TEZĂ DE DOCTORAT REZUMAT. MINISTERUL EDUCAłIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULTATEA DE LITERE

Transkript

1 MINISTERUL EDUCAłIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULTATEA DE LITERE TEZĂ DE DOCTORAT REZUMAT Conducător ştiinńific, Prof.univ.dr. PAUL MAGHERU Doctorand, GRIGORAŞ MIHAELA ORADEA

2 MINISTERUL EDUCAłIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULTATEA DE LITERE HEINRICH HEINE ÎN ROMÂNIA Conducător ştiinńific, Prof.univ.dr. PAUL MAGHERU Doctorand, GRIGORAŞ MIHAELA ORADEA

3 CUPRINS Cuprins Argument Capitolul 1. Date bio-bibliografice 1.1Mai întâi a fost... începutul 1.2 Copilăria şi adolescenńa 1.3 Heinrich Heine în timpul studenńiei 1.4 Activitatea scriitoricească în Germania 1.5 Scriitor în exil 1.6 Heinrich Heine în mormântul de saltele Note Capitolul 2. Receptarea lui Heinrich Heine în România 2.1 Nivele de receptare estetică Note Capitolul 3. Poiesis. Receptarea la nivel productiv 3.1 Receptarea prin traduceri 3.2 Primele traduceri şi traducători 3.3 EdiŃii româneşti sau volume din scrierile lui Heinrich Heine 3.4 Traducători şi traduceri. Evaluări cantitative şi calitative Note Capitolul 4. Esthesis. Receptarea la nivel axiologic, evaluativ 4.1 Conceptul de critic (ă) 4.2 Heinrich Heine în periodicele româneşti 4.3 Critici români şi străini ai lui Heinrich Heine 4.4 Estetica poeziei lui Heinrich Heine Note 3

4 Capitolul 5. Katharsis. Receptarea la nivel comunicativ. InfluenŃe, ecouri 5.1 Concepte ale esteticii receptării 5.2 Eminescu şi poezia germană 5.3 Şt.O.Iosif poetul traducător 5.4 Matilda Cugler Poni în tonul poeziei germane 5.5 Heinrich Heine pe meridianele literaturii universale Note Concluzii Bibliografie 4

5 HEINRICH HEINE ÎN ROMÂNIA Rezumatul tezei de doctorat Teza de doctorat Heinrich Heine în România se doreşte a fi înńeleasă ca un fir conducător pe drumul spre o mai profundă înńelegere a operei şi personalităńii scriitorului german Heinrich Heine în spańiul literar românesc.lucrarea tratează cele mai importante aspecte din viańa şi opera scriitorului conturându-i personalitatea şi lămurind, acolo unde este posibil, complexitatea fiinńei sale. În Argument sunt prezentate premisele lucrării: pe de o parte cea pronunńat subiectivă (ataşamentul afectiv, deschiderea spre spańiul cultural german, oportunitatea de a fi vizitat Duesseldorf-ul, oraşul natal al scriitorului) iar pe de alta, suportul obiectiv, strict ştiinńific, care a conturat posibilităńile abordării modalităńilor de receptare a operei lui Heinrich Heine în spańiul cultural românesc. Realizarea unui tablou care să cuprindă importanńa impactului cu arta lui Heine în domeniul literelor româneşti constituie un argument în favoarea actualităńii lucrării noastre. Am avut în vedere opera, bibliografia, contextul şi receptarea operei. Am urmat calea esteticii receptării aşa cu a fost ea teoretizată de şcoala de la Konstanz şi ne-am formulat drept scop al lucrării pătrunderea şi receptarea lui Heinrich Heine în cultura şi literatura română, pe baza principiilor literaturii comparate. Caracterul novator al lucrării noastre constă în evidenńierea celor mai importante modalităńi de receptare a lui H.Heine în spańiul literar românesc pe trei nivele de receptare: nivelul productiv, al creańiei propriu-zise, al traducerilor, nivelul estetic, valorizator şi nivelul pragmatic, comunicativ, al influenńelor asupra scriitorilor români. Obiectivele vizate în prezenta teză de doctorat sunt: elaborarea unui model cât mai adecvat pentru cercetarea procesului de receptare a unui scriitor străin într-o literatură nańională; consemnarea problemelor teoretice ale traducerii literare, ca primă fază a receptării; sublinierea rolului traducerilor din limba germană, şi în special din opera lui Heinrich Heine, în conturarea şi dezvoltarea limbii române literare; studierea mentalităńilor, ideologiilor; comparańia cu receptarea altor scriitori străini în literatura 5

6 română; aprecierea contribuńiei criticilor şi comparatiştilor români în procesul de popularizare a operei scriitorului. Principiile şi metodele de cercetare aplicate sunt, în general, cele ale comparatismului tradińional reconsiderate din perspectiva principiilor teoriei şi practicii esteticii receptării. ImportanŃa teoretică şi practică a lucrării constă în faptul că materialele tezei pot servi drept completare la redactarea unor capitole în lucrări privind fie procesul receptării unui scriitor străin în literatura română, fie chiar examinarea mai detaliată a unor aspecte privind influenńele scriitorului Heinrich Heine asupra unor autori români. Lucrarea este structurată în cinci capitole, fiecare, la rândul său, împărńit în subcapitole, reflectând concepńia cu privire la cele trei niveluri principale ale receptării unei opere literare în alt spańiu cultural. Primul capitol cuprinde repere bio-bibliografice. Cel de-al doilea capitol, de preliminarii teoretice, pregăteşte terenul prin actualizarea şi contextualizarea unor aspecte abordate în conformitate cu realizările metodologice ale comparatismului modern, din care rezultă problematica celorlalte trei capitole, deschise fiecare printr-o abordare teoretică. În Concluzii evidenńiem limitele principale de dezvoltare, principiile ordonatoare şi ideile finale ale cercetării. Concluziilor finale le urmează bibliografia selectivă a lucrărilor consultate. Fiecare capitol este urmat de note, care aduc informańii suplimentare, trimit la bibliografii, citate, completând în mod necesar lucrarea. Capitolul I, Date bio-bibliografice cuprinde repere bio-bibliografice care aduc lămuriri cu privire la acele împrejurări din viańa scriitorului care i-au conturat complexa sa personalitate. Capitolul este structurat în următoarele subcapitole: Mai întâi a fost... începutul, Copilăria şi adolescenńa, Heinrich Heine în timpul studenńiei, Activitatea scriitoricească în Germania, Scriitor în exil şi Heinrich Heine în mormântul de saltele. Scriitorul s-a născut în nord-vestul Germaniei, la Duesseldorf, într-o familie de origine evreiască, fapt ce i-a influenńat decisiv viańa şi rezonanńa la public a acestuia şi care motivează, într-o oarecare măsură, atitudinea scriitorului fańă de nedreptăńile sociale, predilecńia sa pentru principiile revoluńiei franceze şi Napoleon şi lupta sa necontenită pentru drepturile umanităńii. 6

7 Portretul biografic realizat în acest prim capitol se bazează în cea mai mare parte pe datele furnizate de scriitorul însuşi, în special în volumele Memorii şi Mărturisiri. Anii copilăriei precum şi întreaga viańă a scriitorului au fost influenńate de anumite circumstanńe care i-au conturat, cu sau fără voia sa, o anumită atitudine. Capitalismul, care abia începea să se dezvolte în Germania, politica franceză şi influenńele ei, situańia financiară modestă a familiei precum şi originea evreiască a scriitorului au reprezentat pentru acesta atât norocul cât şi nenorocul vieńii sale. Acestea i-au alimentat eul neliniştit şi mereu frământat, l-au susńinut mereu în purtarea unei bătălii deschise cu o societate în plină schimbare şi l-au învăńat să fie critic, ironic şi dur. Perioada de formare a lui Heine (între nouă şi şaisprezece ani) a coincis cu ocupańia franceză, prin anexarea ducatului de Berg imperiului francez. RevoluŃia franceză aducea cu sine un val imens de schimbări pe care germanii cu idei înaintate l-au întâmpinat bucuroşi. Napoleon nu îmbrăca haina despotului crud şi neiertător ci era văzut de poporul german ca reprezentantul revoluńiei, ca nimicitorul vechii orânduiri feudale. Un punct de reper în biografia scriitorului îl reprezintă unchiul de aur al acestuia, Solomon Heine, un bancher bogat din Hamburg, cu multe relańii în mediul intelectual din acea vreme şi prin intermediul căruia tânărul Heinrich va păşi timid în această lume a scrisului, a poeziei. La Hamburg, tânărul poet a gustat din marea bucurie a primului succes publicând în Hamburger Wächter (Străjeri hamburghezi) sub pseudonimul Sy Treudhold Riesenharf (anagramă de la Harry Heine Düsseldorf). Subcapitolul Heinrich Heine în timpul studenńiei urmăreşte evoluńia tânărului poet în anii petrecuńi la universităńile din Bonn, Göttingen şi Berlin. Interesat inińial să studieze dreptul, scriitorul s-a arătat mai mult preocupat de cursurile de literatură şi filozofie, mai ales la Bonn, unde a avut ocazia să frecventeze prelegerile lui Ernst Moritz Arndt şi August Wilhelm Schlegel, şeful Şcolii romantice din Germania. Această pendulare între drept şi literatură se explică poate prin climatul spiritual în care a trăit Heine şi care motivează, într-o anumită măsură, şi rezervele lui cu privire la romantism. La universitatea din Göttingen scriitorul se înscrie cu scopul de a-şi continua studiile dar aici va fi prezent doar pentru un an deoarece oamenii şi societatea, în general, 7

8 i-au părut ignoranńi şi mândri. Perioada petrecută la Göttingen nu este lipsită însă de importanńă deoarece acum apare o primă colecńie de poezii, intitulată SuferinŃe din tinereńe, în care şi-a exprimat durerea cauzată de iubirea neîmplinită şi simńirile adânci din anii tinereńii. Însă, cariera literară a lui Heine începe cu adevărat la Berlin, unde, datorită legăturilor sale prieteneşti sau familiale cu numeroase personalităńi din lumea culturală berlineză, Heine este inclus în atmosfera salonului Rahelei Varnhagen. Devenind protectoarea acestuia, viitorul scriitoricesc al lui Heine nu mai stătea sub semnul întrebării. Sub protecńia Salonului Varnhagen, care constituia un punct central în Berlin, în decembrie 1821 au apărut primele poezii ale lui Heine. La Berlin şi-a completat ciclul de poezii SuferinŃe din tinereńe (1821), a scris Intermezzo liric (1823), a terminat tragediile Almansor, Ratcliff şi tot în această perioadă a scris Scrisori din Berlin şi Memoriu despre Polonia. În anul 1822 publică primul volum de poezii intitulat Poezii. Au urmat Tragedii lângă un Intermezzo liric şi fragmentul Rabinul din Bacherach. La 25 iunie 1825 este acceptat în comunitatea protestantă prin botezul realizat în oraşul sfânt. Fără acest certificat de botez i-ar fi fost imposibilă pătrunderea în spańiul cultural european dar mai ales dobândirea unei pozińii sociale favorabile. Subcapitolul următor, Activitatea scriitoricească în Germania, are ca obiectiv principal prezentarea pe scurt a volumelor de poezii şi a lucrărilor în proză ce au fost scrise până în anul 1831, atunci când poetul s-a autoexilat în FranŃa. Am avut în vedere ciclul SuferinŃi de tinereńe, Intermezzo liric, Întoarcerea acasă (1823), volumele de poezii Impresii de călătorie (patru volume, publicate între ), tragediile Almansor şi Ratcliff, colecńia de scrieri în proză Cartea Le Grand (1827) şi compunerile cuprinse în volumul Fragmente engleze(1827). Tot în acest subcapitol am schińat şi împrejurările politico-istorice din Germania care au condus la conturarea ideologiei scriitorului, puternic influenńat de criza morală a societăńii în care trăia. Scriitorul a simńit mizeria filistinismului în care trăia poporul german frânat de un regim înapoiat politiceşte. Din recunoaşterea acestor împrejurări s-a născut întreaga sa creańie literară oglinda timpului său fańă de care scriitorul a luat atitudine. De la primele sale scrieri, autorul Heine a adoptat (deşi poate că la început nu conştient) ca mijloc de 8

9 exprimare al universului interior şi al ideologiei acel amestec de lirism şi ironie, tipic heinean. De aceea, când vorbim îndeosebi despre poezia de tinereńe a lui Heine trebuie să avem în vedere observańia că în ea se înfruntă două epoci mereu adverse: aceea a romantismului german care-şi trăia ultimele clipe ale gloriei sale trecute şi aceea a aparińiei unei noi poezii care exprima prezentul dar şi viitorul Germaniei. Privind opera heineană în ansamblu observăm că liricii sentimental ironice îi corespundea o proză care, în veşmânt umoristic, nu ascundea critica adusă societăńii. Cu volumul Impresii de călătorie ne întâlnim cu scriitorul care a transformat literatura într-o armă eficace pentru problemele timpului său. Impresiile de călătorie valorifică trăirile personale ale scriitorului din călătoriile făcute fie pe pământ englezesc, olandez sau italian. Un alt volum important, Cartea cântecelor (Buch der Lieder) a apărut în anul 1827 şi reprezintă o dovadă vie a talentului scriitoricesc al lui Heine. Această compozińie de cicluri deja publicate anterior, separat, a cunoscut, în cele din urmă, abia după zece ani, o primire favorabilă. Marea majoritate a liedurilor incluse în acest volum au fost puse pe note de mari artişti precum Schubert, Mendelssohn, Schumann sau Brahms asigurându-le astfel o viitoare răspândire muzicală. Datorită mesajului revoluńionar ce-l transmiteau, unele lucrări heineene au fost interzise în Berlin. Acest comportament a fost condamnat de Heine, care începuse deja lupta împotriva Germaniei printr-o critică tăioasă şi gravă. Din aceste motive dar mai ales din cauze ce Ńin mai mult de fiinńa interioară heineană, cu idealurile ei - libertate, emancipare, dreptate, egalitate - la 1 mai 1831 poetul părăseşte Hamburgul. Călătoreşte spre Frankfurt, Heidelberg, Karlsruhe şi Strassburg, ca în final să se oprească la Paris. 19 mai este data la care presa franceză anunńa sosirea scriitorului german în FranŃa. Acum Heine începea o nouă viańă, cea a unui scriitor ce s-a autoexilat. ConsimŃind la ideile ce au stat la pregătirea şi izbucnirea RevoluŃiei franceze şi crezând în şansa de schimbare, Heine a ales calea exilului, la fel ca mulńi alńi emigranńi germani. Imaginea scriitorului se conturează astfel ca cea a unui revoluńionar german al timpurilor de la RevoluŃia din iulie şi strămutarea la Paris- noul Ierusalim l-au transformat într-un publicist revoluńionar. Talentat şi dezamăgit de starea societăńii germane, ce devenea din ce în ce mai apăsătoare, scriitorul vedea Parisul cu emońie şi 9

10 speranńă. Aceasta este imaginea scriitorului din subcapitolul Heinrich Heine scriitor în exil. Scriitorul devine astfel colaboratorul foilor şi editurilor germane şi franceze, un exemplu ideal al scriitorului european care nu nega trăsăturile nańionale şi care şi-a asumat rolul de intermediar între două societăńi aflate în plină schimbare, între două societăńi cu un trecut şi un destin diferit. Scriitorul se simńea dator să facă cunoscută publicului francez starea din Ńara natală şi, în acelaşi timp, motivat de convingerea interioară că FranŃa făcuse în acel moment un prim pas către eliberare, Heine a încercat să apropie poporul german de cultura acestei Ńări, cu speranńa că un bun exemplu îi va motiva să reacńioneze. În acest subcapitol am tratat lucrările Stări franceze, La istoria noii literaturi frumoase în Germania, Şcoala romantică şi De la France. De asemenea, am evidenńiat importanńa seriei Salon, care, asemeni volumului Impresii de călătorie (Reisebilder), figura cu un titlu de colecńie şi cuprindea mai multe texte diferite ca tematică: Pictorii francezi, un ciclu de poezii intitulat Diferite, fragmentul Din amintirile domnului de Schnabelwopski, eseurile-studiu ContribuŃie la istoria religiei şi filozofiei în Germania, NopŃi florentine şi RaŃiunea elementară. Cele patru volume ale seriei Salon au apărut între 1833 şi 1840 şi reprezintă, de departe, cele mai bune lucrări ce tratează subiectul împăcării spiritului german cu cel francez. Despre viańa politică şi socială din FranŃa Heine a scris cu precădere în lucrările Aspecte din FranŃa şi Din amintirile domnului de Schnabelwopski. Scriitorul a publicat şi lucrarea Fetele şi femeile lui Shakespeare (Shakespears Mädchen und Frauen), o serie de eseuri de estetică literară, încântătoare prin forma prezentării şi prin ideile despre creańia artistică. Cu Germania. Un basm de iarnă (Deutschland. Ein Wintermärchen) însă Heinrich Heine a deschis o nouă cale în exprimarea propriilor sentimente cu privire la Ńara natală. Tânărul călător a privit Germania în context european, celelalte Ńări vecine ca Polonia, Anglia, Olanda sau FranŃa fiind apreciate doar prin raportarea acestora la Ńara copilăriei sale. Poemul întrupează întreaga experienńă adunată de autor de-a lungul dezvoltării sale ideologice şi artistice ca prozator, publicist şi poet liric politic devenind unul dintre cele mai cunoscute poeme politice scrise în limba germană. Heine a spulberat 10

11 promisiunile religioase şi şi-a exprimat încrederea în forńele proprii ale poporului german şi al filozofilor, cei care deńin marele rol în acest program de schimbare. Satira şi ironia prezente în Germania. Un basm de iarnă (Deutschland. Ein Wintermärchen) este continuată şi în poemul Atta Troll, conceput împotriva radicalilor burghezi germani, cu frazeologia lor pseudorevoluńionară şi cu gândurile lor ascunse şi meschine. Cuprinsurile activităńii scriitoriceşti ale lui Heine din perioada parisiană au rămas până în zilele noastre actuale şi ating, în continuare, vechi răni: comportamentul dintre stat, societate şi libertate individuală sau împletirea ştiinńei şi politicii cu literatura. Eterna ceartă despre mitul Heinrich Heine se clarifică prin aceea că aceasta încă documentează o metodă de ceartă ideologică neterminată: ne gândim la formarea şi continuitatea unei personalităńi în încercarea depăşirii societăńii burgheze. Ultimul subcapitol intitulat Heinrich Heine în mormântul de saltele reprezintă un tablou al ultimilor ani din viańa scriitorului, atunci când boala l-a izolat de lume şi de societate. Perioada mormântului de saltele s-a dovedit a fi foarte productivă din punct de vedere artistic atât cantitativ cât şi calitativ. Heine lucra nesistematic şi concomitent la mai multe proiecte. Ceea ce s-a născut în mormântul de saltele este impresionant: aproximativ o sută cincizeci de poezii abia mâzgâlite cu creionul pe hârtie, poezii politice în versificańie populară, fabule critice şi eposuri. Acestea sunt creańiile agoniei lui Heine. Şi ca prozator Heine a fost un miracol: a redactat ExplicaŃiile la Doktor Faust, fragmente din volumul Mărturisiri, eposul Bimini, Zei în exil, Memoiren, De l Allemagne şi Lutèce. Postum (după decembrie 1856) au apărut Impresiile de călătorie. EdiŃie nouă şi ciclul de poeme adunate în Romanzero, cea de-a treia coloană a gloriei sale poetice după Cartea cântecelor şi Poezii noi. Capitolul al II-lea, Receptarea lui Heinrich Heine în România se constituie într-un capitol ce vizează aspecte ale receptării operei literare în comparatismul modern. Obiectul literaturii comparate a fost şi este subiectul a numeroase discuńii şi polemici, fapt atestat de existenńa analizelor şi sintezelor de literatură comparată elaborate de specialişti în domeniu: Paul van Tieghem, C. Pichois, A.M.Rousseau, M.F.Guyard, R. Etiemble, Al. Ciorănescu, Al. Dima, Y. Chevrel, M. Schmeling, V. Weisstein, D. 11

12 Grigorescu ş.a. Legat de teoria receptării am apreciat opinia cercetătorului Sergiu Pavlicenco expusă în lucrarea TentaŃia Spaniei, prin care subliniază, că receptarea unui scriitor într-un alt spańiu cultural decât cel de provenienńă implică studierea raporturilor literare internańionale. De asemenea, am acceptat aprecierea că literatura constituie doar un fapt de lectură şi că relańia lectură operă este inseparabilă, receptarea fiind reacńia cititorului la lecturarea unui text literar pe care-l poate actualiza, îmbogăńi, opinii exprimate de A. Marino în Biografia ideii de literatură. Adăugăm acestor teorii şi pe cea elaborată de Dan Grigorescu în Introducere în literatura comparată, despre doxologie (cercetarea reputańiei, succesului, popularităńii, unui (unor) scriitor(i) într-o altă cultură sau Ńară) şi mezologie (studierea intermediarilor ce înlesnesc pătrunderea şi difuzarea într-o anumită literatură a operei (operele) unei literaturi străine). El consideră că cei doi termeni contribuie la conturarea unui tablou al tuturor aspectelor receptării unui autor sau literaturi într-un alt spańiu cultural. Jaap Lindtvelt completează teoriile de mai sus în lucrarea Punctul de vedere, unde face distincńie între instanńele comunicării literare de tip narativ, autorul concret (creatorul real al unei opere literare, o personalitate independentă de operă, cu o biografie proprie, trăind într-o anumită epocă istorică), şi autorul abstract (versiune a autorului concret, proiectată în operă, creator al lumii operei, care îşi revelează prezenńa în urma lecturii şi exprimă în mod indirect o anumită viziune asupra lumii, care se poate deduce din universul reprezentat). Teoreticianul distinge şi la acest nivel cititorul concret de cititorul abstract. Cititorul concret este o persoană reală, cu o existenńă independentă de cea a autorului, trăind într-o anumită epocă istorică, aceeaşi sau diferită de cea a autorului concret. Cititorul abstract este destinatarul pe care opera literară îl presupune, îl proiectează, îl conńine implicit. El este imaginea cititorului ideal pe care îl reclamă o operă literară, prezentat de Umberto Eco drept cititor model. În susńinerea demersurilor noastre am arătat că teoria literaturii distinge pe lângă cititorul model, destinatarul virtual, închipuit de către autor ca potenńial utilizator şi cititorul implicat în schema discursului, imaginea cititorului reflectată în operă, cu care autorul dialoghează sau îşi adresează discursul. W.Iser explică acest fapt în Der implizite Leser şi Der Akt des Lesens, unde cititorul implicit devine un partener, un colaborator, 12

13 chiar un co-autor al operei literare. În afară de aceste accepńiuni, istoricii recenńi ai lecturii mai operează cu concepte precum cititorul informat, cititorul competent, cititorul încifrat etc. Cu privire la scriitorul german Heinrich Heine şi la aspectele ce Ńin de receptarea acestuia în spańiul literar românesc, am considerat că modelul sugerat de H.R.Jauss, în ExperienŃă estetică şi hermeneutică literară reprezintă cea mai potrivită metodă de abordare. Conform opiniilor specialistului german, estetica se ocupă, în exclusivitate de funcńia de reprezentare pe care o deńine arta iar istoria artelor este înńeleasă ca istorie a operelor şi a autorilor lor. Arta are trei funcńii practice: aspectul productiv al experienńei estetice, cel receptiv (despre care s-a discutat foarte puńin) şi cel comunicativ(care a fost dezbătut foarte rar). Cele trei momente esenńiale ale contactului dintre operă şi cititor, la nivelul productiv, receptiv şi comunicativ, sunt încorporate de cele trei trepte ale experienńei estetice: poesis, esthesis şi katharsis. Poesis-ul, latura productivă a experienńei estetice poate fi descris ca un proces în desfăşurare pe parcursul căruia creańia se eliberează de orice rigori, de orice limite istorice sau îngrădiri religioase. Acesta intră într-o relańie de dependenńă cu aisthesis-ul (latura receptivă a experienńei estetice) care presupune trecerea spectatorului modern de la starea de contemplare poietică la cea de implicare, de participare poietică. A treia etapă în valorificarea experienńei estetice vizează funcńia ei comunicativă astfel încât, în procesul de receptare sunt angrenańi deopotrivă creatorul, evaluatorul şi cititorul obişnuit, ce corespund celor trei momente sau laturi esenńiale ale experienńei estetice: latura productivă (Poiesis), latura receptivă (Esthetis) şi latura comunicativă (Katharsis). Această teorie se potriveşte intenńiilor noastre de a demonstra că orice text literar este înńeles diferit de către fiecare cititor în parte, se modelează, se adaptează după structura interioară a fiecăruia, conducând de fiecare dată la descoperirea de noi înńelesuri. Din acest motiv am considerat că teoria jaussiană ar fi cea mai potrivită în a evidenńia modul în care scriitorul german Heinrich Heine a fost şi este receptat în spańiul cultural românesc. 13

14 Cel de-al III- lea capitol, Poiesis. Receptarea la nivel productiv, are în vedere actul traducerii şi implicit receptarea lui Heinrich Heine prin traduceri în limba română. Capitolul debutează cu o trecere în revistă a problemelor teoretice pe care le presupune o traducere. Dincolo de istoria termenului de traducere am arătat funcńionalitatea operei traduse într-un alt sistem literar, care modelează, impulsionează, stimulează constituirea unor specii şi genuri literare noi, educă gusturile, deschide orizontul de aşteptare al cititorilor. Am comentat diferite teorii care s-au emis despre traducerea unui mesaj dintro limbă în alta de la George Steiner, Walter Benjamin, Henri Meschonnic la Tudor Vianu, accentuându-se faptul că acestea au la bază diferite teorii lingvistice. Am subliniat faptul că actul traducerii presupune o muncă neobosită, continuă, stăpânirea unui limbaj adecvat, atât din limba sursă cât şi din limba Ńintă, perseverenńă şi intuińie în selectarea celei mai potrivite expresii. Am văzut că traducerile nu sunt niciodată întâmplătoare într-o cultură iar demersul în sine este dificil prin necesitatea deducńiei, o reńetă a actului de traducere nefiind prescriptibilă. Atingând fenomenul creativităńii doar tangenńial, prin integrabilitatea într-o unică limbă literară, ele nu pot fi nici excluse dintro istorie a receptării literare. Se impunea să subliniem şi faptul că printre traducătorii autorului german s-au aflat atât scriitori a căror operă originală a umbrit uneori activitatea de traducere dar şi scriitori modeşti care au reuşit să-şi depăşească cu dificultate anonimatul. Pe de altă parte, s-a observat faptul că la început a existat o anumită preferinńă pentru poezie şi pentru traducerile scurte, ca apoi, după ce s-au intensificat şi studiile teoretice şi critice pe această temă, să se înregistreze un interes aparte şi pentru proză. Se mai poate trage concluzia că traducătorii au preferat la început operele marilor scriitori ai literaturii universale şi, din acest motiv, o operă apare ca fiind tradusă de mai mulńi autori, fie sub forma unor traduceri remarcabile, fie sub forma unor simple încercări. Ne obligăm să amintim că un merit deosebit în reconsiderarea literaturii universale prin intermediul traducerilor, l-au avut, la începutul anilor 60, editurile. MenŃionăm în acest sens editura cu profil specific Editura pentru literatura universală devenită ulterior Editura Univers, care, alături de alte edituri precum Minerva, Albatros, 14

15 Cartea Românească, a derulat o intensă activitate de popularizare a traducerilor din literatura universală şi de descoperire şi promovare a tinerilor traducători. Subcapitolele Primele traduceri şi traducători şi EdiŃii româneşti sau volume din scrierile lui Heinrich Heine analizează practic variantele operei heineene în limba română. În încercarea noastră de a urmări receptarea scriitorului Heinrich Heine în România ne-am folosit de o lucrare vastă, de mare valoare, concepută la inińiativa colectivului de cercetători ai Institutului de Istorie şi Teorie Literară G. Călinescu al Academiei Române şi intitulată Bibliografia relańiilor literaturii române cu literaturile străine în periodice. Opera bibliografică, cu un prestigiu bine meritat printre bibliografiile româneşti, a reprezentat pentru noi o valoroasă sursă de informare în radiografierea primelor traduceri din Heine. Am început cu exemplificarea şi, acolo unde s-a impus, cu analizarea primelor poezii heineene traduse în limba română pentru a ne opri apoi la traducerile integrale ale volumelor de poezii sau proză. Bibliografia relańiilor literaturii române cu literaturile străine în periodice consemnează ca primă traducere din opera lui Heinrich Heine balada Don Ramiro, apărută în Revista Concordia IV (1864) nr. 59, traducere realizată de Iosif Vulcan. Următoarele date oferite de către această bibliografie demonstrează faptul că scriitorul a fost foarte cunoscut şi îndrăgit de către traducătorii români, această supozińie fiind susńinută şi de faptul că unele poezii ale scriitorului german au fost traduse de mai mulńi autori, la intervale diferite de timp şi sub forme unice, individualizate. Astfel, balada Don Ramiro a fost tradusă de cinci traducători diferińi iar pentru renumita poezie Lorelei, bibliografia amintită consemnează treisprezece variante diferite. Fiecare traducere în parte se individualizează prin formă şi conńinut ceea ce demonstrează faptul că autorii s- au apropiat de firea scriitorului mai mult sau mai puńin, în funcńie de sensibilitatea, predispozińia şi pregătirea fiecăruia. În susńinerea opiniilor exprimate am adus teoria lui R.T.Bell privind competenńa de traducător, concepńia lui L. Blaga privind poetuldensificator şi credinńa lui Il. Chendi în calitatea traducătorului de a fi congenial. De la cel din urmă, Il. Chendi, un critic literar cu experienńă în spańiul cultural german, am descoperit şi faptul că cea dintîi traducere din Heine a fost realizată în anul 1846, de către Iosif Many. 15

16 Pentru a ajuta la formarea unei opinii juste cu privire la traducerile poeziilor heineene realizate de scriitori români, am arătat că spańiul privilegiat de răspândire a limbii lui Heine a fost Bucovina, Sibiu, Braşov şi Banat, acolo unde, începând cu anul 1864, traducerile din opera scriitorului german au fost publicate în reviste de specialitate din capitală şi provincie, cu un rol însemnat în dezvoltarea literaturii române. Printre traducătorii lui Heine Heine se numără Iosif Many, Ricard D. Ioan, D. Paltin, N. Skelitti, I. Bentoiu, Barbu NemŃeanu, G. Pencioiu, O. Carp, M. Dorian, Dem Moldoveanu, I. Gorun, T.V.Ştefăniu, M. Bonachi, N.Gh.Nicolescu, Emanoil Pop, Al.I.Hodoş, Th.M.Stoenescu şi Iosif Vulcan. ApropiaŃi ai scrierilor heineene au fost şi Al. Macedonski, A.Toma, Lazăr Iliescu, Maria CunŃan, Maria Bănuş, George Coşbuc şi mai târziu I. Const.-Delabaia. În aceeaşi bibliografie sunt consemnate şi traducerile lui Camil Petrescu, St. Antim, Carol Drimer şi Cornelia Buzdugan. Cel mai productiv traducător al scrierilor lui Heine s-a arătat a fi Şt. O. Iosif. Acesta este considerat a fi autorul care s-a apropiat cel mai mult de firea scriitorului Heinrich Heine, traducerile sale fiind o dovadă a afinităńii traducătorului fańă de poetul german. Este urmat de G.D.Pencioiu şi N.Skelitti iar mai târziu de Al. Philippide şi I. Mătăsaru. În capitolul de fańă am realizat o sinteză a traducerilor din Heine cu schińarea celor mai productivi şi valoroşi traducători consemnańi în bibliografia amintită. Am continuat analiza, exemplificând volumele integrale publicate, urmărite în ordinea cronologică a anului de aparińie. În cazul acestora am avut în vedere atât anul de aparińie, editura cât şi prefańatorul, notele, traducătorul textului publicat în româneşte. Lista volumelor integrale din Heine publicate în România se deschide cu anul 1955, atunci când la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă apare volumul Heinrich Heine. Impresii de călătorie, cuvânt înainte de Alfred Margul-Sperber, în traducerea lui Emanuel Cerbu. Un an mai târziu, 1956, şi sub numele aceleaşi edituri, Editura de stat pentru Literatură şi Artă, apare volumul Heinrich Heine, Proză, în româneşte de Al. Philippide, Emil Dorian şi Eman. Cerbu, cu un studiu introductiv realizat de către Tudor Vianu. Tot în anul 1956, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă publică, sub îngrijirea poetului Alfred Margul-Sperber o frumoasă antologie de versuri ale marelui scriitor cu 16

17 titlul Versuri. Poeziile incluse în acest volum au fost traduse după volumul Heines Werke, Deutsches Verlagshaus Bong&Co., Berlin-Leipzig-Viena-Stuttgart cu respectarea întocmai a aranjării şi numerotării. Volumul cuprinde traducerile mai multor autori recunoscuńi în literatura română,dintre care îi amintim pe N. Argintescu-Amza, Al. Philippide, Maria Banuş, Vlaicu Bârna, Demostene Botez, Mihai Cosma, Şt.Augustin Doinaş, Adrian Maniu, I. Mătăsaru, Victor Kernbach, Barbu NemŃeanu, Papu LetiŃia şi Veronica Porumbacu. Editura Tineretului publică în acelaşi an, 1956, Heinrich Heine, Versuri alese, cu un cuvânt înainte de A.M. Sperber. Volumul a fost conceput ca un semn de recunoaştere şi omagiu adus poetului german, la împlinirea a 100 de ani de la moartea sa. Anul 1970 deschide seria Operelor alese publicate de Editura Univers din Bucureşti. În nota asupra edińiei, autorii precizează faptul că cele patru volume cuprind cele mai semnificative opere ale lui Heine, postfańa fiind inclusă în partea finală din ultimul volum. Volumele conńin atât scrieri în proză şi dramatice cât şi opera poetică şi corespondenńă. Sumarul tuturor volumelor a fost întocmit de către poetul Alfred Margul Sperber. Traducerile s-au făcut după lucrarea Heinrich Heine, Werke und Briefe in zehn Bänden, Aufbau-Verlag, Berlin, de Lazăr Iliescu, Emanuel Cerbu, Dumitru Hîncu şi I. Cassian Mătăsaru. În anul 1996, la Editura Humanitas din Bucureşti apare lucrarea ContribuŃii la istoria religiei şi filosofiei în Germania în traducerea Janinei Ianoşi şi cu o prefańă de Ion Ianoşi. Traducerea s-a realizat după textul original din Heinrich Heine, Werke in fünf Bänden, V. Band, Zur Geschichte der Religion und Philosophie in Deutschland, Aufbau-Verlag, Berlin und Weimar, Capitolul ce tratează receptarea operei lui Heinrich Heine la nivel productiv nu ar fi complet dacă în analiza realizată nu ar fi inclusă şi o evaluare cantitativă şi calitativă a traducerilor realizate în limba română. Acesta este obiectivul pe care l-am urmărit în subcapitolul Traducători şi traduceri. Evaluări cantitative şi calitative. Ne-am început analiza cu volumul lui Şt.O.Iosif, Versuri originale şi tălmăciri, publicat în anul 1968 la Editura pentru Literatură, cu o edińie îngrijită şi prefańată de Ion Roman. Cu numeroase exemplificări şi pe baza opiniilor lui Ion Roman, Il. Chendi, 17

18 Izabela Sadoveanu, Ion Bentoiu şi B. Brănişteanu am arătat că în toată activitatea sa, Şt. O. Iosif a dat dovadă de multă perseverenńă şi seriozitate, fiind cunoscut ca unul dintre cei mai buni traducători ai lui Heine. Ne-am continuat analiza cu volumul de poezii al lui I. Cassian Mătăsaru, intitulat simplu, Poezii, care a apărut în 1965 la Editura Tineretului, cu o prefańă realizată de Sevilla Baer-Răducanu. Şi în acest caz, am demonstrat că traducătorul contribuie la o mai bună cunoaştere a autorului german în spańiul literar românesc, declarându-i neîncetat actualitatea. Opera scriitorului Heinrich Heine a pătruns în spańiul românesc şi prin publicarea volumelor de traduceri ale lui Emil Dorian, Cartea cântecelor, Bucureşti, Arta grafică, şi Cântece şi romanńe, poveşti şi balade, satiri politice, poezii sociale, Ed. FundaŃiei regale Regele I, Bucureşti, Antim Ştefan este prezent în bibliotecile româneşti cu volumul de traduceri NopŃi florentine, Ed. Librăria universală, Bucureşti, Editura Litera InternaŃional publică în anul 2003 traducerile lui Cărare Petru incluse în volumul Poeme iar în anul 2000, editura Minerva publică volumul Heinrich Heine. Poezii.Călătorie în Harz, în traducerea lui Ion Bentoiu. Lista traducătorilor lui H. Heine se completează cu nume precum Maria CunŃan cu volumul Din caerul vremii, I. Gorun cu volumul Câteva versuri, Barbu NemŃeanu cu volumul H. Heine, Melodii ebraice, G.D. Pencioiu cu volumul H. Heine, Din Cartea cântecelor, C-tin Popescu cu volumul Traduceri din Byron şi Heine, T. Şerbănescu cu volumul Poezii şi A. Steuermann cu volumul Lirice. Este cunoscut şi faptul că Lucian Blaga, pe lângă activitatea sa din domeniul filosofiei, poeziei şi dramaturgiei, a îmbogăńit cultura românescă şi cu traduceri. Această activitate s-a concretizat în volumul Din lirica universală, apărut în 1957 la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă şi altul, apărut postum, în anul 1975 la Editura Univers. Faptul că în literatura română am descoperit un număr atât de mare de traduceri din opera scriitorului german Heinrich Heine, înseamnă că la noi a existat şi există încă în continuare o predilecńie pentru acest gen de lectură. Capitolul IV, Esthetis. Receptarea la nivel axiologic, evaluativ, reuneşte cele mai importante studii, articole, comentarii, note, recenzii şi pagini de critică care s-au publicat în spańiul literar românesc începând cu anul 1865 şi până în zilele noastre, lucrări care 18

19 ne-au călăuzit în conturarea impactului pe care l-a creat opera lui Heinrich Heine în România, la nivel evaluativ. În demersurile noastre ne-am folosit de una dintre cele mai importante lucrări bibliografice apărute în România, Bibliografia relańiilor literaturii române cu literaturile străine în periodice. Deoarece numărul articolelor, studiilor şi lucrărilor cuprinse în bibliografia sus-menńionată este foarte generos am ales, ca după prezentarea succintă a receptării la nivel evaluativ a literaturii germane în general, în spańiul literar românesc, să trecem la enunńarea autorilor şi lucrărilor mai semnificative, structurate pe diferite teme de interes. În acest sens ne-am călăuzi atât după criteriul cronologic cât şi după cel valorizator. Am acordat astfel o atenńie deosebită traducătorilor lui Heine precum şi studiilor, recenziilor şi articolelor critice realizate vis-a-vis de aceste încercări. Am subliniat contribuńia traducătorilor Şt. O. Iosif, G.D. Pencioiu, Emil Dorian, G.H. Grandea. L. Iliescu, Victor Kernbach, Adrian Maniu, Al Philippide ş.a. precum şi strădaniile criticilor literari Ilarie Chendi, N. Tcaciuc, I.E. TorouŃiu şi I.Ludo. Am subliniat, de asemenea, faptul că toate articolele din periodice cuprind multe informańii de ordin istorico-literar despre condińia socială a scriitorului, viańa şi evoluńia sa, asemănările şi diferenńele cu alńi autori şi literaturi şi, din acest motiv, am făcut trimitere la articolele semnificative pentru cunoaşterea scriitorului de către publicul român. Receptarea operei scriitorului german s-a realizat, la nivel evaluativ, şi prin intermediul studiilor de istorie şi critică literară şi ne-am obligat să-i amintim aici pe M. Isbăşescu, Franz Mehring şi Fritz Martini. Demne de consemnat şi foarte benefice în conturarea unei imagini de ansamblu privind receptarea scriitorului în România sunt şi opiniile lui Titu Maiorescu, G. Călinescu şi T. Vianu. Am considerat ca fiind interesante şi studiile critice dedicate vieńii şi operei lui Heinrich Heine scrise de către D. Hîncu, Herbert Eulenberg şi A.S. Dmitriev. Nu am trecut cu vederea nici contribuńiile autorilor străini şi am luat în discuńie unele dintre cele mai ample studii realizate de autorii germani Joseph A. Kruse, Kerstin Decker şi Winfried Freud. Deoarece obiectivul propus în acest capitol constă în sintetizarea tuturor articolelor, studiilor şi opiniilor despre Heinrich Heine sub aspect critic, am examinat mai întâi punctele de vedere generale asupra receptării critice. 19

20 Acest prim subcapitol este urmat de o analiză a tuturor articolelor şi studiilor critice din periodicele româneşti, ce vizau mai întâi literatura germană şi apoi opera scriitorului Heine. Am subliniat faptul că opinii critice cu privire la literatura germană au manifestat Gerard de Nerval, G. Ocăşanu, V. Tempeanu, B. Branişte şi în perioada imediat următoare primului război mondial Eugen Lovinescu şi Oscar Walter Cisek. Cu privire la scriitorul german Heinrich Heine, Bibliografia relańiilor literaturii române cu literaturile străine în periodice menńionează anul 1865 ca fiind anul de aparińie al unui prim studiu amănunńit asupra vieńii şi operei scriitorului, considerat Voltaire-ul Germaniei. Autorul studiului este Theodor Văcărescu şi a apărut în revista Opiniunea nańionale, Bucureşti. În acelaşi an, Iosif Vulcan publică în revista Familia I nr. 6, pag un profil biografic al poetului. Aceste studii sunt urmate de articolele critice ale lui Ion PorouŃiu, G.D.Pencioiu, Const.Al.Ionescu şi Sextil Puşcariu. Am subliniat faptul că periodicele româneşti sunt generoase cu opera scriitorului Heinrich Heine şi am arătat contribuńiile lui Mihail G.Holban, Emil I.Critzmann şi Octav Minar. Am analizat, de asemenea, studiul amplu intitulat Heinrich Heine şi Ed. Grenier. Un răspuns, scris de A.Steuerman-Rodion şi publicat în 1910 prin care autorul apără şi laudă importanńa scriitorul german în cadrul literaturii universale şi condamnând în acelaşi timp orice încercare de denigrare a personalităńii sale. În afara scurtelor articole sau note ce tratează profilul psihologic al scriitorului, aspecte din viańa sa, latura socială a evoluńiei sale sau asemănările şi deosebirile fańă de alńi autori, Heinrich Heine începe s-a făcut cunoscut publicului român şi prin studii ce vizează în primul rând traducerile mai reuşite sau nu realizate de diferińi autori. În acest sens, am considerat necesar să menńionăm intensa activitate a lui Ilarie Chendi care i-a dedicat scriitorului german mai multe articole şi studii incluse mai târziu în volumele Scrieri I, Scrieri II, Scrieri III şi Pagini de critică. Criticul se aliniază părerilor unanime ale lui B.Branişte sau ale Izabelei Sadoveanu atunci când descoperă în Şt.O.Iosif unul dintre cei mai rafinańi şi compleńi traducători ai lui Heine. Il. Chendi realizează o ierarhizare a traducătorilor lui Heine, criteriul de selecńie fiind cel calitativ. În subcapitolul Critici români şi străini ai lui Heinrich Heine am subliniat că după anul 1919 remarcăm o amplificare a interesului manifestat fańă de scriitorul german 20

21 şi reńinem două mari nume: N.Tcaciuc, cu lucrarea Heinrich Heine in der rumänischen Literatur şi I.E.TorouŃiu cu lucrarea Heinrich Heine şi heinismul în literatura românească. Aceste două lucrări au stârnit numeroase controverse. Din alt punct de vedere, acestea pot fi considerate primele studii mai ample despre receptarea scriitorului Heinrich Heine în România. Ne-am continuat analiza cu eseul critic Doi mari poeńi. Heinrich Heine şi A.C.Cuza, scris de Isac Ludo, cu studiul publicat de Dumitru Hîncu în anul 1956, intitulat Heinrich Heine, vestitor al timpurilor noi, cu sublinierea considerańiilor criticului Herbert Eulenberg din studiul său Heinrich Heine din anul 1957 şi cu eseul scurt şi concentrat al lui A.S.Dmitriev, Heinrich Heine, publicat în anul Nu am omis opiniile criticului român G.Călinescu şi am analizat considerańiile lui M. Isbăşescu, Fritz Martini şi Franz Mehring. În încercarea noastră de analizare a receptării scriitorului german în spańiul literar românesc am luat în considerare şi publicańiile străine referitoare la viańa şi opera acestuia, care au avut un rol important în popularizarea lui la nivel internańional. În acest sens, am analizat lucrările criticilor germani A. Joseph Kruse, directorul Institutului Heinrich Heine din Duesseldorf, Winfried Freund şi Kerstina Deckler. În demersurile noastre ne-am oprit şi asupra diferitele asociańii şi instituńii româneşti cu preocupări în spańiul cultural german precum şi asupra germaniştilor cu merite deosebite, care, prin contribuńia lor, au condus la o mai bună cunoaştere a literaturii germane în România. În ceea ce priveşte Estetica poeziei lui Heinrich Heine am considerat că marele merit al lui Heinrich Heine, ca poet, constă în faptul că a ştiut să oglindească în operele sale trăsăturile esenńiale ale contemporanului său, indignat de realitatea înconjurătoare. Scriitorul s-a dovedit a fi cel mai fin observator al timpului său, cu problemele, trăirile, visele şi îngrădirile ce-l caracterizează. De altfel, din variata şi complexa creańie literară a lui Heinrich Heine se detaşează cu claritate ideea necesităńii creării unei arte bogate în semnificańii sociale. Prin aceasta, poetul se detaşează de reprezentanńii diferitelor cercuri romantice. Acest poet al poporului a subliniat în Şcoala romantică (1836) necesitatea creării unei poezii cu caracter popular, al cărui conńinut izvorât din realitate să înglobeze 21

22 problemele complexe ale actualităńii. Din acest motiv, încă de la primele sale manifestări literare, Heine se îndreaptă către poezia populară de la care preia procedeele caracteristice folclorului. Scrisul său trădează astfel naturaleńea, simplitatea, bogăńia imaginilor, plasticitatea, muzicalitatea şi expresivitatea caracteristice cântecului sau baladei populare. La acestea, Heine adaugă ironia, sinceritatea trăirilor, uşurinńa în exprimare, transparenńa, limpezimea versului, prospeńimea şi vitalitatea ca şi îndrăzneala şi originalitatea Ńinutei sale spirituale. Lirica sa respiră printr-un intens substrat social, care îi dă un sens mai larg şi care îl recomandă pe Heine pentru modernitate. Estetica scrisului său se încadrează romantismului dar aceste manifestări specifice, unice, proprii, se concretizează într-un stil propriu, original ce-i asigură scriitorului valoarea şi universalitatea. Capitolul V, intitulat Katharsis. Receptarea la nivel comunicativ. InfluenŃe, ecouri nu se constituie doar într-un bilanń de lectură, ci la nivelul intenńiei şi al realizării, conturându-se o analiză propriu-zisă pe studii de caz a receptării lui Heine în opere originale româneşti. Premisele capitolului sunt susńinute de tot ceea ce constituie hăńişul de relańii ale existenńei operei literare: parametrii relańiei scriitor-cititor, fie el cititorul obişnuit, cu talent literar sau critic, apartenenńa scriitorilor la un anumit spańiu lingvistic şi interferenńele dintre ei, condińionarea lecturii, problema literaturilor nańionale, dezvoltate în primul subcapitol ce are în vedere conceptele esteticii receptării. Deoarece ne-am propus să realizăm un studiu comparativ, am avut în vedere conceptele cu care operează literatura comparată: izvoare, influenńe, paralelisme, analogii şi similitudini, teme, motive şi tipuri. În acest sens, am subliniat opiniilor cercetătorilor Al. Dima, Paul van Tieghem, Adrian Marino, D.H. Pageaux şi Dan Grigorescu şi am arătat că principala dificultate în receptarea unei opera literare constă în ieşirea dintr-un anumit tipar, model de lectură instituńionalizat la un moment dat. Dincolo de toate acestea, nu se va putea concepe niciodată o teorie a receptării care să epuizeze toate trăirile pe care le încearcă cititorul în fańa unei opere literare originale. În subcapitolele Eminescu şi poezia germană, Şt.o.Iosif poetul traducător, Matilda Cugler Poni în tonul poeziei germane şi Heinrich Heine pe meridianele 22

23 literaturii universale am preferat termenul de afinitate, similitudine, asemănare celui de influenńă, care presupune o relańie logică de la cauză la efect între emińător şi receptor. Termenul de afinitate presupune statut inconştient, asemănare, apropiere şi este ansamblul asemănărilor de stil, structură, stare de spirit sau idee în operele a doi scriitori între care nu există altă legătură necesară. În legătură cu ecourile operei lui Heine în literatura română, părerile sunt împărńite. Spunem acest lucru deoarece nu există un studiu anume care să dezbată pe larg şi argumentat această temă şi, după cum fiecare cititor analizează opera în stilul său propriu, aşa şi cercetarea şi identificarea posibilelor ecouri devine un act subiectiv. Cu toate acestea vom avea în vedere asemănările, similitudinile şi ecourile heineene în opera lui Mihai Eminescu, Şt.O.Iosif şi Matilda Cugler Poni deoarece asemănarea cu Heinrich Heine este demonstrabilă. Între Mihai Eminescu şi Heinrich Heine am identificat două tipuri de legături: una din ele, de contact şi cunoaştere predominant teoretică, cealaltă, de pătrundere practică prin sensibilitatea specifică în atmosfera generalizată de către romanticii târzii, printr-o tematică specifică şi o fermecătoare muzicalizare a cuvântului. Prima se explică prin înclinańia scriitorului român către spańiul cultural german iar cea de-a doua, cea practică, l-a introdus pe Eminescu în climatul romantic propriu-zis, prin analogiile de motive, atmosferă şi armoniile formale. Cu toate acestea nu se poate afirma că Mihai Eminescu a fost influenńat de opera scriitorului Heinrich Heine. În cazul său se poate vorbi cel mai degrabă de afinităńi sau similitudini în abordarea unor teme, motive, izvoare, forme asemănătoare dar în toată creańia sa, Eminescu s-a individualizat prin însăşi structura sa interioară şi geniul său nemaiîntâlnit. În privinńa lui Eminescu am încercat să surprindem domeniile în care cei doi scriitori manifestă oarecare asemănări: în concepńiile privind istoria şi misiunea poetului în societatea schimbătoare, în concepńiile privind arta, în surprinderea sentimentului iubirii şi naturii şi întoarcerea spre cultura veche, în sublinierea aspectelor privind muzicalitatea versurilor lui Heine, ce poate fi recunoscută în unele versuri eminesciene. Analiza noastră s-a pliat pe concepńiile criticilor Zoe Dumitrescu Buşulenga, Garabet Ibrăileanu, D. Caracostea, D. Murăraşu şi M. Dragomirescu. 23

24 Şt.O.Iosif se dovedeşte a fi un caz special de poet-traducător. În încercarea noastră de a surprinde aspectele sub care s-a manifestat influenńa scriitorului Heinrich Heine asupra operei lui Şt.O.Iosif, am parcurs întreaga perioadă a creańiei sale şi am insistat asupra modalităńilor în care poetul Şt.O.Iosif s-a apropiat de Heine în tratarea unor teme romantice precum istoria, folclorul şi iubirea. Am arătat, de asemenea, că muzicalitatea versurilor heineene se regăseşte cu succes în opera poetului român. Poetul român, e îndeobşte, de coloratură occidentală, germanică. Având aptitudini romantice, Iosif se dovedeşte a fi un adevărat versificator. Muzicalitatea, simplitatea exprimării, predilecńia pentru imaginile sugestive, ce dau impresia de mişcare, dinamism, au menirea de a-l introduce pe cititor în atmosfera sufletească a poetului, întregesc tabloul poeziei intensificând trăirile. Toate acestea le-a descoperit poetul român la Heinrich Heine şi le-a exersat în toate traducerile sale. Din acest motiv considerăm că Iosif a găsit în scriitorul german cel mai bun model. ConcepŃiile criticilor Il.Chendi, I.E.TorouŃiu, G. Călinescu, T.Vianu şi Izabela Sadoveanu au completat rezultatele cercetărilor noastre. În cazul Matildei Cugler Poni considerăm că legătura sa cu opera lui Heinrich Heine se datorează atât educańiei primite în familie, ce presupunea lecturarea multor opere în limba germană cât şi colaborării sale intense cu revista Convorbiri literare, unde, traducerile din lirica germană au cunoscut un mare interes. Meritul scriitoarei constă tocmai în faptul că a adus în literatura română o notă nouă, caracterizată de tonul poeziei germane. Poezia scriitoarei Matilda Cugler Poni impresionează prin sinceritate, naturaleńe, exprimare elegantă şi simńiri simple. De la scriitorul Heinrich Heine pare să fi luat interesul pentru folclor, multe din versurile Matildei Cugler Poni evidenńiind o structură populară, atât prin formă cât şi prin conńinut. În acest subcapitol am arătat, de asemenea, că tristeńea, melancolia, izolarea şi durerea prezente în poezia heineeană din perioada mormântului de saltele îşi găsesc corespondentul în poeziile scriitoarei. Am considerat a fi interesant şi faptul că preferinńa poetului german pentru motive precum teiul, lebăda, lacrima, plânsul, luna, poate fi identificată uşor şi în opera Matildei Cugler Poni. 24