S.A.I. Raiffeisen Asset Management S.A.

Größe: px
Ab Seite anzeigen:

Download "S.A.I. Raiffeisen Asset Management S.A."

Transkript

1 Raport privind activitatea în anul Fondul Deschis de Investiții RON Plus S.A.I. Asset Management S.A.

2 1. Generalități Raport privind activitatea Fondului Deschis de Investiții RON Plus în Obiectiv Fondul Deschis de Investiții RON Plus are drept obiectiv plasarea resurselor financiare astfel încât să ofere investitorilor randamente superioare celor pe care le-ar obține dacă ar plasa în mod individual sumele în depozite bancare, în condițiile asumării unui nivel de risc redus și a menținerii unui grad crescut de lichiditate. Fondul se adresează tuturor categoriilor de investitori români și străini, având o înțelegere corespunzătoare a oportunităților, riscurilor și duratei recomandate a investițiilor prevăzute în prezentul prospect. Prin politica sa privind investițiile, Fondul se adresează, cu precădere investitorilor dispuși să-și asume un nivel de risc scăzut. Fondul emite două clase de unități de fond: o clasă cu unități de fond cu distribuție (Clasa D) și o clasă cu unități de fond fără distribuție (Clasa A). Unitățile de fond fără distribuție capitalizează întregul câștig în timp ce unitățile de fond cu distribuție dau dreptul de a primi anual beneficiul acumulat. a inițială a unității de fond pentru clasa cu distribuție este de 100,000 Ron. În situația în care valoarea câștigului distribuibil este sub 100 ron pe unitatea de fond, Administratorul nu va distribui câștigul, acesta putând fi distribuit în anii următori. În cazul în care valoarea câștigului distribuibil este peste 100 ron pe unitate, administratorul va distribui câștigul acumulat aferent clasei cu distribuție. Politica investițională Fondul are ca politică de investiții plasarea resurselor preponderent în instrumente ale pieței monetare și. Plasamentele vor fi orientate către depozite bancare, titluri de stat sau garantate de stat, precum și titluri emise de entități cu o situație financiară solidă și un grad de îndatorare adecvat. Categoriile de instrumente menționate anterior nu sunt restrictive, Fondul poate să investească și în alte categorii de instrumente financiare. Fondul poate investi în instrumente financiare derivate pentru atingerea obiectivelor investiționale. Fondul nu investește în acțiuni. 2. Activitatea investițională Contextul economic Evoluția piețelor financiare în cursul anului a fost puternic influențată de conduita principalelor bănci centrale precum și de amplificarea riscurilor de natură politică. Prima parte a anului a fost caracterizată de scepticism cu privire la accelerarea ritmului de creștere în cazul economiilor dezvoltate. În scopul atingerii țintei de inflație de 2%, Banca Centrală Europeană (BCE) a accelerat procesul de relaxare monetară în cadrul ședinței din luna martie prin scăderea ratelor de dobândă, creșterea valorii lunare a achizițiilor de active și includerea de emise de corporații nebancare din zona euro cu respectarea anumitor condiții. Totodată, reprezentanții băncii centrale a Statelor Unite (FED) și-au exprimat intenția de a acționa cu precauție în vederea normalizării politicii monetare ținând cont de incertitudinile prezente la nivel global. 2

3 Un factor major de risc a fost reprezentat de referendumul din 23 iunie din Marea Britanie în privința apartenenței țării la UE. Rezultatul surprinzător, prin care cetățenii britanici au decis părăsirea UE a condus la turbulente pe piețele financiare. Consecințele ieșirii din UE precum și modalitatea prin care se va realiza acest lucru constituie motive de îngrijorare în rândul investitorilor. Temerile legate de o încetinire a economiei la nivel global precum și conflictele geopolitice și criza migranților au determinat orientarea plasamentelor către instrumente cu risc scăzut, le emise de Germania și SUA fiind preferate în astfel de situații. Sentimentul investitorilor a cunoscut o schimbare de direcția radicală în urma victoriei neașteptate a republicanului Donald Trump în funcția de președinte al SUA. Planul de expansiune fiscală propus de acesta a generat o creștere a așteptărilor inflaționiste și implicit o viitoare majorare a ratelor de dobândă, lucru care a condus la o creștere a randamentelor titlurilor de stat emise de țările dezvoltate. Pe plan local, datele preliminare pentru anul indică o creștere a economiei de 4.8%, fiind puternic influențată de creșterea venitului disponibil ca urmare a măsurilor fiscale adoptate de guvern. Creșterile succesive de salarii din mediul public au alimentat un avans considerabil al consumului populației corelat cu creșterea creditării în moneda locală. În ceea ce privește direcția politicii monetare, Banca Națională a României a decis menținerea ratei de referință la 1.75%, reducând rata rezervei minime obligatorii la pasivele în valută de la 14% la 12% în luna ianuarie și apoi la 10% în luna septembrie. Menținerea unei politici expansioniste a fost posibilă datorită caracterului deflaționist al prețurilor de consum. Incertitudinile din plan extern precum și nivelul inflației ajustat cu scăderea taxelor vor exercita o influență semnificativă asupra viitoarelor măsuri de politică monetară în contextul creșterii volatilității la nivelul piețelor financiare globale. Apetitul la risc al investitorilor a fost influențat atât de mediul extern cât și de evenimentele interne. Lichiditatea crescută din sistemul bancar precum și randamentele atractive oferite de plasamentele în lei în comparație cu alte țări din regiune au contribuit la menținerea interesului investitorilor pentru titlurile de stat locale. Evoluția primei de risc de țară (cotație CDS 5 ani) a urmat un trend descendent coborând de la 133 la 109 puncte, sfârșitul lunii iunie marcând un moment de creștere temporară până la pragul de 139 puncte ca urmare a incertitudinii legate de rezultatul referendumului din Marea Britanie și posibilele efecte negative asupra regiunii. 4.00% 3.50% 3.00% 2.50% 2.00% 1.50% 1.00% Randament mediu titluri de stat Ron Maturitate ianuarie 2018 Maturitate iunie % Jan-16 Feb-16 Mar-16 May-16 Jun-16 Jul-16 Aug-16 Oct-16 Nov-16 Dec-16 Așa cum se poate observa din graficul alăturat, începutul anului a fost marcat de evoluții pozitive pe piața titlurilor de stat, randamentul mediu al lor cu maturitate de 5 ani înregistrând în luna ianuarie o scădere de aproximativ 0.3 puncte procentuale. Comentariile guvernatorului în legătură cu posibilitatea îngustării coridorului ratei dobânzii de referință precum și apariția temerilor inflaționiste au atras o reversare a trendului. Tendința ascendentă a randamentelor a căpătat o amploare și mai mare în perioada imediat următoare referendumului din Marea Britanie. Sursa date: Bloomberg Sentimentul negativ a fost însă de scurtă durată și am asistat la o revenire a apetitului investitorilor pentru titlurile locale, lunile iulie și august marcând scăderi semnificative ale cotațiilor acestora. În luna octombrie perspectiva creșterii deficitului bugetar în peste nivelul de 3% în urma unor inițiative 3

4 de reducere a poverii fiscale a atras creșterea costului de finanțare pentru statul român și o scădere a cererii pentru le suverane emise pe piața primară. Această evoluție ascendentă s-a menținut până la finalul anului fiind susținută și de factori de natură externă precum intenția de diminuare a valorii lunare a programului de achiziții al Băncii Centrale Europene sau creșterea ratei de referință în Statele Unite. În ceea ce privește maturitățile mai scurte, lichiditatea crescută din sistemul bancar a susținut un interes crescut din partea băncilor pentru acest segment de pe curba, emisiunea cu scadență în ianuarie 2018 înregistrând o scădere a randamentului mediu de la 1.46% la 1.07%. Analizând evoluția deținerilor nerezidenților în cadrul perioadei analizate putem observa o scădere mai amplă de la 18.32% la 16.95% în luna aprilie, acordându-se astfel o importanță mai mare riscului politic in urma adoptării legii dării în plată. La sfârșitul lunii august am asistat la atingerea nivelului maxim al anului (19.3%) pe fondul ancorării unor așteptări de menținere a politicii monetare expansioniste în Europa. Perspectiva de creștere a ratelor de dobânda în Statele Unite precum și amplificarea riscului politic la nivel local a atras reducerea pozițiilor nerezidenților spre final de an. Conform ultimelor date publicate de de Finanțe, la sfârșitul lunii noiembrie deținerile de titluri de stat în lei ale investitorilor străini se situau la 17.3%, nivel similar cu cel înregistrat la finalul lui Materializarea unor dezechilibre macroeconomice generate de măsurile populiste din ultima perioadă (creșterea rapidă a deficitului bugetar și a deficitului de cont curent) constituie un risc ce trebuie monitorizat în perioada următoare deoarece ar putea conduce la alterarea sentimentului față de țara noastră și implicit la vânzări de active. Rata inflației a fost puternic influențată de reducerile de TVA, datele de la finalul lui decembrie indicând o scădere a prețurilor de 0.54%. Trebuie avut în vedere faptul că, eliminând efectele reducerii de taxe, inflația din țara noastră este printre cele mai mari din regiune. Astfel Banca Națională a României se află într-o situație dificilă în ceea ce privește următoarele măsuri de politică monetară într-o economie impulsionată în special de măsuri fiscale. Execuția bugetară s-a încheiat cu un deficit de 2.41% din PIB pe fondul creșterii cheltuielilor și a reducerilor încasărilor din taxe afectate de politică fiscală expansionistă de pe plan local. 2.1 Investiții în titluri cu venit fix Ratele de dobândă de pe piața interbancară s-au situat sub nivelul ratei de politică monetară pe tot parcursul perioadei analizate. Surplusul de lichiditate din sistemul bancar influențat de temperarea cererii pentru credite la nivelul companiilor precum și de o orientare mai mare către economisire a populației a determinat menținerea ratei ROBOR la luna în intervalul 0.5% - 0.8%. În cursul anului am abordat o strategie activă în administrarea portofoliului de prin valorificarea oportunitățile oferite de piață, acordând o atenție sporită riscurilor externe și potențialul impact al unui derapaj asupra țării noastre. 1.0% 0.8% 0.5% 0.3% Evolutie ROBOR 1M 0.0% Jan-16 Feb-16 Mar-16 Apr-16 May-16 Jun-16 Jul-16 Sep-16 Oct-16 Nov-16 Dec-16 Sursa date: BNR La 31 decembrie, instrumentele cu venit fix aveau o pondere în totalul ui Fondului de 80.22%, nivel similar cu cel de la finalul anului 2015, dintre care de stat și certificatele de trezorerie 45.65%, corporative 26.47%, iar municipale 8.10%. 4

5 O parte din activele Fondului au fost orientate către instrumente denominate în euro, riscul valutar fiind acoperit prin utilizarea instrumentelor financiare derivate, randamentele oferite de aceste tipuri de plasamente fiind în general superioare celor oferite de produse similare denominate în lei. Principalii emitenți 1 în care s-a investit reflectă o orientare către plasamente sigure și emitenți cu rating solid în vederea protejării investitorilor în contextul riscurilor manifestate pe plan extern, ce au condus la o volatilitate crescută pentru instrumentele cu venit fix. Emitent in total Obligatiuni de stat si certificate de trezorerie 45.65% Municipiul Bucuresti 8.08% ING N.V. 5.85% Erste Sparkassen 4.29% Unicredit AG 3.49% 1.89% New Europe Property Investments 1.59% Unicredit Austria 1.59% Yapi Ve Kredi asi 1.26% Leaseplan Corporation 1.01% Plasamentele în instrumente de piață monetară au reprezentat la finalul anului 19.95% din activele totale ale Fondului față de 20.05% la sfârșitul anului 2015, depozitele bancare deținând cea mai importantă pondere în cadrul acestei categorii. Scadențele depozitelor au fost stabilite în vederea optimizării raportului între necesitatea asigurării lichidității Fondului în scopul onorării eventualelor răscumpărări, și dorința de a plasa pe termene cat mai lungi pentru a menține randamentul Fondului cat mai ridicat o perioadă cât mai lungă. Principalele bănci la care s-au constituit depozite au fost selectate atât în funcție de dobânzile oferite, cât și în funcție de poziția în sistemul bancar (mai ales a acționarului final al băncii), abilitatea de a-și suplimenta baza de capital și gradul de solvabilitate (acesta reflectând în ultimă instanță capacitatea de acoperire a potențialelor pierderi), evoluția profitului (care semnifică abilitatea de a genera rezultate pozitive chiar în condițiile creșterii creditelor neperformante), raportul credite/depozite (posibilitatea de finanțare a portofoliului de credite din surse atrase autonom). Pe lângă plasamentele la Banca Transilvania, cele mai importante bănci către care s-au efectuat plasamente au fost Garanti, Intesa Sanpaolo și Credit Europe. 2.2 Instrumente financiare derivate Pe parcursul anului au fost inițiate tranzacții forward pe piața valutară în scopul îmbunătățirii randamentului Fondului și al protecției împotriva riscului valutar. Contractele forward au fost inițiate în principal ca parte a strategiei de investire în active denominate în alte valute decât moneda Fondului, scopul urmărit fiind acela de a genera randamente superioare alternativelor de plasament în lei. Contractele forward inițiate au avut ca activ suport perechile valutare EUR/RON și USD/RON. 2.3 Utilizarea tehnicilor eficiente de administrare a portofoliului Pe parcursul anului au fost încheiate contracte de tip repo și sell buy back pe titluri emise de Statul Român cu următoarele contrapartide:, ING, BRD și Citibank Europe Plc. La 31 decembrie expunerea pe acest tip de instrumente a fost de 1.05%. 1 Obligațiuni care depășesc o pondere de 1% din totalul activelor Fondului 5

6 Utilizarea acestor tehnici eficiente de administrare a portofoliului a avut drept scop administrarea lichidității, precum și generarea unor venituri suplimentare pentru Fond. Toate veniturile obținute ca urmare a utilizării tehnicilor eficiente de administrare a portofoliului revin Fondului. Societatea de administrare nu realizează venituri direct/indirect din derularea acestor operațiuni. Comisioanele aferente utilizării tehnicilor eficiente de administrare a portofoliului sunt cele aferente decontării instrumentelor financiare ce fac obiectul acestor operațiuni și sunt încasate de către banca depozitară. Decontarea și compensarea tranzacțiilor se realizează în mod bilateral. Garanțiile acordate de fond în cadrul acestor tranzacții sunt păstrate în custodie de către băncile partenere in contul de house. Tipul garanției Moneda garanției Contrapartida Titluri de stat RON ING Țara în care este stabilită contrapartida Procent din fondului Tip operațiune Sell Buy Back Romania -28,392, % Scadența instrumentelor Procent din fondului Sub o zi 0 0% Între o zi și o săptămână -28,392, % Între o săptămână și o lună 0 0% Între o lună și trei luni 0 0% Între trei luni și un an 0 0% Peste un an 0 0% Tranzacții deschise 0 0% Scadență garanții 3. Rezultatele administrării Fondului Procent din fondului Sub o zi 0 0% Între o zi și o săptămână 0 0% Între o săptămână și o lună 0 0% Între o lună și trei luni 0 0% Între trei luni și un an 0 0% Peste un an -28,392, % Tranzacții deschise 0 0% Secțiunea are în vedere cei trei parametri esențiali în stabilirea unei decizii de investiții, respectiv randamentul, riscul și lichiditatea. 6

7 3.1 Randamentul Performanta 181 a Unitatii de fond (Ron) Jan-16 Feb-16 Apr-16 May-16 Jun-16 Jul-16 Sep-16 Oct-16 Nov-16 Dec-16 În graficul alăturat este prezentată evoluția valorii unității de fond (VUAN) pentru clasa de unități de fond fără distribuție (Clasa A) pe parcursul anului, randamentul pe perioada analizata fiind de 2.89%. Obiectivul de randament al Fondului a fost îndeplinit, Fondul având o performanță mai bună decât dobânda medie la depozite pentru persoane fizice, care s-a situat la nivelul de 1.03% pentru depozite cu scadență între 1 lună și 3 luni 2. Menținerea atractivității randamentelor a fost posibilă și datorită dimensiunii consistente a activelor Fondului, care a permis negocierea unor rate de dobândă mai ridicate la plasamentele in depozite sau la achizițiile de. În condiții normale, ratele dobânzilor la depozitele negociate pentru sume mari ar trebui să fie mai ridicate decât cele pe care le pot obține investitorii individuali. De asemenea, randamentele lor pe piața secundară pot fi influențate de valoarea tranzacției. Important de menționat în contextul analizei randamentului este faptul că termenul de onorare a răscumpărărilor a fost in majoritatea covârșitoare a cazurilor de o zi lucrătoare, deși prevederile legale sau practica locală presupun și termene de răscumpărare mai lungi. 3.2 Riscul Fiind un fond cu profil defensiv, plasamentele trebuie efectuate în așa fel încât riscul ratei dobânzii sau riscul de credit (prin calitatea contrapartidelor alese) să fie menținute la un nivel redus. De asemenea, Fondul trebuie să aibă în orice moment posibilitatea de a onora răscumpărările investitorilor, așadar trebuie menținut un nivel adecvat al lichidității. Alocarea ridicată pe titluri de stat emise de Romania (45.65% la final de an) arată o preocupare crescută pentru limitarea riscului de credit. Având în vedere faptul ca Fondul a plasat resursele preponderent în instrumente ale pieței monetare și instrumente cu venit fix cu maturitate pe termen mediu și scurt, nivelul riscului de rata a dobânzii al Fondului este relativ redus. Evoluția indicatorului Modified Duration evidențiază o creștere de la 1.85 la 2.45, decizia de extindere a maturității medii a plasamentelor fiind luată în contextul menținerii trendului descendent al ratelor de dobândă. Pentru administrarea riscului valutar aferent plasamentelor în valută, expunerea valutară a fost acoperită prin inițierea unor tranzacții forward pe cursul de schimb. SAI Asset Management SA are obligația de a calcula expunerea globală a Fondului, generată de instrumente financiare derivate, inclusiv instrumente financiare derivate incorporate și tehnici de administrare eficientă a portofoliului. Având în vedere gradul de sofisticare al Fondului, expunerea globală este calculată zilnic, utilizând metoda bazată pe angajamente. La data de 31 decembrie Fondul avea o expunere globală de 16.67% din activ. 2 Calcule proprii pe baza ratelor medii ale dobanzilor la depozitele nou-constituite publicate de BNR în Rapoartele lunare pe 7

8 3.3 Lichiditatea În scopul asigurării unei lichidități corespunzătoare, plasamentele Fondului sunt realizate pe maturități diverse în conformitate cu nevoile estimate de lichidități pentru decontarea tranzacțiilor curente și onorarea cererilor de răscumpărare. De asemenea, o parte a plasamentelor Fondului pot fi lichidate înainte de scadență, atunci când necesarul de lichiditate sau oportunitățile din piață o impun. În funcție de evoluția în timp a subscrierilor și răscumpărărilor, precum și de gradul de concentrare a investitorilor, au fost implementate limite minime pentru active lichide, precum și limite maxime pentru investiții cu lichiditate redusă. 4. Evoluția ui net Evolutia valorii ui net a ui net (Mil. Ron) În ceea ce privește evoluția activelor nete totale, aceasta a fost influențată atât de randamentul investițiilor Fondului, cât mai ales de evoluția subscrierilor și răscumpărărilor. În graficul alăturat se poate urmări această evoluție pe parcursul anului, net crescând până la 2.69 mld lei Veniturile nete din investiții au 2500 fost de RON, iar Jan-16 Feb-16 Apr-16 May-16 Jun-16 Jul-16 Sep-16 Oct-16 Nov-16 Dec-16 profitul Fondului a fost de RON. Clasa A, respectiv cea cu unitățile de fond fără distribuție capitalizează întregul câștig, în timp ce Clasa D, respectiv unitățile de fond cu distribuție dau dreptul de a primi anual beneficiul acumulat. Datoriile cu investitorii privind capitalul la 31 decembrie sunt în sumă de RON. Comisionul de administrare perceput de S.A.I. Asset Management S.A. este de maxim 2% anual (0.1666% lunar), aplicat la media lunară a valorii activelor totale. La acesta se adaugă un comision de performanță de maxim 20% din creșterea valorii unității de fond. Acesta se aplică atunci când valoarea unității de fond depășește maximul valoric al valorii unității de Fond din ultimii 3 ani, iar calculul se raportează la diferența dintre cele 2 valori. La finalul anului valoarea comisionului de performanță era zero. 5. Date generale despre Fond Fondul Deschis de Investiții RON Plus este autorizat prin Decizia nr din data de a ASF (fosta Comisie Națională a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.)). Fondul are o durată de existență nedeterminată și a fost înscris în Registrul A.S.F.- Sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare sub numărul CSC06FDIR/ din data de Fondul este constituit la inițiativa S.A.I. Asset Management S.A., autorizată de către ASF (fostă C.N.V.M.) prin Decizia nr. 432/ , înregistrată sub numărul PJR05SAIR/ din în Registrul A.S.F.- Sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare și înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului București sub nr. J40/18646/ , Cod Unic de Înregistrare , având sediul social în București, Calea Floreasca nr. 246D, Et. II, camera 2, sector 1, Romania, Razvan Szilagyi Director General Oana Madalina Dumitrascu Ofițer Control Intern 8

9 9

10 Situația activelor și obligațiilor Fondului Deschis de Investiții RAIFFEISEN RON PLUS Nr. crt. Denumire element Începutul perioadei de raportare Sfârșitul perioadei de raportare Diferențe % din net % din total Valuta Lei % din net % din total Valuta Lei (lei) I. Total active % % 2,616,490, % % 2,696,704, ,214, Valori mobiliare și instrumente ale pieței monetare din care: 54.24% 54.20% 1,418,152, % 64.52% 1,739,917, ,765, valori mobiliare și instrumente ale pieței monetare admise sau tranzacționate pe o piață 23.97% 23.95% 626,546, % 29.23% 788,158, ,611, reglementată din Romania, din care: - acțiuni - alte valori mobiliare asimilate acestora - acțiuni netranzacționate în ultimele 90 zile - obligatiuni emise de către administratia publică locală 6.66% 6.66% 174,127, % 8.10% 218,492, ,365, tranzacționate corporative 4.97% 4.96% 129,836, % 3.98% 107,197, ,638, alte titluri de creanță - drepturi de alocare, drepturi de preferință - alte valori mobiliare, instrumente ale pieței monetare 12.34% 12.33% 322,582, % 17.15% 462,467, ,884, valori mobiliare și instrumente ale pieței monetare admise sau tranzacționate pe o piață 30.28% 30.25% 791,605, % 35.29% 951,759, ,153, reglementată dintr-un stat membru, din care: - acțiuni alte valori mobiliare asimilate acestora - acțiuni netranzacționate în ultimele 90 zile - emise de către administrația publică locală - tranzacționate corporative 18.89% 18.88% 493,959, % 22.50% 606,680, ,720,

11 Nr. crt. Denumire element Începutul perioadei de raportare Sfârșitul perioadei de raportare Diferențe % din net % din total Valuta Lei % din net % din total Valuta Lei (lei) - alte titluri de creanță - alte valori mobiliare, instrumente ale pieței monetare 11.38% 11.38% 297,646, % 12.80% 345,079, ,432, valori mob. și instr. ale p-ței mon. admise la cota oficială a unei burse dintr-un stat nemembru sau negociate pe o altă p-ță reglem. dintr-un stat nemembru, care operează în mod regulat și este recunoscută și deschisă publicului, apr. de CNVM din care: - acțiuni alte valori mobiliare asimilate acestora - acțiuni netranzacționate în ultimele 90 zile - emise de către administrația publică locală - tranzacționate corporative - alte titluri de creanță - alte valori mobiliare, instrumente ale pieței monetare 2 valori mobliare nou emise 0.72% 0.71% 18,695, % 0.00% ,695, alte valori mobiliare și instrumente ale pieței monetare menționate la art.83 (1) lit.a) din OUG nr.32/2012 din care: 25.12% 25.10% 656,661, % 15.70% 423,460, ,201, valori mobiliare acțiuni corporative netranzacționate emise de către administrația publică locală 3.5 -alte valori mobiliare, instrumente ale pieței monetare 25.12% 25.10% 656,661, % 15.70% 423,460, ,201, Depozite bancare, din care: 19.40% 19.38% 507,201, % 20.22% 545,206, ,005, depozite bancare constituite la instituții de credit din Romania 19.40% 19.38% 507,201, % 20.22% 545,206, ,005,

12 Nr. crt. 4.2 membru Denumire element depozite bancare constituite la instituții de credit dintr-un stat depozite bancare constituite la instituții de credit dintr-un stat 4.3 nemembru Instrumente financiare derivate tranzacționate pe o piață reglementată, din care: Instrumente financiare derivate tranzacționate pe o piață reglementată din Romania, pe categorii: Instrumente financiare derivate tranzacționate pe o piață reglementată dintr-un stat membru, pe categorii: Începutul perioadei de raportare Sfârșitul perioadei de raportare Diferențe % din net % din total Valuta Lei % din net % din total Valuta Lei (lei) -0.61% -0.61% -15,831, % -0.58% -15,533, , Instrumente financiare derivate tranzactionate pe o piață 5.3 reglementată dintr-un stat nemembru, pe categorii: Instrumente financiare derivate negociate în afara piețelor 5.4 reglementate, pe categorii de -0.61% -0.61% -15,831, % -0.58% -15,533, , instrumente: - forward -0.61% -0.61% -15,831, % -0.58% -15,533, , Conturi curente și numerar 0.08% 0.08% 2,079, % 0.19% 5,074, ,995, Instrumente ale pieței monetare, altele decât cele tranzacționate pe o piață reglementată, conform art.82 (1) lit. g din OUG nr.32/ contracte de report pe titluri 7.1 emise de administrația publică central - titluri emise de administrația 7.2 publică centrală certificate de depozit 8 Titluri de participare la VM / A 1.19% 1.19% 31,213, % 1.18% 31,734, , Dividende sau alte drepturi de încasat -0.06% -0.06% % -2.28% Alte active, din care -0.06% -0.06% -1,682, % -1.23% -33,155, ,473,

13 Nr. crt. Denumire element Începutul perioadei de raportare Sfârșitul perioadei de raportare Diferențe % din net % din total Valuta Lei % din net % din total Valuta Lei (lei) - sume în tranzit 0.00% 0.00% % -1.05% -28,392, ,392, sume la distribuitori - sume la S.S.I.F. - sume în curs de rezolvare -0.06% -0.06% -1,682, % -0.18% -4,762, ,080, sume plătite în avans 0.00% 0.00% 0.00% 0.00% II. Total obligații 0.08% 0.08% 2,080, % 0.08% 2,158, , Cheltuieli pentru plata 1. comisioanelor datorate SAI Cheltuieli pentru plata 2. comisioanelor datorate depozitarului Cheltuieli cu comisioanele 3. datorate intermediarilor 4. Cheltuieli cu comisioanele de rulaj si alte servicii bancare 0.06% 0.06% 1,615, % 0.06% 1,688, , % 0.01% 201, % 0.01% 203, , Cheltuieli cu dobanzile 0.00% 0.00% 0.00% 0.00% Cheltuieli de emisiune 7. Cheltuieli cu plata comisioanelor / tarifelor datorate C.N.V.M. 0.01% 0.01% 203, % 0.01% 210, , Cheltuieli cu auditul financiar 0.00% 0.00% 17, % 0.00% 16, Alte cheltuieli aprobate 0.00% 0.00% 31, % 0.00% 26, , comision de subscriere - impozit aferent răscumpărărilor - altele 0.00% 0.00% 31, % 0.00% 26, , Răscumpărări de plătit 0.00% 0.00% 10, % 0.00% 13, , III. a ui net (I-II) 2,614,409, ,694,545, ,136, Situația valorii unitare a ui net la data Denumire element Perioada curentă Anul precedent Diferențe activ net 2,694,545, ,614,409, ,136, Clasa A 2,682,145,

14 Denumire element Perioada curentă Anul precedent Diferențe Clasa D 12,400, Număr de unități de fond în circulație 14,965, ,939, , Clasa A 14,965, Clasa D a unitară a ui net Clasa A Clasa D 100, Situația detaliată a investițiilor Fondului Deschis de Investiții RAIFFEISEN RON PLUS la data I. Valori mobiliare admise sau tranzacționate pe o piață reglementată din Romania 5. Obligațiuni admise la tranzacționare emise sau garantate de autorități ale administrației publice locale/ corporative ultimei Simbol Nr. ședințe în scadentă Creștere Dobânda Emitent obligațiune deținute inițială care s-a achiziției zilnică cumulată tranzacționat Discont/ prima cumulate(a)/ Preț piață totală în total emitent în total al lei lei lei lei lei lei % % Mun. Hunedoara HUE26A 12, ,149, , , % 0.03% Municipiul Bucuresti MB18 6,500 4/29/2015 5/4/ 5/3/ 66,027, , ,206, , ,157, % 2.49% Municipiul Bucuresti PMB /14/2015 5/4/ 5/3/ 7,618, , , ,748, % 0.29% Municipiul Bucuresti PMB18 1,000 1/13/ 5/4/ 5/3/ 10,158, , , ,331, % 0.38% Municipiul Bucuresti PMB20 6, ,000, ,590, ,217, % 2.60% Municipiul Bucuresti PMB20 2, ,164, , ,722, % 0.77% Municipiul Bucuresti PMB20 1, ,330, , ,717, % 0.40% Municipiul Bucuresti PMB22 3, ,000, , , ,881, % 1.15% Banca BCR Comerciala 2020 Romana ,366, , , , ,387, % 0.09% GDF SUEZ ENERGY GSER ,830, , , ,537, % 0.32% SA GDF SUEZ ENERGY GSER ,144, , , ,053, % 0.08% SA 14

15 Emitent GDF SUEZ ENERGY SA RAIFFEISE N BANK RAIFFEISE N BANK CNTEE Transelectrica S.A. Bucuresti CNTEE Transelectrica S.A. Bucuresti UniCredit S.A Simbol obligațiune GSER17 RBRO19 RBRO19 ultimei ședințe în care s-a tranzacționat Nr. deținute achiziției scadentă inițială Creștere zilnică Dobânda cumulată Discont/ prima cumulate(a)/ lei lei lei lei lei Preț piață totală lei în total emitent în total al % % ,218, , , ,083, % 0.11% 4, ,180, , ,523, ,703, % 1.73% ,229, , , ,258, % 0.16% TEL ,385, , , ,008, % 0.33% TEL ,726, , , ,587, % 0.17% UCT18 2, ,500, , , ,578, % 0.99% TOTAL 325,690, % 6. Obligațiuni admise la tranzacționare emise sau garantate de autorități ale administrației publice centrale Serie ultimei ședințe în care s-a tranzacționat Nr. deținute RO0517DBN0K RO0517DBN0X RO0520DBN0L ,000 RO0520DBN0Y ,200 RO0520DBN0Y ,300 RO1318DBN RO1318DBN achiziției /18/ 6/20/ 4/18/ 6/20/ 6/20/ 11/28/ 11/28/ scadentă inițială lei Creștere zilnică Dobânda cumulată Discont/ prima cumulate (a)/ Preț piață lei lei lei lei totală 849, , , , lei Banca intermediară în total emitent în total al % % 2.11% 0.03% 1,122, , ,068, Piraeus 2.00% 0.04% 10,538, , , , ,853, ,694, , , , ,905, ,750, , , , ,980, ,594, , ,334, ,446, , ,090, BRD-Groupe Societe Generale Bucuresti Ing Romania 20.00% 0.40% 24.00% 0.48% 26.00% 0.52% 0.85% 0.27% 1.16% 0.37% 15

16 Serie ultimei ședințe în care s-a tranzacționat Nr. deținute achiziției scadentă inițială Creștere zilnică Dobânda cumulată Discont/ prima cumulate (a)/ Preț piață totală Banca intermediară în total emitent în total al RO1318DBN ,845 RO1318DBN RO1320DBN RO1320DBN RO1320DBN RO1320DBN ,000 RO1320DBN ,000 RO1320DBN ,000 RO1320DBN RO1320DBN RO1320DBN RO1320DBN RO1320DBN RO1418DBN RO1418DBN RO1418DBN RO1418DBN RO1418DBN RO1419DBN RO1419DBN /28/ 11/28/ 4/29/ 4/29/ 4/29/ 4/29/ 4/29/ 4/29/ 4/29/ 4/29/ 4/29/ 4/29/ 4/29/ 1/17/ 1/17/ 1/17/ 1/17/ 1/17/ 6/24/ 6/24/ lei lei lei lei lei lei 20,714, , ,018, ,553, , ,307, ,196, , ,329, ,651, , ,792, ,196, , ,427, ,328, , ,585, ,323, , ,585, ,326, , ,585, ,662, , ,792, ,665, , ,792, ,069, , ,128, ,679, , ,792, ,679, , ,792, ,329, , ,397, ,104, , ,187, ,085, , ,187, ,574, , ,606, ,130, , ,213, ,266, , ,304, ,177, , ,202, BRD-Groupe Societe Generale Bucuresti Banca Transilvania Cluj Napoca Ing Romania BRD-Groupe Societe Generale Bucuresti RAIFFEISEN BANK UniCredit S.A Ing Romania BRD-Groupe Societe Generale Bucuresti Citibank Europe PLC BRD-Groupe Societe Generale Bucuresti Banca Transilvania Cluj Napoca % % 2.31% 0.74% 1.19% 0.38% 1.53% 0.20% 1.67% 0.21% 3.00% 0.39% 3.33% 0.43% 3.33% 0.43% 3.33% 0.43% 1.67% 0.21% 1.67% 0.21% 0.90% 0.12% 1.67% 0.21% 1.67% 0.21% 0.19% 0.13% 0.23% 0.16% 0.29% 0.19% 0.09% 0.06% 0.23% 0.16% 5.00% 0.12% 3.33% 0.08% 16

17 Serie ultimei ședințe în care s-a tranzacționat Nr. deținute achiziției scadentă inițială Creștere zilnică Dobânda cumulată Discont/ prima cumulate (a)/ Preț piață totală Banca intermediară în total emitent în total al RO1419DBN ,000 RO1419DBN ,000 RO1419DBN RO1419DBN ,000 RO1419DBN ,000 RO1519DBN ,095 RO1519DBN ,000 RO1519DBN ,360 RO1519DBN ,000 RO1519DBN ,245 RO1519DBN ,760 RO1519DBN RO1519DBN ,460 RO1519DBN ,770 RO1519DBN ,000 RO1519DBN ,010 RO1519DBN ,120 RO1519DBN ,300 RO1519DBN RO1519DBN RO1519DBN ,015 RO1519DBN ,460 RO1619DBN ,000 RO1620DBN , /24/ 6/24/ 6/24/ 6/24/ 6/24/ 4/29/ 4/29/ 4/29/ 4/29/ 4/29/ 4/29/ 4/29/ 4/29/ 4/29/ 4/29/ 4/29/ 4/29/ 4/29/ 4/29/ 4/29/ 4/29/ 4/29/ 2/25/ 2/26/ lei lei lei lei lei lei 10,897, , ,013, ,448, , ,506, ,179, , ,202, ,448, , ,506, ,871, , ,013, ,098, , ,450, ,123, , ,191, ,966, , ,060, ,269, , ,382, ,817, , ,037, ,993, , ,137, ,584, , ,609, ,559, , ,771, ,243, , ,571, ,101, , ,191, ,152, , ,243, ,706, , ,814, ,732, , ,940, , , , ,019, , ,038, ,377, , ,652, ,546, , ,771, ,044, , ,108, ,315, , ,771, Ing Romania Ing Romania Banca Comerciala Romana Ing Romania Ing Romania Banca Comerciala Romana Ing Romania Ing Romania Ing Romania Ing Romania Ing Romania % % 16.67% 0.41% 8.33% 0.20% 3.33% 0.08% 8.33% 0.20% 16.67% 0.41% 5.10% 0.98% 1.00% 0.19% 1.36% 0.26% 2.00% 0.39% 4.25% 0.82% 1.76% 0.34% 0.31% 0.06% 2.46% 0.47% 3.77% 0.73% 1.00% 0.19% 1.01% 0.19% 1.12% 0.22% 2.30% 0.44% 0.14% 0.03% 0.20% 0.04% 3.02% 0.58% 2.46% 0.47% 2.50% 0.56% 0.81% 0.92% 17

18 Serie ultimei ședințe în care s-a tranzacționat Nr. deținute achiziției scadentă inițială Creștere zilnică Dobânda cumulată Discont/ prima cumulate (a)/ Preț piață totală Banca intermediară în total emitent în total al RO1620DBN ,021 RO1620DBN , /26/ 2/26/ lei lei lei lei lei 10,253, , ,382, ,133, , ,274, lei % % 0.34% 0.39% 0.34% 0.38% TOTAL 462,467, % 8. Sume în curs de decontare pentru valori mobiliare admise sau tranzacționate pe o piață reglementată din Romania Emitent Tipul de valoare mobiliară Simbol a unitară Nr. Valori mobiliare tranzacționate totală în capitalul social al emitentului/total obligatiuni ale unui emitent în total al O.P.C. RO1519DBN037 Obligatiuni RO1519DBN ,015-15,635, % -0.58% RO1519DBN037 Obligatiuni RO1519DBN ,460-12,757, % -0.47% TOTAL -28,392, % II. Valori mobiliare admise sau tranzacționate pe o piață reglementată din alt stat membru 2. Obligațiuni admise la tranzacționare emise sau garantate de autorități ale administrației publice locale/ corporative Nr. ultimei scadenta ședințe în Creștere Dobanda Emitent Cod ISIN care s-a achiziției initiala zilnică cumulată deținute tranzacționat UNICREDIT BANK AUSTRIA UNICREDIT BANK AUSTRIA UNICREDIT BANK AUSTRIA UNICREDIT BANK AUSTRIA Discont/ prima cumulate (a)/ Preț piață valuta valuta valuta valuta valuta Curs valutar BNR.../RON totală în total emitent în total al lei lei % % XS ,452, , ,673, % 0.25% XS ,035, , ,766, % 0.18% XS , , ,336, % 0.12% XS ,549, , ,149, % 0.27% 18

19 Emitent UNICREDIT BANK AUSTRIA Banque Internationale A Luxemburg CITIGROUP INC Erste Sparkassen Erste Sparkassen Erste Sparkassen Erste Sparkassen GARANTI TURKIYE BANKSI GARANTI TURKIYE BANKSI GARANTI TURKIYE BANKSI GARANTI TURKIYE BANKSI N.V. N.V. N.V. N.V. N.V. N.V. INTESA SANPAOLO SPA Cod ISIN ultimei ședințe în care s-a tranzacționat Nr. deținute achiziției scadenta initiala Creștere zilnică Dobanda cumulată Discont/ prima cumulate (a)/ Preț piață valuta valuta valuta valuta valuta Curs valutar BNR.../RON totală în total emitent în total al lei lei % % XS , , ,383, % 0.09% XS ,500, , ,552, % 0.43% XS ,350, , , ,169, % 0.08% AT000B ,500, , , ,050, % 0.85% AT000B ,000, , , ,510, % 1.32% AT000B ,499, , , ,611, % 0.84% AT000B ,000, , ,496, ,496, % 1.28% USM8931TAE , ,042, , ,741, % 0.32% USM8931TAE , , ,185, % 0.08% USM8931TAE , , ,185, % 0.08% USM8931TAE , , ,185, % 0.08% XS , ,931, , , ,457, % 0.65% XS , ,961, , , ,674, % 0.88% XS , ,484, , ,775, , ,536, % 1.54% XS , ,920, , , ,999, % 0.19% XS , ,408, , , , ,100, % 1.45% XS , ,690, , , ,959, % 1.15% XS ,000, , ,210, % 0.38% 19

20 Emitent Lloyds TSB PLC Lloyds TSB PLC LEASEPLAN Corporation LEASEPLAN Corporation Cod ISIN ultimei ședințe în care s-a tranzacționat Nr. deținute achiziției scadenta initiala Creștere zilnică Dobanda cumulată Discont/ prima cumulate (a)/ Preț piață valuta valuta valuta valuta valuta Curs valutar BNR.../RON totală în total emitent în total al lei lei % % XS ,334, , , , ,946, % 0.41% XS , , , , % 0.02% XS ,000, , , ,549, % 0.87% XS ,500, , ,577, % 0.13% New Europe Property Investments XS , ,664, , , ,005, % 1.59% International AT000B ,000, , , ,271, % 0.60% RBS XS ,124, , , ,069, % 0.04% RBS XS , , , , % 0.01% RBS XS ,675, , , , ,211, % 0.38% RBS XS , , , , % 0.03% ZIRAAT BANKASI AS Unicredit BK Austria AG Unicredit BK Austria AG Unicredit BK Austria AG UNICREDIT BANK AUSTRIA YAPI VE KREDI BANKASI YAPI VE KREDI BANKASI YAPI VE KREDI BANKASI YAPI VE KREDI BANKASI XS ,000, , , ,927, % 0.48% XS ,500, , , ,569, % 0.76% XS ,150, , , ,300, % 1.16% XS ,500, , , ,168, % 1.56% XS ,500, , , ,696, % 0.69% XS , ,067, , ,437, % 0.16% XS , ,356, , ,785, % 0.36% XS , , ,104, % 0.15% XS , ,062, , ,437, % 0.16% 20

21 Emitent YAPI VE KREDI BANKASI YAPI VE KREDI BANKASI Cod ISIN ultimei ședințe în care s-a tranzacționat Nr. deținute achiziției scadenta initiala Creștere zilnică Dobanda cumulată Discont/ prima cumulate (a)/ Preț piață valuta valuta valuta valuta valuta Curs valutar BNR.../RON totală în total emitent în total al lei lei % % XS , ,060, , ,437, % 0.16% XS , ,597, , ,656, % 0.25% TOTAL 606,680, % 2c. Obligațiuni admise la tranzacționare emise sau garantate de autorități ale administrației publice centrale Emitent Cod ISIN ultimei ședințe în care s-a tranzacționat Nr. detinute achiziției scadentă inițială Creștere zilnică Dobânda cumulată Discount/ prima cumulate (a)/ Preț piață Curs valutar BNR.../ RON totală în total emitent în total al valuta valuta valuta valuta valuta lei lei % % XS , ,104, , ,186, % 0.19% XS , ,120, , ,259, % 0.20% XS , ,104, , ,186, % 0.19% XS , , ,852, % 0.11% XS , , ,661, % 0.10% XS , ,340, , ,644, % 0.39% XS , ,340, , ,644, % 0.39% XS , ,170, , ,322, % 0.20% XS , ,513, , ,967, % 0.59% 21

22 Emitent Cod ISIN ultimei ședințe în care s-a tranzacționat Nr. detinute achiziției scadentă inițială Creștere zilnică Dobânda cumulată Discount/ prima cumulate (a)/ Preț piață Curs valutar BNR.../ RON totală în total emitent în total al valuta valuta valuta valuta valuta lei lei % % XS , ,170, , ,322, % 0.20% XS , ,515, , ,967, % 0.59% XS , ,515, , ,967, % 0.59% XS , ,342, , ,644, % 0.39% XS , ,170, , ,322, % 0.20% XS , ,166, , ,322, % 0.20% XS , ,170, , ,322, % 0.20% XS , ,848, , ,612, % 0.99% XS , ,166, , ,322, % 0.20% XS , ,752, , ,983, % 0.30% XS , ,335, , ,644, % 0.39% XS , ,168, , ,322, % 0.20% XS , ,219, , ,112, % 0.37% XS , ,228, , ,950, % 0.89% XS , ,640, , ,289, % 0.79% 22

23 Emitent Cod ISIN ultimei ședințe în care s-a tranzacționat Nr. detinute achiziției scadentă inițială Creștere zilnică Dobânda cumulată Discount/ prima cumulate (a)/ Preț piață Curs valutar BNR.../ RON totală în total emitent în total al valuta valuta valuta valuta valuta lei lei % % XS , ,338, , ,969, % 1.33% XS , ,098, , ,721, % 0.36% XS , ,049, , ,860, % 0.18% XS , ,048, , ,860, % 0.18% XS , ,605, , ,330, % 0.64% XS , ,492, , ,614, % 0.80% XS , ,684, , ,888, % 0.44% TOTAL 345,079, % VIII. Alte valori mobiliare și instrumente ale pieței monetare menționate la art. 83 (1) lit.a) OUG 32/2012 VIII.1 Alte valori mobiliare menționate la art. 83 (1) lit.a) OUG 32/ Obligațiuni neadmise la tranzacționare Serie Nr. deținute achiziției scadentă inițială Creștere zilnică Dobânda cumulată Discont/prima cumulate(a)/ totală în capitalul social al emitentului lei lei lei lei lei % % RO1419DBE013 2, ,572, ,734, ,297, % 2.20% RO1419DBE ,653, , ,866, % 0.18% RO1419DBE013 2, ,121, ,868, ,889, % 2.37% RO1419DBE013 2, ,701, ,860, ,640, % 2.36% RO1419DBE013 2, ,269, ,664, ,926, % 2.11% RO1419DBE ,042, , ,230, % 0.42% RO1419DBE ,290, , ,490, % 0.20% în total al 23

JAHRESBERICHT RAPORT ANUAL

JAHRESBERICHT RAPORT ANUAL 2011 JAHRESBERICHT RAPORT ANUAL JAHRESBERICHT 2011 / RAPORT ANUAL 2011 3 Inhalt Cuprins Seite/ Pagina Vorwort Cuvânt introductiv 4 AHK Rumänien Teil des AHK-Netzes weltweit AHK România Parte a unei rețele

Mehr

JAHRESBERICHT 2014 RAPORT ANUAL

JAHRESBERICHT 2014 RAPORT ANUAL JAHRESBERICHT 2014 RAPORT ANUAL Permanent Court of Arbitration of the AHK Romania Greentech - Initiative of the AHK Romania JAHRESBERICHT 2014 / RAPORT ANUAL 2014 3 Inhalt Cuprins Seite/ Pagina VORWORT

Mehr

Hidroizolare pentru acoperiºuri verzi: Centrul public St. Anton în Arlberg (A) Sisteme de hidroizolare pentru acoperiºuri ROMÂNÃ

Hidroizolare pentru acoperiºuri verzi: Centrul public St. Anton în Arlberg (A) Sisteme de hidroizolare pentru acoperiºuri ROMÂNÃ PROFILE Hidroizolare pentru acoperiºuri verzi: Centrul public St. Anton în Arlberg (A) Sisteme de hidroizolare pentru acoperiºuri ROÂNÃ Construcþia: Izolaþie împotriva umiditãþii solului Baza: Structurã

Mehr

Allgemeine Bedingungen General Conditions Conditii generale

Allgemeine Bedingungen General Conditions Conditii generale Allgemeine Bedingungen General Conditions Conditii generale Die angeführten Bedingungen gelten für gegenständlichen Liefervertrag. Bei Widersprüchen zwischen den Allgemeinen Bedingungen und den Spezifischen

Mehr

Grup de firme Grup of companies Firmengruppe

Grup de firme Grup of companies Firmengruppe RO Grupul de firme Baupartner propune metode constructive inovatoare, pentru a răspunde în mod unic şi specific nevoilor fiecărui beneficiar în parte. Suntem un grup de firme cu gândire in perspectivă,

Mehr

RAPORT DE CERCETARE. Analiştii Erste Bank: Avem încredere în aur. 25 iunie 2008

RAPORT DE CERCETARE. Analiştii Erste Bank: Avem încredere în aur. 25 iunie 2008 RAPORT DE CERCETARE 25 iunie 2008 Analiştii Erste Bank: Avem încredere în aur Interesul investitorilor a crescut puternic în 2008 şi va continua să crească Aurul este în creştere ca valoare, din cauza

Mehr

JAHRESBERICHT RAPORT ANUAL. Deutsch-Rumänische Industrie- und Handelskammer Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană

JAHRESBERICHT RAPORT ANUAL. Deutsch-Rumänische Industrie- und Handelskammer Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană 2012 JAHRESBERICHT RAPORT ANUAL Deutsch-Rumänische Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană JAHRESBERICHT 2012 / RAPORT ANUAL 2012 3 Inhalt Cuprins Seite/ Pagina Vorwort Cuvânt introductiv 4 AHK Rumänien

Mehr

Disclosure of shareholdings

Disclosure of shareholdings Disclosure of shareholdings Credit Suisse Group AG announces a change in the composition of the Group that holds shares in Zurich Financial Services Ltd Zurich Financial Services Ltd Mythenquai 2 8022

Mehr

Sicherheit und Gesundheitsschutz bei der Spargelproduktion

Sicherheit und Gesundheitsschutz bei der Spargelproduktion Stand: 03/07 Sicherheit und Gesundheitsschutz bei der Spargelproduktion Arbeitsblatt für die Unterweisung von Saisonarbeitskräften Landwirtschaftliche Berufsgenossenschaft Mittel- und Ostdeutschland Technischer

Mehr

Alpha Test zum Nachweis der deutschen Sprachkompetenz

Alpha Test zum Nachweis der deutschen Sprachkompetenz S1 Email schreiben (20 Minuten) Sie haben folgende E-Mail erhalten: Lieber, Ich möchte dir erneut danken dafür, dass du dieses Wochenende mit mir und meinen Freunden verbracht hast. Ich hoffe, du hattest

Mehr

Broșură INHALT CUPRINS

Broșură INHALT CUPRINS Broșură INHALT CUPRINS Grußwort: Ostdeutschland - Im Herzen Europas Cuvânt introductiv: Germania de Est În centrul Europei Ostdeutschland - Im Herzen Europas Seit der Wiedervereinigung im Jahr 1990 hat

Mehr

Monat Datum Veranstaltung Veranstalter Mietkosten Bestätigung Vertrag Bezahlt

Monat Datum Veranstaltung Veranstalter Mietkosten Bestätigung Vertrag Bezahlt Monat Datum Veranstaltung Veranstalter Mietkosten Bestätigung Vertrag Bezahlt Januar Mi, 01.Jan.14 Do, 02.Jan.14 Fr, 03.Jan.14 Sa, 04.Jan.14 So, 05.Jan.14 Mo, 06.Jan.14 Di, 07.Jan.14 Mi, 08.Jan.14 Do,

Mehr

Veröffentlichung gemäß 26 Abs. 1 WpHG

Veröffentlichung gemäß 26 Abs. 1 WpHG Veröffentlichung gemäß 26 Abs. 1 WpHG Wir haben folgende Mitteilungen nach 25a Abs. 1 WpHG am 30.04.2015 erhalten: 1. Emittent: TUI AG, Karl-Wiechert-Allee 4, 30625 Hannover, Deutschland 2. Mitteilungspflichtiger:

Mehr

CURRICULUM VITAE. DATE BIOGRAFICE: Numele si prenumele: MARKI EVA-MARIANA Data naşterii : 23 decembrie 1950. Starea civilǎ.

CURRICULUM VITAE. DATE BIOGRAFICE: Numele si prenumele: MARKI EVA-MARIANA Data naşterii : 23 decembrie 1950. Starea civilǎ. Universitatea de Vest din Timişoara Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie Catedra de limba si literatura germană Conf. univ. dr. Eva Mariana Marki CURRICULUM VITAE DATE BIOGRAFICE: Numele si prenumele:

Mehr

Dun & Bradstreet Compact Report

Dun & Bradstreet Compact Report Dun & Bradstreet Compact Report Identification & Summary (C) 20XX D&B COPYRIGHT 20XX DUN & BRADSTREET INC. - PROVIDED UNDER CONTRACT FOR THE EXCLUSIVE USE OF SUBSCRIBER 86XXXXXX1. ATTN: Example LTD Identification

Mehr

IBM Security Systems: Intelligente Sicherheit für die Cloud

IBM Security Systems: Intelligente Sicherheit für die Cloud : Intelligente Sicherheit für die Cloud Oliver Oldach Arrow ECS GmbH 2011 Sampling of Security Incidents by Attack Type, Time and Impact Conjecture of relative breach impact is based on publicly disclosed

Mehr

Mobile Trends Was braucht der Markt welches Potential hat der Markt. Arne Erichsen Director Market Management

Mobile Trends Was braucht der Markt welches Potential hat der Markt. Arne Erichsen Director Market Management Mobile Trends Was braucht der Markt welches Potential hat der Markt Arne Erichsen Director Market Management Agenda 18 Milliarden Mobile Geräte weltweit Business Intelligence Expedia, Inc. Alle Rechte

Mehr

Bundeszentralamt für Steuern. Steuerliche Erfassung der im Kalenderjahr 2003 zugeflossenen Erträge aus ausländischen Investmentanteilen

Bundeszentralamt für Steuern. Steuerliche Erfassung der im Kalenderjahr 2003 zugeflossenen Erträge aus ausländischen Investmentanteilen ASA Ltd. 864253 USD 21.02.2003 30.05.2003 22.08.2003 21.11.2003 BTV-AVM Dynamik 74629 EUR 31.12.2003x 01.04.2003 BTV-AVM Wachstum A0DM87 EUR 31.12.2003x 01.04.2003 ABN AMRO Funds - Europe Bond Fund 973682

Mehr

CAMPANIA STRATEGULUI ZOPYRION LA DUNĂREA- DE-JOS. Primul stat adevărat 1 care a reuşit efectiv 2 să-şi impună autoritatea VL.

CAMPANIA STRATEGULUI ZOPYRION LA DUNĂREA- DE-JOS. Primul stat adevărat 1 care a reuşit efectiv 2 să-şi impună autoritatea VL. VL. ILIESCU CAMPANIA STRATEGULUI ZOPYRION LA DUNĂREA- DE-JOS Primul stat adevărat 1 care a reuşit efectiv 2 să-şi impună autoritatea la Dunărea-de-jos înainte de stăpînirea romană 3~ fie chiar şi numai

Mehr

Externer Meilenstein. Manueller Sammelrollup Unterbrechung. Inaktiver Vorgang. Inaktiver Meilenstein Inaktiver Sammelvorgang

Externer Meilenstein. Manueller Sammelrollup Unterbrechung. Inaktiver Vorgang. Inaktiver Meilenstein Inaktiver Sammelvorgang Nr. Vorgasname Dauer Anfang Fertig stellen VorgWer 1 Kick Off 0 Tage Di 05.02.13 Di 05.02.13 Alle 2 Grobkonzept erstellen 20 Tage Di 05.02.13 Mo 04.03.131 CN 3 Vorauswahl Shopsysteme 21 Tage Di 05.02.13

Mehr

Fresenius SE & Co. KGaA: Anleihen

Fresenius SE & Co. KGaA: Anleihen Fresenius SE & Co. KGaA: Anleihen Fresenius Finance B.V. Emissionsbetrag 300.000.000 Valuta 23.01.2014 Laufzeit 01.02.2019 Kupon 2,375 % Zinszahlung 01.02. / 01.08. BB+ / Baa3 Garantiegeber Fresenius SE

Mehr

Certified Designated Sponsor with Highest Rating (AA) Catalis S.E. Monthly Market Report. Juli 2011

Certified Designated Sponsor with Highest Rating (AA) Catalis S.E. Monthly Market Report. Juli 2011 Certified Designated Sponsor with Highest Rating (AA) Catalis S.E. Monthly Market Report Juli 2011 Catalis SE Kursentwicklung / Handelsvolumen (Xetra) Monthly Market Report in 300.000 0,32 250.000 0,27

Mehr

Haus, Familie I. WORTSCHATZ. 1. Vervollständigen Sie die Sätze mit den passenden Konstruktionen: Completaţi frazele cu construcţiile potrivite:

Haus, Familie I. WORTSCHATZ. 1. Vervollständigen Sie die Sätze mit den passenden Konstruktionen: Completaţi frazele cu construcţiile potrivite: E12 Haus, Familie I. WORTSCHATZ 1. Vervollständigen Sie die Sätze mit den passenden Konstruktionen: Completaţi frazele cu construcţiile potrivite: Das Kinderbett gehört ins... Letzte Nacht habe ich zwei

Mehr

Das Erste Rumänische Lesebuch für Anfänger

Das Erste Rumänische Lesebuch für Anfänger Drakula Arefu Das Erste Rumänische Lesebuch für Anfänger Stufen A1 und A2 zweisprachig mit rumänisch-deutscher Übersetzung Audiodateien auf lppbooks.com erhältlich 1 www.lppbooks.com www.dual-language-graded-readers-for-beginners.com

Mehr

Marktreport Strukturierte Produkte Monatsbericht

Marktreport Strukturierte Produkte Monatsbericht Marktreport Strukturierte Produkte Monatsbericht Juli 215 Schweizerischer Verband für Strukturierte Produkte SVSP Marktreport SVSP Juli 215 Schweizerischer Verband für Strukturierte Produkte SVSP www.svsp-verband.ch

Mehr

Halbjahresbericht zum 31. März 2016 UniInstitutional Euro Reserve Plus

Halbjahresbericht zum 31. März 2016 UniInstitutional Euro Reserve Plus Halbjahresbericht zum 31. März 2016 UniInstitutional Euro Reserve Plus Kapitalverwaltungsgesellschaft: Union Investment Privatfonds GmbH Inhaltsverzeichnis Seite Vorwort 3 UniInstitutional Euro Reserve

Mehr

LMS Training Services - Contact Info

LMS Training Services - Contact Info Siemens Industry Sector Siemens Industry Software NV Interleuvenlaan 68 Researchpark Haasrode Z1 B 3001 Leuven [] T +32 16 384 200 F +32 16 384 350 www.siemens.com/plm LMS Training Services - Contact Info

Mehr

First Private Frankfurt Oktober 2013. Aktive Multi Asset Strategie First Private Wealth Richard Zellmann, CFA Geschäftsführer

First Private Frankfurt Oktober 2013. Aktive Multi Asset Strategie First Private Wealth Richard Zellmann, CFA Geschäftsführer First Private Frankfurt Oktober 2013 Aktive Multi Asset Strategie First Private Wealth Richard Zellmann, CFA Geschäftsführer Multi Asset = Stress vermeiden Seite 2 Auszeichnungen 2007 2013 FWW FundStars

Mehr

Bine ati venit. în Gelsenkirchen! Informatii importante pentru imigrantii recenti. Willkommen. in Gelsenkirchen!

Bine ati venit. în Gelsenkirchen! Informatii importante pentru imigrantii recenti. Willkommen. in Gelsenkirchen! Bine ati venit în Gelsenkirchen! Informatii importante pentru imigrantii recenti Willkommen in Gelsenkirchen! Wichtige Informationen für neu Zugewanderte Willkommen in Gelsenkirchen Willkommen in Gelsenkirchen!

Mehr

ic LowVol Zertifikat Alternativer Basket CHF konstante Rendite tiefe Volatilität

ic LowVol Zertifikat Alternativer Basket CHF konstante Rendite tiefe Volatilität Alternativer Basket CHF konstante Rendite tiefe Volatilität Index 1. Daten und Fakten 2. Vorteile 3. Zusammensetzung des Basekts 4. Performance 5. Anhang Disclaimer Diese Dokumentation ist keine Aufforderung

Mehr

IT für Patienten, Partner und Mitarbeiter Medi24 - Roman Feierabend

IT für Patienten, Partner und Mitarbeiter Medi24 - Roman Feierabend IT für Patienten, Partner und Mitarbeiter Medi24 - Roman Feierabend Agenda Medi24 Ausgangslage Herausforderungen Lösung Resultat und Nutzen Learnings Ausblick Medi24 Medi24 ist Pionier in der Telemedizin

Mehr

Germany. Reichstag. Verhandlungen des Reichstags

Germany. Reichstag. Verhandlungen des Reichstags Center for Research Libraries Reference Folder Germany. Reichstag. Verhandlungen des Reichstags 1816-1866 #66 Contents guide to microform edition of German Reichstag Verhandlungen, and predecessor publications

Mehr

Überblick über SRI und ESG Investments. Detlef Glow Head of Lipper EMEA Research

Überblick über SRI und ESG Investments. Detlef Glow Head of Lipper EMEA Research Überblick über SRI und ESG Investments Detlef Glow Head of Lipper EMEA Research Geschichte des nachhaltigen Investierens Geschichte des nachhaltigen Investierens 1969 Die Regierung der USA erlässt den

Mehr

Zugänge von Kreditinstituten im Jahre 2001

Zugänge von Kreditinstituten im Jahre 2001 Deutsche Bundesbank Anlage 2 B 11-3 Erläuterungen zu Anlage 1 Zugänge von Kreditinstituten im Jahre 2001 a) Neugründung, Aufnahme der Geschäftstätigkeit b) Umgruppierung (siehe auch Anlage 3) c) Sitzverlegung

Mehr

Steierdorf-Anina. Minerul, într-al sorţii joc!

Steierdorf-Anina. Minerul, într-al sorţii joc! 1 Steierdorf-Anina. Minerul, într-al sorţii joc! 2 Bunicilor mei: ANNA şi STEFAN KUBERTSIK, BERTHA şi ALBERT KRIPPNER, precum şi părinţilor mei BERTA şi ADOLF KUBERTSIK. 3 Mulţumesc soţiei mele NINA, pentru

Mehr

Web Protection in Endpoint v10

Web Protection in Endpoint v10 Complete Security Endpoint Web Protection in Endpoint v10 Full Web Protection in Endpoint 10 Sophos Endpoint Protection Integrated FullDisk Encryption: Password-Recovery over Local Self Help or IT-Helpdesk

Mehr

d. Darf ich vorstellen? Das ist mein, Herr Richter. e. Mein neuer wohnt in der Wohnung links neben mir. Ich finde gute sehr wichtig.

d. Darf ich vorstellen? Das ist mein, Herr Richter. e. Mein neuer wohnt in der Wohnung links neben mir. Ich finde gute sehr wichtig. E22 Berufe I. WORTSCHATZ 1. Wen begrüßt man wie? Sie sind Student/ Studentin und treffen diese Leute am Nachmittag. Wie begrüßen Sie sie? Pe cine salutaţi şi cum? Sunteţi student/ ă şi vă întâlniţi cu

Mehr

BIBLIOTECA UNIVERSITĂŢII

BIBLIOTECA UNIVERSITĂŢII EUGEN BARBUL BIBLIOTECA UNIVERSITĂŢII REGELE FERDINAND I. DIN CLUJ 19 3 5 TIPOGRAFIA CARTEA ROMÂNEASCĂ C L U J PREFAŢĂ. Am fost îndemnat să tipăresc lucrarea de faţă de trei motive principale, ceace a

Mehr

EINIGE FRAGEN BEZÜGLICH DES ELEKTRISCHEN WIDERSTANDS VON THERMOELEMENTEN

EINIGE FRAGEN BEZÜGLICH DES ELEKTRISCHEN WIDERSTANDS VON THERMOELEMENTEN EINIGE FRAGEN BEZÜGLICH DES ELEKTRISCHEN WIDERSTANDS VON THERMOELEMENTEN Nicolae FÂNTÂNARU, Dan HODOR UNELE PROBLEME PRIVIND REZISTENŢA ELECTRICĂ A TERMOCUPLURILOR La măsurarea temperaturii cu termocupluri

Mehr

LBBW Multi Global. Die ausgewogene Balance aus Sicherheit und Rendite: Informationen für 15.01.2015. Fonds in Feinarbeit.

LBBW Multi Global. Die ausgewogene Balance aus Sicherheit und Rendite: Informationen für 15.01.2015. Fonds in Feinarbeit. Die ausgewogene Balance aus Sicherheit und Rendite: LBBW Multi Global Diese Informationen sind ausschließlich für professionelle Investoren bestimmt. Keine Weitergabe an Privatkunden! Informationen für

Mehr

Portfoliorisiko und Minimum Varianz Hedge

Portfoliorisiko und Minimum Varianz Hedge ortfoliorisiko und Minimum Varianz Hedge Vertiefungsstudium Finanzwirtschaft rof. Dr. Mark Wahrenburg Überblick Messung von Risiko ortfoliodiversifikation Minimum Varianz ortfolios ortfolioanalyse und

Mehr

Nur für professionelle Investoren. Schroders Bündnis für Fonds Roadshow 2013

Nur für professionelle Investoren. Schroders Bündnis für Fonds Roadshow 2013 Nur für professionelle Investoren Schroders Bündnis für Fonds Roadshow 2013 Multi-Asset mit Schroders Vier Kernpunkte Investieren Sie unabhängig von einer Benchmark Wählen Sie das Ergebnis, dass Sie erzielen

Mehr

STUDIENANGEBOT DER BABEȘ-BOLYAI UNIVERSITÄT OFERTA EDUCAȚIONALĂ ÎN LIMBA GERMANĂ LA UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI

STUDIENANGEBOT DER BABEȘ-BOLYAI UNIVERSITÄT OFERTA EDUCAȚIONALĂ ÎN LIMBA GERMANĂ LA UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI STUDIENANGEBOT DER BABEȘ-BOLYAI UNIVERSITÄT OFERTA EDUCAȚIONALĂ ÎN LIMBA GERMANĂ LA UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI INHALTSVERZEICHNIS FAKULTÄT FÜR WIRTSCHAFTSWISSENSCHAFTEN UND UNTERNEHMENSFÜHRUNG... 4-5

Mehr

EDG-Rentenfonds. Halbjahresbericht für das Wertpapier-Sondervermögen für die Zeit vom 01.06.2014 bis 30.11.2014

EDG-Rentenfonds. Halbjahresbericht für das Wertpapier-Sondervermögen für die Zeit vom 01.06.2014 bis 30.11.2014 EDG-Rentenfonds Halbjahresbericht für das Wertpapier-Sondervermögen für die Zeit vom 01.06.2014 bis 30.11.2014 Herausgeber dieses Halbjahresberichtes: NORD/LB Asset Management AG Prinzenstrasse 12, 30159

Mehr

Măgărin Lucian Pavel Monografia satului şi comunei Măureni Monographie der Moritzfeldergemeinde 1784-2013

Măgărin Lucian Pavel Monografia satului şi comunei Măureni Monographie der Moritzfeldergemeinde 1784-2013 Măgărin Lucian Pavel Monografia satului şi comunei Măureni Monographie der Moritzfeldergemeinde 1784-2013 Un model de multiculturalitate, creativitate socială şi metropolă modernă din Banat, România, Europa

Mehr

SCHRIFTENREIHE DER FORSCHUNGSSTELLE CARMEN SYLVA des Fürstlich Wiedischen Archivs

SCHRIFTENREIHE DER FORSCHUNGSSTELLE CARMEN SYLVA des Fürstlich Wiedischen Archivs SCHRIFTENREIHE DER FORSCHUNGSSTELLE CARMEN SYLVA des Fürstlich Wiedischen Archivs Herausgeber: Dr. Silvia Irina Zimmermann, Dr. Hans-Jürgen Krüger, Dr. Edda Binder-Iijima, Prof. Dr. Ralf Georg Czapla.

Mehr

Fragen zu ORCID. Martin Fenner Public Library of Science ORCID Outreach Steering Group http://orcid.org/0000-0003-1419-2405

Fragen zu ORCID. Martin Fenner Public Library of Science ORCID Outreach Steering Group http://orcid.org/0000-0003-1419-2405 Fragen zu ORCID Martin Fenner Public Library of Science ORCID Outreach Steering Group http://orcid.org/0000-0003-1419-2405 Meine Beziehung zu ORCID? 2 Meine Rolle bei ORCID ORCID-Vorstand 2010-2012 Mitarbeiter

Mehr

Neues aus der Welt der Hedge Funds. Mai 2007

Neues aus der Welt der Hedge Funds. Mai 2007 Neues aus der Welt der Hedge Funds Mai 2007 Hedge Funds: ein Überblick Page 2 Anzahl der Hedge Funds Weltweit gibt es zwischen 7.500 und 8.500 Hedge Funds Ein paar Beispiele: Citadel Man Group Fortress

Mehr

Herzlich Willkommen beim Seminar Powertrading mit den Elliott-Wellen

Herzlich Willkommen beim Seminar Powertrading mit den Elliott-Wellen Herzlich Willkommen beim Seminar Powertrading mit den Elliott-Wellen Ralph Nelson Elliott 7 -. August "The Wave Principle". Impuls Korrektur numerische Phase b a c alphabetische Phase b a c Die richtige

Mehr

Ausländische Anlagefonds Mutationen - März 2006

Ausländische Anlagefonds Mutationen - März 2006 Ausländische Anlagefonds Mutationen - März 2006 Zum Vertrieb in der Schweiz zugelassen: AIG SICAV - AIG Equity Fund Small & Mid Caps Switzerland Vertreter: AIG Privat Bank AG, Zürich AMCFM Global Opportunities

Mehr

English... 2. Română... 19. Deutsch... 36

English... 2. Română... 19. Deutsch... 36 English... 2 Română... 19 Deutsch... 36 V 1.23 Content Introduction... 3 Intended use... 3 Supplied items... 3 Technical data... 4 System requirements... 4 Safety instructions... 4 Operating environment...

Mehr

Werbemarkt Österreich

Werbemarkt Österreich Werbemarkt Österreich Gesamtüberblick Außenwerbung im Detail 2 Themenübersicht Werbeausgaben allgemein 4-9 Werbeausgaben pro Mediengattung 10-14 MediaMix 15-19 Saisonalität 20-29 Top 10. 30-37 - Wirtschaftsbereiche

Mehr

ANEXĂ PENTRU STANDURILE CU BUCATE

ANEXĂ PENTRU STANDURILE CU BUCATE Festivalul i ter ațio al al Du ării Ulm/Neu-Ulm 2016 Orașele si regiu ile de piață ale Du ării Nor e de regle e tare a pieţei ANEXĂ PENTRU STANDURILE CU BUCATE A exă 1a Cerere de parti ipare la Festivalul

Mehr

Von den Vorteilen beider Welten profitieren UBS Western Winners Equity Fund

Von den Vorteilen beider Welten profitieren UBS Western Winners Equity Fund Asset Management Für professionelle Anleger Von den Vorteilen beider Welten profitieren UBS Western Winners Equity Fund Uwe Röhrig Senior Equity Strategist May 20, 2014 0 Die Schwellenländer sind der globale

Mehr

Kurstage Geprüfte(r) Technischer Fachwirt(-in) IHK

Kurstage Geprüfte(r) Technischer Fachwirt(-in) IHK Kurstage Geprüfte(r) Technischer Fachwirt(-in) IHK 06.10.2012 Samstag MD 15.02.2013 Freitag MD Vertiefungstag 20.10.2012 Samstag MD 16.02.2013 Samstag MD Vertiefungstag 03.11.2012 Samstag MD 17.02.2013

Mehr

Grundlage des Ausbildungsrahmenlehrplans ist die in Deutschland vorgegebene Ausbildung zur Mechatronikerin / zum Mechatroniker.

Grundlage des Ausbildungsrahmenlehrplans ist die in Deutschland vorgegebene Ausbildung zur Mechatronikerin / zum Mechatroniker. Einführung in die Inhalte des Moduls Dieses Modul ist Teil des Ausbildungsrahmenlehrplans in deutscher und rumänischer Sprache zur Ausbildung zur Mechatronikerin / zum Mechatroniker in Deutschland und

Mehr

Markt aktuell Rumänien

Markt aktuell Rumänien Markt aktuell Rumänien Gemeinsamer Kongress von UNECE und EuBV Wohnungsbaufinanzierung jenseits von Subprime Alexandru Ioan Ciobanu München, 17. Mai 2010 1. Makroökonomische Trends 2. Hypothekar- und Immobilienkredite

Mehr

Credit Card Asset Backed Securities sind strukturierte Anleihen mit Kreditkartenforderungen als Sicherheit.

Credit Card Asset Backed Securities sind strukturierte Anleihen mit Kreditkartenforderungen als Sicherheit. Credit Alert 25.11.2008 - Citibank Credit Card Issuance Trust (CCCIT) Rating: Aaa / AAA / I-CV: AAA Overweight Serie A5-2004, Laufzeit bis 19.10.2009 ISIN CH0019545208, Preis 76%, Rendite auf 1. Verfall

Mehr

Valuation Policy: Praktische Erfahrungen mit Bewertungsdifferenzen

Valuation Policy: Praktische Erfahrungen mit Bewertungsdifferenzen Valuation Policy: Praktische Erfahrungen mit Dr. Beat Moser, UBS Investment Management UBS Global Wealth Management & Swiss Bank Investment Management GIPS Aperitif der Schweizerischen Bankiervereinigung

Mehr

WÄHRUNGEN ALS EIGENE ANLAGEKLASSE

WÄHRUNGEN ALS EIGENE ANLAGEKLASSE WÄHRUNGEN ALS EIGENE ANLAGEKLASSE Gerhard L. Single Investment Director American Express Bank GmbH 29. Februar 2008 WICHTIGE HINWEISE Das Dokument Zusätzliche Informationen über American Express Funds

Mehr

NEU! Gesetzgebungs-Radar. Schwerpunkt Gewerberecht in Kroatien, Rumänien und Tschechien. Bulgarien Bankgeheimnis. Rumänien Squeeze-Out

NEU! Gesetzgebungs-Radar. Schwerpunkt Gewerberecht in Kroatien, Rumänien und Tschechien. Bulgarien Bankgeheimnis. Rumänien Squeeze-Out RECHT UND STEUERN IN MITTEL- UND OSTEUROPA APRIL 2008 02 41 80 Schwerpunkt Gewerberecht in Kroatien, Rumänien und Tschechien Bulgarien Bankgeheimnis Rumänien Squeeze-Out Ungarn CHECKLISTE: Liegenschaftskauf

Mehr

Anleihe: USD 110.000.000 Zero DZ BANK Brief unter DIP/EMTN von 2011/20366; ISIN: XS0571560746; Emission: 10071; Valuta: 03.01.2011

Anleihe: USD 110.000.000 Zero DZ BANK Brief unter DIP/EMTN von 2011/20366; ISIN: XS0571560746; Emission: 10071; Valuta: 03.01.2011 DZ BANK AG, Am Platz der Republik, 60325 Frankfurt am Main Veröffentlichungen 2011 : Kapitalmarktinformationen gemäß 30e Abs. 1 Nr. 2 WpHG Nachfolgende Mitteilungen wurden am jeweiligen Veröffentlichungstag

Mehr

INSIDE PRIVATE CAPITAL POLICE Quartalsbericht 03 / 2015

INSIDE PRIVATE CAPITAL POLICE Quartalsbericht 03 / 2015 INSIDE PRIVATE CAPITAL POLICE Quartalsbericht 03 / 2015 2 Inhaltsverzeichnis 4 PRIVATE CAPITAL POLICE 6 Die Performance der PRIVATE CAPITAL POLICE 7 RWB EverGreen FCP-SIF Global Balance 8 RWB EverGreen

Mehr

Die Krise aus Sicht des Fremdkapitalgebers Einblicke in den Kreditmarkt. Dr. Karl Spielberger, Mitglied des Group Managing Board, UBS

Die Krise aus Sicht des Fremdkapitalgebers Einblicke in den Kreditmarkt. Dr. Karl Spielberger, Mitglied des Group Managing Board, UBS Die Krise aus Sicht des Fremdkapitalgebers Einblicke in den Kreditmarkt Dr. Karl Spielberger, Mitglied des Group Managing Board, UBS 29. April 29 ABSCHNITT 1 Ausgangslage Überblick C:\Program Files\UBS\Pres\Templates\PresPrintOnScreen.pot

Mehr

Cuvânt înainte Manualul de limba germană anul II Redensarten im Alltag

Cuvânt înainte Manualul de limba germană anul II Redensarten im Alltag Cuvânt înainte Manualul de limba germană anul II este structurat pe 10 unităţi axate pe lexicul din sfera economică / piaţa forţei de muncă. Unităţile sunt variabile ca dimensiune şi înglobează dialoguri,

Mehr

WIENER PRIVATKLINIK. Von den besten Ärzten empfohlen Recomandat de cei mai buni medici. www.wpk.at

WIENER PRIVATKLINIK. Von den besten Ärzten empfohlen Recomandat de cei mai buni medici. www.wpk.at WIENER PRIVATKLINIK Von den besten Ärzten empfohlen Recomandat de cei mai buni medici Beste Bewertung aller österreichischen Privatkrankenanstalten im Hospital Guide Höchste Punktezahl im Anforderungsprofil

Mehr

Quant.El-Erian Algorithmische, quantitative FX-Alpha-Anlagestrategie

Quant.El-Erian Algorithmische, quantitative FX-Alpha-Anlagestrategie Konzept: Algorithmische, quantitative FX-Alpha-Strategie auf ein Portfolio der G-10 Währungspaare. Hochfrequente Real-Time Datengrundlage einschließlich makroökomischer- und Handelsdaten für maximalen

Mehr

SWISS Verkehrszahlen Juli 2007

SWISS Verkehrszahlen Juli 2007 SWISS Verkehrszahlen Juli 2007 SWISS im Juli mit höherer Auslastung SWISS konnte ihre Auslastung im Juli weiter steigern: Der durchschnittliche Sitzladefaktor (SLF) lag bei 85% gegenüber 84.2% im Vorjahr.

Mehr

Bekanntmachung Freiverkehr (Open Market, Quotation Board)

Bekanntmachung Freiverkehr (Open Market, Quotation Board) Bekanntmachung Freiverkehr (Open Market, Quotation Board) Einbeziehung Folgende Wertpapiere werden in den Freiverkehr (Open Market, Quotation Board) der Frankfurter Wertpapierbörse einbezogen: Aktien ISIN

Mehr

Absolute Return im Rentenmanagement

Absolute Return im Rentenmanagement Absolute Return im Rentenmanagement Präsentation für den Wiesbadener Investorentag 22. Juni 2012 Reuterweg 49 60323 Frankfurt / Main Telefon (069) 150 49 680-0 Telefax (069) 150 49 680-29 info@gp-im.de

Mehr

DIDAKTIK DER INFORMATIK IN DEUTSCHLAND IN BEZUG AUF DIE SCHÜLER UND STUDENTEN, DIE ENTWEDER DEUTSCH ALS FREMDSPRACHE ODER ALS MUTTERSPRACHE HABEN

DIDAKTIK DER INFORMATIK IN DEUTSCHLAND IN BEZUG AUF DIE SCHÜLER UND STUDENTEN, DIE ENTWEDER DEUTSCH ALS FREMDSPRACHE ODER ALS MUTTERSPRACHE HABEN DIDAKTIK DER INFORMATIK IN DEUTSCHLAND IN BEZUG AUF DIE SCHÜLER UND STUDENTEN, DIE ENTWEDER DEUTSCH ALS FREMDSPRACHE ODER ALS MUTTERSPRACHE HABEN Daniela COSEAC Universitatea Pedagogică I. Creangă, Moldova,

Mehr

FEINSPEZIFIKATIONEN ZUM MARKTMODELL FÜR DEN HANDEL MIT DERIVATEN AN DER WIENER BÖRSE

FEINSPEZIFIKATIONEN ZUM MARKTMODELL FÜR DEN HANDEL MIT DERIVATEN AN DER WIENER BÖRSE AN DER WIENER BÖRSE Marketdesign & -support l Version 12.0 l Oktober 2009 1 Einleitung...3 2 Allgemeine Handelsparameter...3 2.1 Erster Handelstag... 3 2.2 Handelbare Instrumente... 3 2.3 Handelsform...

Mehr

Optional: Jahrespressekonferenz. Union Investment Geschäftsentwicklung 2011. Hans Joachim Reinke Vorstandsvorsitzender

Optional: Jahrespressekonferenz. Union Investment Geschäftsentwicklung 2011. Hans Joachim Reinke Vorstandsvorsitzender Optional: Feld für Logo des Kunden (Stand = optisch ausgeglichen) oder für geeignetes Bildmotiv (Höhe = 10,38 cm, Breite nach links variabel, maximal 11,05 cm) Jahrespressekonferenz Union Investment Geschäftsentwicklung

Mehr

MANAGEMENT-WEITERBILDUNG ST 20.GALLEN 15 SEMINArKALENDEr

MANAGEMENT-WEITERBILDUNG ST 20.GALLEN 15 SEMINArKALENDEr 2015 M A N A G E M E N T- W E I T E R B I L D U N G S T. G A L L E N SEMINArKALENDEr Seminarkalender Open Programs 2015 www.sgmi.ch General Management für Executives Dauer CHF Jan Feb März April Mai Juni

Mehr

A B C 74 319 0523 0 G3113. 74 421 0198 0 RMZ792 [mm]

A B C 74 319 0523 0 G3113. 74 421 0198 0 RMZ792 [mm] 74 319 0523 0 G3113 de Installationsanleitung es Instrucciones de montaje el Οδηγίες Εγκατάστασης en Installation Instructions no Installasjonsveiledning sr Uputstva za montažu 7 4 3 1 9 0 5 2 3 0 fr Instructions

Mehr

St.Anton am Arlberg London St. Pancras International

St.Anton am Arlberg London St. Pancras International Mein Fahrplanheft gültig vom 15.12.2014 bis 28.08.2015 St.Anton am Arlberg London St. Pancras International 2:10 Bus 4243 2:51 Landeck-Zams Bahnhof (Vorplatz) 2:51 Fußweg (1 Min.) nicht täglich a 2:52

Mehr

Asset Allokation im aktuellen Marktumfeld. Mag. Uli KRÄMER Leiter Portfoliomanagement KEPLER-FONDS Kapitalanlagegesellschaft m.b.h. kraemer@kepler.

Asset Allokation im aktuellen Marktumfeld. Mag. Uli KRÄMER Leiter Portfoliomanagement KEPLER-FONDS Kapitalanlagegesellschaft m.b.h. kraemer@kepler. Asset Allokation im aktuellen Marktumfeld Mag. Uli KRÄMER Leiter Portfoliomanagement KEPLER-FONDS Kapitalanlagegesellschaft m.b.h. kraemer@kepler.at Marktumfeld - Wachstum positiver Seite 2 Russland China

Mehr

Chronologie Jan 02: Otto-Katalog Okt 04: Fingerabdrücke USA Dez 04: EU-Parlament und -Rat Jun 05: epass-kabinettsbeschluß Jul 05: Bundesratsbeschluß Aug 05: BioP2-Studie Nov 05: Einführung epass Forschungsprojekt

Mehr

GLASUL MINORITĂŢILOR

GLASUL MINORITĂŢILOR GLASUL MINORITĂŢILOR LA VOIX DES MINORITÉS DIE STIMME DER MINDERHEITEN ANUL ANNÉE JAHRGANG V. NOVEMBRIE NOVEMBRE NOVEMBER 1927. NUMĂRUL NUMÉRO NUMMER 11 Lealitate şi încredere! La sfârşitul discuţiei Mesajului,

Mehr

Security. 2013 IBM Corporation

Security. 2013 IBM Corporation Security 1 2013 IBM Corporation IBM X-Force 2013 Mid-Year Trend and Risk Report Carsten Dietrich 2 2013 IBM Corporation X-Force bildet die Basis für Advanced Security and Threat Research für das IBM Security

Mehr

STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI THEOLOGIA CATHOLICA

STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI THEOLOGIA CATHOLICA Anul LI 2006 STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI THEOLOGIA CATHOLICA 4 Galaxia Gutenberg 2006 1 2 Anul LI 2006 STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI THEOLOGIA CATHOLICA 4 - series historia ecclesiastica - Redacţia:

Mehr

Kurstage Geprüfte(r) Technischer Fachwirt(-in) IHK

Kurstage Geprüfte(r) Technischer Fachwirt(-in) IHK Kurstage Geprüfte(r) Technischer Fachwirt(-in) IHK 17.10.2015 Samstag N 19.02.2016 Freitag N Vertiefungstag 24.10.2015 Samstag N Reserve 1) 20.02.2016 Samstag N Vertiefungstag 25.10.2015 Sonntag N 21.02.2016

Mehr

Unternehmensanleihen als eigene Anlageklasse

Unternehmensanleihen als eigene Anlageklasse Unternehmensanleihen als eigene Anlageklasse KAPITALFONDS PROZINS Bündnis für Fonds-Tour 2012 Zunehmende Bedeutung von Unternehmensanleihen seit 1999 Entwicklungen am Markt für Unternehmensanleihen Einführung

Mehr

Echte Vermögensverwaltung aus Überzeugung

Echte Vermögensverwaltung aus Überzeugung Echte Vermögensverwaltung aus Überzeugung Tim van Duren, CFA Produkt Manager Multi-Asset Mehr als 200 Jahre Investments für Ihre Zukunft Ihre Fondsgesellschaft: Schroders stellt sich vor Familientradition

Mehr

Implicit Public Debt in Social Security and elsewhere or What you see is less than what you have

Implicit Public Debt in Social Security and elsewhere or What you see is less than what you have Implicit Public Debt in Social Security and elsewhere or What you see is less than what you have Prof. Dr. Bernd Raffelhüschen Albert-Ludwigs-University Freiburg, Germany University of Bergen, Norway Lecture

Mehr

Enteignung in Österreich Sparer in der Sicherheitsfalle

Enteignung in Österreich Sparer in der Sicherheitsfalle Enteignung in Österreich Sparer in der Sicherheitsfalle Fidelity Global Strategic Bond Fund Der erste Schritt vom Sparer zum Anleger April 2013 Die Österreicher sind vermögender als je zuvor, aber sie

Mehr

Halbjahresbericht. HI-Renten Euro Long/Short-Fonds. für 01.11.2014-30.04.2015

Halbjahresbericht. HI-Renten Euro Long/Short-Fonds. für 01.11.2014-30.04.2015 für 01.11.2014-30.04.2015 Vermögensübersicht zum 30.04.2015 Anlageschwerpunkte Kurswert in EUR % des Fondsvermögens I. Vermögensgegenstände 46.912.749,17 100,06 1. Anleihen (nach Restlaufzeit) 45.884.758,10

Mehr

Standalone D/E/F/I (Version Upgrade not included) Upgrade from Titanium 2004, 2005 or Platinum 7 to Titanium 2006

Standalone D/E/F/I (Version Upgrade not included) Upgrade from Titanium 2004, 2005 or Platinum 7 to Titanium 2006 STANDALONE Panda OEM STANDARD License Fee per User in CHF Type of OEM Price per CD/License Minimum Order Value Type 1 user 2 and more users Reseller Enduser 50 copies New Business New Business Titanium

Mehr

In Übereinstimmung mit den Anleihebedingungen wurde folgende Zinssatzfestlegung durchgeführt:

In Übereinstimmung mit den Anleihebedingungen wurde folgende Zinssatzfestlegung durchgeführt: Festlegungsdatum 15.05.2008 19.05.2008 (inkl.) bis 18.08.2008 (exkl.) Neuer Zinssatz 2,80167 % p.a. Fälligkeit 18.08.2008 Vermerk letzte Zinsperiode Zürich, 15.05.2008 CHF 330'000'000 Anleihe mit variablem

Mehr

IBM X-Force 2012 Annual Trend and Risk Report

IBM X-Force 2012 Annual Trend and Risk Report IBM X-Force 2012 Annual Trend and Risk Report Carsten Dietrich Engineering Product Line Manager, Content Security Solutions Carsten.Dietrich@de.ibm.com X-Force bildet die Basis für advanced security und

Mehr

akf servicelease GmbH Telefon 0202/257274000 Angebote/Services ja nein Offene Kalkulation W Finanzleasing

akf servicelease GmbH Telefon 0202/257274000 Angebote/Services ja nein Offene Kalkulation W Finanzleasing akf servicelease GmbH www.akf-servicelease.de Telefon 0202/257274000 Vorwerk & Co. KG Gründungsjahr 1994 Anzahl Mitarbeiter 52 ichtige Full-Service-Bausteine Reparatur/artung via Markenwerkstatt Reparatur/artung

Mehr

Anlageempfehlung. Anlageempfehlung. FIS:GR Strategiedepot. Frau FIS:GR Strategiedepot Eysseneckstraße 4 60322 Frankfurt

Anlageempfehlung. Anlageempfehlung. FIS:GR Strategiedepot. Frau FIS:GR Strategiedepot Eysseneckstraße 4 60322 Frankfurt FIS:GR - Finanz- und Immobilien Services GmbH, Bergstr. 1, 36115 Hilders Frau FIS:GR Strategiedepot Eysseneckstraße 60322 Frankfurt Anlageempfehlung FIS:GR Strategiedepot Ihr Berater: FIS:GR - Finanz-

Mehr

La Caisse centrale Desjardins du Québec, Montréal, Québec, Kanada CHF 210'000'000 Anleihe mit variabler Verzinsung 2008-2010 ISIN: CH 003 738 973 8

La Caisse centrale Desjardins du Québec, Montréal, Québec, Kanada CHF 210'000'000 Anleihe mit variabler Verzinsung 2008-2010 ISIN: CH 003 738 973 8 Festlegungsdatum 07.08.2009 11.08.2009 (inkl.) 11.11.2009 (exkl.) Anzahl Tage 92 Neuer Zinssatz 0,65667 % p.a. Fälligkeit 11.11.2009 Zürich, 07.08.2009 Festlegungsdatum 07.05.2009 11.05.2009 (inkl.) 11.08.2009

Mehr

Herausforderungen des Bankenplatzes Schweiz aus Sicht der Kantonalbanken

Herausforderungen des Bankenplatzes Schweiz aus Sicht der Kantonalbanken Herausforderungen des Bankenplatzes Schweiz aus Sicht der Kantonalbanken Referat von Hanspeter Hess, Direktor VSKB Wirtschaftsforum der Kalaidos Fachhochschule 30. November 2010 VSKB 30.11. 2010 Übersicht

Mehr

LEHRVERANSTALTUNGSBESCHREIBUNG INTERNE UNTERNEHMENSKOMMUNIKATION

LEHRVERANSTALTUNGSBESCHREIBUNG INTERNE UNTERNEHMENSKOMMUNIKATION LEHRVERANSTALTUNGSBESCHREIBUNG INTERNE UNTERNEHMENSKOMMUNIKATION 1. Angaben zum Programm 1.1 Hochschuleinrichtung Babes-Bolyai Universität 1.2 Fakultät Fakultät Fakultät für Politik-, Verwaltungs- und

Mehr