, fiind de la început subordonată şi pusă în serviciul alianţei. Pe de altă parte, trebuie spus că monarhia a avut un impact doar tranzitoriu în istoria plină de frământări a Israelului; mă refer aici în primul rând la monarhia clasică, la triada Saul-David-Solomon. O dată trecuţi aceşti regi, monarhia va intra în declin tot mai mult şi o dată cu exilul babilonic va dispărea complet ca forţă politică din Israel. Doar puţini regi se vor ridica la înălţimea chemării lor şi se vor impune în istorie recuperând conceptul de monarhie, aşa cum a fost el instituit la origine de către profetul Samuel. Monarhia este plină de semnificaţii pentru istoria mântuirii, dat fiind că în cadrul ei s-a realizat o adevărată înflorire a alianţei. Regalitatea devine purtătoarea responsabilităţii alianţei, iar regii sunt judecaţi în funcţie de această alianţă. Respectiva remarcă are o importanţă fundamentală pentru istoria Vechiului Testament, căci în baza ei monarhia israelită se deosebeşte principial de celelalte monarhii din bazinul mesopotamic sau din spaţiul egiptean (Rost, Die Überlieferung ; Würthwein, Die Erzählung ; Veijola, Gesammelte Studien). Monarhia în Israel va fi motivată în ceea ce priveşte originea, desfăşurarea şi amploarea ei şi de alte circumstanţe istorice, cum ar fi:

5 Mesianismul Regal în 2 Sam 7, a) vechile structuri sociale, religioase şi politice se dovedesc insuficiente o dată cu scurgerea timpului; b) cresc tot mai mult pericolele din exterior, atât cel cananeean, cât şi cel filistean. În locul vechilor şefi de trib, judecători, păzitori ai tradiţiilor, conducători în lupte sau descoperitori de surse de apă (cf. Num 21, 17-18), care se bucurau de o poziţie deosebită în societate datorită prestigiului familiei, înţelepciunii şi puterii, apar în Israel primii conducători carismatici, care reuşesc să anime poporul pentru a apăra cu armele cuceririle de până atunci: a) din Jud 11, 1 îl cunoaştem pe Iefte, om fără tată, şef de bandă şi dorit de Domnul la conducerea poporului său; b) Ghedeon, surprins de Duhul Domnului (cf. Jud 6, 34), este aclamat mai târziu tot ca rege; c) Saul, David şi Solomon sunt regi care s-au impus în mod deosebit în istoria politică şi religioasă a Israelului. Începând cu David (cf. 2 Sam 7, 1-17) se impune tot mai mult în conştiinţa poporului evreu un nou tip de rege, regele ideal, dinastic şi juridic. După primele victorii consemnate (cf. 2 Sam 5, 1-3), David este declarat rege peste întreg Israelul. La vârsta de 37 de ani el îşi alege o capitală nouă, este vorba de Ierusalimul de curând cucerit de la iebusiţi. Pentru prima dată noul oraş va găzdui printre zidurile sale arca alianţei; Ierusalimul va deveni de acum încolo centrul amfictioniei israelite. 4. Exegeza textului Profetul Natan va interpreta în cheie religioasă rolul de rege al lui David în celebra profeţie din 2 Sam 7, Respectiva profeţie trebuie considerată ca fiind punctul de plecare şi în acelaşi timp şi punctul culminant a ceea ce se numeşte pentru Biblie mesianismul davidic sau regal (Cf. van den Bussche H., Le Texte ; Noth, David ; Ahlström, Der Prophet ; Weiser A., Die Legitimation ). Profeţia este construită pe o opoziţie de termeni: nu David va construi o casă, respectiv un templu lui Iahve (v.5), ci Iahve îi va statornici regelui David o casă, adică o dinastie (v.11). Termenul central este cuvântul casă. Antiteza se realizează în jurul binomului casă-templu şi respectiv casă-dinastie. Făgăduinţa se referă în

6 10 Mons. Vladimir Petercă primul rând la permanenţa liniei davidice pe tronul lui Israel (cf. vv ). În acest sens a fost înţeleasă de regele David respectiva făgăduinţă (cf. vv ; precum şi de Ps 89, şi 132, 11-12). De fapt, pe linia davidică, întreaga speranţă mesianică este prezentă, ceea ce concordă şi cu faptele istorice. Fiecare verigă a dinastiei va putea să se reclame la această făgăduinţă, care statorniceşte pentru prima oară o relaţie de tip nou între Iahve şi rege: este relaţia dintre tată şi fiu. Respectiva relaţie corespunde întru totul raportului existent dintotdeauna între Iahve şi Israel (cf. Ex 4, 22; Os 11, 1). În acelaşi timp, respectiva promisiune ar fi putut fi un fel de performanţă în vederea construcţiei noului templu de la Ierusalim. Iniţiativa lui Iahve se întâlneşte pe acelaşi plan cu iniţiativa regelui, însă suveranitatea absolută a lui Dumnezeu este scoasă aici în evidenţă. Planurile lui Iahve cu regele David şi cu Israel s-au împlinit; Iahve l-a ales pe David ca rege şi-l va sprijini de-a pururi. Este firesc ca şi David să promită lui Iahve, aşa cum a făcut-o odinioară patriarhul Abraham, totală supunere la voinţa lui Dumnezeu. La tronul de la Ierusalim va urma un fiu al lui David, acesta va construi noul templu pentru Iahve, sau, ca să folosesc o expresie dragă deuteronomistului, pentru numele lui Iahve. Textul profeţiei lui Natan are de asemenea caracterul unei alianţe perene încheiate între Iahve şi regele David, iar prin David, cu întreaga sa dinastie care i-a urmat. Este evident că oracolul în studiu, prin traiectoria puternic implantată în viitor, depăşeşte cu mult pe urmaşul imediat al regelui David, adică pe regele Solomon. Totuşi profeţia se bazează pe un sâmbure de neclaritate istorică, lucru care permite ca ea să fie aplicată la un urmaş dinastic privilegiat. Avem în această profeţie o premisă autentică în favoarea anunţului venirii lui Mesia ca fiu din speţa lui David. În felul acesta regalitatea davidică oferă toate demersurile istorice unei speranţe mesianice autentice şi care se prelungeşte în timp până în paginile Noului Testament. Profetismul reprezentat prin Natan devine în mod definitiv şi irevocabil un laitmotiv admis de toţi ca atare. De fapt, respectiva prezenţă profetică se va impune tot mai mult, în special în momentele de răscruce ale regalităţii israelite. Raportul creat, tată fiu, la care face aluzie evident profeţia lui Natan (cf. 2 Sam 7, 14) este, sub aspect literar, o formulă de adopţie folosită cu precădere în literatura psalmică, îndeosebi Ps 2, 7 şi 110, 3. În acelaşi timp însă, avem aici prima exprimare a mesianismului regal în termeni absolut

7 Mesianismul Regal în 2 Sam 7, personali. Exegeţii consideră această formulă ca o proiecţie în viitor a raportului de altă dată stabilit în cadrul alianţei dintre Iahve şi Israel: Aşa vorbeşte Domnul: «Israel este fiul meu, întâiul meu născut» (Ex 4, 22). Principiul dinastic constituie o dată cu profeţia lui Natan, unul din elementele fundamentale şi în perspectiva istoriei mântuirii (Hentschel, 2 Samuel ; Metzger, Natanweissung, p. 903 ss). Această profeţie, emisă pentru prima dată în capitala amfictioniei israelite, presupune legătura viabilă între rege şi Israel (vv.8.10), în timp ce v.14 atestă ceea ce noi am numit regalitatea alianţei. Printrun transfer fericit, dinastia davidică devine mijlocitoare pe lângă tronul lui Iahve. De simţământul de ascultare faţă de Iahve, sau de revoltă contra voinţei lui, va depinde funcţionarea alianţei, se înţelege, în funcţie de binecuvântările sau de blestemele aşa cum au fost ele enunţate în Dt Profeţia lui Natan văzută în textele paralele Faptul că 2 Sam 7, 1-17 a avut un impact deosebit şi asupra altor texte biblice este în afara oricărei discuţii. De fapt textul în studiu face parte din procesul mai larg prin care vechile scripturi sunt reinterpretate şi o dată cu ele şi personajele care au animat respectivele scripturi (Becker, 1 Chronik; Petercă, Regele Solomon, pp ). Noile timpuri cereau o nouă viziune asupra scripturilor, un mod nou de înţelegere şi de interpretare a lor, conform aşteptărilor şi sensibilităţilor noilor generaţii. Profeţia lui Natan nu trebuia să facă excepţie de la această regulă: ea cunoaşte in paginile Bibliei mai multe reinterpretări: a) Cronistul centrează oracolul respectiv exclusiv în jurul personalităţii lui Solomon (cf. 1 Cron 17, 1-15). Este cunoscut faptul că cronistul a desfăşurat o acţiune puternică de reabilitare a lui Solomon; b) Scriptura aplică deseori profeţia lui Natan la regele ideal care va veni în viitor (cf. Ps 89, 31-34). Dacă în Vorlage (2 Sam 7, 1-17) autorul sau autorii biblici au oferit un răspuns întrebării de ce Solomon şi nu David a reuşit să construiască Templul de la Ierusalim, în egală măsură au fost preocupaţi şi de problema dinastiei davidice, atât de dragă deuteronomistului. Cronistul, dimpotrivă, este preocupat de sensul

8 12 Mons. Vladimir Petercă adânc al profeţiei lui Natan. Prin urmare, el este preocupat nu atât de problema dinastiei, cât de aspectul de constructor al Templului de la Ierusalim. Cu alte cuvinte, făgăduinţa referitoare la dinastie şi cea a construcţiei Templului devin o singură făgăduinţă, cea de construire a Templului. Regele David îşi va consacra restul vieţii pregătirilor în vederea construcţiei Templului. În timp ce autorul deuteronomist se exprimă în termeni posibil polemici faţă de serviciul de la Templu, cronistul, dimpotrivă, se arată deschis faţă Templul în sine, faţă de construcţia şi de mobilarea lui. 6. Concluzie 2 Sam 7, 1-17 a arătat o dată mai mult cum conştiinţa poporului evreu a evoluat şi cum acest popor mărunt este în stare să genereze idei şi fapte unice. El a unit trăirea cu meditarea asupra istoriei, convins fiind că Iahve este întotdeauna cu el aşa cum a fost şi cu regele David, conform profeţiei lui Natan. De fapt, din această profeţie se desprinde cu claritate principiul dinastic veşnic, care va constitui unul din principiile fundamentale ale mesianismului biblic de tip regal ce îşi va găsi ecou până în paginile Noului Testament: Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Abraham (Mt 1, 1). O referinţă la profeţia lui Natan vine să clarifice acest mesianism unic dar fructuos, în care persoana lui Isus Cristos este chemată direct în cauză: David era profet şi ştia că Dumnezeu îi făgăduise cu jurământ că va ridica pe unul din urmaşii săi pe scaunul său de domnie (Fp 2, 30). 2 Sam 7, 1-17 constituie un document literar, un fel de act de naştere în favoarea dinastiei davidice, legitimată prin acţiunea lui Iahve. De aceea acest studiu conţine una din cele mai însemnate expresii ale teologiei veterotestamentare. Aşteptarea mesianică, aşa cum am văzut, a avut o influenţă enormă, regăsindu-se în acest pasaj biblic. B i b l i o g r a f i e Ahlström W.G., Der Prophet Nathan und der Tempelbau, VT 11 (1961), Becker J., 1 Chronik, NEB, 1986, Würzburg.

9 Mesianismul Regal în 2 Sam 7, Cazelles H., Histoire politique d Israël, 1982, Paris. Fohrer G., Geschichte Israels. Von den Anfängen bis zur Gegenwart, , Heidelberg. Hentschel G., 2 Samuel, NEB (1994), Würzburg. Metzger M., Grundriß der Geschichte Israels, Neukirchener Studienbücher, 2, ( ), Neukirchen. Metzger M., Natanweissung, in: NBL (1995), Zürich & Düsseldorf. Noth M., David und Israel in 2 Sam 7 [=Gesammelte Studien, ], Petercă V., Regele Solomon în Biblia Ebraică şi cea Grecească, 1999, Iaşi. Riccitti G., Storia d`israele, 2 vol., 1932, Torino. Rost L., Die Überlieferung von der Thronnachfolge Davids (1926) (BWANT III/6). Schroer S., Die Samuelbücher, 1992, Stuttgart. Soggin J.A., Storia d`israele, 1984, Brescia. Van den Bussche H., Le Texte de la Prophétie de Nathan sur la Dynastie Davidique, in: ETL 24 (1948), Veijola T., Gesammelte Studien zu den Davidüberlieferungen des Alten Testaments, 1990, Göttingen. Weiser A., Die Legitimation des Königs David, VT 16 (1966), Wellhausen J., Israelitische und Jüdische Geschichte, , Berlin. Würthwein, Die Erzählung von der Thronfolge Davids Theologische oder politische Geschichtsschreibung?, in: ThSt 115 (1974). D e r k ö n i g l i c h e M e s i a n i s s m u s (Z u s a m m e n f a s s u n g ) Der Artikel will beweisen, daß der königliche Messianismus tief im biblischen Traditionen aber auch im israelischen Bewußtsein verwurzelt ist. 2Sam 7,1-17 ist der höhe Punkt eines biblischen Verfahren, der in der Zeit Davids seine Rechtfertigung gefunden hat. Dadurch hat die Bibel ein wichtiger Bestandteil ihrer sptäter Entwicklung gewonnen. Nachdem der Artikel sich mit den folgenden Themen: die Verwandschaft mit der nicht biblischen Welt, die Absicht der Königs David und das Königstum in biblischen Geschichte beschäftigt, widmet er der Exegesis des Textes - 2Sam 7,1-17 einen weiteren und wichtigen Raum. Die Stärke der Begründung steht in zwei Wortspielen: Haus Tempel und Haus Dynastie. Das führt zu dem einmaligen Ergebnis, indem Vater Sohn eine sehr wichige Rolle hat, Vater wird Jahve und Sohn wird der König von Jerusalem, dessen Thron Jahwe auf eiwig mit einem Nachfolger zugesichert hat. Infole-

10 14 Mons. Vladimir Petercă fessen haben sich die Jahwespläne mit dem König David und seine Nachkommen erfühlt. Als Iesus Christus, der wahre Messias, geboren ist, isr Er als Sohn Davids (Mt 1,1) begrüsst und von dem ganzen Volk akkzeptiert worden. Dieser Wundel im Bewußtsein des Volkes bis im Neuen Testament hinein, ist ein wahrer Zeichen der innerlichen Umwandlungen aber auch ein Argument zugunsten des königlichen Messianismus. Man kann sagen, daß 2Sam 7,1-17 ein literarisches Dokument und Geburtsurkunde zugunsten der Davidsdynastie ist, das durch Jahwe ständig legitimiert worden ist. Das messianische Warten hat von daher seinen Ausgangspunkt und einen riesigen Einfluss in der biblischen Literatur gehabt. Institutul Teologic Romano-Catolic Bucureşti Str. G-ral Berthelot 19, Bucureşti, Sector 1 arcb@pcnet.ro

(spre avantajul meu). Jogging 10,1 km

(spre avantajul meu). Jogging 10,1 km Day 92 Date 17.01.18/Mittwoch/Miercuri Location From Maledives to Salalah, Oman 2594km Weather Himmel bedeckt, hohe Luftfeuchtigkeit, 28-29 C / Cer acoperit, umiditate mare, 28-29 C Location AidaCara benötigt

Mehr

Taxi möglich, nicht gerade attraktiv. atractiva, de calatorit se poate numai cu taximetrul.

Taxi möglich, nicht gerade attraktiv. atractiva, de calatorit se poate numai cu taximetrul. Day 93 Date 18.01.18/Donnerstag/Joi Location From Maldives to Salalah, Oman 2594km Weather Himmel teilweise bedeckt, 29 C/cerul partial acoperit, 29 C Location 13 18 N 59 41 E Ab Morgen erreichen wir den

Mehr

Mission Berlin. Deutsch lernen und unterrichten Arbeitsmaterialien. Episodul 13 Ajutor Divin

Mission Berlin. Deutsch lernen und unterrichten Arbeitsmaterialien. Episodul 13 Ajutor Divin Episodul 13 Ajutor Divin Biserica pare a fi locul potrivit pentru strângerea de informańii. Pastorul îi explică Anei melodia şi îi spune că este cheia unei maşini a timpului. Dar, la ce maşină se referă

Mehr

FLASHBACK: Der Mechanismus ist nicht komplett, verstehst du? Es fehlt ein Teil. Seit neunzehnhunderteinundsechzig.

FLASHBACK: Der Mechanismus ist nicht komplett, verstehst du? Es fehlt ein Teil. Seit neunzehnhunderteinundsechzig. Episodul 12 Musica sacra Anei îi mai rămân 65 de minute. În Biserică descoperă că misterioasa cutiuńă muzicală este un element care lipseşte al orgii. Femeia în roşu reapare şi cere o cheie. Despre ce

Mehr

Deutschland. Am jucat in zilele pe mare de pana acum peste 1800 de done.

Deutschland. Am jucat in zilele pe mare de pana acum peste 1800 de done. Day 95 Date 20.01.18/Samstag/Sambata Location From Salalah, Oman to Aqaba, 3278km Weather Wenig Wolken, kaum Wind, 23 C / nori putini, aproape fara vant, 23 C Location 14 46 N 53 08 E Gestern um Mitternacht

Mehr

Suez Kanal: AidaCara befindet sich im Bittersee / AidaCara se gaseste in Marea Amara

Suez Kanal: AidaCara befindet sich im Bittersee / AidaCara se gaseste in Marea Amara Day 102 Date 27.01.18/Samstag/Sambata Location From Aqaba to Limassol 926km Weather Am Morgen etwas Sonne, danach Regen, 15-18 C/dimineata senin, apoi ploaie si vant, 15-18 C Location 30 08 Nord 32 34

Mehr

Durata sederii in Limassol: 7 ore. Aufenthalt in Limassol 7 Stunden.

Durata sederii in Limassol: 7 ore. Aufenthalt in Limassol 7 Stunden. Day 103 Date 28.01.18/Sonntag/Dumineca Location Limassol /Zypern Weather Am Vormittag sonnig, danach wolkig, 17-18 C / dimineata soare, apoi cer innorat 17-18 C Location 34 39 Nord 33 01 Est AidaCara hatte

Mehr

Mission Berlin. Deutsch lernen und unterrichten Arbeitsmaterialien. Episodul 11 Fast Food

Mission Berlin. Deutsch lernen und unterrichten Arbeitsmaterialien. Episodul 11 Fast Food Episodul 11 Fast Food Când Ana îi pomeneşte lui Paul la masă misterioasa propozińie "In der Teilung liegt die Lösung. Folge der Musik!", acesta recunoaşte primejdia şi o trimite la pastorul Kavalier. Dar,

Mehr

COMPUTER: Misiunea Berlin. 9 noiembrie, Orele 20:35. Ai 15 minute pentru a finaliza misiunea. Dar ai pe cineva în cârcă.

COMPUTER: Misiunea Berlin. 9 noiembrie, Orele 20:35. Ai 15 minute pentru a finaliza misiunea. Dar ai pe cineva în cârcă. Episodul 24 Ceasul se învârte Ana regăseşte cutiuńa de metal pe care a ascuns-o în anul 1961. Nu reuşeşte însă s- o deschidă fiindcă a ruginit. Când totuşi reuşeşte, găseşte înăuntru o cheie veche. Să

Mehr

Unterwegs Richtung Suezkanal kamen uns riesige Containerschiffe entgegen/pe drum spre Canalul Suez am intalnit nave uriase

Unterwegs Richtung Suezkanal kamen uns riesige Containerschiffe entgegen/pe drum spre Canalul Suez am intalnit nave uriase Day 101 Date 26.01.18/Freitag/Vineri Location From Aqaba to Limassol 926 km Weather Himmel bedeckt, windig, 10-15 C/Cer acoperit, vant puternic, 10-15 C Location 27 23 Nord 34 15 Est Noch vor Aqaba wurden

Mehr

COMPUTER: Misiunea Berlin. 9 noimebrie, ora 20:30 pm. Ai 30 de minute pentru a salva Germania. Trebuie să te pui pe treabă.

COMPUTER: Misiunea Berlin. 9 noimebrie, ora 20:30 pm. Ai 30 de minute pentru a salva Germania. Trebuie să te pui pe treabă. Episodul 23 Pe curând Cineva o ajută pe Ana să ajungă pe strada Bernauer luând-o pe motoreta sa. Cel care o ajută şi care-i urează mult noroc în Berlin se numeşte Emre Ogur. Jucătorul o sfătuieşte pe Ana

Mehr

Lecţia 7 / Lektion 7. Grammatik / Gramatică

Lecţia 7 / Lektion 7. Grammatik / Gramatică Lecţia 7 / Lektion 7 Grammatik / Gramatică Das Futurum I / Viitorul prezent Futurum I se formează în limba germană cu ajutorul auxiliarului werden conjugat la timpul prezent şi infinitivul verbului de

Mehr

Marea Evanghelie a lui Ioan Vol.1

Marea Evanghelie a lui Ioan Vol.1 Marea Evanghelie a lui Ioan Vol.1 PREFAŢĂ În timp ce inimile se uscau sub arşiţa pustiitoare a ideilor care-l negau pe Hristos, într-un loc retras şi liniştit, un suflet simplu şi iubitor de DUMNEZEU l-a

Mehr

Bogăţia uitată: 17 Revenirea Domnului Isus (2) D. Schürmann / S. Isenberg. 17 Revenirea Domnului Isus (2)

Bogăţia uitată: 17 Revenirea Domnului Isus (2) D. Schürmann / S. Isenberg. 17 Revenirea Domnului Isus (2) 17 Revenirea Domnului Isus (2) Iată, El vine cu norii şi orice ochi Îl va vedea şi cei care L-au străpuns; şi toate seminţiile pământului se vor jeli din cauza Lui! Da, amin. Apocalipsa 1.7 17.7 Derularea

Mehr

nu numai excursia noastra, dar si alte trei ore de circulatie prin Jogging 10,1 km

nu numai excursia noastra, dar si alte trei ore de circulatie prin Jogging 10,1 km Day 91 Date 16.01.18/Dienstag/Marti Location From Maldives to Salalah, Oman 2594km Weather Teilweise wolkig, schwacher Wind, 32-34 C / nori putin, vant slab, 32-34 C Location 5 58 N 70 47 E AidaCara hat

Mehr

Gemeindeblatt der Christuskirche Altenstadt e.v.

Gemeindeblatt der Christuskirche Altenstadt e.v. Termine: Jeden 2. Sonntag im Monat:10:00 Gottesdienst mit Abendmahl Gemeindeblatt der Christuskirche Altenstadt e.v. Februar und März 2018 Jeden Mittwoch: Jeden Freitag: Jeden Samstag: Jeden Samstag: 09:00

Mehr

Ein beständig wachsendes geistliches Leben - Wie erfahre ich das?

Ein beständig wachsendes geistliches Leben - Wie erfahre ich das? Ein beständig wachsendes geistliches Leben - Wie erfahre ich das? BASISTEXT: GALATER 5,1.15-25 ULRICH HEES - PFINGSTPREDIGT 2015 SIBIU CRESCENDO 1.Die meisten Menschen haben keine Ahnung vom Leben im Heiligen

Mehr

FLASHBACK: Anna, Ihre Mission ist riskant. Sie sind in Gefahr. Die Frau in Rot sucht Sie!

FLASHBACK: Anna, Ihre Mission ist riskant. Sie sind in Gefahr. Die Frau in Rot sucht Sie! Episodul 07 Duşmanul necunoscut Ana reuşeşte să scape de motociclişti ascunzându-se într-un teatru de estradă. Acolo se întâlneşte cu Heidrun şi află de la comisarul Ogur că RATAVA continuă să se afle

Mehr

GENEZA 2:24 ÎN NOUL TESTAMENT 1

GENEZA 2:24 ÎN NOUL TESTAMENT 1 [Plērōma anul VIII nr. 3 (2006) 7-20] GENEZA 2:24 ÎN NOUL TESTAMENT 1 Prof. univ. dr. Hans Klein Introducere Însemnătatea Bibliei pentru societatea modernă este în mare măsură o problemă de interpretare

Mehr

... totuşi El există!

... totuşi El există! ... totuşi El există! Werner Gitt Şi totuşi El există Dumnezeul nostru! Oamenii caută să evite tema Dumnezeu, dar nu vor reuşi să o evite complet. Ateii au vrut să afişeze pe autobuzele din Londra reclame

Mehr

De la avion pana la primul curs. Bo Yuan, Stefan Dumitrescu

De la avion pana la primul curs. Bo Yuan, Stefan Dumitrescu De la avion pana la primul curs Bo Yuan, Stefan Dumitrescu Cuprins 1. Acomodare/ Cazare 2. Inscriere 3. Mijloace de transport in comun 4. Generalitati despre Uni Stuttgart 5. Modulhandbuch -ul 1. Acomodare/

Mehr

WERNER GITT ÎNTREBĂRI \ *"> MEREU PUSE

WERNER GITT ÎNTREBĂRI \ *> MEREU PUSE WERNER GITT ÎNTREBĂRI \ *"> MEREU PUSE CLV Werner Gitt întrebări mereu puse clv Christliche Literatur-Verbreitung e.v. Postfach 110135.33661 Bielefeld Ediţia 11993 Ediţia 2 2003 Ediţia 3 2007 Titlul

Mehr

National Authorities for Apprenticeships Call EACEA/13/2014

National Authorities for Apprenticeships Call EACEA/13/2014 National Authorities for Apprenticeships Call EACEA/13/2014 Dezvoltarea programelor de tip ucenicie în formarea profesională iniţială în România (DAL-IVET) Un proiect realizat în colaborare de CNDIPT România

Mehr

Constantin NOICA MODELUL CULTURAL EUROPEAN

Constantin NOICA MODELUL CULTURAL EUROPEAN Constantin NOICA MODELUL CULTURAL EUROPEAN CUPRINS: PREFAŢĂ. Scrisoare către un intelectual din Occident /7 I REGULA, EXCEPŢIA, ŞI NAŞTEREA CULTURILOR /11 II CE POATE ÎNSEMNA O CULTURĂ /27 III SCHEMĂ,

Mehr

Mission Berlin. Deutsch lernen und unterrichten Arbeitsmaterialien. Episodul 20 Dintr-un timp în altul

Mission Berlin. Deutsch lernen und unterrichten Arbeitsmaterialien. Episodul 20 Dintr-un timp în altul Episodul 20 Dintr-un timp în altul Ana nu a reuşit încă să facă progrese în privinńa dezlegării enigmei. Ce eveniment vrea să împiedice RATAVA? După reîntoarcerea ei în anul 2006 urmează să călătorească

Mehr

Lect. univ. dr. Adriana Dănilă CU GERMANA LA ÎNCEPUT DE DRUM

Lect. univ. dr. Adriana Dănilă CU GERMANA LA ÎNCEPUT DE DRUM Lect. univ. dr. Adriana Dănilă CU GERMANA LA ÎNCEPUT DE DRUM 3 Copyright 2013, Editura Pro Universitaria Toate drepturile asupra prezentei ediţii aparţin Editurii Pro Universitaria Nicio parte din acest

Mehr

Satisfacţie şi Sănătate mentala centrata pe client Consiliere cupluri

Satisfacţie şi Sănătate mentala centrata pe client Consiliere cupluri Satisfacţie şi Sănătate mentala centrata pe client Consiliere cupluri Praxis für Psychotherapie und Beratung Mediation, Supervision, EFL-Beratung Semnificaţiei valoare de sine - creştere Şi valoare

Mehr

Gadamer și Nietzsche: Posibilitatea unei întâlniri între tipuri de hermeneutică

Gadamer și Nietzsche: Posibilitatea unei întâlniri între tipuri de hermeneutică Gadamer și Nietzsche: Posibilitatea unei întâlniri între tipuri de hermeneutică Luis Enrique de Santiago Guervos ANNALS of the University of Bucharest Philosophy Series Vol. LIII, no. 1, 2004 pp. 67 80.

Mehr

Lecţia 17 / Lektion 17. Grammatik / Gramatică

Lecţia 17 / Lektion 17. Grammatik / Gramatică Lecţia 17 / Lektion 17 Grammatik / Gramatică Das Adverb / Adverbul Adverbul este partea de vorbire care determină un verb şi ne arată circumstanţele în care are loc o acţiune. Cele mai multe adverbe sunt

Mehr

Adrian Mioc. Problema timpului în opera lui Mircea Eliade

Adrian Mioc. Problema timpului în opera lui Mircea Eliade Adrian Mioc Problema timpului în opera lui Mircea Eliade SPONSORI : BANCA ROMÂNÃ PENTRU DEZVOLTARE TIMISOARA S.C. TELECONSTRUCTIA S.A. S.C. PRIMACONSTRUCT S.A. S.C. PATH S ROUT S.R.L. Adrian Mioc si Editura

Mehr

Labor Octave/Matlab Befehle (Beispiele):

Labor Octave/Matlab Befehle (Beispiele): Labor 8-207 Octave/Matlab Befehle (Beispiele): >> A=[ 2 2 3 4 6] >> B=[6 6 3 3] >> ismember(a,b) >> unique(a) >> unique(b) >> nchoosek([ a, b, c ],2) >> nchoosek(5,2) >> Y=[ 2 2 5 2 2 3 3 5 5 2] >> unique(y)

Mehr

Denkmale die an einigen historischen Treffen, die hier stattgefunden. Roosevelt cu Churchill si Bush cu Gorbaciov. Mai departe am vizitat

Denkmale die an einigen historischen Treffen, die hier stattgefunden. Roosevelt cu Churchill si Bush cu Gorbaciov. Mai departe am vizitat Day 106 Date 01.02.18/Mittwoch/Miercuri Location Valletta, Malta Weather Sonnig, kein Wind, 17-20 C/insorit, fara vant, 17-20 C Location 35 53 Nord 14 30 Est Wir sind für das erste Mal in Malta gewesen

Mehr

vrei, pe insula capitalei numai dupa dreptul Islamic, adica Um 10:30 waren wir an Land (wieder mit Tendern, aber der imbracat.

vrei, pe insula capitalei numai dupa dreptul Islamic, adica Um 10:30 waren wir an Land (wieder mit Tendern, aber der imbracat. Day 90 Date 15.01.18/Montag/Luni Location Male-Malediven Weather Teilweise wolkig, schwacher Wind, 32-34 C / nori putin, vant slab, 34-37 C Location 4 11 N 73 29 E Die Malediven sind fast 1200 Inseln,

Mehr

Reisen Allgemein. Allgemein - Unverzichtbar. Allgemein - Konversation. Um Hilfe bitten. Eine Person fragen, ob sie Englisch spricht

Reisen Allgemein. Allgemein - Unverzichtbar. Allgemein - Konversation. Um Hilfe bitten. Eine Person fragen, ob sie Englisch spricht - Unverzichtbar Können Sie mir bitte helfen? Um Hilfe bitten Sprechen Sie Englisch? Eine Person fragen, ob sie Englisch spricht Mă puteți ajuta, vă rog? Vorbiți în engleză? Sprechen Sie _[Sprache]_? Eine

Mehr

Reisen Allgemein. Allgemein - Unverzichtbar. Allgemein - Konversation. Um Hilfe bitten. Eine Person fragen, ob sie Englisch spricht

Reisen Allgemein. Allgemein - Unverzichtbar. Allgemein - Konversation. Um Hilfe bitten. Eine Person fragen, ob sie Englisch spricht - Unverzichtbar Mă puteți ajuta, vă rog? Um Hilfe bitten Vorbiți în engleză? Eine Person fragen, ob sie Englisch spricht Können Sie mir bitte helfen? Sprechen Sie Englisch? Vorbiți _(limba)_? Eine Person

Mehr

Keywords: will to live, thing-in-itself, metaphysics, intuition, the vital drive, intuitionism, voluntarism.

Keywords: will to live, thing-in-itself, metaphysics, intuition, the vital drive, intuitionism, voluntarism. ARTHUR SCHOPENHAUER PRECURSOR AL INTUIŢIONISMULUI BERGSONIAN PARTEA I Gabriela Pohoaţă gabriela_pohoata@yahoo.com Abstract: Our article discusses the kinship of two thinkers of reference in the universal

Mehr

nackten Händen, gestreut. Ein bisschen Angst hatte ich, aber es ist s-a intamplat nimic. nichts passiert.

nackten Händen, gestreut. Ein bisschen Angst hatte ich, aber es ist s-a intamplat nimic. nichts passiert. Day 97 Date 22.01.18/Montag/Luni Location From Salalah, Oman to Aqaba, 3278km Weather Kaum Wind, 28-30 C / fara vant, 28-30 C Location 17 03 Nord 41 05 Est AidaCara profitiert von günstigen Wasserströmungen

Mehr

Voi trebuie să vă naşteţi din nou!

Voi trebuie să vă naşteţi din nou! Voi trebuie să vă naşteţi din nou! (Ihr müsset von neuem geboren werden!) Jeffersonville, Indiana, SUA 31 decembrie 1961 Am vorbit cu fratele Neville despre ceea ce vom face. Eu am încercat să-l conving

Mehr

30 Minuten Schreibe über deine Freundin / deinen Freund unter dem Titel: So bist du! (etwa 70 Wörter, +/-10%). Dein Text beginnt so: Du bist

30 Minuten Schreibe über deine Freundin / deinen Freund unter dem Titel: So bist du! (etwa 70 Wörter, +/-10%). Dein Text beginnt so: Du bist A1 Kls. VII-VIII Schriftliche Produktion CNP: 30 Minuten Schreibe über deine Freundin / deinen Freund unter dem Titel: So bist du! (etwa 70 Wörter, +/-10%). Dein Text beginnt so: Du bist A1 Kls. VII-VIII

Mehr

EVANGHELIA - PUTEREA LUI DUMNEZEU ŞI CONŢINUTUL EI

EVANGHELIA - PUTEREA LUI DUMNEZEU ŞI CONŢINUTUL EI [Plērōma anul X nr. 1 (2008) 171-190] EVANGHELIA - PUTEREA LUI DUMNEZEU ŞI CONŢINUTUL EI Prof. univ. dr. Hans Klein Introducere Cuvântul evanghelie este un substantiv de acţiune, un cuvânt care descrie

Mehr

Conceptul de sens al lui V. Frankl, o contribuţie adusă întregului domeniu psihoterapeutic

Conceptul de sens al lui V. Frankl, o contribuţie adusă întregului domeniu psihoterapeutic Apărut în: Petzold H G, Orth I (ed.) (2005) Sinn, Sinnerfahrung, Lebenssinn in Pszchologie und Pszchotherapie. Vol II. Bielefeld/Locarno: Aisthesis, pp. 403-460. Conceptul de sens al lui V. Frankl, o contribuţie

Mehr

Constantin NOICA, MODELUL CULTURAL EUROPEAN, Humanitas, 1993.

Constantin NOICA, MODELUL CULTURAL EUROPEAN, Humanitas, 1993. Constantin NOICA, MODELUL CULTURAL EUROPEAN, Humanitas, 1993. CONSTANTIN NOICA (l909 l987). Născut în localitatea Vităneşti, jud. Teleorman. Cursuri la liceele Dimitrie Cantemir şi Spiru Haret din Bucureşti.

Mehr

4 = Sultan Palast 3 = Ruinen Zwischen 3 und 4 liegt der Basar 7 = Salalah Museum 5 = Gold Souk

4 = Sultan Palast 3 = Ruinen Zwischen 3 und 4 liegt der Basar 7 = Salalah Museum 5 = Gold Souk Day 94 Date 19.01.18/Freitag/Vineri Location Salalah, Oman Weather Himmel wolkenlos, kein Wind, 25-27 C / Cer senin, fara vant, 25-27 C Location 16 56 N 54 01 E Salalah, eine Stadt mit über 130.000 Einwohnern,

Mehr

CONSIDERAŢII LĂMURITOARE LA PREFAŢA CĂRŢII LUI HEGEL FENOMENOLOGIA SPIRITULUI

CONSIDERAŢII LĂMURITOARE LA PREFAŢA CĂRŢII LUI HEGEL FENOMENOLOGIA SPIRITULUI CONSIDERAŢII LĂMURITOARE LA PREFAŢA CĂRŢII LUI HEGEL FENOMENOLOGIA SPIRITULUI CLAUDIU BACIU Opera lui G.W.Fr. Hegel este, în bună măsură, absentă din interesul publicului român interesat de filosofie.

Mehr

Renunțarea mea la catolicism

Renunțarea mea la catolicism P a g i n a 1 Renunțarea mea la catolicism de David Dombrowski, redactor șef la Lighthouse Trails sursa: http://www.lighthousetrailsresearch.com/blog/?p=10964 De-a lungul anilor am întâlnit mulți creștini

Mehr

Moldovan Vilhelm. Manualul Doctrinelor Biblice A. Z. Ş. Bucureşti

Moldovan Vilhelm. Manualul Doctrinelor Biblice A. Z. Ş. Bucureşti Moldovan Vilhelm Manualul Doctrinelor Biblice A. Z. Ş. Bucureşti Prefaţă O lucrare de genul acesta, care să oglindească fundamentarea scripturistică a teologiei Adventiste de Ziua a Şaptea, a fost - în

Mehr

Biblioteca de filosofie românească

Biblioteca de filosofie românească Actualitatea filosofiei lui Immanuel Kant Biblioteca de filosofie românească Coperta: Monica Iliuţă Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale Actualitatea filosofiei lui Immanuel Kant/ coordonator: Niculae

Mehr

Bewerbung Anschreiben

Bewerbung Anschreiben - Einleitung Stimate Domn, Formell, männlicher Empfänger, Name unbekannt Stimată Doamnă, Formell, weibliche Empfängerin, Name unbekannt Stimate Domn, Stimată Doamnă, Stimate Domn/Doamnă, Stimate Domn/Doamnă,

Mehr

IISUS HRISTOS RESTAURAREA OMULUI

IISUS HRISTOS RESTAURAREA OMULUI DUMITRU STĂNILOAE IISUS HRISTOS SAU RESTAURAREA OMULUI EDITURA OMNISCOP DUMITRU STANILOAE IISUS HRISTOS SAU RESTAURAREA OMULUI Ediţia aii-a EDITURA OMNISCOP CRAIOVA 1993 Prima ediţie lisus Hristos sau

Mehr

ÎNVĂŢĂTURA DE CREDINŢĂ CREŞTINĂ ORTODOXĂ

ÎNVĂŢĂTURA DE CREDINŢĂ CREŞTINĂ ORTODOXĂ ÎNVĂŢĂTURA DE CREDINŢĂ CREŞTINĂ ORTODOXĂ Tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Şi cu binecuvântarea şi puetarea de grijă Înalt Prea Sfinţitului IUSTINIAN Patriarhul României

Mehr

STUDII DE TEORIA CATEGORIILOR VOL. I

STUDII DE TEORIA CATEGORIILOR VOL. I INSTITUTUL DE FILOSOFIE ŞI PSIHOLOGIE CONSTANTIN RĂDULESCU-MOTRU STUDII DE TEORIA CATEGORIILOR VOL. I coordonatori Alexandru Surdu Sergiu Bălan EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE 1 CUPRINS Cuvânt Introductiv Alexandru

Mehr

NOUL TESTAMENT ŞI ACCENTELE LUI TEOLOGICE EXEGESIS. Octavian Baban O INTRODUCERE ÎN TEOLOGIA EXEGETICĂ A NOULUI TESTAMENT

NOUL TESTAMENT ŞI ACCENTELE LUI TEOLOGICE EXEGESIS. Octavian Baban O INTRODUCERE ÎN TEOLOGIA EXEGETICĂ A NOULUI TESTAMENT EXEGESIS NOUL TESTAMENT ŞI ACCENTELE LUI TEOLOGICE O INTRODUCERE ÎN TEOLOGIA EXEGETICĂ A NOULUI TESTAMENT Octavian Baban 2 TBNT TBNT 3 4 TBNT NOUL TESTAMENT ŞI ACCENTELE LUI TEOLOGICE O INTRODUCERE ÎN

Mehr

Colecţie coordonată de DENISA COMĂNESCU

Colecţie coordonată de DENISA COMĂNESCU Colecţie coordonată de DENISA COMĂNESCU Redactor: Ioana Pârvulescu Coperta: Angela Rotaru Tehnoredactor: Manuela Măxineanu Corector: Cecilia Laslo DTP: Florina Vasiliu, Carmen Petrescu Tipărit la Monitorul

Mehr

Călătorie. întoarcere. fără. Ce se va întâmpla la cinci minute după moarte? Cine a fost nebun? Cine înţelept? Cine cerşetor? Cine împărat?

Călătorie. întoarcere. fără. Ce se va întâmpla la cinci minute după moarte? Cine a fost nebun? Cine înţelept? Cine cerşetor? Cine împărat? Călătorie fără întoarcere Cine a fost nebun? Cine înţelept? Cine cerşetor? Cine împărat? Ce se va întâmpla la cinci minute după moarte? Werner Gitt Călătorie fără întoarcere Pe zidul unei biserici din

Mehr

Cum ajung eu în cer? Werner Gitt

Cum ajung eu în cer? Werner Gitt Cum ajung eu în cer? Werner Gitt Cum ajung eu în cer? Mulţi oa meni îşi pun în tre ba rea re fe ri toare la veş nicie. Lu crul acesta se ob servă la aceia care cu getă la sfâr şi tul vie ţii lor. Ac triţa

Mehr

De ce nu bei? Adesea mi se pune această întrebare.

De ce nu bei? Adesea mi se pune această întrebare. De ce nu bei? Adesea mi se pune această întrebare. D De ce nu bei? Mi-a fost pusă deseori această întrebare de către: un pacient creştin, în legătură cu vinul folosit la Sfânta Cină o gazdă italiană care

Mehr

LUCRUL ÎN SINE KANTIAN. SENSURI ŞI INTERPRETĂRI

LUCRUL ÎN SINE KANTIAN. SENSURI ŞI INTERPRETĂRI LUCRUL ÎN SINE KANTIAN. SENSURI ŞI INTERPRETĂRI ALEXANDRU BOBOC Academia Română Abstract. The Thing-in-Itself. Meanings and Interpretations. The paper exposes the way Kant thinks the concept of the thing-in-itself,

Mehr

Construcţia nihilistă a lumii sociale

Construcţia nihilistă a lumii sociale George BONDOR Construcţia nihilistă a lumii sociale Der nihilistische Aufbau der sozialen Welt * (Zusammenfassung) Das Thema des vorliegenden Beitrags besteht in einer Analyse der sozialen Problematik

Mehr

TRAIREA AUTENTICA - OBLIGATIILE SI INSUSITATILE OMENESTI. sau

TRAIREA AUTENTICA - OBLIGATIILE SI INSUSITATILE OMENESTI. sau 1 Original: Längle A. (1999) Authentisch leben - Menschsein zwischen Sachzwängen und Selbstsein oder: Wie können wir trotzdem werden, wer wir sind? - Anregungen aus der Existenzanalyse. In: Existenzanalyse

Mehr

Cele cinci Cuvântări despre Dumnezeu

Cele cinci Cuvântări despre Dumnezeu Sfântul Grigorie de Nazianz Cele cinci Cuvântări despre Dumnezeu traducere din greacă de Preot Gh. Tilea Diplomat al Institutului Oriental din Roma Doctor al Facultăţii de Teologie din Bucureşti şi Nicolae

Mehr

ŢĂ N E D N E P E D ŞI AJUTOR

ŢĂ N E D N E P E D ŞI AJUTOR D E P E N D E N ŢĂ ŞI AJUTOR 2 Conţinut 1. Ce este dependenţa? Nu mai mă pot controla deloc. 2. Ajutorul care ajută într-adevăr 3. Alcoolismul se dezvoltă pe furiş 4. Eliberarea din punctul de vedere al

Mehr

De ce meritã sã fii creºtin. Norbert Lieth. De ce meritã sã fii creºtin

De ce meritã sã fii creºtin. Norbert Lieth. De ce meritã sã fii creºtin Norbert Lieth De ce meritã sã fii creºtin 1 2. Norbert Lieth De ce meritã sã fii creºtin Editura Strigãtul de la Miezul Nopþii 3 Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale LIETH, NORBERT De ce meritã sã fii

Mehr

Lecţia 3 / Lektion 3. Grammatik / Gramatică

Lecţia 3 / Lektion 3. Grammatik / Gramatică Lecţia 3 / Lektion 3 Grammatik / Gramatică Articolul / der Artikel În limba germană substantivul apare însoţit de articol şi acesta se află mereu în faţa substantivului. Cu ajutorul articolului se poate

Mehr

Biserica cea una şi unitatea sa. Consideraţii din perspectiva Teologiei ortodoxe*

Biserica cea una şi unitatea sa. Consideraţii din perspectiva Teologiei ortodoxe* Biserica cea una şi unitatea sa. Consideraţii din perspectiva Teologiei ortodoxe* Prof. Dr. Gregorios LARENTZAKIS Credem întru una, sfântă, catolică (sobornicească) şi apostolică Biserică (Πιστεύοµεν εἰς

Mehr

Coridorul fermecat (îndepărtează. Dragon (hoinăreşte de colo-colo) Prinţesa. Vulcan (aici îşi face apariţia dragonul)

Coridorul fermecat (îndepărtează. Dragon (hoinăreşte de colo-colo) Prinţesa. Vulcan (aici îşi face apariţia dragonul) Prinţesa şi dragonul Această extensie se poate utiliza numai împreună cu jocul CARCASSONNE şi poate fi integrată în totalitate sau parţial în jocul de bază. De asemenea, această extensie poate fi combinată

Mehr

Reuniunea anuală 2011 a EE pe probleme de arbitraj-iepuri. Weissenstadt, Germania

Reuniunea anuală 2011 a EE pe probleme de arbitraj-iepuri. Weissenstadt, Germania Reuniunea anuală 2011 a EE pe probleme de arbitraj-iepuri Weissenstadt, Germania În perioada 25-27 martie 2011, în localitatea Weissenstadt, Germania, a avut loc cea de-a 8-a ediţie a întâlnirii arbitrilor

Mehr

MEMORII-INCHISORILE MELE

MEMORII-INCHISORILE MELE MEMORII-INCHISORILE MELE DE IOAN SLAVICI INAINTE SI DUPA VENIREA IN REGAT Iubite amice, Gandul meu e sa-ti fac Impartasiri despre cele petrecute In timpul trait de mine la Vat, la fortul Domnesti, la Hotel

Mehr

drum de munte cu serpentine. Drumul pana la Petra dureaza Petra (der griechische Name) befindet sich in einem Tal mit einer doua ore.

drum de munte cu serpentine. Drumul pana la Petra dureaza Petra (der griechische Name) befindet sich in einem Tal mit einer doua ore. Day 100 Date 25.01.18/Donnerstag/Joi Location Aqaba, Jordanien Weather Kaltes Wetter, windig, Regen und am Nachmittag Schnee/Vreme rece, vant puternic, ploaie iar dupa amiaza ninsoare. Location 25 50 Nord

Mehr

DESPRE UN SENS HERMENEUTIC AL CONVORBIRILOR CU CIORAN

DESPRE UN SENS HERMENEUTIC AL CONVORBIRILOR CU CIORAN DESPRE UN SENS HERMENEUTIC AL CONVORBIRILOR CU CIORAN VIOREL CERNICA A fost observat demult faptul că stilul scriitoricesc al lui Emil Cioran este copleşitor, nu doar pentru criticul literar sau pentru

Mehr

De la Hegel la Nietzsche

De la Hegel la Nietzsche Această carte a apărut cu sprijinul oferit de TRADUKI, o reţea pentru promovarea literaturii din care fac parte: Ministerul Federal al Afacerilor Europene şi Internaţionale din Republica Austria, Ministerul

Mehr

ISTORIA SECRETĂ A IEZUIŢILOR de Edmond Paris

ISTORIA SECRETĂ A IEZUIŢILOR de Edmond Paris ISTORIA SECRETĂ A IEZUIŢILOR de Edmond Paris CUPRINS PARTEA I Fondarea Ordinului Iezuit 1. Ignaţiu de Loyola, pag. 2. Exerciţii spirituale, pag. 3. Fondarea companiei, pag. 4. Spiritul Ordinului, pag.

Mehr

DESPRE GENEALOGIA MORALEI

DESPRE GENEALOGIA MORALEI Colecţia SAgetAtoml este coordonată de on lanoşl Grafică şi eoperta de Octavian Bour Friedrich Nietzsche DESPRE GENEALOGA MORALE Fredrleh Nietzsche. Zur Genealogie dermoral Eine Streltschrlft dem letzverâlfentllchten

Mehr

Curs de Filozofia Religiilor

Curs de Filozofia Religiilor Pr.Prof.Dr.Dorin Oancea Curs de Filozofia Religiilor 2012-2013 Sibiu 2013 Partea I: Repere ale Filozofiei Religiilor INTRODUCERE Filosofia Religiei - iată un termen care stârneşte reacţii dintre cele mai

Mehr

Immanuel Kant Fragmente

Immanuel Kant Fragmente Immanuel Kant Fragmente INTRODUCERE I. DESPRE ÎMPĂRŢIREA FILOSOFIEP Dacă filosofia, întrucât conţinerinconcepte principii ale cunoaşterii raţionale a obiectelor (spre deosebire de logică, care conţine

Mehr

Main, decedat în A stud:at teologia evanghelică, filozofia şi istoria la Marburg. A obtinut titlul de doctor în filozofie

Main, decedat în A stud:at teologia evanghelică, filozofia şi istoria la Marburg. A obtinut titlul de doctor în filozofie WILHELM WEISCHEDEL. nis ut in 1905 la Frankfurt pe Main, decedat în 1975. A stud:at teologia evanghelică, filozofia şi istoria la Marburg. A obtinut titlul de doctor în filozofie în 1932 (Freiburg), acti\'înd

Mehr

bab.la Phrasen: Persönliche Korrespondenz Grußtexte Rumänisch-Deutsch

bab.la Phrasen: Persönliche Korrespondenz Grußtexte Rumänisch-Deutsch Grußtexte : Hochzeit Casă de piatră şi felicitări! Vă urez amândurora toată fericirea din lume! Herzlichen Glückwunsch! Für Euren gemeinsamen Lebensweg wünschen wir Euch alle Liebe und alles Glück dieser

Mehr

CONSIDERAÅII PRIVIND PREZENTAREA ISTORIEI ÅÃRII BÂRSEI PE SITE-URILE DE INTERNET ÎNTRE ANII 1997 ÆI 2002

CONSIDERAÅII PRIVIND PREZENTAREA ISTORIEI ÅÃRII BÂRSEI PE SITE-URILE DE INTERNET ÎNTRE ANII 1997 ÆI 2002 Åara Bârsei Alexandru STÃNESCU CONSIDERAÅII PRIVIND PREZENTAREA ISTORIEI ÅÃRII BÂRSEI PE SITE-URILE DE INTERNET ÎNTRE ANII 1997 ÆI 2002 Cauza iniåialã a acestui demers a fost lectura unui fragment din

Mehr

TRADUCERI FILOSOFICE

TRADUCERI FILOSOFICE TRADUCERI FILOSOFICE IMMANUEL KANT ISTORIA GENERALĂ A NATURII ŞI TEORIA CERULUI Prima Parte SCHIŢA UNEI CONSTITUIRI ÎN SISTEME A STELELOR FIXE ŞI DESPRE MULTIPLICITATEA UNOR ASTFEL DE SISTEME DE STELE

Mehr

Rudolf Steiner BAZELE SPIRITUAL-ŞTIINŢIFICE PENTRU PROSPERAREA AGRICULTURII. Curs de agricultură GA 327

Rudolf Steiner BAZELE SPIRITUAL-ŞTIINŢIFICE PENTRU PROSPERAREA AGRICULTURII. Curs de agricultură GA 327 Rudolf Steiner BAZELE SPIRITUAL-ŞTIINŢIFICE PENTRU PROSPERAREA AGRICULTURII Curs de agricultură GA 327 Opt conferinţe, o alocuţiune şi răspunsuri la întrebări Koberwitz, lângă Breslau, 7-16 iunie 1924

Mehr

Nivela laser cu linii GLL 2-50 & LR 2 Professional

Nivela laser cu linii GLL 2-50 & LR 2 Professional Nivela laser cu linii GLL 2-50 & LR 2 Professional 1 GLL 2-50 Professional Pornire mod puls. Pentru folosirea cu receptorul LR 2 Prof. LED ce indică un nivel scăzut al bateriei Selecţia liniilor Diodă

Mehr

Toltecii Introducere

Toltecii Introducere Toltecii Cu mii de ani în urmă, toltecii erau cunoscuţi în sudul Mexicului ca oameni ai cunoaşterii". Antropologii îi descriu ca pe o naţiune sau o rasă, dar în realitate toltecii erau oameni de ştiinţă

Mehr

IMMANUEL KANT ÎNTEMEIEREA METAFIZICII MORAVURILOR * CRITICA RAŢIUNII PRACTICE

IMMANUEL KANT ÎNTEMEIEREA METAFIZICII MORAVURILOR * CRITICA RAŢIUNII PRACTICE IMMANUEL KANT ÎNTEMEIEREA METAFIZICII MORAVURILOR * CRITICA RAŢIUNII PRACTICE IMMANUEL KANT ÎNTEMEIEREA METAFIZICII MORAVURILOR * CRITICA RAŢIUNII PRACTICE Traducere, prefaţă, studiu introductiv, studiu

Mehr

ACAD.AL.GRAUR. ŞTI LN Ţ 1 Fie A. E D 1 TUR A ...

ACAD.AL.GRAUR. ŞTI LN Ţ 1 Fie A.  E D 1 TUR A ... .. ACAD.AL.GRAUR s E D 1 TUR A... ŞTI LN Ţ 1 Fie A Acad. AL. GRAUR NUME DE PERSOANE EDITURA $TIINJIFICA Bucurepi 1965 Supracoperta de MIHAI STANESCU Coperta de STEFAN PANDELE CUVINT INAINTE Ca o rarnuril

Mehr

curieruladventist.ro

curieruladventist.ro curieruladventist.ro OCTOMBRIE 07: HARUL ŞI PREGĂTIREA PENTRU A DOUA VENIRE + TEMEIUL MÂNTUIRII NOASTRE + NEPRIHĂNIREA: O CHESTIUNE PRACTICĂ + ÎNDREPTĂȚIREA PRIN CREDINȚĂ ASTĂZI + ASIGURAREA MÂNTUIRII

Mehr

Dincolo de Bine şi de Rău Prolog la o filozofie a viitorului. Friedrich Nietzsche

Dincolo de Bine şi de Rău Prolog la o filozofie a viitorului. Friedrich Nietzsche Dincolo de Bine şi de Rău Prolog la o filozofie a viitorului Friedrich Nietzsche Friedrich Nietzsche s-a născut la 15 octombrie 1844 la Röcken, în Germania. După. moartea tatălui său, în 1849, se mută

Mehr

Magdalena Mărculescu. Alexe Popescu. Cristian Claudiu Coban. Ofelia Coșman. Sînziana Doman Roxana Samoilescu

Magdalena Mărculescu. Alexe Popescu. Cristian Claudiu Coban. Ofelia Coșman. Sînziana Doman Roxana Samoilescu Editori Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu Director editorial Magdalena Mărculescu redactor Raluca Hurduc DESIGN Alexe Popescu Director producţie Cristian Claudiu Coban Dtp Ofelia Coșman Corectură

Mehr

Inhalt: Der österreichische Gesandte in Bukarest Sinaia, den 6. Oktober 1913

Inhalt: Der österreichische Gesandte in Bukarest Sinaia, den 6. Oktober 1913 Auswärtiges Amt Abschrift für Nr. 304 vom 19.10. 1913 A 20439. pr. 11. Oktober 1913 Inhalt: Der österreichische Gesandte in Bukarest Sinaia, den 6. Oktober 1913 Vertraulich! (Gesandtsch. Bukarest) Wie

Mehr

urâciunea pustiirii taina fărădelegii şi omul fărădelegii

urâciunea pustiirii taina fărădelegii şi omul fărădelegii BISERICA ADEVĂRATĂ ÎN COMPARAŢIE CU BISERICILE FALSE urâciunea pustiirii taina fărădelegii şi omul fărădelegii întregire şi completare la ediţia a trei Biserica adevărată în comparaţie cubisericile false

Mehr

Lecţia 6 / Lektion 6. Grammatik / Gramatică

Lecţia 6 / Lektion 6. Grammatik / Gramatică Lecţia 6 / Lektion 6 Grammatik / Gramatică Die Beugung der Verben mit trennbare Teilchen in Präsent: / Conjugarea verbelor cu particulă separabilă la prezent: Trebuie să ştii că limba germană conţine aşa-numitele

Mehr

IUDAISMUL Origini şi istorie (1959)

IUDAISMUL Origini şi istorie (1959) ISIDOR EPSTEIN IUDAISMUL Origini şi istorie (1959) CUPRINS Prefaţă 1. Începuturile 2. Alegerea lui Israel 3. Tora 4. Demisia lui Israel 5. Schisma naţională şi religioasă. Regatul tragic al lui Israel

Mehr

Analiza existenţială şi logoterapie - o precizare a termenilor - Alfried Längle

Analiza existenţială şi logoterapie - o precizare a termenilor - Alfried Längle Analiza existenţială şi logoterapie - o precizare a termenilor - Alfried Längle După o succintă prezentare a momentului istoric al dezvoltării psihoterapiei, determinant pentru dezvoltarea logoterapiei

Mehr

Alfred Adler CUNOAŞTEREA OMULUI

Alfred Adler CUNOAŞTEREA OMULUI Alfred Adler CUNOAŞTEREA OMULUI Caracterul omului este destinul său." HERODOT Principiile cunoaşterii omului sunt de aşa natură încât să nu permită generarea unei prea mari infatuări şi trufii. Dimpotrivă,

Mehr

COLECÅIA RAO CLASIC. THOMAS MANN Doctor Faustus

COLECÅIA RAO CLASIC. THOMAS MANN Doctor Faustus COLECÅIA RAO CLASIC THOMAS MANN Doctor Faustus THOMAS MANN Doctor Faustus Traducere din limba german\ de Eugen Barbu Andrei Ion Deleanu editura rao THOMAS MANN Doctor Faustus 1947 S. Fischer Verlag, Berlin

Mehr

LUCIAN . BOIA ISTORIE SI MIT ÎN CONSTIINTA ROMÂNEASCĂ. s riia; fiu tor.j.. l HUMANITAS

LUCIAN . BOIA ISTORIE SI MIT ÎN CONSTIINTA ROMÂNEASCĂ. s riia; fiu tor.j.. l HUMANITAS LUCIAN. BOIA ISTORIE SI MIT ' ÎN CONSTIINTA,, ROMÂNEASCĂ s riia; fiu tor.j.. l HUMANITAS Lucian Boia, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din

Mehr

PREDESTINA}IA {I JUSTIFICAREA ÎN GÂNDIREA LUI KARL BARTH. CONSIDERA}II CRITICE ORTODOXE

PREDESTINA}IA {I JUSTIFICAREA ÎN GÂNDIREA LUI KARL BARTH. CONSIDERA}II CRITICE ORTODOXE 245 PREDESTINA}IA {I JUSTIFICAREA ÎN GÂNDIREA LUI KARL BARTH. CONSIDERA}II CRITICE ORTODOXE Pr. dr. Mihai IORDACHE Arhiepiscopia Bucureștilor Abstract We often ask ourselves which is the place of predestination

Mehr

E21 Hochschulausbildung

E21 Hochschulausbildung E21 Hochschulausbildung I. WORTSCHATZ 1. Künste oder Wissenschaften? Kreuzen Sie die entsprechende Spalte für jedes der folgenden Studienfächer an: Arte sau ştiinţe? Bifaţi coloana corespunzătoare pentru

Mehr

"Vreau sa cunosc gândurile lui Dumnezeu; restul sunt detalii." Albert EINSTEIN

Vreau sa cunosc gândurile lui Dumnezeu; restul sunt detalii. Albert EINSTEIN "Vreau sa cunosc gândurile lui Dumnezeu; restul sunt detalii." Albert EINSTEIN "Omul secolului" Prefata Cu câteva luni in urma, având ceva timp liber mi-am aruncat o privire prin mica biblioteca personala

Mehr

Persönliche Korrespondenz Grußtexte

Persönliche Korrespondenz Grußtexte - Hochzeit Herzlichen Glückwunsch! Für Euren gemeinsamen Lebensweg wünschen wir Euch alle Liebe und alles Glück dieser Welt. Glückwünsche an ein frisch verheiratetes Paar Die allerbesten Wünsche zur Hochzeit,

Mehr

Persönliche Korrespondenz Grußtexte

Persönliche Korrespondenz Grußtexte - Hochzeit Herzlichen Glückwunsch! Für Euren gemeinsamen Lebensweg wünschen wir Euch alle Liebe und alles Glück dieser Welt. Glückwünsche an ein frisch verheiratetes Paar Die allerbesten Wünsche zur Hochzeit,

Mehr